ORLANDI AND OTHERS v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
ORLANDI AND OTHERS v. ITALY (CtEDO, 2013)
SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 26431/12 Francesca ORLANDI și alții împotriva Italiei și a altor 3 cereri (a se vedea lista adăugată) DECLARAREA FACTELOR O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Acești doi solicitanți s-au întâlnit în februarie 2007 și în 2009 au intrat într-o relație stabilă și întreprinsă între ei. La 11 octombrie 2009, dna Mortagna s-a mutat în Toronto, Ontario, Canada, în scopuri de muncă. O lună mai târziu, cei doi solicitanți s-au decis să se căsătorească și la 27 august 2010 s-au căsătorit la Toronto. Între timp, la 2 aprilie 2010, ocuparea doamnei Mortagna s-a încheiat și, ca urmare, nu mai avea dreptul la permis de reședință. Prin urmare, s-a întors în Italia și de atunci a locuit cu doamna Orlandi. La 18 aprilie 2011, cohabitarea lor fizică a fost înregistrată și, de atunci, au fost considerate ca o unitate de familie în scopuri statistice. La 9 septembrie 2011, cei doi solicitanți au solicitat Consulatului Italian din Toronto să transmită Oficiului de Stat Civil în Italia documentele relevante în scopul înregistrării căsătoriei lor. La 8 noiembrie 2011, documentele relevante au fost transferate. La 13 decembrie 2011, Comuna Ferrara a informat reclamanții că nu a fost posibilă înregistrarea căsătoriei lor. Decizia a remarcat faptul că ordinul juridic italian nu permite căsătoria între cupluri cu același sex și că, deși legea nu specifică că cuplurile trebuie să fie de sex opus, doctrina și jurisprudența au stabilit că art. 29 din Constituție se referă la conceptul tradițional de căsătorie, înțeles ca fiind o căsătorie între persoanele de sex opus. Astfel, diferitul sex al soților a fost un element esențial pentru a se califica pentru căsătorie. În plus, conform Circularului nr. 2 din 26 martie 2001 al Ministerului Afacerilor Interne, o căsătorie contractată în străinătate între persoane de același sex, unul dintre care a fost italian, nu a putut fi înregistrat în măsura în care este contrar normelor de ordine publică. Dl D.P. și dl G.P. Acești doi solicitanți s-au întâlnit în 2007 și au intrat într-o relație stabilă și angajată între ei. Pe 9 ianuarie 2008 au început să locuiască în apartamentul G.P.. În ciuda locuinței în acest apartament, G.P. a cumpărat în 2009 o a doua proprietate și, din motive practice și fiscale, a avut reședință oficială în această proprietate. În 2010 G.P. Achiziționat, prin mandat în numele D.P (în scopul achiziționării unor astfel de proprietăți), un garaj. În iunie 2011 cuplul s-a mutat în apartamentul D.P. și a stabilit casa lor acolo. De atunci au fost considerate ca o unitate de familie pentru scopuri statistice. La 16 august 2011 cele două solicitante s-au căsătorit în Toronto, Ontario, Canada. La 10 octombrie au deschis un cont bancar comun. La 12 Ianuarie 2013, înainte de notar, cele două reclamante se numesc reciproc ca tutori în caz de incapacitate (amministratore di sostegno În urma solicitării reclamanților, la 7 ianuarie 2012, Consulatul italian din Toronto a transmis Oficiului de Stat Civil în Italia documentele relevante în scopul înregistrării căsătoriei lor. La 20 ianuarie 2012, Comuna Peschiera Borromeo a informat reclamanții că nu era posibil să își înregistreze căsătoria.Decizia a remarcat că ordinul juridic italian nu permite căsătoria între cupluri cu același sex. În plus, conform circularului nr. 2 din 26 martie 2001 al Ministerului Afacerilor Interne, o căsătorie contractată în străinătate între persoane de același sex, una dintre care era italiană, nu a putut fi înregistrată în măsura în