Potcoavă împotriva României

CAUZUL POTCOVĂ [1] v. ROMANIA (Declarația nr. 27945/07) JUGUL Această versiune a fost rectificată la 11 aprilie 2014 în temeiul articolului 81 din Regulamentul Curții. STRASBOURG 17 decembrie 2013 FINAL 17/03/2014 Prezenta hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale.

În cazul Potcovă [2] v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevill, Președintele, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, după ce a deliberat în privat la 26 noiembrie 2013, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Cazul a apărut într-o cerere (n. 27945/07) împotriva României, depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național român, dl Ioan-Nicolet Potcovă [3] („reclamantul”), la 20 iunie 2007. Reclamantul a fost reprezentat de doamna E. Albert, un avocat practicant la Târgu-Mureș.

Guvernul României (“Guvernul”) a fost reprezentat de co-agentul lor, dna I. Cambrea, din Ministerul Afacerilor Externe. La 3 noiembrie 2011, cererea a fost declarată parțial inadmisibilă și plângerea privind echitatea procedurii penale împotriva reclamantului a fost comunicată guvernului. FACTE Reclamantul s-a născut în 1969 și trăiește în Ungheni. În seara din 4 iulie 2002, la aproximativ 11 p.m., reclamantul a fost prins de doi ofițeri de poliție, care căutau autorul mai multor violuri comise în această zonă în ultimele luni. Întrucât reclamantul a furnizat descrierea dată de victime, el a fost căutat și arestat. Potrivit reclamantului, el a fost bătut atât în drum spre sediul poliției, cât și apoi toată noaptea, și forțat să mărturisească crimele pe care nu le-a comis.

Pleaca sa penală în acest sens, depusă la 14 august 2002, a fost în cele din urmă respinsă la 30 ianuarie 2007 de Curtea Înaltă de Cassare și Justiție. La 5 iulie 2002, reclamantul a făcut trei declarații scrise la sediul poliției. El nu a fost asistat de avocat. În prima declarație el a refuzat să comită crimele. În a doua și a treia declarații el a mărturisit că a comis trei violuri, la 8 noiembrie 2001 și în februarie și aprilie 2002, și în mai și iunie 2002, două tentative de viol și a declarat că a planificat acte similare pentru 4 iulie 2002. El a dat detalii despre modul în care a abordat, imobilizat și abuzat victimele în fiecare ocazie. În aceeași zi a fost dus la procurorul atașat Curții Județeanului Mureș, unde, în prezența avocatului, și-a reiterat mărturisirea.

Potrivit reclamantului, ofițerii de poliție care l-au însoțit în biroul procurorului l-au amenințat cu violență dacă și-a schimbat declarațiile înaintea procurorului. Un ofițer de poliție a fost prezent în timpul interogatoriului reclamantului în biroul procurorului. Reclamantul a fost examinat de un comitet de psihiatri și medici criminaliști. Ei au concluzionat că la momentul infracțiunilor de care reclamantul a fost acuzat, el a fost conștient că ceea ce făcea este greșit. Ei au concluzionat, de asemenea, că a avut o tulburare de personalitate care a dus la comportament antisocial, și a fost incapabil de a controla impulsurile instinctive. La 5 August 2002 și-au prezentat raportul procurorului.

La 18 decembrie 2002, procurorul a acuzat Curtea de District Târgu Mureș. Înainte de instanță, reclamantul a fost reprezentat de avocat. A retras mărturiile sale anterioare și a reiterat că a fost bătut și amenințat de poliție în timpul sesiunilor de interogare anticipată. La 11 august 2003, Curtea a condamnat reclamantul. Cu toate acestea, într-o decizie finală din 17 octombrie 2003, Curtea de Apel Târgu Mureș a anulat condamnarea reclamantului și a trimis cazul înapoi la biroul procurorului pentru anchete suplimentare. Curtea a constatat că drepturile apărării au fost încălcate în faptul că reclamantul nu a fost asistat de consilier în timpul primelor sesiuni de interogatoriu și că procurorul nu a ordonat o examinare expertă a probelor materiale.

