Comunicat la 18 decembrie 2013 Secțiunea a doua Cerere nr. 21563/12 Joseph Paul Francois RIVARD împotriva Elveției introdusă la 5 aprilie 2012 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, Joseph Paul Francois Rivard, este un cetățean canadian născut în 1950 și rezident în Duillier. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Alain-Valery Poitry, avocat la Nyon. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 9 aprilie 2010, vehiculul pe care reclamantul îl conducea a fost controlat la o viteză de 132 km/h pe o parte a autostrăzii în care viteza era limitată la 100 km/h. La 6 iulie 2010, Serviciul pentru amenzi al Cantonului de Geneva l-a amendat pe reclamant cu 600 de Franci elvețieni (CHF) pentru încălcarea articolelor 27, 32 și 90 din Legea federală privind traficul pe căile navigabile interioare, în legătură cu articolele 4a și 45 din Legea federală din 13 noiembrie 1962 privind traficul rutier. Această hotărâre a devenit executorie, iar reclamantul și-a îndeplinit obligațiile. La 2 septembrie 2010, Serviciul automobiliștilor și al navigației cantonului Vaud a ordonat retragerea permisului de conducere al reclamantului pentru o perioadă de o lună, în care reclamantul a fost condamnat la Geneva cu o valoare medie severă mai mare decât cea a permisului de conducere al reclamantului, în sensul articolului 16 LCR. Prin Hotărârea din 28 ianuarie 2001, Tribunalul cantonal al Cantonului de Vaud a respins acțiunea reclamantului împotriva acestei decizii. Reclamantul a atacat hotărârea Tribunalului cantonal în fața Tribunalului federal invocând art. 4 alineatul (1) din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție, considerând că sancțiunea administrativă pe care a făcut-o a încălcat principiul ne bis in idem , în măsura în care a fost deja amendat pentru aceleași fapte. La 26 septembrie 2011, Tribunalul Federal a respins recursul reclamantului la recurs, în special în acest termen Invouchant lalaart. 4 ch. 1 din Protocolul adițional nr. 7 la CEDO, recursul consideră că măsura administrativă pronunțată pe baza acelorași fapte ca și sancțiunea penală ar încălca principiul " ne bis in idem" . El se referă la interpretarea pe care o dă acest articol la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Zolotukine împotriva Rusiei din 10 februarie 2009 (denumită în continuare Hotărârea Zolotukine) (...) În argumentația sa, Curtea Europeană a arătat că diversitatea abordărilor adoptate pentru a verifica dacă persoana în cauză pentru care a fost urmărit un reclamant era, de fapt, aceeași cu cea pentru care fusese deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă, era o sursă de incertitudine juridică incompatibilă cu acest drept fundamental, care este dreptul de a nu fi acuzat de două ori pentru aceeași infracțiune. Ea a decis să armonizeze interpretarea noțiunii de "chiar și în raport cu "" - la 7 (hotărârea menționată anterior, punctul 78). În această privință, Comisia a reținut că abordarea privilegiată a calificării juridice a celor două infracțiuni este prea restrictivă a drepturilor persoanei, deoarece, în cazul în care Curtea Europeană de Justiție se referă la constatarea că a fost urmărită pentru infracțiuni cu o calificare juridică diferită, aceasta riscă să slăbească garanția consacrată de art. 4 din Protocolul nr. 7 și nu să o facă concretă și efectivă, astfel cum prevede CEDO (hotărârea menționată anterior, § 81). În consecință, la art. 4 din Protocolul nr. 7 trebuie să fie înțelesă ca interzicând urmărirea sau judecarea unei persoane pentru o a doua persoană, în măsura în care aceasta are drept cauză fapte identice sau fapte care sunt în esență aceleași (hotărârea menționată anterior, § 82). Prin urmare, este vorba despre a adopta o abordare bazată strict pe identitatea faptelor materiale și de a nu reține calificarea juridică a acestor fapte ca criteriu relevant (...) 