care aceasta era contrară normelor de ordine publică. Dl Mario Isita și dl Grant Bray Cei doi solicitanți s-au întâlnit în Italia în 2002 și au intrat într-o relație stabilă și angajată între ei. Dl Bray, care este canadian, nu are permis de reședință în Italia atunci. La 18 iulie 2005, cuplul căsătorit la Vancouver, Canada. În același an, dl Isita a desemnat dl Bray ca moștenitor. În 2007 dl Isita s-a retras și s-a mutat în Canada, în ciuda menținerii reședinței oficiale în Italia. În 2004 reclamanții au achiziționat unele teren împreună, în 2007 cuplul a achiziționat o altă bucată de teren, în 2008 au achiziționat o casă și în 2009 o proprietate comercială cu cabană anexată. În 2009 au deschis, de asemenea, un cont bancar comun. La 10 octombrie 2011 au solicitat Oficiului de Stat Civil să își înregistreze căsătoria contractată în Canada. La 25 noiembrie 2011, Comuna de Naples a informat reclamanții că nu este posibilă înregistrarea.Decizia a remarcat că ordinul juridic italian nu permite căsătoria între cuplurile cu același sex, astfel cum a reiterat în Circulara nr. 55 din 2007 eliberată de Ministerul Afacerilor Interne. Dl Gianfranco Goretti și dl Tommaso Giartosio Acești doi solicitanți s-au întâlnit în octombrie 1995 și o lună mai târziu au intrat într-o relație stabilă și angajată între ei. În 1996 dl Giartosio a cumpărat o casă și în primăvara anului 1998, cei doi solicitanți au început să locuiască acolo. În 1998, cei doi solicitanți și-au sărbătorit simbolicamente uniunea înaintea prietenilor și a familiei lor. În 2001 dl Giartioso a permis accesul limitat la contul său bancar în favoarea dlui Goretti. În 2005 cei doi solicitanți și-au redactat testamentul ca moștenitori respectivi. Pe 9 septembrie 2008, cei doi solicitanți s-au căsătorit în Berkeley, California. În 2009, reclamanții au achiziționat proprietatea împreună și au deschis un cont bancar comun. După cererea lor în aceeași zi, la 29 septembrie 2011, Comuna Romei a informat reclamanții că înregistrarea căsătoriei lor nu a fost posibilă, deoarece este contrar normelor de ordine publică. La 1 octombrie 2011, cuplul a depus o declarație la Registrul de uniuni civile de la Roma în sensul în care au intrat într-o uniune civilă și constituie un cuplu de facto. Declarația este recunoscută de autoritățile relevante, dar are doar o valoare simbolică (a se vedea legea și practicile interne relevante de mai jos). Dl Fabrizio Rampinelli și dl Alessandro Dal Molin Acești doi solicitanți s-au întâlnit în iulie 1993 și au intrat imediat într-o relație angajată și stabilă între ei. Câteva săptămâni mai târziu, dl Dal Molin s-a mutat cu dl Rampinelli în La Spezia. În 1997 cuplul s-a mutat la Milano. În 1998 dl Rampinelli s-a mutat în Germania pentru scopuri de ocupare a forței de muncă, menținând însă o relație de distanță lungă cu dl Dal Molin, întrunindu-se în fiecare săptămână. În 1998 dl Dal Molin a cumpărat o proprietate în Milano cu ajutorul financiar al dlui Rampinelli. În 2000 dl Rampinelli s-a întors în Italia, cuplul s-a mutat în Mediglia și a continuat să locuiască. În 2007 dl Rampinelli s-a mutat din nou în Olanda pentru scopuri de muncă, menținând totuși o relație de distanță lungă cu vizitele săptămânale regulate în Italia. După cincisprezece ani de relație în 12 iulie 2008, cuplul s-a căsătorit la Amsterdam, Olanda. În noiembrie 2008, cuplul a deschis un cont bancar comun. În 2009 dl Dal Molin a părăsit locul de muncă în Italia și s-a mutat în Olanda. Întrucât era șomer, el a fost total dependente de soțul său. Acesta a sprijinit, de asemenea, financiar mama fostului, o victimă a bolii Alzheimer. De atunci, cei doi solicitanți locuiesc în Țările