Scholer împotriva Germaniei

CINTIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 14212/10 Christoph SCHOLER împotriva Germaniei depusă la 4 martie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Christoph Scholer, este un național german, care s-a născut în 1964 și este în prezent reținut în închisoarea Saarbrücken. El este reprezentat în fața Curții de către dl M. Rehberger, avocat practicant în Saarbrücken. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura de anchetă În iulie 2007 Oficiul Procurorului public Zweibrücken a fost informat de o persoană, pe care o garantase confidențialitatea și a cărui identitate a rămas necunoscută pe parcursul procedurii, că reclamantul a fost vândut sume mari de anfetamine.

Prin urmare, poliția Trier a mandatat un alt informator de poliție, S., care a fost la fel garantat confidențialitatea de către biroul Procurorului Public Zweibrücken și a fost supravegheat de ofițerul de poliție K., pentru a testa veracitatea acestor acuzații. a vizitat reclamantul în magazinul său de motociclete în iulie și august 2007 și a pretins că a fost interesat să cumpere o motocicletă. Când S. a întrebat reclamantul la cea de-a doua vizită în magazin dacă ar putea să-l vândă anfetamine, reclamantul a întrebat în răspuns cât de mult ar avea nevoie de S. și cât de preț ar fi gata să plătească. a oferit să plătească 4.000 euro (EUR) pe kilogram de anfetamine de bună calitate. reclamantul a fost de acord cu prețul și a predat S. un eșantion de anfetamine pe care a depozitat-o într-un sertar al garajului său.

La 27 august 2007, Curtea de district Trier a autorizat participarea unui ofițer de poliție sub acoperire, C., supravegheat de poliția L., la operație. La 28 august 2007 și la 4 octombrie 2007 S. și C. au achiziționat 500 de grame de anfetamine, respectiv, pentru 2.000 de euro, de la solicitant, care a purtat un revolver încărcat în ambele tranzacții. După cum s-a recomandat poliția K., S. apoi a solicitat reclamantului să furnizeze o cantitate mai mare de droguri. Reclamantul a explicat că el ar putea furniza la fel de mult ca S. dorit, cinci sau zece kilograme. S. a ordonat, după aceea, 6,5 kilograme de anfetamine pentru care trebuia să plătească 26,000 EUR.

La 16 octombrie 2007 S. și C. a cumpărat suma de anfetamine ordonată de la solicitant; medicamentele au fost furnizate de B. Reclamantul a fost arestat după ce a predat drogurile la S. și atunci când a recuperat banii de la C. B., după ce a fost informat despre dreptul său de a rămâne tăcut, a confirmat poliției după arestarea sa și ulterior în fața judecătorului de investigare că a furnizat anfetaminele confiscate la 16 octombrie 2007. Procedura în fața Curții Regionale Trier. La 31 iulie 2008, Curtea Regională Trier a condamnat reclamantul de două conturi de trafic de droguri în timp ce transporta o armă și un alt număr de trafic de droguri și l-a condamnat la cinci ani și șase luni de închisoare.

Curtea Regională a luat act de faptul că reclamantul, membru deplin al clubului de motociclete “MC Bandidos”, a fost anterior condamnat de Curtea Regională Trier a Drogurilor (amfetamine) la 9 februarie 1989 și condamnat la trei ani și zece luni de închisoare. Acuzatul B. nu a făcut declarații asupra acuzațiilor de droguri în timpul procesului. Rezultatele sale de fapt au fost bazate pe declarațiile credibile făcute de S. la ofițerul său de poliție supraveghetor K. și, în ceea ce privește ultima infracțiune, pe mărturisirea făcută de co-acusat B. în timpul procedurii de anchetă.

În ședință, Curtea Regională, după ce a respins obiecția reclamantului de a auzi martorul K., a interogat ofițerul de poliție K. ca martor care dădea dovezi cu privire la observațiile formulate de informatorul de poliție S. Nu a fost posibilă convocarea și întrebarea S. în persoană, în calitate de Ministerul Renaniei-Palatinate pentru Interne, a eliberat o declarație din 10 aprilie 2008, completată la 21 iulie 2008, care a blocat divulgarea identitatii sale (Sperrerklärung ). Aceste declarații, care rulează la douăsprezece și respectiv patru pagini, au fost citite în audiere. Ministerul susținea în aceste declarații că este necesar să păstreze identitatea informatorului de poliție S., precum și secretul poliției sub acoperire C., pentru a-și proteja viața și membrul și al rudelor lor.

