X împotriva Turciei

Faptele cauzei, după cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procesul medical a) Operația de schimbare a sexului și complicațiile imediate aferente acesteia i. Operațiile efectuate de medicul T.M.

La 26 august 2003, reclamantul s-a prezentat la secția de chirurgie plastică, reconstructivă și estetică a spitalului universitar Bașkent din Ankara („spitalul Bașkent"), o instituție privată, și a exprimat dorința de a suferi o operație de schimbare a sexului.

Ca urmare a cererii sale, acesta a fost examinat la 23 octombrie 2003 de medicii acestui spital. Aceștia au considerat că comportamentul exterioriz și percepția sa privind identitatea sexuală corespundeau genului feminin, au concluzionat absența unei patologii emoționale și, prin urmare, au diagnosticat la acesta o transsexualitate primară.

La 12 noiembrie 2003, reclamantul a fost internat la spital pentru a suferi operația de schimbare a sexului în cauză.

A doua zi, medicul T.M. a efectuat o vaginoplastie care a constat într-o orchiectomie, o penectomie și crearea unei neo-vagine printr-o buclă sigmoidă. Tehnica utilizată de acest medic a constat mai precis în crearea unei vagine artificiale din extremitatea intestinului subțire.

Reclamantul a ieșit din spital la 18 noiembrie 2003.

În raportul de externare al reclamantului datat din aceeași zi, medicul T.M. a precizat următoarele: „Antecedente: Pacientul, care conducea public viața sub o identitate sexuală feminină de zece ani din cauza unei transsexualități primare și care a efectuat examinări psihiatrice și endocrinologice, a fost internat în scopul unei operații de schimbare a sexului." ii. Operațiile referitoare la complicațiile post-operatorii

În cei zece zile următori operației, reclamantul s-a întors la spitalul Bașkent pentru plasarea unui cateter urinar.

Conform declarațiilor sale, acesta a fost din nou internat la spital, la o dată neprecizată în dosar, după ce a observat că urina nu se evacua prin cale normală, ci prin vagina sa. După examinare, medicii au constatat că la doi centimetri sub orificiul uretral s-a format o fistulă recto-vaginală. Reclamantul a fost supus unei monitorizări regulate timp de șase luni înainte de o nouă operație chirurgicală.

Conform documentelor din dosar, la 18 mai 2004, reclamantul a suferit o operație pentru repararea fistulei și lărgirea vaginei sale. Conform raportului medical din 31 august 2010, tampoanele plasate la sfârșitul operației i-au fost îndepărtate a doua zi. Tot la 18 mai 2004, conform raportului de externare de la spitalul Bașkent, reclamantul a suferit și o operație de augmentare mamară și chirurgie estetică nazală. Cu toate acestea, conform raporturilor epicrizelor acestui spital, această operație a avut loc în cursul lunii mai 2003.

La o dată neprecizată în dosar, reclamantul s-a întors din nou la spitalul Bașkent pentru dureri abdominale, greață și vomitări.

La 22 mai 2004, după ce au diagnosticat un abces multifocal, o fistulă recto-vaginală și o perforație a peretelui vaginal, medicii au efectuat un lavement și plasarea de drenuri; apoi au administrat reclamantului un tratament antibiotic pentru a remedia abdomenul acut din care suferea.

Ulterior, la 24 iunie 2004, reclamantul a fost reoperă pentru a repara fistula recto-vaginală și uretral folosind un graft muscular de gracilis, preluat din piciorul stâng.

La 2 iulie 2004, medicii au tratat hematomul la nivelul musculului gracilis prin debriders al plăgii și au efectuat o colostomie.

La 13 iulie 2004, au îndepărtat catetrul urinar plasat anterior, conform raportului de externare redactat de spitalul Bașkent la o dată neprecizată în dosar.

A doua zi, reclamantul a ieșit din spital. Conform raportului de externare menționat mai sus, medicii au observat că în acel moment, persoana în cauză putea din nou să urineze pe cale normală.

La 25 martie 2005, reclamantul a consultat medicul S.D. După examinare, acesta a constatat că persoana în cauză nu avea o cavitate vaginală și că suferea în continuare de o fistulă recto-vaginală.

La 29 iunie 2005, medicul S.D. a efectuat închiderea fistulei și a reconstruit o cavitate vaginală.

La această dată, reclamantul continua să trăiască cu o colostomie. b) Procesul medical ulterior operațiilor precedente

Între 14 aprilie și 18 mai 2009, reclamantul s-a întors la spitalul Bașkent. Se plângea de o fistulă și evacuare de fecale prin vagină. A suferit o vaginectomie și o rezecție a intestinului subțire.

La 5 și 19 mai 2010, reclamantul a fost din nou internat în acest spital pentru aceleași simptome. A suferit o colonoscopie și fistula a fost suturată.

Între 9 decembrie 2010 și 15 ianuarie 2011, s-a întors la spitalul Bașkent pentru închiderea colostomiei.

La 22 iulie și 26 august 2011, reclamantul a fost din nou internat în același spital pentru fistulă entero-cutanată. A suferit diverși tratamenti medicali și nutriționali.

La 6 și 16 septembrie 2011, s-a întors la spitalul Bașkent pentru același motiv ca și în timpul hospitalului anterior.

La 23 septembrie și 16 octombrie 2011, plângându-se de o fistulă intestinală, s-a întors din nou. I s-a administrat un tratament antibiotic.

La 6 martie și 6 aprilie 2012, reclamantul a fost din nou internat: se plângea în continuare de o fistulă entero-cutanată și o perforație a intestinului subțire. Medicii au efectuat o laparotomie și, conform raportului epicrizei, au menționat o ileostomie efectuată anterior la o dată neprecizată.

