- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 decembrie 2013
- Stat pârât
- RUS
- Concluzia
- Inadmisibil
Markov și Belentsov împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
Prima secțiune de cerere nr. 47696/09 și nr. 79806/12 Vladimir Yevgenyevich MARKOV împotriva Rusiei și Aleksey Nikolayevich BELENTSOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 10 decembrie 2013 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Erik Møse, Dmitry Dedov, judecători și André Wampach, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile depuse la 7 august 2009 și, respectiv, 22 iulie 2012, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul în primul caz, dl Vladimir Yevgenyevich Markov, este un național rus, care s-a născut în 1980 și locuiește în Dunayevo.
Reclamantul în al doilea caz, dl Aleksey Nikolayevich Belentsov, este un național rus, care s-a născut în 1985 și trăiește în Syktyvkar. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl E. Mezak, avocat practicant în Syktyvkar. Guvernul Rusiei („Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Ambele reclamante au fost inculpate în cadrul procedurilor penale împotriva acestora. În mai multe perioade între 5 Septembrie 2006 și 1 februarie 2007 primul reclamant a fost deținut în IVS din districtul Kholmskiy, un centru de detenție temporar situat în regiunea Novgorod și în închisoarea recomandată IZ-53/1 din Velikiy Novgorod.
Potrivit reclamantului, condițiile de detenție a fost caracterizate de suprapopulare și acces limitat la lumina și aerul natural. La 5 noiembrie 2010, cel de-al doilea reclamant a fost transportat prin furgoneta de închisoare și feroviar între colonii corecționale din Republica Komi. Reclamantul a susținut că condițiile transportului său au fost caracterizate de suprapopulație și acces limitat la lumina naturală și la aer La date neespecificate, reclamanții au introdus cereri civile de compensare în legătură cu condițiile inadecvate de detenție și transport. Prin hotărârea finală din 11 februarie 2009, Curtea Regională Novgorod a acordat în parte cererea dlui Markov, atribuindu-i 15.000 ruble ruse.
Prin hotărârea finală din 23 ianuarie 2012, cererea dlui Belentsov a fost respinsă de Curtea Supremă a Komi. COMPLAINTS Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la condițiile lor de detenție în centrele penitenciare ale Rusiei și condițiile de transport între ele. HOTĂRÂREA CLĂSURILE reclamanților sunt legate de condițiile lor de detenție în centrele penitenciare ale Rusiei sau de condițiile de transport între ele. Având în vedere faptul că perioadele respective de detenție sau transport au încheiat mai mult de șase luni înainte de depunerea cererilor lor la Curte, Curtea trebuie să stabilească dacă reclamanții respectă cerințele de șase luni impuse de art. 35 din Convenție.
Guvernul a susținut că, de la adoptarea hotărârii Kalashnikov (a se vedea Kalashnikov c. Rusia , nr. 47095/99, ECHR 2002 VI), Curtea a susținut în mod constant poziția că nu a existat nici un remediu eficace în sistemul juridic rus pentru plângerile referitoare la condițiile inadecvate de detenție. Acea jurisprudență era accesibilă reclamanților și ar fi trebuit să fi fost conștienți de existența sa. În aceste circumstanțe, acestea ar fi trebuit să își depună cererile în termen de șase luni de la sfârșitul situației pe care le-au plângut, adică perioada de detenție în închisoarea rezidențială sau cea mai recentă zi de transport între instalații. 10. Reclamanții au răspuns că instanța internă nu le-a atribuit o compensație adecvată; prin urmare, Curtea ar trebui să constate o încălcare a articolului 3 în cauzele lor.
11. Curtea reiterează că perioada de șase luni decurge în mod normal de la decizia finală în procesul de epuizare a căilor de recurs interne. În cazul în care este clar de la început că nu există niciun remediu eficace pentru reclamant, perioada decurge de la data actelor sau măsurilor reclamate (a se vedea Artyomov c. Rusia , nr. 14146/02, § 108, 27 mai 2010, cu alte referințe).
12. Curtea reamintește, de asemenea, că, având în vedere situația actuală a dreptului rus, o acțiune civilă de compensare pentru condițiile inadecvate de detenție sau de transport nu a fost considerată un remediu eficace (a se vedea Ananyev și alții c. Rusia , nos , 42525/07 și 60800/08 §§§ 113-118, 10 ianuarie 2012, și Guliyev c. Rusia , nr. 24650/02 , §§ 56, 19 iunie 2008). Cazul Curții Legea privind absența unui remediu eficace pentru plângerile privind condițiile de detenție sau de transport inadecvate fiind suficient de stabilite, reclamanții au avut la dispoziție o perioadă de șase luni după plecarea lor de la centrul penitenciar sau ultima zi a transportului lor, în care ar fi trebuit să se fi verificat condițiile privind admisibilitatea unei cereri la Curte și, dacă este necesar, să obțină consiliere juridică adecvată.
Curtea a examinat recent o situație similară și a ajuns la concluzia că plângerea privind condițiile inadecvate de detenție ar fi trebuit să fie introdusă în termen de șase luni de la data transferului reclamantului din centrul de detenție (a se vedea Norkin c. Rusia (dec.), nr. 21056/11, 5 februarie 2013). În prezent nu există argumente sau informații factuale care să justifice o derogare de la concluziile Curții în această decizie. Reclamanții ar fi trebuit să fi fost conștienți de ineficacitatea calei judiciare pe care le-au folosit, înainte de a depune cererea la Curte.
