AFFAIRE BUREA ET AUTRES c. MOLDOVA

La originea cauzei se află 5 cereri (nr. 55349/07, 16968/09, 19750/09, 32465/09 și 39377/09) îndreptate împotriva Republicii Moldova și inițiate de cetățeni ai acestui stat, dna Victor Burea, dna Veaceslav Platonov, dna Anatolie Ionaș, dna Ion Berliba și dna Eugeniu Melnic ("reclamații"), care au sesizat Curtea pe 31 octombrie 2007, 22 februarie, 29 martie, 29 mai și 8 iulie 2009, respectiv, în temeiul art. 34 din Convenția de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția"). Cererea nr. 19750/09 este îndreptată, de asemenea, împotriva Federației Ruse.

Primul reclamant este reprezentat de avocatul V. Marcu din Edineț; al doilea și al treilea de dl A. Bîzgu; și al cincilea de avocatul N. Mardari din Chișinău. Guvernul moldav ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul acestuia, dl V. Grosu.

Reclamanții susțineau, în particular, că dreptul lor la un tribunal, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, precum și dreptul la libera folosire a bunurilor lor consacrat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 au fost încălcate din cauza neexecutării hotărârilor definitive pronunțate în favoarea lor. În cauza nr. 39377/09, reclamantul estimau, de asemenea, că nu a dispus de o cale de recurs internă efectivă, în sensul art. 13 din Convenție, pentru a obține reparații pentru daunele cauzate de executarea întârziată a hotărârii.

Prin decizie parțială asupra admisibilității din 10 noiembrie 2009, Curtea a decis, în continuarea hotărârii pilote Olaru și alții c. Moldova (nr. 476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, 28 iulie 2009), să comunice cererile Guvernului moldav. Prin aceeași decizie, Curtea a decis să declare inadmisibilă cererea nr. 19750/09 în măsura în care era îndreptată împotriva Federației Ruse. Prevalând-se de prevederile fostului art. 29 § 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și fondului cauzei.

Atât reclamanții, cât și Guvernul au depus observații scrise asupra fondului cauzei (art. 59 § 1 din Regulament).

Pe 21 iulie 2011, Curtea a informat Guvernul cu privire la faptul că cauzele făceau parte dintr-o jurisprudență bine stabilită a Curții și cererile au fost atribuite unui comitet de trei judecători. PE FAPT I.

Faptele prezentelor cauze sunt similare celor din hotărârea pilote Olaru și alții precitată și pot fi rezumate după cum urmează. A. Cerere nr. 55349/07

Prin decizie definitivă din 16 septembrie 2004, tribunalul din Edineț s-a pronunțat în favoarea dlui Burea și a ordonat autorităților locale din Edineț să-i verseze 39.400 lei moldoveni (MDL) (aproximativ 2.650 euro (EUR) la acea vreme) cu titlu de prejudiciu material suferit din cauza confiscării, în anii 1940, a bunurilor aparținând familiei sale. Pe 18 decembrie 2007, reclamantul a primit suma în cauză. Sentința definitivă pronunțată în favoarea dlui Burea a fost, prin urmare, executată. B. Cereri nr. 16968/09 și 19750/09

Prin decizii definitive din 15 și 28 octombrie 2008, Curtea supremă de justiție s-a pronunțat în favoarea dlor Platonov și Ionaș, respectiv, și a ordonat autorităților locale din Chișinău să furnizeze fiecăruia o locuință. Pe 29 ianuarie 2010, consiliul local din Chișinău a adoptat o decizie privind atribuirea fiecăruia dintre cei doi reclamați a unui apartament situat în Chișinău. Hotărârile definitive pronunțate în favoarea dlor Platonov și Ionaș au fost, prin urmare, executate. C. Cerere nr. 32465/09

Prin decizie definitivă din 27 septembrie 2007, tribunalul din Edineț s-a pronunțat în favoarea dlui Ion Berliba și a ordonat autorităților locale din Edineț să-i verseze 148.000 MDL (aproximativ 9.050 EUR la acea vreme) cu titlu de prejudiciu material suferit din cauza confiscării, în anii 1940, a bunurilor aparținând familiei sale. Prin decizie definitivă din 22 aprilie 2008, curtea de apel din Bălți a obligat autoritățile locale din Edineț să verseze dlui Berliba 15.540 MDL (aproximativ 940 EUR la acea vreme) cu titlu de dobândă pentru neexecutare a deciziei din 27 septembrie 2007. Pe 22 aprilie 2008 și 3 iulie 2009, reclamantul a primit respectiv sumele de 48.840 MDL și 114.700 MDL. Hotărârile definitive pronunțate în favoarea dlui Berliba au fost, prin urmare, executate. D. Cerere nr. 39377/09

Prin decizie definitivă din 29 mai 2008, tribunalul din Briceni s-a pronunțat în favoarea dlui Melnic și a ordonat autorităților locale să-i verseze 153.150 MDL (aproximativ 9.510 EUR la acea vreme) cu titlu de prejudiciu material suferit din cauza confiscării, în anii 1940, a bunurilor aparținând familiei sale. Pe 6 august 2009, reclamantul a primit suma de bani în cauză. Sentința definitivă pronunțată în favoarea dlui Melnic a fost, prin urmare, executată.

