AFFAIRE PIETRIS S.A. c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

AFFAIRE PIETRIS S.A. c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (CtEDO, 2013)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA PIETRIS S.A. c. REPUBLICA MOLDOVA (Reperotarea nr. 67576/10) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 decembrie 2013 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Pietris S.A. c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-un comitet compus din Luis López Guerra, președinte, Nona Tsotsoria, Valeriu Gritco, judecători; și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune grafficiară, După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 noiembrie 2013, a luat hotărârea în acest sens, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 67576/10) îndreptată împotriva Republicii Moldova și inclusiv o resortisantă a acestui stat, compania Pietris S.A. ( La 17 noiembrie 2010, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului). Societatea reclamantă a fost reprezentată de domnul I. Soțchi, avocată la Chișinău. Guvernul Moldovei a fost reprezentat de agentul său, domnul L. Apostol, de la Ministerul Justiției. Recurenta susține că drepturile sale garantate prin art. 6 1 din convenție și art. 1 din Protocolul nr 1 au fost ignorate ca urmare a anulării hotărârii irevocabile pronunțate în favoarea sa și în lipsa unei căi de atac efective împotriva încălcării principiului securității rapoartelor juridice. La 1 iunie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. După ce a examinat cererea unui comitet, Curtea a respins-o. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L maispecia reclamanta este o societate anonimă moldovenească, având sediul social în Vatra, municipalitatea Chișinău. La 26 decembrie 2003, Tribunalul Economic din Chișinău a primit acțiunea societății reclamante împotriva unei societăți terțe T., referitoare la transmiterea dreptului de proprietate asupra anumitor clădiri pentru a-și asuma o datorie. Această hotărâre nu a fost luată în considerare și, prin urmare, a trecut în forță de lucru judecat. La 12 martie 2004, societatea Pietris S.A. La 4 septembrie 2008, societatea T a depus o cerere de revizuire împotriva hotărârii din 26 decembrie 2003. La 3 noiembrie 2008, judecătorul a pus bunurile sub sechestru judiciar. Prin hotărârea din 6 octombrie 2010, cererea de revizuire a fost primită, iar cauza a fost revocată pentru a fi reexaminată. La 19 octombrie 2010, prin invocarea directă a articolelor 6 și 13 din convenție și a jurisprudenței Curții, societatea reclamantă a contestat hotărârea înainte de a pronunța dreptul din 6 octombrie 2010 în partea privind revizuirea cauzei. 10. La 18 noiembrie 2010, Curtea Economică de Apel a întâmpinat, în special pe baza articolului 13 din Convenție, contestarea recurentei și a anulat revizuirea adoptată la 6 octombrie 2010. Aceasta a constatat necunoașterea articolelor 6 și 13 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, fără a acorda compensații în temeiul satisfacției echitabile 11. La 14 septembrie 2011, societatea reclamantă a formulat o cerere în fața Curții Economice de Primă Instanță pentru rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Această cerere nu a fost examinată până în prezent. II. LE INTERNE PERTINENT 12. În ceea ce privește revizuirea deciziilor definitive, dreptul intern relevant este rezumat în cauzele Popov c. Republica Moldova 19960/04, § 27-29, 6 decembrie 2005) și Jomiru și Crețu c. Republica Moldova , (n 28430/06, § 26 - 27, 17 aprilie 2012). 13. În ceea ce privește căile de atac împotriva hotărârii de rejudecare a unei hotărâri definitive, dispozițiile relevante sunt prevăzute la art. 453 din Codul de procedură civilă moldovenească. Acest articol prevede că hotărârea înainte de a spune drept favorabil cererii de revizuire nu poate fi atacată decât cu hotărârea în fond. A la quelé, hotărârea care este contrară unei astfel de cereri este susceptibilă să facă obiectul unei acțiuni în fața instanței superioare. 