AFFAIRE MOCANU c. MOLDOVA

Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Mocanu c. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-un comitet compus din Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători, și Marialena Tsirli, Grefătoare adjunctă de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 aprilie 2011, Renunță la hotărâre, adoptată la această dată de procedură A la originea cauzei se află o cerere (n 12708/05) îndreptată împotriva Republicii Moldova și din care o resortisantă a acestui stat, domnul Valentina Mocanu ( La 5 martie 2005, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului). Recurenta este reprezentată de domnul P. Zamfir, avocat la Chișinău. Guvernul moldovenesc a fost reprezentat de agentul său, V. Grosu. Recurenta susține o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și o încălcare a dreptului său la protecția bunurilor sale din cauza faptului că executarea unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa. La 8 noiembrie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. La 4 octombrie 2010, Curtea a informat guvernul că cauza a făcut parte dintr-o jurisprudență bine stabilită a Curții, iar cererea a fost atribuită unui comitet de trei judecători. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA □ESPECE recurenta sa născut în 1965 și își are reședința în Cahul. În 1997, casa reclamantei a fost grav avariată ca urmare a unor intemperii. După o procedură inițiată de reclamantă, Tribunalul din Cahul a obligat primăria din Cahul, printr-o hotărâre din 19 septembrie 2003, să transfere reclamantei proprietatea asupra unui apartament de două camere. Primăria din Cahul nu a luat măsuri și hotărârea a devenit definitivă la 4 octombrie 2003. La 22 octombrie 2008, Tribunalul din Cahul a schimbat modul de executare a hotărârii definitive din 19 septembrie 2003, prin care a obligat primăria din Cahul să plătească recurentei suma de 31 000 EUR. La 23 decembrie 2009, această sumă a fost transferată în contul bancar al recurentei. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 10. Dispozițiile relevante de drept intern au fost identificate de Curte în cauza Prodan c. Moldova 49806/99, § 31, CEDH 2004 III (extras)). ÎN DREPT OBSERVAȚIA PRELIMINARĂ 11. printr-o scrisoare din 26 noiembrie 2010, guvernul a adus la cunoștința Curții că hotărârea definitivă pronunțată în favoarea recurentei fusese executată la 23 decembrie 2009. Acest fapt a fost confirmat de o recipisă semnată de recurentă la 19 ianuarie 2010, care purta mențiunea manuscrisă că aceasta din urmă avea mai multe pretenții cu privire la executarea hotărârii în cauză. Potrivit guvernului, această mențiune scrisă înseamnă că reclamanta nu mai dorește să își mențină cererea în fața Curții. Curtea a solicitat Curții să șteargă cererea privind rolul în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. 12. Curtea constată că, deși recipisa din 19 ianuarie 2010 poartă o asemenea mențiune scrisă, reclamanta nu și-a exprimat niciodată, în corespondența sa cu Curtea, dorința de a nu-și mai menține cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. 13. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu poate accepta argumentul guvernului cu privire la necesitatea de a elimina cauza din rol. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE ȘI DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 14. Recurenta susține că executarea hotărârii din 19 septembrie 2003 a încălcat dreptul de acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție, precum și dreptul său la protecția bunurilor sale, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul n Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale (...) asupra admisibilității 15. Guvernanța atrage după sine neobosirea căilor de atac interne. El consideră că a fost posibil ca reclamanta să sesizeze instanțele cu privire la o acțiune împotriva autorităților responsabile de neexecutarea hotărârii definitive pronunțate în favoarea sa pentru a obține daune-interese. 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea consideră că, după examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, nu s-a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. 17. În consecință, Curtea respinge excepția din partea guvernului. 18. În lumina faptelor din speță și din jurisprudență, Curtea consideră că obiecțiunile formulate pe teren ale articolelor 6 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1 ridică întrebări de fapt și de drept în raport cu Convenția care necesită o examinare de fond. Aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond 19. Guvernul susține că executorul justiției a luat măsurile corespunzătoare pentru a asigura executarea hotărârii menționate. În opinia guvernului, o perioadă de aproximativ cinci ani de execuție nu poate fi considerată rezonabilă în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. În ceea ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 20. Curtea amintește că, în prezenta cauză, deși recurenta a obținut la 19 septembrie 2003 o decizie internă definitivă prin care dispunea Consiliului local să transfere dreptul de proprietate asupra unei locuințe, această decizie nu a fost executată decât la 23 decembrie 2009, cu o întârziere de șase ani, două luni și 23 de zile. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, precum și a articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea, printre multe altele, Prodan menționat anterior), rezultând din executarea tardivă a unei hotărâri definitive. 21. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că: în speță, statul, responsabil pentru executarea hotărârii definitive în favoarea recurentei, nu este achitată de obligațiile sale. 22. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 24. Curtea constată că revendicările reclamantului cu titlu de satisfacție echitabilă au fost primite după expirarea termenului acordat în acest scop de art. 60 din Regulamentul Curții și că nu s-a oferit nicio explicație pentru nerespectarea acestui termen. Astfel, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde suma în temeiul articolului 41 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, declară cererea de satisfacție echitabilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 din Convenție A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr respinge cererea de satisfacție echitabilă. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 17 mai 2011, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Egbert Myjer Președintele

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

MOCANU c. MOLDOVA

(Requête n

o

12708/05)

ARRÊT

STRASBOURG

17 mai 2011

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Mocanu c. Moldova,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en un comité composé de

:

Egbert Myjer,

président,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

juges,

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 avril 2011,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

12708/05) dirigée contre la République de Moldavie et dont une ressortissante de cet État, M

me

Valentina Mocanu («

la requérante

»), a saisi la Cour le 5 mars 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante est représentée par M

e

P. Zamfir, avocat à Chișinău. Le gouvernement moldave («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, V. Grosu.

3.