Intr-o dată nespecificată, reclamantul a angajat o acțiune pentru plata dobânzii pentru neexecutare datorată pentru întârzierea executării deciziei din 29 mai 2008. Prin hotărâre definitivă din 2 decembrie 2010, curtea de apel din Bălți a respins acțiunea ca neîntemeiată, invocând prevederile legale potrivit cărora plata despăgubirilor alocate victimelor represiunilor politice putea fi echelonată pe trei ani. II.

Reclamanții susțin că întârzierea pusă de autoritățile statului în executarea hotărârilor definitive și executive pronunțate în favoarea lor a încălcat dreptul lor la un tribunal, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, precum și dreptul la respectul bunurilor prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1. Pasajele relevante ale dispozițiilor invocate sunt redactate după cum urmează: Art. 6 § 1 "Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată echitabil (...) de către un tribunal (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...)" Art. 1 din Protocolul nr. 1 "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectul bunurilor sale (...)"

În cauza nr. 39377/09, reclamantul denunță, de asemenea, absența unei căi de recurs interne efective pentru a se prevalua de dreptul la execuție al hotărârii definitive pronunțate în favoarea sa. Invocă art. 13 din Convenție combinat cu art. 6 din Convenție. Dispozițiile art. 13 se citesc după cum urmează: "Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de recurs efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale." I.

Având în vedere similitudinea cauzelor sub aspectul faptelor și al problemei de fond pe care o ridică, Curtea consideră necesar să le conexeze și decide să le examineze în mod colegial într-o singură hotărâre. B. Privind locul standi al doamnei Maria Cotogoi și al dlui Fiodor Berliba privind cererea nr. 32465/09

Curtea constată că dlui Ion Berliba a decedat pe 16 iulie 2010, dar că moștenitorii săi, doamna M. Cotogoi și dlui F. Berliba, au exprimat, prin scrisoare din 1 martie 2011, dorința de a continua procedura.

În mai multe cauze în care un reclamant a decedat în timp ce procedura era în curs, Curtea a luat în considerare voința de a continua procedura exprimată de moștenitori sau rude apropiate (a se vedea, de exemplu, Deweer c. Belgia, 27 februarie 1980, §§ 37-38, seria A nr. 35; Vocaturo c. Italia, 24 mai 1991, § 2, seria A nr. 206-C; și Malhous c. Republica Cehă (decizie), nr. 33071/96, CEDO 2000-XII).

În lumina acestei jurisprudențe, Curtea recunoaște moștenitorilor dlui Ion Berliba calitatea de a se substitui acum acestuia în cererea mai sus menționată. II.

Guvernul susține că reclamanții din cauzele nr. 55349/07, 32465/09 și 39377/09 au acționat mala fides ținând seama de faptul că nu au informat sau au informat cu întârziere Curtea cu privire la executarea hotărârilor definitive pronunțate în favoarea lor. Guvernul susține, de asemenea, că în toate cele cinci cauze, reclamanții au omis să ridice, în termen de șase luni după executarea integrală a hotărârilor definitive pronunțate în favoarea lor, grievuri noi privind întârzierea executării acestor hotărâri. În consecință, Guvernul consideră că reclamanții nu au respectat termenul de șase luni impus de art. 35 § 1 din Convenție și invită Curtea să respingă prezentele cereri în aplicarea jurisprudenței Șumila și alții c. Moldova (decizie) (nr. 41369/05 și următoarele, 26 ianuarie 2010).

Reclamanții au omis să prezinte comentarii cu privire la aceasta.

Curtea amintește că o cerere poate fi respinsă ca fiind abuzivă, în sensul art. 35 § 3 din Convenție, dacă a fost întemeiată cu știință pe fapte controverse (Varbanov c. Bulgaria, 5 octombrie 2000, § 36, Culegere de hotărâri și decizii 2000-X; Řehák c. Republica Cehă (decizie), nr. 67208/01, 18 mai 2004; Popov c. Moldova (nr. 1), nr. 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005; Kérétchachvili c. Georgia (decizie), nr. 5667/02, 2 mai 2006). De asemenea, informațiile incomplete și, prin urmare, înșelătoare pot fi calificate drept abuz al dreptului de cale de recurs individuală, în special atunci când privesc esența cauzei și reclamantul nu explică suficient eșecul de a divulga informațiile relevante (Poznanski și alții c. Germania (decizie), nr. 25101/05, 3 iulie 2007).

Privind cauzele la care se referă Guvernul, Curtea constată că reclamanții ar fi trebuit s-o informeze pe Curt cu privire la executarea hotărârilor definitive pronunțate în favoarea lor. Cu toate acestea, și în pofida omisiunii de a respecta această obligație, Curtea nu consideră că, în circumstanțele cauzei, acești reclamați au acționat contrar scopului dreptului de cale de recurs individuală consacrat de art. 34 din Convenție.

