AFFAIRE BRANIȘTE c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

05.11.2013

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BRANIȘTE c. ROUMANIE (CtEDO, 2013)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 19099/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 noiembrie 2013 DEFINITIVF 24/03/2014 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Braniște c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Johannes Silvis, Valeriu Grișco, judecători, și Marialena Tsirli, adjunctul secțiunii După ce a deliberat în camera consiliului la 15 octombrie 2013, a luat hotărârea că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se găsește o sentință (n 19099/04) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ion Braniște ( A fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza ocupației de către două societăți cooperatiste de un teren al cărui proprietate este coproprietar. La 1 decembrie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. Printr-o hotărâre definitivă din 17 iunie 2002, tribunalul județ din Mureș a condamnat autoritățile departamentale să acorde reclamantului și fraților și surorilor sale un titlu de proprietate pe un teren de 8700 situat în orașul Sighișoara și care aparținea, înainte de naționalizare, naționalizarea acestora. Pe 2 octombrie 2003, a fost eliberat titlul de proprietate. Reclamantul și ceilalți proprietari au fost împiedicați să-și preia proprietatea din cauza existenței, pe o parte a terenului, a mai multor construcții aparținând două societăți cooperatiste: Prestarea Sighișoara ( mai multe clădiri aparținând două societăți cooperatiste) și Sinco Sighișoara ( mai mult decât societatea S. Această construcție fusese ridicată înainte de acordarea titlului de proprietate pe baza unui drept de utilizare gratuită în beneficiul societăților cooperatiste. Cererea de înscriere a terenului de 8 700 pe cartea funciară a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă pronunțată de Curte la 6 octombrie 2006 (a se vedea mai jos) Cele două societăți au solicitat anularea titlului de proprietate. În cadrul litigiului care a legat societatea P, reclamantul a formulat o cerere reconvențională, solicitând plata unei chirii lunare pentru ocupația terenului. Prin două hotărâri definitive din 7 mai 2007 și din 14 februarie 2008, Tribunalul a respins cererea reconvențională prin hotărârea din 24 mai 2006. Departamental de Mureș a respins cererile de anulare a titlului de proprietate și a confirmat valabilitatea acestuia. II. LE INTERNE PERTINENT 11. Dispozițiile și practica internă relevante în acest caz sunt rezumate în Hotărârea Moculescu c. România 15636/04, §§ 16 și următoarele, 2 martie 2010 12. 109/1996 a stabilit cadrul legislativ pentru funcționarea societăților cooperatiste, înființate în principal în domeniul serviciilor. Acestea au dobândit statutul de persoane juridice de drept privat și au fost dezlegate de tutelă pe care l-au avut în timpul regimului comunist. În ceea ce privește patrimoniul lor, art. 187 din lege îl deținea. Terenurile a căror utilizare a fost transferată gratuit societăților cooperatiste pentru o perioadă nedeterminată, astfel încât acestea din urmă să construiască clădiri pentru activitățile lor, rămân în posesia lor, în aceleași condiții, atâta timp cât dreptul de proprietate asupra acestor clădiri rămâne în patrimoniul lor. 13. Legea nr. 1/2005 a intrat în vigoare la 3 martie 2005. Comisia a înlocuit Legea nr. 109/1996 și a menținut dreptul de utilizare gratuită a terenurilor ocupate de construcțiile aparținând societăților cooperatiste, cu condiția ca aceste terenuri să nu fie revendicate. Reclamantul susține că, în această privință, art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat, îi aduce atingere dreptului său de proprietate asupra terenului de care este coproprietar. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Cu privire la problema dacă Curtea a fost sesizată în mod valabil de membrii familiei reclamantului 15. Prin scrisoarea din 4 ianuarie 2012, reclamantul susține că a depus cererea și în numele fraților săi. El susține că ei au fost, de asemenea, parte la procedurile interne și subliniază un mandat prin care aceștia i-ar fi acordat, în 1992, pe deplin competențele de a-i reprezenta în fața autorităților naționale și a terților pentru a recupera terenul care le aparținea bunicilor lor și, prin urmare, solicită ca cererea lor să fie anexată la cererea sa. Tribunalul se opune motivului că formularul de cerere ar fi fost semnat de singurul solicitant. 17. Curtea amintește că, în temeiul articolului 36 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură, reprezentantul unui solicitant trebuie să prezinte o procură sau o putere scrisă În consecință, o simplă competență scrisă ar fi valabilă în sensul procedurii în fața Curții, prin urmare, rezultă că reclamantul a introdus intenționat o astfel de cerere (Velikova c. Bulgaria, nr 41488/95, § 50 CEDH 2000 VI 18. În prezenta cauză, data la care a fost introdusă cererea este 23 aprilie 2004, data la care a fost trimisă Curții formularul de cerere. 