Urakov și Menshchikov împotriva Rusiei

DIRECȚIE DECIZIE nr. 52122/10 și 33874/11 Maksim Sergeyevich URAKOV împotriva Rusiei și Yevgeniy Mikhaylovich MENSHCHIKOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 8 decembrie 2015 în calitate de comitet compus din: Helena Jäderblom, președinte, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile depuse la 30 iunie 2010 și, respectiv, la 10 mai 2011, având în vedere declarațiile prezentate de guvernul contestat la 2 decembrie 2014 și 16 ianuarie 2015, care solicită Curții să elimine cererile din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTS ȘI PROCEDURĂ Reclamantul în primul caz, dl Maksim Sergeyevich Urakov, este un național rus, care s-a născut în 1987 și a fost reținut în Izhevsk, Republica Udmurtia.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Sharipova, un avocat practicant în Izhevsk. Reclamantul din al doilea caz, dl Yevgeniy Mikhaylovich Menshchikov, este un național rus, care s-a născut în 1977 și este condamnat la închisoare în Novosibirsk. Guvernul rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanții se plângeau că detenția lor preliminară a fost indemanată și că nu s-a bazat pe motive relevante sau suficiente. Solicitațiile au fost comunicate guvernului. Prin scrisorile prezentate la 2 decembrie 2014 și 16 ianuarie 2015, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă declarații unilaterale în vederea soluționării chestiunii formulate de cererile și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererile în conformitate cu art. 37 din convenție.

În declarațiile, Guvernul a recunoscut că reclamanții au fost reținuți „să nu se justifice pe baza hotărârilor rendue de către instanțe” care „nu respectă cerințele articolului 5 § 3 din Convenție” și au declarat că sunt dispuși să plătească următoarele sume reclamanților ca o justă satisfacție: (a) 1,400 EUR către dl Urakov pentru detenția anterioară „în perioada 14 octombrie 2009 și 30 decembrie 2010”; (b) 1,900 EUR către dl Menshchikov pentru detenția anterioară „în perioada 3 decembrie 2009-23 iunie 2011”. Restul declarațiilor lor furnizate după cum urmează: „Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile.

Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Reclamanții au fost invitați să facă observații cu privire la declarațiile unilaterale ale Guvernului, în cazul în care acestea doresc, și nu au prezentat niciun comentariu în răspuns.

DREPTUL având în vedere similaritatea cu principalele chestiuni din cadrul Convenției în cazurile de mai sus, Curtea decide să se alăture cererilor și să le examineze într-o singură decizie. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea să elimine o cauză în cazul în care: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarațiile având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Hotărârea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007, și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea constată, de la început, că, de la prima hotărâre privind durata excesivă a detenției preliminare în Rusia (a se vedea Kalashnikov c. Rusia , nr. 47095/99 §§ 104-121 CEDO 2002 VI), a constatat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție din cauza unei detenții prealabile excesiv de lungi fără justificare adecvată în mai mult de o sută de cazuri împotriva Rusiei (a se vedea Ananyev și alții c. Rusia , nr. 42525/07 și 60800/08 § 200, 10 ianuarie 2012 . Rezultă că plângerile prezentate în prezentele cereri se bazează pe jurisprudența clară și extinsă a Curții.

Respectând natura admiterilor conținute în declarațiile guvernamentale, Curtea este convinsă că guvernul nu a contestat acuzațiile formulate de solicitanți și a recunoscut în mod explicit că detenția lor preliminară a fost încălcat art. 3 din Convenție. În ceea ce privește recursul destinat reclamanților, Guvernul s-a angajat să le plătească anumite sume de compensație în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale, precum și costurile și cheltuielile. Guvernul s-a angajat să efectueze plata acestor sume în termen de trei luni de la decizia Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în cazul întârzierii de decontare.

Curtea este convinsă că sumele de compensare propuse sunt conforme cu sumele acordate în cazuri similare (a se vedea Yuriy Yakovlev c. Rusia , nr. 5453/08 , § 95, 29 aprilie 2010; Valeriy Kovalenko c. Rusia , nr. 41716/08, § 67, 29 mai 2012; Kislitsa c. Rusia , nr. 29985/05 , § 49, 19 iunie 2012 . Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestor cazuri. Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere nici unei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererile la lista sa de cazuri, dacă guvernul nu respectă termenele declarațiilor lor unilaterale (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nos.

750025/01 et al., 23 martie 2006 și Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazurile din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să se alăture cererilor, ia notă în conformitate cu art. 5 § 3 din Convenție și cu modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată cererile din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptate în engleză și notificate în scris la 7 ianuarie 2016. Marialena Tsirli Helena Jäderblom Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Applications nos. 52122/10 and 33874/11 Maksim Sergeyevich URAKOV against Russia and Yevgeniy Mikhaylovich MENSHCHIKOV against Russia The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 8 December 2015 as a Committee composed of: Helena Jäderblom, President, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above applications lodged on 30 June 2010 and 10 May 2011 respectively, Having regard to the declarations submitted by the respondent Government on 2 December 2014 and 16 January 2015 requesting the Court to strike the applications out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant in the first case, Mr Maksim Sergeyevich Urakov, is a Russian national, who was born in 1987 and was detained in Izhevsk, Udmurtia Republic. He was represented before the Court by Ms Sharipova, a lawyer practising in Izhevsk. The applicant in the second case, Mr Yevgeniy Mikhaylovich Menshchikov, is a Russian national, who was born in 1977 and is serving a prison sentence in Novosibirsk. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights. The applicants complained that their pre-trial detention had been unreasonably long and that it had not been based on relevant or sufficient reasons.

The applications have been communicated to the Government. By letters submitted on 2 December 2014 and 16 January 2015, the Government informed the Court that they proposed to make unilateral declarations with a view to resolving the issue raised by the applications. They further requested the Court to strike out the applications in accordance with Article 37 of the Convention. In the declarations, the Government acknowledged that the applicants had been detained “without well-founded justification on the basis of the decisions rendered by the courts” which “did not comply with the requirements of Article 5 § 3 of the Convention” and stated their readiness to pay the following amounts to the applicants as just satisfaction: (a) 1,400 EUR to Mr Urakov for his pre-trial detention “between 14 October 2009 and 30 December 2010”; (b) 1,900 EUR to Mr Menshchikov for his pre-trial detention “from 3 December 2009 to 23 June 2011”.

The remainder of their declarations provided as follows: “The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute the final resolution of the case.” The applicants were invited to comment on the Government’s unilateral declarations, if they so wished. They submitted no comments in reply. THE LAW Having regard to the similarity of the main issues under the Convention in the above cases, the Court decides to join the applications and examine them in a single decision. The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if: “... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government. To this end, the Court will examine carefully the declarations in the light of the principles established in its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (see Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007, and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007). The Court notes at the outset that since its first judgment concerning the excessive length of pre-trial detention in Russia (see Kalashnikov v. Russia , no. 47095/99, §§ 104-121 ECHR 2002 VI), it has found a violation of Article 5 § 3 of the Convention on account of an excessively lengthy pre-trial detention without proper justification in more than a hundred cases against Russia (see Ananyev and Others v. Russia , nos.

42525/07 and 60800/08, § 200, 10 January 2012). It follows that the complaints raised in the present applications are based on the clear and extensive case-law of the Court. Turning next to the nature of the admissions contained in the Government’s declarations, the Court is satisfied that the Government did not dispute the allegations made by the applicants and explicitly acknowledged that their pre-trial detention had been in breach of Article 5 § 3 of the Convention. As to the intended redress to be provided to the applicants, the Government have undertaken to pay them certain amounts of compensation in respect of pecuniary and non-pecuniary damages, as well as costs and expenses. The Government have committed themselves to effecting the payment of those sums within three months of the Court’s decision, with default interest to be payable in case of delay of settlement.

The Court is satisfied that the amounts of compensation proposed are consistent with the amounts awarded in similar cases (see Yuriy Yakovlev v. Russia , no. 5453/08, § 95, 29 April 2010; Valeriy Kovalenko v. Russia , no. 41716/08, § 67, 29 May 2012; Kislitsa v. Russia , no. 29985/05, § 49, 19 June 2012). The Court therefore considers that it is no longer justified to continue the examination of these cases. The Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention (Article 37 § 1 in fine ) does not require it to continue the examination of the cases. In any event, the Court’s decision is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention, the applications to its list of cases, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declarations (see Aleksentseva and 28 Others v. Russia (dec.), nos.

75025/01 et al., 23 March 2006 and Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the cases out of the list in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Decides to join the applications, Takes note of the terms of the respondent Government’s declarations under Article 5 § 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the applications out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Done in English and notified in writing on 7 January 2016. Marialena Tsirli Helena Jäderblom Deputy Registrar President