AFFAIRE BUREA ET AUTRES c. MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13
AFFAIRE BUREA ET AUTRES c. MOLDOVA (CtEDO, 2011)
A TREIA SECȚIUNE
CAUZA
BUREA ȘI ALȚII c. MOLDOVA
(Cereri nr. 55349/07, 16968/09, 19750/09, 32465/09 și 39377/09)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
13 decembrie 2011
Această hotărâre este definitivă. Poate suferi corectări de formă.
În cauza Burea și alții c. Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), în ședință de comitet compus din:
Egbert Myjer, președinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi, judecători,
și doamna Marialena Tsirli, grefier adjunct de secțiune,
După deliberări în camera de consiliu pe 22 noiembrie 2011,
Pronunță hotărârea ce urmează, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea cauzei se află 5 cereri (nr. 55349/07, 16968/09, 19750/09, 32465/09 și 39377/09) îndreptate împotriva Republicii Moldova și inițiate de cetățeni ai acestui stat, dna Victor Burea, dna Veaceslav Platonov, dna Anatolie Ionaș, dna Ion Berliba și dna Eugeniu Melnic ("reclamații"), care au sesizat Curtea pe 31 octombrie 2007, 22 februarie, 29 martie, 29 mai și 8 iulie 2009, respectiv, în temeiul art. 34 din Convenția de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția"). Cererea nr. 19750/09 este îndreptată, de asemenea, împotriva Federației Ruse.
Primul reclamant este reprezentat de avocatul V. Marcu din Edineț; al doilea și al treilea de dl A. Bîzgu; și al cincilea de avocatul N. Mardari din Chișinău. Guvernul moldav ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul acestuia, dl V. Grosu.
Reclamanții susțineau, în particular, că dreptul lor la un tribunal, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, precum și dreptul la libera folosire a bunurilor lor consacrat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 au fost încălcate din cauza neexecutării hotărârilor definitive pronunțate în favoarea lor. În cauza nr. 39377/09, reclamantul estimau, de asemenea, că nu a dispus de o cale de recurs internă efectivă, în sensul art. 13 din Convenție, pentru a obține reparații pentru daunele cauzate de executarea întârziată a hotărârii.
Prin decizie parțială asupra admisibilității din 10 noiembrie 2009, Curtea a decis, în continuarea hotărârii pilote Olaru și alții c. Moldova (nr. 476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, 28 iulie 2009), să comunice cererile Guvernului moldav. Prin aceeași decizie, Curtea a decis să declare inadmisibilă cererea nr. 19750/09 în măsura în care era îndreptată împotriva Federației Ruse. Prevalând-se de prevederile fostului art. 29 § 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și fondului cauzei.
Atât reclamanții, cât și Guvernul au depus observații scrise asupra fondului cauzei (art. 59 § 1 din Regulament).
Pe 21 iulie 2011, Curtea a informat Guvernul cu privire la faptul că cauzele făceau parte dintr-o jurisprudență bine stabilită a Curții și cererile au fost atribuite unui comitet de trei judecători.
PE FAPT
I.
CIRCUMSTANȚELE CAZULUI
Reclamanții s-au născut respectiv în 1933, 1969, 1965, 1920 și 1937.
Faptele prezentelor cauze sunt similare celor din hotărârea pilote Olaru și alții precitată și pot fi rezumate după cum urmează.
A.
Cerere nr. 55349/07
Prin decizie definitivă din 16 septembrie 2004, tribunalul din Edineț s-a pronunțat în favoarea dlui Burea și a ordonat autorităților locale din Edineț să-i verseze 39.400 lei moldoveni (MDL) (aproximativ 2.650 euro (EUR) la acea vreme) cu titlu de prejudiciu material suferit din cauza confiscării, în anii 1940, a bunurilor aparținând familiei sale. Pe 18 decembrie 2007, reclamantul a primit suma în cauză. Sentința definitivă pronunțată în favoarea dlui Burea a fost, prin urmare, executată.