Cât privește argumentul Guvernului conform căruia reclamanții ar fi trebuit să ridice, în termen de șase luni de la momentul în care hotărârile definitive pronunțate în favoarea lor au fost executate, grievuri noi privind executarea întârziată a acestor hotărâri, Curtea constată că observanța termenului de șase luni trebuie apreciată la momentul introducerii cererilor în fața Curții. În prezentele cauze, cererile au fost depuse, contrar cu cauza Șumila precitată, la momentul în care procedurile de executare erau încă în curs. Din aceasta, Curtea respinge argumentele Guvernului. B. Privind absența calității de victimă privind cererile nr. 16968/09 și 19750/09

În aceste două cauze, Guvernul susține că dna Platonov (cerere nr. 16968/09) și Ionaș (cerere nr. 19750/09) s-au plâns de neexecutarea hotărârilor definitive pronunțate în favoarea lor la scurt timp după adoptarea acestor hotărâri (patru luni pentru dnu Platonov și cinci luni pentru dnu Ionaș). El susține că acești doi reclamați nu aveau calitatea de victimă la momentul introducerii cererilor lor în fața Curții.

Reclamanții au omis să prezinte comentarii cu privire la aceasta.

Curtea constată că, în cele două cauze precitate, hotărârile definitive pronunțate în favoarea reclamanților nu erau executate la momentul introducerii cererilor lor. În consecință, nu se poate afirma că drepturile reclamanților nu au fost lezate într-un mod concret la sesizarea Curții. Ei puteau, prin urmare, se pretinde victime ale unei încălcări în sensul art. 34 din Convenție. Curtea respinge, prin urmare, excepția Guvernului.

De altfel, Curtea constată că cererile nu sunt în mod evident neîntemeiате în sensul art. 35 § 3 (a) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să le declare admisibile. III. PRIVIND PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE ȘI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1

Reclamanții se plâng că neexecutarea hotărârilor pronunțate în favoarea lor a atins drepturile garantate de art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1.

Guvernul susține că perioada de neexecutare a fost rezonabilă. De altfel, în cele două cauze în care o locuință trebuia atribuită reclamanților (cereri nr. 16968/09 și 19750/09), Guvernul evidențiază complexitatea procesului de executare, care a necesitat eforturi financiare, administrative, organizaționale și logistice din partea statului.

Curtea constată că hotărârile definitive pronunțate în favoarea reclamanților au rămas neexecutate pentru perioade cuprinzând între treisprezece și treizeci și nouă luni. Curtea amintește poziția sa, exprimată în mod repetat în cazuri privind neexecutarea, conform căreia, imposibilitatea, pentru un creditor, de a obține execuția integrală, și într-un termen rezonabil, a unei hotărâri pronunțate în favoarea sa constituie o încălcare în privința sa a "dreptului la un tribunal" consacrat de art. 6 § 1 din Convenție, precum și a dreptului la libera folosire a bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Prodan c. Moldova, nr. 49806/99, §§ 56 și 62, CEDO 2004-III (extrase); Sîrbu și alții c. Moldova, nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 și 73973/01, § 40, 15 iunie 2004; Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, § 34, CEDO 2002-III; Lupacescu și alții c. Moldova, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 și 32759/03, § 24, 21 martie 2006; etc.).

În lumina circumstanțelor cauzei și a argumentelor avansate de părti, Curtea nu vede niciun motiv de a ajunge la o concluzie diferită în prezentele cazuri. Din aceasta, Curtea consideră că a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza omisiunii autorităților de a executa, într-un termen rezonabil, hotărârile definitive pronunțate în favoarea reclamanților. IV. PRIVIND PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE PRIVIND CEREREA NR. 39377/09

În cauza precitată, reclamantul se plânge de absența unei căi de recurs interne efective, în sensul art. 13 din Convenție, capabilă de a apăra dreptul la un tribunal garantat de art. 6 din Convenție.

Guvernul susține că nu este necesar să se examineze acest grief, deoarece garanțiile art. 13 din Convenție sunt acoperite, în materia neexecutării, de cele din art. 6 § 1 care constituie o lex specialis în cazul de față. Guvernul se referă la jurisprudența Popov c. Moldova (nr. 1) (nr. 74153/01, § 58, 18 ianuarie 2005).

Curtea amintește că art. 13 are ca efect să necesite o cale de recurs internă care să autorizeze instanța națională competentă să cunoască conținutul grievului bazat pe Convenție și să ofere remedierea corespunzătoare, chiar dacă sturile contractanțe se bucură de o anumită marjă de apreciere cu privire la modul de conformare cu obligațiile pe care le impune această prevedere (a se vedea, printre mulți alți judecători, Chahal c. Regatul Unit, 15 noiembrie 1996, § 145, Culegere de hotărâri și decizii 1996-V). În cauza de față, Curtea a constatat că drepturile garantate de art. 6 au fost încălcate în privința reclamantului (a se vedea §33 mai sus). Interesatul avea, prin urmare, un grief apărabil în sensul jurisprudenței Curții și, din aceasta, trebuia să dispose de o cale de recurs satisfacând criteriile art. 13. În această privință, Curtea constată că nu este necesar să aplice jurisprudența Popov c. Moldova (nr. 1), citată de Guvern, deoarece Curtea s-a pronunțat deja în mod repetat cu privire la observanța art. 13 din Convenție în cazuri care tratează neexecutarea unei sentințe definitive (a se vedea, printre mulți alții, Romachov c. Ucraina, nr. 67534/01, § 47, 27 iulie 2004; Moisei c. Moldova, nr. 14914/03, §§ 29-33, 19 decembrie 2006; Bourdov c. Rusia (nr. 2), nr. 33509/04, §§ 89-117, 15 ianuarie 2009).

Curtea amintește că, în cazul de față, reclamantul dispunea de o hotărâre definitivă pronunțată în favoarea sa care a fost executată numai la unu an și patruzeci și nouă zile după ce a devenit definitivă. Ea constată că reclamantul a încercat să recupereze, prin intermediul unei acțiuni de plată a dobânzii pentru neexecutare, pierderea de valoare a sumei alocate prin decizia definitivă (a se vedea §13 mai sus). Cu toate acestea, calea sa de recurs pentru danos a fost respinsă ca neîntemeiată de instanțele interne, care s-au bazat pe dispoziții legale care permiteau, în cazul specific al reclamantului, să echeloneze plata și, prin urmare, executarea hotărârii, pe o perioadă de trei ani.

În aceste condiții, este evident pentru Curtă că reclamantul nu a putut obține o remediere corespunzătoare pentru încălcarea acestor drepturi garantate de art. 6 din Convenție. Din aceasta, a existat o încălcare a art. 13 combinat cu această prevedere. V.

În cauza precitată, Curtea constată că fostul reclamant și-a prezentat pretenții de satisfacție echitabilă în formularul cererii. Cu toate acestea, moștenitorii interesatului, cărora Curtea le-a recunoscut calitate de a continua procedura (a se vedea §20 mai sus), nu și-au prezentat pretenții privind art. 41 din Convenție în termenul stabilit de Curt. Nici nu au reiterat pretenții ale reclamantului. Din aceasta, Curtea consideră că nu este necesar să le acorde o sumă cu titlu de satisfacție echitabilă. B. Prejudiciu material privind cererea nr. 39377/09

În cauza precitată, reclamantul reclamă 24.723 MDL (adică 1.473 EUR) cu titlu de prejudiciu material suferit. Această sumă reprezentă dobânda pentru neexecutare calculată conform dreptului intern pentru perioada de neexecutare a sentinței tribunalului din Briceni din 29 mai 2008.

Guvernul consideră că nu este necesar să acorde reclamantului o sumă la acest titlu, deoarece conform dreptului intern nu avea dreptul la compensație (a se vedea §13 mai sus).

Curtea consideră că reclamantul a trebuit să sufere un prejudiciu material din cauza imposibilității de a încasa și de a folosi, pentru o perioadă de unu an și patruzeci și nouă zile, sumele alocate de sentința definitivă din 29 mai 2008. Ea consideră, prin urmare, că este necesar să se compenseze pierderea de valoare a acestor sume prin calcularea dobânzii pentru neexecutare. Prin urmare, Curtea acordă reclamantului, în cauza nr. 39377/09, suma de 1.473 EUR cu titlu de prejudiciu material suferit. C. Prejudiciu moral

Reclamanții reclamă următoarele sume cu titlu de prejudiciu moral pe care ar fi suferit-o: - în cauza nr. 55349/07: 5.000 EUR pentru treizeci și nouă luni de neexecutare; - în cauzele nr. 16968/09 și 19750/09: 50.000 EUR pentru cincisprezece luni de neexecutare; - în cauza nr. 39377/09: 1.500 EUR pentru treisprezece luni de neexecutare.

Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între sumele reclamate și suferințele cauzate de execuția întârziată. Găsește, în plus, că aceste sume sunt excesive.

Curtea consideră că reclamanții au suferit în mod necesar prejudiciu moral din cauza executării întârziate a deciziilor definitive pronunțate în favoarea lor și că constatările de încălcare a Convenției nu constituie o reparație suficientă în această privință. În același timp, consideră excesive sumele reclamate de reclamați. Statuând în echitate, Curtea acordă cu titlu de prejudiciu moral 800 EUR fiecăruia dintre reclamații în cauzele nr. 16968/09, 19750/09 și 39377/09, precum și 2.400 EUR reclamantului din cauza nr. 55349/07. D. Frais și dépens

În cauzele nr. 16968/09 și 19750/09, reclamanții cer, de asemenea, 1.080 EUR fiecare pentru cheltuieli și costuri suportate în fața Curții. În cauza nr. 39377/09, reclamantul reclamă 560 EUR la acest titlu.

Guvernul consideră aceste sume excesive și nefondate.

Ținând seama de documentele în posesia sa și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabil să acorde, pentru procedura în fața ei, 100 EUR fiecăruia dintre reclamații în cele trei cauze precitate. E. Dobânda pentru neexecutare

Curtea consideră oportun să adapteze rata dobânzii pentru neexecutare la rata dobânzii pentru facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene mărită cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Decide să conexeze cererile; 2. Declară că moștenitorii dlui Ion Berliba, în cauza nr. 32465/09, au calitate de a continua prezenta procedură; 3. Declară cererile admisibile; 4. Declară că a existat în toate cauzele o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza executării întârziate a hotărârilor definitive; 5. Declară că a existat, în cauza nr. 39377/09, o încălcare a art. 13 din Convenție din cauza absenței unei căi de recurs interne efective capabile de a apăra dreptul la execuție al hotărârii definitive; 6. Declară a) că Statul pârât trebuie să verse reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, de convertit în moneda națională la cursul aplicabil la data plății: i) în cauza nr. 55349/07: 2.400 EUR (doi mii patru sute euro) pentru prejudiciu moral; ii) în cauzele nr. 16968/09 și 19750/09: 800 EUR (opt sute euro) pentru prejudiciu moral și 100 EUR (o sută euro) pentru cheltuieli și costuri, fiecăruia dintre reclamații; iii) în cauza nr. 39377/09: 1.473 EUR (o mie patru sute șaptezeci și trei euro) pentru prejudiciu material, 800 EUR (opt sute euro) pentru prejudiciu moral și 100 EUR (o sută euro) pentru cheltuieli și costuri; b) că de la expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, crescută cu trei puncte procentuale; 7. Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru restul. Redactat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 13 decembrie 2011, în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 din Regulament. Marialena Tsirli Egbert Myjer Grefier adjunct Președinte