În afirmația Ministerului, există un risc ridicat că reclamantul să organizeze o răzbunare violentă împotriva lor. El a fost membru al clubului de motociclete MC Bandidos, Capitolul Kaiserslautern, care a fost bine organizat în întreaga lume și cunoscut pentru acte violente, nemilos împotriva persoanelor considerate trădători. Membrii clubului de motociclete erau în prezent suspectați de implicare în omucideri. Reclamantul, în a cărei sedinte au fost găsite un număr considerabil de arme de foc, a oferit însuși S. 1,000 EUR pentru atacul unui fost membru al clubului de motociclete care a fost suspectat că a înșelat clubul în cursul tranzacțiilor comerciale. Altei infractori care au fost implicați în afacere cu droguri ar putea poseda în mod egal arme de foc și nu ar fi fost încă arestat.

Divulgarea identitatii informatorului de poliție și a agentului sub acoperire bine instruit ar compromite în continuare capacitatea poliției de a investiga crime grave cu ajutorul lor sau al altor informatori în viitor. Ministerul a afirmat, în continuare, că nu există alte mijloace decât neîntregii dezvăluire a identitatii lor pentru Țările pentru a proteja integritatea fizică a informatorului de poliție și a agentului sub acoperire. În special, menținerea numelor sau locurilor de reședință secrete sau excluderea publicului și a reclamantului în timpul interogatoriului în instanță ar fi insuficiente pentru a le proteja, datorită prezenței avocaților reclamantului și, eventual, a persoanelor de contact ale reclamantului care observă clădirea instanței în ziua procesului.

De asemenea, Ministerul a respins propunerea Curții Regionale de a pune S. în întrebări de către un judecător comis din afara audierii principale, deoarece avocații reclamantului ar fi prezenti în cadrul unei astfel de audieri și ar putea transmite informații reclamantului, permițând acesteia să detecteze identitatea S... De asemenea, o conferință video, inclusiv protecția acustică și optică, astfel cum a fost propusă în mod egal de Curtea Regională, nu a putut exclude identificarea S. și C. prin cifra lor, prin gesturile și limba lor utilizate sau prin divulgarea detaliilor care permit detectarea identitatii lor în cursul interogarii de către apărare. În opinia Curții Regionale, motivele prezentate în declarațiile Ministerului pentru nediscusiunea S., precum și a C., identitatea nu era nici arbitrară, nici evident ilegală.

Curtea Regională a remarcat că ofițerul de poliție K. a interogat S. la 26 Octombrie 2007 și din nou la 25 iunie 2008, când el a depus întrebările lui S. instanța și cele ale avocatului de apărare B., și a raportat declarațiile lui S. în audiere. Amândoi poliția oferă declarații detaliate K. și S. fără contradicții au fost credibile, având în vedere, de asemenea, faptul că a avut doar dovezi de audiere înainte de ea. Curtea Regională a constatat că declarațiile formulate de informatorul de poliție ar putea fi utilizate ca probă. În conformitate cu jurisprudența bine stabilită a Curții Federale de Justiție, utilizarea informatorilor de poliție a fost permisă pentru a combate crimele grave care erau dificile de investigat, cum ar fi traficul de droguri.

Nu a fost relevant în acest context dacă reclamantul a fost solicitat de un informator de poliție să comită o infracțiune deoarece, în orice caz, acest lucru nu ar conduce la excluderea probelor. În acest caz, Curtea ar trebui să menționeze numai din motivele hotărârii sale că a existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și ar trebui să atenueze pedeapsa ca urmare a acestuia. Curtea regională a considerat că argumentele S. au fost susținute de o probă circumstanțială considerabilă. În special, natura și cantitatea de droguri traficate a fost dovedit că S. a predat drogurile în cauză la poliție imediat după tranzacțiile respective. În plus, în ceea ce privește ultima infracțiune, reclamantul și B. au fost prinși în acțiune și arestat la locul crimei.

