BLIC v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

Decizia nr. 8738/07 Leonid BLIC împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 3 decembrie 2013 în calitate de comitet compus din: Luis López Guerra, președinte, Nona Tsotsoria, Valeriu Grițco, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 3 februarie 2007, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Leonid Blic, este un național moldovenesc, care s-a născut în 1947 și trăiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Ulianovschi, avocat care practică în Chișinău. Guvernul moldovenesc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Apostol.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost directorul general al unei societăți de stat care operează în domeniul agriculturii. La 28 ianuarie 2005, reclamantul a fost respins printr-o ordonanță a Ministerului Agriculturii. Reclamantul a contestat ordinul Ministerului și, la 13 mai 2006, Curtea de Apel a ordonat reintegrarea sa și plata daunelor. Reclamantul a făcut mai multe încercări de a obține aplicarea hotărârii, dar nu a avut succes. La 18 iulie 2006, el a primit o scrisoare de la Curtea Supremă de Justiție informându-i că o audiere a recursului Ministerului va fi avută la 6 În septembrie 2006, la ora 10 p.m. Cu toate acestea, din motive necunoscute, audierea a avut loc la 4 august 2006, fără ca reclamantul să fie informat despre aceasta.

Prin hotărârea aceeași dată, Curtea Supremă de Justiție a anulat decizia din 13 mai 2006 și a respins acțiunea sa împotriva Ministerului. După comunicarea prezentului caz către Guvern la 30 Noiembrie 2009, Agentul Guvernului a inițiat proceduri de revizuire în fața instanțelor interne. La 28 aprilie 2010, Curtea Supremă de Justiție și-a anulat hotărârea din 4 august 2006 și a redeschis procedura. În acest sens, Curtea Supremă a constatat o încălcare a articolului 6 din Convenție, având în vedere faptul că audierea din 4 august 2006 a avut loc în absența reclamantului fără a fi informată despre aceasta. În legătură cu această încălcare, Curtea Supremă a acordat reclamantului 1000 EUR pentru prejudiciu moral și 1000 EUR pentru costuri și cheltuieli.

Acțiunea de reînchis s-a încheiat cu hotărârea Curții Supreme de Justiție din 20 martie 2013 prin care a fost acordată acțiunea reclamantului și a primit o compensație de aproximativ 24.900 EUR pentru prejudiciu material, 280 EUR pentru prejudiciu moral și 280 EUR pentru costuri și cheltuieli. În cererea sa inițială, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că hotărârea din 13 mai 2006 nu a fost pusă în aplicare într-un timp rezonabil și că aceaceasta a fost respinsă de Curtea Supremă de Justiție în urma unei audieri (din 4 august 2006) la care nu a fost invitat. După încheierea procedurii de reluare, în martie 2013, reclamantul a susținut că aceste proceduri au fost de asemenea nejustificate deoarece instanțele nu i-au atribuit întreaga compensație solicitată și nu au dat motive suficiente pentru a face acest lucru.

1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. HOTĂRÂREA Se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la neconvocarea reclamantului pentru ședința Curții Supreme de Justiție din 4 august 2006 Reclamantul s-a plâns că faptul că Curtea Supremă de Justiție nu l-a convocat pentru audierea sa din 4 august 2004 a constituit o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, al căror parte relevantă se menționează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” Curtea reiterează că, pentru ca un reclamant să poată pretinde că este victimă de o încălcare, în sensul articolului 34 din Convenție, nu numai că trebuie să aibă statutul de victimă în momentul introducerii cererii, ci acest statut trebuie să continue să existe în toate etapele procedurii.

O decizie sau o măsură favorabilă pentru un reclamant nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul său de „victim” cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, fie în mod expres, fie în substanță, și apoi a oferit remediere pentru încălcarea Convenției (a se vedea Amuur c. Franța, 25 iunie 1996, § 36, Raporturi de hotărâri și decizii 1996 III și Dalban c. România [GC], nr. 28114/95, § 44, CEDO 1999 VI). Curtea remarcă că, după comunicarea cauzei către Guvern, procedurile au fost redeschise, Curtea Supremă a recunoscut o încălcare a articolului 6 din Convenție în ceea ce privește plângerea de mai sus și a compensat reclamantul. În plus, Curtea consideră că suma atribuită reclamantului este suficientă pentru a acoperi încălcarea constatată.

În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul nu mai poate pretinde că este o „victima” a unei încălcări a articolului 6 în ceea ce privește plângerea de mai sus și că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește încălcările reclamantei, Curtea consideră că acestea nu sunt justificate și constată că nu există nimic în dosar care să sugereze că dispozițiile invocate de reclamant au fost încălcate. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.

Marialena Tsirli Luis López Guerra Președintele adjunct de grefier

THIRD SECTION

DECISION Application no. 8738/07 Leonid BLIC against the Republic of Moldova The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 3 December 2013 as a Committee composed of: Luis López Guerra, President, Nona Tsotsoria, Valeriu Grițco, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 3 February 2007, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Leonid Blic, is a Moldovan national, who was born in 1947 and lives in Chișinău. He was represented before the Court by Mr G. Ulianovschi, a lawyer practising in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Apostol. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant was the Chief Executive Officer of a State-owned company operating in the field of agriculture. On 28 January 2005 the applicant was dismissed by an order of the Ministry of Agriculture. The applicant challenged the order of the Ministry and, on 13 May 2006, the Chișinău Court of Appeal ordered his reinstatement and the payment of damages to him. The applicant made several attempts to have the judgment enforced but was not successful. On 18 July 2006 he received a letter from the Supreme Court of Justice informing him that a hearing of the Ministry’s appeal would be held on 6 September 2006 at 10 p.m. However, for unknown reasons, the hearing took place on 4 August 2006 without the applicant being informed about it.

By a judgment of the same date, the Supreme Court of Justice reversed the decision of 13 May 2006 and dismissed his action against the Ministry. After the communication of the present case to the Government on 30 November 2009, the Agent of the Government initiated revision proceedings before the domestic courts. On 28 April 2010 the Supreme Court of Justice quashed its judgment of 4 August 2006 and re-opened the proceedings. In so doing, the Supreme Court found a breach of Article 6 of the Convention on account of the fact that the hearing of 4 August 2006 had taken place in the applicant’s absence without him being informed about it. In connection with that breach the Supreme Court awarded the applicant EUR 1,000 for non-pecuniary damage and EUR 1,000 for costs and expenses.

The re-opened proceedings ended with the judgment of the Supreme Court of Justice of 20 March 2013 by which the applicant’s action was granted and he was awarded compensation of some EUR 24,900 for pecuniary damage, EUR 280 for non-pecuniary damage and EUR 280 for costs and expenses. COMPLAINTS In his initial application the applicant complained under Article 6 of the Convention that the judgment of 13 May 2006 was not enforced within a reasonable time and that it was set aside by the Supreme Court of Justice following a hearing (of 4 August 2006) to which he had not been invited. After the end of the re-opened proceedings, in March 2013, the applicant claimed that these proceedings were also unfair because the courts did not award him the entire compensation sought and failed to give sufficient reasons for doing so.

The applicant also claimed that the courts’ failure to award him the entire compensation claimed amounted to a breach of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

THE LAW A. The complaint under Article 6 § 1 of the Convention about the failure to summon the applicant for the hearing of the Supreme Court of Justice of 4 August 2006 The applicant complained that the failure of the Supreme Court of Justice to summon him for its hearing of 4 August 2004 had constituted a breach of Article 6 § 1 of the Convention, the relevant part of which reads: “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...” The Court reiterates that for an applicant to be able to claim to be the victim of a violation, within the meaning of Article 34 of the Convention, not only must he have the status of victim at the time the application is introduced, but such status must continue to exist at all stages of the proceedings.

A decision or measure favorable to an applicant is not in principle sufficient to deprive him of his status as a “victim” unless the national authorities have acknowledged, either expressly or in substance, and then afforded redress for the breach of the Convention (see Amuur v. France , 25 June 1996, § 36, Reports of Judgments and Decisions 1996 ‑ III, and Dalban v. Romania [GC], no. 28114/95, § 44, ECHR 1999 ‑ VI). The Court notes that after the communication of the case to the Government, the proceedings were re-opened, the Supreme Court acknowledged a breach of Article 6 of the Convention in respect of the above complaint and compensated the applicant. Moreover, the Court considers that the amount awarded to the applicant is sufficient to cover the breach found.

In such circumstances, the Court considers that the applicant can no longer claim to be a “victim” of a violation of Article 6 in relation to the above complaint and that this part of the application must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. B. Remaining complaints In so far as the applicant’s remaining complaints are concerned, the Court considers them to be unsubstantiated and notes that there is nothing in the file to suggest that the provisions invoked by the applicant have been violated. Accordingly, this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Declares the application inadmissible. Marialena Tsirli Luis López Guerra Deputy Registrar President