A l’origine de l’affaire se trouvent 5 requêtes (n os 55349/07, 16968/09, 19750/09, 32465/09 et 39377/09) dirigées contre la République de Moldova et dont les ressortissants de cet Etat, MM. Victor Burea, Veaceslav Platonov, Anatolie Ionaș, Ion Berliba et Eugeniu Melnic (« les requérants »), ont saisi la Cour les 31 octobre 2007, 22 février, 29 mars, 29 mai et 8 juillet 2009, respectivement, en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »). La requête n o 19750/09 est dirigée également contre la Fédération de Russie.

Le premier requérant est représenté par M e V. Marcu, avocat à Edineț ; les deuxième et troisième par M. A. Bîzgu ; et le cinquième par M e N. Mardari, avocate à Chișinău. Le gouvernement moldave (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. V. Grosu.

Les requérants alléguaient en particulier que leurs droit à un tribunal, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi que leur droit à la libre jouissance de leurs biens consacré par l’article 1 du Protocole n o 1 ont été méconnus en raison de la non-exécution des arrêts définitifs rendus en leur faveur. Dans l’affaire n o 39377/09, le requérant estimait également qu’il n’avait pas disposé d’un recours interne effectif, au sens de l’article 13 de la Convention, pour obtenir réparation du dommage causé par l’exécution tardive de l’arrêt.

Par une décision partielle sur la recevabilité du 10 novembre 2009, la Cour a décidé, dans le prolongement de l’arrêt pilote Olaru et autres c. Moldova (n os 476/07, 22539/05, 17911/08 et 13136/07, 28 juillet 2009), de communiquer les requêtes au Gouvernement moldave. Par la même décision, la Cour a décidé de déclarer irrecevable la requête n o 19750/09 pour autant qu’elle était dirigée contre la Fédération de Russie. Se prévalant des dispositions de l’ancien article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l’affaire.

Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article 59 § 1 du règlement).

Le 21 juillet 2011, la Cour informa le Gouvernement du fait que les affaires faisaient partie d’une jurisprudence bien établie de la Cour et les requêtes furent attribuées à un comité de trois juges. EN FAIT I.

Les faits des présentes affaires sont similaires à ceux de l’arrêt pilote Olaru et autres précité et peuvent être résumés comme suit. A. Requête n o 55349/07

Par décision définitive du 16 septembre 2004, le tribunal d’Edineț se prononça en faveur de M. Burea et ordonna aux autorités locales d’Edineț de lui verser 39 400 lei moldaves (MDL) (environ 2 650 euros (EUR) à l’époque) au titre du préjudice matériel subi en raison de la confiscation, dans les années 1940, des biens appartenant à sa famille. Le 18 décembre 2007, le requérant reçut la somme en question. Le jugement définitif rendu en faveur de M. Burea fut ainsi exécuté. B. Requêtes n os 16968/09 et 19750/09

Par décisions définitives des 15 et 28 octobre 2008, la Cour suprême de justice se prononça en faveur de MM. Platonov et Ionaș, respectivement, et ordonna aux autorités locales de Chișinău de fournir à chacun un logement. Le 29 janvier 2010, le conseil local de Chișinău adopta une décision concernant l’attribution à chacun des deux requérants d’un appartement situé à Chișinău. Les décisions définitives rendues en faveur de MM. Platonov et Ionaș furent ainsi exécutées. C. Requête n o 32465/09

Par décision définitive du 27 septembre 2007, le tribunal d’Edineț se prononça en faveur de M. Ion Berliba et ordonna aux autorités locales d’Edineț de lui verser 148 000 MDL (environ 9 050 EUR à l’époque) au titre du préjudice matériel subi en raison de la confiscation, dans les années 1940, des biens appartenant à sa famille. Par décision définitive du 22 avril 2008, la cour d’appel de Bălți obligea les autorités locales d’Edineț à verser à M. Berliba 15 540 MDL (environ 940 EUR à l’époque) au titre d’intérêts moratoires pour la non-exécution de la décision du 27 septembre 2007. Les 22 avril 2008 et 3 juillet 2009, le requérant reçut respectivement les sommes de 48 840 MDL et 114 700 MDL. Les décisions définitives rendues en faveur de M. Berliba furent ainsi exécutées. D. Requête n o 39377/09

Par décision définitive du 29 mai 2008, le tribunal de Briceni se prononça en faveur de M. Melnic et ordonna aux autorités locales de lui verser 153 150 MDL (environ 9 510 EUR à l’époque) au titre du préjudice matériel subi en raison de la confiscation, dans les années 1940, des biens appartenant à sa famille. Le 6 août 2009, le requérant reçut la somme d’argent en question. Le jugement définitif rendu en faveur de M. Melnic fut ainsi exécuté. 13 . A une date non spécifiée, le requérant engagea une action en paiement des intérêts moratoires dus pour le retard d’exécution de la décision du 29 mai 2008. Par arrêt définitif du 2 décembre 2010, la cour d’appel de Bălți rejeta l’action comme mal fondée, invoquant les dispositions légales selon lesquelles le paiement des dédommagements alloués aux victimes des répressions politiques pouvait être étalé sur trois ans. II.