În plus, B. a mărturisit inițial (a treia) infracțiuni în cadrul procedurii de anchetă, astfel cum a fost raportat în audiere de către ofițerul de poliție și judecătorul de anchetă care l-a interogat la momentul respectiv. În cele din urmă, atât mărturisirea B și declarațiile lui S. cu privire la a doua infracțiune au fost confirmate de către ofițerul de poliție sub acoperire C. la ofițerul de poliție L. care l-a supravegheat. a depus mărturie ca martor care dădea dovezi în audierea, instanța care a respins obiecția reclamantului de a-l auzi. Identitatea C. a rămas necunoscută, deoarece el a fost acoperit și de Ministerul Renaniei-Palatinat pentru declarația de interior care blochează o divulgație a identitatii sale.

Investigațiile de către un ofițer de poliție sub acoperire au fost legale în temeiul dispozițiilor aplicabile ale Codului de procedură penală, deoarece au fost autorizate de Procuratura Publică și de Curtea de District și au fost indispensabile pentru a investiga în continuare traficul de droguri suspectat de către solicitant. La fixarea propoziției, Curtea Regională a considerat ca factori agravanți frecvența infracțiunilor, precum și condamnarea anterioară a reclamantului în ceea ce privește traficul de droguri. În plus, reclamantul a fost dezactivat numai de droguri moale de calitate medie. În plus, reclamantul a fost dezactivat la o rată de 70% și, prin urmare, în mod deosebit susceptibil să sufere de detenție.

În opinia Curții regionale, reclamantul nu a fost, totuși, intenționat în mod indebit de informatorul de poliție S. să comită infracțiunile în cauză. Reclamantul era deja implicat în traficul de droguri și era gata să vândă droguri înainte de întâlnirea cu informatorul de poliție. Acest lucru a fost dovedit, în special, de faptul că a furnizat S. cu un eșantion de anfetamine deja atunci când au discutat pentru prima dată tranzacții de droguri. În plus, el a indicat în această ocazie că ar putea furniza S. cu cantități mai mari de droguri. Curtea Regională a constatat în acest context că prețul oferit de S. reclamantului (4000 EUR) era prețul mediu pentru un kilogram de anfetamine de calitate medie în regiune.

În plus, reclamantul era anterior condamnat pentru traficul de droguri. Prin urmare, infracțiunile sale nu au fost cauzate de incitarea ilegală a poliției, nu există motive pentru a atenua sentința din acest motiv. Procedura în fața Curții Federale de Justiție La 1 august 2008, reclamantul a depus un recurs la punctele de drept în fața Curții Federale de Justiție. El a susținut, în special, că dreptul său la un proces echitabil în temeiul articolului 6 §§ §§ 1 și § 3 litera (d) din Convenție a fost încălcat, deoarece nu a putut să examineze informatorul de poliție S. și agentul sub acoperire C., pe a căror declarații de condamnare au fost bazate în esență. Prin urmare, dovezile obținute de incitarea ar fi trebuit să fie excluse în procesul său.

La 12 decembrie 2008, Curtea Federală de Justiție a respins recursul reclamantului asupra punctelor de drept împotriva hotărârii Curții regionale ca fiind nefondată. La 19 ianuarie 2009, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală. El s-a plâns, în special, că hotărârea Curții Regionale, confirmată de Curtea Federală de Justiție, a încălcat dreptul său la un proces echitabil în temeiul Legii de bază. El a fost injurat în mod indebit de către autoritățile fiscale să comită infracțiunile pe care le-a constatat ulterior vinovat. Prin urmare, dovezile obținute de incitarea de la poliție ar fi trebuit să fie excluse în procesul său (a adresat Curții Europene a Dreptului Omului Hotărârea în cazul Pyrgiotakis c. Grecia , nr. 15100/06, 21 februarie 2008 pentru a sprijini opinia sa).