14. Jurisprudența Curții Supreme de Justiție este analizată în cauza Galuschin c. Republica Moldova (dec.), (n 29568/06, § 16, 23 august 2011). Societatea reclamantă se plânge de lipsa despăgubirii din partea instanțelor moldovenești pentru încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la respectarea proprietăților sale. În consecință, aceasta invocă o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul n Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale (...) Cu privire la admisibilitate 16. Guvernul ridică două excepții de la În ceea ce privește pretinsa neobosire a căilor de atac interne17, susținând că persoana în cauză are posibilitatea de a solicita în fața judecătorilor naționali, pe baza direct a dispozițiilor convenției, despăgubiri împotriva încălcării dreptului comunitar, guvernul susține că societatea reclamantă nu a epuizat căile de atac interne. 18. În opinia societății reclamante, calea de atac invocată de guvern este inechivocă, cu atât mai mult cu cât o cerere de restituire a cheltuielilor judiciare suportate a fost depusă la 14 septembrie 2011, dar nu a fost examinată până în prezent. 19. Curtea ia notă de faptul că o cerere de rambursare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată a fost depusă, în ultimii doi ani, în fața organismelor naționale și că este reținută fără răspuns. În consecință, Curtea respinge excepția preliminară a guvernului trasă din neobosirea căilor de atac interne. Cu privire la calitatea de victimă a societății reclamante 20. Guvernul susține că societatea reclamantă nu mai poate pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor garantate de dispozițiile convenției și ale protocoalelor sale, deoarece situația sa a fost remediată la nivel național. 21. Societatea reclamantă consideră că excepția impusă de guvern trebuie respinsă deoarece, în lipsa unei compensații pentru prejudiciile și costurile pretinse, aceasta și-a păstrat calitatea de victimă. 22. Curtea consideră că excepția preliminară invocată de guvern în ceea ce privește pierderea calității de victimă este atât de strâns legată de substanța obiecțiunilor recurentei încât trebuie să fie anexată la fondul cererii (a se vedea printre altele Opuz c. Turcia, n 33401/02, § 116, CEDH 2009 23. Pe de altă parte, Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv d Societatea reclamantă susține că anularea unei hotărâri irevocabile în favoarea sa a încălcat principiul securității rapoartelor juridice. Deși instanțele naționale au recunoscut această încălcare, acestea nu au dat curs cererii sale de compensare a prejudiciilor suferite și a cheltuielilor suportate. În aceste circumstanțe, recurenta consideră că este victima încălcării articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. Guvernul contestă această teză și consideră că societatea reclamantă a fost reinstaurată, prin anularea revizuirii abuzive, în drepturile sale și că acuzațiile privind rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor judiciare nu pot fi considerate suficiente pentru a-și menține calitatea de victimă. Curtea reamintește că este în primul rând pentru autoritățile naționale că este de competența de a corecta o presupusă încălcare a Convenției. 27. Curtea reafirmă că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă în principiu pentru a-i retrage calitatea de victimă a unei persoane. (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Ganea c. Republica Moldova, nr. 2474/06, § 18, 17 mai 2011, cu referințele citate anterior Vladut c. România, nr. 630/02, § 30, 30 noiembrie 2006 Mureșan c. România, n 8015/05, § 20, 26 mai 2009 Anișoara și Mihai Olteanu c. România, 37425/03, § 24, 13 octombrie 2009). 28. Din cele de mai sus rezultă că este de competența Curții să verifice, pe de o parte, dacă autoritățile, cel puțin în esență, au recunoscut o încălcare a unui drept protejat de convenție și, pe de altă parte, dacă redresarea poate fi considerată adecvată și suficientă (a se vedea în special Normann c. Danemarca (dec.), n 4704/98, 14 iunie 2001 Jensen și Rasmussen c. Danemarca (dec.), n 52620/99, 20 martie 2003; și Nardone c. Italia (dec.), n 34368/02, 25 noiembrie 2004). Aplicarea principiilor menționate anterior în speță 29. Curtea arată că aceasta a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Popov c. Republica Moldova (n , n 19960/04, § 52-58, 6 decembrie 2005 Oferta Plus SRL c. Republica Moldova, n 14385/04, § 104-107 și 112-115, 19 decembrie 2006 Melnic c. Republica Moldova, nr. 6923/03, § 38-44, 14 noiembrie 2006 Istrate c. Republica Moldova, n 53773/00, §§ 46-61, 13 iunie 2006) și că aceaceasta este tocmai o jurisprudență inspirată de instanțele moldovenești pentru a da câștig de cauză societății reclamante la nivel național (a se vedea punctul 10 de mai sus). Singura întrebare care ridică, prin urmare, o problemă în prezenta cauză este lipsa compensării cu titlu de satisfacție echitabilă. 