de Jos, care se află sub un sistem de separare a proprietăților; însă, conturile lor sunt sub ambele nume și voința lor se indică între ei ca moștenitori. La 28 octombrie 2011, reclamanții au solicitat Consulatului General din Amsterdam să transmită oficiilor de stat civil în Italia documentele relevante în scopul înregistrării căsătoriei lor. La 29 noiembrie 2011, Comuna Mediglia a informat reclamanții că înregistrarea căsătoriei lor nu a fost posibilă deoarece este contrar normelor de ordine publică. Nu s-a primit niciun răspuns de la Comuna Milanului. Antonio Garullo și Mario Ottocento Cele două solicitanți căsătoriți la Haga la 1 iunie 2002. La 12 martie 2004, ei au solicitat Oficiului de Stat Civil să își înregistreze căsătoria contractată în străinătate. La 11 august 2004, cererea lor a fost respinsă în conformitate cu consilierea Ministerului Afacerilor Interne din 28 februarie 2004.Decizia a remarcat că ordinul juridic italian nu prevede posibilitatea că doi resortisanți italieni din același sex să contracteze căsătorie, o chestiune contrară ordinului public intern. La 19 aprilie 2005, reclamanții au depus o procedură în fața Tribunalului competent de Latina, cerând înregistrarea căsătoriei lor în funcție de DPR 396/2000 (a se vedea legislația internă relevantă mai jos). Prin decizia din 10 iunie 2005, Tribunalul Latina a respins cererea reclamanților. Acesta a remarcat că o astfel de înregistrare nu este posibilă deoarece, în cazul în care o astfel de căsătorie ar fi fost contractată în Italia, nu ar fi fost considerată valabilă în conformitate cu starea actuală a legii, aceasta nu a îndeplinit cerința cea mai fundamentală, cea de a avea o femeie și un bărbat. În orice caz, căsătoria contractată de către solicitanți nu a avut nicio consecință în ordinea juridică italiană, în măsura în care o căsătorie între două persoane de același sex, deși contractată în mod valabil în străinătate, a fost contrar ordinului public internațional. Într-adevăr, căsătoria cu același sex a fost în contrast cu istoria, tradiția și cultura Italiei, și faptul că atât de puține țări ale Uniunii Europene au furnizat o astfel de legislație a arătat că aceasta nu este în conformitate cu principiile comune ale dreptului internațional. Reclamanții au fost respinse printr-o decizie a Curții de Apel de la Roma depusă în registrul relevant la 13 iulie 2006. Curtea de Apel a remarcat că o astfel de înregistrare nu poate avea loc având în vedere că căsătoria lor nu are unul dintre cerințele esențiale de a constitui instituția de căsătorie în ordinea internă, și anume diferitul sex al soților. La 17 iulie 2007, cele două reclamante au apelat la Curtea de Cassare. Prin hotărârea din 15 martie 2012 (n. 4184), Curtea de Cassare a respins recursul și a confirmat hotărârea anterioară. , (nr. 30141/04, 24 iunie 2010) a recunoscut că o căsătorie contractată în străinătate de două persoane ale aceluiași sex era într-adevăr existentă și valabilă, însă nu putea fi înregistrată în Italia în măsura în care nu putea da naștere a consecințelor juridice. Legea nr. 218 din 31 mai 1995 privind reforma sistemului italian de drept internațional privat, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „i) Legea externă nu se aplică dacă efectele sale sunt contrare ordinei publice. ii) În astfel de cazuri, legea în conformitate cu alte criterii de legătură prevăzute în aceeași lege se aplică. În absența unei astfel de dispoziții, legislația italiană se aplică.” art. 17 „Dispozițiile următoare sunt fără a aduce atingere prevalenței legislațiilor italiene care, având în vedere obiectul și domeniul de aplicare al acestora, se aplică în ciuda trimiterii la