Comunicat la 15 aprilie 2015 Secțiunea a doua Cerere nr. 73694/14 Bujar KRYEZI împotriva Elveției introdusă la 25 noiembrie 2014 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Bujar Kryezi, care declară că este cetățean kosovar [1] , s-a născut în 1989 și locuiește în Cantonul Tessin. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Y. Ravi, avocat în Lugano. Circumstanțele din speță În 1989, la cinci luni de la nașterea sa în Kosovo, reclamantul a sosit cu mama sa în Elveția, în Cantonul Tessin, unde locuia deja tatăl său. Să se consemneze că el suferă de o boală cardiacă vasculară congenitală gravă. El a obținut o autorizație de stabilire (permis C), a frecventat școala primară și secundară, la fel cum a început o formare profesională, fără a fi însă finalizat. Prin hotărârea din 25 iunie 2009, Curtea a hotărât cantonală (denumită în continuare : CAC) l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă privativă de libertate de doi ani și două luni, inclusiv 14 luni cu suspendare, pentru agresiune repetată în coactivitate (care a avut loc la 19 octombrie 2008), furt în complicitate (care a avut loc între ianuarie și iulie 2008), răniri simple (care au avut loc la 16 ianuarie 2009), amenințări repetate (care au avut loc între septembrie 2006 și 13 iunie 2007, precum și între 23 decembrie 2008 și 16 ianuarie 2009), constrângeri repetate (care au avut loc între 26 ianuarie 2009); martie și 14 aprilie 2007), acte de fapt repetate (care au avut loc între 16 decembrie 2006 și 14 aprilie 2007), insulte repetate (care au avut loc între septembrie 2006 și 13 martie 2007, precum și între 23 decembrie 2008 și 8 ianuarie 2009), precum și pentru o încălcare a Legii federale privind armele (efecte care au avut loc la 19 octombrie 2008). Reclamantul nu a recurs la această hotărâre, care a devenit, prin urmare, definitivă. Pe baza acestor constatări, prin decizia din 15 septembrie 2009, Secțiunea cantonală a permiselor și a imigrației, devenită ulterior Secțiunea pentru populație (denumită în continuare : SP), din cadrul Departamentului cantonal al instituțiilor (denumit în continuare : DI), a revocat reclamantului permisul C din motive de ordine publică, în timp ce i-a permis să părăsească Elveția. Consiliul de Stat (denumit în continuare: CE) a confirmat această decizie la 2 martie 2010. Prin ordonanță penală din 2 august 2010, procurorul public cantonal (denumit în continuare: : PP) l-a condamnat pe solicitant, pentru excesul de viteză, la o pedeapsă pecuniară de 30 de zile-amendă cu suspendare și un termen limită de trei ani, precum și la o amendă de 1000 de franci elvețieni, prelungind cu șase luni suspendarea cu privire la pedeapsa pronunțată la 25 iunie 2009. La 9 august 2010, Tribunalul Administrativ Cantonal (denumit în continuare "Tribunalul") : TA) a respins acțiunea reclamantului împotriva deciziei CE. La 3 mai 2011, Tribunalul Federal (denumit în continuare "Tribunalul federal") : TF) a acceptat parțial acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea din cauza TA și i-a retrimis cauza, pe motivul principal că ar fi trebuit să se înțeleagă mai bine problema cardiopatiei pentru a putea depune toate interesele în joc înainte de a confirma revocarea sau de a anula, înlocuindu-l cu un simplu avertisment. Astfel, la data de 27 Mai 2011, TA a anulat decizia CE și i-a transmis dosarul pentru executarea actului suplimentar emis de TF. La rândul său, CE a transmis dosarul către SP. Prin ordonanță penală din 7 decembrie 2011, PP l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă pecuniară de 20 de zile-amendă, cu suspendare și un termen limită de trei ani, precum și la o amendă de 200 de franci elvețieni, pentru amenințări la adresa funcționarilor publici (fapte care au avut legătură între 31 august și