30. Curtea observă că, în temeiul jurisprudenței Galuschin, orice persoană are posibilitatea de a depune o cerere de despăgubire a prejudiciului cauzat de revizuirea abuzivă a unei hotărâri irevocabile favorabile acesteia. Această jurisprudență privește o procedură specială prevăzută la art. 449 din Codul de procedură civilă. În cadrul acestei proceduri, inițiativa revine agentului guvernamental și apoi aparține procurorului general, după comunicarea cererii pârâtului, să sesizeze Curtea Supremă de Justiție cu privire la o acțiune în revizuire. 31. Cu toate că situația reclamantei este diferită de cea a cererii Galuschin Mai sus, Curtea nu percepe nicio diferență între cele două proceduri invocate în ceea ce privește cererea de satisfacție echitabilă și își reiterează poziția potrivit căreia calea de atac internă menționată anterior trebuie utilizată în principiu de către părțile interesate (a se vedea Daniel P S.A. c. Republica Moldova (dec.), nr. 32866/07, 20 martie 2012 și mutatis mutandis Mătăsaru și Savițchi c. Republica Moldova , n 38281/08, § 72, 2 noiembrie 2010). 32. Cu toate acestea, Curtea examinează cu atenție evoluția jurisprudenței instanțelor interne și își rezervă posibilitatea de a-și revizui propria jurisprudență în cazul în care această cale de atac nu mai este considerată efectivă. 33. Astfel, Curtea observă că societatea reclamantă a solicitat, dar instanțele naționale nu i-au acordat despăgubiri pentru prejudiciile suferite și cheltuielile de judecată suportate. În astfel de circumstanțe, nu se poate admite că statul pârât a îndreptat suficient încălcarea drepturilor societății reclamante, protejate prin convenție și prin protocoalele sale. 34. Prin urmare, Curtea consideră că este necesar să se respingă excepția preliminară a guvernului întemeiat pe pierderea calității de victimă a societății reclamante în sensul art. 34 din Convenție și să se încheie cu încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. II. privind VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIA 35. Societatea reclamantă denunță absența oricărei acțiuni în fața unei instanțe naționale care poate decide asupra redeschiderii abuzive a unui proces. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 36. Guvernul combate teza de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se stabilească dacă, în speță, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții (a se vedea, printre altele, Popov c. Republica Moldova menționată anterior (§ 55)). III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 38. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea ștearsă decât . imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Societatea reclamantă nu a prezentat nicio cerere de satisfacție pentru prejudiciul moral și material. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 40. Justificative pe suport, societatea reclamantă a solicitat 1 631 EUR (EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și 1 000 EUR pentru cele angajate în fața Curții. 41. Guvernul consideră aceste sume excesive. 42. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității lor, a necesității lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 631 EUR, indiferent de costuri, și la a acord societății reclamante. Interese moratorii 43. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Cu excepția preliminară a guvernului privind pierderea calității de victimă a societății reclamante și respingerea acesteia Declară cererea admisibilă A se spune că a avut loc o încălcare a art. 6 din Convenție A se spune că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție A se vedea Hotărârea din 3 iulie 1997 privind faptul că nu este cazul să se ia în considerare mai întâi art. 13 din Convenția Dit că statul pârât trebuie să plătească societății reclamante, în termen de trei luni, 2 631 (două mii șase sute treizeci și unu) EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, care urmează să fie convertite în moneda de la Õ statului pârât, la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Marialena Tsirli Luis López Guerra Grefier Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