19. Curtea constată că acest formular nu a fost completat decât de domnul Ion Braniște. Cu toate că acesta a anexat mandatul din 1992, care își legitima demersurile interne efectuate în numele membrilor sa Familia pentru a recupera terenul, reclamantul nu a făcut nici o referire la intenția fraților și surorilor sale de a se alătura cererii, nici în corespondența sa ulterioară cu grefa Curții. 20. Prin urmare, în măsura în care cererea reclamantului poate fi considerată ca exprimându-le membrilor familiei sale obligația de a sesiza Curtea cu privire la o cale de atac, data introducerii acesteia ar trebui stabilită la 4 ianuarie 2012. Având în vedere faptul că, în speță, deciziile interne definitive au fost pronunțate în 2007 și 2008, Curtea consideră că cererea membrilor familiei reclamantului este tardivă, în sensul articolului 1 din convenție și că aceasta trebuie respinsă, în temeiul articolului 4 din convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Vasilescu c. România (dec.), nr. 60868/00, 26 mai 2005). Cu privire la admisibilitate 22. Guvernul excită mai întâi neobosirea căilor de atac interne. Acesta susține că reclamantul avea posibilitatea de a introduce o acțiune în scopul de a obține determinarea de către instanțele interne a regimului juridic a relațiilor dintre coproprietarii de teren și cele două societăți comerciale care utilizau acest teren. 23. Guvernul susține apoi că reclamantul a omis să solicite celor două societăți cooperatiste despăgubiri pentru utilizarea terenului. El reproșează că a renunțat la cererea sa reconvențională față de societatea P. și că nu a formulat o astfel de cerere față de societatea S. 24. În ceea ce privește omisiunea sa de a solicita despăgubiri, reclamantul reiterează că este coproprietar legitim al terenului și că nu poate beneficia de acesta din cauza ocupației sale de către două societăți cooperatiste și a refuzului instanțelor din statul membru în cauză de a-și primi cererea de înscriere în registru. În ceea ce privește omisiunea sa de a solicita despăgubiri, acesta afirmă că motivul a fost, în opinia sa, suma excesivă a taxei de timbru. 25. Curtea reamintește că art. 35 alin. (1) din Convenție prevede epuizarea doar a recursurilor atât referitoare la încălcarea incriminată, disponibilă și adecvată. Acestea trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine, nu numai în teorie, ci și în practică, altfel nu le lipsesc accesibilitatea și eficiența dorită. În plus, unui solicitant care a utilizat o cale de drept aparent eficientă și suficientă nu i se poate reproșa că nu a încercat să utilizeze alte cerințe care erau disponibile, dar nu mai aveau șanse de succes (Aquilina c. Malta [GC], n 25642/94, § 39 CEDH 1999 III 26). În speță, Curtea constată că, la 2 octombrie 2003, reclamantul a fost recunoscut coproprietar al terenului ocupat de clădiri aparținând celor două societăți cooperatiste. În schimb, Curtea observă că legea nr. 109/1996 a fost înlocuită de legea 1/2005. Dreptul de utilizare gratuită a terenurilor ocupate de construcții aparținând societăților cooperatiste nu a fost menținut decât dacă aceste terenuri nu sunt revendicate. Prin urmare, persoanele care, la fel ca reclamantul, revendică terenurile ocupate de societățile cooperatiste au posibilitatea de a solicita acestor societăți o despăgubire pentru lipsa de utilizare a terenurilor lor. Or, reclamantul nu a introdus o astfel de acțiune. 28. Pe de altă parte, Curtea constată că reclamantul a introdus o cerere reconvențională prin care a solicitat o despăgubire pentru utilizarea terenului, dar că a renunțat la aceasta prin faptul că a omis să plătească taxa de timbru și a solicitat recurs împotriva hotărârii din 24 mai 2006. 29. Prin urmare, în mod similar cu guvernul, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1/2005 reclamantul a omis să epuizeze căile de atac interne pentru a solicita celor două societăți cooperatiste o despăgubire pentru ocupația lor de teren. 30. În ceea ce privește respingerea cererii de înscriere a dreptului de proprietate pe cartea funciară care condiționează deplina înfățișare a atributelor dreptului de proprietate, Curtea consideră că, după respingerea cererilor de anulare a titlului de proprietate, nimic nu ar trebui să se opună dreptului de acces al reclamantului la o instanță în scopul unei astfel de înscrieri. 31. Având în vedere aceste considerații, Curtea consideră că este necesar să se accepte parțial, pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 1/2005, excepția de neobosire a căilor de atac interne impuse de guvern. Prin urmare, această parte a actului este declarată inadmisibilă, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție. 32. Pentru perioada care se limitează între data de acordare a titlului de proprietate și data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2005, Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 3 din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv. Astfel, Curtea declară că este admisibil. Pe fond 33. Reclamantul consideră că ar fi trebuit să beneficieze de toate atributele dreptului de proprietate recunoscute de titlul de proprietate. 