SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 49797/11 Fabrice ROBERT împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 5 noiembrie 2013 într-un comitet compus din Boštjan M. Zupančič, președinte, Ann Power-Forde, Helena Jäderblom, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 29 iulie 2011, După ce a intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ recurentul, dl Fabrice Robert, este un cetățean francez născut în 1971 și rezident în Charavines. El este reprezentat în fața Curții de către dl Frederic Pichon, avocat la Paris. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Prin hotărârea din 3 mai 2010, tribunalul corecțional din Pau l-a recunoscut pe reclamant vinovat de calomnie și l-a condamnat la o amendă de 2 000 EUR, la difuzarea unui comunicat de informare a publicului cu privire la această condamnare și la plata unor daune-interese de 3 000 EUR victimei părții acuzate. Iulie 2010, trimis avocatului său de către procurorul general în jurul tribunalului din Pau pentru a informa că încuviințarea va avea loc la 29 iulie 2010, ora 14:00. La Tribunalul din Pau din 23 septembrie 2010 (prezentat mai jos) se indică totuși că o citație a fost adresată acestui avocat la 22 iunie 2010. La 26 iulie 2010, avocatul reclamantului a avut în vedere o amânare a landului la 5 sau 12 august 2010 cu președintele Camerei de Apel Corecționale a Tribunalului din Pau. Cu toate acestea, reclamantul a schimbat avocatul. El nu precizează la ce dată, dar se pare că, având în vedere documentele cazului, această schimbare a avut loc la 28 iulie 2010, sau în ajunul ședinței. Acest nou avocat, al cărui cabinet este situat la Paris, a trimis, la 28 iulie 2010, ora 16:20, un fax președintelui Tribunalului Pau în care, invocând drepturile la apărare, solicita o amânare a ședinței prevăzute a doua zi pentru a putea lua cunoștință de documentele dosarului. Președintele Camerei de Apel Corecționale i-a răspuns în aceeași zi prin fax, la ora 16:43 p.m., că nu se punea problema ca cauza să fie retrimisă unei alte audieri decât cea din 5 august 2010 sau cea din 12 august 2010, deoarece rolul era complet pentru următoarele șapte luni. În consecință, el a invitat-o să ia în considerare toate dispozițiile utile pentru apărarea persoanei acuzate. La avocat al reclamantului i-a răspuns prin fax la ora 17:42 cu aceste cuvinte (...) Am luat notă de faxul dvs. de azi, în care nu vă opuneați unei retrimiteri a acestei cauze, chiar dacă regret foarte mult că nu propuneți decât data de 5 sau 12 august viitoare, în timp ce nu este de nici un folos să trimiteți un caz la 29 iulie sau la mijlocul lunii august, avocații care au dreptul să-și ia și ei concediu, ceea ce, în practică, nu se poate face decât în luna de mai sus. Pentru a răspunde preocupării dvs. legitime cu privire la calendarul și imperativele de prescripție, aș dori să vă reamintesc că este de obicei utilizat în camerele de presă specializate, de a stabili audieri întrerupătoare de prescripție care permit depășirea acestor probleme de calendar în timp ce întrerupe prescripția. Dacă nu stabilim acest caz la o dată ulterioară, din păcate nu pot decât să suport și să protestez împotriva principiului unei trimiteri pe care ați stabili-o la 5 august sau la 12 august, în special în ceea ce privește drepturile sacre ale apărării. În orice caz, îl invit pe clientul meu să facă ceea ce este necesar pentru a fi disponibil în ziua pledoariilor la orice dată ulterioară utilă pe care v-ar plăcea să o stabiliți. (...) Lacul a avut loc totuși la 29 iulie 2010 în absența reclamantului și a consiliului său. Constatând că reclamantul nu a fost înculpat, deși în mod regulat citat și că nu a justificat nici un motiv legitim de necomparutare, Camera de Apel Corecțională a declarat hotărârea sa (...) Instanța a reținut examinarea acestui dosar inițial prevăzut, datele