octombrie 2011), fără însă a revoca suspendarea privind hotărârea din 25 iunie 2009, dar prin prelungirea termenului limită de șase luni. După o nouă instrucțiune a cauzei, prin decizia din 18 iunie 2012, SP a revocat reclamantului autorizația de ședere din motive de ordine publică, în timp ce aceaceasta a fost propusă Oficiului Federal pentru Migrație de la Reclamantul a recurs la CE împotriva acestei decizii. Prin decizia din 15 ianuarie 2013, CE a respins recursul, în special pe motiv că asistența medicală necesară reclamantului, rezumându-se în principal la controale, o dată pe an, fără a lua în mod regulat medicamente, erau disponibile în Kosovo și, prin urmare, nu era necesar să se ia în considerare posibilitatea admiterii provizorii. Reclamantul a recurs la TA împotriva acestei decizii, solicitând ca aceasta să fie pronunțată împotriva sa un simplu avertisment. Prin hotărârea din 16 decembrie 2013, TA a confirmat decizia CE, subliniind că condițiile legale pentru retragerea permisului C erau îndeplinite, având în vedere gravitatea infracțiunilor comise de solicitant, dovada pericolului său și a incapacității sale de a se integra în Elveția și că o astfel de măsură era proporțională și necesară, astfel încât nu exista nicio marjă de apreciere posibilă pentru a emite un simplu avertisment. În special, în raport cu starea de sănătate a reclamantului, TA a fost stabil, că monitorizarea medicală curentă nu a fost o problemă în Kosovo și că, pentru efectuarea controalelor specializate anuale la Spitalul Universitar din Zürich, reclamantul a avut posibilitatea de a solicita să intre în Elveția în acest scop. Reclamantul a recurs la TF împotriva acestei decizii. Prin hotărârea din 17 septembrie 2014, TF a respins acțiunea, considerând, în esență, că decizia respectivă era conformă cu dreptul federal și convențional (articolele 3 și 8 din convenție). În urma acestei hotărâri, DI a confirmat reclamantului, la 20 octombrie 2014, că aceasta trebuia să părăsească Elveția până la 20 noiembrie 2014. La 6 noiembrie 2014, reclamantul a prezentat SP o cerere de reexaminare a deciziei sale din 18 iunie 2012. Prin decizia din 18 noiembrie 2014, după ce a subliniat faptul că cererea de reexaminare este un motiv de drept extraordinar fără efect suspensiv, SP a refuzat să intre în domeniul de aplicare a motivului că nu există elemente noi în dosar, astfel încât reclamantul să părăsească Elveția până la 20 noiembrie 2014. Din aceleași motive, mai întâi CE, apoi TA au respins acțiunile reclamantului la 17 decembrie 2014, respectiv la 21 ianuarie 2015. Prin Hotărârea din 21 februarie 2015, TF a declarat acțiunea reclamantului împotriva ultimei hotărâri a TA inadmisibile în lipsa oricărei motivări. Art. 62 (Revocarea autorizațiilor și a altor decizii) La o autoritate competentă poate revoca o autorizație, cu excepția autorizației de stabilire sau a unei alte decizii bazate pe prezenta lege, în următoarele cazuri a. dacă străinul sau reprezentantul său legal a făcut declarații false sau a ascuns fapte esențiale în cursul procedurii de autorizare; b. străin a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pe termen lung sau a făcut obiectul unei măsuri penale prevăzute la articolele 64 sau 61 din Codul penal; c. așteaptă grav sau repetat securitatea și ordinea publică în Elveția sau în străinătate, le pune în pericol sau reprezintă o amenințare la adresa securității interne sau externe a Elveției; art. 63 (Revocarea autorizației de stabilire) 1 L.A. nu poate fi revocată decât în următoarele cazuri: a. condițiile prevăzute la art. 62 lit. (a) sau (b); b. străinul așteaptă foarte serios securitatea și ordinea publică în Elveția sau în străinătate, le pune în pericol sau reprezintă o amenințare la adresa securității interne sau externe a Elveției; c. el însuși sau o persoană a cărei sarcină depinde în mod durabil și în mare măsură de asistența socială. 2 Autorizația de stabilire a unui străin care locuiește legal și fără întrerupere în Elveția de peste 15 ani nu poate fi revocată decât din motivele menționate în art. 1 Autoritățile competente iau în considerare, prin exercitarea puterii lor de apreciere, interesele publice, situația personală din străinătate, precum și gradul său de integrare. 2 În cazul în care o măsură ar fi justificată, dar nu este adecvată, autoritatea competentă poate da un simplu avertisment persoanei vizate, trimițându-i un aviz de majoritate. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că retragerea autorizației sale de internare împreună cu expulzarea sa în Kosovo l-ar priva de accesul la asistența medicală pe care starea sa de sănătate o impune, ceea ce ar însemna să-i expună riscul de a fi supus unor tratamente inumane sau degradante. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge că retragerea autorizației sale de stabilire cu exmatricularea sa în Kosovo ar reprezenta o încălcare nejustificată a vieții sale private și familiale, al cărei centru se află în Elveția. A existat o încălcare a dreptului reclamantului la respectarea vieții sale private și de familie, în sensul articolului 8 din convenție, pe motiv că autorizația sa de stabilire a fost revocată [1] Orice trimitere la Kosovo, fie la teritoriul său, la instituțiile sale sau la populația sa, în acest raport, trebuie înțelesă ca fiind în conformitate cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate și fără a aduce atingere statutului Kosovo.
Communiquée le 15 avril 2015
Requête n
o
73694/14
Bujar KRYEZI
contre la Suisse
introduite le 25 novembre 2014
Le requérant, M. Bujar Kryezi, qui déclare être de nationalité kosovare
[1]
, est né en 1989 et réside dans le Canton du Tessin. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
En 1989, cinq mois après sa naissance au Kosovo, le requérant arriva avec sa mère en Suisse, dans le Canton du Tessin, où vivait déjà son père. À noter qu’il souffre d’une grave cardiopathie vasculaire congénitale.
Il obtint une autorisation d’établissement (permis C), fréquenta l’école primaire et secondaire, de même qu’il débuta une formation professionnelle, sans toutefois l’achever.
Par jugement du 25 juin 2009, la Cour d’assise correctionnelle cantonale (ci-après
: CAC) condamna le requérant à une peine privative de liberté de deux ans et deux mois, dont quatorze mois avec sursis, pour agression répétée en coactivité (faits ayant eu lieu le 19 octobre 2008), vol en complicité (faits ayant eu lieu entre janvier et juillet 2008), lésions simples (faits ayant eu lieu le 16 janvier 2009), menaces répétées (faits ayant eu lieu entre septembre 2006 et le 13 juin 2007, ainsi qu’entre le 23 décembre 2008 et le 16 janvier 2009), contrainte répétée (faits ayant eu lieu entre le 26
mars et le 14 avril 2007), voies de fait répétées (faits ayant eu lieu entre le 16
décembre 2006 et le 14 avril 2007), injures répétées (faits ayant eu lieu entre septembre 2006 et le 13 mars 2007, ainsi qu’entre le 23
décembre
2008 et le 8 janvier 2009), de même que pour une infraction à la loi fédérale sur les armes (faits ayant eu lieu le 19 octobre 2008). Le requérant ne recourut pas contre ce jugement, devenu dès lors définitif.
En s’appuyant sur ces constatations, par décision du 15 septembre 2009, la Section cantonale des permis et de l’immigration, devenue ensuite la Section de la population (ci-après
: SP), du Département cantonal des institutions (ci-après
: DI), révoqua au requérant le permis C pour des raisons d’ordre public, tout en l’intimant de quitter la Suisse. Le Conseil d’État (ci-après
: CE) confirma cette décision le 2 mars 2010.
