AFFAIRE BENCIVENGA ET AUTRES c. ITALIE

AFFAIRE BENCIVENGA ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2013)

În cauza Bencivenga și alții, Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare "Curtea Europeană a Drepturilor Omului"), care se află într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președintele, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători, și din Seckin Erel, grefier adjunct al secțiunii f.f., După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 octombrie 2013, înmânarea hotărârii, care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se găsesc șase cereri (n 15015/03, 1949/03, 1946/03, 1948/03, 19469/03 și 1970/03) îndreptate împotriva Republicii Italiene și din care opt resortisanți ai acestui stat ( Dl G. Rescigno, avocat în Napoli. Guvernul italian ( Reclamanții, părți la proceduri judiciare, au sesizat instanțele competente în sensul legii Dreptul și practica internă relevantă figurează în hotărârea Cocchiarella c. Italia ([GC], nr. 64886/01, §§ 23-31, CEDH 2006 V). ÎN JUSTAȚIE CU PRIVIRE LA JONCȚIUNEA RESPECTELOR Având în vedere similitudinea interogărilor cu privire la fapte și la problema de fond pe care o ridică, Curtea consideră necesară aderarea acestora și decide să le examineze împreună într-o singură hotărâre. II. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata principalelor proceduri și de insuficiența despăgubirilor. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitatea Neobosită a căilor de atac interne 11. Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne în măsura în care instanțele nu au sesizat Curtea de Casație în sensul Legii precum Pinto 12. În cauza Shordino ((dec.), nr 36813/97, CEDH 2003 IV), Curtea a considerat, pe de o parte, că, atunci când un solicitant se plânge numai de valoarea despăgubirii, acesta nu este obligat în scopul epuizării căilor de atac interne de a se putea opune deciziei Tribunalului de apel și, pe de altă parte, că reclamantul poate continua să se rețină În sensul articolului 34 din Convenție, în măsura în care, chiar dacă instanța de apel a recunoscut existența duratei excesive a procedurii, suma acordată nu poate fi considerată adecvată pentru a remedia prejudiciul și încălcarea pretinse 13. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea de Casație se baza pe examinarea a peste o sută de hotărâri ale Curții de Casație și nu găsise nici un caz în care Curtea de Casație luase în considerare un motiv întemeiat pe faptul că suma acordată de instanța de apel era insuficientă în raport cu prejudiciul pretins sau inadecvat în raport cu jurisprudența de la Strasbourg 14. Curtea amintește, de asemenea, că, în ianuarie 2004, Curtea de Casație, prin Hotărârile nr. 1338, 1339, 1340 și 1341, a stabilit principiul conform căruia . ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 89/2001, deși, prin natura sa, pe bază de legalitate, trebuie să intervină într-un mediu definit de dreptul pe care îl are dreptul pe care trebuie să se refere la sumele alocate, în cauze similare, de Curtea de la Strasbourg, pe care Curtea de la Strasbourg le permite să se distanțeze, dar într-un mod rezonabil (a se vedea Cocchiarella c. Italia , citată anterior, §§ 24-25). Ca urmare a acestei revigorări, Curtea a considerat că începând cu 26 Iulie 2004, data la care aceste hotărâri, în special hotărârea nr. 1340 a Curții de Casație, nu mai puteau fi ignorate de public, trebuia să fie solicitată o acțiune în casare în sensul Legii nr. 1340 a Curții de Casație în sensul articolului 1 din Convenție (Di Sante c. Italia (dec.), nr 56079/00, 24 iunie 2004 Cocchiarella c. Italia, citată anterior, § 42-44). În speță, Curtea arată că deciziile curților de apel (a se vedea tabelul din anexă), și anume cu mult înainte de data de 26 iulie 2004. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamanții erau exonerați de obligația de a epuiza căile de atac interne și că nu poate fi reținută o cale de atac internă. Guvernul susține că reclamanții nu mai pot să își asume răspunderea pentru încălcarea articolului 6 alineatele (1) și (2) din tratat, deoarece au obținut un curs de cerere în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (a se vedea Delle) și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și al Consiliului (JO L 55, 30.4.2004, p. 1). Cave și Corrado c. Italia , n 14626/03, § 26-31, 5 iunie 2007 Cocchiarella c. Italia , citată anterior §§ 69-98). Prin urmare, reclamanții pot oricând să se declare Curtea constată că aceste obiecțiuni nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție prevăzut la art. 35 alineatul (3) din convenție. Prin urmare, le declară admisibile. Pe fond 19. Curtea constată că procedurile în litigiu au durat, 15015/03: 6 ani și, respectiv, 6 luni pentru un grad de jurisdicție; 1919/93/03: 18 ani și 3 luni pentru un grad de jurisdicție; 1943/03: 10 ani și 6 luni pentru un grad de jurisdicție (9 ani și 11 luni la data depunerii deciziei mai întâi Pinto) ; 1944/03 : 11 ani și 9 luni pentru un grad de jurisdicție 19469/03 : 13 ani și 3 luni pentru un grad de jurisdicție 1970/03 : 8 ani și 10 luni pentru un grad de jurisdicție 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cereri care ridicau întrebări similare celor din cazurile din speță și a constatat o necunoaștere a cerinței de termen rezonabil, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența sa bine stabilită în domeniu (a se vedea în primul rând Cocchiarella În acest caz, Curtea consideră că este de asemenea necesar să se constate, în fiecare cerere, o încălcare a art. 1 din Convenție din aceleași motive. III. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 21. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng de Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței Delle Cave și Corrado Italia (citată anterior, §§ 43-46) și Simaldone Italia (citată anterior, §§ 72), insuficiența procedurii de încuviințare a procedurii de încuviințare a unei persoane fizice, conform jurisprudenței Delle Cave și Corrado Italia (citată anterior, §§ 43-46) și Simaldone Italia (citată anterior, § 72), insuficiența procedurii de încuviințare a unei persoane fizice sau juridice. Prin urmare, este necesar să se declare inadmisibil faptul că nu există o lipsă evidentă de temei în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită următoarele sume pentru prejudiciul material și/sau moral pe care l-ar fi suferit. cereri pentru prejudiciul material și/sau moral 15015/03 595 EUR pentru prejudiciul moral 19199/03 440 EUR (pentru toți reclamanții) pentru prejudiciul moral 1936/03 000 EUR (pentru fiecare solicitant) pentru prejudiciul moral 19448/03 484 EUR pentru daune materiale și 904 EUR pentru daune morale 19469/03 105 EUR pentru daune morale 1970/03 236 EUR pentru daune morale 25. Guvernul contestă aceste pretenții. 26. În ceea ce privește cererea pentru daune patrimoniale (solicitarea n 1948/03), Curtea consideră că reclamantul nu a demonstrat în niciun fel existența unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată a Convenției și prejudiciul invocat. Prin urmare, nu trebuie acordat nimic acestui titlu. 27. În ceea ce privește pretențiile formulate în temeiul prejudiciului moral, ținând cont de soluția adoptată în Hotărârea Cocchiarella (citată anterior, §§ 139-142 și 146), hotărând în echitate, Curtea atribuie reclamanților sumele indicate în tabelul de mai jos, comparate cu sumele pe care le-ar fi acordat în lipsa unei căi de atac interne, având în vedere obiectul fiecărui litigiu, domeniul de aplicare al procedurilor și existența unor întârzieri imputabile reclamanților. Suma pe care Curtea ar fi acordat-o în lipsa unei căi de atac interne Procentul alocat de instanță: Pinto Somme acordat pentru daune morale 15015/03 000 EUR 19,3% 2 050 EUR 1919/03 000 EUR 10 % 500 EUR suma globală care trebuie plătită în comun reclamanților 1936/03 000 EUR 15,6% 4 700 EUR suma globală care trebuie plătită în comun reclamanților 1944/03 000 EUR 19,4% 600 EUR 19469/03 000 EUR 7,5 % 500 EUR 1970/03 000 EUR 25 % 400 EUR Costuri și cheltuieli de judecată 28. Reclamanții solicită, de asemenea, sume cuprinse între 5 057 și 8 946 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în cursul procedurii Pinto și în fața Curții. 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (Can și alții c. Turcia, În plus, cheltuielile de judecată pot fi recuperate numai în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], 30943/96, § 105, CEDH 2003-VIII). 31. În speță și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce 1 500 EUR pentru fiecare cerere pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 32. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA L 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni, următoarele sume, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale 15015/03 (două mii cincizeci de euro); iii. 1919/03 10 500 EUR (zece mii cinci sute de euro), sumă globală care trebuie plătită în comun reclamanților; iii. 1936/03 700 EUR (patru mii șapte sute de euro), sumă globală care trebuie plătită în comun reclamanților; iv. 1948/03 600 EUR (patru mii șase sute de euro); 19469/03 500 EUR (șapte mii cinci sute de euro); vi. 1970.03 400 EUR (două mii patru sute de euro); 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată, pentru fiecare cerere, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 5 noiembrie 2013, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Seckin Erel Peer Lorenzen Gregorio BENCIVENGA resortisant italian, născut în 1941, rezident la Cicciano (Naples) Procedura principală Subiect: recunoașterea dreptului de a obține despăgubiri pentru prejudiciile rezultate dintr-un accident de circulație. Prima instanță: Tribunalul din Napoli (RG n 3173/02), de la 14 noiembrie 1992 până la 25 mai 1999. Procedura: Pinto Autoritatea sesizată: Curtea de apel din Roma. Decizia: din 31 ianuarie 2002, depusă la 2 mai 2002 ; Constatarea depășirii unei perioade rezonabile; 1 549 EUR pentru daune morale; 723 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Data deciziei finale: până la 17 iunie 2003. 19199/03 introdusă la 17 iunie 2003 Ciro PROTA și Antonietta ALLEGRO, soți, resortisanți italieni, născuți în 1941 și respectiv 1939, rezidenți la Mariglianella (Naples) Procedura principală Subiect : recunoașterea dreptului de a obține demolarea unei construcții Prime instanțe: Tribunalul din Napoli (RG n 298883/83), de la 10 decembrie 1983 la 28 martie 2002 procedura Data deciziei definitive: până la 20 decembrie 2003 cel târziu, 19436/03 introdusă la 17 iunie 2003 Benito și Vincenzo DE LUCA resortisanți italieni, născuți în 1953 și, respectiv, 1935, cu reședința la Cicciano (Naples) Procedura principală Subiect: recunoașterea dreptului de a stabili limita închiderii între două proprietăți. Prima instanță: Tribunalul din Napoli (RG n 721/92), de la 28 iulie 1992 la 28 ianuarie 2003. Procedură: Pinto Autoritatea sesizată: Curtea de Apel din Roma. Decizia: 27 mai 2002, depusă la 11 iulie 2002; Constatarea depășirii unei perioade rezonabile; 2 500 EUR pentru daune morale; 760 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Data deciziei definitive: până la 10 octombrie 2003. 19448/03 introdusă la 9 iunie 2003 Carmine ARIANA Cetățean italian, născut în 1940, rezident la Napoli Procedura principală Subiect: recunoașterea dreptului de a obține un ordin de plată. Prima instanță: Tribunalul din Santa Maria Capua Vetere (RG n 199/89), din 14 februarie 1989 până în 21 noiembrie 2000. ; Constatarea depășirii unei perioade rezonabile; 3 500 EUR pentru daune morale; 820 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Data deciziei finale: până la 20 decembrie 2003. 19469/03 introdusă la 9 iunie 2003 Severino NAPOLITANO resortisant italian, născut în 1946, rezident la Roccarainola (Naples) Procedura principală Subiect : recunoașterea dreptului de a obține plata sumelor datorate în temeiul unui contract de întreprindere. Prima instanță : tribunalul din Napoli (RG n 3513/89), de la 13 februarie 1989 la 4 iunie 2002: procedura de procedură mai întâi Pinto Autoritatea sesizată: instanța de apel din Roma. Decizia: 1 iulie 2002, depusă la 4 noiembrie 2002; Constatarea depășirii unei perioade rezonabile; 1 500 EUR pentru daune morale; 620 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Data deciziei finale: până la 20 decembrie 2003. 1970/03 introdusă la 17 iunie 2003 Luigi AVITABILE resortisant italian, născut în 1929, rezident în Cicciano (Naples) Procedura principală Subiect: recunoașterea dreptului de a obține despăgubiri pentru anumite daune cauzate de infiltrarea apei. Prima instanță: Tribunalul din Cicciano (RG n 11174/92), de la 17 aprilie 1992 până la 13 martie 2001. Procedura: Pinto Autoritatea sesizată: Curtea de Apel din Roma. Decizia: 1 iulie 2002, depusă la 4 noiembrie 2002; Constatarea depășirii unei perioade rezonabile; 3 000 EUR pentru daune morale; 620 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Data deciziei finale: cel târziu la 20 decembrie 2003.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE BENCIVENGA ET AUTRES c. ITALIE

