AFFAIRE ASCIERTO ET BUFFOLINO c. ITALIE

AFFAIRE ASCIERTO ET BUFFOLINO c. ITALIE (CtEDO, 2013)

SECȚIUNEA 2 CAUZA ASCIERTO ȘI BUFFOLINO c. ITALIA Solicitările n 20619/03 și 23751/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 noiembrie 2013 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Acierto și Buffolino c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se află într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători; și a lui Seçkin Erel, grefier adjunct al secțiunii f.f., După ce a intenționat în camera Consiliului la 15 octombrie 2013, se pronunță pronunțarea hotărârii că, adoptat la această dată a procedurii A la originea cauzei se află două cereri (n 20619/03 și 23751/03) îndreptate împotriva Republicii Italiene și din care două resortisanți ai acestui stat ( au sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale (inclusiv a Conveniei privind dreptul omului). Recurentele au fost reprezentate de domnul G. di Gioia, avocat la Telese Terme. Guvernul italian ( mai mult decât) a fost reprezentat de fostul său agent, dl I.M. Braguglia, și de fostul său coagent, dl Lettieri. În conformitate cu Protocolul nr. 14 (solicitarea nr. 237511/03) și la 1 ianuarie 2007 (solicitarea nr. 20619/03), cererile au fost comunicate guvernului. În temeiul Protocolului nr. 14, acestea au fost atribuite unui comitet. Pentru a se plânge de durata acestor proceduri. Faptele esențiale ale cererilor apar din informațiile conținute în tabelul din anexa la prezenta hotărâre. II. LEGATEA ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE Dreptul și practica internă relevantă figurează în hotărârea Cocchiarella c. Italia ([GC], n 64886/01, §§ 23-31, CEDH 2006 V). Având în vedere similitudinea cererilor cu privire la faptele și la problema de fond pe care le ridică, Curtea consideră că este necesar să li se alăture și decide să le examineze împreună într-o singură hotărâre. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurentele se plâng de durata procedurilor principale și de insuficiența despăgubirilor. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Cu privire la admisibilitatea Calității de victimă 11. Guvernul susține că reclamantele nu mai pot să-și retragă dreptul de a-și revendica victimele. Curtea, după examinarea tuturor faptelor cauzei și a argumentelor părților, consideră că nu este suficient (a se vedea Delle Delle, după ce a examinat toate faptele cauzei și argumentele părților, Curtea, după ce a examinat toate faptele cauzei și argumentele părților, consideră că înculpatul s-a dovedit insuficient (a se vedea Delle Cave și Corrado c. Italia , n 14626/03, § 26-31, 5 iunie 2007 Cocchiarella c. Italia , citată anterior §§ 69-98). Prin urmare, recurentele pot oricând să se declare victime Curtea constată că aceste obiecțiuni nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție prevăzut la art. 35 alineatul (3) din convenție. Prin urmare, le declară admisibile. Pe fond 14. Curtea constată că procedurile în litigiu au durat, 20619/03: 5 ani și, respectiv, 2 luni pentru un grad de jurisdicție ; 23751/03: 5 ani și 11 luni pentru un grad de jurisdicție. 15. Curtea a tratat în repetate rânduri cereri care ridicau întrebări similare celor din cazurile din speță și a constatat o necunoaștere a cerinței de termen rezonabil, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența sa bine stabilită în domeniu (a se vedea în primul rând Cocchiarella În acest caz, Curtea consideră că este necesar să se constate, în fiecare cerere, o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din aceleași motive. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 16. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Fără a-și număra pretențiile, recurentele se întorc la înțelepciunea Curții pentru repararea prejudiciului moral pe care consideră că l-au suferit. 18. Guvernul este de acord cu faptul că Curtea nu ar trebui să acorde nimic, în cazul în care instanțele care au suferit, ca urmare a duratei procedurilor, niciun alt prejudiciu decât cel deja recunoscut și despăgubit la nivel intern. În orice caz, el consideră că simpla constatare a încălcării ar oferi în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 19. Cocșiarella (citată anterior, §§ 139-142 și 146) și hotărând în echitate, Curtea atribuie recurentelor sumele indicate în tabelul de mai jos, comparate cu sumele pe care aceasta le-ar fi acordat în lipsa unei căi de atac interne, având în vedere obiectul fiecărui litigiu și al lacunei procedurilor. petiția Suma pe care Curtea ar fi acordat-o în lipsa unei căi de atac interne Procentaj alocat de instanța de judecată mai puțin Pinto Somme acordat pentru daune morale 20619/03 000 EUR 250 EUR 23751/03 000 EUR 12,5% 1 950 EUR Cheltuieli și cheltuieli de judecată 20. Recurentele care nu au depus cereri de rambursare a cheltuielilor și cheltuieli de judecată documentate în mod corespunzător în termenul stabilit în acest scop, Curtea decide să nu acorde nimic în acest sens. Interese moratoriu 21. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, decide să unească cererile Declară cererile admisibile A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit că statul pârât trebuie să plătească recurentelor, în termen de trei luni, următoarele sume, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, ca daune morale 20619/03 250 EUR (două mii două sute cincizeci de euro) (ii. 23751/03 1 950 EUR (mii nouă sute cincizeci de euro) de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 5 noiembrie 2013, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Seçkin Erel Peer Lorenzen Modululer adjunct f.f. Președintele Anexă Număr de apel și data de introducere Detalii solicitante(s) Procedura principală și procedura Pinto Procedura principală Subiect: detașarea unei sume de 550 EUR (EUR). Prima instanță : judecător judecător judecătoresc judecător judecătoresc judecătoresc judecător la Benevent (RG n 3572/94 ), în perioada 22 iulie 1994-29 septembrie 1999. Procedură: Pinto Prime instance Instance sesizate: instană judecătorească la Roma. Decizia: din 22 aprilie 2002, depusă la 10 iunie 2002; Constatare a depășirii unei perioade rezonabile de timp ; nu s-a acordat nici o sumă pentru daune morale. A doua autoritate sesizată : Curtea de Casație. Decizia : din 7 aprilie 2003, depusă la 14 mai 2003 ; confirmarea deciziei instanței judecătorești acțiune. 23751/03 introdusă la 22/10/1999 Fiorella BUFFOLINO, resortisant italian, născută în 1971 Procedura principală Subiect: indemnizații zilnice de maternitate (indemnà di maternità Primă instanță : judecător judecător judecător judecător judecător judecător judecător judecător judecător la Tribunalul din Benevent (RG nr 637A94 ), 1 decembrie 1994 la 27 noiembrie 2000. Procedură: Pinto Autoritatea sesizată: instant la apelul de la Roma. Decizia : din 18 iunie 2002, depusă la 27 noiembrie 2000 ; Constatare a depășirii unei perioade rezonabile ; 750 EUR pentru daune morale; 1 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE ASCIERTO ET BUFFOLINO c. ITALIE

