PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 46404/13 Andrey Ruslanovich KHLOYEV împotriva Rusiei depusă la 22 iulie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Andrey Ruslanovich Khloyev, este un național rus, care s-a născut în 1974 și a trăit până la arestarea sa în St. Petersburg. El este reprezentat în fața Curții de către dl S. Golubok și D. Laktionov, avocați practicanți în St. Petersburg. Arestarea și detenția reclamantului La 28 februarie 2012, reclamantul a fost arestat în bănuința de mai multe cazuri de răpire, extorcare, jaf și deținere de arme de foc. În ziua următoare Curtea de district Oktyabrskiy din St. Petersburg a acceptat cererea investigatorului de retras în custodie a reclamantului, având legătură cu necesitatea de a-l deține la gravitatea acuzațiilor împotriva acestuia și cu riscul absoarbirii sale, de a reuși și de a obstrucționa justiția. În special, Curtea de District a remarcat potențialul reclamantului de a influența complicele sale, dl G. (maestrul principal al procurorului în cazul împotriva reclamantului) și a subliniat faptul că armele de foc au fost găsite în mașina reclamantului și că el a fost calificat în tehnicile militare de luptă și de combatere. Această decizie a devenit finală la 21 martie 2012, atunci când Curtea San Petersburg a susținut-o în apelul care a acceptat pe deplin raționamentul Curții de District. La 25 aprilie 2012, Curtea de District Oktyabrskiy a autorizat detenția reclamantului până la 21 iunie 2012, menționând motivele similare cu cele din ordinul său anterior de detenție. După menționarea riscului de coluziune și, în special, posibilele amenințări pentru complicele G. de la solicitant, Curtea de District s-a bazat pe declarații scrise de dl G. și un dl K. O lună mai târziu, la St. Curtea de Oraș Petersburg a susținut pe deplin raționamentul Curții de District și a susținut ordonanța de prelungire a recursului. Prin un alt ordin de detenție emis la 19 iunie 2012, Curtea de District a prelungit detenția reclamantului până la 21 august 2012, care s-a bazat în esență pe aceleași motive ca în ocazii anterioare. O altă prelungire a fost urmată la 17 august 2012 atunci când Curtea de District a acceptat o cerere a unui investigator de a menține reclamantul reținut până la 21 noiembrie 2012. Rațul pentru prelungire a fost modificat ușor cu Curtea de District care a citat complexitatea cauzei, riscul de manipulare a reclamantului cu martorii, în special dl G. și dna K. care și-a exprimat frica față de reclamantul care a confirmat că au primit amenințări de crimă, riscul de absoarbire în vederea faptului că a lucrat într-o altă regiune rusă cu munca sa care necesită un număr mare de călătorii și posibilitatea ca reclamantul, dacă este eliberat, să contacteze alți complici care nu au fost încă identificați sau prinși. Acest ordin de prelungire a fost, de asemenea, susținut de Curtea Orașului St. Petersburg, la 19 septembrie 2012. Ordinele de prelungire au fost emise de Curtea de District la 12 noiembrie 2012 și, respectiv, 24 ianuarie 2013, motivele de detenție a reclamantului rămânând aceleași ocazii anterioare. Ordinea de detenție din 12 noiembrie 2012 a fost anulată prin recurs de către Curtea Municipală care, la 10 ianuarie 2013, a remis această chestiune la Curtea de District, a hotărât că, între timp, este necesar să autorizezeze detenția reclamantului până la 24 ianuarie 2013. Ordinea de detenție din 24 ianuarie 2013 a fost susținută de Curtea Municipală în apel. Următoarea cerere de prelungire depusă de un investigator a fost examinată de Curtea Orașului St. Petersburg la 28 februarie 2013. Referindu-se la art. 5 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, Curtea Orașului a considerat necesară menținerea reclamantului în detenție, având în vedere gravitatea acuzațiilor împotriva acestuia și complexitatea particulară a cauzei. Argumentele reclamantului privind o situație familială dificilă și starea precarie de sănătate care, în ochii lui, solicită eliberarea sa nu convinge Curtea Orașului. Această decizie a fost susținută de divizia apelată a Tribunalului Orașului o lună mai târziu. O audiere de detenție la 20 mai 2013 înaintea Curții de Oraș a fost suspendată după plângerile reclamantului de stare de sănătate slabă și la care a fost asistat o echipă medicală de urgență. Având în vedere că reclamantul nu a fost în stare să continue să participe la audiere, el a fost dus înapoi la instalația de detenție temporară. În ziua următoare, Tribunalul a autorizat detenția reclamantului până la 28 august 2013, după ce a citat din nou complexitatea cauzei, gravitatea acuzațiilor, competențele de luptă ale reclamantului și temerile de către dl G. și dna K. pentru viața și membrul lor în cazul în care reclamantul ar fi eliberat. După ce a abordat argumentul de apărare referitor la starea extrem de gravă de sănătate a reclamantului, Tribunalul a concluzionat că ar putea primi o atenție medicală necesară în detenție. În cadrul unei audieri care s-a desfășurat la 25 iunie 2013 ca răspuns la apelul de apărare împotriva ordinului de detenție din 21 mai 2013, divizia de apel al Tribunalului a auzit un expert care a susținut opinia că sănătatea reclamantului se deteriorează rapid în detenție și că este necesară asistență medicală urgentă pentru a exclude orice alte consecințe grave asupra sănătății sale. După concluzia că serviciile medicale necesare pot fi furnizate reclamantului în detenție și că extinderea detenției sale până la 28 August 2013 a fost justificat de toate motivele relevante menționate în ordinul de detenție, divizia de apel a respins recursul. Un recurs de casă