11. În urma instrucțiunilor prevăzute în decizia finală, procurorul a auzit din nou dovezi de la solicitant, în prezența avocatului său, și de la martorii și victimele. Reclamantul a refuzat comisionarea violurilor. De asemenea, procurorul a ordonat o examinare expertă a dovezilor materiale și a evaluat dacă ar fi fost posibil ca reclamantul să părăsească locul de muncă și să comite violurile în termenul relevant. 12. La 16 martie 2004, procurorul a inculpat din nou reclamantul. La 9 octombrie 2006, Curtea de district Târgu Mureș a achitat reclamantul, întrucât a considerat că dovezile din dosar nu erau suficiente pentru a permite o concluzie fără îndoială că a comis infracțiunile de care a fost acuzat.

Acesta a remarcat faptul că unele elemente de probă s-au dovedit a fi neconcludenți și că reclamantul a prezentat un alibi pentru timpul în care au avut loc doi violuri. Curtea nu a examinat primele declarații ale reclamantului, prin care s-a incriminat. Într-o decizie finală din 27 septembrie 2007, județul Mureș a anulat hotărârea și a condamnat reclamantul pentru trei conturi de viol și unul de tentative de viol, condamnându-l la un an, șase luni și douăzeci și șase zile de închisoare. Curtea a considerat că mărturiile reclamantului sunt conforme cu dovezile din dosar, în special declarațiile victimelor, raportul medical expert și declarațiile martorilor care au participat la reconstrucția evenimentelor din primul set de anchete.

Curtea a atașat greutatea faptului că mărturiile au fost scrise manual de către solicitant însuși și a inclus o descriere detaliată a modului său operandi; de asemenea, a susținut că, mai des, primele declarații făcute într-un caz reflectă adevărul, deoarece persoana nu a avut încă timp de a reflecta și de a pregăti o apărare. Curtea a observat, de asemenea, că reclamantul și-a repetat mărturisirea în fața procurorului în prezența unui avocat și că, în acel moment, el nu a menținut abuzul de către investigatori. Reclamantul a refuzat să furnizeze eșantioane biologice pentru testare și că testul de poligrafie pe care l-a efectuat a arătat „comportamentul simulat”. În sfârșit, instanța a remarcat că nu au fost raportate violuri similare în zona după arestarea reclamantului.

PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 AL CONVENȚIEI 15. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că procedura penală împotriva acestuia nu a fost corectă și că drepturile sale de apărare au fost încălcate. În special, el s-a plâns că nu i-a fost permis accesul la un avocat în timpul interogatoriului de poliție, că nu i-a fost permis timp pentru a pregăti apărarea, dar a fost interogat imediat după arestarea sa, și că a fost supus unui examen legist expert, după cum a cerut el și familia sa.

16. Curtea consideră că această plângere va fi examinată în temeiul articolului 6 § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § și § § § § § . § § § § § § § § § § § și § § § . § § § § § , și § § § § . § § . , , , , , . , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , să aibă timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale; (c) să se apere în persoană sau prin asistența juridică a alegerii sale sau, dacă nu are mijloace suficiente pentru a plăti asistența juridică, să fie acordată liber atunci când interesele justiției o impună; ...” Admisibilitatea 17. Guvernul a susținut că reclamantul și-a pierdut statutul de victimă în măsura în care, prin decizia finală din 17 octombrie 2003, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis în mod expres că drepturile reclamantului de apărare au fost încălcate, deoarece a fost interogat fără un avocat, și a admis implicit că nu a avut timp și facilități adecvate pentru a pregăti apărarea.

Ei au observat că, în aplicarea acestei decizii, cazul a fost trimis înapoi procurorului, care a luat apoi o declarație de la solicitant în prezența unui avocat. 18. Reclamantul nu este de acord cu Guvernul cu privire la acest punct. 19. Curtea reiterează că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul său de „victimă” în sensul articolului 34 din convenție, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, fie în mod expres, fie în substanță, și apoi au beneficiat de remediere pentru încălcarea convenției.

În ceea ce privește recursul care este „apropiat” și „suficient” pentru a remedia o încălcare a dreptului unei convenții la nivel național, Curtea a considerat în general acest lucru depinde de toate circumstanțele cazului, având în vedere, în special, natura încălcării Convenției în joc (a se vedea, de exemplu, Scordino c. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, § 186, CEDO 2006 Gäfgen c. Germania [GC], nr. 22978/05, §§ 115-116, CEDH 2010; sau Kurić și alții c. Slovenia [GC], nr. 26828/06, §§ 259-261, CEHR 2012 (extracte)). În cazul de față, Curtea de Apel a recunoscut în mod expres că drepturile reclamantului au fost încălcate prin faptul că a fost interogat fără avocat.