de trimitere de conveniență propuse de avocatul inculpatului, care a înlocuit cu câteva zile înainte de data la care se intenționase inițial, ultimul consiliu fiind respins de noul consiliu. Este necesar să se precizeze că citatul fusese eliberat la domiciliul ales al pârâtului la 22 iunie precedent. Astfel, pârâtul nu a prezentat nici o persoană pentru el. (...) Ea a confirmat vinovăția reclamantului, precum și pedeapsa și valoarea daunelor-interese. La 15 februarie 2011, camera penală a Curții de Casație a declarat neadmis recursul formulat de reclamant prin intermediul unei încălcări a articolului 6 alineatul (3) din convenție. Într-o hotărâre din 15 iunie 2010 (Bulletin penal 2010, n 108), în timp ce, în special, rezultă din art. 6 alineatul (3) din Convenție că orice persoană acuzată care nu dorește să se apere are dreptul la rejudecare unui pârât la alegerea sa, camera penală a Curții de Casație reține că judecătorii nu pot, fără a-și justifica decizia, să refuze retrimiterea unei cauze solicitate de inculpat din cauza absenței avocatului ales. Prin urmare, Curtea a încălcat hotărârea unei instanțe de proximitate pe motiv că mai mult de o instanță nu a menționat nici cererea de trimitere, nici hotărârea judecătorilor ca răspuns la cererea în cauză. Reclamantul se plânge de respingerea de către președintele Camerei de Apeluri Corecționale a Tribunalului de Primă Instanță din Pau a cererii de amânare din partea avocatului său din cauza indisponibilității sale la datele prevăzute, precum și de faptul că, în lipsă de cunoaștere a propriei sale jurisprudențe, Curtea de Casație și-a respins recursul întemeiat pe faptul că nu menționa nici cererea de trimitere, nici motivele respingerii acesteia. Acesta se referă la art. 6 din Convenție, care este astfel redactată Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va hotărî fie cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, fie cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, să: (...) să se apere pe sine sau să aibă la dispoziție un reprezentant la alegerea sa și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la: (...) 11. Curtea observă că teza reclamantului revine la susținerea faptului că a existat o încălcare a articolului 6 în cauza sa, deoarece cererea sa de amânare a procedurii în fața Camerei de recurs corecțional a Tribunalului din Pau a fost respinsă în timp ce aceaceasta a fost întemeiată pe dreptul de avocat pe care l-a ales în apărarea sa și deoarece această instanță nu a precizat motivele acestei respingeri. 12. Aceasta reamintește că este important pentru echitatea sistemului penal ca acuzatul să fie apărat în mod corespunzător în recurs și în primă instanță, că, deși nu este absolut, dreptul oricărui acuzat de a fi efectiv apărat de un avocat figurează printre elementele fundamentale ale procesului echitabil (a se vedea, de exemplu, Sejdovicc c. Italia [GC], n 56581/00, § 91, CEDH 2006 ) și că art. 6 alin. (3) lit. (c) garantează oricărui acuzat dreptul de a se apăra pe sine sau de a fi asistat de Ea a subliniat recent că, deși este conștientă de consecințele cererilor de trimitere neîntemeiate, cu siguranță dăunătoare bunei administrări a justiției, consideră că cele care se bazează pe dovezi obiective, și nu pe simple afirmații nefondate ale pârâtului De asemenea, trebuie să fie examinate nu numai de către instanțe, ci și de către un răspuns motivat (Henry Riviere și alții c. Franța, nr. 46460/10, § 31, 25 iulie 2013 Sfez c. Franța, nr. 53737/09, § 34, 25 iulie 2013). Cu toate acestea, trebuie amintit că art. 6 alineatul (3) litera (c) nu precizează condițiile de exercitare a dreptului pe care îl consacră, lăsând astfel statelor contractante alegerea mijloacelor adecvate pentru a permite sistemului lor judiciar să garanteze acest lucru, sarcina Curții de a căuta dacă calea pe care au împrumutat-o