Par ordonnance pénale du 2 août 2010, le Procureur public cantonal (ci
‑
après
: PP) condamna le requérant, pour excès de vitesse, à une peine pécuniaire de trente jours-amende avec sursis et un délai d’épreuve de trois ans, ainsi qu’à une amende de 1000 francs suisses, tout en lui prolongeant de six mois le sursis relatif à la peine prononcée le 25
juin
2009.
Le 9 août 2010, le Tribunal administratif cantonal (ci-après
: TA) rejeta le recours du requérant contre la décision du CE.
Le 3 mai 2011, le Tribunal fédéral (ci-après
: TF) admit partiellement le recours du requérant, annula l’arrêt du TA et lui renvoya la cause, au motif principal qu’il fallait mieux élucider la question de la cardiopathie pour pouvoir pondérer tous les intérêts en jeu avant de confirmer la révocation ou de l’annuler, la substituant par un simple avertissement. Ainsi, le 27
mai 2011, le TA annula la décision du CE et lui transmit le dossier pour exécution de l’instruction complémentaire ordonnée par le TF. À son tour, le CE retransmit le dossier à la SP.
Par ordonnance pénale du 7 décembre 2011, le PP condamna le requérant à une peine pécuniaire de vingt jours-amende, avec sursis et un délai d’épreuve de trois ans, ainsi qu’à une amende de 200 francs suisses, pour menaces à des fonctionnaires (faits ayant eu lien entre le 31 août et le
13
octobre 2011), sans toutefois lui révoquer le sursis relatif au jugement du 25 juin 2009, mais en en prolongeant le délai d’épreuve de six mois.
Après nouvelle instruction de l’affaire, par décision du 18 juin 2012, la SP révoqua au requérant l’autorisation de séjour pour des raisons d’ordre public, tout en affirmant qu’elle eût proposé à l’Office fédéral des migrations d’octroyer à l’intéressé l’admission provisoire, à cause de son état de santé, une fois la décision passée en force de chose jugée. Le requérant recourut au CE contre cette décision.
Par décision du 15 janvier 2013, le CE rejeta le recours, en particulier au motif que les soins médicaux nécessaires au requérant, se résumant essentiellement à des contrôles, une fois par année, sans prise régulière de médicaments, étaient disponibles au Kosovo, et qu’il n’y avait dès lors pas lieu de considérer la possibilité d’une admission provisoire. Le requérant recourut au TA contre cette décision, demandant à ce qu’il fût prononcé à son encontre un simple avertissement.
Par arrêt du 16 décembre 2013, le TA confirma la décision du CE, soulignant que les conditions légales pour le retrait du permis C étaient remplies, eu égard à la gravité des délits commis par le requérant, preuve de sa dangerosité et de son incapacité à s’intégrer en Suisse, et qu’une telle mesure était proportionnée et nécessaire, de telle sorte qu’il n’y avait pas de marge d’appréciation possible pour prononcer un simple avertissement. En particulier, par rapport à l’état de santé du requérant, le TA releva qu’il était stable, que le suivi médical courant n’était pas un problème au Kosovo et que, pour l’exécution des contrôles spécialisés annuels à l’Hôpital universitaire de Zürich, le requérant avait la possibilité de demander à pouvoir entrer en Suisse dans ce but. Le requérant recourut au TF contre cette décision.
Par arrêt du 17 septembre 2014, le TF rejeta le recours, considérant en substance que ladite décision était conforme au droit fédéral et conventionnel (articles 3 et 8 de la Convention).
Suite à cet arrêt, le DI confirma au requérant, le 20 octobre 2014, qu’il devait quitter la Suisse au plus tard le 20 novembre 2014.