Conform unui raport din 26 mai 2016, elaborat de A.D.B., medic specialist al secției psihiatrice a facultății de medicină a universității din Mersin, persoana în cauză, de la sfârșitul procesului medical descris mai sus, conducea viața în conformitate cu sexul său biologic - sexul masculin -, și-a făcut îndepărtate implanturile mamare cu trei ani mai devreme și a suferit o operație de implant de păr corporeal. Raportul indica de asemenea că examinarea psihiatrică a relevat că reclamantul, de aspect masculin, purta barbă, era conștient, coopera și prezenta un nivel normal de atenție, memorie, apetit și ritm de somn. Medicul a constatat în final că examinarea a permis determinarea că reclamantul era bisexual, dar aspect fenotipi corespundea sexului masculin. 2. Procedura civilă de reparație

La 29 septembrie 2004, reclamantul a introdus în fața instanțelor civile o acțiune de reparație, împreună cu o contestare de datorie, exclusiv împotriva medicului T.M. și a spitalului Bașkent în calitate de angajator. Această instituție i-ar fi făcut să semneze o recunoaștere de datorie, privind o sumă de 61.000 de lire turce (TRL), (aproximativ 36.880 de euro (EUR) la perioada relevantă), înainte de a proceda la unele dintre operațiile chirurgicale menționate mai sus. Reclamantul a căutat să stabilească răspunderea medicului T.M. care a efectuat operația de schimbare a sexului, pentru că l-a acuzat că a făcut-o fără a se asigura de consimțământul său, după cum este cerut de art. 40 din codul civil turc, l-a îndreptat către un psiholog din Konya care ar fi fost de fapt unul din prietenii săi, și a efectuat asupra sa acte medicale care ar fi fost doar în stadiu de încercare clinică și care nu ar fi fost aprobate oficial de autoritățile competente în materie. Procedând astfel, nu punea în discuție în fața instanțelor civile ceilalți medici care au intervenit pentru a remedia complicațiile apărute ca urmare a operațiilor efectuate de medicul T.M.

La 13 decembrie 2005, medicul S.D. a redactat un raport în care a dat următoarele explicații: „[X], născut în 1977, m-a consultat pentru prima oară la 25 martie 2005. Conform declarațiilor sale, au apărut un număr de complicații ca urmare a unei operații chirurgicale, [efectuate la] cererea sa, destinată să construiască o vagină artificială [prin buclă sigmoidă]. O colostomie sigmoidă a fost, ulterior, efectuată pentru a trata infecția dezvoltată din cauza perfora­țiilor rezultând din traumatisme/plăgi la nivelul rectului și uretrei [apărute] ca urmare a acestei operații. [Medicii au încercat să repare] fistula prin [graftul] unui muschi preluat din piciorul stâng. În concluzie, după examinarea persoanei în cauză, s-a constatat că nu exista o cavitate de tip vaginal în perineu, că (...) uretrul incizat se deschidea spre [această regiune] sub forma unui mic orificiu, și [că exista o] scurgere urinară [din acest orificiu]. În partea frontală a rectului, s-a observat o deschidere a fistulei aproape de linia ano-rectală, precum și o evacuare purulentă spre această zonă. La ecografia transrectală, s-a observat o (...) fistulă care se întinde în regiunea frontală a peretelui rectului și, în apropiere, o pungă eliptică cu o lungime de 3,5 cm. La 29 iunie 2005, pacientul a fost pregătit sub anestezie în poziție ginecologică; un cateter a fost mai întâi plasat la nivelul uretrei. [Trecând prin] punga ileală via (...) fistula rectală, piele perinelului [a fost] tăiată în formă [eliptică] și țesuturile subcutanate și alte țesuturi au fost [tăiate pe măsură pentru a efectua] manometrie. [Catetrul] a permis găsirea extremității intestinului subțire [și deschiderea acestuia]. [Prin acest mijloc], țesuturile în această regiune au fost suficient de relaxate. Orificiul la nivelul rectului a fost închis cu sutură. O parte (...) a deschiderii [anterior] relaxate a fost închisă (...), iar [restul a fost suturat] printr-un graft [de piele preluat] din picior. Operația a fost finalizată [cu] plasarea unui obturator adaptat în interiorul noii vagine. O lună mai târziu, locurile [unde] graftul de piele [fusese] respins au fost din nou greftate. Această [nouă] piele este [acum] cicatrizată. Aproximativ două luni [după graft], deschiderea la nivelul rectului a fost din nou suturată, dar suturile nu au ținut. În regiunea frontală a peretelui rectului, mai multe [intervenții] chirurgicale și perforații apărute la [ultima] operație au fost originea apariției fibrozelor și subțierii [pielii]. Din acest motiv, din cauza contracției suturii, perforația nu era capabilă să se închidă. Se plănuiește efectuarea unei noi operații, în așteptarea flexibilizării țesuturilor pentru o perioadă mai mult sau mai puțin lungă. Fistula rectală rămâne deschisă. Noua vagină este [acum] funcțională. Prezentul raport se emite la cererea pacientului."

La 1 februarie 2006, camera a 10-a a tribunalului de prim nivel a cerut institutului medicolegal să realizeze o expertiză.

La 19 aprilie 2006, experții consiliului 3 al specialiștilor institutului medicolegal au redactat raportul lor, a cărui concluzie se citește după cum urmează: „(...) S-a considerat, unanim, că intervențiile [suferite de] [X], născut în 1977, pentru a [realiza] o schimbare a sexului la facultatea de medicină a universității [Bașkent], [au fost] în conformitate cu regulile medicale, și că apariția unei fistule [ca urmare] a acestui tip de intervenție [a fost] o complicație previzibilă."

La 19 octombrie 2006, bazând-se pe raportul menționat mai sus, tribunalul de prim nivel a respins pretențiile reclamantului și l-a condamnat la plata a 24.400 de lire turce (TRY), sumă care corespundea la 40% din suma datoriei contestate de interesat și care în plus a fost supusă unei sechestru conservator.

La 21 mai 2007, camera a 13-a civilă a Curții de Casație a anulat această sentință cu argumentul că concluziile raportului institutului medicolegal erau abstracte și că trebuia să se ceară o nouă expertiză de la specialiștii în materie la lumina raportului din 13 decembrie 2005 elaborat de medicul S.D.

La o dată neprecizată în dosar, un comitet de experți compus din trei cadre didactice ale facultății de medicină a universității din Ankara au examinat reclamantul și au redactat un raport în care constatau existența unei fistule recto-vaginale de 6 cm și concluzionau în acești termeni: „De aceea, întreaga serie de operații [realizate] este în conformitate cu regulile medicale[;] totuși, [aceste operații] au dat naștere la complicații, cum ar fi fistula recto-vaginală și îngusti vaginal."

La 14 octombrie 2008, bazând-se pe acest raport, tribunalul de prim nivel a respins din nou pretențiile reclamantului și l-a condamnat la plata aceleiași sume.

La 9 noiembrie 2009, calificând de asemenea abstracte termenii acestui ultim raport, Curtea de Casație a anulat sentința precitată pentru aceleași motive avansate în hotărârea sa din 21 mai 2007.