B.
Cereri nr. 16968/09 și 19750/09
Prin decizii definitive din 15 și 28 octombrie 2008, Curtea supremă de justiție s-a pronunțat în favoarea dlor Platonov și Ionaș, respectiv, și a ordonat autorităților locale din Chișinău să furnizeze fiecăruia o locuință. Pe 29 ianuarie 2010, consiliul local din Chișinău a adoptat o decizie privind atribuirea fiecăruia dintre cei doi reclamați a unui apartament situat în Chișinău. Hotărârile definitive pronunțate în favoarea dlor Platonov și Ionaș au fost, prin urmare, executate.
C.
Cerere nr. 32465/09
Prin decizie definitivă din 27 septembrie 2007, tribunalul din Edineț s-a pronunțat în favoarea dlui Ion Berliba și a ordonat autorităților locale din Edineț să-i verseze 148.000 MDL (aproximativ 9.050 EUR la acea vreme) cu titlu de prejudiciu material suferit din cauza confiscării, în anii 1940, a bunurilor aparținând familiei sale. Prin decizie definitivă din 22 aprilie 2008, curtea de apel din Bălți a obligat autoritățile locale din Edineț să verseze dlui Berliba 15.540 MDL (aproximativ 940 EUR la acea vreme) cu titlu de dobândă pentru neexecutare a deciziei din 27 septembrie 2007. Pe 22 aprilie 2008 și 3 iulie 2009, reclamantul a primit respectiv sumele de 48.840 MDL și 114.700 MDL. Hotărârile definitive pronunțate în favoarea dlui Berliba au fost, prin urmare, executate.
D.
Cerere nr. 39377/09
Prin decizie definitivă din 29 mai 2008, tribunalul din Briceni s-a pronunțat în favoarea dlui Melnic și a ordonat autorităților locale să-i verseze 153.150 MDL (aproximativ 9.510 EUR la acea vreme) cu titlu de prejudiciu material suferit din cauza confiscării, în anii 1940, a bunurilor aparținând familiei sale. Pe 6 august 2009, reclamantul a primit suma de bani în cauză. Sentința definitivă pronunțată în favoarea dlui Melnic a fost, prin urmare, executată.
Intr-o dată nespecificată, reclamantul a angajat o acțiune pentru plata dobânzii pentru neexecutare datorată pentru întârzierea executării deciziei din 29 mai 2008. Prin hotărâre definitivă din 2 decembrie 2010, curtea de apel din Bălți a respins acțiunea ca neîntemeiată, invocând prevederile legale potrivit cărora plata despăgubirilor alocate victimelor represiunilor politice putea fi echelonată pe trei ani.
II.
DREPTUL INTERN RELEVANT
Dreptul intern relevant este rezumat în cauzele Prodan c. Moldova (nr. 49806/99, § 31, CEDO 2004-III (extrase)) și Olaru și alții c. Moldova (precitată, §§ 24-34).
PE DREPT
Reclamanții susțin că întârzierea pusă de autoritățile statului în executarea hotărârilor definitive și executive pronunțate în favoarea lor a încălcat dreptul lor la un tribunal, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, precum și dreptul la respectul bunurilor prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1. Pasajele relevante ale dispozițiilor invocate sunt redactate după cum urmează:
Art. 6 § 1
"Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată echitabil (...) de către un tribunal (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...)"
Art. 1 din Protocolul nr. 1
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectul bunurilor sale (...)"
În cauza nr. 39377/09, reclamantul denunță, de asemenea, absența unei căi de recurs interne efective pentru a se prevalua de dreptul la execuție al hotărârii definitive pronunțate în favoarea sa. Invocă art. 13 din Convenție combinat cu art. 6 din Convenție. Dispozițiile art. 13 se citesc după cum urmează:
"Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de recurs efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale."
I.
CHESTIUNI PRELIMINARE
A.
Privind conexitatea cererilor
Având în vedere similitudinea cauzelor sub aspectul faptelor și al problemei de fond pe care o ridică, Curtea consideră necesar să le conexeze și decide să le examineze în mod colegial într-o singură hotărâre.
B.
Privind locul standi al doamnei Maria Cotogoi și al dlui Fiodor Berliba privind cererea nr. 32465/09
Curtea constată că dlui Ion Berliba a decedat pe 16 iulie 2010, dar că moștenitorii săi, doamna M. Cotogoi și dlui F. Berliba, au exprimat, prin scrisoare din 1 martie 2011, dorința de a continua procedura.
În mai multe cauze în care un reclamant a decedat în timp ce procedura era în curs, Curtea a luat în considerare voința de a continua procedura exprimată de moștenitori sau rude apropiate (a se vedea, de exemplu, Deweer c. Belgia, 27 februarie 1980, §§ 37-38, seria A nr. 35; Vocaturo c. Italia, 24 mai 1991, § 2, seria A nr. 206-C; și Malhous c. Republica Cehă (decizie), nr. 33071/96, CEDO 2000-XII).
În lumina acestei jurisprudențe, Curtea recunoaște moștenitorilor dlui Ion Berliba calitatea de a se substitui acum acestuia în cererea mai sus menționată.
II.
PRIVIND ADMISIBILITATEA
A.
Privind abuzul dreptului de plângere și nerespectarea termenului de șase luni
Guvernul susține că reclamanții din cauzele nr. 55349/07, 32465/09 și 39377/09 au acționat mala fides ținând seama de faptul că nu au informat sau au informat cu întârziere Curtea cu privire la executarea hotărârilor definitive pronunțate în favoarea lor. Guvernul susține, de asemenea, că în toate cele cinci cauze, reclamanții au omis să ridice, în termen de șase luni după executarea integrală a hotărârilor definitive pronunțate în favoarea lor, grievuri noi privind întârzierea executării acestor hotărâri. În consecință, Guvernul consideră că reclamanții nu au respectat termenul de șase luni impus de art. 35 § 1 din Convenție și invită Curtea să respingă prezentele cereri în aplicarea jurisprudenței Șumila și alții c. Moldova (decizie) (nr. 41369/05 și următoarele, 26 ianuarie 2010).
Reclamanții au omis să prezinte comentarii cu privire la aceasta.
Curtea amintește că o cerere poate fi respinsă ca fiind abuzivă, în sensul art. 35 § 3 din Convenție, dacă a fost întemeiată cu știință pe fapte controverse (Varbanov c. Bulgaria, 5 octombrie 2000, § 36, Culegere de hotărâri și decizii 2000-X; Řehák c. Republica Cehă (decizie), nr. 67208/01, 18 mai 2004; Popov c. Moldova (nr. 1), nr. 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005; Kérétchachvili c. Georgia (decizie), nr. 5667/02, 2 mai 2006). De asemenea, informațiile incomplete și, prin urmare, înșelătoare pot fi calificate drept abuz al dreptului de cale de recurs individuală, în special atunci când privesc esența cauzei și reclamantul nu explică suficient eșecul de a divulga informațiile relevante (Poznanski și alții c. Germania (decizie), nr. 25101/05, 3 iulie 2007).
Privind cauzele la care se referă Guvernul, Curtea constată că reclamanții ar fi trebuit s-o informeze pe Curt cu privire la executarea hotărârilor definitive pronunțate în favoarea lor. Cu toate acestea, și în pofida omisiunii de a respecta această obligație, Curtea nu consideră că, în circumstanțele cauzei, acești reclamați au acționat contrar scopului dreptului de cale de recurs individuală consacrat de art. 34 din Convenție.