PIETRIS S.A. c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

(Requête n

o

67576/10)

ARRÊT

STRASBOURG

3 décembre 2013

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Pietris S.A. c. République de Moldova,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en un comité composé de

:

Luis López Guerra,

président,

Nona Tsotsoria,

Valeriu Grițco,

juges,

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe

de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 novembre 2013,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

67576/10) dirigée contre la République de Moldova et dont une ressortissante de cet Etat, la compagnie Pietris S.A. («

la requérante

»), a saisi la Cour le 17 novembre 2010 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La société requérante a été représentée par M

e

I. Soțchi, avocate à Chișinău. Le gouvernement moldave («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. L. Apostol, du ministère de la Justice.

3.

La requérante allègue que ses droits garantis par l’article 6

§

1 de la Convention et l’article 1 du Protocole n

o

1 ont été méconnus à la suite de l’annulation de l’arrêt irrévocable rendu en sa faveur et en l’absence d’un recours effectif contre la violation du principe de la sécurité des rapports juridiques.

4.

Le 1

er

juin 2011, la requête a été communiquée au Gouvernement.

5.

Le Gouvernement s’oppose à l’examen de la requête par un Comité. Après avoir examiné l’objection du Gouvernement, la Cour la rejette.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

6.

La requérante est une société anonyme moldave, ayant son siège social à Vatra, la municipalité de Chișinău.

7.

Le 26 décembre 2003, le tribunal économique de Chișinău accueillit l’action de la société requérante contre une société tierce T., concernant la transmission à la requérante du droit de propriété sur certains immeubles pour l’acquittement d’une dette. Cet arrêt ne fut pas frappé d’appel et passa donc en force de chose jugée. Le 12 mars 2004, la société «

Pietris S.A.

» enregistra son droit de propriété au cadastre.

8.

Le 4 septembre 2008, la société T. introduisit une demande en révision contre l’arrêt du 26 décembre 2003. Le 3 novembre 2008, le juge mit les biens sous séquestre judiciaire. Par un jugement avant dire droit irrévocable du 6 octobre 2010, la demande de révision fut accueillie et l’affaire renvoyée pour être réexaminée.

9.

Le 19 octobre 2010, en invoquant directement les articles 6 et 13 de la Convention et la jurisprudence de la Cour, la société requérante contesta le jugement avant dire droit du 6 octobre 2010 dans la partie concernant la révision de l’affaire.

10.

Le 18 novembre 2010, la cour économique d’appel accueillit, en s’appuyant notamment sur l’article 13 de la Convention, la contestation de la requérante et annula la révision adoptée le 6 octobre 2010. Elle constata la méconnaissance des articles 6 et 13 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1, sans accorder de compensation au titre de la satisfaction équitable.

11.

Le 14 septembre 2011, la société requérante forma une demande devant la cour économique d’appel pour le remboursement des frais et dépens encourus. Cette requête ne fut pas examinée jusqu’à ce jour.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

12.

Concernant la révision des décisions définitives, le droit interne pertinent est résumé dans les affaires

Popov c. République de Moldova

(n

o

2)

(n

o

19960/04, §§ 27-29, 6 décembre 2005) et

Jomiru et Crețu c.

République de Moldova

, (n

o

28430/06, §§ 26 - 27, 17 avril 2012).

13.

Quant aux voies de recours contre le jugement de révision d’un arrêt irrévocable, les dispositions pertinentes sont prévues à l’article 453 du Code de procédure civile moldave. Cet article prévoit que le jugement avant dire droit favorable à la demande de révision ne peut être attaqué qu’avec le jugement au fond. A l’opposé, le jugement qui est défavorable à une telle demande est susceptible de faire l’objet d’un recours devant l’instance supérieure.

14.

La jurisprudence de la Cour suprême de justice est analysée dans l’affaire

Galuschin c. République de Moldova

(déc.), (n

o

29568/06, § 16, 23

août 2011).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION ET DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

15.

La société requérante se plaint de l’absence de dédommagement de la part des juridictions moldaves pour l’atteinte au principe de la sécurité des rapports juridiques et du droit au respect de ses biens. Elle allègue de ce fait une violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

:

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 1 du Protocole n

o

1

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens (...)

»

A.

Sur la recevabilité

16.

Le Gouvernement soulève deux exceptions d’irrecevabilité.

1.

Sur le non-épuisement allégué des voies de recours internes

17.

Faisant valoir que l’intéressée avait la possibilité de demander devant les juges nationaux, en s’appuyant directement sur les dispositions de la Convention, des indemnités contre les violations subies, le Gouvernement soutient que la société requérante n’a pas épuisé les voies de recours internes.