La 31 august 2010, un comitet de experți compus din trei cadre didactice ale facultății de medicină a universității Hacettepe din Ankara a redactat un raport. În acest raport, acest comitet expunea că procedura utilizată în timpul operației de schimbare a sexului a reclamantului era o procedură obișnuită și, în ceea ce privește complicațiile post-operatorii, concluziona după cum urmează: „(...) Etapa cea mai [dificilă] a [procedurii] care este construcția unei vagine prin îndepărtarea unui segment de intestin [și reconstituirea] intestinului prin conectarea [segmentelor], a fost realizată cu succes. În cei șase luni anteriori celei de-a doua operații chirurgicale, nu a existat nici o problemă privind vagina construită, cu excepția [unui] îngusti la nivelul intrării vaginale. Cu toate acestea, în cursul operației efectuate pentru [repararea] fistulei și [lărgirea] intrării vaginale, [la] lavement [efectuat] la nivelul cavității vaginale, o infecție, care s-[a] dezvoltat [din cauza scaunelor] acumulate în această zonă, s-a propagat în cavitatea abdominală și a cauzat o peritonită și o întreagă serie [de alte] complicații. Această [propagare a infecției,] imprevizibilă, a survenit nu din cauza vreo eroare a medicului, ci mai degrabă datorită unui lipsei de noroc, și a nu numai că a creat [o situație] dificilă pe care pacientul a trebuit s-o îndure, ci [a] și deformat rezultatul [primei] operații. De altfel, complicațiile care au apărut au fost tratate în timp util prin [intervenții] adecvate ale serviciului de (...) chirurgie generală a universității Bașkent înainte să cauzeze probleme mai grave care [ar fi amenințat] viața pacientului. De aceea; [suntem] de părere că fistula uretală și îngusti vaginal apărute după operația de schimbare a sexului suferit de [X] sunt complicații care pot surveni [din cauza] naturii însăși a acestor operații. Este [acum] necesar să se construiască o nouă vagină și să se închidă colostomia. În ceea ce privește abdomenul acut apărut [ca urmare a operațiilor destinată a remedia] complicații (...) în cei șase luni [următori] primei operații, care nu a fost previzibilă de către medic, suntem de părere că medicul T.M., care a efectuat operația, și spitalul Bașkent, unde [aceasta] a [avut] loc, nu pot fi răspunzători pentru aceasta."

La 13 octombrie 2010, tribunalul de prim nivel a respins cererea reclamantului, bazând-se pe concluziile acestui ultim raport.

La 26 mai 2011, Curtea de Casație a confirmat această sentință și, printr-o hotărâre din 17 ianuarie 2012, a respins de asemenea recursul în anulare depus de reclamant. B. Dreptul intern relevant

Articolul relevant în cauza din codul civil turc (legea nr. 4721 din 22 noiembrie 2001, JO nr. 24607) se citește după cum urmează: art. 40 „O persoană care dorește să-și schimbe sexul poate cere unui tribunal să aprobe această schimbare printr-o cerere pe care o depune personal. Cu toate acestea, pentru a obține această autorizație, reclamantul trebuie să aibă 18 ani, să nu fie căsătorit, trebuie să [fie] transsexual, și trebuie să dovedească, prin intermediul unui raport medical din consiliul oficial de sănătate al unui spital de formare și cercetare, că [schimbarea] sexului este indispensabilă pentru sănătatea sa mentală, și că este irevocabil lipsit de orice capacitate de a procrea."

În cazul în care realizarea unei operații de schimbare a sexului, în conexiune cu autorizația acordată și în conformitate cu scopul și procedurile medicale necesare, este confirmată printr-un raport medical din consiliul oficial de sănătate, tribunalul decide modificările care trebuie aduse la registrul stării civile. PRETENȚII

Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de nerespectarea de către instanțele interne a cererii de cale rezonabilă.

Pe baza aceluiași articol, reclamantul denunță o violă a dreptului său la viață, precum și o lezare a dreptului său de a trăi în sănătate deplină, din cauza erorilor care ar fi fost comise de personalul medical în cursul operațiilor efectuate pentru schimbarea sa de sex. Se plânge că medicii i-ar fi îndepărtat organul genital al sexului său biologic fără a construi în mod corespunzător pe cel al sexului opus, lipsind-o astfel de capacitatea de a duce o viață sexuală. Regreta, la momentul introducerii cererii sale, să fie incapabil să-și facă nevoile pe căi naturale și să depindă de o colostomie. ÎN DREPT

În primul rând, reclamantul denunță greșeli și neglijență medicală care ar fi fost comise în cursul operațiilor chirurgicale de schimbare a sexului pe care le-a suferit. Susține că operațiile menționate nu au permis realizarea cu succes a procesului de schimbare și se plânge de starea sa de sănătate actuală. Invocă la acest titlu art. 6 din Convenție.

Ca chestiune preliminară, Curtea observă că reclamantul a suferit mai întâi o serie de operații chirurgicale efectuate de medicul T.M. în scopul unei schimbări de sex. Constată că, ulterior, reclamantul a trebuit să fie supus la numeroase operații, realizate de alți medici, pentru a trata complicațiile post-operatorii. Observă că prezenta cauză se referă doar la prima serie de operații, având în vedere că acțiunea de reparație intentată în fața instanțelor naționale a fost direcționată exclusiv împotriva medicului T.M. și împotriva spitalului Bașkent în calitate de angajator al medicului menționat, pentru care reclamantul a căutat să stabilească răspunderea, și observă că aceasta exclude prin urmare orice examinare a intervențiilor medicale ulterioare. De altfel, în ceea ce privește chestiunea consimțământului reclamantului cu privire la intervențiile chirurgicale, Curtea observă că, după ce a fost consultat de reclamant în scopul schimbării sale de sex, medicul T.M. fusese adus în vecinătatea opiniei medicilor specialiști cu privire la starea psihică a pacientului. Aceștia constataseră din punct de vedere medical că prezenta o transsexualitate primară și daseră un aviz favorabil schimbării de sex a persoanei în cauză. Procedând astfel, medicul T.M. îndeplinise obligațiile care îi reveneau în această privință.

Prin urmare, Curtea consideră că ar trebui examinați sub unghiul articolului 8 din Convenție, sub aspectele sale materiale și procedurale, grievurile formulate de reclamant, fiind înțeles că, fiind stăpână a calificării juridice a faptelor cauzei, nu este legată de cea atribuită de reclamant sau de guverne.