Reducerea finală a cererilor lor de compensare nu poate fi invocată ca începerea unui termen proaspăt pentru plângerea lor 14. Rezultă că plângerile lor cu privire la presupusele condiții inadecvate de detenție și transport sunt inadmisibile pentru nerespectarea normei de șase luni prevăzute la art. 35 § 1 din Convenție și trebuie respinse în temeiul articolului 35 § 4. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se alăture cererilor; declara cererile inadmisibile. André Wampach Khanlar Hajiyev Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
DECISION Applications nos. 47696/09 and 79806/12 Vladimir Yevgenyevich MARKOV against Russia and Aleksey Nikolayevich BELENTSOV against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 10 December 2013 as a Committee composed of: Khanlar Hajiyev, President, Erik Møse, Dmitry Dedov, judges, and André Wampach, Deputy Section Registrar, Having regard to the above applications lodged on 7 August 2009 and 22 July 2012 respectively, Having regard to the comments submitted by the respondent Government and the comments in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
The applicant in the first case, Mr Vladimir Yevgenyevich Markov, is a Russian national, who was born in 1980 and lives in Dunayevo.
The applicant in the second case, Mr Aleksey Nikolayevich Belentsov, is a Russian national, who was born in 1985 and lives in Syktyvkar. He was represented before the Court by Mr E. Mezak, a lawyer practising in Syktyvkar.
The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
Both applicants were defendants in criminal proceedings against them. During several periods between 5 September 2006 and 1 February 2007 the first applicant was held in IVS of the Kholmskiy District, a temporary detention facility located in the Novgorod Region, and remand prison IZ-53/1 of Velikiy Novgorod. According to the applicant, the conditions of his detention were characterised by overcrowding and restricted access to natural light and air.
On 5 November 2010 the second applicant was transported by prison van and rail between correctional colonies in the Komi Republic. The applicant submitted that the conditions of his transport were characterised by overcrowding and restricted access to natural light and air
On unspecified dates the applicants brought civil claims for compensation in connection with inadequate conditions of their detention and transport. By final judgment of 11 February 2009, the Novgorod Regional Court granted Mr Markov’s claim in part, awarding him 15,000 Russian roubles. By final judgment of 23 January 2012, Mr Belentsov’s claim was rejected by the Supreme Court of Komi. COMPLAINTS
The applicants complained under Article 3 of the Convention about their conditions of detention in the Russian penitentiary facilities and the conditions of transport between them. THE LAW
The applicants’ complaints are related to their conditions of detention in the Russian penitentiary facilities or the conditions of transport between them. Having regard to the fact that the respective periods of their detention or transport had ended more than six months before their applications were lodged with the Court, the Court must determine whether the applicants complied with the six-month requirement imposed by Article 35 of the Convention.
The Government submitted that, since the adoption of the Kalashnikov judgment (see Kalashnikov v. Russia , no. 47095/99, ECHR 2002 ‑ VI), the Court had consistently maintained its position that there had been no effective remedy in the Russian legal system for the complaints relating to inadequate conditions of detention. That case-law was accessible to the applicants and they should have been aware of its existence. In those circumstances, they should have lodged their applications within six months of the end of the situation they complained about, that is, the period of their detention in the remand prison or the latest day of transport between facilities.
The applicants replied that the domestic courts had failed to award them an adequate compensation; therefore, the Court should find a violation of Article 3 in their cases.
The Court reiterates that the six-month period normally runs from the final decision in the process of exhaustion of domestic remedies. Where it is clear from the outset however that no effective remedy is available to the applicant, the period runs from the date of the acts or measures complained of (see Artyomov v. Russia , no. 14146/02, § 108, 27 May 2010, with further references).
The Court further recalls its constant position that, given the present state of Russian law, a civil action for compensation for inadequate conditions of detention or transport has not been considered an effective remedy (see Ananyev and Others v. Russia , nos. 42525/07 and 60800/08, §§ 113-118, 10 January 2012, and Guliyev v. Russia , no. 24650/02, §§ 54 ‑ 56, 19 June 2008). The Court’s case ‑ law on the absence of an effective remedy for complaints concerning inadequate conditions of detention or transport being sufficiently established, the applicants had at their disposal a period of six months following their departure from the penitentiary facility or the latest day of their transport, during which they should have ascertained the conditions on the admissibility of an application to the Court and, if necessary, obtained appropriate legal advice. However, they did not submit their application within that time period.
The Court has recently examined a similar situation and reached the conclusion that the complaint about the inadequate conditions of detention should have been introduced within six months of the day following the applicant’s transfer out of the detention facility (see Norkin v. Russia (dec.), no. 21056/11, 5 February 2013). There are no arguments or factual information in the present cases that would warrant a departure from the Court’s findings in that decision. The applicants should have been aware of the ineffectiveness of the judicial avenue they had made use of, before they lodged their application with the Court. The final disposal of their claims for compensation cannot be relied upon as starting a fresh time-limit for their complaint s.
It follows that their complaints about allegedly inadequate conditions of detention and transport are inadmissible for non-compliance with the six ‑ month rule set out in Article 35 § 1 of the Convention, and must be rejected pursuant to Article 35 § 4. For these reasons, the Court unanimously Decides to join the applications; Declares the applications inadmissible. André Wampach Khanlar Hajiyev Deputy Registrar President