împotriva ordinului de detenție din 21 mai 2013, astfel cum a fost susținut la 25 iunie 2013, a fost respins de un judecător al Tribunalului oraș fără audieri cu privire la fondul din 26 august 2013. Având în vedere faptul că reclamantul și echipa sa de apărare studiau dosarul, la 26 august 2013, Tribunalul a autorizat custodia reclamantului până la 28 octombrie 2013. Restul factorilor citați de Tribunalul orașului ca fiind cei care justifică continuarea deținerii au fost aceleași: gravitatea acuzațiilor și temerile obișnuite ale reclamantului încheiat sau recidivă. Argumentele de apărare referitoare la starea de sănătate a reclamantului au fost respinse de către instanță ca fiind nesigure, având în vedere că avizele experților care confirmă pericolele pentru sănătatea reclamantului în absența asistenței medicale adecvate în detenție au fost convocate în încălcarea „cerințelor procedurale”. Diviziunea de apel a Tribunalului Orașului a respins recursul împotriva acestei hotărâri de detenție la 13 septembrie 2013. La 4 noiembrie 2013, reclamantul a informat Curtea că a fost eliberat din detenție. La 28 octombrie 2013, Curtea de San Petersburg a respins cererea investigatorului de a continua deținerea reclamantului. În hotărârea sa, Tribunalul orașului s-a bazat pe opinia expertă din 16 mai 2013, menționând îndeaproape diagnosticul reclamantului și constatand că starea sa de sănătate a împiedicat deținerea sa în timp ce a suferit de boli incluse în lista de boli Precluzând detenția suspectelor, astfel cum a fost adoptată de decretul guvernamental la 14 ianuarie 2011. Curtea Orașului a susținut, în continuare, după cum urmează: Având în vedere absența unei supravegheri medicale adecvate și [reclamația reclamantului cu privire la starea sănătății sale, confirmată în instanță deschisă de un medic de urgență care a depus mărturie la imposibilitatea [reclamantului] de a participa la o ședință în instanță ..., [reclamantul] a fost eliberat din obligația de a continua să ia parte la ședința din 24 octombrie 2013. Având în vedere starea de sănătate a [reclamantului] menționată anterior, faptul că ancheta în cauză a fost finalizată, că cerințele articolului 217 din Codul de Procedură Penală au fost respectate, instanța consideră că circumstanțele care au servit drept motiv pentru arestarea [reclamantului] și prelungirea deținerii sale au încetat să existe. În audierea instanței, investigatorul nu a prezentat nici o dovadă care să susțină [din argumentul său] că [reclamantul] poate revoca, absoarbe investigația sau instanța sau obstrucționează procedurile în acest caz, având în vedere gravitația și natura stării sănătății sale. [Retenția continuă a reclamantului reprezintă o amenințare pentru viața și membrul său și, în plus, va fi contrar cerințele articolului 5 § 3 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului ... și Constituția Rusă. Durata detenției [reclamantului] timp de mai mult de 20 de luni ... va deveni irazonabil, iar ancheta cazului penal va deveni prolungată în cazul în care instanța acceptă cererea investigatorului de a prelungi mai mult deținerea [reclamantului].” Reclamantul a fost eliberat de la detenție în ziua următoare. Un recurs împotriva deciziei de detenție din 28 octombrie 2013 este în prezent în așteptare. Starea sănătății reclamantului La 10 aprilie 2012, reclamantul a fost supus unei examinări medicale în centrul de detenție nr. 1 unde a stat la momentul respectiv. Examinarea a inclus, de asemenea, un examen de radiografie toracică care nu a dezvăluit nici o patologie. În urmatoarea examinare de către un medic de închisoare la 10 mai 2012, reclamantul a recunoscut suferirea de hepatită virală cronică C. La 14 septembrie 2012, după plângeri de durere de stomac, greață și vărsături, el a fost diagnosticat cu un atac acut de gastrită cronică și a primit tratament. O săptămână mai târziu diagnosticul său a fost modificat pentru a include diabet zaharat. El a fost transferat imediat la spitalul închisorii Gaaza pentru tratament clinic. Reclamantul a stat la spital până la 11 octombrie 2012, după ce a primit tratament cu privire la următoarea afecțiune: diabet subcompensat de prim tip, polineuralgie diabetică, hepatită cronică C în stare moderată activă. După ce a diagnosticat reclamantul cu pneumonia laterală stângă a lobului superior al plămânului, medicii au suspectat tuberculoza. Tuberculoza pulmonară infiltrativă a fost confirmată printr-un examen cu raze X la 26 septembrie 2012. Cu toate acestea, nu s-a efectuat nici un test bacteriologic pentru a vedea dacă reclamantul a fost positiv. Un alt examen cu raze X efectuat două săptămâni mai târziu nu a arătat nici o dinamică în procesul de boală. La eliberarea de la spitalul Gaaza, reclamantul a fost transferat la spitalul penitenciar nr. 2, unde a stat până la 18 octombrie 2012, fiind continuat să primească tratament cu antibiotice. Un test de cultură efectuat în spital a arătat că reclamantul a testat pozitiv. Transferul reclamantului la spitalul tuberculoz nr. 3 a urmat. La admiterea acestui spital, reclamantul a fost diagnosticat cu pneumonie cu lobe mai mică la dreapta, diabet zaharat de prim tip și polineuropatie a extremităților mai mici. Condiția reclamantului a fost considerată satisfăcătoare. Un test de radiografie efectuat la 19 octombrie 2012 a determinat că reclamantul a fost diagnosticat cu pleuropneumonie în lobul inferior al plămânului drept. Reclamantul a primit tratament antibacterian cu doze crescute de medicament. Testul de frânare și cultură a produs rezultate negative. Reclamantul a fost, de asemenea, supus testelor clinice de sânge și urină. O