2.3. Dreptul elvețian prevede o dublă procedură penală și administrativă în ceea ce privește reprimarea infracțiunilor rutiere: judecătorul penal se pronunță asupra sancțiunilor penale (amendă, pedeapsă pecuniară, muncă de interes general sau pedeapsă privativă de libertate) prevăzute de dispozițiile penale ale LCR (art. 90s LCR) și de Codul penal (art. 34 ss, 106 și 107 CP), în timp ce autoritățile administrative competente decid cu privire la măsurile administrative (avertizare sau retragere a permiselor) prevăzute de articolele 16s LCR. Problema care trebuie rezolvată în acest caz este aceea de a stabili dacă dubla procedură penală și administrativă prevăzută de LCR este conformă cu interpretarea articolului 4 cf. 1 din Protocolul adițional nr. 7 CEDO, astfel cum reiese din hotărârea din Zolotukine (...) 2.3.2 Potrivit jurisprudenței constante a Tribunalului Federal, dubla procedură penală și administrativă prevăzută în dreptul elvețian pentru infracțiunile legate de traficul rutier nu încalcă principiul "ne bis in idem." Într-adevăr, aplicarea acestui principiu presupune în special că judecătorul primei proceduri a fost în măsură să aprecieze starea de fapt sub toate aspectele sale juridice. Această condiție lipsește în speță din cauza competențelor limitate de decizie ale fiecărei autorități competente. Astfel, numai cele două autorități luate împreună pot examina starea de fapt în ansamblul său sub toate aspectele sale juridice (ATF 125 II 402 consid. 1b p. 404 s.). Cu toate acestea, Tribunalul Federal a precizat că o autoritate administrativă care hotărăște cu privire la retragerea permisului de conducere nu poate, în principiu, să nu fie în afara constatărilor de fapt ale unui pronunțat penal intrat în vigoare. Securitatea dreptului comandă într-adevăr să se evite ca independența judecătorului penal și a judecătorului administrativ să conducă la hotărâri contrare, pronunțate pe baza acelorași fapte (ATF 109 Ib 203 consid. 1 p. 204; 96 1 766 consid. 4 p. 77) L mai puțin decât în anumite condiții (ATF 129 II 312 consid. 2.4 p. 315 ; 123 II 97 consid. 3c/a p. 104). 2.3.3 În ceea ce privește normele de circulație rutieră, Curtea Europeană de Justiție este deja pronunțată cu privire la dualitatea procedurilor administrative și penale. După ce a subliniat că anularea permisului de conducere are, prin gradul său de gravitate, un caracter punitiv și disuasiv și se pare că este vorba de o sancțiune penală, Comisia a considerat că retragerea permisului de conducere comandat de o autoritate administrativă, ca urmare a unei condamnări penale pe motive de acelorași fapte, nu a depășit o încălcare a legii. 4 din Protocolul nr. 7, în cazul în care măsura administrativă rezultă în mod direct și previzibil din condamnare, a cărei consecință nu constituie decât consecința (hotărârea Nilsson împotriva Suediei din 13 decembrie 2005 n 73661/01 Culegerea CEDO 2005-XIII p. 333 ss ; Hotărârea R.T. împotriva Elveției din 30 mai 2000, in : JAAC 64.152). La strânsă legătură între cele două sancțiuni a determinat Curtea Europeană să concluzioneze că măsura administrativă se pare a fi o pedeapsă complementară condamnării penale, din care face parte integrantă (hotărârea Maszni împotriva României din 21 septembrie 2006 § 69 și hotărârile citate). 2.4 În cazul în care hotărârea Zolotukine a clarificat aplicarea principiului "ne bis in idem" în favoarea criteriului identității faptelor, acesta nu este pronunțat cu privire la cumulul procedurilor administrative și penale în materie de circulație rutieră. În primul rând, chiar dacă retragerea permisului de conducere prezintă un caracter penal (ATF 128 II 173 consid. 3c p. 176 și hotărârile citate mai sus), aceaceasta este o sancțiune administrativă independentă de sancțiunea penală, cu o funcție preventivă și educativă dominantă (ATF 128 II 173 consid. 3c p. 177; 125 II 396 consid. 2a/aa p. 399). Scopul său principal este de a asigura respectarea normelor de circulație rutieră și siguranța utilizatorilor drumurilor (a se vedea, de asemenea, Mesajul din 21 septembrie 1998 privind modificarea Codului penal elvețian și a Codului penal militar, precum și o lege federală care reglementează condiția penală a minorilor, FF 1999 p. 1787 ss., p. 1865). În al doilea rând, sistemul dual prevăzut de LCR, în care judecătorul penal nu este competent să dispună retragerea permisului de conducere, măsură care intră sub incidența autorității administrative, are drept consecință faptul că numai sprijinul celor două autorități permite subsumarea stării de fapt a tuturor normelor juridice. Toate consecințele acțiunii relicve care nu pot fi judecate împreună, două autorități cu competențe distincte, care nu dispun de același tip de sancțiune, care urmăresc obiective distincte, sunt obligate succesiv să se pronunțe asupra aceleiași situații de fapt în contextul a două proceduri distincte. Acest lucru nu este valabil în cazul sistemului sancționat de Tribunalul din Zolotukine, ale cărui considerente se referă la două proceduri (administrative și penale) care sancționează aceeași stare de fapt, desfășurate de aceeași instanță cu aceleași sancțiuni. În aceste circumstanțe, este dificil să se știe dacă, prin pronunțarea hotărârii în cauza Zolotukine, Curtea Europeană a dorit să pună în discuție hotărârea topică Niisson împotriva Suediei menționate anterior, în care coexistența procedurilor administrative și penale în materie de reprimare a traficului rutier nu încalcă principiul "ne bis in idem." Nu se poate deduce, de asemenea, de la punctul 82 din hotărârea Zolotukine (a se vedea supra consid. 2.2) că toate procedurile duble prevăzute de sistemele legale trebuie să fie interzise. În plus, acest raționament este consolidat de faptul că legiuitorul federal a respins în mod clar propunerea de a transfera retragerea demonistare instanței penale. În cadrul revizuirii părții generale a Codului penal, în cursul procedurii de consultare, propunerea de transfer al retragerii permisului de conducere către instanța penală nu a obținut aderarea decât la jumătatea cantoanelor și a fost respinsă prin aproape unanimitatea organizațiilor și serviciilor specializate (Mesajul din 21 septembrie 1998 menționat anterior, p. 1865). În cadrul procedurii de consultare referitoare la proiectul de revizuire a LCR, 23 de cantoane au dorit ca conducătorul auto responsabil să poată face obiectul unei proceduri administrative independente de procedura penală (Mesajul din 21 septembrie 1998 menționat anterior, p. 1865). În mesajul său, Consiliul Federal a subliniat în special că practica elvețiană era foarte bine acceptată și că, astfel cum era prevăzută în LCR, retragerea necondiționată a permisului de conducere reprezenta o măsură de interes public foarte eficientă (Mesajul din 21 septembrie 1998 menționat anterior, p. 1866). Mai recent, Consiliul Federal a decis că instanțele de circulație - a căror creare ar simplifica, raționaliza și unifica procedurile privind încălcările normelor de circulație rutieră - nu pot fi instituite împotriva rezistenței clare a 22 de cantoane (Mesaj din 20 octombrie 2010 privind Via sicura, programul de acțiune al Confederației Europene pentru consolidarea siguranței rutiere, FF 2010 p. 7703 ss, p. 7745). Prin urmare, nu există nici o cale de a se debarasa de jurisprudența care prevalează până în prezent. Cu atât mai puțin cu cât procedura penală federală și procedurile administrative cantonale asigură toate garanțiile juridice în sensul art. 30 Cst. și 6 CEDH (...) legislația națională relevantă privind circulația rutieră din 19 decembrie 1958 Art. 27 - Semnale, marci și ordine de observat Fiecare se va conforma semnalelor și mărcilor, precum și ordinelor poliției. Semnalele și marcajele pun pe primul loc regulile generale; ordinele poliției au pasul asupra regulilor generale, a semnalelor și a mărcilor. 2În cazul în care funcționează avertizoarele speciale ale mașinilor de la serviciul de incendiu, de la serviciul de ambulanțe, de la poliție sau de la vamă, traseul trebuie să fie liber imediat. Dacă este necesar, conducătorii auto își opresc vehiculul. Art. 16 Permisele și autorizațiile vor fi retrase în cazul în care autoritatea constată că condițiile legale de eliberare nu mai sunt sau nu mai sunt îndeplinite; ele pot fi retrase dacă restricțiile sau obligațiile impuse într-un anumit caz, în momentul emiterii, nu vor fi respectate (...) Circumstanțele trebuie luate în considerare pentru a stabili durata retragerii permiselor de conducere sau a permiselor de conducere, în special în ceea ce privește siguranța rutieră, gravitatea greșelii, antecedentele ca șofer, precum și necesitatea profesională de a conduce un autovehicul. Cu toate acestea, durata minimă a retragerii nu poate fi redusă. Permisul de circulație poate fi retras pentru o perioadă de timp adaptată circumstanțelor: a. în cazul utilizării abuzive a permisului sau a plăcuțelor de control (...) Art. 16b - Retragerea permisului de conducere după o infracțiune medie gravă comite o infracțiune medie gravă persoana: a. care, prin încălcarea regulilor de circulație, creează un pericol pentru siguranța persoanelor sau își asumă riscul pentru aceasta (...) După o infracțiune medie gravă, permisul de conducere sau permisul de conducere este retras: a. pentru cel puțin o lună (...) Art. 32 Viteza trebuie să fie întotdeauna adaptată la circumstanțe, în special la caracteristicile vehiculului și ale încărcăturii, precum și la condițiile de drum, trafic și vizibilitate. În locurile în care vehiculul său ar putea împiedica circulația, șoferul este obligat să circule încet și, dacă este necesar, să oprească, în special în locurile în care vizibilitatea nu este bună, la intersecțiile pe care nu le poate săruta cu privirea, precum și la trecerile la nivel. Consiliul Federal va limita viteza autovehiculelor pe toate drumurile. În cazul în care o autoritate competentă nu poate reduce sau mări viteza maximă stabilită de Consiliul Federal pe anumite tronsoane de rută după expertiză, Consiliul Federal poate prevedea excepții. Art. 90 - Încălcarea regulilor de circulație Oricine ar fi încălcat regulile de circulație stabilite de prezenta lege sau de dispozițiile de punere în aplicare de către Consiliul Federal va fi pedepsit cu închisoarea. Cel care, printr-o încălcare gravă a unei reguli de circulație, va crea un pericol serios pentru siguranță sau și-a asumat riscul, va fi pedepsit cu o pedeapsă privată de libertate de cel mult trei ani sau cu o pedeapsă pecuniară. În astfel de cazuri, art. 237, ch. 2, codul penal elvețian nu este aplicabil. GRIEF Invochează art. 4 alin. (1) din Protocolul nr. 7, reclamantul susține că a fost acuzat și condamnat de două ori pentru aceleași fapte. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Reclamantul a fost, în detrimentul articolului 4 alineatul (1) din Protocolul nr. 7, judecat și pedepsit de două ori pentru aceleași fapte?
Communiquée le 18 décembre 2013
Requête n
o
21563/12
Joseph Paul Francois RIVARD
contre la Suisse
introduite le 5 avril 2012
Le requérant, M. Joseph Paul Francois Rivard, est un ressortissant canadien né en 1950 et résidant à Duillier. Il est représenté devant la Cour par M
e
Alain-Valéry Poitry, avocat à Nyon.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 9 avril 2010, le véhicule que le requérant conduisait fut contrôlé à une vitesse de 132 km/h sur une portion de l’autoroute où la vitesse était limitée à 100 km/h.
Le 6 juillet 2010, le Service des contraventions du Canton de Genève infligea au requérant une amende de 600 Francs suisses (CHF) pour infraction aux articles 27, 32 et 90 de la Loi fédérale sur la circulation routière («
LCR
»), en relation avec les articles 4a et 45 de l’Ordonnance fédérale du 13 novembre 1962 sur la circulation routière.
Cette décision devint exécutoire et le requérant s’acquitta de l’amende.
Le 2 septembre 2010, le Service des automobilistes et de la navigation du canton de Vaud ordonna le retrait du permis de conduire du requérant pour une durée d’un mois, qualifiant l’infraction pour laquelle le requérant avait été condamné à Genève de «
moyennement grave
» au sens de l’article 16
b
LCR.
La réclamation que le requérant avait formulé contre cette deuxième décision fut rejetée le 8 octobre 2010 par la même administration.
Par arrêt du 28 janvier 2001, le Tribunal cantonal du Canton de Vaud rejeta le recours du requérant contre cette décision.
Le requérant attaqua l’arrêt du Tribunal cantonal devant le Tribunal fédéral invoquant l’article 4 § 1 du Protocole additionnel n
o
7 à la Convention estimant que la sanction administrative dont il avait fait l’objet violait le principe
ne bis in idem
, dans la mesure où il avait déjà subi une amende pénale pour les mêmes faits.
Le 26 septembre 2011, le Tribunal fédéral rejeta le recours du requérant s’exprimant notamment en ces termes
:
2.