corespunde cerințelor unui proces echitabil (Cvarta c. Elveția , 24 mai 1991, § 30, seria A n 205, și Sakhnovski c. Rusia [GC], n 21272/03, § 95, 2 noiembrie 2010). Prin urmare, Curtea a avut posibilitatea de a preciza, în cauzele în care reclamanții fuseseră condamnați în absența lor, că , citată anterior, § 88, Medenica c. Elveția, n 20491/92, § 57, CEDH 2001 VI și Van Pelt c. Franța, n 31070/96, § 64, 23 mai 2000; a se vedea, de asemenea, citată anterior, Henri Riviere și alții 25. Ea a preluat acest principiu într-un caz în care pârâtul era prezent în instanță, dar fără avocat, cel pe care l-a desemnat ca fiind desistat (Sfez, citată anterior, § 27). 13. În speță, Curtea constată că, în cazul în care hotărârea camerei corecționale a instanței judecătorești din Pau din 23 septembrie 2010 nu este explicită în ceea ce privește motivele refuzului de a reporta din culpă, președintele acesteia din urmă a indicat, înainte de a se pronunța în instanță, că acest refuz se baza pe faptul că cauza era supusă unei rețete scurte și că, având în vedere rolul complet pentru următoarele șapte luni, aceasta nu putea fi retrimisă unei alte ședințe decât cele din 5 sau 12 august 2010. Curtea consideră, de asemenea, că această dorință de a evita prescrierea și de a nu întârzia prelucrarea cauzei este lăudabilă, având în vedere în special termenul rezonabil pe care îl prevede art. 1 din Convenție și necesitatea de a pune în balanță interesele în prezență, inclusiv imperativele unei bune administrări a justiției. În plus, aceasta observă că reclamantul a contribuit la situația pe care o denotă prin decizia de a schimba avocatul la o dată foarte apropiată de la locul de à nălțimii și că 14. Curtea deduce din cele de mai sus că cererea este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Boštjan M. Zupančič Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
49797/11
Fabrice ROBERT
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 5 novembre 2013 en un comité composé de
:
Boštjan M. Zupančič,
président,
Ann Power-Forde,
Helena Jäderblom,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 29 juillet 2011,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Fabrice Robert, est un ressortissant français né en 1971 et résidant à Charavines. Il est représenté devant la Cour par M
e
Frédéric
Pichon, avocat à Paris.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
Par un jugement du 3 mai 2010, le tribunal correctionnel de Pau reconnut le requérant coupable de diffamation et le condamna à une amende de 2
000
euros, à la diffusion d’un communiqué informant le public de cette condamnation et au paiement de 3
000 euros de dommages-intérêts à la victime partie-civile.
4.
Le requérant interjeta appel de ce jugement. Il produit un avis daté du 6
juillet 2010, envoyé à son avocat par le procureur général près la cour d’appel de Pau pour l’informer que l’audience aurait lieu le 29 juillet 2010 à 14 heures. L’arrêt de la cour d’appel de Pau du 23 septembre 2010 (ci
‑
dessous) indique cependant qu’une citation à comparaître a été adressée à cet avocat le 22 juin 2010.
5.
Le 26 juillet 2010, l’avocat du requérant envisagea un report de l’audience au 5 ou au 12 août 2010 avec le président de la chambre des appels correctionnels de la cour d’appel de Pau. Le requérant changea toutefois d’avocat. Il ne précise pas à quelle date, mais il semble au vu des pièces du dossier que ce changement soit intervenu le 28 juillet 2010, soit la veille de l’audience. Ce nouvel avocat, dont le cabinet est situé à Paris, envoya, le 28 juillet 2010 à 16 heures 20, une télécopie au président de la cour d’appel de Pau dans laquelle, invoquant les droits de la défense, il sollicitait un report de l’audience prévue le lendemain afin de pouvoir prendre connaissance des pièces du dossier. Il précisait qu’il serait absent du 5 au 22 août 2010.
6.
Le président de la chambre des appels correctionnels lui répondit le même jour par télécopie, à 16 heures 43, qu’il était hors de question que l’affaire, soumise à courte prescription, soit renvoyée à une autre audience que celle du 5 août 2010 ou celle du 12 août 2010 car le rôle était complet pour les sept mois à venir. Il l’invitait en conséquence à « envisager toutes dispositions utiles à la défense du prévenu ». L’avocat du requérant lui répondit par télécopie à 17 heures 42 en ces termes
:
«
(...) J’ai pris bonne note de votre télécopie de ce jour, dans laquelle vous ne vous opposiez pas à un renvoi de cette affaire même si je regrette fortement que vous ne proposiez que le 5 ou 12 août prochain alors qu’il n’est pas d’usage de renvoyer une affaire un 29 juillet ou à la mi-août, les avocats ayant droit eux aussi de prendre des congés, ce qui en pratique, ne peut se faire qu’au mois d’août.
Pour répondre à votre préoccupation légitime de votre calendrier et des impératifs de prescription, je vous rappelle qu’il est d’usage dans les chambres spécialisées en matière de presse, de fixer des audiences relais interruptives de prescription qui permettent de surmonter ces problèmes de calendrier tout en interrompant la prescription.
A défaut de fixer cette affaire à une date ultérieure, je ne peux malheureusement que subir et protester contre le principe d’un renvoi que vous fixeriez le 5 août ou le 12
août au regard notamment des droits sacrés de la défense.
Quoi qu’il en soit, j’invite mon client à faire le nécessaire pour être disponible le jour des plaidoiries à toute date ultérieure utile qu’il vous plaira de fixer. (...)
».
7.
L’audience eut néanmoins lieu le 29 juillet 2010 en l’absence du requérant et de son conseil. Constatant que le requérant «
ne comparai[ssait] pas bien que régulièrement cité
» et qu’il «
ne justif[iait] d’aucun motif légitime de non-comparution
», la chambre des appels correctionnels dit son arrêt – prononcé le 23 septembre 2010 – contradictoire. Elle précisa ce qui suit
:
«
(...) La cour a retenu l’examen de ce dossier à l’audience initialement prévue, les dates de renvoi de convenance proposées par l’avocat du prévenu, qui a remplacé quelques jours avant la date de l’audience initialement prévue, le précédent conseil, ayant été rejetées par le nouveau conseil. Il convient de préciser que la citation avait été délivrée au domicile élu du prévenu le 22 juin précédent. Le prévenu n’a ainsi pas comparu ni personne pour lui. (...)
».
Elle confirma la culpabilité du requérant ainsi que les peines et le montant des dommages-intérêts.
8.
Le 15 février 2011, la chambre criminelle de la Cour de cassation déclara non-admis le pourvoi formé par le requérant au moyen notamment d’une violation de l’article 6 § 3 de la Convention.
B.
Le droit interne pertinent
9.
Dans un arrêt du 15 juin 2010 (Bulletin criminel 2010, n
o
108), rappelant qu’il ressort notamment de l’article 6 § 3 de la Convention que toute personne poursuivie qui ne souhaite pas se défendre elle-même a droit à l’assistance d’un défenseur de son choix, la chambre criminelle de la Cour de cassation retient que les juges ne peuvent, sans motiver leur décision, refuser le renvoi d’une affaire sollicité par le prévenu en raison de l’absence de l’avocat choisi. Elle a en conséquence cassé le jugement d’une juridiction de proximité au motif qu’il «
ne mentionn[ait] ni la demande de renvoi ni la décision des juges en réponse à cette demande
».
10.
Le requérant se plaint du rejet par le président de la chambre des appels correctionnels de la cour d’appel de Pau de la demande de report d’audience présentée par son avocat en raison de son indisponibilité aux dates prévues, et de la circonstance qu’en méconnaissance de sa propre jurisprudence, la Cour de cassation a rejeté son pourvoi fondé sur le fait que l’arrêt d’appel ne mentionnait ni sa demande de renvoi ni les motifs du rejet de celle-ci. Il invoque l’article 6 de la Convention, lequel est ainsi rédigé
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera, soit des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil, soit du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...).
3.
Tout accusé a droit notamment à
: (...)
c)
se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent
; (...)
».
11.
