CASE OF WILLROIDER v. AUSTRIA

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE WILLROIDER v. AUSTRIA (Declarația nr. 22635/09) JUDGMENT STRASBOURG 5 decembrie 2013 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Willrodier v. Austria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Linos-Alexandre Sicilianos, președinte, Elisabeth Steiner, Ksenija Turković, judecători, și André Wampach, grefierul adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 12 noiembrie 2013, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 22635/09) împotriva Republicii Austria depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național austriac, dl Gerhard Willroider („reclamantul”), la 2 aprilie 2009. Reclamantul a fost reprezentat de dl H. Pochieser, avocat practicant la Viena. Guvernul austriac (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, Ambasadorul H. Tichy, șef al Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal al Afacerilor Europene și Internaționale. La 30 mai 2011, cererea a fost comunicată guvernului. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1963 și trăiește în Leithen. În 2007, reclamantul a fost beneficiar de plăți de ajutor de urgență ( Notstands hilfe ) în temeiul Legii privind asigurarea șomajului (Arbeitslozen versicherungs gesetz Pe 18 septembrie 2007 Serviciul pentru piața muncii din Salisburg (Serviciul Arbeitsmarkt ) a retras plățile de ajutor de urgență pentru opt săptămâni de constatare că reclamantul a obținut o ofertă de ocupare a forței de muncă. La 24 octombrie 2007, serviciul regional al pieței forței de muncă din Salzburg, fără a efectua o audiere orală, a respins apelul ca fiind nefondat. Acesta a constatat că informațiile reclamantului către potențialul angajator să fie disponibile numai la locul de muncă până la ora 16:00 datorită învățământului continuu pe care reclamantul a urmat-o la momentul respectiv a fost efectiv frustrarea unei încercări de a găsi un loc de muncă. Curtea Constituțională ( Verfassungsgerichtshof ) a respins cererea reclamantului de asistență juridică de a depune o plângere la 28 februarie 2008. Cu toate acestea, după ce a fost acordată asistență juridică, reclamantul a depus o plângere la Curtea Administrativă ( Verwaltungs Gerichtshof ), solicitând explicit o audiere orală. 10. La 2 iulie 2008, Curtea Administrativă a respins plângerea reclamantului ca fiind nefondată. Pe fond, a constatat că reclamantul nu a acționat suficient de serios interesat de oferta de ocupare a forței de muncă în cauză și, prin urmare, a împiedicat o încercare de a găsi locuri de muncă. Prin urmare, retragerea ajutorului de urgență de către autoritățile, pe baza legii privind asigurarea șomajului, nu a fost ilegală. În ceea ce privește hotărârea de a nu ține o audiere orală, Curtea de Administrație a declarat că, întrucât faptele relevante au fost deja stabilite și întrucât întrebările juridice sunt suficient de răspunsuri prin jurisprudența existentă, nu a fost necesară o audiere orală. 11. Această hotărâre a fost transmisă la avocatul reclamantului la 3 octombrie 2008. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 12. Secțiunea 39 § 1 din Legea Curții Administrative ( Verwaltungs Gerichts hofgesetz ) prevede că Curtea Administrativă va desfășura o audiție după examinarea preliminară a cazului în care un reclamant a solicitat o audiție în termenul limită. Cu toate acestea, secțiunea 39 (6) prevede: "În lipsa cererii unei părți, Curtea Administrativă poate decide să nu se desfășoare o audiere atunci când (...) Curtea este aparent de la propunerile scrise ale părților la procedurile dinainte de Curtea Administrativă și de la dosarele referitoare la procedurile anterioare că o audiere orală nu poate contribui la clarificarea cazului și, dacă acest lucru nu este contrar articolului 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.” HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEII 13. Reclamantul s-a plâns că nu a avut loc nici o audiere orală în fața Curții administrative. El s-a bazat pe art. 6 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică ... de [a] tribunal ...” 14. Nu au fost prezentate observații de către Guvern. Admisibilitate 15. Curtea constată că plângerea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 33071/96, § 55, 12 iulie 2001). De asemenea, observă că autoritățile administrative care se ocupă de procedurile în cauză nu sunt „tribunale” în sensul art. 6 din Convenție. Numai Curtea Administrativă – și Curtea Constituțională – ar putea califica ca astfel de „tribunale” (a se vedea Fischer c. Austria , 26 aprilie 1995, § 43, Serie A nr. 312, mutatis mutandis Pauger c. Austria , 28 mai 1997, § 59, Raporturi de hotărâri și decizii 1997 III și Bakker c. Austria nr. 43454/98, § 29, 10 aprilie 2003). 17. Curtea a constatat în continuare că, în cursul procedurii în care sunt în joc întrebări exclusiv juridice sau înalte tehnice, cerințele articolului 6 pot fi îndeplinite chiar și în absența unei ședințe orale (a se vedea Schuler-Zgraggen v. Elveția , 24 iunie 1993, § 58, Serie A nr. 263, Varela Assalino v. Portugal (dec.), nr. 64336/01, 25 aprilie 2002 și Schelling v. Austria , nr. 55193/00, § 30, 10 noiembrie 2005). 18. În prezenta cauză, Curtea observă în primul rând că reclamantul a solicitat în mod expres o audiere orală la Curtea Administrativă și, prin urmare, nu poate fi considerat că a renunțat la acest drept. În plus, nu se pare că a existat vreo circumstanță excepțională care ar fi justificat dispunerea unei audieri. Curtea Administrativă a fost primul și singurul organism judiciar care a acceptat cazul reclamantului; a fost în măsură să examineze meritele plângerii sale și revizuirea nu a abordat numai chestiunile de drept, ci și întrebările de fapt importante. Prin urmare, Curtea consideră că dreptul reclamantului la o „audiere publică” includea un drept la o „audiere orală” (a se vedea Abrahamian c. Austria) , nr. 35354/04, § 26, 10 aprilie 2008). 19. În consecință, s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție. II. ALTE VIOLAȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 20. Reclamantul a susținut, în continuare, în temeiul articolului 6 din Convenție, o încălcare a principiului egalității armelor, deoarece el nu a avut suficient acces la dosarele administrative sale, iar el s-a plâns că retragerea plăților de ajutor de urgență pentru opt săptămâni a încălcat articolele 3 și 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție. 21. Având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și a libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 1.290,91 euro (EUR) în ceea ce privește pecuniarul și 5.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 24. Curtea nu descoperă nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. În ceea ce privește reclamația pentru prejudiciu moral, Curtea consideră că constatarea unei încălcări constituie suficientă satisfacție echitabilă (a se vedea Bakker , citată mai sus § 36 și Abrahamian , citată mai sus § 33). Costuri și cheltuieli 25. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 3,870,16 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor naționale și în fața Curții. 26. Curtea reiterează că un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, nu apare din documentele depuse sau din observațiile reclamantului că au fost suportate costuri specifice în ceea ce privește cererea de audiere orală. Prin urmare, nu se poate face nicio atribuire sub acest cap în ceea ce privește costurile suportate în fața instanțelor interne. 27. Cu toate acestea, și în ceea ce privește documentele în posesia sa, Curtea atribuie reclamantului suma de 1,979,52 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii în fața Curții. Această sumă cuprinde TVA. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerea cu privire la art. 6 § 1 privind lipsa unei audieri orale în fața Curții administrative admisibile și a restului cererii inadmisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1,979,52 EUR (o mie nouă șaptezeci și șaptezeci și nouă de euro și cincizeci și doi de cenți), plus orice impozit care poate fi taxat reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 decembrie 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Linos-Alexandre Sicilianos Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

CASE OF

WILLROIDER v. AUSTRIA

(Application no. 22635/09)

JUDGMENT

STRASBOURG

5 December 2013

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Willroider v. Austria,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Committee composed of:

Linos-Alexandre Sicilianos,

President,

Elisabeth Steiner,

Ksenija Turković,

judges,

and André Wampach,

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 12 November 2013,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 22635/09) against the Republic of Austria lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Austrian national, Mr Gerhard Willroider (“the applicant”), on 2 April 2009.

2.

The applicant was represented by Mr H. Pochieser, a lawyer practising in Vienna. The Austrian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ambassador H. Tichy, Head of the International Law Department at the Federal Ministry of European and International Affairs.

3.

On 30 May 2011 the application was communicated to the Government.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1963 and lives in Leithen.

5.

In 2007, the applicant was recipient of emergency relief payments (

Notstands

­

hilfe

) under the Unemployment Insurance Act (

Arbeitslosen

­

versicherungs

­

gesetz

).

6.

On 18 September 2007 the Salzburg Labour Market Service (

Arbeitsmarkt

­

service

) withdrew payments of emergency relief for eight weeks finding that the applicant had thwarted an employment offer. The applicant appealed contesting the establishment of facts by the authority and requesting the taking of further evidence.

7.

On 24 October 2007 the Salzburg Regional Labour Market Service, without holding an oral hearing, dismissed the appeal as unfounded. It found that the applicant’s information to the potential employer to be only available for work until 4

p.m. due to continuing education that the applicant followed at the time was effectively a frustration of an attempt to find employment.

8.

The Constitutional Court (

Verfassungsgerichtshof

) dismissed the applicant’s request for legal aid to lodge a complaint on 28 February 2008.

9.

However, after having been awarded legal aid, the applicant lodged a complaint with the Administrative Court (

Verwaltungs

­

gerichtshof

), explicitly requesting an oral hearing.

10.

On 2 July 2008 the Administrative Court dismissed the applicant’s complaint as unfounded. On the merits it found that the applicant had not acted sufficiently seriously interested in the employment offer at issue and therefore had thwarted an attempt to find employment. The withdrawal of the emergency relief by the authorities, based on the Unemployment Insurance Act, had therefore not been unlawful. With regard to the decision not to hold an oral hearing the Administrative Court stated that, since the relevant facts had already been established and since the legal questions were sufficiently answered by existing case-law, an oral hearing had not been necessary.

11.

That judgment was served on the applicant’s counsel on 3

October 2008.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

12.

Section 39 § 1 of the Administrative Court Act (

Verwaltungs

­

gerichts

­

hofgesetz

) provides that the Administrative Court is to hold a hearing after its preliminary investigation of the case where a complainant has requested a hearing within the time-limit. Section 39

§

2

(6) provides however:

"Notwithstanding a party’s application, the Administrative Court may decide not to hold a hearing when (...)

6.

It is apparent to the Court from the written pleadings of the parties to the proceedings before the Administrative Court and from the files relating to the prior proceedings that an oral hearing is not likely to contribute to clarifying the case, and if this is not against Article 6 § 1 of the European Convention on Human Rights."

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

13.

The applicant complained that no oral hearing before the Administrative Court had taken place. He relied on Article 6 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing ... by [a] tribunal ...”

14.

No observations were submitted by the Government.

A.

Admissibility

15.

The Court notes that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

16.

The Court reiterates that the applicant was entitled in principle to have a public hearing (see

inter alia

Malhous v. the Czech Republic

[GC], no.

33071/96, § 55, 12 July 2001). It further observes that the administrative authorities dealing with the proceedings presently at issue are not “tribunals” within the meaning of Article 6 of the Convention. Only the Administrative Court – and the Constitutional Court – could qualify as such “tribunals” (see

Fischer v. Austria

, 26 April 1995, § 43, Series A no. 312,

mutatis mutandis

Pauger v. Austria

, 28 May 1997, § 59,

Reports of Judgments and Decisions

1997

‑

III and

Bakker v. Austria

,

no. 43454/98, §

29, 10 April 2003).

17.

The Court further found before that in the course of proceedings in which exclusively legal or highly technical questions are at stake, the requirements of Article 6 may be fulfilled even in the absence of an oral hearing (see

Schuler-Zgraggen v. Switzerland

, 24 June 1993, § 58, Series

A no.

263,

Varela Assalino v. Portugal

(dec.), no. 64336/01, 25 April

2002 and

Schelling v. Austria

, no. 55193/00, § 30, 10 November 2005).

18.

In the present case the Court firstly observes that the applicant expressly requested an oral hearing before the Administrative Court and can therefore not be considered to have waived that right. Furthermore, there do not appear to have been any exceptional circumstances that might have justified dispensing with a hearing. The Administrative Court was the first and only judicial body that accepted the applicant’s case; it was able to examine the merits of his complaint, and the review not only addressed issues of law but also important factual questions. This being so, the Court considers that the applicant’s right to a “public hearing” included an entitlement to an “oral hearing” (see

Abrahamian v. Austria

, no. 35354/04, §

26, 10 April 2008).

19.

There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.

II.

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

20.

The applicant further alleged, under Article 6 of the Convention, a violation of the principle of equality of arms in that he did not have sufficient access to his administrative files. And he complained that the withdrawal of the emergency relief payments for eight weeks violated Articles

3 and 1 of Protocol No. 1 of the Convention.

21.

In the light of all the material in its possession, and insofar as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded pursuant to Article

35 §§ 3 and 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

22.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

23.

The applicant claimed 1,290.91 euros (EUR) in respect of pecuniary and EUR 5,000 in respect of non-pecuniary damage.

24.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. As regards the claim for non-pecuniary damage the Court considers that the finding of a violation constitutes sufficient just satisfaction (see

Bakker

, cited above, § 36 and

Abrahamian

, cited above, § 33).

B.

Costs and expenses

25.

The applicant also claimed EUR 3,870.16 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and before the Court.

26.

The Court reiterates that an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only insofar as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case it does not appear from the documents submitted or the applicant’s comments that any specific costs were incurred in relation to the request for an oral hearing. Therefore no award can be made under this head in relation to costs incurred before the domestic courts.

27.

However, and with regard to the documents in its possession, the Court awards to the applicant the sum of EUR 1,979.52 as regards the costs and expenses incurred in the proceedings before the Court. This sum includes VAT.

C.

Default interest

28.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the complaint concerning Article 6 § 1 about the lack of an oral hearing before the Administrative Court admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 1,979.52 (one thousand nine hundred and seventy nine euros and fifty two cents), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 5 December 2013, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

André Wampach

Linos-Alexandre Sicilianos

Deputy Registrar

President