Les requérants allèguent que le retard mis par les autorités étatiques dans l’exécution des arrêts définitifs et exécutoires rendus en leur faveur a enfreint leur droit d’accès à un tribunal, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi que leur droit au respect des biens tel que prévu par l’article 1 du Protocole n o 1. Les passages pertinents des dispositions invoquées sont ainsi libellés : Article 6 § 1 « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Article 1 du Protocole n o 1 « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens (...) »

Dans l’affaire n o 39377/09, le requérant dénonce également l’absence d’un recours interne effectif pour faire valoir son droit à exécution de l’arrêt définitif rendu en sa faveur. Il invoque l’article 13 de la Convention combiné avec l’article 6 de la Convention. Les dispositions de l’article 13 se lisent comme suit : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. ». I.

Compte tenu de la similitude des affaires quant aux faits et au problème de fond qu’elles posent, la Cour estime nécessaire de les joindre et décide de les examiner conjointement dans un seul et même arrêt. B. Sur le locus standi de Mme Maria Cotogoi et M. Fiodor Berliba concernant la requête n o 32465/09

La Cour note que M. Ion Berliba est décédé le 16 juillet 2010, mais que ses héritiers, M me M. Cotogoi et M. F. Berliba, ont exprimé, par lettre du 1 er mars 2011, le souhait de continuer l’instance.

Dans plusieurs affaires où un requérant était décédé pendant la procédure, la Cour a pris en compte la volonté de poursuivre celle-ci exprimée par des héritiers ou parents proches (voir, par exemple, Deweer c. Belgique , 27 février 1980, §§ 37-38, série A n o 35 ; Vocaturo c. Italie , 24 mai 1991, § 2, série A n o 206-C ; et Malhous c. République tchèque (déc.), n o 33071/96, CEDH 2000-XII).

A la lumière de cette jurisprudence, la Cour reconnaît aux héritiers de M. Ion Berliba qualité pour se substituer désormais à celui-ci dans la requête susmentionnée. II.

Le Gouvernement soutient que les requérants dans les affaires n os 55349/07, 32465/09 et 39377/09 ont agi mala fides compte tenu du fait qu’ils n’ont pas informé ou ont informé tardivement la Cour de l’exécution des arrêts définitifs rendus en leur faveur. Le Gouvernement fait valoir également que, dans toutes les cinq affaires, les requérants ont omis de soulever, dans les six mois qui ont suivi l’exécution intégrale des arrêts définitifs rendus en leur faveur, de nouveaux griefs tirés du retard d’exécution. Dès lors, le Gouvernement estime que les requérants n’ont pas respecté le délai de six mois imposé par l’article 35 § 1 de la Convention et invite la Cour à rejeter les présentes requêtes en application de la jurisprudence Șumila et autres c. Moldova (déc.) (n os 41369/05 et suivants, 26 janvier 2010).

Les requérants ont omis de soumettre des commentaires à ce sujet.

La Cour rappelle qu’une requête peut être rejetée comme étant abusive, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention, si elle a été fondée sciemment sur des faits controuvés ( Varbanov c. Bulgarie , 5 octobre 2000, § 36, Recueil des arrêt et décisions 2000-X ; Řehák c. République tchèque (déc.), n o 67208/01, 18 mai 2004 ; Popov c. Moldova (n o 1) , n o 74153/01, § 48, 18 janvier 2005 ; Kérétchachvili c. Géorgie (déc.), n o 5667/02, 2 mai 2006). Une information incomplète et donc trompeuse peut également être qualifiée comme un abus du droit de recours individuel, particulièrement lorsqu’elle concerne le noyau de l’affaire et que le requérant n’explique pas de façon suffisante son manquement à divulguer les informations pertinentes ( Poznanski et autres c. Allemagne (déc.), n o 25101/05, 3 juillet 2007).

Concernant les affaires auxquelles se réfère le Gouvernement, la Cour note que les requérants auraient dû l’informer de l’exécution des arrêts définitifs rendus en leur faveur. Toutefois et nonobstant l’omission de respecter cette obligation, la Cour ne considère pas que, dans les circonstances de l’espèce, ces requérants ont agi contrairement au but du droit de recours individuel consacré par l’article 34 de la Convention.

Quant à l’argument du Gouvernement selon lequel les requérants auraient dû soulever, dans un délai de six mois à partir du moment où les arrêts définitifs rendus en leur faveur ont été exécutés, de nouveaux griefs relatifs à l’exécution tardive de ces arrêts, la Cour note que l’observation du délai de six mois doit être appréciée au moment de l’introduction des requêtes devant la Cour. Dans les présentes affaires, les requêtes ont été déposées, contrairement à l’affaire Șumila précitée, au moment où les procédures d’exécution étaient encore pendantes. Partant, la Cour rejette les arguments du Gouvernement. B. Sur l’absence de qualité de victime concernant les requêtes n os 16968/09 et 19750/09

Dans ces deux affaires, le Gouvernement fait valoir que MM. Platonov (requête n o 16968/09) et Ionaș (requête n o 19750/09) se sont plaint de l’inexécution des arrêts définitifs rendus en leur faveur peu de temps après l’adoption de ces arrêts (quatre mois pour M. Platonov et cinq mois pour M. Ionaș). Il argue que ces deux requérants n’avaient pas la qualité de victime au moment de l’introduction de leurs requêtes devant la Cour.