La Cour observe que la thèse du requérant revient à soutenir qu’il y a eu violation de l’article 6 en sa cause parce que sa demande de report de l’audience devant la chambre des appels correctionnels de la cour d’appel de Pau a été rejetée alors qu’elle était fondée sur l’indisponibilité de l’avocat qu’il avait choisi pour sa défense, et parce que cette juridiction n’a pas précisé les motifs de ce rejet.
12.
Elle rappelle qu’il est important pour l’équité du système pénal que l’accusé soit adéquatement défendu en appel comme en première instance, que, quoi que non-absolu, le droit de tout accusé à être effectivement défendu par un avocat figure parmi les éléments fondamentaux du procès équitable (voir, par exemple,
Sejdovic c. Italie
[GC], n
o
2006
‑
II
) et que l’article 6 § 3 c) garantit à tout accusé le droit de se défendre lui-même ou d’être assisté du «
défenseur de son choix ». Elle a par ailleurs récemment souligné que, si elle est consciente des conséquences des demandes de renvoi infondées, assurément préjudiciables à la bonne administration de la justice, elle estime que celles qui reposent sur des justificatifs objectifs, et non sur de simples affirmations non étayées de l’
«
accusé
», doivent non seulement être effectivement examinées par les juridictions, mais également donner lieu à une réponse motivée (
Henri
Rivière et autres c. France
, n
o
46460/10, § 31, 25 juillet 2013
et
Sfez c.
France
, n
o
53737/09, § 34, 25
juillet 2013).
Cela étant, il faut également rappeler que l’article 6 § 3 c) ne précise pas les conditions d’exercice du droit qu’il consacre, laissant ainsi aux Etats contractants le choix des moyens propres à permettre à leur système judiciaire de le garantir, la tâche de la Cour consistant à rechercher si la voie qu’ils ont empruntée cadre avec les exigences d’un procès équitable (
Quaranta c. Suisse
, 24 mai 1991, § 30, série A n
o
205, et
Sakhnovski c.
Russie
[GC], n
o
21272/03, § 95, 2 novembre 2010). Aussi, la Cour a-t-elle eu l’occasion de préciser, dans des affaires dans lesquelles les requérants avaient été condamnés en leur absence, qu’il est loisible aux autorités nationales d’évaluer si les excuses fournies par les accusés pour justifier leur absence étaient valables (voir
Sejdovic
, précité, § 88,
Medenica c.
Suisse
, n
o
‑
VI, et
Van Pelt c. France
, n
o
31070/96, § 64, 23 mai 2000 ; voir aussi, précité,
Henri
Rivière et autres
,
§
25). Elle a repris ce principe dans une affaire où l’accusé était présent à l’audience mais sans avocat, celui qu’il avait désigné s’étant désisté (
Sfez
, précité, § 27).
13.
En l’espèce, la Cour constate que, si l’arrêt de la chambre correctionnelle de la cour d’appel de Pau du 23 septembre 2010 n’est pas explicite quant aux motifs du refus de report d’audience, le président de celle-ci avait indiqué avant l’audience à l’avocat de l’intéressé que ce refus reposait sur le fait que l’affaire était soumise à courte prescription et que, le rôle étant complet pour les sept mois à venir, elle ne pouvait être renvoyée à une autre audience que celles du 5 ou du 12 août 2010.
La Cour estime par ailleurs que ce souhait d’éviter la prescription et de ne pas retarder le traitement de l’affaire est louable, eu égard tout particulièrement au « délai raisonnable
» que prescrit l’article
6
§
1 de la Convention et à la nécessité de mettre en balance les intérêts en présence, dont les impératifs d’une bonne administration de la justice. Elle observe de plus que le requérant a contribué à la situation qu’il dénonce en décidant de changer d’avocat à une date très rapprochée de l’audience et – au vu des pièces produites à l’appui de sa requête – sans indiquer les raisons de ce changement.
14.
La Cour déduit de ce qui précède que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité
Déclare
la requête irrecevable.
Stephen Phillips
Boštjan M. Zupančič
Greffier adjoint
Président