SECȚIUNEA A DOUA RĂSPUNSURI NR. 10684/13 D. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: născut de sex masculin, reclamantul și-a pierdut tatăl foarte devreme și a fost abandonat de mama sa. Crescut de rudele sale, el a devenit conștient încă din copilărie de problemele sale de identitate sexuală, prin fantezii pe care le-a animat ca femeie. Îi plăcea să se îmbrace ca o fată, să se joace jocuri de fete și să-i urască înfățișarea masculină. În timpul pubertății, îngrozit în fața apariției părului, el s-a înspăimântat cu ședințe intense de epilare corporală, la prețul multor răni. Pe la 16 ani, la prima sa întâlnire amoroasă cu un bărbat, el a mers până la încercarea de a-și amputa penisul cu ajutorul unui turnichet.
Mai târziu, obligat să-și efectueze serviciul militar ca om, el a încercat să se sinucidă. Forțat de rudele sale, el s-a căsătorit la 13 octombrie 2006. Cu toate acestea, incapabil de a-și îndeplini rolul de partener sau de a-și reprima predispoziția transsexuală, el a sfârșit prin a-și ucide soția și a fost condamnat la șase ani de închisoare. După ce și-a recăpătat libertatea, a ucis-o de data aceasta pe proprietara apartamentului său și a fost condamnat, de data aceasta, la 20 de ani de închisoare. După ce a intrat în închisoare, i s - a tăiat părul și i s - a interzis să se machieze sau să se epileze.
Având în vedere acest tablou alarmant, la cererea conducerii penitenciare, reclamantul a fost examinat la 3 și 19 mai 2011 de către departamentul de psihiatrie al spitalului universitar din ; prin comportamentul său general și Gestual, el a prezentat caracteristici complet feminine ; Testele de personalitate au dezvăluit o dificultate de adaptare la mediul înconjurător, o societate fragilă și o atitudine defensivă. Acest raport conținea următoarea concluzie (...) Este diagnosticat la D. În ceea ce privește starea sa psihică, convertirea sexuală la genul feminin este obligatorie, în conformitate cu identitatea sa sexuală cerebrală. S-a observat că capacitatea de control a D. Obligându-l să adopte un comportament și un rol care să se potrivească genului de bărbați sau să acționeze în acest sens poate provoca o dificultate impulsivă de control, adică acțiuni și motive dăunătoare.
De aceea, un tratament hormonal ar trebui să înceapă de urgență. În conformitate cu aceste observații, reclamantul a fost supus unui tratament hormonal și unei monitorizări psihiatrice. La 4 octombrie 2012, reclamantul a solicitat Tribunalului de Mare Instanță din Kartal d În timp ce această procedură a fost încă în curs de desfășurare, încă la cererea administrației în cauză, reclamantul a fost reexaminat, la 17 și 18 octombrie 2012, de către specialiștii din spitalul de studii și cercetări Dr. Lütfi K.r.dar la Kartal, atașat la Ministerul Sănătății. La examenul urologic, el savetera că reclamantul de fenotip masculin mai mult de trei ani a administrat un medicament antiandrogen și anti-gonadotropin, și anume principalul hormon activ al celor trei estrogeni naturali la femei, și de acetat de ciproteronă, un medicament anti-androgen și anti-gonadotro.
În consecință, testiculele sale au fost atrofiate și a pierdut fertilitatea. În ceea ce-l privește pe psihiatru, el a confirmat diagnosticul de transsexualism (trasexualism), iar la rândul său, specialistul în boli feminine a observat, printre altele, că reclamantul prezenta o dezvoltare la nivelul sânilor. Având în vedere cele de mai sus, la 18 octombrie 2012, consiliul de sănătate al spitalului respectiv a declarat în unanimitate că reclamantul este de constituție transsexuală și-a pierdut capacitatea de reproducere. La 15 noiembrie 2012, administrația a solicitat spitalului de studii și cercetări din Pendik de la Universitatea din Marmara, astfel încât să se decidă prognosticul definitiv privind tabloul clinic al reclamantului și capacitatea acestuia de a trăi în penitenciar.