(

Requêtes n

os

15015/03, 19419/03, 19436/03, 19448/03, 19469/03 et 19470/03)

ARRÊT

STRASBOURG

5 novembre 2013

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Bencivenga et autres c. Italie,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de

:

Peer Lorenzen,

président,

András Sajó,

Nebojša Vučinić,

juges,

et de Seckin Erel,

greffier adjoint

de section f.f.,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 octobre 2013,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouvent six requêtes (n

os

15015/03, 19419/03, 19436/03, 19448/03, 19469/03 et 19470/03) dirigées contre la République italienne et dont huit ressortissants de cet Etat («

les

requérants

» – voir tableau en annexe),

ont saisi la Cour en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants ont été représentés par M

e

M. G. Rescigno, avocat à Naples. Le gouvernement italien («

le Gouvernement

») a été représenté par son ancien agent, M.

I.M.

Braguglia, et son ancien coagent, M.

N.

Lettieri.

3.

Les requêtes ont été communiquées au Gouvernement à des dates comprises entre les 17 mai et 2 juin 2006. En application du Protocole n

o

14, les requêtes ont été attribuées à un Comité.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Les requérants, parties à des procédures judiciaires, ont saisi les juridictions compétentes au sens de la loi «

Pinto

» afin de se plaindre de la durée de ces procédures.

5.

Les faits essentiels des requêtes ressortent des informations contenues dans le tableau en annexe au présent arrêt.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

6.

Le droit et la pratique internes pertinents figurent dans l’arrêt

Cocchiarella c.

Italie

([GC], n

o

64886/01, §§ 23-31, CEDH 2006

‑

V).

EN DROIT

I.

SUR LA JONCTION DES REQUÊTES

7.

Compte tenu de la similitude des requêtes quant aux faits et au problème de fond qu’elles posent, la Cour estime nécessaire de les joindre et décide de les examiner conjointement dans un seul arrêt.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

8.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée des procédures principales et de l’insuffisance des indemnisations «

Pinto

».

9.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

10.

L’article 6 § 1 de la Convention est ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

».

A.

Sur la recevabilité

1.

Non-épuisement des voies de recours internes

11.

Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes en ce que les requérants n’ont pas saisi la Cour de cassation au sens de la loi «

Pinto

».

12.

Dans l’affaire

Scordino

((déc.), n

o

36813/97, CEDH 2003

‑

IV), la Cour avait estimé, d’une part, que lorsqu’un requérant se plaint uniquement du montant de l’indemnisation, il n’est pas tenu aux fins de l’épuisement des voies de recours interne de se pourvoir en cassation contre la décision de la cour d’appel et, d’autre part, que le requérant peut continuer à se prétendre «

victime

» au sens de l’article 34 de la Convention dans la mesure où même si la cour d’appel a reconnu l’existence de la durée excessive de la procédure, la somme accordée ne saurait être considérée comme adéquate pour réparer le préjudice et la violation allégués.

13.

Pour arriver à cette conclusion, la Cour s’était basée sur l’examen d’une centaine d’arrêts de la Cour de cassation et n’avait trouvé aucun cas où la Cour de cassation avait pris en considération un grief tiré de ce que le montant accordé par la cour d’appel était insuffisant par rapport au préjudice allégué ou inadéquat par rapport à la jurisprudence de Strasbourg.

14.

