Bensaid împotriva Franței

Publicat la 16 septembrie 2024 CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 34177/23 Boualem BENSAID împotriva Franței, introdusă la 6 septembrie 2023, comunicată la 26 august 2024 OBIECTUL L La 15 septembrie 1999, reclamantul, cetățean algerian, a fost condamnat la o interdicție definitivă a teritoriului francez pentru fapte de participare la o asociație de răufăcători în vederea pregătirii unui act de terorism comis în 1995 la Paris. La 19 octombrie 2001, tribunalul din Paris l-a condamnat la 30 de ani de închisoare penală, cu o perioadă de securitate de 20 de ani, pentru fapte de tentativă de terorism comise în august 1995. Printr-o hotărâre din 27 noiembrie 2003, Curtea din Paris a confirmat pedeapsa pronunțată în primă instanță de condamnare pe viață, cu o perioadă de siguranță de 22 de ani, pentru fapte teroriste care corespund a trei noi atacuri.

: Cel din 25 iulie 1995, care a avut loc la stația ER B Saint-Michel, care a provocat moartea a aproximativ 8 persoane și a rănit alte 150 de persoane, cel din 17 octombrie 1995, care a avut loc între stațiile Muzeu-d'Orsay și Saint-Michel de la linia ER C care a rănit 26 de persoane, dintre care 7 au suferit o mutilare sau o invaliditate permanentă, și cel din 6 octombrie 1995 în 13 octombrie 1995 în raionul care a rănit 16 persoane. Încarcerat începând cu 6 noiembrie 1995, reclamantul a prezentat, la 13 noiembrie 2017, sau la câteva zile după expirarea perioadei de securitate, la tribunalul de aplicare a sentințelor de la Paris o cerere de eliberare condiționată, cu condiția de expulzare. În lipsa unui răspuns, acesta sesizează în mod direct camera de aplicare a pedepselor din tribunalul din Paris, care a respins-o la 25 iunie 2020, pe motiv de neeligibilitate legală a acestei amenajări a pedepsei.

La 21 octombrie 2021, Curtea de Casație a închis hotărârea și a retrimis cauza și părțile pentru reexaminare. Iulie 2020, combinarea articolelor 729-2 și 730-2-1 din Codul de procedură penală permitea resortisanților străini, chiar condamnați pentru infracțiuni cu caracter terorist și care fac obiectul unei măsuri de expulzare a teritoriului francez, să solicite eliberarea condiționată. Prin hotărârea din 31 martie 2022 și după reexaminarea cererii, camera de recurs a constatat că reclamantul era eligibil în mod legal pentru eliberare cu condiția de a fi eliberat, dar a respins cererea pe fond. În ceea ce privește proiectul său de reinserție, Comisia a considerat că promisiunea de angajare depusă pentru un loc de muncă artistic în Algeria părea prea incertă și că nu ar mai putea fi obligată să plătească soldul sumelor pe care urma să le plătească încă victimelor și părților civile care se aflau la aproape un milion de euro dacă se întorceau în Algeria.

În ceea ce privește elementele referitoare la personalitatea, pericolul și riscul de recidivă, camera a considerat că toate avizele și expertizele colectate converg pentru a reține fluctuații în discursul său și o amenințare persistentă și a concluziona că un risc de recidivă nu putea fi înlăturat. În cele din urmă, Comisia a remarcat că eliberarea reclamantului ar putea reactiva tulburarea gravă a ordinii publice cauzată la momentul respectiv de fapte, evocând consecințele pe termen lung pentru numeroasele victime după 25 de ani. Camera concluzionează că condițiile de plecare definitivă a Franței, în ceea ce privește executarea condamnărilor pecuniare, riscul de recidivă și de existența unei tulburări grave la ordinea publică, nu au fost complet reunite.

La 24 mai 2023, Curtea de Casație a respins recursul recurentului și a considerat că motivele pentru care Tribunalul a formulat recurs nu erau nici generale, nici impersonale, ci bazate pe situația de la … Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că refuzul repetat al eliberării condiționate face ca pedeapsa de facto să fie incomodă.