În așteptarea acestui proces, la 31 ianuarie 2013, Tribunalul de Mare Instanță din Kartal, pe baza elementelor medicale disponibile, l-a autorizat pe reclamant să fie supus unei transformări sexuale biologice către genurile de femei, convins că o astfel de operațiune era obligatorie pentru protejarea integrității sale psihice. La 5 martie 2013, Consiliul de Sănătate al ultimului spital menționat mai sus a prezentat raportul său. Potrivit acestuia, examinările endocrinologice au indicat un profil hormonal compatibil cu cel al unei femei și o infertilitate ireversibilă; organele genitale externe au fost fenotip masculin, dar a existat o creștere feminină a sânilor, însoțită de hipertrofie mamară.
Medicii specialiști au subliniat următoarele:
1.Reclamantul este de constituție transsexuală;
2.Starea sa actuală împiedică menținerea unei vieți sănătoase într-o instituție de corecție;
3.Pentru a putea trăi în închisori, convertirea sexuală dorită este esențială în ceea ce privește sănătatea sa mintală. ;
4.Reclamantul, consultat la serviciul endocrinologie, și-a pierdut definitiv capacitatea de reproducere;
5.Capacitatea de control a reclamantului asupra acțiunilor sale potențial periculoase pentru sine sau pentru cei din jurul său este redusă. Prin urmare, medicii încheie în unanimitate, în scopul tratamentului medical și al protecției integrității psihice a reclamantului, a fost imperativ de a efectua, în regim de urgență, procedura sa de conversie sexuală și de eliminare a părului facial cu ajutorul unui epilator cu laser (a se aplica într-un centru privat, în cazul în care spitalele publice nu dispun de aparatul respectiv) Din dosar reiese că, în ciuda a ceea ce a fost astfel ferm prescris de corpul medical, administrația a refuzat să suporte cheltuielile legate de operațiunea de conversie sexuală și de îngrijirea epilatorie. Într-adevăr, o scrisoare din 8 mai 2013, adresată de către autoritățile Ministerului Justiției conducerii spitalului privat departamental din Pendik, permite să se înțeleagă că, în prezent, reclamantul beneficiază doar de permisiuni de ieșire pentru a suporta, în acest spital, sesiuni de epilare, pe cheltuiala sa și cheltuielile de judecată. Ultima ședință pare să fi avut loc la 12 iunie 2013. Dreptul intern relevant în temeiul articolului 3 din Circulara nr. 2013/2 (3 ianuarie 2013) a Ministerului Sănătății privind acoperirea cheltuielilor legate de tratamentul medical, printre altele, ale persoanelor deținute sau condamnate În ceea ce privește persoanele deținute sau condamnate, transferate de la instituțiile penitenciare către spitale aflate sub ministerul nostru și de la spitalele din ministerul nostru către spitalele universitare a- cheltuielile legate de orice tip de medicamente, dejivrări, consultanță, desfacere, analiză și materiale medicale necesare pentru îngrijirea cu spitalizare vor fi suportate de către instituția de îngrijire a sănătății b- cheltuielile aferente examenelor medicale, consultărilor, explorărilor (...) necesare îngrijirii medicale în ambulatoriu vor fi suportate de către instituția de îngrijire a sănătății, cu excepția cheltuielilor cu materialele medicale care nu pot fi furnizate de această instituție și a cheltuielilor cu medicamentele, care vor fi suportate de Ministerul Justiției c - Cheltuielile de îngrijire estetică ale persoanelor condamnate vor fi acoperite de ele însele. Legea nr. 5275 din 13 decembrie 2004 privind executarea pedepselor și a măsurilor preventive prevede art. 71 alineatul (1) Orice condamnat are dreptul de a beneficia de mijloacele de examinare și de îngrijire referitoare la protecția sănătății sale fizice și mentale, precum și la diagnosticarea bolilor sale. În acest scop, condamnatul este în mod direct mai întâi în serviciul medical al instituției [carceral] și, în caz contrar, în serviciile condamnate ale spitalelor civile sau universitare. De asemenea, este necesar să se menționeze anexa la Recomandarea nr. (2006)2 a Comitetului de Miniștri al statelor membre privind normele penale europene adoptate la 11 ianuarie 2006, ale căror pasaje relevante se citesc astfel: (...) 1. Persoanele private de libertate trebuie tratate cu respectarea drepturilor omului (...) (6) Fiecare detenție este gestionată astfel încât să faciliteze reintegrarea în societatea liberă a persoanelor private de libertate (...) 12.12. Persoanele care suferă de boli mentale și a căror stare de sănătate mintală este incompatibilă cu detenția în închisoare ar trebui să fie ținute într-o instituție special concepută în acest scop. 12.2. Dacă aceste persoane sunt totuși excepțional de deținute într-o închisoare, situația și necesitățile lor trebuie reglementate de norme speciale (...) 39. Autoritățile penitenciare trebuie să protejeze sănătatea tuturor deținuților a căror custodie o au (...) 40.1. Serviciile medicale administrate în închisori trebuie să fie organizate în strânsă legătură cu administrația generală a serviciilor de sănătate locale sau de la nivel local. 40.2. Politica sanitară în închisori trebuie să fie integrată în politica națională de sănătate publică și compatibilă cu aceasta. 40.3. Deținuții trebuie să aibă acces la serviciile de sănătate oferite în țară fără discriminare pe baza situației lor juridice. 40.4. Serviciile medicale din închisoare trebuie să se străduiască să depisteze și să trateze bolile fizice sau mentale, precum și eventualele deficiențe de care suferă deținuții. 40.5. În acest scop, fiecare deținut trebuie să beneficieze de îngrijiri medicale, chirurgicale și psihiatrice necesare, inclusiv cele disponibile în condiții de libertate. (...) 46.1. Deținuții bolnavi care necesită asistență medicală specială trebuie transferați la instituții specializate sau la spitale civile, în cazul în care aceste îngrijiri nu sunt acordate în închisoare (...) GRIFS Invocând, în esență, obligațiile pozitive pe care le impune în temeiul articolului 8 din convenție Turciei, reclamantul se plânge de refuzul autorităților relevante din Ministerul Justiției și din sistemul de securitate socială de a acoperi cheltuielile legate de transformarea sa sexuală și de prelucrarea sa cu laser, în ciuda elementelor medicale care indică în mod clar necesitatea ca acesta să beneficieze, în regim de urgență, de astfel de îngrijiri. ÎNTREBARE ÎN GUVERNARE Având în vedere jurisprudența Curții referitoare la diferitele aspecte ale problemelor care afectează viața și integritatea fizică și psihică a transsexualilor (a se vedea în special L. c. Lituania, n 27527/03, § 56, CEDH 2007 IV; Schlumf c. Elveția, n 29002/06, § 100-104, 8 ianuarie 2009 Van Kück c. Germania 35968/97, § 69-71, CEDO 2003 VII) și în ceea ce privește protecția sănătății persoanelor private de libertatea lor (a se vedea, printre altele, Naumenko c. Ucraina, 42023/98, § 112, 10 februarie 2004; Dzieciak c. Polonia, 77766/01, § 91, 9 decembrie 2008 Mahharadze și Sikharulidze c. Georgia, n 35254/07, § 71 și 73, 22 noiembrie 2011 Tais c. Franța, n 39922/03, § 98, 1 iunie 2006; și Huylu c. Turcia, 52955/99, § 58, 16 noiembrie 2006) și având în vedere dispozițiile dreptului intern și principiile stabilite în recomandare R (2006)2 al Comitetului miniștrilor din statele membre, a existat în speță o încălcare a articolelor 3 și/sau 8 din Convenție, deoarece autoritățile responsabile de integritatea fizică și psihică a reclamantului ar fi refuzat să acopere cheltuielile medicale aferente conversiei sale sexuale, considerate medical ca fiind imperative și urgente
Requête n o 10684/13 D.Ҫ. contre la Turquie introduite le 24 novembre 2012
Le requérant, D.. – admis au bénéfice de l’anonymat (article 47 § 3 du règlement) –, est un ressortissant turc, né en 1981. A l’heure actuelle, il purge une peine d’emprisonnement dans l’établissement carcéral n o 2 de type L de Maltepe (Istanbul). A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Né de sexe masculin, le requérant perdit son père très tôt puis fut abandonné par sa mère. Élevé par ses proches, il prit conscience dès son enfance de ses problèmes d’identité sexuelle, à travers de fantasmes qu’il animait en tant que femme. Il aimait s’habiller comme une fille, jouait aux jeux de filles et détestait son apparence masculine.
Pendant la puberté, terrifié face à l’apparition de la pilosité, il s’infligea des séances intenses d’épilation corporelle, au prix de nombreuses blessures. Il en découla pour le requérant des contraintes psychiques alarmantes. Vers 16 ans, lors de sa première rencontre amoureux avec un homme, il alla jusqu’à essayer d’amputer son pénis à l’aide d’un tourniquet. Plus tard, obligé d’effectuer son service militaire en tant qu’homme, il tenta de se donner la mort. Forcé par ses proches, il se maria le 13 octobre 2006. Toutefois, incapable d’affronter son rôle de conjoint ni de refouler sa prédisposition transsexuelle, il finit par tuer sa femme et fut condamné à six ans d’emprisonnement. Après avoir recouvré la liberté, il tua cette fois-ci la propriétaire de son appartement et fut condamné, cette fois-ci, à 20 ans de réclusion criminelle.
Dès son admission dans la prison, on lui coupa les cheveux et interdit de se maquiller ou de s’épiler. Aux prises d’une dépression profonde, il retenta à plusieurs reprises de se suicider. Au vu de ce tableau alarmant, à la demande de la direction pénitentiaire, le requérant fut examiné les 3 et 19 mai 2011 par le service de psychiatrie de l’hôpital universitaire d’Istanbul. Le rapport délivré en conséquence, le 30 mai suivant, faisait état des observations ci-dessous : – du point de vue de l’apparence, D.Ҫ. était maquillé et coiffé comme une femme et portait des chaussures de femme ; de par son comportement général et son gestuel, il présentait des caractéristiques complètement féminines ; – concernant son tableau psychologique, les pensées de D.Ҫ.
– bien que non-pathologiques – étaient hantées par des thèmes qui sous-tendaient un mal-être inhérent à sa sexualité biologique ; les tests de personnalité avaient révélé une difficulté d’adaptation environnementale, une sociabilité fragile et une attitude défensive. Ledit rapport portait la conclusion suivante : « (...) Il est diagnostiqué chez D.Ҫ. un ‘Trouble d’Identité de Genre’ (TIG IV – attiré sexuellement par les hommes). Pour ce qui est de son état psychique, une conversion sexuelle vers le genre féminin s’impose, conformément à son identité sexuelle cérébrale. Il a été observé que la capacité de contrôle de D.Ҫ. est limitée pour ce qui est des agissements dangereux pour lui-même ou son entourage.
Le contraindre à adopter un comportement et un rôle cadrant avec le genre masculin ou le fait de l’inciter à agir dans ce sens peuvent provoquer une difficulté impulsive de contrôle, c’est-à-dire, des actes et réactions préjudiciables. Aussi, un traitement hormonal devrait-il débuter en toute urgence. » Conformément à ces observations, le requérant fut mis sous traitement hormonal et un suivi psychiatrique. Le 4 octobre 2012, le requérant demanda au tribunal de grande instance de Kartal d’autoriser sa conversion sexuelle, en vertu de l’article 40 du Code civil. Alors que cette procédure était encore pendante, toujours à la demande de l’administration pénitentiaire, le requérant fut réexaminé, les 17 et 18 octobre 2012, par les spécialistes de l’hôpital d’études et de recherches Dr Lütfi Kırdar à Kartal, attaché au ministère de la Santé.
A l’examen urologique, il s’avéra que le requérant – de phénotype masculin – s’auto-administrait depuis plus de trois ans de l’œstradiol, à savoir la principale hormone active des trois œstrogènes naturels chez la femme, et de l’acétate de cyprotérone, un médicament anti-androgène et anti-gonadotrope. En conséquence, ses testicules étaient atrophiés et il avait perdu sa fertilité. Quant au psychiatre, il confirma le diagnostic de transsexualisme « homme-femme ». De son côté, le spécialiste des maladies féminines observa notamment que le requérant présentait un développement au niveau des seins. Au vu de ce qui précède, le 18 octobre 2012, le conseil de santé dudit hôpital déclara, à l’unanimité, que le requérant était de constitution transsexuelle et avait perdu sa capacité de reproduction.
Le 15 novembre 2012, l’administration pénitentiaire sollicita l’hôpital d’études et de recherches à Pendik de l’Université de Marmara afin qu’il y soit décidé du pronostic définitif concernant le tableau clinique du requérant ainsi que de son aptitude à vivre dans le milieu carcéral. Dans l’attente de ce processus, le 31 janvier 2013, le tribunal de grande instance de Kartal, se fondant sur les éléments médicaux disponibles, autorisa le requérant à subir une conversion sexuelle biologique vers le genre féminin, convaincu que pareil opération était impérative pour la sauvegarde de son intégrité psychique. Le 5 mars 2013, le conseil de santé du dernier hôpital précité rendit son rapport.
D’après celui-ci, les examens d’endocrinologie avaient fait état d’un profil hormonal compatible avec celui d’une femme ainsi que d’une infertilité irréversible ; les organes génitaux externes étaient de phénotype masculin, mais il y avait une croissance féminine des seins, accompagnée d’hypertrophie mammaire. Les médecins spécialistes mirent en exergue ce qui suit : «
1.Le demandeur est de constitution transsexuelle ;
2.Son état actuel fait obstacle à ce qu’il maintienne une vie saine dans un établissement pénitentiaire ;
3.Afin qu’il puisse vivre dans le milieu carcéral, la conversion sexuelle souhaitée s’avère capitale au regard de sa santé mentale ;
4.Le demandeur, consulté au service d’endocrinologie, a définitivement perdu sa capacité de reproduction ;
5.La capacité de contrôle du demandeur sur ses gestes potentiellement dangereux pour lui-même ou son entourage est faible. » Partant, les médecins conclurent, à l’unanimité, qu’aux fins du traitement médical et de la protection de l’intégrité psychique du requérant, il était impératif « de procéder, en toute urgence, à son opération de conversion sexuelle et à l’élimination de la pilosité faciale à l’aide d’un épilateur au laser (à appliquer dans un centre privé, au cas où les hôpitaux publics ne disposeraient pas dudit appareil) ». Il ressort du dossier qu’en dépit de ce qui avait ainsi été fermement prescrit par le corps médical, l’administration a refusé de prendre en charge les dépenses liées à l’opération de conversion sexuelle et aux soins épilatoires. En effet, une lettre du 8 mai 2013, adressée par les instances du ministère de la Justice à la direction de l’hôpital privé départemental de Pendik, permet de comprendre qu’à l’heure actuelle, le requérant bénéficie uniquement des permissions de sortie pour subir, dans cet hôpital, des séances d’épilation, et ce, à ses frais et dépens. La dernière séance semble avoir eu lieu le 12 juin 2013. B. Le droit interne pertinent Aux termes de l’article 3 du circulaire n o 2013/2 (3 janvier 2013) du ministère de la Santé, concernant la couverture des frais liés au traitement médical, entre autres, des personnes détenues ou condamnées : « S’agissant des personnes détenues ou condamnées, transférées par les établissements pénitentiaires vers des hôpitaux relevant de notre ministère et par les hôpitaux de notre ministère vers les hôpitaux universitaires : a- les frais afférents à toute sorte de médicaments, d’examens, de consultation, d’exploration, d’analyse et de matériel médical nécessaires pour les soins avec hospitalisation seront pris en charge par l’établissement pourvoyeur du service de santé ; b- les frais afférents aux examens médicaux, consultations, explorations (...) nécessaires aux soins ambulatoires seront pris en charge par l’établissement pourvoyeur du service de santé, à l’exception des frais du matériel médical qui ne peuvent être fournis par cet établissement et des frais des médicaments, lesquels seront pris en charge par le ministère de la Justice ; c- Les frais de soins d’ordre esthétique des personnes condamnées seront couverts par elles-mêmes. » La loi n o 5275 du 13 décembre 2004 sur l’exécution des peines et des mesures préventives prévoit ce qui suit : Article 71 § 1 « Tout condamné a droit de bénéficier des moyens d’examen et de soins relativement à la protection de sa santé physique et mentale ainsi qu’au diagnostic de ses maladies. A cette fin, le condamné est soigné d’abord dans le service médical de l’établissement [carcéral] et, à défaut, dans les services des condamnées des hôpitaux civils ou universitaires. » Il convient aussi de mentionner l’annexe à la Recommandation n o R (2006)2 du Comité des Ministres aux Etats membres sur les règles pénitentiaires européennes adoptée le 11 janvier 2006, dont les passages pertinents se lisent ainsi : « (...) 1. Les personnes privées de liberté doivent être traitées dans le respect des droits de l’homme (...)
6.Chaque détention est gérée de manière à faciliter la réintégration dans la société libre des personnes privées de liberté (...) 12.1. Les personnes souffrant de maladies mentales et dont l’état de santé mentale est incompatible avec la détention en prison devraient être détenues dans un établissement spécialement conçu à cet effet. 12.2. Si ces personnes sont néanmoins exceptionnellement détenues dans une prison, leur situation et leurs besoins doivent être régis par des règles spéciales (...) 39. Les autorités pénitentiaires doivent protéger la santé de tous les détenus dont elles ont la garde (...) 40.1. Les services médicaux administrés en prison doivent être organisés en relation étroite avec l’administration générale du service de santé de la collectivité locale ou de l’Etat. 40.2. La politique sanitaire dans les prisons doit être intégrée à la politique nationale de santé publique et compatible avec cette dernière. 40.3. Les détenus doivent avoir accès aux services de santé proposés dans le pays sans aucune discrimination fondée sur leur situation juridique. 40.4. Les services médicaux de la prison doivent s’efforcer de dépister et de traiter les maladies physiques ou mentales, ainsi que les déficiences dont souffrent éventuellement les détenus. 40.5. À cette fin, chaque détenu doit bénéficier des soins médicaux, chirurgicaux et psychiatriques requis, y compris ceux disponibles en milieu libre. (...) 46.1. Les détenus malades nécessitant des soins médicaux particuliers doivent être transférés vers des établissements spécialisés ou vers des hôpitaux civils, lorsque ces soins ne sont pas dispensés en prison (...) » GRIEFS Invoquant, en substance, les obligations positives que l’article 8 de la Convention fait peser sur la Turquie, le requérant se plaint du refus des autorités concernées du ministère de la Justice et du système de sécurité sociale, dont il relève, de couvrir les frais liés à sa conversion sexuelle ainsi qu’à son traitement au laser, et ce, au mépris des éléments médicaux faisant clairement état de la nécessité pour lui de bénéficier, en toute urgence, de tels soins.
Compte tenu de la jurisprudence de la Cour afférente aux différents aspects des problèmes qui touchent la vie ainsi que l’intégrité physique et psychique des transsexuels (voir, notamment, L. c. Lituanie , n o 27527/03, § 56, CEDH 2007 ‑ IV; Schlumpf c. Suisse , n o 29002/06, §§ 100-104, 8 janvier 2009 ; Van Kück c. Allemagne , n o 35968/97, §§ 69-71, CEDH 2003 ‑ VII) et à la question de la protection de la santé des personnes privées de leur liberté (voir, entre autres, Naumenko c. Ukraine, n o 42023/98, § 112, 10 février 2004; Dzieciak c. Pologne, n o 77766/01, § 91, 9 décembre 2008 ; Makharadze et Sikharulidze c. Géorgie , n o 35254/07, §§ 71 et 73, 22 novembre 2011 ; Taïs c. France , n o 39922/03, § 98, 1 juin 2006 ; et Huylu c. Turquie , n o 52955/99, § 58, 16 novembre 2006) et vu les dispositions du droit interne ainsi que les principes énoncés dans la Recommandation n o R (2006)2 du Comité des Ministres aux Etats membres, y a-t-il eu en l’espèce violation des articles 3 et/ou 8 de la Convention, du fait que les autorités responsables de l’intégrité physique et psychique du requérant auraient refusé de couvrir les frais médicaux afférents à sa conversion sexuelle, médicalement jugée comme étant impérative et urgente ?