În această privință, Curtea amintește că întrebări referitoare la protecția integrității morale și fizice a persoanelor, la participarea acestora la alegerea actelor medicale care li se acordă, precum și la consimțământul lor în această privință cad sub incidența articolului 8 din Convenție. În această privință, Curtea amintește de asemenea că principiile referitoare la protecția prin lege a dreptului la viață consacrat de art. 2 din Convenție se aplică și pentru leziunile grave ale integrității fizice care cad sub incidența articolului 8 (Trocellier c. Franța (decizie), nr. 75725/01, 5 octombrie 2006).

În contextul specific al neglijențelor medicale, obligația pozitivă rezultând din art. 2 din Convenție de a stabili un sistem judecătoresc eficient nu necesită neapărat în toate cazurile o cale de natură penală. O asemenea obligație poate fi de asemenea îndeplinită, de exemplu, dacă sistemul juridic în cauză oferă persoanelor interesate o cale de atac în fața instanțelor civile/administrative și/sau o cale de atac disciplinară, unică sau în conjuncție cu o cale de atac în fața instanțelor penale, în scopul stabilirii răspunderii medicilor implicați și, dacă este cazul, a obținerii aplicării oricărei sancțiuni civile corespunzătoare (Calvelli și Ciglio c. Italia [Marea Cameră], nr. 32967/96, § 51, CEDH 2002-I).

Având în vedere grievurile reclamantului, este necesar să se determine, în funcție de natura situației denunțate, ce, în cauza de față, cade sub incidența „neglijențelor medicale" din partea personalului medical responsabil de îngrijirea reclamantului. În cauza de față, o acuzație de culpă comisă de medicul T.M. în cursul intervențiilor efectuate de acesta se află în centrul litigiului.

O asemenea situație se încadrează în cadrul, de exemplu, al „erorilor de judecată" din partea profesioniștilor din domeniu sănătății sau o „coordonare deficitară" între aceștia în ceea ce privește tratamentul unui anumit pacient (Powell c. Regatul Unit (decizie), nr. 45305/99, CEDH 2000-V, Calvelli și Ciglio, precitat, § 49, Csiki c. România, nr. 11273/05, § 72, 5 iulie 2011, și Asiye Genç c. Turcia, nr. 24109/07, § 67 in fine, 27 ianuarie 2015) și, în materie, Curtea a declarat deja că, în dreptul turc, calea care trebuie urmată de reclamant este, în principiu, de natură civilă sau administrativă (Karakoca c. Turcia (decizie), nr. 46156/11, 21 mai 2013, și Tamer și alții c. Turcia (decizie), nr. 60108/10, 26 august 2014), în funcție de dacă serviciul de sănătate în cauză se încadrează în sectorul privat sau public.

În cauza de față, spitalul Bașkent fiind o instituție privată și medicul T.M. fiind un angajat care cade sub incidența dreptului privat, reclamantul a exercitat o acțiune de reparație în fața instanțelor civile. Persoana în cauză a avut deci acces la o procedură judecătorească care a permis judecata răspunderii practician implică și a obținerii, dacă este cazul, a unei despăgubiri.

Curtea observă că, în cadrul procedurii civile de reparație, patru rapoarte de expertiză au fost versate în dosar. Observă că, pentru a respinge pretențiile reclamantului, tribunalul de prim nivel s-a bazat în cele din urmă pe raportul din 31 august 2010 provenind de la specialiștii universității Hacettepe. Constată că specialiștii menționați, consultați pentru a determina dacă medicul T.M. a comis o culpă sau o neglijență capabilă să-i angajeze răspunderea, au indicat că procedura utilizată de acest medic în cursul operației de schimbare a sexului a reclamantului era o procedură obișnuită, și că, în cauza de față, complicațiile ulterioare suferite de persoana în cauză, din cauza dezvoltării unei fistule, erau complicații care puteau surveni „din natura însăși [a] operațiilor [de schimbare a sexului]" și că nu erau o consecință a vreo eroare a practician. Curtea observă că aceasta este motivul pentru care specialiștii universității Hacettepe au concluzionat absența culpei sau neglijență atribuibilă medicului implicat.

Curtea constată că expertiza medicală, redactată în detaliu, și concluziile instanțelor naționale au exclus orice culpă sau neglijență medicală. Ea amintește că nu îi revine să pună în discuție concluziile medicilor sau să se angajeze în conjecturi, pornind de la informațiile medicale de care dispune, privind caracterul corect al concluziilor la care au ajuns experții. În cauza de față, nu percepe nici un motiv să pună în discuție stabilirea faptelor realizată de autoritățile naționale și concluzia la care au ajuns.

Având în vedere elementele dosarului și ceea ce precede, Curtea consideră că decizia tribunalului de prim nivel nu a fost nici arbitrară, nici evident derezonabilă.

De altfel, observă că Curtea de Casație a exercitat un control asupra calității expertizelor redactate în cadrul acestei proceduri.

Prin urmare, grievul bazat pe art. 8 din Convenție este evident nefondat și trebuie respins, în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4.

În al doilea rând, reclamantul denunță o violă a articolului 6 din Convenție din motivul nerespectării principiului calea rezonabilă. Referindu-se la decizia Turgut și alții c. Turcia ((decizie), nr. 4860/09, §§ 58 și 60, 26 martie 2013), Curtea nu percepe nici un motiv de a se abate în cauza de față de abordarea urmată în aceasta. Declară prin urmare acest greu inadmisibil din cauza neepuizării căilor de atac interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, la unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Redactat în limba franceză și comunicat în scris la 11 mai 2017. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Grefier adjunct Președintă [1]. O perforație a rectului care duce la o joncțiune între vagină și rect. [2]. Abdomenul acut se caracterizează prin dureri bruște, intense și persistente la nivelul abdomenului sau al bazei abdomenului. [3]. La 1 ianuarie 2005, lira turcă (TRY), care înlocuiește lira turcă veche (TRL), a intrat în vigoare. 1 TRY valorează un milion TRL.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. Le processus médical a) L’opération de conversion sexuelle et les complications immédiates y afférentes i. Les opérations effectuées par le médecin T.M.