Cu toate acestea, declarațiile obținute ilegal au rămas în dosar, ceea ce permite unei instanțe ulteriore, în aceeași procedură, să se bazeze pe acestea (a se vedea paragraful) Prin urmare, autoritățile interne nu au reușit să asigure o reparație eficace pentru încălcarea drepturilor de apărare pe care le-au descoperit ei înșiși. Remediarea oferită de Curtea de Apel a fost, prin urmare, respinsă de sens. 21. În consecință, reclamantul poate pretinde că este „victima” a presupusei încălcări. Obiecția preliminară a Guvernului în acest sens trebuie respinsă în consecință. 22. În cele din urmă, Curtea constată că cererea nu este în mod evident bolnavă întemeiat în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție, menționând, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive.

Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamantul a afirmat că, chiar dacă a fost în măsură să își exercite pe deplin drepturile de apărare după ce a fost trimisă procurorului, această posibilitate a rămas pur și simplu oficială în măsura în care, în decizia sa din 27 septembrie 2007, Curtea județului s-a bazat pe primele sale declarații, care au fost obținute ilegal în noaptea arestării sale. 24. Guvernul susține că procedurile penale împotriva reclamantului au fost echitabile. Reclamantul a fost apărat de consilier în fața instanțelor, a participat pe deplin la procedură, a fost în măsură să aducă dovezi în apărarea sa și a fost prezent la toate audierile de judecată.

Ei au susținut că, în condamnarea reclamantului, Curtea județului s-a bazat pe un ansamblu extins de dovezi și că declarațiile sale inițiale furnizate fără un avocat nu au fost nici singura și nici baza decisivă pentru condamnarea sa; acestea au fost un element din dosar care a confirmat dovezile rămase. Guvernul averizat că instanța a atașat semnificație la schimbarea completă a poziției reclamantului, de la admiterea deplină în etapele inițiale la negarea în etapele ulterioare, și a explicat în detaliu de ce s-a bazat pe cea de-a lungul acestuia în detrimentul celui de-al doilea. Guvernul a subliniat faptul că acuzațiile reclamantei de brutalitate de poliție nu au fost considerate justificate printr-o decizie finală a instanței.

Evaluarea Curții (a) Principiile generale 25. Curtea face trimitere la principiile stabilite în Salduz v. Turcia ([GC], nr. 36391/02, §§ 50-55, 27 noiembrie 2008), în special în ceea ce privește concluzia că drepturile apărării vor fi, în principiu, prejudecate în mod ireversibil atunci când declarațiile de incriminare făcute în timpul interogativelor de poliție fără acces la un avocat sunt utilizate pentru o condamnare. 26. De asemenea, se reiterează că admisibilitatea probelor este o chestiune de reglementare a dreptului național și a instanțelor naționale și că singura preocupare a Curții este de a examina dacă procedurile au fost conduse în mod echitabil (a se vedea Al-Khawaja și Tahery c. Regatul Unit [GC], nos.

26766/05 și 22228/06, § 118, CEHR 2011). (b) Aplicarea acestor principii la prezentul caz 27. În cazul în care este examinat, reclamantul a mărturisit în custodie de poliție în timp ce nu a fost asistat de avocat și a reiterat mărturisirea sa în biroul procurorului în prezența unui avocat desemnat de instanță. Mai târziu, el și-a schimbat declarațiile în fața instanțelor. 28. Reclamantul a fost condamnat pe baza dovezilor din dosar, inclusiv prima sa mărturisire, dar aceste mărturii au fost ulterior anulate de Curtea de Apel Târgu Mureș în decizia sa finală din 17 octombrie 2003 (a se vedea punctele 9 și 10 de mai sus). 29. În plus, la repetirea cauzei, Curtea de District a constatat că dovezile din dosar nu erau suficiente pentru a asigura condamnarea reclamantului (a se vedea punctul 13 de mai sus, în amendă ). Primele mărturisiri nu au fost făcute în raționamentul Curții de District.

Cu toate acestea, Curtea s-a bazat pe aceste dovezi pentru a constata că reclamantul este vinovat (a se vedea punctul 1). Acesta nu a afirmat că dovezile rămase ar fi fost suficiente pentru condamnarea reclamantului. 30. Astfel, în acest caz, reclamantul a fost, fără îndoială, afectat de restricțiile privind accesul la un avocat, deoarece declarația sa la poliție a fost utilizată pentru condamnarea sa.

Nici asistența furnizată ulterior de un avocat, nici natura adversară a procedurii care urmează ar putea vindeca defectele care au avut loc în timpul custodiei de poliție (a se vedea Salduz, citat mai sus, § 58). 31. În suma, chiar dacă reclamantul a avut posibilitatea de a contesta dovezile împotriva lui, absența unui avocat în timpul interogatoriului său în custodie de poliție a afectat irreversibil drepturile sale de apărare, în măsura în care dovezile obținute astfel, deși declarate ilegale prin o decizie finală a instanței, a fost utilizat încă în etapele ulterioare ale procedurii de condamnare a reclamantului. 32. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § § § 1 și 3 litera (c) din Convenție și nu este necesar ca Curtea să examineze celelalte acuzații.

II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚII 33. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 34. Reclamantul a susținut, în ceea ce privește prejudiciu material, 15,050 Lei român, reprezentând pierderea salariului în timpul detenției sale și până când a găsit un nou loc de muncă. El a solicitat, de asemenea, 50.000 de euro (EUR) în ceea ce privește daunele nepecuniare. 35. Guvernul a susținut că nu există nicio legătură de cauzalitate între presupusa încălcare și daunele solicitate, că afirmația privind daunele nepecuniare a fost excesivă și că o constatare a unei încălcări ar reprezenta, în sine, suficientă satisfacție.

36. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și daunele pecuniare presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului 2400 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. 37. În sfârșit, Curtea reiterează că atunci când o persoană, ca în cazul instantaneu, a fost condamnată în cadrul procedurii interne care nu a respectat cerințele unui proces echitabil, un nou proces sau deschiderea procedurii interne la cererea persoanei interesate, reprezintă o modalitate adecvată de remediere a încălcării constatate.

În acest sens, aceasta remarcă că art. 408 Codul de procedură penală prevede posibilitatea reluării procesului sau redeschiderea procedurii interne în cazul în care Curtea a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale unei reclamante (a se vedea Hanu c. România , nr. 10890/04, § 50, 4 iunie 2013). Costuri și cheltuieli 38. Reclamantul a solicitat, de asemenea, RON 2.623.85 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 39. Guvernul averificat că cererile au fost nefondate. 40. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.

În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 400 EUR, care acoperă costurile sub toate șefurile. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară restul cererii admisibile; susține că a existat o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 litera (c) din convenție; nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolului 6 § 3 litera (b) din Convenție; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 2,400 EUR (2 mii patru sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește daunele nepecuniare; (ii) 400 EUR (4 sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 17 decembrie 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Josep Casadevall Președintele grefierului [1] Rectificat la 11 aprilie 2014: textul a fost „POTCOAVĂ”. [2] Rectificat la 11 aprilie 2014: textul a fost „Potcoavă”. [3] Rectificat la 11 aprilie 2014: textul a fost „Ioan Nicolet Potcoavă”.

THIRD SECTION

CASE OF POTCOVĂ [1] v. ROMANIA (Application no. 27945/07) JUDGMENT This version was rectified on 11 April 2014 under Rule 81 of the Rules of Court. STRASBOURG 17 December 2013 FINAL 17/03/2014 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. . In the case of Potcovă [2] v. Romania, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judges , and Santiago Quesada, Section Registrar, Having deliberated in private on 26 November 2013, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION

15. The applicant complained under Article 6 of the Convention that the criminal proceedings against him had not been fair and that his defence rights had been breached. In particular, he complained that he had not been afforded access to a lawyer during the police questioning, that he had not been allowed time to prepare his defence but had been questioned immediately upon his arrest, and that he had undergone an expert forensic examination, as he and his family had requested.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

33. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage