Triantafyllou împotriva Greciei

Prin Decizia nr. 4158/1561 din 9 august 1985, statul grec a fost expropriat de o suprafață totală de 6 200 m Prin decizia nr. 2421/1987, instanța de apel a stabilit prețul unitar definitiv de decădere pe metru pătrat. O compensație a fost plătită la depozitul de depozite și consignații în beneficiul reclamantului. La o dată nespecificată, reclamantul a primit această sumă. (7) La 10 septembrie 2004, reclamantul a solicitat administrației să demisioneze din funcție, declarând că lucrările nu au progresat și că o parte din suprafața expropriată rămâne neexploatată.

La 6 aprilie 2009, Consiliul a respins recursul său, motivând că scopul de interes public pe care îl urmărea exproprierea nu fusese abandonat, întrucât clădirile școlare fuseseră deja construite și că, începând din septembrie 2004, acestea aveau școli. În ceea ce privește presupusa neexploatare a terenului, Consiliul de Stat nota că aceasta ar servi drept curte exterioară școlilor (hotărârea nr. 1243/2009). Această hotărâre a fost pusă la dispoziție și certificată în conformitate la 26 noiembrie 2009 în ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE

Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...)

Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fondul perioadei care trebuie luată în considerare

Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 decembrie 2004 cu sesizarea Consiliului de către reclamant și a fost încheiată la 26 noiembrie 2009, data la care Tribunalul nr. 1243/2009 a fost pus la dispoziție și certificat conform și, prin urmare, a durat mai mult de patru ani și 11 luni pentru un grad de jurisdicție. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Vassilios Athanasiou și alții c. Grecia , n 50973/08, 21 decembrie 2010).

Curtea a tratat în repetate rânduri probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Vassilios Athanasiou și altele, citată anterior

În plus, Curtea constată că cauza nu prezenta nicio complexitate și că Curtea nu este de natură să pună în discuție răspunderea reclamantului în decalarea procedurii. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și nu răspunde cerinței

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIE

Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că în Grecia nu există nicio cale de atac eficientă pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea

Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție. Curtea constată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond

Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligaiei, impusă prin art. 6 Õ 1, (d) să se audă cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI).

Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că: ordinea juridică nu le oferea persoanelor interesate o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (a se vedea, printre multe altele, Vassilios Atanasiou și altele, citată anterior, §§ 33-35

Curtea constată că la 12 martie 2012 a fost publicată Legea nr. 4055/2012 privind echitatea și durata rezonabilă a procedurii judiciare, care a intrat în vigoare la 2 aprilie 2012 în temeiul articolelor 53 din legea menționată anterior, s-a stabilit o nouă cale de atac care să permită părților interesate să se plângă de durata fiecărei instanțe de o procedură administrativă în termen de șase luni de la data publicării deciziei în cauză. Cu toate acestea, Curtea observă că această lege nu a avut niciun efect. Prin urmare, aceasta nu prevede o astfel de acțiune pentru cauzele deja încheiate cu șase luni înainte de intrarea sa în vigoare.

În speță, hotărârea nr 1243/2009 a Consiliului de Stat a fost publicată în aprilie 2009, și anume cu mai mult de șase luni înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 4055/2012. Prin urmare, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza faptului că, la momentul respectiv, lipsa în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis reclamantului să obțină pedeapsa dreptului său de a-și vedea cauza ascultată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 DIN CONVENȚIA

Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea proprietăii sale prin faptul că a fost privat de proprietatea sa pentru o lungă perioadă de timp înainte ca lucrarea urmărită de procedura de expropriere să fi fost realizată.

Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu (a se vedea Papadopoulou și altele, precum Grecia, 53901/00, 14 martie 2002 și Bitsinas c. Grecia (dec.), n 33076/02, 23 noiembrie 2004), Curtea, în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, nu a evidențiat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În special, Curtea observă că, așa cum Consiliul de   a considerat, exproprierea în cauză urmărea un scop legitim de interes public În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul invită Curtea să respingă cererea și afirmă că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă și că, în orice caz, în cazul în care Curtea consideră că trebuie acordată o satisfacție pecuniară, aceasta trebuie să fie mai mică de 000 EUR.

Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 3 200 EUR pentru prejudiciul moral suferit, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxe și cheltuieli de judecată

Reclamantul solicită, de asemenea, 1 230 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. El prezintă o factură semnată de avocatul său, pe care figurează suma solicitată.

Guvernul contestă aceste revendicări.

Conform jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).

În cazul de față, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce reclamantului 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată de acesta cu titlu de impozit. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe durata excesivă a procedurii și pe lipsa unei căi de atac interne efective în această privință și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume: 200 EUR (trei mii două sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 500 EUR (cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către acesta, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 14 noiembrie 2013, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Elisabeth Steiner Grefier Adjunct Președinte

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 26021/10) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M. Dimitrios Triantafyllou (« le requérant »), a saisi la Cour le 26 avril 2010 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

Le requérant a été représenté par M es V. Chirdaris et E. Michou, avocats au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») a été représenté par les délégués de son agent, M. D. Kalogiros, auditeur auprès du Conseil Juridique de l’Etat et M me K. Paraskevopoulou, assesseure auprès du Conseil Juridique de l’Etat.