Invocând art. 14 coroborat cu art. 3, acesta susține că instanțele nu au luat în considerare situația sa specială din străinătate diferită de cea a persoanelor de cetățenie franceză, … Având în vedere principiile reținute de Curte în această privință (Vinter și alții c. Regatul Unit [GC], n 66069/09 și 2 altele, §§ 104-118 și 122, CEDH 2013 (extracturi), Bodein c. Franța, n 40014/10, § 53-56, 13 noiembrie 2014, Murray c. Țările de Jos [GC], n 10511/10, § 99-104, 26 aprilie 2016, Hutchinson c. Regatul Unit [GC], n 57592/08, §§ 42-45, 17 ianuarie 2017 și Sanchez-Sanchez c. Regatul Unit [GC], n 22854/20, § 78-82, 3 noiembrie 2022), condamnarea la închisoare pe viață, pronunțată împotriva reclamantului pentru fapte de terorism, combinată cu o interdicție definitivă a teritoriului francez, poate fi considerată o pedeapsă de jure de facto compresibilă, în sensul articolului 3 din Convenție?

Oferă legislația franceză reclamantului supus unei pedepse cu închisoarea de interdicție a teritoriului francez o perspectivă de extindere și o posibilitate de revizuire a pedepsei sale? De ce dispune reclamantul de o procedură de revizuire a pedepsei care permite autorităților naționale să examineze progresele înregistrate pe calea amendamentului sau orice alt motiv de extindere întemeiat pe comportamentul său sau pe alte elemente relevante obținute din situația sa personală (Hutchinson, citată anterior, § 43, Vinter și altele, citată anterior, § 119, și Sanchez-Sanchez , citată anterior, § 97) Având în vedere refuzul instanțelor naționale de a-și accepta cererea de eliberare condiționată sub rezerva deportării, reclamantul a fost victima unei discriminări pe motiv de cetățenie, încălcând dispozițiile articolului 14 din convenție coroborat cu art. 3

Publié le 16 septembre 2024

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 34177/23 Boualem BENSAID contre la France introduite le 6 septembre 2023 communiquée le 26 août 2024

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne, sous l’angle de l’article 3 de la Convention, les refus répétés des juridictions internes d’aménager la condamnation à une peine de réclusion à perpétuité prononcée à l’encontre du requérant. Le 15 septembre 1999, le requérant, ressortissant algérien, fut condamné à une interdiction définitive du territoire français pour des faits de participation à une association de malfaiteurs en vue de la préparation d’un acte de terrorisme commis courant 1995 à Paris.

Le 19 octobre 2001, la cour d’appel d’assises de Paris le condamna à une peine de 30 ans de réclusion criminelle, avec une période de sûreté de 20 ans, pour des faits de tentative de terrorisme commis courant août 1995. Par un arrêt du 27 novembre 2003, la cour d’assises d’appel de Paris confirma la peine prononcée en première instance de réclusion criminelle à perpétuité, avec une période de sûreté de 22 ans, pour des faits de terrorisme correspondant à trois nouveaux attentats : celui du 25 juillet 1995 commis à la station du RER B Saint-Michel ayant provoqué la mort de 8 personnes et blessé environ 150 autres, celui du 17 octobre 1995 commis entre les stations Musée-d’Orsay et Saint-Michel de la ligne du RER C ayant blessé 26 personnes, dont 7 ayant subi une mutilation ou une invalidité permanente, et celui du 6 octobre 1995 dans le 13 ème arrondissement ayant blessé 16 personnes.

Incarcéré depuis le 6 novembre 1995, le requérant présenta, le 13 novembre 2017, soit quelques jours après l’expiration de la période de sûreté, au tribunal d’application des peines de Paris une requête en libération conditionnelle, sous condition d’expulsion. En l’absence de réponse, il saisit de la même requête directement la chambre de l’application des peines de la cour d’appel de Paris qui la rejeta le 25 juin 2020, au motif de son inéligibilité légale à cet aménagement de peine. Le 21 octobre 2021, la Cour de cassation annula l’arrêt et renvoya la cause et les parties pour réexamen. Elle considéra que, depuis le 1 er juillet 2020, la combinaison des articles 729-2 et 730-2-1 du code de procédure pénale permettait aux ressortissants étrangers, même condamnés pour des infractions à caractère terroriste et faisant l’objet d’une mesure d’éloignement du territoire français, de solliciter une libération conditionnelle.