Le 26 août 2003, le requérant se rendit au service de chirurgie plastique, reconstructrice et esthétique de l’hôpital universitaire Bașkent d’Ankara (« l’hôpital Bașkent »), un établissement privé, et fit part de sa volonté de subir une opération de conversion sexuelle.

Consécutivement à sa demande, il fut examiné le 23 octobre 2003 par les médecins dudit hôpital. Ces derniers, estimèrent que son comportement extériorisé et sa perception relative à son identité sexuelle correspondaient au genre féminin, conclurent à l’absence de pathologie émotionnelle et, partant, diagnostiquèrent chez lui un transsexualisme primaire.

Le 12 novembre 2003, le requérant fut admis à l’hôpital pour y subir l’opération de conversion sexuelle en question.

Le lendemain, le médecin T.M. procéda à une vaginoplastie qui consista en une orchidectomie, une pénectomie et en la création d’un néo-vagin par anse sigmoïdienne. La technique utilisée par ce médecin consistait plus précisément à créer un vagin artificiel à partir de l’extrémité de l’intestin grêle.

Le requérant quitta l’hôpital le 18 novembre 2003.

Dans le rapport de sortie du requérant daté du même jour, le médecin T.M. précisait ce qui suit : « Historique : Le patient, qui menait publiquement sa vie, depuis dix ans, sous une identité sexuelle féminine du fait d’une transsexualité primaire, et qui a accompli les examens psychiatriques et d’endocrinologie, a été hospitalisé aux fins d’une opération de conversion sexuelle. » ii. Les opérations relatives aux complications post-opératoires

Dans les dix jours suivant l’opération, le requérant retourna à l’hôpital Bașkent pour la pose d’une sonde urinaire.

Selon ses dires, il fut à nouveau admis à l’hôpital, à une date non précisée dans le dossier, après avoir remarqué que son urine ne s’évacuait pas par la voie normale mais par son vagin. Après examen, les médecins constatèrent que, deux centimètres sous l’orifice urétral, une fistule recto-vaginale [1] s’était constituée. Le requérant fut soumis à un suivi régulier pendant six mois avant une nouvelle opération chirurgicale.

Selon les pièces du dossier, le 18 mai 2004, le requérant subit une opération pour réparer la fistule et élargir son vagin. Selon le rapport médical du 31 août 2010, le tampon posé à la fin de l’opération lui fut retiré le lendemain. Toujours le 18 mai 2004, selon le rapport de sortie émanant de l’hôpital Bașkent, le requérant subit également une opération d’augmentation mammaire et de chirurgie esthétique du nez. En revanche, selon les rapports d’épicrise de ce même hôpital, cette opération eut lieu courant mai 2003. 11. À une date non précisée dans le dossier, le requérant se rendit à nouveau à l’hôpital Bașkent pour des maux de ventre, des nausées et des vomissements.

Le 22 mai 2004, après avoir diagnostiqué un abcès multifocal, une fistule recto-vaginale et une perforation de la paroi vaginale, les médecins procédèrent à un lavement et à une pose de drains ; ils administrèrent ensuite au requérant un traitement antibiotique pour remédier à l’abdomen aigu [2] dont il souffrait.

Par la suite, le 24 juin 2004, le requérant fut réopéré afin de réparer la fistule recto-vaginale et urétrale au moyen d’une greffe de muscle gracile, prélevé sur sa jambe gauche.

Le 2 juillet 2004, les médecins soignèrent l’hématome au niveau du muscle gracile en débridant la plaie et procédèrent à une colostomie.

Le 13 juillet 2004, ils retirèrent la sonde urinaire préalablement posée, d’après le rapport de sortie rédigé par l’hôpital Bașkent à une date non précisée dans le dossier.

Le lendemain, le requérant quitta l’hôpital. Selon le rapport de sortie précité, les médecins observèrent que, à ce moment-là, l’intéressé pouvait de nouveau uriner par la voie normale.

Le 25 mars 2005, le requérant consulta le médecin S.D. Après examen, celui-ci constata que l’intéressé n’avait pas de cavité vaginale et qu’il souffrait toujours d’une fistule recto-vaginale (paragraphe 29 ci ‑ dessous).

Le 29 juin 2005, le médecin S.D. procéda à la fermeture de la fistule et reconstruisit une cavité vaginale. 19. À cette date, le requérant continuait à vivre avec une colostomie. b) Le processus médical consécutif aux opérations précédentes

Entre le 14 avril et le 18 mai 2009, le requérant retourna à l’hôpital Bașkent. Il se plaignait d’une fistule et d’un écoulement de selles par le vagin. Il subit une vaginectomie et une résection de l’intestin grêle.

Les 5 et 19 mai 2010, le requérant fut à nouveau admis dans cet hôpital pour les mêmes symptômes. Il y subit une colonoscopie et la fistule fut suturée.

Entre le 9 décembre 2010 et le 15 janvier 2011, il retourna à l’hôpital Bașkent pour la fermeture de la colostomie.

Les 22 juillet et 26 août 2011, le requérant fut de nouveau hospitalisé dans le même hôpital pour fistule entéro-cutanée. Il y subit divers traitements médicamenteux et nutritionnels.

Les 6 et 16 septembre 2011, il retourna à l’hôpital Bașkent pour la même raison que lors de sa précédente hospitalisation.

Les 23 septembre et 16 octobre 2011, se plaignant d’une fistule intestinale, il s’y rendit à nouveau. Un traitement antibiotique lui fut administré.

Les 6 mars et 6 avril 2012, le requérant fut de nouveau hospitalisée : il se plaignait toujours de souffrir d’une fistule entéro-cutanée et d’une perforation de l’intestin grêle. Les médecins procédèrent à une laparotomie et, sur le rapport d’épicrise, ils firent état d’une iléostomie précédemment effectuée à une date non précisée.