tomografie a plămânului stâng efectuată la 25 octombrie 2012 nu a demonstrat nici un semn al procesului de desintegrare. Reclamantul a fost transferat de la spitalul de tuberculoză la spitalul de închisoare nr. 1 cu diagnosticul său nu a fost în întregime confirmat. În special, medicii au plasat o „marcă de întrebare” în dosarul său medical care a citat astfel de condiții cum ar fi absența plămânului sau empiemului. În același timp, un certificat medical elaborat în spitalul tuberculoză a arătat că între 23 și 28 octombrie 2012 reclamantul a fost supus unei alte serii de analize de cultură și difuzare. Cu toate acestea, rezultatele testelor care au arătat că reclamantul a fost MBT pozitiv au fost primite doar în decembrie 2012, ceea ce a dus la întoarcerea la spitalul tuberculoz (vezi mai jos). Încă o lună și jumătate, până la 26 decembrie 2012, reclamantul a petrecut în spitalul de închisoare nr. Diabetul său a luat un curs „moderat grav”. El a continuat să fie diagnosticat cu pneumonie care a fost testat cu frecvență și cultură negativă. În același timp, citirea doctorilor de un examen de raze X efectuat la 7 noiembrie 2012 a ridicat suspiciune de reclamantul care suferă atât de tuberculoza infiltrativă a lobului superior al plămânului stâng, cât și pneumonia laterală la dreapta. Un alt examen efectuat în primele zile ale lunii decembrie 2012 a arătat o dinamică pozitivă în arestarea procesului pneumoniei și nici o dinamică în procesul de tuberculoză infiltrativă în plămânul stâng. După cum urmează dintr-o copie scrisă a dosarului medical al reclamantului produs de Guvern, la 2 noiembrie 2012, reclamantul a fost văzut de către un specialist în tuberculoză care a prescris tratamentul cu patru medicamente antituberculoză, inclusiv isoniazidă, rifampicina, ethambutol și pirazinamidă. La 23 noiembrie 2012, reclamantul a fost examinat de către un endocrinolog care și-a modificat terapia cu insulină și a introdus noi hepatoprotectori în regimul său. Cu toate acestea, după un test de stropire-pozitiv al reclamantului, el a fost transferat înapoi la spitalul tuberculozei nr. 3 la 26 decembrie 2012 cu următorul diagnostic: tuberculoza infiltrativă infiltrativă, cursul moderat grav al diabetului subcompresiv de prim grad, polineurologia diabetică și hepatita cronică C. A fost considerată „suficient satisfăcător” a reclamantului. După cum apare din dosarul medical al reclamantului, în tuberculoza el a continuat să primească chimioterapie antibacteriană cu patru medicamente antituberculoză de primă linie. Regimul său a inclus, de asemenea, hepatoprotectoare, vitamine și insulină. Un examen de radiografie efectuat la 28 decembrie 2012 rezoluția procesului de infiltrare în lobul inferior al plămânului. În același timp, un test efectuat în octombrie 2012 a căror rezultate au fost primite în ianuarie 2013 a arătat că reclamantul a dezvoltat rezistență multidroguri, în special la majoritatea medicamentelor de primă linie, inclusiv streptomicină, ethambutol, izoniazidă, rifampicină, ciclocerină și rifabutină. Acest test a dus la modificarea regimului chimioterapiei reclamantului cu medicamentele menționate care au fost excluse din terapie și cu medicamente antituberculoză de linie a doua a fost introdus. Guvernul a prezentat extras din registrele zilnice care arată aportul de medicamente de către solicitant sub supravegherea personalului medical. Testele efectuate în spitalul de tuberculoză au demonstrat că tuberculoza reclamantului a fost în faza de desintegrare. Reclamantul a continuat să fie văzut cel puțin o dată pe lună de un endocrinolog care a înregistrat dezvoltarea negativă a diabetului zaharat al reclamantului, care a legat de procesul de tuberculoză. La 5 aprilie 2013, tratamentul antituberculoză al reclamantului a fost întrerupt, având în vedere rezultatele negative ale testelor clinice privind funcțiile hepatice. Trei luni mai târziu, reclamantul a reluat tratamentul antibacterian cu medicamente antituberculoză de a doua linie. Un certificat elaborat la 13 august 2013 de directorul spitalului tuberculoz unde reclamantul a rămas până la eliberarea sa în noiembrie 2013 a arătat că reclamantul a fost tratat cu medicamente antibacteriene de linie a doua. Diagnosticul său indicat în certificat a citit după cum urmează: “Tuberculoza pulmonară infiltrativă, [MBT-pozitivă], rezistență la medicamente multiple, diabet subcompresiv de prim grad în cursul moderat grav, polineuropatie a extremităților inferioare, hepatită virală cronică C în faza de replicare și stare moderată acută”. Afecțiunea reclamantului a fost considerată „satisfăcătoare”. Într-un alt certificat emis în august 2013, directorul spitalului a subliniat faptul că reclamantul a fost supus la testele diagnostice și clinice necesare, că a fost plasat pe regim chimioterapie care a primit cursuri complete de medicamente, inclusiv insulină, vitamine și medicamente antibacteriene, și că el a fost văzut de specialiști, inclusiv un medic de închisoare și specialist în tuberculoză. Guvernul a furnizat Curtei copii ale listelor care înregistrează măsurarea zilnică a nivelului de glucoză, rezultatele unui număr mare de teste clinice de sânge și urină, testele de cultură și de sputum, precum și ale scanării ultrasunetice la care reclamantul a fost supus. După 12 august 2013, reclamantul a fost examinat de către un medic, un specialist în tuberculoză, un endocrinolog, un oftalmolog și un psihiatru. El a continuat să fie supus la teste clinice și biochimice de sânge și urină, teste de sputum, examene de raze X, scanare ultrasunetică, electrocardiograme. Nivelul glucozei lui a fost măsurat zilnic. Reclamantul