SECȚIUNEA 2 Cererea nr. 65550/13 Annick Marcelle BELLI și Christiane ARQUIER-MARTINEZ împotriva Elveției introdusă la 14 octombrie 2013 EXPOSAT DE FAPTE Recurentele, dl Annick Marcelle Belli ( Acestea sunt resortisanți elvețieni născuți în 1962 și, respectiv, 1939 și își au reședința în Armaçao Dos Budios (Brazilia). Acestea sunt reprezentate în fața Curții de către domnul H.-P. Sambuc, avocat la Vessy. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurente, pot fi rezumate după cum urmează. Prima reclamantă, surdă din naștere, și s În cursul unei proceduri de revizuire, inițiată în iulie 2009, Oficiul pentru asigurări de invaliditate al cantonului de la Geneva a luat informații în special de la a doua reclamantă și Michel Belli, părinți divorțați ai persoanelor lezate. Din aceasta reiese că prima reclamantă, aflată sub autoritatea părintească a celei de-a doua reclamante Încă din vara anului 2009, ea locuia cu ea în Brazilia de câțiva ani, venind în Elveția la tatăl ei la fiecare trei luni, pentru aproximativ trei săptămâni. După ce i-a fost transmis dosarul de la locul de muncă asigurat ca obiect al competenței sale, Oficiul pentru asigurări de invaliditate pentru persoanele asigurate cu reședința în străinătate (OAIE) a eliminat, prin decizia din 3 decembrie 2010, dreptul primei reclamante la locul de muncă și la alocația pentru impozit începând cu 1 aprilie 2010. La 5 octombrie 2012, Tribunalul Administrativ Federal l-a respins cu privire la acțiunea formulată de reclamante împotriva acestei decizii. În esență, Tribunalul Administrativ Federal l-a considerat neasigurat nu mai are dreptul la prestații în cauză, din lipsă de domiciliu și de reședință în Elveția. Acționând prin intermediul acțiunii în materie de drept public, recurentele au solicitat Tribunalului Federal să anuleze hotărârea Tribunalului Administrativ Federal, precum și decizia din 3 decembrie 2010 și să condamne Prin hotărârea din 15 aprilie 2013, Tribunalul Federal a respins acțiunea. Acesta concluzionează că eliminarea dreptului la o rentă extraordinară de invaliditate și a dreptului la o alocație de impozit, din cauza lipsei de domiciliu în Elveția mai degrabă decât din cauza faptului că Elveția nu a încheiat un acord de securitate socială, este stabilită în Brazilia, nu în domeniul de aplicare al articolului 8 din convenție. Curtea Supremă a subliniat faptul că prestațiile în cauză nu au ca scop promovarea vieții de familie sau da . Potrivit Tribunalului Federal nu a avut, prin urmare, loc să se ia în considerare existența unei discriminări în sensul art. 14 din Convenție. Elveția nu a încheiat o convenție internațională cu Brazilia privind prestațiile de invaliditate. Dreptul la prestații de asigurare se stabilește atunci în speță numai în lumina dreptului elvețian. 10. Conform dreptului în vigoare, are dreptul la o pensie obișnuită de asigurare de invaliditate cel care, la data de la care a fost restant, are cel puțin trei ani de contribuție. Înainte de 1 ianuarie 2008, contribuția minimă solicitată era de un an. Pe de altă parte, are dreptul la o pensie extraordinară de asigurare de invaliditate cel care nu a fost supus obligației de a plăti contribuții cel puțin un an întreg. Una dintre principalele diferențe dintre rentele obișnuite și extraordinare este că acestea din urmă sunt legate de condiția privind domiciliul în Elveția, ceea ce înseamnă că rentările de invaliditate obișnuite sunt exportabile, în timp ce rentările extraordinare nu sunt exportate. 11. Dispozițiile relevante în dreptul elvețian, care prevăd că beneficiarii unei rentări extraordinare a asigurării de invaliditate și ai unei alocații pentru impotență trebuie să aibă domiciliul și reședința obișnuită în Elveția, sunt formulate după cum urmează: art. 39 din Legea federală privind asigurarea de invaliditate ( 831.20) Dreptul resortisanților elvețieni la rentări extraordinare este determinat de dispozițiile LAVS. mai (...) Art. 42 LAI Asiguratorii de impozite (...) care își au domiciliul și reședința obișnuită (art. 13 LPGA) în Elveția au dreptul la o alocație pentru impotență. (...). Limpotența poate fi severă, medie sau scăzută. art. 42 din Legea federală privind asigurarea de viață și privind asigurarea de viață în viață (atmosfera LAVS) din 20 