Invoquant l’art. 4 ch. 1 du Protocole additionnel n
o
7 à la CEDH, le recourant estime que la mesure administrative prononcée sur la base des mêmes faits que la sanction pénale, violerait le principe «
ne bis in idem
». Il se réfère à l’interprétation que donne de cet article l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme Zolotoukhine contre Russie du 10 février 2009 (ci-après: l’arrêt Zolotoukhine) (...)
Dans son argumentation, la Cour européenne a relevé que la diversité des approches adoptées pour vérifier si l’infraction pour laquelle un requérant a été poursuivi était en fait la même que celle pour laquelle il avait déjà été acquitté ou condamné par un jugement définitif, était source d’une insécurité juridique incompatible avec ce droit fondamental qu’est le droit de ne pas être poursuivi deux fois pour la même infraction. Elle a décidé d’harmoniser l’interprétation de la notion de «
même infraction
» - l’élément «
idem
» du principe «
ne bis in idem
» – aux fins de l’art. 4 du Protocole n
o
7 (arrêt précité, § 78). Elle a retenu à cet égard que l’approche qui privilégie la qualification juridique des deux infractions est trop restrictive des droits de la personne, car si la Cour européenne s’en tient au constat que l’intéressé a été poursuivi pour des infractions ayant une qualification juridique différente, elle risque d’affaiblir la garantie consacrée par l’art. 4 du Protocole n
o
7 et non de la rendre concrète et effective comme le requiert la CEDH (arrêt précité, § 81). En conséquence, l’art. 4 du Protocole n
o
7 doit être compris comme interdisant de poursuivre ou de juger une personne pour une seconde «
infraction
» pour autant que celle-ci a pour origine des faits identiques ou des faits qui sont en substance les mêmes (arrêt précité, § 82).
Il s’agit donc d’adopter une approche fondée strictement sur l’identité des faits matériels et de ne pas retenir la qualification juridique de ces faits comme critère pertinent (...)
2.3
Le droit suisse prévoit une double procédure pénale et administrative en matière de répression des infractions relatives à la circulation routière: le juge pénal se prononce sur les sanctions pénales (amende, peine pécuniaire, travail d’intérêt général ou peine privative de liberté) prévues par les dispositions pénales de la LCR (art. 90 ss LCR) et par le Code pénal (art. 34 ss, 106 et 107 CP), tandis que les autorités administratives compétentes décident de mesures administratives (avertissement ou retrait de permis) prévues par les art. 16 ss LCR. La question à résoudre en l’espèce est uniquement celle de savoir si la double procédure pénale et administrative prévue par la LCR est conforme à l’interprétation de l’art. 4 ch. 1 du Protocole additionnel n
o
7 à la CEDH, telle qu’elle ressort de l’arrêt Zolotoukhine (...)
2.3.2
Selon la jurisprudence constante du Tribunal fédéral, la double procédure pénale et administrative prévue en droit suisse pour les infractions relatives à la circulation routière ne viole pas le principe "ne bis in idem". En effet, l’application dudit principe suppose en particulier que le juge de la première procédure ait été mis en mesure d’apprécier l’état de fait sous tous ses aspects juridiques. Cette condition fait défaut en l’espèce en raison des pouvoirs de décision limités de chacune des autorités compétentes. Ainsi, seules les deux autorités prises ensemble peuvent examiner l’état de fait dans son intégralité sous tous ses aspects juridiques (ATF 125 II 402 consid. 1b p. 404 s.). Le Tribunal fédéral a toutefois précisé que l’autorité administrative statuant sur un retrait du permis de conduire ne peut, en principe, pas s’écarter des constatations de fait d’un prononcé pénal entré en force. La sécurité du droit commande en effet d’éviter que l’indépendance du juge pénal et du juge administratif ne conduise à des jugements opposés, rendus sur la base des mêmes faits (ATF 109 Ib 203 consid. 1 p. 204 ; 96 1 766 consid. 4 p. 774). L’autorité administrative ne peut s’écarter du jugement pénal qu’à certaines conditions (ATF