a început să crească greutate, de la 72 de kilograme la puțin peste 76. La 18 septembrie 2013, o comisie medicală expertă a atribuit reclamantului invaliditatea de grad al doilea. Un alt examen medical de experți la 21 octombrie 2013 a condus la concluzia că reclamantul nu a suferit de nicio boală care a fost inclusă pe lista problemelor care exclude detenția suspectelor, astfel cum a fost adoptată de decretul guvernamental la 14 ianuarie 2011. Potrivit Guvernului, având în vedere calitatea tratamentului reclamantului în detenție, viața și membrul reclamantului nu erau în pericol. În același timp, reclamantul s-a bazat pe un raport medical forense emis la 13 martie 2013 de către o comisie a mai multor experți, inclusiv, printre altele, un specialist în tuberculoză și endocrinolog, un specialist în boli infecțioase și un chirurg. După cum urmează din raportul respectiv, reclamantul suferă de „diabet insulin-dependente într-o etapă gravă însoțită de decompensarea metabolismului carbohidratului ... cu simptome de poliurie și polidipsie în prezența complicațiilor cronice: angiopatie diabetică și polineuropatie a extremităților superioare și inferioase, nefropatie diabetică și encefalopatie a genesii mixtă; ... tuberculoză multiresistentă infiltrativă a lobului superior al plămânului stâng în faza de dizolvare, în formă deschisă; hepatită cronică C în etapa moderată activă, hepatită toxică ca urmare a administrării unor cantități mari de medicamente anti-tuberculoză; insuficiență renală a celui de-al doilea grad”. Comisia a concluzionat, de asemenea, că având în vedere un risc ridicat de dezvoltare a unor complicații grave suplimentare ale bolilor reclamantului, el a avut nevoie de „supravegherea și tratamentul medical dinamic constant pentru a restabili și sprijini starea sa generală de sănătate, care ar putea fi făcută numai în condițiile unei instalații medicale specializate care utilizează un endocrinolog, un hepatolog, un specialist în boli infecțioase și un specialist în tuberculoză”. Comisia a remarcat, de asemenea, că reclamantul ar putea rămâne în centrul de detenție obișnuit în cazul în care a rămas sub supravegherea constantă și dinamică a specialistului menționat și a primit tratamentul necesar. După ce a fost întrebat dacă reclamantul suferă de o condiție care exclude detenția sa în condițiile unui loc de detenție obișnuit, experții au repetat concluzia că reclamantul nu poate participa la acțiuni de investigare sau ar fi reținut într-un loc de detenție „fără asistență medicală adecvată”. De asemenea, reclamantul a prezentat două rapoarte elaborate de specialiști în boli infecțioase din două spitale civile și universități medicale foarte proeminente din Rusia. Pe baza dosarului medical al reclamantului, specialiștii au concluzionat că are nevoie de o evaluare și tratament mult mai îndepărtat într-un spital civil specializat. Reclamantul a informat, de asemenea, Curtea că, după eliberarea de la detenție la 29 octombrie 2013, el a fost admis imediat la Institutul de Cercetare din Sf. Petersburg pentru Phthisiopulmonology pentru tratament în cadrul pacienților. La 19 iulie 2013, reclamantul a solicitat Curtea să aplice art. 39 din Regulamentul Curții și să autorizeze transferul la o instituție medicală civilă specializată ca măsură intermediară. Reclamantul a susținut că asistența medicală primită în detenție este insuficientă având în vedere bolile sale foarte grave. Personalul medical al facilitatei a fost incompetent să se ocupe de astfel de condiții grave. Potrivit reclamantului, astfel de asistență medicală inadecvată a determinat o aglomerare brutală a bolii sale. La 22 iulie 2013, președintele interimar al Secțiunii a hotărât să solicite Guvernului în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul Curții să prezinte informații privind sănătatea reclamantului, cuantumul ajutorului medical primit și respectarea recomandărilor formulate de experți medicali criminaliști în raportul lor din 13 martie 2013. După primirea depunerilor guvernului și a observațiilor reclamantului lor, la 3 octombrie 2013, președintele interimar al Secțiunii a hotărât să înscrie guvernului rus, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură, că este de dorit în interesul faptului că reclamantul ar trebui să fie examinat imediat de către experți medicali independenți de sistemul penitenciar, în vederea stabilirii: (1) dacă tratamentul pe care l-a primit în centrele de penitenciare este adecvat la condiția sa; (2) dacă starea actuală de sănătate a fost compatibile cu detenția în condițiile de detenție sau unitatea medicală a acestuia; și (3) dacă condiția actuală a reclamantului a solicitat plasarea sa într-un spital. La 1 noiembrie 2013, Guvernul a răspuns la scrisoarea Curții din 3 octombrie 2013, după ce a prezentat o copie a unui raport întocmit la 21 octombrie 2013 de către medicii din spitalul tuberculoză nr. 3 în cazul în care reclamantul a fost reținut și tratat în mai multe ocazii; un extras din copia dosarului medical al reclamantului eliberat după august 2013; și certificatele emise de șeful spitalului tuberculoză nr. 3 descriind starea reclamantului și înscrierea anumitor proceduri medicale la care a fost supus. Ca urmare a raportului din 21 octombrie 2013, reclamantul „nu a suferit de o boală inclusă pe lista bolilor grave care exclud detenția persoanelor acuzate sau acuzate”. Raportul nu a conținut nicio trimitere la un aviz de către experți civili și nu a furnizat nicio informație în plus față de declarația generală a condiției reclamantului care nu a exclus ulterior detenția sa. Guvernul a răspuns, de asemenea, la cele trei întrebări care, în scrisoarea sa din 3 octombrie 2013, președintele interimar a solicitat să se adreseze experților medicali independenți. În special, după ce a răspuns la prima întrebare legată de adecvarea tratamentului reclamantului, Guvernul a subliniat faptul că reclamantul a fost plasat sub o supraveghere medicală dinamică în legătură cu bolile și a fost supus procedurilor medicale necesare pentru a-și proteja sănătatea. Guvernul a susținut că reclamantul a primit o atenție medicală necesară și că nu sunt necesare proceduri medicale suplimentare. Ei au subliniat, de asemenea, că condiția reclamantului nu a solicitat plasarea sa într-un spital civil. 