În plus, pe parcursul procedurii, el nu a avut ocazia de a pune la îndoială informatorul de la poliție și ofițerul de poliție sub acoperire. La 3 septembrie 2009, Curtea Constituțională Federală a refuzat să ia în considerare plângerea constituțională a reclamantului (dosarul nr. 2 BvR 164/09). Hotărârea a fost depusă în favoarea avocatului reclamantului la 10 septembrie 2009. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție că procedura penală împotriva acestuia a fost nedrept în mai multe privințe. El susține, în primul rând, că a fost instigat ilegal de autoritățile de anchetă, acționând în calitate de agenți provocatori, să comită infracțiunile pe care le-a fost condamnat mai târziu.

Nu s-a dovedit că a traficat vreodată cu droguri înainte și că a vândut drogurile în cauză doar având în vedere prețul excepțional ridicat oferit de informatorul de poliție. În al doilea rând, reclamantul susține că el nu a putut să-l examineze pe informatorul de poliție și pe ofițerul de poliție sub acoperire în orice etapă a procedurii, în ciuda faptului că condamnarea sa s-a bazat numai pe declarațiile lor. Reclamantul a avut o audiere echitabilă în ceea ce privește determinarea acuzațiilor penale împotriva lui, în conformitate cu art. 6 §§ § 1 și 3 litera (d) din Convenție? A fost solicitat de un informator de poliție și de un agent de poliție sub acoperire pentru a comite infracțiuni de trafic de droguri?

Și reclamantul a avut un proces penal echitabil având în vedere faptul că nu a fost în măsură să-l examineze pe informatorul de poliție și pe agentul sub acoperire și având în vedere faptul că declarațiile acestor martori au fost folosite ca dovezi în cadrul procedurii împotriva lui?

FIFTH SECTION

Application no. 14212/10 Christoph SCHOLER against Germany lodged on 4 March 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Christoph Scholer, is a German national, who was born in 1964 and is currently detained in Saarbrücken Prison. He is represented before the Court by Mr M. Rehberger, a lawyer practising in Saarbrücken. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. 1. The investigation proceedings In July 2007 the Zweibrücken Public Prosecutor’s Office was informed by a person, whom they had guaranteed confidentiality and whose identity had remained unknown throughout the proceedings, that the applicant was selling large amounts of amphetamine. The Trier police therefore mandated another police informer, S., who was equally guaranteed confidentiality by the Zweibrücken Public Prosecutor’s Office and was supervised by police officer K., to test the veracity of these allegations.

S. visited the applicant in his motorbike shop in July and August 2007 and pretended being interested in buying a motorbike. When S. asked the applicant on his second visit in the shop whether he could sell him amphetamine, the applicant asked in reply how much S. would need and what price he would be ready to pay. S. offered to pay 4,000 euros (EUR) per kilogram of amphetamine of a good quality. The applicant agreed to the price and handed over to S. a sample of amphetamine which he had stored in a drawer of his garage. On 27 August 2007 the Trier District Court authorised the participation of an undercover police officer, C., supervised by police officer L., in the operation. On 28 August 2007 and on 4 October 2007 S. and C. bought 500 grams of amphetamine for EUR 2,000 respectively from the applicant, who carried a loaded revolver during both transactions.

As advised by police officer K., S. then asked the applicant to supply a larger amount of drugs. The applicant explained that he could supply as much as S. wanted, five or ten kilograms. S. thereupon ordered 6.5 kilograms of amphetamine for which he was to pay EUR 26,000. On 16 October 2007 S. and C. bought the amount of amphetamine ordered from the applicant; the drugs were supplied by B. The applicant was arrested after having handed over the drugs to S. and when fetching the money from C. B., having been informed of his right to remain silent, confirmed to the police after his arrest and subsequently before the investigating judge that he had supplied the amphetamine seized on 16 October 2007. 2. The proceedings before the Trier Regional Court On 31 July 2008 the Trier Regional Court convicted the applicant of two counts of drug trafficking while carrying a weapon and another count of drug trafficking and sentenced him to five years and six months’ imprisonment.