Cât privește argumentul Guvernului conform căruia reclamanții ar fi trebuit să ridice, în termen de șase luni de la momentul în care hotărârile definitive pronunțate în favoarea lor au fost executate, grievuri noi privind executarea întârziată a acestor hotărâri, Curtea constată că observanța termenului de șase luni trebuie apreciată la momentul introducerii cererilor în fața Curții. În prezentele cauze, cererile au fost depuse, contrar cu cauza Șumila precitată, la momentul în care procedurile de executare erau încă în curs.
Din aceasta, Curtea respinge argumentele Guvernului.
B.
Privind absența calității de victimă privind cererile nr. 16968/09 și 19750/09
În aceste două cauze, Guvernul susține că dna Platonov (cerere nr. 16968/09) și Ionaș (cerere nr. 19750/09) s-au plâns de neexecutarea hotărârilor definitive pronunțate în favoarea lor la scurt timp după adoptarea acestor hotărâri (patru luni pentru dnu Platonov și cinci luni pentru dnu Ionaș). El susține că acești doi reclamați nu aveau calitatea de victimă la momentul introducerii cererilor lor în fața Curții.
Reclamanții au omis să prezinte comentarii cu privire la aceasta.
Curtea constată că, în cele două cauze precitate, hotărârile definitive pronunțate în favoarea reclamanților nu erau executate la momentul introducerii cererilor lor. În consecință, nu se poate afirma că drepturile reclamanților nu au fost lezate într-un mod concret la sesizarea Curții. Ei puteau, prin urmare, se pretinde victime ale unei încălcări în sensul art. 34 din Convenție.
Curtea respinge, prin urmare, excepția Guvernului.
De altfel, Curtea constată că cererile nu sunt în mod evident neîntemeiате în sensul art. 35 § 3 (a) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să le declare admisibile.
III.
PRIVIND PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE ȘI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1
Reclamanții se plâng că neexecutarea hotărârilor pronunțate în favoarea lor a atins drepturile garantate de art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1.
Guvernul susține că perioada de neexecutare a fost rezonabilă. De altfel, în cele două cauze în care o locuință trebuia atribuită reclamanților (cereri nr. 16968/09 și 19750/09), Guvernul evidențiază complexitatea procesului de executare, care a necesitat eforturi financiare, administrative, organizaționale și logistice din partea statului.
Curtea constată că hotărârile definitive pronunțate în favoarea reclamanților au rămas neexecutate pentru perioade cuprinzând între treisprezece și treizeci și nouă luni. Curtea amintește poziția sa, exprimată în mod repetat în cazuri privind neexecutarea, conform căreia, imposibilitatea, pentru un creditor, de a obține execuția integrală, și într-un termen rezonabil, a unei hotărâri pronunțate în favoarea sa constituie o încălcare în privința sa a "dreptului la un tribunal" consacrat de art. 6 § 1 din Convenție, precum și a dreptului la libera folosire a bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Prodan c. Moldova, nr. 49806/99, §§ 56 și 62, CEDO 2004-III (extrase); Sîrbu și alții c. Moldova, nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 și 73973/01, § 40, 15 iunie 2004; Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, § 34, CEDO 2002-III; Lupacescu și alții c. Moldova, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 și 32759/03, § 24, 21 martie 2006; etc.).
În lumina circumstanțelor cauzei și a argumentelor avansate de părti, Curtea nu vede niciun motiv de a ajunge la o concluzie diferită în prezentele cazuri. Din aceasta, Curtea consideră că a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza omisiunii autorităților de a executa, într-un termen rezonabil, hotărârile definitive pronunțate în favoarea reclamanților.
IV.
PRIVIND PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE PRIVIND CEREREA NR. 39377/09
În cauza precitată, reclamantul se plânge de absența unei căi de recurs interne efective, în sensul art. 13 din Convenție, capabilă de a apăra dreptul la un tribunal garantat de art. 6 din Convenție.
Guvernul susține că nu este necesar să se examineze acest grief, deoarece garanțiile art. 13 din Convenție sunt acoperite, în materia neexecutării, de cele din art. 6 § 1 care constituie o lex specialis în cazul de față. Guvernul se referă la jurisprudența Popov c. Moldova (nr. 1) (nr. 74153/01, § 58, 18 ianuarie 2005).