3, după ce a remarcat că reclamantul nu a suferit de o condiție care a exclus detenția sa. Într-o scrisoare primită de Curte la 6 noiembrie 2013, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 34 din Convenție că guvernul nu și-a organizat examinarea de către experți civili și că raportul elaborat de personalul medical penal al spitalului tuberculoz nr. 3 nu a conținut răspunsuri la cele trei întrebări puse de președintele interimar al Secțiunii la 3 octombrie 2013. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție că nu a primit asistență medicală adecvată în detenție și în conformitate cu art. 5 § 3 din Convenție că detenția sa în detenție în detenție nu s-a bazat pe niciun motiv relevant. Având în vedere istoria medicală a reclamantului, guvernul și-a îndeplinit obligația de a se asigura că sănătatea și bunăstarea sale sunt asigurate în mod corespunzător, printre altele, oferindu-i asistența medicală necesară (a se vedea McGlinchey și alții c. Regatul Unit nr. 50390/99, § 46, CEDO 2003 V), astfel cum prevede art. 3 din Convenția, în acest caz. Durata detenției anterioare a reclamantului în încălcarea cerinței de „tempo rațional” de la art. 5 § 3 din Convenție? Având în vedere răspunsul guvernului la decizia Curții de a impune, la 3 Octombrie 2013, o măsură intermediară în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, a existat un obstacol de către stat în acest caz cu exercitarea efectivă a dreptului la cerere al reclamantului, asigurat de art. 34 din Convenție?
Application no. 46404/13
Andrey Ruslanovich KHLOYEV against Russia
lodged on 22 July 2013
The applicant, Mr Andrey Ruslanovich Khloyev, is a Russian national, who was born in 1974 and lived until his arrest in St. Petersburg. He is represented before the Court by Mr S. Golubok and Mr D. Laktionov, lawyers practising in St. Petersburg.
A.
The applicant’s arrest and detention
On 28 February 2012 the applicant was arrested on suspicion of several counts of aggravated kidnapping, extortion, robbery and possession of firearms.
On the following day the Oktyabrskiy District Court of St. Petersburg accepted the investigator’s motion for the applicant’s remand in custody, having linked the necessity to detain him to the gravity of the charges against him and the risk of his absconding, reoffending and obstructing justice. In particular, the District Court noted the applicant’s potential to influence his accomplice, Mr G. (the prosecution’s main witness in the case against the applicant), and stressed that firearms had been found in the applicant’s car and that he was skilled in combat and fighting military techniques. That decision became final on 21 March 2012 when the St. Petersburg City Court upheld it on appeal having fully accepted the District Court’s reasoning.
On 25 April 2012 the Oktyabrskiy District Court authorised the applicant’s detention until 21 June 2012, having cited the similar reasons as in its previous detention order. Having mentioned the risk of collusion and, in particular, possible threats to accomplice G. from the applicant, the District Court relied on handwritten statements by Mr G. and a Mr K. A month later the St. Petersburg City Court fully endorsed the District Court’s reasoning and upheld the extension order on appeal.
By another detention order issued on 19 June 2012 the District Court extended the applicant’s detention until 21 August 2012, having essentially relied on the same reasons as on the previous occasions. That detention order was also challenged on appeal and, with the appeal having been unsuccessful, became final on 10 July 2012.
Another extension followed on 17 August 2012 when the District Court accepted a request of an investigator to keep the applicant detained until 21
November 2012. The reasoning for the extension was slightly amended with the District Court citing the complexity of the case, the risk of the applicant’s tampering with witnesses, in particular Mr G. and Ms K. who had expressed their fear of the applicant having confirmed that they had received murder threats, the risk of his absconding in view of his having worked in another Russian region with his work requiring a large number of trips, and a possibility for the applicant, if released, to contact other accomplices who had not yet been identified or apprehended. That extension order was also supported by the St. Petersburg City Court, on 19
September 2012.
Subsequent extension orders were issued by the District Court on 12
November 2012 and 24 January 2013, respectively, with the reasons for the applicant’s detention remaining the same as on previous occasions. The detention order of 12 November 2012 was quashed on appeal by the City Court which on 10 January 2013, having remitted the matter back to the District Court, decided that it was necessary, in the meantime, to authorise the applicant’s detention until 24 January 2013. The detention order of 24
January 2013 was upheld by the City Court on appeal.