Les requérants ont omis de soumettre des commentaires à ce sujet.

La Cour relève que, dans les deux affaires précitées, les arrêts définitifs rendus en faveur des requérants n’étaient pas exécutés au moment de l’introduction de leurs requêtes. Dès lors, l’on ne saurait affirmer que les droits des requérants n’étaient pas lésés d’une manière concrète lors de la saisine de la Cour. Ils pouvaient donc se prétendre victimes d’une violation au sens de l’article 34 de la Convention. La Cour rejette donc l’exception du Gouvernement.

Au surplus, la Cour constate que les requêtes ne sont pas manifestement mal fondées au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’elles ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables. III. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION ET DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N o 1

Les requérants se plaignent que l’inexécution des arrêts rendus en leur faveur a porté atteinte à leurs droits garantis par l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1.

Le Gouvernement soutient que la période de non-exécution a été raisonnable. En outre, dans les deux affaires où un logement devait être attribué aux requérants (requêtes n os 16968/09 et 19750/09), le Gouvernement met en exergue la complexité du processus d’exécution, lequel a demandé des efforts d’ordre financier, administratif, organisationnel et logistique de la part de l’Etat.

La Cour note que les arrêts définitifs rendus en faveur des requérants sont restés non exécutés pendant des périodes allant de treize à trente-neuf mois. La Cour rappelle sa position, exprimée à maintes reprises dans des affaires ayant trait au défaut d’exécution, selon laquelle, l’impossibilité, pour un créancier, de faire exécuter intégralement, et dans un délai raisonnable, une décision rendue en sa faveur constitue une violation dans son chef du « droit à un tribunal » consacré par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi que du droit à la libre jouissance de ses biens garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 ( Prodan c. Moldavie , n o 49806/99, §§ 56 et 62, CEDH 2004 ‑ III (extraits) ; Sîrbu et autres c. Moldavie , n os 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 et 73973/01, § 40, 15 juin 2004 ; Bourdov c. Russie , n o 59498/00, § 34, CEDH 2002-III ; Lupacescu et autres c. Moldavie , n os 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, et 32759/03, § 24, 21 mars 2006 ; etc.). 33 . A la lumière des circonstances de l’espèce et des arguments avancés par les parties, la Cour ne voit aucune raison d’arriver à une conclusion différente dans les cas présents. Partant, la Cour estime qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 en raison de l’omission des autorités d’exécuter, dans un délai raisonnable, les arrêts définitifs rendus en faveur des requérants. IV. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION CONCERNANT LA REQUÊTE N o 39377/09

Dans l’affaire précitée, le requérant se plaint de l’absence d’un recours interne effectif, au sens de l’article 13 de la Convention, susceptible de défendre son droit au tribunal garanti par l’article 6 de la Convention.

Le Gouvernement soutient qu’il n’y a pas lieu d’examiner ce grief car les garanties de l’article 13 de la Convention sont couvertes, en matière de non-exécution, par celles de l’article 6 § 1 qui constitue une lex specialis en l’occurrence. Le Gouvernement fait référence à la jurisprudence Popov c. Moldova (n o 1) (n o 74153/01, § 58, 18 janvier 2005).

La Cour rappelle que l’article 13 a pour conséquence d’exiger un recours interne habilitant l’instance nationale compétente à connaître du contenu du grief fondé sur la Convention et à offrir le redressement approprié, même si les Etats contractants jouissent d’une certaine marge d’appréciation quant à la manière de se conformer aux obligations que leur fait cette disposition (voir, parmi bien d’autres arrêts, Chahal c. Royaume ‑ Uni , 15 novembre 1996, § 145, Recueil des arrêts et décisions 1996-V). En l’espèce, la Cour a constaté qu’il avait été porté atteinte aux droits garantis par l’article 6 dans le chef du requérant (voir paragraphe 33 ci-dessus). L’intéressé avait donc un grief défendable au sens de la jurisprudence de la Cour et, partant, il devait disposer d’un recours satisfaisant aux critères de l’article 13. A cet égard, la Cour note qu’il n’y a pas lieu d’appliquer la jurisprudence Popov c. Moldova (n o 1) , citée par le Gouvernement, car la Cour s’est déjà prononcée à plusieurs reprises sur l’observation de l’article 13 de la Convention dans des affaires traitant de la non-exécution d’un jugement définitif (voir, parmi beaucoup d’autres, Romachov c. Ukraine , n o 67534/01, § 47, 27 juillet 2004 ; Moisei c. Moldova , n o 14914/03, §§ 29-33, 19 décembre 2006 ; Bourdov c. Russie (n o 2) , n o 33509/04, §§ 89-117, 15 janvier 2009).