The Regional Court took note of the fact that the applicant, a full member of the motorbike club “MC Bandidos”, had previously been convicted by the Trier Regional Court of trafficking in drugs (amphetamine) on 9 February 1989 and sentenced to three years and ten months’ imprisonment. The Regional Court further observed that the applicant and his co ‑ accused B. had not made submissions on the drug charges during the trial hearing. Its findings of fact were based on the credible statements made by S. to his supervising police officer K. and, in respect of the last offence, on the confession made by co-accused B. during the investigation proceedings.

In the hearing, the Regional Court, having rejected the applicant’s objection to hearing witness K., had questioned police officer K. as a witness giving hearsay evidence on the observations made by police informer S. It had not been possible to summon and question S. in person as the Rhineland-Palatinate Ministry for the Interior had issued a declaration dated 10 April 2008, supplemented on 21 July 2008, blocking the disclosure of his identity ( Sperrerklärung ). These declarations, running to twelve and four pages respectively, had been read out in the hearing. The Ministry had argued in these declarations that it was necessary to keep the identities of police informer S., and also of undercover police officer C., secret in order to protect their life and limb and that of their relatives.

In the Ministry’s submission, there was a high risk that the applicant would organise a violent revenge against them. He was a member of the motorbike club MC Bandidos, Chapter Kaiserslautern, which was well-organised worldwide and known for violent, ruthless acts against persons considered as traitors. Members of the motorbike club were currently suspected of involvement in homicides. The applicant, on whose premises a considerable number of firearms had been found, had himself offered S. EUR 1,000 for assaulting a former member of the motorbike club who was suspected of having deceived the club in the course of business transactions. Further perpetrators who had been involved in the drug deal might equally possess firearms and had not been arrested yet.

The disclosure of the identity of the police informer and of the well-trained undercover agent would further compromise the police’s ability to investigate serious crimes with their help or that of other informers in the future. The Ministry further stated that there were no means other than the non ‑ disclosure of their identity for the Land to protect the physical integrity of the police informer and of the undercover agent. In particular, keeping their names or places of residence secret or excluding the public and the applicant during their interrogation in court would be insufficient to protect them, owing to the presence of the applicant’s lawyers and possibly of contact persons of the applicant observing the court building at the day of the trial.

The Ministry also rejected the Regional Court’s proposal to have S. questioned by a commissioned judge outside the main hearing as the applicant’s lawyers would be present during such a hearing and might pass on information to the applicant allowing the latter to detect S.’s identity. Likewise, a video conference including acoustic and optical shielding, as equally proposed by the Regional Court, could not exclude S.’s and C.’s identification by their figure, by their gestures and language used or by the disclosure of details permitting the detection of their identity in the course of questioning by the defence. In the Regional Court’s view, the reasons given in the Ministry’s declarations for the non-disclosure of S.’s, and also C.’s, identities were neither arbitrary nor obviously unlawful.

The Regional Court noted that police officer K. had questioned S. on 26 October 2007 and again on 25 June 2008, when he submitted to S. the court’s questions and those of B.’s defence counsel, and had reported S.’s statements in the hearing. Both police offer K.’s and S.’s detailed statements without contradictions were credible, having regard also to the fact that it had only hearsay evidence before it. The Regional Court found that the statements made by the police informer could be used as evidence. Under the well-established case-law of the Federal Court of Justice, the use of police informers was permitted to combat serious crimes which were difficult to investigate, such as drug trafficking.

It was not relevant in that context whether the applicant had been incited by a police informer to commit an offence as, in any event, this would not lead to an exclusion of evidence. In that event, the court would only have to state in the reasons of its judgment that there had been a breach of the right to a fair trial under Article 6 § 1 of the Convention and would have to mitigate the penalty as a result thereof. The Regional Court considered that S.’s submissions had been supported by considerable further circumstantial evidence. In particular, the nature and amount of drugs trafficked was proven as S. had handed the drugs in question over to the police immediately after the respective transactions.

Moreover, in respect of the last offence, the applicant and B. had been caught in the act and arrested at the scene of the crime. Furthermore, B. had initially confessed to the (third) offence in the investigation proceedings, as reported in the hearing by the police officer and the investigative judge who had questioned him at the time. Finally, both B.’s confession and S.’s statements concerning the second offence had been confirmed by the submissions made by undercover police officer C. to police officer L. who supervised him. L. had testified as a witness giving hearsay evidence in the hearing, the court having dismissed the applicant’s objection to hearing him. The identity of C. had remained unknown as he had equally been covered by the Rhineland-Palatinate Ministry for the Interior’s declaration blocking a disclosure of his identity.

