Secțiunea a cincea Cerere nr. 30460/13 A.T. împotriva Luxemburgului introdusă la 20 aprilie 2013 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl A.T., este un resortisant britanic născut în 1973 și în prezent deținut la Londra. El este reprezentat în fața Curții de către dl Schons și dl Entringer, avocați din Luxemburg. Circumstanțele cazului Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 octombrie 2009, procurorul a solicitat informații împotriva reclamantului de la șeful de viol și de la acuzarea de indulgență asupra persoanei unui copil sub șaisprezece ani, cu împrejurarea agravantă pe care autorul o avea asupra victimei. În urma emiterii unui mandat de arestare internațional de către instanța de judecată la 13 octombrie 2009, reclamantul a fost arestat la 4 decembrie 2009 în Regatul Unit și a fost transmis autorităților luxemburgheze la 17 decembrie 2009, în aceeași zi, la ora 15:20, la sediul Serviciului de Poliție Judiciară și rezultă din raportul polițienesc din 17 decembrie 2009 că În primul rând, el a refuzat să facă o declarație cu privire la legislația existentă în Marea Britanie și-a revendicat dreptul la asistență juridică. După ce a primit explicațiile necesare privind procedura prevăzută în acest sens, el a consimțit la un interogatoriu. Reclamantul a contestat toate faptele reproșate și a negat orice vinovăție. La 19:15 a fost transferat la centrul penitenciar din Luxemburg. La 18 decembrie 2009, la ora 9:00, a fost interogat de instanța de judecată, care a fost informat cu privire la dreptul său de a alege un apărător dintre cei înscriși în tabloul de bord al Avocaților, dacă nu i s-a desemnat un jurist din oficiu. W. Reclamantul își menține declarațiile făcute în fața poliției. Prin decizia din 10 martie 2010, camera Consiliului tribunalului din Luxemburg a ordonat eliberarea reclamantului, cu condiția în special ca acesta să rămână în Luxemburg și să se prezinte periodic poliției. Prin hotărârea din 31 martie 2011, Camera Penală a tribunalului din Ecuador l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de condamnare de șapte ani cu o suspendare parțială de trei ani. Judecătorii au prezentat declarațiile adunate de victimă, de martori și de reclamant în timpul procesului de luare a deciziilor și al dezbaterilor în instanță și au raportat că, potrivit unei expertize de credibilitate, nu există nici un element care să pună la îndoială veridicitatea declarațiilor victimei. Printr-o hotărâre din 7 februarie 2012, Camera Penală a Tribunalului de Apel a confirmat hotărârea de primă instanță. magistrații au raportat că reclamantul care, pe parcursul procedurii, contestase faptele reproșate, își menținea contestațiile în fața instanței judecătorești. Ei au raportat că reprezentantul reclamantului critica, printre altele, faptul că pârâtul, extrădat din Regatul Unit, fusese audiat de poliția judiciară la sosirea sa la Luxemburg, fără a fi putut beneficia de asistența unui avocat, aceasta fiind refuzată chiar și la cererea acestuia; magistrații s-au prezentat astfel cum urmează: În ceea ce privește lipsa de asistență din partea unui consilier în cursul audierii polițienești, rezultă din raportul SPJ/JEUN/2009/6926-5/COES al Serviciului de Poliție Judiciară din 17 În decembrie 2009, pârâtul a solicitat mai întâi să poată fi asistat de un avocat la audierea la care urma să se desfășoare la sediul poliției judiciare, dar după ce a primit explicații cu privire la procedura aplicabilă, a fost de acord să depună mărturie fără prezența unui consilier. Prin hotărârea din 22 noiembrie 2012, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului, declarând în special nefondat un motiv întemeiat pe art. 6 alineatul (3) din convenție, pe următoarele motive: Așteptând să iasă din discuție motivul că [reclamantul] reproșează Curții de apel să fie limitată la constatarea încălcării dreptului la apărare, fără a trage totuși consecințele care s-au impus; dar așteptând ca judecătorii să