dreptul străin.” art. 27 „Capacitatea de a intra în căsătorie și alte condiții necesare pentru a intra în căsătorie sunt reglementate de legislația națională a fiecărui soț la momentul căsătoriei, fără a aduce atingere statutului liber ( stato libero ) al oricărui soț, obținut ca urmare a unei hotărâri italiene sau care a fost recunoscut în Italia.” art. 28 „O căsătorie este valabilă, în ceea ce privește forma, dacă este considerată ca atare prin legea țării în care este sărbătorită sau prin legea națională a cel puțin unuia dintre soții la momentul căsătoriei sau prin legea statului comun de reședință la momentul căsătoriei.” art. 29 „i) Relațiile personale dintre soții sunt reglementate de dreptul național comun ambelor părți. ii) Relațiile personale dintre soții care au diferite naționalități sau mai multe naționalități comune cu ambele sunt reglementate de legea statului în care viața matrimonială este cea mai prevalentă.” Codul civil Titlul IV din Codul Civil se referă la căsătorie și este împărțit în șase capitole. Capitolul III se referă la celebrarea unei căsătorii civile, art. 115 în măsura în care se menționează după cum urmează: „Un cetățean este supus dispozițiilor secțiunii unul din acest capitol chiar și atunci când contracționează căsătoria în străinătate în conformitate cu forma în care este stabilită. (...)” Decretul nr. 396/2000 Înregistrarea statutului civil achiziționat în străinătate este prevăzută prin decretul Președintelui Republicii nr. 396 din 3 noiembrie 2000 intitulat „Regulamentul revizuirii și simplificării ordinului juridic al statutului civil în temeiul articolului 2 (12) din legea nr. 127 din 15 mai 1997” (DPR 396/2000). art. 16 privind căsătoria contractată în străinătate se citește după cum urmează: „Când ambii soți sunt resortisanți italieni sau unul este un cetățen italian și celălalt un străin, o căsătorie în străinătate poate fi contractată în fața autorităților diplomatice sau consulare competente sau în fața autorităților locale în conformitate cu legislația locului. În acest caz, în ultimul caz, o copie a actei de căsătorie se depune la autoritatea diplomatică și consulară.” art. 17 se referă la transmiterea actului și în conformitate cu art. 18 acte contractate în străinătate nu pot fi înregistrate dacă acestea sunt contrare ordinului public. În scopul orientării în aplicarea DPR 396/2000 Ministerul Afacerilor Interne a emis diverse circulari. Circular nr. 2/2001 al Ministerului Afacerilor Interne prevedea în mod expres că o căsătorie între două persoane de același sex, contractate în străinătate, nu poate fi înregistrată în Registrul Statului Civil, în măsura în care este contrar normelor de ordine publică. În mod similar, circularul nr. 55 din 18 octombrie 2007 cu condiția ca ordinul juridic italian să nu permită căsătoria homosexuală și să se refuze o cerere de înregistrare a unei astfel de căsătorii contractate în străinătate, fiind considerată contrară ordinului public intern. Aceste circulare sunt obligatorii pentru ofițerul statutului civil care este competent să se asigure că cerințele de drept sunt îndeplinite în scopul înregistrării. În înregistrarea de căsătorie în ordinea juridică italiană nu produce efecte juridice ulteriore, acesta servește scopul recunoașterii în domeniul public (significato certificativo ) în măsura în care oferă publicitate unei acte sau acte care sunt deja valabile pe baza principiului locus regit actum (regulă care prevede că, atunci când o tranzacție juridică care respectă formalitățile impuse de legea țării în care se face este, de asemenea, valabil în țara în care se va da efect). Jurisprudența internă până în 2012 părea a indicat că