The following request for extension lodged by an investigator was examined by the St. Petersburg City Court on 28 February 2013. Referring to Article 5 of the European Convention on Human Rights, the City Court found it necessary to keep the applicant in detention given the gravity of the charges against him and the particular complexity of the case. The applicant’s arguments of a difficult family situation and precarious health condition which, in his eyes, called for his release did not convince the City Court. That decision was upheld by the appellate division of the City Court a month later.
A detention hearing on 20 May 2013 before the City Court was adjourned following the applicant’s complaints of poor state of health and his having been attended to by an emergency medical team. Given that the applicant was unfit to continue participating in the hearing, he was taken back to the temporary detention facility.
On the following day the City Court authorised the applicant’s detention until 28 August 2013, having again cited the complexity of the case, the gravity of the charges, the applicant’s combat skills, and fears of Mr G. and Ms K. for their life and limb should the applicant be released. Having addressed the defence argument pertaining to the applicant’s extremely grave health condition, the City Court concluded that he could receive necessary medical attention in detention.
At a hearing held on 25 June 2013 in response to the defence appeal against the detention order of 21 May 2013, the appellate division of the City Court heard an expert who had supported the view that the applicant’s health was rapidly deteriorating in detention and that urgent medical care was required to preclude any further grave consequences to his health. Having concluded that the necessary medical services could be provided to the applicant in detention and that the extension of his detention until 28
August 2013 was warranted by all the pertinent reasons cited in the detention order, the appellate division dismissed the appeal. A cassation appeal against the detention order of 21 May 2013, as upheld on 25 June 2013, was rejected by a City Court’s judge without hearing on the merits on 26 August 2013.
Having noted that the applicant and his defence team were studying the case file, on 26 August 2013 the City Court authorised the applicant’s custody until 28 October 2013. The remaining factors cited by the City Court as those warranting the continuation of the detention were the same: the gravity of the charges and the usual fears of the applicant colluding or reoffending. The defence arguments pertaining to the applicant’s state of health were dismissed by the court as unreliable given that the expert opinions confirming the dangers to the applicant’s health in the absence of the proper medical assistance in detention were summoned in violation of “procedural requirements”. The appellate division of the City Court dismissed the appeal against that detention order on 13 September 2013.
On 4 November 2013 the applicant informed the Court that he had been released from detention. On 28 October 2013 the St. Petersburg City Court dismissed the investigator’s request to continue detaining the applicant. In its decision the City Court heavily relied on the expert opinion of 16 May 2013, having cited at length the applicant’s diagnosis and having repeated the experts’ finding that the state of his health precluded his detention as he suffered from illness included in the List of Illnesses Precluding Detention of Suspects, as adopted by a Governmental decree on 14 January 2011. The City Court further held as follows:
«
In view of the absence of the adequate medical supervision and [the applicant’s complaint about the state of his health, as confirmed in open court by a an emergency doctor who testified to the impossibility for [the applicant] to participate in a court hearing ..., [the applicant] was relieved from an obligation to continue taking part in the hearing on 24 October 2013.
Taking into account the abovementioned state of [the applicant’s] health, the fact that the investigation in the case was completed, that the requirements of Article 217 of the Code of Criminal Procedure were complied with, the court is of the opinion that the circumstances which served as the ground for [the applicant’s] arrest and the extension of his detention ceased to exist. At the court hearing the investigator did not put forward any evidence in support [of his argument] that [the applicant] may reoffend, abscond the investigation or the court or obstruct the proceedings in the case, given the gravity and the nature of the state of his health. [The applicant’s] continuous detention poses threat to his life and limb, and moreover, will run counter to the requirements of Article 5 § 3 of the European Convention on Human Rights ... and the Russian Constitution. The length of [the applicant’s] detention for more than 20 months ... will become unreasonable, and the investigation of the criminal case will become protracted should the court accept the investigator’s request for a further extension of [the applicant’s] detention.”
The applicant was released from detention on the following day.
An appeal against the detention decision of 28 October 2013 is currently pending.
B.
The state of the applicant’s health
On 10 April 2012 the applicant was subjected to a medical examination in detention facility no. 1 where he stayed at the time. The examination also included a chest X-ray exam which did not reveal any pathology. During the following examination by a prison physician on 10 May 2012 the applicant acknowledged his suffering from chronic viral hepatitis C. On 14 September 2012 following complaints of stomach pain, nausea and vomiting, he was diagnosed with an acute attack of the chronic gastritis and received treatment. A week later his diagnosis was amended to include diabetes. He was immediately transferred to the Gaaza prison hospital for inpatient treatment.
The applicant stayed in the hospital until 11 October 2012 having received treatment in respect of the following condition: sub-compensated first-type diabetes, diabetic polyneuralgia, chronic hepatitis C in the moderately active state. Having diagnosed the applicant with the left-sided pneumonia of the upper lobe of the lung, doctors suspected tuberculosis. The infiltrative pulmonary tuberculosis was confirmed by an X-ray examination on 26 September 2012. However, no bacteriological testing was performed to see whether the applicant was smear-positive. Another X-ray exam performed two weeks later did not show any dynamic in the illness process. The applicant received treatment with hepatoprotectors and antibiotics.