Curtea amintește că art. 13 are ca efect să necesite o cale de recurs internă care să autorizeze instanța națională competentă să cunoască conținutul grievului bazat pe Convenție și să ofere remedierea corespunzătoare, chiar dacă sturile contractanțe se bucură de o anumită marjă de apreciere cu privire la modul de conformare cu obligațiile pe care le impune această prevedere (a se vedea, printre mulți alți judecători, Chahal c. Regatul Unit, 15 noiembrie 1996, § 145, Culegere de hotărâri și decizii 1996-V). În cauza de față, Curtea a constatat că drepturile garantate de art. 6 au fost încălcate în privința reclamantului (a se vedea §33 mai sus). Interesatul avea, prin urmare, un grief apărabil în sensul jurisprudenței Curții și, din aceasta, trebuia să dispose de o cale de recurs satisfacând criteriile art. 13. În această privință, Curtea constată că nu este necesar să aplice jurisprudența Popov c. Moldova (nr. 1), citată de Guvern, deoarece Curtea s-a pronunțat deja în mod repetat cu privire la observanța art. 13 din Convenție în cazuri care tratează neexecutarea unei sentințe definitive (a se vedea, printre mulți alții, Romachov c. Ucraina, nr. 67534/01, § 47, 27 iulie 2004; Moisei c. Moldova, nr. 14914/03, §§ 29-33, 19 decembrie 2006; Bourdov c. Rusia (nr. 2), nr. 33509/04, §§ 89-117, 15 ianuarie 2009).
Curtea amintește că, în cazul de față, reclamantul dispunea de o hotărâre definitivă pronunțată în favoarea sa care a fost executată numai la unu an și patruzeci și nouă zile după ce a devenit definitivă. Ea constată că reclamantul a încercat să recupereze, prin intermediul unei acțiuni de plată a dobânzii pentru neexecutare, pierderea de valoare a sumei alocate prin decizia definitivă (a se vedea §13 mai sus). Cu toate acestea, calea sa de recurs pentru danos a fost respinsă ca neîntemeiată de instanțele interne, care s-au bazat pe dispoziții legale care permiteau, în cazul specific al reclamantului, să echeloneze plata și, prin urmare, executarea hotărârii, pe o perioadă de trei ani.
În aceste condiții, este evident pentru Curtă că reclamantul nu a putut obține o remediere corespunzătoare pentru încălcarea acestor drepturi garantate de art. 6 din Convenție. Din aceasta, a existat o încălcare a art. 13 combinat cu această prevedere.
V.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
Conform art. 41 din Convenție,
"Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al statului contractant superior nu permite ștergerea decât în mod imperfect a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."
A.
Cerere nr. 32465/09
În cauza precitată, Curtea constată că fostul reclamant și-a prezentat pretenții de satisfacție echitabilă în formularul cererii. Cu toate acestea, moștenitorii interesatului, cărora Curtea le-a recunoscut calitate de a continua procedura (a se vedea §20 mai sus), nu și-au prezentat pretenții privind art. 41 din Convenție în termenul stabilit de Curt. Nici nu au reiterat pretenții ale reclamantului. Din aceasta, Curtea consideră că nu este necesar să le acorde o sumă cu titlu de satisfacție echitabilă.
B.
Prejudiciu material privind cererea nr. 39377/09
În cauza precitată, reclamantul reclamă 24.723 MDL (adică 1.473 EUR) cu titlu de prejudiciu material suferit. Această sumă reprezentă dobânda pentru neexecutare calculată conform dreptului intern pentru perioada de neexecutare a sentinței tribunalului din Briceni din 29 mai 2008.
Guvernul consideră că nu este necesar să acorde reclamantului o sumă la acest titlu, deoarece conform dreptului intern nu avea dreptul la compensație (a se vedea §13 mai sus).