129 II 312 consid. 2.4 p. 315 ; 123 II 97 consid. 3c/aa p. 104).
2.3.3
En matière d’infractions aux règles de la circulation routière, la Cour européenne s’est déjà prononcée sur la dualité des procédures administrative et pénale. Après avoir relevé que l’annulation du permis de conduire revêt, par son degré de gravité, un caractère punitif et dissuasif et s’apparente à une sanction pénale, elle a considéré que le retrait du permis de conduire ordonné par une autorité administrative, consécutivement à une condamnation pénale à raison des mêmes faits, n’emporte pas une violation de l’art. 4 du Protocole n
o
7, lorsque la mesure administrative découle de manière directe et prévisible de la condamnation, dont elle ne constitue que la conséquence (arrêt Nilsson contre Suède du 13
décembre
2005 n
o
73661/01 Recueil CEDH 2005-XIII p. 333 ss ; arrêt R.T. contre Suisse du 30 mai 2000, in : JAAC 64.152). L’étroite connexion entre les deux sanctions a amené la Cour européenne à conclure que la mesure administrative s’apparente à une peine complémentaire à la condamnation pénale, dont elle fait partie intégrante (arrêt Maszni contre Roumanie du 21 septembre 2006 § 69 et les arrêts cités).
2.4
Si l’arrêt Zolotoukhine a clarifié l’application du principe "ne bis in idem" en tranchant en faveur du critère de l’identité des faits, il ne s’est pas prononcé sur le cumul des procédures administrative et pénale en matière d’infractions contre la circulation routière. Ce domaine est particulier à différents titres. D’abord, même si le retrait du permis de conduire présente un caractère pénal (ATF 128 II 173 consid.
3c p. 176 et les arrêts cités), il s’agit d’une sanction administrative indépendante de la sanction pénale, avec une fonction préventive et éducative prépondérante (ATF 128 II 173 consid. 3c p. 177; 125 II 396 consid. 2a/aa p. 399). Son but principal est de garantir le respect des règles de la circulation routière et la sécurité des usagers de la route (voir également Message du 21 septembre 1998 concernant la modification du Code pénal suisse et du Code pénal militaire ainsi qu’une loi fédérale régissant la condition pénale des mineurs, FF 1999 p. 1787 ss., p. 1865). Ensuite, le système dual prévu par la LCR, dans lequel le juge pénal n’est pas compétent pour ordonner le retrait du permis de conduire, mesure qui relève de l’autorité administrative, a pour conséquence que seul le concours des deux autorités permet de subsumer l’état de fait à toutes les règles juridiques. Toutes les conséquences de l’acte délictueux ne pouvant pas être jugées ensemble, deux autorités aux compétences distinctes, ne disposant pas du même type de sanction, poursuivant des buts distincts, sont successivement amenées à statuer sur le même état de fait dans le contexte de deux procédures distinctes. Tel n’est pas le cas du système sanctionné par l’arrêt Zolotoukhine, dont les considérants se rapportent à deux procédures (administrative et pénale) sanctionnant un même état de fait, conduites par le même tribunal disposant des mêmes sanctions.
Dans ces circonstances, il est difficile de savoir si, en rendant l’arrêt Zolotoukhine, la Cour européenne a voulu remettre en cause l’arrêt topique Niisson contre Suède susmentionné, au regard duquel la coexistence des procédures administrative et pénale en matière de répression d’infractions routières ne viole pas le principe "ne bis in idem". On ne peut pas non plus déduire du bref paragraphe 82 de l’arrêt Zolotoukhine (cf. supra consid. 2.2) que toutes les doubles procédures prévues par les systèmes légaux soient à proscrire.
De surcroît, ce raisonnement est renforcé par le fait que le législateur fédéral a clairement rejeté la proposition de transférer le retrait d’admonestation au juge pénal. Dans le cadre de la révision de la partie générale du Code pénal, lors de la procédure de consultation, la proposition de transférer le retrait du permis de conduire au juge pénal n’a recueilli l’adhésion que de la moitié des cantons environ et a été rejetée par la quasi-unanimité des organisations et services spécialisés (Message du 21 septembre 1998 précité, p. 1865). Dans la procédure de consultation relative au projet de révision de la LCR, 23 cantons ont souhaité que le conducteur fautif puisse faire l’objet d’une procédure administrative indépendante de la procédure pénale (Message du 21 septembre 1998 précité, p. 1865). Dans son Message, le Conseil fédéral a notamment relevé que la pratique suisse était très bien acceptée et que tel qu’il était prévu dans la LCR, le retrait inconditionnel du permis de conduire représentait une mesure d’intérêt public très efficace (Message du 21
septembre 1998 précité, p. 1866). Plus récemment, le Conseil fédéral a décidé que les tribunaux de la circulation - dont la création simplifierait, rationaliserait et unifierait les procédures concernant les infractions aux règles de la circulation routière - ne pouvaient être institués contre la résistance claire de 22 cantons (Message du 20 octobre 2010 concernant Via sicura, le programme d’action de la Confédération visant à renforcer la sécurité routière, FF 2010 p. 7703 ss, p. 7745). Par conséquent, il n’y a pas lieu de s’écarter de la jurisprudence prévalant jusqu’à ce jour. Ce d’autant moins que la procédure pénale fédérale et les procédures administratives cantonales assurent toutes les garanties juridiques au sens des art.