La Cour rappelle aussi qu’en janvier 2004, la Cour de cassation, par les arrêts n

os

1338, 1339, 1340 et 1341, a posé le principe selon lequel «

la

détermination du dommage extrapatrimonial effectuée par la cour d’appel conformément à l’article 2 de la loi n

o

89/2001, bien que par nature fondée sur l’équité, doit intervenir dans un environnement qui est défini par le droit puisqu’il faut se référer aux montants alloués, dans des affaires similaires, par la Cour de Strasbourg, dont il est permis de s’éloigner mais de façon raisonnable

» (voir

Cocchiarella c. Italie

, précité, §§ 24-25). A la suite de ce revirement, la Cour a considéré qu’à partir du 26

juillet

2004, date à laquelle ces arrêts, et notamment l’arrêt n

o

1340 de la Cour de cassation, ne pouvaient plus être ignorés du public, il devait être exigé des requérants qu’ils usent du recours en cassation au sens de la loi «

Pinto

» aux fins de l’article

35

§

1 de la Convention (

Di Sante c. Italie

(déc.), n

o

56079/00, 24

juin 2004

;

Cocchiarella c. Italie

, précité, §§ 42-44).

15.

En l’espèce, la Cour relève que les décisions des cours d’appel «

Pinto

» sont devenues définitives au plus tard à des dates comprises entre le 17 juin 2003 et le 20 décembre 2003 (voir tableau en annexe), à savoir bien avant la date du 26 juillet 2004. Dans ces circonstances, la Cour estime que les requérants étaient dispensés de l’obligation d’épuiser les voies de recours interne et que l’objection du Gouvernement ne saurait être retenue.

2.

Qualité de «

victime

»

16.

Le Gouvernement soutient que les requérants ne peuvent plus se prétendre «

victimes

» de la violation de l’article 6 § 1 car ils ont obtenu des cours d’appel «

Pinto

» un constat de violation et un redressement approprié et suffisant.

17.

La Cour, après avoir examiné l’ensemble des faits de la cause et les arguments des parties, considère que le redressement s’est révélé insuffisant (voir

Delle

Cave et Corrado c. Italie

, n

o

14626/03, §§ 26-31, 5

juin

2007

;

Cocchiarella c.

Italie

, précité

, §§

69-98). Partant, les requérants peuvent toujours se prétendre «

victimes

», au sens de l’article

34

de la Convention.

3.

Conclusion

18.

La Cour constate que ces griefs ne se heurtent à aucun autre des motifs d’irrecevabilité inscrits à l’article 35 § 3 de la Convention. Aussi, les déclare-t-elle recevables.

B.

Sur le fond

19.

La Cour constate que les procédures litigieuses ont duré, respectivement

:

n

o

15015/03 :

6 ans et 6 mois pour un degré de juridiction ;

n

o

19419/03 :

18 ans et 3 mois pour un degré de juridiction ;

n

o

19436/03 :

10 ans et 6 mois pour un degré de juridiction (9 ans et 11 mois à la date du dépôt de la décision «

Pinto

») ;

n

o

19448/03 :

11 ans et 9 mois pour un degré de juridiction

;

n

o

19469/03 :

13 ans et 3 mois pour un degré de juridiction

;

n

o

19470/03 :

8 ans et 10 mois pour un degré de juridiction.

20.

La Cour a traité à maintes reprises des requêtes soulevant des questions semblables à celles des cas d’espèce et a constaté une méconnaissance de l’exigence du «

délai raisonnable

», compte tenu des critères dégagés par sa jurisprudence bien établie en la matière (voir, en premier lieu,

Cocchiarella

précité). N’apercevant rien qui puisse mener à une conclusion différente dans la présente affaire, la Cour estime qu’il y a également lieu de constater, dans chaque requête, une violation de l’article

6

III.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

21.

Invoquant l’article 13 de la Convention, les requérants se plaignent de l’ineffectivité du remède «

Pinto

»

en raison de l’insuffisance de la réparation octroyée par les cours d’appel «

Pinto

».

22.

La Cour rappelle que, selon la jurisprudence

Delle Cave et Corrado

c.

Italie

(précité, §§

43-46) et

Simaldone

c.

Italie

(précité, §§

71

‑

72), l’insuffisance de l’indemnisation «

Pinto

» ne remet pas en cause l’effectivité de cette voie de recours. Partant, il y a lieu de déclarer ce grief irrecevable pour défaut manifeste de fondement au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

IV.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

23.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

24.

Les requérants réclament les sommes suivantes au titre du préjudice matériel et/ou moral qu’ils auraient subi.

N

o

requête

Prétentions au titre du préjudice matériel et/ou moral

1.

15015/03

3

595 EUR au titre du dommage moral

2.

19419/03

43

440 EUR (pour l’ensemble des requérants) au titre du dommage moral

3.