18.

Aux yeux de la société requérante, la voie de recours invoquée par le Gouvernement est ineffective, d’autant plus qu’une demande de restitution des frais judiciaires encourus a été déposée le 14 septembre 2011, mais elle n’a pas été examinée jusqu’à ce jour.

19.

La Cour note qu’une demande de remboursement des frais et dépens a été déposée, depuis deux ans, devant les instances nationales et qu’elle est demeurée sans réponse. En conséquence, la Cour rejette l’exception préliminaire du Gouvernement tirée du non-épuisement des voies de recours internes.

2.

Sur la qualité de victime de la société requérante

20.

Le Gouvernement soutient que la société requérante ne peut plus se prétendre victime d’une violation des droits garantis par les dispositions de la Convention et de ses Protocoles, parce que sa situation a été remédiée au niveau national.

21.

La société requérante estime que l’exception soulevée par le Gouvernement doit être rejetée car, en l’absence de compensation pour les préjudices et les frais allégués, elle a conservé sa qualité de victime.

22.

La Cour estime que l’exception préliminaire invoquée par le Gouvernement au titre de la perte de la qualité de victime est si étroitement liée à la substance des griefs de la requérante qu’il y a lieu de la joindre au fond de la requête (voir, parmi d’autres

Opuz c. Turquie

, n

o

33401/02, §

116, CEDH 2009

)

.

23.

Par ailleurs, la Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.

B.

Sur le fond

1.

Les arguments des parties

a)

La société requérante

24.

La société requérante soutient que l’annulation d’un arrêt irrévocable rendu en sa faveur a violé le principe de la sécurité des rapports juridiques. Bien que les juridictions nationales aient reconnu cette violation, elles n’ont pas donné suite à sa demande de compensation des préjudices subis et des dépens encourus. Dans ces circonstances, la requérante considère qu’elle est victime de la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1.

b)

Le Gouvernement

25.

Le Gouvernement conteste cette thèse. Il estime que la société requérante a été rétablie, par l’annulation de la révision abusive, dans ses droits et que des allégations sur le remboursement des frais et dépenses judiciaires ne peuvent pas être considérées suffisantes pour maintenir sa qualité de victime.

2.

L’appréciation de la Cour

a)

Principes généraux

26.

La Cour rappelle que c’est en premier lieu aux autorités nationales qu’il appartient de redresser une violation alléguée de la Convention.

27.

La Cour réaffirme qu’une décision ou une mesure favorable au requérant ne suffit en principe à lui retirer la qualité de «

victime

» que si les autorités nationales ont reconnu, explicitement ou en substance, puis réparé la violation de la Convention (voir, par exemple, l’arrêt

Ganea c.

République de Moldova

, n

o

2474/06, § 18, 17 mai 2011, avec les références y citées

;

Vladut c. Roumanie

, n

o

6350/02, § 30, 30

novembre 2006

;

Mureșan c. Roumanie

, n

o

8015/05, § 20, 26 mai 2009

;

Anișoara et Mihai Olteanu c. Roumanie

, n

o

37425/03, § 24, 13 octobre 2009).

28.

Il découle de ce qui précède qu’il appartient à la Cour de vérifier, d’une part, s’il y a eu reconnaissance par les autorités, au moins en substance, d’une violation d’un droit protégé par la Convention et, d’autre part, si le redressement peut être considéré comme approprié et suffisant (voir, notamment,

Normann c. Danemark

(déc.), n

o

44704/98, 14 juin 2001

;

Jensen et Rasmussen

c. Danemark (déc.), n

o

52620/99, 20 mars 2003

; et

Nardone c. Italie

(déc.), n

o

34368/02, 25 novembre 2004).

b)

Application des principes susmentionnés en l’espèce

29.