decembrie 1946 (RS 831.10) Cetățenii elvețieni care își au domiciliul și reședința obișnuită (art. 13 LPGA) în Elveția au dreptul la o pensie extraordinară dacă au același număr de ani de asigurare ca și persoanele din clasa lor de vârstă, dar nu au dreptul la o pensie obișnuită pentru că nu au fost supuși obligației de a plăti cotizații cel puțin un an întreg. (...). Orice persoană asigurată pentru care se acordă o rentă trebuie să îndeplinească personal cerința privind domiciliul și reședința obișnuită în Elveția. Se consideră că o persoană are reședința obișnuită în locul în care locuiește pentru o perioadă de timp, chiar dacă durata șederii este limitată. Codul civil elvețian din 10 decembrie 1907 ( Locuința oricărei persoane este în locul în care își are reședința cu intenția de a se stabili; șederea într-o instituție de formare sau plasarea într-o instituție de învățământ, o casă, un spital sau o casă de detenție nu constituie în sine domiciliul. Nimeni nu poate avea în același timp mai multe locuințe. (...) art. 26 CC: Domiciliul majorelor sub acoperire generală Resedinta majorilor sub acoperire generală se află la sediul autorității de protecție a adultului. GRIEFS Invocând art. 8 din convenție, recurentele susțin că această dispoziție este aplicabilă în speță și se plâng că decizia în cauză aduce atingere sănătății, vieții private și vieții de familie. În plus, recurentele se plâng de o încălcare a articolului 14, în legătură cu art. 8 din Convenție, deoarece criteriul decisiv, fie cerința privind domiciliul în Elveția, este direct legat de natura de invaliditate a primei reclamante. a existat o încălcare a dreptului recurentelor la respectarea vieții lor private și de familie, în sensul articolului 8 din Con Vention Recurentele au fost supuse unei discriminări contrare articolului 14 din Convenția combinată cu art. 8 din convenție
Requête n
o
65550/13
Annick Marcelle BELLI et Christiane ARQUIER-MARTINEZ
contre la Suisse
introduite le 14 octobre 2013
1.
Les requérantes, M
me
Annick Marcelle Belli («
la première requérante
») et M
me
Christiane Arquier-Martinez («
la deuxième requérante
»), sont des ressortissantes suisses nées respectivement en 1962 et en 1939 et résidant à Armaçao Dos Buzios (Brésil). Elles sont représentées devant la Cour par M
e
H.-P. Sambuc, avocat à Vessy.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérantes, peuvent se résumer comme suit.
3.
La première requérante, sourde de naissance, et s’exprimant difficilement dans sa langue maternelle, a été mise au bénéfice d’une rente extraordinaire de l’assurance-invalidité («
rente augmentée pour invalide de naissance
») à partir du 1
er
septembre 1980 et d’une allocation pour impotent de degré moyen dès le 1
er
septembre 1997.
4.
Au cours d’une procédure de révision, initiée en juillet 2009, l’Office de l’assurance-invalidité du canton de Genève a pris des renseignements auprès notamment de la deuxième requérante
et Michel Belli, parents divorcés de l’assurée. Il en ressortait que la première requérante, placée sous l’autorité parentale de la deuxième requérante
dès l’été 2009, résidait avec elle au Brésil depuis plusieurs années, venant en Suisse chez son père tous les trois mois, pour environ trois semaines.
5.
Après que le dossier de l’assurée lui ait été transmis comme objet de sa compétence, l’Office de l’assurance-invalidité pour les assurés résidant à l’étranger (OAIE) a supprimé, par décision du 3 décembre 2010, le droit de la première requérante à la rente extraordinaire d’invalidité et à l’allocation pour impotent à partir du 1
er
avril 2010.
6.
Statuant le 5 octobre 2012 sur le recours formé par les requérantes contre cette décision, le Tribunal administratif fédéral l’a rejeté. En substance, il a considéré que l’assurée n’avait plus droit aux prestations en cause, faute de domicile et de résidence en Suisse.
7.
Agissant par la voie du recours en matière de droit public, les requérantes ont demandé au Tribunal fédéral d’annuler le jugement du Tribunal administratif fédéral, ainsi que la décision du 3 décembre 2010, et de condamner l’OAIE, sous suite de frais et dépens, à verser «
sans discontinuer
» à l’assurée la rente extraordinaire d’invalidité et l’allocation pour impotent, avec intérêts à 5 % l’an.
8.