imposibilitatea înregistrării unei căsătorii homosexuale contractate în străinătate a fost rezultatul faptului că nu a putut fi considerată căsnicie. Extrasele din hotărârile relevante se citesc după cum urmează: Hotărârea Curții de Cassare nr. 138/2010 „Disciplina legată de căsătorie conținută în codul civil și în legislația specială presupune diferitele sexuri ale soților.” Decizia din 3 aprilie 2009 a Tribunalului de la Veneția „Diferența de sex constituie o condiție indispensabilă, fundamentală pentru căsătorie, în așa fel încât ipoteza opusă, și anume cea a persoanelor de același sex, este legal inexistentă și cu siguranță în excepția definiției căsătoriei, cel puțin în lumina cadrului juridic actual.” Curtea de Apel de la Roma din 13 iulie 2006 și hotărârea Tribunalului Treviso din 19 mai 2010 „Căsătorirea între două persoane de același sex] nu poate fi înregistrată în Registrul Italian al Statului Civil, deoarece nu îndeplinește unul dintre cerințele esențiale necesare pentru căsătorie în ordinea internă, și anume diferența de sex a soților.” Cu toate acestea, această linie de jurisprudență a fost respinsă în hotărârea Curții de cassare nr. 4184/2012. Curtea de cassare a reamintit jurisprudența sa în ceea ce privește faptul că căsătoriile civile contractate în străinătate de către resortisanții italieni au avut validitate imediată în ordinea juridică italiană ca urmare a Codului Civil și a dreptului privat internațional. Acest lucru ar fi în măsura în care căsătoria a fost contractată în conformitate cu legile statului străin în care a fost contractată și că cerințele de fond relevante, însoțite de capacitatea de a se căsători (în conformitate cu legislația italiană) subliniată, indiferent de orice neobservanță a reglementărilor italiene în ceea ce privește emiterea bannilor sau înregistrarea ulterioară. Primele au fost supuse exclusiv sancțiunilor administrative și cele din urmă nu au fost favorabile efectelor juridice, deoarece înregistrarea a avut doar semnificația de a da publicitate unei acte sau acte care erau deja valabile pe baza principiului locus regit actum. Astfel, în cazul în care căsătoria a fost contractată de persoane de sex opus, în absența unor alte cerințe fundamentale, aceasta ar fi valabil și favorabil efectelor juridice în ordinea juridică italiană. În acest caz, ofițerul statutului civil nu ar avea altă opțiune decât să înregistreze căsătoria. Cu toate acestea, jurisprudența a arătat că sexul opus al soților este cea mai indispensabilă cerință pentru „existența” unei căsătorii ca act juridic relevant, indiferent de faptul că nu a fost menționată în mod explicit în legile relevante. Astfel, absența unei astfel de cerințe nu a pus doar la îndoială validitatea căsniciei, ci existența sa reală, ceea ce înseamnă că aceasta nu ar conduce la efecte juridice (în loc de o nulitate) și a urmat că, în conformitate cu dreptul obișnuit al terenului, doi soții cu același sex nu au dreptul la căsătoria lor, contractat în străinătate, înregistrat. Curtea de Cassare a considerat că acest refuz ar putea fi bazat pe motivul că o astfel de căsătorie a fost contrar ordinului public, dar refuzul a fost pur și simplu o consecință a faptului că nu ar putea fi recunoscut ca un căsătorie în ordinea juridică italiană. Curtea de Cassare a continuat să remarce că realitatea socială s-a schimbat, cu toate acestea, ordinul italian nu a acordat cuplurilor cu același sex dreptul de a se căsători astfel cum s-a încheiat în hotărârea Curții de Cassare nr. 358/10 (care a citat îndeaproape). Într-adevăr, întrebarea de a permite sau nu căsătoria cu același sex sau înregistrarea acestuia nu a fost o chestiune de lege a UE, fiind lăsată la reglementare de către Parlament. Cu toate acestea, ordinul juridic italian a fost, de asemenea, format din art. 12 din Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale, astfel cum a interpretat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în Schalk și Kopf c. Austria (n. 30141/04, 24 iunie 2010); Curtea a considerat că diferența de sex a soților nu este relevantă, în mod legal, în scopul căsătoriei. În plus, Curtea de casă a remarcat că persoanele din același sex care trăiesc împreună într-o relație stabilă au dreptul de a respecta viața privată și de familie în temeiul articolului 8 din Convenția Europeană; de aceea, chiar dacă nu au dreptul de a se căsători sau de a înregistra un căsătorie în străinătate în mod valabil contractat, în exercitarea dreptului de a trăi liber statutul lor inviolabil de cuplu, acestea ar putea aduce acțiuni în fața instanțelor relevante pentru a cere, în situații specifice legate de drepturile lor fundamentale, un tratament uniform cu cel acordat de lege cuplurilor căsătorite. În concluzie, Curtea de Cassare a constatat că reclamanții nu au dreptul să își înregistreze căsătoria. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost atât de mult pentru că căsătoria nu exista sau nu a fost invalidă, ci din cauza incapacității sale de a produce (în calitate de act de căsătorie) orice efect legal în ordinea italiană. COMPLAINTE Toți reclamanții se plâng că sunt discriminați, în bucuria drepturilor lor protejate de Convenție, pe baza orientării lor sexuale. Ei se plâng în mod specific de refuzul autorităților de a înregistra căsătoria lor contractată în străinătate și, mai în general, de imposibilitatea de a obține recunoașterea relațiilor lor, în măsura în care cadrul juridic italian nu a permis căsătoria între persoanele de același sex, și nu a prevăzut nici un alt tip de uniune care le-ar putea da recunoaștere juridică. Acestea invocă articolele 8, 12 și 14. Întrebări către părți A fost ingerința în dreptul reclamanților de a respecta viața lor privată și de familie, și anume refuzul de a înregistra căsătoria lor contractată în străinătate, în conformitate cu legea și necesară în temeiul articolului 8 § 2? 2. A existat o încălcare a dreptului reclamanților de a respecta viața privată și de familie, contrar art. 8 din Convenție, în special în măsura în care nu aveau nici o altă posibilitate de a-și recunoaște relația prin lege? În ce moduri specifice reclamanții sunt dezavantajați de lipsa recunoașterii juridice a relațiilor lor? Reclamanții au suferit discriminări în exercitarea drepturilor convenției pe baza orientării lor sexuale, în contravenție cu art. 14 din Convenție, citit coroborat cu art. 8 și/sau cu art. 12 din Convenție, în ceea ce privește incapacitatea lor de (i) a înregistra căsătoria lor și (ii) a intrat în orice alt tip de uniune civilă care recunoaște relația lor în Italia? Cerere Nu Lodged on Solicitant Data nașterii Loc de reședință Naționalitate Reprezentat de 26431/12 20/04/2012 Francesca ORLANDI 11/10/1980 Ferrara Italiană Elisabetta MORTAGNA 27/04/1981 Ferrara Italiană D.P. 1974 Peschiera Borromeo Italiană G.P 1970 Peschiera Borromeo Italiană Maria Elisa D’AMICO 26742/12 20/04/2012 Mario ISTA 11/03/1948 Saskatchewan Italian Grant Holland BRAY 13/11/1968 Saskatchewan Canada Maria Elisa D’AMICO 44057/12 06/07/2012 Gianfranco GORETTI 02/03/1965 Roma Italiană Tommaso GIARTOSIO 23/10/1963 Roma Italiana Fabrizio RAMPINELI 12/05/1960 Utrecht Italiana Alessandro DAL MOLIN 17/02/1964 Utrecht Italiana Maria Elisa D’AMICO 60088/12 11/09/2012 Antonio GARULLO 05/01/1965 Latina Italiana Mario OTTOCENTO 29/05/1972 Latina Italiana Francesco BILOTTA