La requérante allègue une violation de son droit à un procès équitable et une atteinte à son droit à la protection de ses biens en raison de l’inexécution d’un arrêt définitif rendu en sa faveur.

4.

Le 8 novembre 2007 la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l’affaire.

5.

Le 4 octobre 2010, la Cour informa le Gouvernement du fait que l’affaire faisait partie d’une jurisprudence bien établie de la Cour et la requête fut attribuée à un Comité de trois juges.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

6.

La requérante est née en 1965 et réside à Cahul.

7.

En 1997, la maison de la requérante fut gravement endommagée suite à des intempéries. Après une procédure entamée par la requérante, le

tribunal de Cahul obligea la mairie de Cahul, par un arrêt du 19

septembre 2003, à transférer à la requérante la propriété sur un appartement de deux pièces. La mairie de Cahul n’interjeta pas appel et l’arrêt devint définitif le 4 octobre 2003.

8.

Le 22 octobre 2008, le tribunal de Cahul changea la modalité d’exécution de l’arrêt définitif du 19 septembre 2003, obligeant la mairie de Cahul à verser à la requérante la somme de 31 000 euros (EUR).

9.

Le 23 décembre 2009, ce montant fut transféré sur le compte bancaire de la requérante.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

10.

Les dispositions de droit interne pertinent ont été recensées par la Cour dans l’affaire

Prodan c. Moldova

(n

o

49806/99, § 31, CEDH 2004

‑

III (extraits)).

EN DROIT

I.

OBSERVATION PRÉLIMINAIRE

11.

Par une lettre du 26 novembre 2010, le Gouvernement porta à la connaissance de la Cour que l’arrêt définitif rendu en faveur de la requérante avait été exécuté le 23 décembre 2009. Ce fait était confirmé par un récépissé signé par la requérante le 19 janvier 2010, portant la mention manuscrite que celle-ci n’avait plus de prétentions quant à l’exécution de l’arrêt en question. Selon le Gouvernement, cette mention écrite signifie que la requérante n’entend plus maintenir sa requête devant la Cour. Il demanda à la Cour de rayer la requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

12.

La Cour observe que, bien que le récépissé du 19 janvier 2010 porte une telle mention manuscrite, la requérante n’a jamais exprimé, dans sa correspondance avec la Cour, le souhait de ne plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

13.

Au vu de ce qui précède, la Cour ne saurait accepter l’argument du Gouvernement quant à la nécessité de rayer l’affaire du rôle.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION ET DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

14.

La requérante allègue que l’inexécution de l’arrêt du 19 septembre 2003 a enfreint son droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi que son droit à la protection de ses biens, tel que garanti par l’article 1 du Protocole no 1. Les dispositions invoquées sont ainsi libellées

:

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 1 du Protocole n

o

1

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens (...)

»

A.

Sur la recevabilité

15.

Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes. Il considère qu’il était loisible à la requérante de saisir les tribunaux d’une action à l’encontre des autorités responsables de la non-exécution de l’arrêt définitif rendu en sa faveur afin d’obtenir des dommages-intérêts.

16.

La Cour a traité à maintes reprises des affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté qu’il n’y avait pas, en droit moldave, de voies de recours internes effectives pour remédier à l’inexécution d’un arrêt définitif (voir, parmi beaucoup d’autres,

Prodan

précité). Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.

17.

Partant, la Cour rejette l’exception soulevée par Gouvernement.

18.

A la lumière des faits de l’espèce et de la jurisprudence, la Cour estime que les griefs formulés sur le terrain des articles 6 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1 soulèvent des questions de fait et de droit au regard de la Convention qui nécessitent un examen au fond. Elle relève qu’ils ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables.

B.

Sur le fond

19.

Le Gouvernement fait valoir que l’huissier de justice a pris des mesures appropriées pour assurer l’exécution dudit arrêt. Aux yeux du Gouvernement, une période d’inexécution d’environ cinq ans ne saurait passer pour déraisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. Il soulève le même argument en ce qui concerne la violation alléguée de l’article 1 du Protocole n

o

1.

20.

La Cour rappelle que, dans la présente affaire, bien que la requérante ait obtenu le 19 septembre 2003 une décision interne définitive ordonnant au conseil local de lui transférer le droit de propriété sur un logement, cette décision ne fut exécutée que le 23 décembre 2009, soit avec un retard de six ans, deux mois et vingt-trois jours. La Cour a traité à maintes reprises des affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi que de l’article

1 du Protocole n

o

1 (voir, parmi beaucoup d’autres,

Prodan

précité), résultant de l’exécution tardive d’un arrêt définitif.

21.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce l’État, responsable pour l’exécution de l’arrêt définitif en faveur de la requérante, ne s’est pas acquitté des ses obligations.

22.

Partant, il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

23.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

24.

La Cour observe que les prétentions de la partie requérante au titre de la satisfaction équitable ont été reçues après l’expiration du délai imparti à cet effet par l’article 60 du règlement de la Cour et qu’aucune explication n’a été fournie pour le non-respect de ce délai. La Cour estime donc qu’il n’y a pas lieu d’octroyer de somme au titre de l’article 41 de la Convention.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 de la Convention

;

3.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1

;

4.

Rejette

la demande de la satisfaction équitable.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 mai 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Marialena Tsirli

Egbert Myjer

Greffière adjointe

Président