(

Requêtes n

os

20619/03 et 23751/03)

ARRÊT

STRASBOURG

5 novembre 2013

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Ascierto et Buffolino c. Italie,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de

:

Peer Lorenzen,

président,

András Sajó,

Nebojša Vučinić,

juges,

et de Seçkin Erel,

greffier adjoint

de section f.f.,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 octobre 2013,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouvent deux requêtes (n

os

20619/03 et 23751/03) dirigées contre la République italienne et dont deux ressortissantes de cet Etat («

les requérantes

», voir tableau en annexe),

ont saisi la Cour en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérantes ont été représentées par M

e

G. di Gioia, avocat à Telese Terme. Le gouvernement italien («

le Gouvernement

») a été représenté par son ancien agent, M.

I.M.

Braguglia, et son ancien coagent, M.

N.

Lettieri.

3.

Respectivement le 15 novembre 2006 (requête n

o

23751/03) et le 1

er

janvier 2007 (requête n

o

20619/03), les requêtes ont été communiquées au Gouvernement. En application du Protocole n

o

14, elles ont été attribuées à un Comité.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Les requérantes, parties à des procédures judiciaires, ont saisi les juridictions compétentes au sens de la loi «

Pinto

» afin de se plaindre de la durée de ces procédures.

5.

Les faits essentiels des requêtes ressortent des informations contenues dans le tableau en annexe au présent arrêt.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

6.

Le droit et la pratique internes pertinents figurent dans l’arrêt

Cocchiarella c.

Italie

([GC], n

o

64886/01, §§ 23-31, CEDH 2006

‑

V).

EN DROIT

I.

SUR LA JONCTION DES REQUÊTES

7.

Compte tenu de la similitude des requêtes quant aux faits et au problème de fond qu’elles posent, la Cour estime nécessaire de les joindre et décide de les examiner conjointement dans un seul arrêt.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

8.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérantes se plaignent de la durée des procédures principales et de l’insuffisance des indemnisations «

Pinto

».

9.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

10.

L’article 6 § 1 de la Convention est ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

».

A.

Sur la recevabilité

1.

Qualité de «

victime

»

11.

Le Gouvernement soutient que les requérantes ne peuvent plus se prétendre «

victimes

» de la violation de l’article 6 § 1 car elles ont obtenu des cours d’appel «

Pinto

» une décision constatant le dépassement du délai raisonnable ainsi que, dans la requête 23751/03, un redressement approprié et suffisant.

12.

La Cour, après avoir examiné l’ensemble des faits de la cause et les arguments des parties, considère que le redressement s’est révélé insuffisant (voir

Delle

Cave et Corrado c. Italie

, n

o

14626/03, §§ 26-31, 5

juin

2007

;

Cocchiarella c.

Italie

, précité

, §§

69-98). Partant, les requérantes peuvent toujours se prétendre «

victimes

», au sens de l’article

34

de la Convention.

2.

Conclusion

13.

La Cour constate que ces griefs ne se heurtent à aucun autre des motifs d’irrecevabilité inscrits à l’article 35 § 3 de la Convention. Aussi, les déclare-t-elle recevables.

B.

Sur le fond

14.

La Cour constate que les procédures litigieuses ont duré, respectivement

:

n

o

20619/03 :

5 ans et 2 mois pour un degré de juridiction ;

n

o

23751/03 :

5 ans et 11 mois pour un degré de juridiction.

15.

La Cour a traité à maintes reprises des requêtes soulevant des questions semblables à celles des cas d’espèce et a constaté une méconnaissance de l’exigence du «

délai raisonnable

», compte tenu des critères dégagés par sa jurisprudence bien établie en la matière (voir, en premier lieu,

Cocchiarella

précité). N’apercevant rien qui puisse mener à une conclusion différente dans la présente affaire, la Cour estime qu’il y a également lieu de constater, dans chaque requête, une violation de l’article 6

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

16.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

17.

Sans chiffrer leurs prétentions, les requérantes se remettent à la sagesse de la Cour pour la réparation du préjudice moral qu’elles estiment avoir subi.

18.

Le Gouvernement est de l’avis que la Cour ne devrait rien octroyer, les requérants n’ayant subi, du fait de la longueur des procédures, aucun préjudice autre que celui déjà reconnu et indemnisé au niveau interne. En tout état de cause, il considère que le simple constat de violation fournirait en soi une satisfaction équitable suffisante.

19.

Compte tenu de la solution adoptée dans l’arrêt

Cocchiarella

(précité, §§ 139-142 et 146) et statuant en équité, la Cour alloue aux requérantes les sommes indiquées dans le tableau ci-dessous, comparées aux montants qu’elle aurait octroyés en l’absence de voie de recours interne, au vu de l’objet de chaque litige et de l’enjeu des procédures.

N

o

requête

Somme que la Cour aurait accordée en l’absence de voie de recours interne

Pourcentage alloué par la juridiction «

Pinto

»

Somme accordée pour dommage moral

1.

20619/03

5

000 EUR

-

2

250 EUR

2.

23751/03

6

000 EUR

12,5%

1 950 EUR

B.

Frais et dépens

20.

Les requérantes n’ayant pas présenté de demandes de remboursement des frais et dépens dûment documentées dans le délai imparti à cet effet, la Cour décide de ne rien accorder à ce titre.

C.

Intérêts moratoires

21.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR,

1.

Décide

de joindre les requêtes

;

2.

Déclare

les requêtes recevables

;

3.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

4.

Dit

que l’Etat défendeur doit verser aux requérantes, dans les trois mois,

a)

les sommes suivantes, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt,

à titre de dommage moral

:

i.

n

o

20619/03

:

2

250 EUR (deux mille deux cent cinquante euros)

;

ii.

n

o

23751/03

:

1 950 EUR (mille neuf cent cinquante euros)

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 novembre 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Seçkin Erel

Peer Lorenzen

Greffier adjoint f.f.

Président

ANNEXE

Numéro de requête et date d’introduction

Détails requérant(s)

Procédure principale et procédure «

Pinto

» y relative

1.

n

o

20619/03

introduite le 27/11/1999

Assunta ASCIERTO,

ressortissante italienne, née en 1939

Procédure principale

Objet

: versement d’une somme s’élevant à 550 euros (EUR).

Première instance

: juge d’instance de Bénévent (

RG n

o

3572/94

), du 22 juillet 1994 au 29

septembre

1999.

Procédure «

Pinto

»

Première instance

Autorité saisie

: cour d’appel de Rome.

Décision

: du 22 avril 2002, déposée le 10 juin 2002

; constat du dépassement d’une durée raisonnable

; aucune somme n’a été accordée pour dommage moral.

Deuxième instance

Autorité saisie

: Cour de cassation.

Décision

: du 7 avril 2003, déposée le 14 mai 2003

; confirmation de la décision de la cour d’appel.

2.

n

o

23751/03

introduite le 22/10/1999

Fiorella BUFFOLINO, ressortissante italienne, née en 1971

Procédure principale

Objet

: indemnités journalières de maternité (

indennità di maternità

).

Première instance

: juge d’instance de Bénévent (

RG n

o

6378/94

), 1

er

décembre 1994 au 27

novembre

2000.

Procédure «

Pinto

»

Autorité saisie

: cour d’appel de Rome.

Décision

: du 18 juin 2002, déposée le 27 novembre 2000

; constat du dépassement d’une durée raisonnable

; 750

EUR pour dommage moral

; 1 000

EUR pour frais et dépens.