D’après un rapport du 26 mai 2016, élaboré par A.D.B., médecin spécialiste du service psychiatrique de la faculté de médecine de l’université de Mersin, l’intéressé, depuis la fin du processus médical décrit ci-dessus, menait sa vie conformément à son sexe biologique - le sexe masculin -, avait fait enlever ses implants mammaires trois ans plus tôt et avait subi une opération d’implant de poils corporels. Ce rapport indiquait également que l’examen psychiatrique avait révélé que le requérant, d’apparence masculine, portait la barbe, était conscient, coopérait et présentait un niveau d’attention, une mémoire, un appétit et un rythme de sommeil normaux. Le médecin constatait enfin que l’examen avait permis de déterminer que le requérant était bisexuel mais que son apparence phénotypique correspondait à celle du sexe masculin. 2. La procédure civile en réparation

Le 29 septembre 2004, le requérant introduisit devant les tribunaux civils une action en réparation, conjointement avec une contestation de dette, uniquement à l’encontre du médecin T.M. et de l’hôpital Bașkent en sa qualité d’employeur. Cet établissement lui aurait fait signer une reconnaissance de dette, portant sur une somme de 61 000 livres turques (TRL), (36 880 euros (EUR) environ à l’époque pertinente), avant de procéder à certaines des opérations chirurgicales susvisées. Le requérant cherchait à faire établir la responsabilité du médecin T.M. qui avait procédé à son opération de conversion sexuelle car il lui reprochait de l’avoir fait sans s’assurer de son consentement, tel que requis par l’article 40 du code civil turc (paragraphe 40 ci-dessous), de l’avoir orienté vers un psychologue à Konya qui aurait en réalité été l’un de ses amis, et d’avoir réalisé sur lui des actes médicaux qui n’auraient été qu’au stade de l’essai clinique et qui n’auraient pas été officiellement approuvés par les autorités compétentes en la matière. En ce faisant, il ne mettait pas en cause devant les tribunaux civils les autres médecins qui intervinrent pour remédier aux complications survenues consécutivement aux opérations effectuées par le médecin T.M.

Le 13 décembre 2005, le médecin S.D. rendit un rapport dans lequel il donnait les explications suivantes : « [X], né en 1977, m’a consulté pour la première fois le 25 mars 2005. D’après ses déclarations, un certain nombre de complications étaient survenues à la suite d’une opération chirurgicale, [effectuée à sa] demande, visant à construire un vagin artificiel [par anse sigmoïdienne]. Une colostomie sigmoïde avait, par la suite, été effectuée afin de soigner l’infection développée en raison des perforations résultant des traumatismes/plaies au niveau du rectum et de l’urètre [apparues] à la suite de cette opération. [Les médecins avaient essayé de réparer] la fistule par la [greffe] d’un muscle prélevé sur sa jambe gauche. En conclusion, après examen de l’intéressé, il a été constaté qu’il n’y avait pas de cavité de type vaginal dans le périnée, que (...) l’urètre incisé s’ouvrait vers [cette région] sous la forme d’un petit trou, et [qu’il y avait une] fuite urinaire [à partir de ce trou]. Dans la partie frontale du rectum, une ouverture de fistule proche de la ligne ano-rectale ainsi qu’un écoulement purulent vers cette zone ont été observés. À l’échographie transrectale, une (...) fistule s’étendant dans la région frontale de la paroi du rectum et, à proximité, une poche elliptique d’une longueur de 3,5 cm ont été observées. Le 29 juin 2005, le patient a été préparé sous anesthésie en position gynécologique ; une sonde a d’abord été posée au niveau de l’urètre. [En passant par] la poche iléale via (...) la fistule rectale, la peau du périnée [a été] incisée en forme [d’ellipse] et les tissus sous-cutanés et les autres tissus ont été [découpés au fur et à mesure afin de procéder à une] manométrie. La [sonde] a permis de trouver l’extrémité de l’intestin grêle [et de l’ouvrir]. [Par ce moyen], les tissus dans cette région ont été suffisamment détendus. Le trou au niveau du rectum a été fermé à l’aide de points de suture. Une partie (...) de l’ouverture [précédemment] détendue a été refermée (...), et [le reste a été suturé] via une greffe [de peau prélevée] sur la jambe. L’opération a été finalisée [avec] la pose d’un obturateur adapté à l’intérieur du nouveau vagin. Un mois plus tard, les endroits [où] la greffe de peau [avait] été rejetée ont de nouveau été greffés. Cette [nouvelle] peau est [aujourd’hui] cicatrisée. Environ deux mois [après la greffe], l’ouverture au niveau du rectum a été de nouveau suturée mais les points de suture n’ont pas tenu. Dans la région frontale de la paroi du rectum, plusieurs [interventions] chirurgicales et des perforations survenues lors de [la dernière] opération ont été à l’origine de l’apparition de fibroses et d’amincissements [de la peau]. De ce fait, en raison de la contraction des sutures, la perforation n’était pas en mesure de se refermer. Il est prévu de procéder à une nouvelle opération en attendant l’assouplissement des tissus pendant un certain temps, plus ou moins long. La fistule rectale est toujours ouverte. Le nouveau vagin est [à présent] fonctionnel. Le présent rapport est délivré à la demande du patient. »

Le 1 er février 2006, la 10 e chambre du TGI demanda à l’institut médicolégal de réaliser une expertise.

Le 19 avril 2006, les experts du 3 e conseil des spécialistes de l’institut médicolégal rendirent leur rapport, dont la conclusion se lit ainsi : « (...) Il [a été] considéré, à l’unanimité, que les interventions [subies par] [X], né en 1977, afin de [réaliser] une conversion sexuelle à la faculté de médecine de l’université [Bașkent], [étaient] conformes aux règles médicales, et que l’apparition d’une fistule [à la] suite [de] ce type d’intervention [était] une complication prévisible. »

Le 19 octobre 2006, se fondant sur le rapport susmentionné, le TGI rejeta les prétentions du requérant et le condamna au paiement de 24 400 livres turques (TRY [3] ), somme qui correspondait à 40 % du montant de la dette contestée par l’intéressé et qui avait d’ailleurs fait l’objet d’une saisie conservatoire.

Le 21 mai 2007, la 13 e chambre civile de la Cour de cassation infirma ce jugement au motif que les conclusions du rapport de l’institut médicolégal étaient abstraites et qu’il fallait solliciter une nouvelle expertise auprès des spécialistes en la matière à la lumière du rapport du 13 décembre 2005 établi par le médecin S.D. (paragraphe 29 ci-dessus). 34. À une date non précisée dans le dossier, un comité d’experts composé de trois enseignants de la faculté de médecine de l’université d’Ankara examinèrent le requérant et rendirent un rapport dans lequel ils constataient l’existence d’une fistule recto-vaginale de 6 cm et concluaient en ces termes : « Par conséquent, toute la série d’opérations [réalisées] est conforme aux règles médicales[ ;] toutefois, [ces opérations] ont donné lieu à des complications telles qu’une fistule recto-vaginale et un rétrécissement vaginal. »

Le 14 octobre 2008, se fondant sur ce rapport, le TGI rejeta derechef les prétentions du requérant et le condamna au paiement du même montant.

Le 9 novembre 2009, qualifiant également d’abstraits les termes de ce dernier rapport, la Cour de cassation infirma le jugement précité pour les mêmes motifs que ceux avancés dans son arrêt du 21 mai 2007.

Le 31 août 2010, un comité d’experts composé de trois enseignants de la faculté de médecine de l’université Hacettepe d’Ankara rendit un rapport. Ce comité y exposait que le procédé employé lors de l’opération de conversion sexuelle du requérant était un procédé habituel et, s’agissant des complications post-opératoires, concluait ce qui suit : « (...) L’étape la plus [difficile] du [procédé] qu’est la construction d’un vagin en écartant un segment d’intestin [et en reconstituant] l’intestin en abouchant [les] segments, a été réalisée avec succès. Dans les six mois précédant la deuxième opération chirurgicale, il n’y a eu aucun problème concernant le vagin construit, mis à part [un] rétrécissement au niveau de l’entrée vaginale. Toutefois, au cours de l’opération effectuée pour [réparer la] fistule et [élargir] l’entrée vaginale, [lors du] lavement [effectué] au niveau de la cavité vaginale, une infection, qui s’[était] développée [en raison de déjections] accumulées dans cette zone, s’est propagée dans la cavité abdominale et a causé une péritonite et toute une série [d’autres] complications. Cette [propagation de l’infection,] imprévisible, est survenue non pas en raison d’une quelconque erreur du médecin mais plutôt du fait d’un manque de chance, et elle a non seulement créé [une situation] difficile que le patient a dû endurer, mais [elle a] aussi déformé le résultat [de la première] opération. Du reste, les complications survenues ont été traitées en temps utile par [d]es interventions adéquates du service de (...) chirurgie générale de l’université Bașkent avant qu’elles ne causent des problèmes plus sérieux qui [auraient menacé] la vie du patient. Par conséquent ; [nous sommes] d’avis que la fistule urétrale et le rétrécissement vaginal apparus à la suite de l’opération de conversion sexuelle subie par [X] sont des complications qui peuvent survenir [en raison de] la nature même de ces opérations. Il est [à présent] nécessaire de construire un nouveau vagin et de fermer la colostomie. S’agissant de l’abdomen aigu apparu [à la suite des opérations visant à remédier aux] complications (...) dans les six mois [suivant] la première opération, qui n’était pas prévisible par le médecin, nous sommes d’avis que le médecin T.M., qui a effectué l’opération, et l’hôpital Bașkent, où [celle-ci] a [eu lieu], ne peuvent en être tenus pour responsables. »

Le 13 octobre 2010, le TGI débouta le requérant en se fondant sur les conclusions de ce dernier rapport.

Le 26 mai 2011, la Cour de cassation confirma ce jugement et, par un arrêt du 17 janvier 2012, rejeta également le recours en rectification formé par le requérant. B. Le droit interne pertinent

L’article pertinent en l’espèce du code civil turc (loi n o 4721 du 22 novembre 2001, JO n o 24607) se lit ainsi : Article 40 « Un individu qui souhaite changer de sexe peut demander à un tribunal d’autoriser ledit changement par un recours qu’il forme personnellement. Toutefois, pour obtenir cette autorisation, le demandeur doit avoir 18 ans, [il] ne doit pas être marié, [il] doit être [transsexuel, et] doit étayer, au moyen d’un rapport médical émanant du conseil de la santé officiel d’un hôpital de formation et de recherches, que [changer] de sexe est indispensable pour sa santé mentale, et qu’il est irréversiblement dénué de toute capacité à procréer. »

Dans le cas où la réalisation d’une opération de conversion sexuelle, en rapport avec l’autorisation accordée et conforme au but et aux procédés médicaux requis, est confirmée par un rapport médical émanant d’un conseil de la santé officiel, le tribunal décide des modifications à apporter au registre d’état civil. GRIEFS

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint du non-respect par les tribunaux internes de l’exigence du délai raisonnable.

Sur le terrain de ce même article, le requérant dénonce une violation de son droit à la vie ainsi qu’une atteinte à son droit à vivre en pleine santé, en raison des erreurs qu’auraient été commises le personnel médical au cours des opérations effectuées pour sa conversion sexuelle. Il se plaint que les médecins lui auraient enlevé l’organe génital de son sexe biologique sans dûment construire celui du sexe opposé, le privant ainsi de sa capacité à mener une vie sexuelle. Il déplorait, au moment de l’introduction de sa requête, être incapable de faire ses besoins par les voies naturelles et dépendre d’une colostomie. EN DROIT

En premier lieu, le requérant dénonce des erreurs et des négligences médicales qui auraient été commises lors des opérations chirurgicales de conversion sexuelle qu’il a subies. Il allègue que lesdites opérations n’ont pas permis de mener à bien le processus de conversion et se plaint de son état de santé actuel. Il invoque à ce titre l’article 6 de la Convention. 45. À titre liminaire, la Cour observe que le requérant a d’abord subi une série d’opérations chirurgicales effectuée par le médecin T.M. en vue d’une conversion sexuelle. Elle constate que, par la suite, le requérant a dû faire l’objet de nombreuses opérations, réalisées par d’autres médecins, afin de traiter les complications post-opératoires. Elle note que la présente affaire ne concerne que la première série d’opérations étant donné que l’action en réparation intentée devant les juridictions nationales n’a été dirigée que contre le médecin T.M. et contre l’hôpital Bașkent en sa qualité d’employeur dudit médecin, dont le requérant cherchait à faire établir la responsabilité, et relève que cela exclut par conséquent tout examen des interventions médicales postérieures (paragraphe 28 ci-dessus). Par ailleurs, en ce qui concerne la question du consentement du requérant aux interventions chirurgicales, la Cour observe que, après être consulté par le requérant en vue de sa conversion sexuelle, le médecin T.M. avait recueilli l’avis des médecins spécialistes sur l’état psychique du patient. Ceux-ci avaient médicalement constaté qu’il présentait un transsexualisme primaire et donné un avis favorable à la conversion sexuelle de l’intéressé (paragraphe 3 ci-dessus). En ce faisant, le médecin T.M. avait rempli les obligations qui lui incombaient à cet égard.