On his release from the Gaaza hospital the applicant was transferred to prison hospital no. 2 where he stayed until 18 October 2012 having continued receiving treatment with antibiotics. A culture test performed in the hospital showed that the applicant tested positive. The applicant’s transfer to tuberculosis hospital no. 3 followed. On his admission to that hospital the applicant was diagnosed with acute right-sided lower-lobe pneumonia, first-type diabetes and polyneuropathy of the lower extremities. The applicant’s condition was considered satisfactory. An X-ray test performed on 19 October 2012 resulted in the applicant having been diagnosed with pleuropneumonia in the lower lobe of the right lung. The applicant received antibacterial treatment with enlarged drug doses. The smear and culture testing produced negative results. The applicant also underwent clinical blood and urine testing. A tomography of the left lung performed on 25 October 2012 did not demonstrate any signs of the disintegration process. The applicant was transferred from the tuberculosis hospital to prison hospital no. 1 with his diagnosis having not been entirely confirmed. In particular, doctors placed a “question mark” in his medical record having cited such conditions as an abscess of the lung or empyema. At the same time, a medical certificate prepared in the tuberculosis hospital showed that between 23 and 28 October 2012 the applicant had been subjected to another series of culture and smear testing. However, the results of those tests which showed that the applicant was MBT positive were only received in December 2012 which led to his return to the tuberculosis hospital (see below).
Another month and a half, until 26 December 2012, the applicant spent in prison hospital no. 1. His diabetes took a “moderately grave” course. He was still continued being diagnosed with pneumonia having tested smear and culture negative. At the same time the doctors’ reading of an X-ray exam performed on 7 November 2012 raised a suspicion of the applicant suffering both from the infiltrative tuberculosis of the upper lobe of the left lung and the right-sided pneumonia. Another exam performed in the first days of December 2012 showed a positive dynamic in the arrest of the pneumonia process and no dynamic in the infiltrative tuberculosis process in the left lung. As follows from a typed copy of the applicant’s medical record produced by the Government, on 2 November 2012 the applicant was seen by a tuberculosis specialist who prescribed treatment with four anti-tuberculosis drugs, including isoniazid, rifampicin, ethambutol and pyrazinamide. On 23 November 2012 the applicant was examined by an endocrinologist who amended his insulin therapy and introduced new hepatoprotectors in his regimen.
However, following a smear-positive test of the applicant, he was transferred back to tuberculosis hospital no. 3 on 26 December 2012 with the following diagnosis: smear-positive infiltrative tuberculosis, moderately grave course of the sub-compressive first-degree diabetes, diabetic polyneurologia and chronic hepatitis C. The applicant’s condition on his admission to the hospital was considered “sufficiently satisfactory”. As appears from the applicant’s medical record, in the tuberculosis he continued receiving antibacterial chemotherapy with four first-line anti-tuberculosis drugs. His regimen also included hepatoprotectors, vitamins and insulin. An X-ray exam performed on 28 December 2012 the resolution of the infiltration process in the lower lobe of the lung. At the same time a test performed in October 2012 the results of which were received in January 2013 showed that the applicant developed multi-drug resistance, in particular to the majority of the first-line drugs, including streptomicin, ethambutol, isoniazid, rifampicin, cycloserine and rifabutin. That test led to the amendment of the applicant’s chemotherapy regimen with the mentioned drugs having been excluded from his therapy and second-line anti-tuberculosis drugs having been introduced. The Government submitted extract from the daily logs showing the intake of the drugs by the applicant under supervision of the medical personnel.
Tests performed in the tuberculosis hospital demonstrated that the applicant’s tuberculosis was in the disintegration stage. Further X-ray tests performed each two months showed minimal dynamic of the tuberculosis process. The applicant continued being seen at least once a month by an endocrinologist who recorded the negative development of the applicant’s diabetes which he linked to the tuberculosis process.
On 5 April 2013 the applicant’s anti-tuberculosis treatment was interrupted given particularly negative results of the liver functions clinical tests. Three months later the applicant resumed antibacterial treatment with second-line anti-tuberculosis drugs.
A certificate prepared on 13 August 2013 by the director of the tuberculosis hospital where the applicant remained until his release in November 2013, showed that the applicant was treated with the second-line antibacterial drugs. His diagnosis indicated in the certificate read as follows: “infiltrative pulmonary tuberculosis, [MBT smear-positive], multi-drug resistance, first-degree sub-compressive diabetes in the moderately grave course, polineuropathy of the lower extremities, chronic viral hepatitis C in the replication phase and moderately acute condition”. The applicant’s condition was considered “satisfactory”. In another certificate issued in August 2013 the hospital director stressed that the applicant was subjected to necessary diagnostic and clinical testing, that he was placed on chemotherapy regimen having received full courses of drugs, including insulin, vitamins and antibacterial medicaments, and that he was seen by specialists, including a prison physician and tuberculosis specialist.
The Government provided the Court with copies of lists recording daily measurements of the glucose level, the results of a large number of clinical blood and urine tests, culture and smear sputum tests, as well as of ultrasound scanning to which the applicant was subjected.
After 12 August 2013 the applicant was examined by a physician, a tuberculosis specialist, an endocrinologist, an ophthalmologist and a psychiatrist. He continued being subjected to clinical and biochemical blood and urine tests, smear sputum tests, X-ray exams, ultrasound-scanning, electrocardiograms. The level of his glucose was measured daily. The applicant started gaining weight, having gone from 72 kilograms to slightly over 76.
On 18 September 2013 an expert medical commission assigned the second-degree disability to the applicant. Another medical expert examination on 21 October 2013 led to the conclusion that the applicant did not suffer from any illness which was included on the List of Illnesses Precluding Detention of Suspects, as adopted by a Governmental decree on 14 January 2011. According to the Government, given the quality of the applicant’s treatment in detention the applicant’s life and limb were not at risk.