19436/03

8

000 EUR (pour chacun des requérants) au titre du dommage moral

4.

19448/03

87

484 EUR au titre du dommage matériel ainsi que

12

904 EUR

au titre du dommage moral

5.

19469/03

19

105 EUR au titre du dommage moral

6.

19470/03

6

236 EUR au titre du dommage moral

25.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

26.

Pour ce qui est de la demande au titre du dommage patrimonial (requête n

o

19448/03), la Cour considère que le requérant n’a aucunement démontré l’existence d’un lien de causalité entre la violation constatée de la Convention et le préjudice invoquée. Il y a partant lieu de ne rien accorder à ce titre.

27.

Quant aux prétentions formulées au titre du dommage moral, compte tenu de la solution adoptée dans l’arrêt

Cocchiarella

(précité, §§ 139-142 et 146), statuant en équité, la Cour alloue aux requérants les sommes indiquées dans le tableau ci-dessous, comparées aux montants qu’elle aurait octroyés en l’absence de voie de recours interne, au vu de l’objet de chaque litige, de l’enjeu des procédures et de l’existence de retards imputables aux requérants.

N

o

requête

Somme que la Cour aurait accordée en l’absence de voie de recours interne

Pourcentage alloué par la juridiction «

Pinto

»

Somme accordée pour dommage moral

1.

15015/03

8

000

EUR

19,3 %

2 050 EUR

19419/03

30

000

EUR

10 %

10

500 EUR

somme globale à verser conjointement aux requérants

19436/03

16

000

EUR

15,6 %

4 700 EUR

somme globale à verser conjointement aux requérants

19448/03

18

000 EUR

19,4 %

4

600 EUR

19469/03

20

000 EUR

7,5 %

7

500 EUR

19470/03

12

000 EUR

25 %

2

400 EUR

B.

Frais et dépens

28.

Les requérants demandent également des sommes comprises entre 5

057 et 8

946 EUR pour les frais et dépens engagés au cours de la procédure «

Pinto

» et devant la Cour.

29.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

30.

La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence, l’allocation des frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (

Can et autres c.

Turquie

, n

o

29189/02, § 22, 24 janvier 2008). En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée (voir, par exemple,

Beyeler c.

Italie

(satisfaction équitable) [GC], n

o

33202/96, § 27, 28 mai 2002

;

Sahin c. Allemagne

[GC],

n

o

30943/96, §

105, CEDH 2003-VIII).

31.

En l’espèce et compte tenu des documents en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable d’allouer 1

500

EUR pour chaque requête au titre des frais et dépens.

C.

Intérêts moratoires

32.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Décide

de joindre les requêtes

;

2.

Déclare

les requêtes recevables quant au grief tiré de la durée de la procédure et irrecevables pour le surplus

;

3.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

4.

Dit

que l’Etat défendeur doit verser aux requérants, dans les trois mois,

a)

les sommes suivantes, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à titre de dommage moral

:

i.

n

o

15015/03

:

2

050 EUR (deux mille cinquante euros) ;

ii.

n

o

19419/03

:

10 500 EUR (dix mille cinq cents euros), somme globale à verser conjointement aux requérants ;

iii.

n

o

19436/03

:

4

700 EUR (quatre mille sept cents euros), somme globale à verser conjointement aux requérants ;

iv.

n

o

19448/03

:

4

600 EUR (quatre mille six cents euros);

v.

n

o

19469/03

:

7

500 EUR (sept mille cinq cents euros);

vi.

n

o

19470/03

:

2

400 EUR (deux mille quatre cents euros);

b)

1

500 EUR pour les frais et dépens, pour chaque requête, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

par les requérants ;

c)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 novembre 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Seckin Erel

Peer Lorenzen

Greffier adjoint f.f.

Président

ANNEXE

Numéro de requête et date d’introduction

Détails requérant(s)

Procédure principale et procédure «

Pinto

» y relative

1.

n

o

15015/03

introduite le 10 avril 2003

Gregorio BENCIVENGA,

ressortissant italien, née en 1941, résidant à Cicciano (Naples)

Procédure principale

Objet

: reconnaissance du droit à obtenir réparation des dommages résultant d’un accident de la circulation.

Première instance

: tribunal de Naples (

RG n

o

3173/02

), du 14 novembre 1992 au 25 mai 1999.

Procédure «

Pinto

»

Autorité saisie

: cour d’appel de Rome.

Décision

: du 31 janvier 2002, déposée le 2 mai 2002

; constat du dépassement d’une durée raisonnable

; 1

549

EUR pour dommage moral

; 723

EUR pour frais et dépens.

Date décision définitive

: au plus tard le 17 juin 2003.

2.

n

o

19419/03

introduite le 17 juin 2003

Ciro PROTA et

Antonietta ALLEGRO, conjoints,

ressortissants italiens, nés

respectivement en

1941 et 1939,

résidant à

Mariglianella (Naples)

Procédure principale

Objet

: reconnaissance du droit à obtenir la démolition d’une construction

Première instance

: tribunal de Naples (RG n

o

29883/83), du 10 décembre 1983 au 28 mars 2002.

Procédure «

Pinto

»

Autorité saisie

: cour d’appel de Rome.

Décision

: 1

er

juillet 2002, déposée le 4 novembre 2002

; constat du dépassement d’une durée raisonnable

; globalement 3

000

EUR pour dommage moral

; 620

EUR pour frais et dépens.

Date décision définitive

: au plus tard le 20 décembre 2003.

3.

n

o

19436/03

introduite le 17

juin

2003

Benito et Vincenzo DE LUCA

ressortissants italiens, nés

respectivement en

1953 et 1935,

résidant à Cicciano (Naples)

Procédure principale

Objet

: reconnaissance du droit à établir la limite de la clôture entre deux propriétés.

Première instance

: tribunal de Naples (RG n

o

721/92), du 28 juillet 1992 au 28 janvier 2003.

Procédure «

Pinto

»

Autorité saisie

: cour d’appel de Rome.

Décision

: 27 mai 2002, déposée le 11 juillet 2002

; constat du dépassement d’une durée raisonnable

; 2

500

EUR pour dommage moral

; 760

EUR pour frais et dépens.

Date décision définitive

: au plus tard le 10 octobre 2003.

4.

n

o

19448/03

introduite le 9

juin

2003

Carmine ARIANNA

ressortissant italien, né en 1940, résidant à Naples

Procédure principale

Objet

: reconnaissance du droit à obtenir une injonction de paiement.

Première instance

: tribunal de Santa Maria Capua Vetere (RG n

o

199/89), du 14 février 1989 au 21

novembre 2000.

Procédure «

Pinto

»

Autorité saisie

: cour d’appel de Rome.

Décision

: 1

er

juillet 2002, déposée le 4 novembre 2002

; constat du dépassement d’une durée raisonnable

; 3

500

EUR pour dommage moral

; 820

EUR pour frais et dépens.

Date décision définitive

: au plus tard le 20 décembre 2003.

5.

n

o

19469/03

introduite le 9

juin

2003

Severino NAPOLITANO

ressortissant italien, née en 1946, résidant à Roccarainola

(Naples)

Procédure principale

Objet

: reconnaissance du droit à obtenir le paiement de sommes dues en vertu d’un contrat d’entreprise.

Première instance

: tribunal de Naples (RG n

o

3513/89), du 13 février 1989 au 4 juin 2002.

Procédure «

Pinto

»

Autorité saisie

: cour d’appel de Rome.

Décision

: 1

er

juillet 2002, déposée le 4 novembre 2002

; constat du dépassement d’une durée raisonnable

; 1

500

EUR pour dommage moral

; 620

EUR pour frais et dépens.

Date décision définitive

: au plus tard le 20 décembre 2003.

6.

n

o

19470/03

introduite le 17

juin

2003

Luigi AVITABILE

ressortissant italien, né en 1929, résidant à Cicciano (Naples)

Procédure principale

Objet

: reconnaissance du droit à obtenir réparation de certains dommages causés par une infiltration d’eau.

Première instance

: tribunal de Cicciano (RG n

o

11174/92), du 17 avril 1992 au 13 mars 2001.

Procédure «

Pinto

»

Autorité saisie

: cour d’appel de Rome.

Décision

: 1

er

juillet 2002, déposée le 4 novembre 2002

; constat du dépassement d’une durée raisonnable

; 3

000

EUR pour dommage moral

; 620

EUR pour frais et dépens.

Date décision définitive

: au plus tard le 20 décembre 2003.