29
à 30 Cst. et 6 CEDH (...)
B.
Le droit interne pertinent
Loi fédérale sur la circulation routière du 19 décembre 1958
Art. 27 - Signaux, Marques et ordres à observer
1
Chacun se conformera aux signaux et aux marques ainsi qu’aux ordres de la police. Les signaux et les marques priment les règles générales; les ordres de la police ont le pas sur les règles générales, les signaux et les marques.
2Lorsque fonctionnent les avertisseurs spéciaux des voitures du service du feu, du service d’ambulances, de la police ou de la douane, la chaussée doit être immédiatement dégagée. S’il le faut, les conducteurs arrêtent leur véhicule.
Art. 16 – Retrait des permis
1
Les permis et les autorisations seront retirés lorsque l’autorité constate que les conditions légales de leur délivrance ne sont pas ou ne sont plus remplies; ils pourront être retirés lorsque les restrictions ou les obligations imposées dans un cas particulier, lors de la délivrance, n’auront pas été observées (...)
3
Les circonstances doivent être prises en considération pour fixer la durée du retrait du permis d’élève conducteur ou du permis de conduire, notamment l’atteinte à la sécurité routière, la gravité de la faute, les antécédents en tant que conducteur ainsi que la nécessité professionnelle de conduire un véhicule automobile. La durée minimale du retrait ne peut toutefois être réduite.
4
Le permis de circulation peut être retiré pour une durée adaptée aux circonstances :
a. en cas d’usage abusif du permis ou des plaques de contrôle (...)
Art. 16b - Retrait du permis de conduire après une infraction moyennement grave
1
Commet une infraction moyennement grave la personne :
a. qui, en violant les règles de la circulation, crée un danger pour la sécurité d’autrui ou en prend le risque (...)
2
Après une infraction moyennement grave, le permis d’élève conducteur ou le permis de conduire est retiré :
a. pour un mois au minimum (...)
Art. 32 – vitesse
1
La vitesse doit toujours être adaptée aux circonstances, notamment aux particularités du véhicule et du chargement, ainsi qu’aux conditions de la route, de la circulation et de la visibilité. Aux endroits où son véhicule pourrait gêner la circulation, le conducteur est tenu de circuler lentement et, s’il le faut, de s’arrêter, notamment aux endroits où la visibilité n’est pas bonne, aux intersections qu’il ne peut embrasser du regard, ainsi qu’aux passages à niveau.
2
Le Conseil fédéral limitera la vitesse des véhicules automobiles sur toutes les routes.
3
L’autorité compétente ne peut abaisser ou augmenter la vitesse maximale fixée par le Conseil fédéral sur certains tronçons de route qu’après expertise. Le Conseil fédéral peut prévoir des exceptions.
Art. 90 - Violation des règles de la circulation
1
Celui qui aura violé les règles de la circulation fixées par la présente loi ou par les prescriptions d’exécution émanant du Conseil fédéral sera puni de l’amende.
2
Celui qui, par une violation grave d’une règle de la circulation, aura créé un sérieux danger pour la sécurité d’autrui ou en aura pris le risque, sera puni d’une peine privative de liberté de trois ans au plus ou d’une peine pécuniaire.
3
Dans les cas de ce genre, l’art. 237, ch. 2, du code pénal suisse n’est pas applicable.
GRIEF
Invoquant l’article 4 § 1 du Protocole n
o
7, le requérant soutient avoir été poursuivi et condamné deux fois pour les même faits.
Le requérant a-t-il, au mépris de l’article 4 § 1 du Protocole n
o
7, été poursuivi et puni deux fois pour les même faits ?