rețină că (...) [a se vedea citatul de mai sus] În acest mod, judecătorii nu au constatat o încălcare a dreptului la apărare, așa cum este invocată de reclamant în casare, ci, dimpotrivă, au reținut faptul că nu a încălcat dreptul la apărare, în cazul în care pârâtul a fost declarat de acord să depună fără prezența unui consiliu; 6 alin. (3) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; (...) mai exact, la o dată nespecificată, reclamantul a părăsit Luxemburgul pentru a se întoarce în Regatul Unit. În prezent, este în curs de desfășurare o procedură de extrădare a reclamantului din Regatul Unit către Luxemburg, în vederea executării hotărârii din 7 februarie 2012, în vederea executării hotărârii din 7 februarie 2012. (1) În cazul în care necesitățile investigației la mai puțin de douăzeci și patru de ore, ofițerul de poliție judiciară poate, cu permisiunea procurorului districtual, să rețină, pentru o perioadă de timp care nu poate depăși douăzeci și patru de ore, persoanele împotriva cărora există indicii serioase și conștiente de natură să motiveze acuzația. (...) (7) Înainte de a proceda la interogare, ofițerii de poliție judiciară și ofițerii de poliție judiciară (...) dau un sfat persoanei interogate, în scris și împotriva recipisei, într-o limbă pe care o cuprinde, cu excepția cazurilor de a pune la punct în mod corespunzător, dreptul său de a fi asistat de un consilier printre avocații și avocații din cadrul Curții tabloului avocaților. (8) Procesul-verbal al audierii persoanei reținute indică ziua și ora la care persoana reținută a fost informată cu privire la drepturile conferite de alineatele (...) și (7) ale prezentului articol (...); durata interogatoriilor la care a fost supusă și a pauzelor care au separat aceste interogatorii; ziua și ora de la care a fost reținută, precum și ziua și ora de la care a fost eliberată sau adusă în fața instanței de judecată. Art. 52. (1) În cazul în care instanța judecătorească este în imposibilitatea de a efectua el însuși toate actele de informare, aceasta poate da comisia de recurs ofițerilor de poliție judiciară pentru a le pune în aplicare toate actele de informare necesare. (...) (3) (...) Înainte de a proceda la interogare, [ofițerii de poliție judiciară] îi dau persoanei interogate, în scris și împotriva recipisei, într-o limbă pe care o cuprinde, cu excepția cazurilor de arest dovedite în mod corespunzător, dreptul său de a fi asistat de un consiliu printre avocații și avocații din cadrul Curții din tabloul avocaților (...) Art. 81. (1) Cu ocazia primei inculpări a persoanei acuzate de detenție sau de libertate, instanța de judecată constată identitatea persoanei acuzate, îi face cunoscute în mod expres fiecare dintre faptele care îi sunt imputate și îi indică actele întreprinse în cursul procedurii de flagrantă infracțiune sau infracțiune sau în cursul anchetei preliminare. (2) Înainte de a proceda la interogare, instanța de judecată emite un aviz pe motiv că este acuzat de dreptul său de a alege un consiliu din rândul avocaților înscriși în tabel sau admiși la stagiu. În lipsa unei alegeri, acesta desemnează unul din oficiu, în cazul în care acesta este inculpat. (3) Acuzatul poate alege, de asemenea, un avocat abilitat să-și exercite funcțiile într-un alt stat membru al Comunităților Europene, în conformitate cu reglementările în vigoare, cu condiția ca această alegere să nu se aplice bunei funcționări a justiției, caz în care se aplică dispozițiile din paragraful precedent. (4) Desemnarea unui consiliu este întotdeauna de drept în cazul în care persoana acuzată are mai puțin de 18 ani. (5) La acuzat, chiar și minor, face cunoscut numele consiliului ales de el, declarându-l grefierului instanței judecătorești. (6) Mențiunea acestor formalități se face în procesul-verbal. (7) Cu excepția cazului în care se împiedică, se procedează ulterior la interogare a persoanei acuzate. (8) Deținut sau liber, acuzarea nu poate fi reținută decât în prezența consiliului său sau a celui numit corespunzător, cu excepția cazului în care renunță în mod expres la aceasta. (9) Nici o parte nu poate lua cuvântul fără a fi autorizată de instanță. În caz de refuz, se menționează acest lucru în procesul-verbal la cererea părții interesate. (10) Consiliile părții interesate și ale părții civile sunt convocate prin scrisoare cu cel puțin 24 de ore în avans. (11) Fără a aduce atingere dispozițiilor prevăzute la alin. (8) și (10), instanța de judecată poate efectua un interogatoriu imediat și confruntări în cazul în care urgența rezultă fie din starea unui martor aflat în pericol de moarte, fie din existența unui martor pe cale de dispariție, sau chiar atunci când se află la fața locului în caz de flagrantă infracțiune sau infracțiune. Procesul-verbal trebuie să menționeze cauzele de urgență. (12) Dispozițiile alin. (1), (2), (4), (6), (8) și (10) sunt de abia respectate de nulitate. Art. 84. (1) Imediat după primul interogatoriu, privind faptele care îi sunt imputate, inculpatul poate comunica liber cu consiliul său. (...) Art. 85. (1) După primul interogatoriu, consiliul său și partea civilă pot comunica documentele dosarului, fără deplasare, cu o zi înainte de fiecare interogatoriu și cu orice alte obligații pentru care este admisă asistența de consiliere. (...) GRIFS Invouchat la art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul pune în discuție echitatea procedurii. În special, se plânge că nu a beneficiat de asistență juridică în cadrul audierii sale în fața poliției, chiar dacă a solicitat în mod expres acest lucru și că nu rezultă din nici un document pe care l-ar fi renunțat, din proprie voință și în deplină cunoștință de cauză, la dreptul său; în acest sens, se plânge de lipsa notificării drepturilor sale la apărare și că nu există nici o indicație cu privire la explicații necesare cu privire la procedura de polițiști n mai era anexată la procesul-verbal și, ulterior, a declarat că nu a beneficiat de asistență efectivă din partea unui avocat în cadrul procedurii de interogare în fața instanței de judecată. Într-adevăr, prezența unui avocat care a fost numit din oficiu alături de reclamant este rezumată la o formalitate pură, în care, prin lege, consiliul de apel a putut să efectueze inspecția dosarului și să comunice cu reclamantul că, după ce primul interogatoriu a fost încheiat, articolele 84 și 85 din Codul de Justiție criminală au reușit astfel să șteargă intervenția avocatului de orice eficiență. În cele din urmă, el reproșează hotărârii Tribunalului de Primă Instanță, aprobată de Curtea de Casație, că nu a verificat dacă alegerea reclamantului de a renunța la dreptul său la dreptul său la a adresa unui avocat la audierea poliției ar putea fi considerată liberă și voluntară și că nu ar fi remediat ulterior cauza dreptului la apărare. În această privință, Tribunalul subliniază că: pe baza articolului 6 din convenție, judecătorul poate, de facto, să declare inadmisibilă orice audiere efectuată fără prezența unui avocat sau să nu recunoască ca dovadă declarațiile făcute de persoana interogată fără a se adresa unui avocat după o analiză atentă a circumstanțelor cauzei. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE În lumina jurisprudenței Curții, cauza reclamantului a fost ascultată în mod echitabil, după cum se prevede la art. 6 alineatul (1) și la art. 3 litera (c) din Convenție, în măsura în care reclamantul nu a beneficiat de asistență din partea unui avocat în cadrul audierii din 17 decembrie 2009, în care a declarat că nu a beneficiat de asistență efectivă în cadrul procedurii de interogare din 18 decembrie 2009 și în cazul în care hotărârea Curții de Casație nu a fost aprobată de către Curtea de Casație.
Requête n
o
30460/13
A.T. contre le Luxembourg
introduite le 20 avril 2013
Le requérant, M. A.T., est un ressortissant britannique né en 1973 et actuellement détenu à Londres. Il est représenté devant la Cour par M
e
R.