La Cour rappelle que, dans le cas présent, le requérant disposait d’un arrêt définitif rendu en sa faveur qui n’a été exécuté qu’un an et quarante-neuf jours après qu’il eut devenu définitif. Elle note que le requérant a tenté de récupérer, par le biais d’une action en paiement des intérêts moratoires, la perte de valeur du montant alloué par la décision définitive (voir paragraphe 13 ci-dessus). Toutefois, son recours indemnitaire fut rejeté comme mal fondé par les tribunaux internes, lesquels se sont fondés sur des dispositions légales permettant, dans le cas spécifique du requérant, d’étaler le paiement, et donc l’exécution de l’arrêt, sur une période de trois ans.

Dans ces conditions, il est patent pour la Cour que le requérant n’a pu obtenir un redressement approprié pour la violation de ces droits garantis par l’article 6 de la Convention. Dès lors, il y a eu violation de l’article 13 combiné avec cette disposition. V.

Dans l’affaire précitée, la Cour note que feu le requérant a présenté ses demandes de satisfaction équitable dans le formulaire de requête. Toutefois, les héritiers de l’intéressé, auxquels la Cour a reconnu qualité pour continuer la procédure (voir paragraphe 20 ci-dessus), n’ont pas présenté leurs prétentions relatives à l’article 41 de la Convention dans le délai imparti par la Cour. Ils n’ont pas réitéré non plus les demandes du requérant. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de leur octroyer de somme au titre de la satisfaction équitable. B. Dommage matériel concernant la requête n o 39377/09

Dans l’affaire précitée, le requérant réclame 24 723 MDL (soit 1 473 EUR) au titre de préjudice matériel subi. Cette somme représente les intérêts moratoires calculés selon le droit interne pour la période de non ‑ exécution du jugement du tribunal de Briceni du 29 mai 2008.

Le Gouvernement estime qu’il n’y a pas lieu d’allouer au requérant de somme à ce titre car selon le droit interne il n’avait pas droit à compensation (voir paragraphe 13 ci-dessus).

La Cour considère que le requérant a dû subir un préjudice matériel en raison de l’impossibilité de toucher et d’utiliser, pendant une période d’un an et quarante-neuf jours, les sommes allouées par le jugement définitif du 29 mai 2008. Elle estime donc qu’il y a lieu de compenser la perte de valeur de ces sommes en calculant des intérêts moratoires. Ainsi, la Cour accorde au requérant, dans l’affaire n o 39377/09, la somme de 1 473 EUR au titre de préjudice matériel subi. C. Dommage moral

Les requérants réclament les montants suivants au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi : - dans l’affaire n o 55349/07 : 5 000 EUR pour trente-neuf mois d’inexécution ; - dans les affaires n os 16968/09 et 19750/09 : 50 000 EUR pour quinze mois d’inexécution ; - dans l’affaire n o 39377/09 : 1 500 EUR pour treize mois d’inexécution.

Le Gouvernement considère qu’il n’y a pas de lien de causalité entre les montants demandés et les souffrances causées par l’exécution tardive. Il trouve accessoirement que ces montants sont excessifs.

La Cour considère que les requérants ont forcément subi un dommage moral à cause de l’exécution tardive des décisions définitives rendues en leur faveur et que les constats de violation de la Convention ne constituent pas une réparation suffisante à cet égard. En même temps, elle juge excessifs les montants réclamés par les requérants. Statuant en équité, la Cour alloue au titre de dommage moral 800 EUR à chacun des requérants dans les affaires n os 16968/09, 19750/09 et 39377/09, ainsi que 2 400 EUR au requérant dans l’affaire n o 55349/07. D. Frais et dépens

Dans les affaires n os 16968/09 et 19750/09, les requérants demandent également 1 080 EUR chacun pour les frais et dépens engagés devant la Cour. Dans l’affaire n o 39377/09, le requérant réclame 560 EUR à ce titre.

Le Gouvernement considère ces montants excessifs et non étayés.

Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour estime raisonnable d’allouer, pour la procédure devant elle, 100 EUR à chacun des requérants dans les trois affaires précitées. E. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de joindre les requêtes ; 2. Dit que les héritiers de M. Ion Berliba, dans l’affaire n o 32465/09, ont qualité pour poursuivre la présente procédure ; 3. Déclare les requêtes recevables ; 4. Dit qu’il y a eu dans toutes les affaires violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 en raison de l’exécution tardive des arrêts définitifs ; 5. Dit qu’il y a eu, dans l’affaire n o 39377/09, violation de l’article 13 de la Convention à cause de l’absence d’un recours interne effectif susceptible de défendre le droit à exécution de l’arrêt définitif ; 6. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser aux requérants, dans les trois mois, les sommes suivantes, à convertir en monnaie nationale au taux applicable à la date du règlement : i) dans l’affaire n o 55349/07 : 2 400 EUR (deux mille quatre cents euros) pour dommage moral ; ii) dans les affaires n os 16968/09 et 19750/09 : 800 EUR (huit cents euros) pour dommage moral et 100 EUR (cent euros) pour frais et dépens, à chacun des requérants ; iii) dans l’affaire n o 39377/09 : 1 473 EUR (mille quatre cent soixante-treize euros) pour dommage matériel, 800 EUR (huit cents euros) pour dommage moral et 100 EUR (cent euros) pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 7. Rejette les demandes de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 décembre 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Marialena Tsirli Egbert Myjer Greffière adjointe Président