Curtea consideră că reclamantul a trebuit să sufere un prejudiciu material din cauza imposibilității de a încasa și de a folosi, pentru o perioadă de unu an și patruzeci și nouă zile, sumele alocate de sentința definitivă din 29 mai 2008. Ea consideră, prin urmare, că este necesar să se compenseze pierderea de valoare a acestor sume prin calcularea dobânzii pentru neexecutare. Prin urmare, Curtea acordă reclamantului, în cauza nr. 39377/09, suma de 1.473 EUR cu titlu de prejudiciu material suferit.
C.
Prejudiciu moral
Reclamanții reclamă următoarele sume cu titlu de prejudiciu moral pe care ar fi suferit-o:
- în cauza nr. 55349/07: 5.000 EUR pentru treizeci și nouă luni de neexecutare;
- în cauzele nr. 16968/09 și 19750/09: 50.000 EUR pentru cincisprezece luni de neexecutare;
- în cauza nr. 39377/09: 1.500 EUR pentru treisprezece luni de neexecutare.
Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între sumele reclamate și suferințele cauzate de execuția întârziată. Găsește, în plus, că aceste sume sunt excesive.
Curtea consideră că reclamanții au suferit în mod necesar prejudiciu moral din cauza executării întârziate a deciziilor definitive pronunțate în favoarea lor și că constatările de încălcare a Convenției nu constituie o reparație suficientă în această privință. În același timp, consideră excesive sumele reclamate de reclamați. Statuând în echitate, Curtea acordă cu titlu de prejudiciu moral 800 EUR fiecăruia dintre reclamații în cauzele nr. 16968/09, 19750/09 și 39377/09, precum și 2.400 EUR reclamantului din cauza nr. 55349/07.
D.
Frais și dépens
În cauzele nr. 16968/09 și 19750/09, reclamanții cer, de asemenea, 1.080 EUR fiecare pentru cheltuieli și costuri suportate în fața Curții. În cauza nr. 39377/09, reclamantul reclamă 560 EUR la acest titlu.
Guvernul consideră aceste sume excesive și nefondate.
Ținând seama de documentele în posesia sa și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabil să acorde, pentru procedura în fața ei, 100 EUR fiecăruia dintre reclamații în cele trei cauze precitate.
E.
Dobânda pentru neexecutare
Curtea consideră oportun să adapteze rata dobânzii pentru neexecutare la rata dobânzii pentru facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene mărită cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
Decide să conexeze cererile;
Declară că moștenitorii dlui Ion Berliba, în cauza nr. 32465/09, au calitate de a continua prezenta procedură;
Declară cererile admisibile;
Declară că a existat în toate cauzele o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza executării întârziate a hotărârilor definitive;
Declară că a existat, în cauza nr. 39377/09, o încălcare a art. 13 din Convenție din cauza absenței unei căi de recurs interne efective capabile de a apăra dreptul la execuție al hotărârii definitive;
Declară
a) că Statul pârât trebuie să verse reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, de convertit în moneda națională la cursul aplicabil la data plății:
i) în cauza nr. 55349/07: 2.400 EUR (doi mii patru sute euro) pentru prejudiciu moral;
ii) în cauzele nr. 16968/09 și 19750/09: 800 EUR (opt sute euro) pentru prejudiciu moral și 100 EUR (o sută euro) pentru cheltuieli și costuri, fiecăruia dintre reclamații;
iii) în cauza nr. 39377/09: 1.473 EUR (o mie patru sute șaptezeci și trei euro) pentru prejudiciu material, 800 EUR (opt sute euro) pentru prejudiciu moral și 100 EUR (o sută euro) pentru cheltuieli și costuri;
b) că de la expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, crescută cu trei puncte procentuale;
Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru restul.
Redactat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 13 decembrie 2011, în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 din Regulament.
Marialena Tsirli
Egbert Myjer
Grefier adjunct
Președinte