Schons et M
e
B.
Entringer, avocats à Luxembourg.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 9 octobre 2009, le parquet requit une information contre le requérant du chef de viol et d’attentat à la pudeur sur la personne d’un enfant de moins de seize ans accomplis, avec la circonstance aggravante que l’auteur avait autorité sur la victime.
A la suite de la délivrance d’un mandat d’arrêt international par le juge d’instruction le 13 octobre 2009, le requérant fut arrêté, le 4 décembre 2009, au Royaume-Uni et transmis aux autorités luxembourgeoises le 17
décembre 2009.
Le même jour, à 15 heures 20, il fut auditionné dans les locaux du service de police judiciaire. Il résulte du rapport de police du 17 décembre 2009 que
«[le requérant] refusait dans un premier temps de faire la moindre déclaration
.
Insistant sur la législation existant en Grande
‑
Bretagne, il réclamait son droit à l’assistance d’un avocat. Après avoir reçu les explications nécessaires concernant la procédure prévue en la matière, il consentit à un interrogatoire
».
Le requérant contesta l’ensemble des faits reprochés et nia toute culpabilité. A 19 heures 15, il fut transféré au centre pénitentiaire de Luxembourg.
Le 18 décembre 2009 à 9 heures, il fut interrogé par le juge d’instruction. Il fut informé de son droit de choisir un défenseur parmi ceux inscrits sur le tableau de l’Ordre des Avocats, sinon de se voir nommer un commis d’office. Le requérant ayant fait valoir ses droits en la matière, un avocat fut commis d’office en la personne de M
e
W. Le requérant maintint ses déclarations faites devant la police.
Par une décision du 10 mars 2010, la chambre du conseil du tribunal d’arrondissement de Luxembourg ordonna la mise en liberté du requérant, à condition notamment qu’il demeure à Luxembourg et se présente régulièrement à la police.
Par un jugement du 31 mars 2011, la chambre criminelle du tribunal d’arrondissement condamna le requérant à une peine de réclusion de sept ans assortie d’un sursis probatoire partiel de trois ans. Les juges relatèrent les déclarations recueillies par la victime, les témoins et le requérant lors de l’instruction et des débats à l’audience, et rapportèrent que, selon une expertise de crédibilité, il n’existait aucun élément permettant de mettre en doute la véracité des dépositions de la victime.
Par un arrêt du 7 février 2012, la chambre criminelle de la cour d’appel confirma le jugement de première instance. Les magistrats rapportèrent que le requérant qui avait, tout au long de la procédure, contesté les faits lui reprochés, maintenait ses contestations devant la cour d’appel. Ils relatèrent que le mandataire du requérant critiquait, entre autres, le fait que le prévenu, extradé du Royaume-Uni, avait été entendu par la police judiciaire à son arrivée à Luxembourg, sans avoir pu bénéficier de l’assistance d’un avocat, celle-ci lui ayant été refusée bien qu’il l’ait sollicitée
; les magistrats se prononcèrent ainsi
qu’il suit
:
«
Pour ce qui est de la non-assistance d’un conseil au cours de l’audition policière, il résulte du rapport SPJ/JEUN/2009/6926-5/COES du service de police judiciaire du 17
décembre 2009 que le prévenu demandait d’abord de pouvoir être assisté d’un avocat lors de l’audition à laquelle il allait être procédé dans les locaux de la police judiciaire, mais qu’après avoir reçu des explications sur la procédure applicable, il était d’accord à déposer sans la présence d’un conseil. »
Par un arrêt du 22 novembre 2012, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant. Elle déclara notamment non fondé un moyen tiré de l’article 6
3.de la Convention, aux motifs suivants
:
«
Attendu qu’il ressort de la discussion du moyen que le [requérant] reproche à la Cour d’appel de s’être limitée à constater la violation des droits de la défense sans en tirer cependant les conséquences qui s’imposaient ;
Mais attendu que les juges d’appel ont retenu que (...) [voir citation ci-dessus]
;
Qu’en se déterminant ainsi, les juges d’appel n’ont pas constaté une violation des droits de la défense, tel qu’il est allégué par le demandeur en cassation, mais ont, au contraire, retenu qu’il n’y avait pas violation des droits de la défense, dès lors que le prévenu s’était déclaré d’accord à déposer sans la présence d’un conseil ;
D’où il suit que l’arrêt attaqué n’encourt pas le grief de violation de l’article 6 paragraphe 3 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales ;
(...) »
A une date non précisée, le requérant quitta le Luxembourg pour regagner le Royaume-Uni.
A l’heure actuelle, une procédure d’extradition du requérant du Royaume-Uni vers le Luxembourg, en vue de l’exécution de l’arrêt du 7
février 2012, est en cours.
B.
Le droit interne pertinent
Les dispositions pertinentes du code d’instruction criminelle se lisent comme suit
:
Art. 39.
(1) Si les nécessités de l’enquête l’exigent, l’officier de police judiciaire peut, avec l’autorisation du procureur d’Etat, retenir pendant un délai qui ne peut excéder vingt
‑
quatre heures, les personnes contre lesquelles il existe des indices graves et concordants de nature à motiver leur inculpation. (...)
(7) Avant de procéder à l’interrogation, les officiers de police judiciaire et les agents de police judiciaire (...) donnent avis à la personne interrogée, par écrit et contre récépissé, dans une langue qu’elle comprend, sauf les cas d’impossibilité matérielle dûment constatés, de son droit de se faire assister par un conseil parmi les avocats et avocats à la cour du tableau des avocats.
(8) Les procès-verbaux d’audition de la personne retenue indiquent le jour et l’heure à laquelle la personne retenue a été informée des droits lui conférés par les paragraphes (...) et (7) du présent article (...); la durée des interrogatoires auxquels elle a été soumise et des repos qui ont séparé ces interrogatoires; le jour et l’heure à partir desquels elle a été retenue, ainsi que le jour et l’heure à partir desquels elle a été, soit libérée, soit amenée devant le juge d’instruction.
Art. 52.
(1) Si le juge d’instruction est dans l’impossibilité de procéder lui-même à tous les actes d’instruction, il peut donner commission rogatoire aux officiers de police judiciaire afin de leur faire exécuter tous les actes d’information nécessaires. (...)
(3) (...) Avant de procéder à l’interrogatoire, [les officiers de police judiciaire] donnent avis à la personne interrogée, par écrit et contre récépissé, dans une langue qu’elle comprend, sauf les cas d’impossibilité matérielle dûment constatés, de son droit de se faire assister par un conseil parmi les avocats et avocats à la Cour du tableau des avocats. (...)
Art. 81.
(1) Lors de la première comparution de l’inculpé détenu ou libre, le juge d’instruction constate l’identité de l’inculpé, lui fait connaître expressément chacun des faits qui lui sont imputés et lui indique les actes accomplis au cours de la procédure de flagrant crime ou délit ou au cours de l’enquête préliminaire.
(2) Avant de procéder à l’interrogatoire, le juge d’instruction donne avis à l’inculpé de son droit de choisir un conseil parmi les avocats inscrits au tableau ou admis au stage. A défaut de choix il lui en désigne un d’office, si l’inculpé le demande.
(3) L’inculpé peut également choisir un avocat habilité à exercer ses fonctions dans un autre Etat membre des communautés européennes, en conformité de la réglementation en vigueur, à condition que ce choix n’entrave pas le bon fonctionnement de la justice, auquel cas les dispositions de l’alinéa précédent sont applicables.
(4) La désignation d’un conseil est toujours de droit lorsque l’inculpé est âgé de moins de dix-huit ans.
(5) L’inculpé, même mineur, fait connaître le nom du conseil choisi par lui en le déclarant au greffier du juge d’instruction.
(6) Mention de ces formalités est faite au procès-verbal.
(7) Sauf empêchement, il est procédé de suite à l’interrogatoire de l’inculpé.
(8) Détenu ou libre, l’inculpé ne peut être interrogé qu’en présence de son conseil, ou celui-ci dûment appelé, sauf s’il y renonce expressément. Le ministère public ainsi que la partie civile peuvent assister à l’interrogatoire.
(9) Aucune partie ne peut prendre la parole sans y être autorisée par le juge d’instruction. En cas de refus, mention en est faite au procès-verbal à la demande de la partie intéressée.
(10) Les conseils de l’inculpé et de la partie civile sont convoqués par lettre au moins vingt-quatre heures à l’avance.
(11) Nonobstant les dispositions prévues aux paragraphes 8 et 10, le juge d’instruction peut procéder à un interrogatoire immédiat et à des confrontations si l’urgence résulte, soit de l’état d’un témoin en danger de mort, soit de l’existence d’indices sur le point de disparaître, ou encore lorsqu’il s’est rendu sur les lieux en cas de flagrant crime ou délit. Le procès-verbal doit faire mention des causes d’urgence.
(12) Les dispositions des paragraphes 1, 2, 4, 6, 8 et 10 sont à observer à peine de nullité.
Art. 84.
(1) Immédiatement après le premier interrogatoire, portant sur les faits qui lui sont imputés, l’inculpé peut communiquer librement avec son conseil. (...)
Art. 85.
(1) Après le premier interrogatoire, l’inculpé, son conseil et la partie civile peuvent prendre communication des pièces du dossier, sans déplacement, la veille de chaque interrogatoire et de tous autres devoirs pour lesquels l’assistance d’un conseil est admise. (...)
Invoquant l’article 6 § § 1 et 3 c) de la Convention, le requérant met en cause l’équité de la procédure.
Plus particulièrement, il se plaint de ne pas avoir bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de son audition devant la police alors même qu’il l’avait expressément demandée et qu’il ne résulte d’aucun écrit qu’il aurait, de son plein gré et en pleine connaissance de cause, renoncé à son droit ; à cet égard, il se plaint du défaut de notification de ses droits de la défense et déplore qu’aucune indication quant aux «
explications nécessaires concernant la procédure
» prétendument fournies par les policiers n’était jointe au procès-verbal.
Il allègue ensuite ne pas avoir bénéficié de l’assistance effective d’un avocat lors de l’interrogatoire devant le juge d’instruction. En effet, la présence d’un avocat commis d’office aux côtés du requérant s’est résumée à une pure formalité, le conseil n’ayant, de par la loi, pu prendre inspection du dossier et communiquer avec le requérant qu’une fois le premier interrogatoire terminé. Les articles 84 et 85 du code d’instruction criminelle ont ainsi vidé l’intervention de l’avocat de toute efficacité.
Enfin, il reproche à l’arrêt de la cour d’appel, entériné par la Cour de cassation, de ne pas avoir vérifié si le choix du requérant de renoncer à son droit à l’assistance d’un avocat lors de l’audition des policiers pouvait être considéré comme libre et volontaire et de ne pas avoir remédié ensuite à l’atteinte causée aux droits de la défense. A cet égard, il souligne qu’en se basant sur l’article 6 de la Convention, le juge peut
de facto
déclarer irrecevable toute audition réalisée sans la présence d’un avocat ou ne pas reconnaître comme preuve les déclarations faites par la personne interrogée sans l’assistance d’un avocat après une analyse minutieuse des circonstances de la cause.
A la lumière de la jurisprudence de la Cour, la cause du requérant a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention, dans la mesure où le requérant n’a pas bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de l’audition par la police du 17 décembre 2009, où il allègue ne pas avoir bénéficié d’une assistance effective lors de l’interrogatoire par le juge d’instruction du 18 décembre 2009, et où l’arrêt de la cour d’appel – entériné par la Cour de cassation – n’a pas remédié à l’atteinte qui aurait été causée aux droits de la défense
?