Par un arrêt du 31 mars 2022 et après réexamen de la requête, la chambre d’application des peines constata que le requérant était légalement éligible à la libération sous condition d’expulsion, mais rejeta la demande sur le fond. S’agissant de son projet de réinsertion, elle considéra que la promesse d’embauche présentée pour un emploi artistique en Algérie apparaissait trop incertaine et qu’il ne pourrait plus être contraint à verser le solde des sommes qu’il devait encore verser aux victimes et parties civiles qui s’élevait à près d’un million d’euros s’il retournait en Algérie. S’agissant des éléments relatifs à sa personnalité, sa dangerosité et les risques de récidive, la chambre releva que tous les avis et expertises recueillis convergeaient pour retenir des fluctuations dans son discours et une dangerosité persistante et conclure qu’un risque de récidive ne pouvait être écarté.

Enfin, elle nota que la libération du requérant pourrait réactiver le trouble grave à l’ordre public provoqué à l’époque des faits, évoquant les conséquences durables pour les nombreuses victimes plus de 25 ans après. La chambre conclut que les conditions d’un départ définitif de France, au regard de l’exécution des condamnations pécuniaires, du risque de récidive et de l’existence d’un trouble grave à l’ordre public, n’étaient pas complètement réunies. Le 24 mai 2023, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant. Elle estima que les motifs de la cour d’appel n’étaient ni généraux ni impersonnels mais fondés sur la situation de l’intéressé et ne permettaient pas de préjuger de décisions qui pourraient ensuite être rendues en fonction de l’évolution de la situation du requérant.

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint du fait que les refus répétés de la libération conditionnelle rendent sa peine de facto incompressible. Invoquant l’article 14 combiné avec l’article 3, il soutient que les juridictions n’ont pas pris en compte sa situation particulière d’étranger différente de celle des personnes de nationalité française, puisqu’il lui est plus difficile de trouver un emploi et un hébergement à l’étranger, tout en étant en détention en France.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Compte tenu des principes retenus par la Cour en la matière ( Vinter et autres c. Royaume-Uni [GC], n os 66069/09 et 2 autres, §§ 104-118 et 122, CEDH 2013 (extraits), Bodein c. France , n o 40014/10, §§ 53-56, 13 novembre 2014, Murray c. Pays-Bas [GC], n o 10511/10, §§ 99-104, 26 avril 2016, Hutchinson c. Royaume-Uni [GC], n o 57592/08, §§ 42-45, 17 janvier 2017 et Sanchez-Sanchez c. Royaume-Uni [GC], n o 22854/20, §§ 78-82, 3 novembre 2022), la peine de réclusion criminelle à perpétuité prononcée à l’encontre du requérant pour des faits de terrorisme, combinée avec une interdiction définitive du territoire français, peut-elle passer pour une peine de jure et de facto compressible, aux sens de l’article 3 de la Convention ? 2. La législation française offre-t-elle au requérant soumis à une peine d’interdiction du territoire français « une perspective d’élargissement et une possibilité de réexamen de sa peine » ? Le requérant dispose-t-il d’une procédure de réexamen de la peine permettant aux autorités nationales d’examiner les progrès accomplis sur le chemin de l’amendement ou n’importe quel autre motif d’élargissement fondé sur son comportement ou sur d’autres éléments pertinents tirés de sa situation personnelle ( Hutchinson, précité, § 43, Vinter et autres , précité, § 119, et Sanchez-Sanchez , précité,

§ 97) ? 3. Compte tenu du refus des juridictions nationales de faire droit à sa demande de libération conditionnelle sous condition d’expulsion, le requérant a-t-il été victime d’une discrimination fondée sur sa nationalité, en violation des dispositions de l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 3 ?