At the same time, the applicant relied on a forensic medical report issued on 13 March 2013 by a commission of several experts, including,
inter alia
, a tuberculosis specialist, and endocrinologist, an infectious diseases specialist and a surgeon. As follows from that report, the applicant suffers from “insulin-dependent diabetes in a grave stage accompanied by the de-compensation of the carbohydrate metabolism ... with symptoms of polyuria and polydipsia in the presence of chronic complications: diabetic angiopathy and polyneuropathy of the upper and lower extremities, diabetic nephropathy and encephalopathy of the mixed genesis; ... infiltrative multi-resistant tuberculosis of the upper lobe of the left lung in the dissolution stage, in open form; chronic hepatitis C in the moderately active stage, toxic hepatitis as a result of [the applicant] taking large quantities of anti-tuberculosis drugs; kidney failure of the second degree”. The commission also concluded that given a high risk of the development of further grave complications of the applicant’s illnesses, he needed “constant dynamic medical supervision and treatment to restore and support his general state of health, which could only be done in the conditions of a specialised medical facility employing an endocrinologist, a hepatologist, an infectious diseases specialist, and a tuberculosis specialist”. The commission also noted that the applicant could remain in the ordinary detention facility if he remained under constant and dynamic supervisions of the mentioned specialist and received necessary treatment. Having been asked whether the applicant suffers from a condition precluding his detention in the conditions of an ordinary detention facility, the experts repeated their finding that the applicant could not participate in investigative actions or be detained in a detention facility “without proper medical assistance”.
The applicant also submitted two reports prepared by infectious diseases specialists from two very prominent Russian civil hospitals/medical universities. On the basis of the applicant’s medical record, the specialists concluded that he required a far-more reaching assessment and treatment in a specialised civil hospital.
The applicant also informed the Court that following his release from detention on 29 October 2013 he had been immediately admitted to St. Petersburg Research Institute of Phthisiopulmonology for in-patient treatment.
C.
Rule 39 request
On 19 July 2013 the applicant asked the Court to apply Rule 39 of the Rules of Court and to authorize his transfer to a specialised civil medical facility as an interim measure.
The applicant claimed that the medical assistance he received in detention was insufficient in view of his very grave diseases. His condition required constant medical supervision by specialised medical staff. The facility’s medical staff was incompetent to deal with such serious conditions. According to the applicant, such inadequate medical assistance resulted in a brutal aggravation of his condition.
On 22 July 2013 the Acting President of the Section decided to request the Government under Rule 54 § 2 (a) of the Rules of Court to submit information of the applicant’s health, the amount of medical aid he received and the authorities’ compliance with recommendations made by forensic medical experts in their report on 13 March 2013.
Following the receipt of the Government’s submissions and the applicant’s comments to them, on 3 October 2013 the Acting President of the Section decided to indicate to the Russian Government, under Rule 39 of the Rules of Court, that it was desirable in the interests of the proper conduct of the proceedings that the applicant should be immediately examined by medical experts independent from the penitentiary system with a view to determining: (1) whether the treatment he was receiving in the penitentiary facilities was adequate to his condition; (2) whether his current state of health was compatible with detention in the conditions of a detention facility or its medical unit; and (3) whether the applicant’s current condition required his placement in a hospital.
On 1 November 2013 the Government responded to the Court’s letter of 3 October 2013, having submitted a one-page copy of a report drawn up on 21 October 2013 by doctors from tuberculosis hospital no. 3 where the applicant had been detained and treated on a number of occasions; an extract from the copy of the applicant’s medical record issued after August 2013; and certificates issued by the head of the tuberculosis hospital no. 3 describing the applicant’s condition and listing certain medical procedures to which he had been subjected. As followed from the report of 21 October 2013, the applicant “did not suffer from an illness which was included on the list of serious illnesses precluding detention of accused or charged persons”. The report did not contain any reference to an opinion by civil experts and did not provide any information in addition to the general statement of the applicant’s condition not precluding his further detention.
The Government also answered the three questions which, in his letter of 3
October 2013, the Acting President had asked to address to independent medical experts. In particular, having provided an answer to the first question related to the adequacy of the applicant’s treatment, the Government stressed that the applicant had been placed under a dynamic medical supervision in relation to illnesses and was subjected to medical procedures necessary to safeguard his health. The Government submitted that the applicant received necessary medical attention and that no additional medical procedures were required. They further stressed that the applicant’s condition did not call for his placement in a civil hospital. They relied on the report issued on 21 October 2013 in hospital no. 3, having noted that the applicant did not suffer from a condition precluding his detention.
In a letter received by the Court on 6 November 2013 the applicant complained under Article 34 of the Convention that the Government had not organised his examination by civil experts and that the report prepared by the penal medical staff of tuberculosis hospital no. 3 had not contained answers to the three questions posed by the Acting President of the Section on 3 October 2013.
The applicant complained under Article 3 of the Convention that he had not received adequate medical assistance in detention and under Article 5 §
3 of the Convention that his detention on remand had not been based on any relevant grounds.
1.
Taking into account the applicant’s medical history, have the Government met their obligation to ensure that his health and well-being are being adequately secured by, among other things, providing him with the requisite medical assistance (see
McGlinchey and Others v. the United Kingdom
,
no.
‑
V), as required by Article 3 of the Convention, in the present case.
2.
Was the length of the applicant’s pre-trial detention in breach of the “reasonable time” requirement of Article 5 § 3 of the Convention?
3.
Given the Government’s response to the Court’s decision to impose, on 3
October 2013, an interim measure under Rule 39 of the Rules of Court, has there been a hindrance by the State in the present case with the effective exercise of the applicant’s right of application, ensured by Article 34 of the Convention?