Le 6 novembre 2014, le requérant présenta à la SP une demande de réexamen de sa décision du 18 juin 2012.
Par décision du 18 novembre 2014, après avoir souligné que la demande de réexamen est un moyen de droit extraordinaire sans effet suspensif, la SP se refusa à entrer en matière au motif qu’il n’y avait pas d’éléments nouveaux au dossier, de telle sorte que le requérant devait quitter la Suisse au plus tard le 20 novembre 2014.
Pour les mêmes raisons, d’abord le CE, puis le TA rejetèrent les recours du requérant le 17 décembre 2014, respectivement le 21 janvier 2015.
Par arrêt du 21 février 2015, le TF déclara le recours du requérant contre le dernier arrêt du TA irrecevable à défaut de toute motivation.
B.
Le droit interne pertinent
La Loi fédérale sur les étrangers (LEtr), du 16 décembre 2006
:
Art. 62 (Révocation des autorisations et d’autres décisions)
«
L’autorité compétente peut révoquer une autorisation, à l’exception de l’autorisation d’établissement, ou une autre décision fondée sur la présente loi, dans les cas suivants
:
a. si l’étranger ou son représentant légal a fait de fausses déclarations ou a dissimulé des faits essentiels durant la procédure d’autorisation ;
b. l’étranger a été condamné à une peine privative de liberté de longue durée ou a fait l’objet d’une mesure pénale prévue aux articles 64 ou 61 du code pénal ;
c. il attente de manière grave ou répétée à la sécurité et l’ordre publics en Suisse ou à l’étranger, les met en danger ou représente une menace pour la sécurité intérieure ou extérieure de la Suisse ;
d. il ne respecte pas les conditions dont la décision est assortie ;
e. lui-même ou une personne dont il a la charge dépend de l’aide sociale.
»
Art. 63 (Révocation de l’autorisation d’établissement)
«
1 L’autorisation d’établissement ne peut être révoquée que dans les cas suivants :
a. les conditions visées à l’art. 62 let. a ou b sont remplies ;
b. l’étranger attente de manière très grave à la sécurité et l’ordre publics en Suisse ou à l’étranger, les met en danger ou représente une menace pour la sécurité intérieure ou extérieure de la Suisse ;
c. lui-même ou une personne dont il a la charge dépend durablement et dans une large mesure de l’aide sociale.
2 L’autorisation d’établissement d’un étranger qui séjourne en Suisse légalement et sans interruption depuis plus de quinze ans ne peut être révoquée que pour les motifs mentionnés à l’al. 1 let. b et à l’art. 62 let. b.
»
Art. 96 (Pouvoir d’appréciation)
«
1 Les autorités compétentes tiennent compte, en exerçant leur pouvoir d’appréciation, des intérêts publics, de la situation personnelle de l’étranger, ainsi que de son degré d’intégration.
2 Lorsqu’une mesure serait justifiée, mais qu’elle n’est pas adéquate, l’autorité compétente peut donner un simple avertissement à la personne concernée en lui adressant un avis comminatoire.
»
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint que le retrait de son autorisation d’établissement avec son expulsion vers le Kosovo le priverait de l’accès aux soins médicaux que son état de santé nécessite, ce qui équivaudrait à lui faire courir le risque d’être soumis à des traitements inhumains ou dégradants.
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint que le retrait de son autorisation d’établissement avec son expulsion vers le Kosovo correspondrait à une atteinte injustifiée à sa vie privée et familiale, dont le centre se trouve en Suisse.
Y a-t-il eu violation du droit du requérant au respect de sa vie privée et familiale, au sens de l’article 8 de la Convention, au motif que son autorisation d’établissement a été révoquée
?
[1]
.
Toute référence au Kosovo, soit à son territoire, à ses institutions ou sa population, dans ce rapport, doit être comprise comme étant en conformité avec la Résolution 1244 du Conseil de sécurité et sans préjudice concernant le statut du Kosovo.