Ainsi, la Cour estime qu’il convient d’examiner sous l’angle de l’article 8 de la Convention, sous ses volets tant matériel que procédural, les griefs formulés par le requérant, étant entendu que, maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause, elle n’est pas liée par celle que leur attribuent les requérants ou les gouvernements. 47. À cet égard, la Cour rappelle que les questions liées à la protection de l’intégrité morale et physique des individus, à leur participation au choix des actes médicaux qui leur sont prodigués ainsi qu’à leur consentement à cet égard entrent dans le champ de l’article 8 de la Convention. À ce sujet, la Cour rappelle également que les principes relatifs à la protection par la loi du droit à la vie consacré par l’article 2 de la Convention valent également pour les atteintes graves à l’intégrité physique relevant de l’article 8 ( Trocellier c. France (déc.), n o 75725/01, 5 octobre 2006).

Dans le contexte spécifique des négligences médicales, l’obligation positive découlant de l’article 2 de la Convention de mettre en place un système judiciaire efficace n’exige pas nécessairement dans tous les cas un recours de nature pénale. Pareille obligation peut être également remplie, par exemple, si le système juridique en cause offre aux intéressés un recours devant les juridictions civiles/administratives et/ou un recours disciplinaire, seul ou conjointement avec un recours devant les juridictions pénales, aux fins d’établir la responsabilité des médecins en cause et, le cas échéant, d’obtenir l’application de toute sanction civile appropriée ( Calvelli et Ciglio c. Italie [GC], n o 32967/96, § 51, CEDH 2002 ‑ I).

Eu égard aux griefs du requérant, il y a lieu de déterminer selon la nature de la situation dénoncée ce qui, en l’occurrence, relève de « négligences médicales » de la part du personnel médical responsable de la prise en charge du requérant. En l’espèce, une allégation de faute commise par le médecin T.M. lors des interventions effectuées par ce dernier se trouve au cœur du litige.

Pareille situation s’inscrit dans le cadre, par exemple, d’« erreurs de jugement » de la part de professionnels de la santé ou d’une « mauvaise coordination » entre ceux-ci par rapport au traitement d’un patient en particulier ( Powell c. Royaume-Uni (déc.), n o 45305/99, CEDH 2000 ‑ V, Calvelli et Ciglio , précité, § 49, Csiki c. Roumanie , n o 11273/05, § 72, 5 juillet 2011, et Asiye Genç , c. Turquie , n o 24109/07, § 67 in fine , 27 janvier 2015) et, en la matière, la Cour a déjà dit que, en droit turc, la voie à emprunter par les requérants est, en principe, de nature civile ou administrative ( Karakoca c. Turquie (déc.), n o 46156/11, 21 mai 2013, et Tamer et autres c. Turquie (déc.), n o 60108/10, 26 août 2014), selon que le service de santé mis en cause relève du secteur privé ou du secteur public.

En l’espèce, l’hôpital Bașkent étant un établissement privé et le médecin T.M. un employé relevant du droit privé, le requérant a exercé un recours en réparation devant les juridictions civiles. L’intéressé a donc eu accès à une procédure juridictionnelle permettant de faire juger la responsabilité du praticien mis en cause et d’obtenir, le cas échéant, une compensation.

La Cour observe que, dans le cadre de la procédure civile en réparation, quatre rapports d’expertise ont été versés au dossier (paragraphes 29, 31, 34 et 37 ci-dessus). Elle note que, pour rejeter les prétentions du requérant, le TGI s’est finalement fondé sur le rapport du 31 août 2010 émanant des spécialistes de l’université Hacettepe (paragraphe 37 ci ‑ dessus). Elle constate que les spécialistes susmentionnés, consultés pour déterminer si le médecin T.M. avait commis une faute ou une négligence de nature à engager sa responsabilité, avaient indiqué que le procédé employé par ce médecin lors de l’opération de conversion sexuelle du requérant était un procédé habituel, et que, en l’espèce, les complications ultérieures subies par l’intéressé, dues au développement d’une fistule, étaient des complications qui pouvaient survenir de « par la nature même [des] opérations [de conversion sexuelle]» et qu’elles n’étaient pas la conséquence d’une erreur du praticien ( ibidem ). La Cour relève que c’est la raison pour laquelle les spécialistes de l’université Hacettepe ont conclu à l’absence de faute ou de négligence attribuable au médecin mis en cause.

La Cour constate que l’expertise médicale, rendue de manière circonstanciée, et les conclusions des juridictions nationales ont exclu toute faute ou négligence médicale. Or elle rappelle qu’il ne lui appartient pas de remettre en cause les conclusions des médecins ni de se livrer à des conjectures, à partir des renseignements médicaux dont elle dispose, sur le caractère correct des conclusions auxquelles sont parvenus les experts (voir, parmi beaucoup d’autres, Tysiąc c. Pologne , n o 5410/03, § 119, CEDH 2007 ‑ I, et Yardımcı c. Turquie , n o 25266/05, § 59, 5 janvier 2010). En l’espèce, elle n’aperçoit aucune raison de remettre en cause l’établissement des faits auquel les autorités nationales ont procédé et la conclusion à laquelle elles sont parvenues.

Eu égard aux éléments du dossier et à ce qui précède, la Cour estime que la décision du TGI n’était ni arbitraire ni manifestement déraisonnable.

En outre, elle observe que la Cour de cassation a exercé un contrôle sur la qualité des expertises rendues dans le cadre de cette procédure (paragraphes 33, 36 et 39 ci-dessus).

Partant, le grief tiré de l’article 8 de la Convention est manifestement mal fondé et doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 et 4.

En second lieu, le requérant dénonce une violation de l’article 6 de la Convention à raison du non-respect du principe du délai raisonnable. Se référant à la décision Turgut et autres c. Turquie ((déc.), n o 4860/09, §§ 58 et 60, 26 mars 2013), la Cour ne décèle aucune raison de s’écarter en l’espèce de l’approche qui y est suivie. Elle déclare par conséquent ce grief irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 11 mai 2017. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Greffier adjoint Présidente [1] . Une perforation du rectum entraînant une jonction entre le vagin et le rectum. [2] . L’abdomen aigu se caractérise par des douleurs soudaines, intenses et persistantes au niveau de l’abdomen ou du bas-ventre. [3] . Le 1 er janvier 2005, la livre turque (TRY), qui remplace l’ancienne livre turque (TRL), est entrée en vigueur. 1 TRY vaut un million TRL.