Le 8 décembre 2011, la requête a été communiquée au Gouvernement. EN FAIT

Par décision n o 4158/1561 du 9 août 1985, l’Etat grec procéda à l’expropriation de biens fonciers d’une superficie totale de 6 200 m 2 au profit de l’Organisme des bâtiments scolaires. Le terrain du requérant faisait partie des propriétés expropriées.

Par décision n o 2421/1987, la cour d’appel d’Athènes fixa le prix unitaire définitif d’indemnisation au mètre carré. Une indemnisation fut versée à la Caisse des dépôts et consignations au profit du requérant. A une date non précisée, le requérant s’est vu payer cette somme.

Le 10 septembre 2004, le requérant demanda à l’administration de procéder à la révocation de l’expropriation, en affirmant que les travaux n’avaient pas progressé et qu’une partie de la superficie expropriée restait inexploitée.

Face au silence de l’administration, équivalent selon le droit interne à un refus de faire droit à sa demande, le requérant saisit, le 28 décembre 2004, le Conseil d’Etat.

Le 6 avril 2009, le Conseil d’Etat rejeta son recours, au motif que le but d’intérêt public que poursuivait l’expropriation n’avait pas été abandonné, puisque les bâtiments scolaires avaient déjà été construits et qu’à partir de septembre 2004, ils logeaient des écoles. Quant à la partie prétendument inexploitée du terrain, le Conseil d’Etat nota qu’elle servirait de cour extérieure aux écoles (arrêt n o 1243/2009). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 26 novembre 2009. EN DROIT I.

Le Gouvernement n’a pas soumis d’observations. A. Sur la recevabilité

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond 1. Période à prendre en considération

La période à considérer a débuté le 28 décembre 2004 avec la saisine du Conseil d’Etat par le requérant et s’est terminée le 26 novembre 2009, date à laquelle l’arrêt n o 1243/2009 fut mis au net et certifié conforme. Elle a donc duré plus de quatre ans et onze mois pour un degré de juridiction. 2. Caractère raisonnable de la procédure

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce , n o 50973/08, 21 décembre 2010).

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Vassilios Athanasiou et autres, précité).

Elle note que l’affaire ne présentait aucune complexité. Qui plus est, la Cour ne relève aucun élément de nature à mettre en cause la responsabilité du requérant dans l’allongement de la procédure. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, elle considère qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse a été excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond

La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 156, CEDH 2000 ‑ XI).

Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure (voir, parmi beaucoup d’autres, Vassilios Athanasiou et autres, précité, §§ 33-35).

La Cour note que le 12 mars 2012 a été publiée la loi n o 4055/2012 portant sur l’équité et la durée raisonnable de la procédure judiciaire, qui est entrée en vigueur le 2 avril 2012. En vertu des articles 53 suiv. de la loi précitée, un nouveau recours a été établi permettant aux intéressés de se plaindre de la durée de chaque instance d’une procédure administrative dans un délai de six mois à partir de la date de publication de la décision y relative. Cependant, la Cour observe que cette loi n’a pas d’effet rétroactif. Par conséquent, elle ne prévoit pas un tel recours pour les affaires déjà terminées six mois avant son entrée en vigueur.

En l’espèce, l’arrêt n o 1243/2009 du Conseil d’Etat a été publié le 6 avril 2009, à savoir plus de six mois avant l’entrée en vigueur de la loi n o 4055/2012. Dès lors, la Cour estime qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention en raison, à l’époque des faits, de l’absence en droit interne d’un recours qui aurait permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. III.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière (voir Papadopoulou et autres c. Grèce, n o 53901/00, 14 mars 2002 et Bitsinas c. Grèce (déc.), n o 33076/02, 23 novembre 2004), la Cour, dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. En particulier, la Cour note que, comme le Conseil d’Etat l’a considéré, l’expropriation en cause poursuivait un but légitime d’ « intérêt public » et que le but de l’expropriation n’avait pas été abandonné.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. IV.

Le requérant réclame 30 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.

Le Gouvernement invite la Cour à écarter la demande. Il affirme en outre qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante et qu’en tout cas, si la Cour considère qu’il faut accorder une satisfaction pécuniaire, celle-ci doit être inférieure à 2 000 EUR.

La Cour estime qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 3 200 EUR au titre du préjudice moral subi, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. B. Frais et dépens

Le requérant demande également 1 230 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour. Il produit une facture signée par son avocat, sur laquelle figure la somme réclamée.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).

En l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour juge raisonnable d’allouer au requérant 500 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû par lui à titre d’impôt. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant aux griefs tirés de la durée excessive de la procédure et de l’absence de recours interne effectif à cet égard et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention ; 4. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, les sommes suivantes : i) 3 200 EUR (trois mille deux cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral ; ii) 500 EUR (cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par lui, pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 14 novembre 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. André Wampach Elisabeth Steiner Greffier adjoint Présidente