La Cour relève qu’elle a traité à maintes reprises des affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1 (voir

Popov c. République de Moldova (n

o

2)

, n

o

19960/04, §§

52-58, 6

décembre 2005

;

Oferta Plus SRL c. République de Moldova

, n

o

14385/04, §§

104-107 et 112-115, 19 décembre 2006

;

Melnic c. République de Moldova

, n

o

6923/03, §§ 38-44, 14 novembre 2006

;

Istrate c. République de Moldova

, n

o

53773/00, §§ 46-61, 13 juin 2006) et que c’est exactement de cette jurisprudence que se sont inspirées les juridictions moldaves pour donner gain de cause à la société requérante au niveau national (voir le paragraphe 10 ci-dessus). La seule question qui soulève dès lors un problème dans la présente affaire est l’absence de compensation au titre de satisfaction équitable.

30.

La Cour observe qu’en vertu de la jurisprudence

Galuschin

, toute personne a la possibilité d’introduire une demande en réparation du dommage résultant de la révision abusive d’un arrêt irrévocable qui lui était favorable. Cette jurisprudence concerne une procédure spéciale prévue à l’article 449 du code de procédure civile. Dans le cadre de cette procédure, l’initiative incombe à l’agent du Gouvernement et il appartient ensuite au procureur général, après la communication de la requête à la partie défenderesse, de saisir la Cour suprême de justice d’une action en révision.

31.

Bien que la situation de la requérante soit distincte de celle de la requête

Galuschin

précitée, la Cour ne perçoit pas de différence entre les deux procédures invoquées en ce qui concerne la demande de satisfaction équitable, et elle réitère sa position selon laquelle la voie de recours interne susmentionnée doit en principe être utilisée par les intéressés (voir

Daniel – P S.A. c. République de Moldova

(déc.), n

o

32846/07, 20 mars 2012 et

mutatis mutandis Mătăsaru et Savițchi c. République Moldova

, n

o

38281/08, § 72, 2 novembre 2010).

32.

Cela étant, la Cour examine avec attention l’évolution de la jurisprudence des juridictions internes, et elle se réserve la possibilité de revoir sa propre jurisprudence au cas où cette voie de recours ne serait plus jugée effective.

33.

Ainsi, la Cour remarque que la société requérante avait demandé, mais les juridictions nationales ne lui ont alloué aucune réparation pour les préjudices subis et les dépens encourus. Dans des telles circonstances, l’on ne saurait admettre que l’Etat défendeur ait suffisamment redressé la violation des droits de la société requérante, protégés par la Convention et ses Protocoles.

34.

Partant, la Cour estime qu’il y a lieu de rejeter l’exception préliminaire du Gouvernement tirée de la perte de la qualité de «

victime

» de la société requérante au sens de l’article 34 de la Convention et de conclure à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

35.

La société requérante dénonce l’absence de tout recours devant une instance nationale pouvant statuer sur la réouverture abusive d’un procès. Elle invoque l’article 13 de la Convention, qui dispose

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

36.

Le Gouvernement combat la thèse de l’intéressée en réitérant pour l’essentiel ses arguments sur le non-épuisement allégué des voies de recours internes et la perte de la qualité de victime.

37.

Eu égard au constat relatif à l’article 6 de la Convention (paragraphe

34 ci-dessus), la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner s’il y a eu, en l’espèce, violation de cette disposition (voir, entre autres,

Popov c.

République de Moldova

précité, (§ 55)).

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

38.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

39.

La société requérante n’a présenté aucune demande de satisfaction pour le préjudice moral et matériel.

B.

Frais et dépens

40.

Justificatifs à l’appui, la société requérante a demandé 1

631

euros (EUR) pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et 1

000 EUR pour ceux engagés devant la Cour.

41.

Le Gouvernement juge ces sommes excessives.

42.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour estime raisonnable la somme de 2

631 EUR tous frais confondus et l’accorde à la société requérante.

C.

Intérêts moratoires

43.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ,

1.

Joint au fond

l’exception préliminaire du Gouvernement concernant la perte de la qualité de «

victime

» de la société requérante et la

rejette

;

2.

Déclare

la requête recevable

;

3.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 de la Convention

;

4.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention

;

5.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner le grief tiré de l’article 13 de la Convention

;

6.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à la société requérante, dans les trois mois, 2

631 (deux mille six cent trente et un) euros pour frais et dépens, à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur, au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

3 décembre 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Marialena Tsirli

Luis López Guerra

Greffière adjointe

Président