34. Guvernul susține că reclamantul a fost responsabil pentru situația creată pe motiv că ar fi revendicat de la autoritățile locale restituirea terenului care a aparținut strămoșilor săi, pe locul de origine, deși știa că o parte din acest teren era ocupată de clădirile a două societăți cooperatiste. 35. În orice caz, el consideră că ingerința în exercitarea de către reclamant a dreptului său de proprietate era legală și că aceasta se bucura de un echilibru corect între cerințele de interes general al comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale acestuia. 36. Curtea constată că dreptul de proprietate pe teren în litigiu, astfel cum a fost recunoscut de titlul de proprietate din 2 octombrie 2003, era absolut și exclusiv și că nu putea face obiectul niciunui dezinsecție sau condiție (a se vedea, mutatis mutandis Moculescu, citată anterior, § 28).Cu toate acestea, reclamantul a fost privat de posibilitatea de a se bucura de proprietatea sa sau de a obține roadele sale, în conformitate cu Legea nr. 109/1996, care stabilise un drept de suprafață gratuit în favoarea societăților cooperatiste. 37. Prin urmare, a existat o interferență în exercitarea de către solicitant a dreptului său la respectarea proprietăților sale. 38. Curtea nu se îndoiește că recunoașterea în favoarea societăților cooperatiste a dreptului de suprafață avea un temei juridic în dreptul intern, și anume Legea nr. 109/1996 și că aceasta urmărea un scop de interes general, și anume menținerea activităților economice și a serviciilor furnizate de aceste societăți. 39. trebuie să caute, în lumina principiului general al respectării proprietății consacrat de prima teză a primului paragraf al articolului 1 menționat anterior, dacă autoritățile române au stabilit un echilibru corect între cerințele de interes general al comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea mutatis mutandis, printre multe altele, 40. În această privință, Curtea constată că legislația internă excludea complet orice posibilitate de balansare a intereselor comunității și pe cele ale proprietarilor ale căror terenuri erau ocupate de spații care aparțin unor societăți cooperatiste (a se vedea mutatis mutandis Moculescu) , citată anterior, punctul 34). 41. Întrucât exercitarea deplină a dreptului de proprietate al recurentului pe teritoriul său a fost împiedicată în timpul ocupației localurilor de către societățile cooperative, Curtea consideră că situația astfel creată a încălcat echilibrul corect care trebuie să domnească între protejarea dreptului de proprietate și cerințele de interes general (a se vedea mutatis mutandis Moculescu, citată anterior, punctul 35). 42. Pe de altă parte, Curtea consideră că nu poate fi reproșat reclamantului că a solicitat restituirea pe aceeași locație a terenului care a aparținut strămoșilor săi, ca și cum ar fi vorba de guvern, din moment ce cererea sa se baza pe dispozițiile Legii nr. 18/1991 și că instanțele interne sunt într-adevăr bine primite. 43. Prin urmare, Curtea concluzionează că reclamantul a suportat, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2005, o sarcină specială și excesivă pe care numai ea ar fi putut să o legitimeze pentru a solicita o despăgubire. 44. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 45. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte Ö Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 925 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, ceea ce corespunde, în opinia sa, lipsei de acoperire a terenului de la data cererii sale de restituire; el solicită, de asemenea, 150 000 EUR pentru daune morale. 47. Curtea amintește că singura bază de acordare a unei satisfacții echitabile constă în speță în faptul că reclamantul a fost temporar privat de orice posibilitate de a obține orice beneficiu de pe urma bunurilor sale. În aceste condiții, Curtea consideră că Comisia a suferit, fără îndoială, un prejudiciu material și moral în legătură directă cu încălcarea constatată a articolului 1 din Protocolul nr. 49. Având în vedere toate elementele de care dispune, Curtea alocă reclamantului 13 000 EUR toate prejudiciile. Costuri și cheltuieli de judecată 50. Reclamantul nu a prezentat în termenul stabilit de Curte pentru solicitarea de rambursare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Interese moratorii 51. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚII, ÎN L 2003 și 3 martie 2005 și inadmisibilă pentru surplus A spus că a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 13 000 EUR (treisprezece mii EUR), care urmează să fie convertită în monedă națională la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, toate prejudiciile de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 5 noiembrie 2013, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte