SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 3845/12 Jean SERVANT împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se înscrie la 10 decembrie 2013 într-un comitet compus din Angelika Nußberger, președinte, Ganna Yudkivska, André Potocki, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 16 decembrie 2011 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 10 octombrie și 15 noiembrie 2013, prin care se solicită Curții să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURA Reclamantul, dl Jean Servant, este un resortisant francez născut în 1947 și rezident în Saint Bauzile. El a fost reprezentat în fața Curții de către J. Wilkin, avocat în Marsilia. Guvernul francez ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o hotărâre din 16 iunie 1979, Tribunalul de Comerț din Dax a pronunțat lichidarea bunurilor reclamantului, un comerciant, în conformitate cu legea din 13 iulie 1967 privind soluționarea judiciară, lichidarea bunurilor, falimentul personal și falimentele. C. sindicatul lichidării. În 1995, tatăl reclamantului a decedat. Reclamantul și fratele său i-au succedat. Prin hotărârea din 25 iunie 1997, Tribunalul de Mare Instanță din Dax a ordonat încetarea diviziunii succesoare dintre reclamant și fratele său. La 2 ianuarie 2002, domnul G. a fost numit în locul domnului La 4 ianuarie 2008, fratele reclamantului a decedat. Prin ordonanță din 8 ianuarie 2008. În februarie 2010, un judecător din cadrul Tribunalului de Comerț din Dax l-a autorizat pe M. G. să accepte succesiunea fratelui reclamantului. Până în prezent, procedura este în curs de desfășurare. Comitetul consideră, de asemenea, că renunțarea la administrarea proprietăților sale, care ar fi avut consecințe grave asupra conservării imobilelor pe care le-a moștenit, a rupt echilibrul dintre protejarea interesului general și protejarea intereselor sale în raport cu durata procedurii, încălcând dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. În cele din urmă, din perspectiva articolelor 6 și 13 din Convenție, el contestă interdicția care i-a fost impusă de a acționa în justiție pentru a-și asuma responsabilitatea pentru statul din cauza duratei excesive a procedurii. Partea reclamantă s-a plâns de durata procedurii de lichidare judiciară și de posibilitatea de a-și exprima nemulțumirea, invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr După eșecul încercărilor de soluționare amiabilă, prin scrisorile din 10 octombrie și 15 În noiembrie 2013, guvernul a informat Curtea că va lua în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a rezolva problema ridicată de cerere și a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. Subsemnata, Natalie Ancel, agent al guvernului francez, declară că guvernul francez oferă domnului Servind suma globală de 27 000 EUR (27 000 EUR), în conformitate cu cererea înregistrată la nr. 3845/12. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în contul bancar indicat de reclamant în termen de trei luni de la data la care hotărârea de radiere pronunțată de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Plata va face ca cauza să fie soluționată definitiv. Guvernul a recunoscut, în speță, pe de o parte, durata procedurii de lichidare judiciară al cărei solicitant, debitor, a făcut obiectul unei acțiuni în despăgubire a prejudiciului cauzat de durata procedurii de lichidare a adus atingere drepturilor sale garantate prin articolele 6§1 și 13 din convenție. În cele din urmă, guvernul recunoaște că dreptul la respectarea bunurilor reclamantului, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, a fost ignorat, în special având în vedere durata procedurii. Prin scrisoarea din 8 noiembrie 2013, recurenta a indicat că nu este satisfăcută de termenii declarației unilaterale, considerând suma indicată nesuferită. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația pe baza principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Franței, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile invocate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000 VII și Tetu c. Franța, n 60983/09, 22 septembrie 2011). Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și în suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [articolul § 1 in fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Pred act termenii declarației guvernului pârât cu privire la articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate decid să șteargă cererea de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Stephen Phillips Angelika Nußberger Adjunct Președinte
Requête n
o
3845/12
Jean SERVANT
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 10 décembre 2013 en un comité composé de
:
Angelika Nußberger,
présidente,
Ganna Yudkivska,
André Potocki,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 16 décembre 2011
;
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur les 10 octobre et 15
novembre 2013, invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Jean Servant, est un ressortissant français né en 1947 et résidant à Saint Bauzile. Il a été représenté devant la Cour par M
e
Le gouvernement français («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
La requête avait été communiquée au Gouvernement
.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Par un jugement du
16 juin 1979
, le tribunal de commerce de Dax prononça la liquidation des biens du requérant, un commerçant, en application de la loi du 13 juillet 1967 sur le règlement judiciaire, la liquidation des biens, la faillite personnelle et les banqueroutes. Il désigna M
e
En 1995, le père du requérant décéda. Le requérant et son frère lui succédèrent. Par un jugement du 25 juin 1997, le tribunal de grande instance de Dax ordonna la cessation de l’indivision successorale entre le requérant et son frère.
Le 2 janvier 2002, M
e
e
C.
Le 4 janvier 2008, le frère du requérant décéda. Par ordonnance du 8
février 2010, un juge du tribunal de commerce de Dax autorisa M
e
A ce jour, la procédure est toujours pendante.
1.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure.
2.
Il considère également que le dessaisissement de l’administration de ses biens, qui aurait eu de graves conséquences sur la préservation des immeubles dont il a hérité, a rompu l’équilibre entre la sauvegarde de l’intérêt général et la sauvegarde de ses intérêts au regard de la durée de la procédure, en violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
3.
Enfin sous l’angle des articles 6 et 13 de la Convention, il conteste l’interdiction qui lui est faite d’agir en justice pour engager la responsabilité de l’Etat en raison de la durée excessive de la procédure.
La partie requérante se plaignait de la durée de la procédure de liquidation judiciaire et de l’impossibilité de s’en plaindre, invoquant les articles article 6 § 1 et 13 de la Convention, ainsi que l’article 1 du Protocole n
o
1.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par lettres des 10
octobre et 15
novembre 2013, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
Je soussignée, Nathalie Ancel, agent du gouvernement français, déclare que le gouvernement français offre de verser à M. Servant la somme globale de 27 000 euros (vingt-sept mille euros), au titre de la requête enregistrée sous le n
o
3845/12.
Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée sur le compte bancaire indiqué par le requérant dans les trois mois à compter de la date de l’arrêt de radiation rendu par la Cour sur le fondement de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.
Le Gouvernement reconnaît, qu’en l’espèce, d’une part, la durée de la procédure de liquidation judiciaire dont le requérant, débiteur, a été l’objet a été excessive au regard des exigences du délai raisonnable posées par l’article 6§1 de la Convention et, d’autre part, que l’impossibilité pour le requérant d’exercer une action en réparation du dommage causé par la durée de la procédure de liquidation a porté atteinte à ses droits garantis par les articles 6§1 et 13 de la Convention. Enfin, le Gouvernement reconnaît que le droit au respect des biens du requérant, au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1, a été méconnu, notamment eu égard à la durée de la procédure.
»
Par une lettre du 8 novembre 2013, la partie requérante a indiqué qu’elle n’était pas satisfaite des termes de la déclaration unilatérale, estimant la somme indiquée insufisante.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI,
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.) n
o
28953/03).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la France, sa pratique en ce qui concerne les griefs invoqués (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
‑
VII, et
Tetu c. France
, n
o
60983/09, 22 septembre 2011).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37
§
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant les articles article 6 § 1 et 13 de la Convention, ainsi que l’article
1 du Protocole n
o
1 et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
Stephen Phillips
Angelika Nußberger
Greffier adjoint
Présidente