Par arrêt du 15 avril 2013, le Tribunal fédéral a rejeté le recours. Il conclut que la suppression du droit à une rente extraordinaire d’invalidité et du droit à une allocation pour impotent, en raison de l’absence de domicile en Suisse – l’assurée s’est installée au Brésil, État avec lequel la Suisse n’a pas conclu de convention de sécurité sociale –, n’entre pas dans le champ d’application de l’article 8 de la Convention. La cour suprême souligna que les prestations en cause n’ont pas pour but de favoriser la vie familiale ou d’intervenir dans les relations personnelles ou familiales. Selon le Tribunal fédéral il n’y avait dès lors pas lieu d’examiner l’existence d’une discrimination au sens de l’article 14 de la Convention.
B.
Le droit pertinent
9.
La Suisse n’a pas conclu une convention internationale avec le Brésil concernant les prestations d’invalidité. Le droit aux prestations d’assurance se détermine alors en l’espèce uniquement à la lumière du droit suisse.
10.
Selon le droit en vigueur, a droit à une rente
ordinaire
de l’assurance-invalidité celui qui, lors de la survenance de l’invalidité, compte trois années au moins de cotisations. Avant le 1
er
janvier 2008, la cotisation minimale requise était d’un an. Par contre, a droit à une rente
extraordinaire
d’assurance-invalidité celui qui n’a pas été soumis à l’obligation de verser des cotisations pendant une année entière au moins. Une des principales différences entre les rentes ordinaires et extraordinaires est que ces dernières sont liées à la condition d’un domicile en Suisse. Il en découle que les rentes d’invalidité ordinaires sont exportables tandis que les rentes d’invalidité extraordinaires ne le sont pas.
11.
Les dispositions pertinentes en droit suisse, qui stipulent que les bénéficiaires d’une rente extraordinaire de l’assurance-invalidité et d’une allocation pour impotent doivent avoir leur domicile et leur résidence habituelle en Suisse, sont libellées comme suit
:
Article 39 de la loi fédérale sur l’assurance-invalidité («
LAI
») du 19 juin 1959
(publié dans le Recueil systématique du droit fédéral
[«
RS
»] sous no. 831.20)
«
1
Le droit des ressortissants suisses aux rentes extraordinaires est déterminé par les dispositions de la LAVS.
» (...)
Article 42 LAI
«
1
Les assurés impotents (...) qui ont leur domicile et leur résidence habituelle (art. 13 LPGA) en Suisse ont droit à une allocation pour impotent. (...).
2
L’impotence peut être grave, moyenne ou faible.
»
Article 42 de la loi fédérale sur l’assurance-vieillesse et sur
vivants («
LAVS
») du 20 décembre 1946
«
1
Les ressortissants suisses qui ont leur domicile et leur résidence habituelle (art. 13 LPGA) en Suisse ont droit à une rente extraordinaire s’ils ont le même nombre d’années d’assurance que les personnes de leur classe d’âge, mais n’ont pas droit à une rente ordinaire parce qu’ils n’ont pas été soumis à l’obligation de verser des cotisations pendant une année entière au moins. (...).
2
Tout assuré pour lequel une rente est octroyée doit satisfaire personnellement à l’exigence du domicile et de la résidence habituelle en Suisse.
» (...)
Article 13 de la loi fédérale sur la partie générale des assurances sociales
(«
LPGA
») du 6 octobre 2000 (RS 830.1)
«
1
Le domicile d’une personne est déterminé selon les art. 23 à 26 du code civil.
2
Une personne est réputée avoir sa résidence habituelle au lieu où elle séjourne
un certain temps même si la durée de ce séjour est d’emblée limitée.
»
Code civil suisse du 10 décembre 1907 («
CC
»
Article 23 CC
: Domicile (Définition)
«
1
Le domicile de toute personne est au lieu où elle réside avec l’intention de s’y établir; le séjour dans une institution de formation ou le placement dans un établissement d’éducation, un home, un hôpital ou une maison de détention ne constitue en soi pas le domicile.
2
Nul ne peut avoir en même temps plusieurs domiciles. (...)
»
Article 26 CC
: Domicile des majeurs sous curatelle de portée générale
«
Le domicile des majeurs sous curatelle de portée générale est au siège de l’autorité de protection de l’adulte.
»
Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérantes soutiennent que cette disposition est applicable en l’espèce et se plaignent que la décision litigieuse porte atteinte à la santé, à la vie privée et à la vie familiale.
De plus, les requérantes se plaignent d’une violation de l’article 14, en lien avec l’article 8 de la Convention, car le critère décisif, soit l’exigence d’un domicile en Suisse, est directement lié à la nature de l’invalidité de la première requérante.
1.
L’article 8 de la Convention est-il applicable en l’espèce ? Dans l’affirmative,
y a-t-il eu violation du droit des requérantes au respect de leur vie privée et familiale, au sens de l’article 8 de la Con
vention
?
2.
Les requérantes ont-elles été victimes d’une discrimination contraire à l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 8 de la Convention
?