The investigations by an undercover police officer had been lawful under the applicable provisions of the Code of Criminal Procedure, as they had been authorised by the Public Prosecutor’s Office and the District Court and had been indispensable in order to further investigate suspected drug trafficking by the applicant. When fixing the sentence, the Regional Court considered as aggravating factors the frequency of the offences as well as the applicant’s prior conviction of drug trafficking. It took into account as mitigating elements that the drug transactions had been under police surveillance from the outset and that the drugs could not, therefore, freely circulate on the market. Moreover, the applicant had trafficked in so-called soft drugs of average quality only.

Furthermore, the applicant was disabled at a rate of 70 per cent and therefore particularly susceptible to suffer from detention. In the Regional Court’s view the applicant had not, however, been unduly incited by police informer S. to commit the offences in question. The applicant had already been involved in drug trafficking and ready to sell drugs prior to his meeting with the police informer. This was proven, in particular, by the fact that he had supplied S. with an amphetamine sample already when they discussed drug transactions for the first time. Moreover, he had indicated on that occasion that he could supply S. with larger amounts of drugs. The Regional Court found in that context that the price offered by S. to the applicant (EUR 4,000) was the average price for a kilogram of amphetamine of average quality in the region.

Furthermore, the applicant had previously been convicted of drug trafficking. As his offences had not therefore been the result of unlawful police incitement, there was no ground for mitigating the sentence on that account. 3. The proceedings before the Federal Court of Justice On 1 August 2008 the applicant lodged an appeal on points of law with the Federal Court of Justice. He claimed, in particular, that his right to a fair trial under Article 6 §§ 1 and 3 (d) of the Convention had been breached as he had been unable to cross-examine police informer S. and undercover agent C., on whose submissions his conviction had essentially been based. Moreover, S. had unduly incited him to sell drugs.

The evidence obtained by the incitement should therefore have been excluded at his trial. On 12 December 2008 the Federal Court of Justice dismissed the applicant’s appeal on points of law against the Regional Court’s judgment as ill-founded. 4. The proceedings before the Federal Constitutional Court On 19 January 2009 the applicant lodged a constitutional complaint with the Federal Constitutional Court. He complained, in particular, that the judgment of the Regional Court, confirmed by the Federal Court of Justice, had breached his right to a fair trial under the Basic Law. He had been unduly incited by the prosecution authorities to commit the offences he had later been found guilty of. Therefore, the evidence obtained by police incitement should have been excluded at his trial (he referred to the European Court of Human Right’s judgment in the case of Pyrgiotakis v. Greece , no. 15100/06, 21 February 2008 to support his view).

Moreover, throughout the proceedings, he had not had an opportunity to question the police informer and the undercover police officer. On 3 September 2009 the Federal Constitutional Court declined to consider the applicant’s constitutional complaint (file no. 2 BvR 164/09). The decision was served on the applicant’s counsel on 10 September 2009. COMPLAINTS The applicant complains under Article 6 of the Convention that the criminal proceedings against him were unfair in several respects. He claims, firstly, that he was unlawfully incited by the investigation authorities, acting as agents provocateurs, to commit the offences he was later convicted of. It was not proven that he ever trafficked in drugs before and he only sold the drugs in question in view of the exceptionally high price offered by the police informer.

The evidence obtained by his unlawful entrapment should have been excluded at the trial. Secondly, the applicant argues that he was unable to cross-examine the police informer and the undercover police officer at any stage of the proceedings, despite the fact that his conviction was based on their statements alone.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charges against him, in accordance with Article 6 §§ 1 and 3 (d) of the Convention? Was the applicant incited by a police informer and an undercover police agent to commit offences of drug trafficking? And did the applicant have a fair criminal trial in view of the fact that he had been unable to cross-examine the police informer and the undercover agent and in view of the fact that these witnesses’ statements were used as evidence in the proceedings against him?