Secțiunea a treia Cerere nr. 73694/14 Bujar KRYEZI împotriva Elveției Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 8 octombrie 2019 într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Helen Keller, María Elósegui, judecători și Stephen Phillips, grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată la 25 noiembrie 2014, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, dl Bujar Kryezi, este un resortisant kosovar [1] născut în 1989 și rezident în cantonul Tessin. El a fost reprezentat de domnul Yasar Ravi, avocat care exercită activitatea în Lugano. La 15 aprilie 2015, au fost comunicate autorităților elvețiene obiecțiile formulate în temeiul articolului 8 (inclusiv guvernul elvețian). În acest sens, reclamantul, care a sosit în Elveția în 1989, la vârsta de cinci luni, a primit o autorizație de stabilire. Prin hotărârea din 25 iunie 2009, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de doi ani și două luni, dintre care paisprezece. luni cu suspendare, în special pentru agresiune, complicitate la furt, leziuni corporale simple, amenințări, constrângeri repetate, acte de fapt, insulte și încălcări ale Legii federale privind armele. În iulie 2009, a comis, de asemenea, un exces de viteză sancționat printr-o retragere a permisului de o lună. La 15 septembrie 2009, Oficiul pentru Migrația Cantonului Tessin (Agenția pentru Migrație) Cu toate acestea, această măsură a fost anulată la recurs de către Tribunalul Federal, care, într-o hotărâre din 3 mai 2011, a considerat că situația medicală a reclamantului, care suferă de afecțiuni cardiace, nu fusese examinată suficient de detaliat de către autoritățile cantonale. Între timp, între august 2010 și decembrie 2011, reclamantul a fost condamnat la pedepse pecuniare pentru încălcarea legii privind traficul rutier și amenințări la adresa autorităților și a funcționarilor. După ce s-au efectuat completările necesare pentru situația medicală a reclamantului, autoritățile cantonale au confirmat revocarea autorizației de stabilire a dreptului de proprietate. La 17 septembrie 2014, recursul recurentului la Tribunalul Federal a fost respins. La 18 noiembrie 2014, Oficiul pentru Migrație a refuzat să intre în discuție cu privire la o primă cerere de reexaminare depusă de reclamant la 6 noiembrie precedent. Acuzațiile reclamantului împotriva acestei decizii au fost respinse. La 25 noiembrie 2014, reclamantul și-a prezentat cererea în fața Curții. Circumstanțele relevante din speță după depunerea cererii în fața Curții 10. Invocând deteriorarea stării sale de sănătate, reclamantul a prezentat o a doua cerere de reexaminare în fața organismelor naționale, la 3 martie 2015. 11. Această cerere a fost respinsă definitiv de către Oficiul pentru Migrație, la 26 ianuarie 2017, care i-a stabilit reclamantului un termen pentru a părăsi teritoriul Elveției. 12. La 22 martie 2017, Consiliul de Stat al Cantonului Tessin ( 13 La 31 mai 2017, acțiunea interjudiciată de reclamant împotriva deciziei Consiliului de Stat a fost declarată inadmisibilă de Tribunalul Administrativ al Cantonului Tessin ( În special, Tribunalul Administrativ a considerat, de asemenea, că condițiile reexaminării nu erau îndeplinite. 14. La 6 martie 2018, Tribunalul Federal a acceptat acțiunea reclamantului împotriva hotărârii din 31 mai 2017, în măsura admisibilității sale, și a trimis cauza Tribunalului Administrativ pentru că examinează cererea de reexaminare din 3 martie 2015 pe fond. După ce a amintit că o cerere de reexaminare nu tindea într-adevăr să reinstaureze o autorizație deja revocată, ci la eliberarea unui nou permis de ședere, Tribunalul Federal a constatat că situația de stabilitate a patologiei cardiace a reclamantului, care fusese constatată în cadrul procedurii ordinare și care a condus la hotărârea sa din 17 septembrie 2014 a evoluat și a înregistrat o agravare a tabloului clinic al reclamantului, în special între toamna anului 2014 și primăvara anului 2015 și a concluzionat o schimbare semnificativă a circumstanțelor atât în ceea ce privește starea medicală a persoanei, cât și în ceea ce privește tratamentul urmat. Ca urmare a hotărârii Tribunalului Federal din 6 martie 2018, Tribunalul Administrativ a anulat decizia Consiliului de Stat din 22 martie 2017 și a retrimis cauza acestei autorități. 16. La 20 iunie 2018, Consiliul de Stat a răspuns la rândul său la cauza Curții de Migrație, anulând decizia din 26 ianuarie 2017 pentru a pune în aplicare noi măsuri de punere în aplicare care să permită, în special, să se analizeze evoluția problemelor cardiace și a situației personale a reclamantului, astfel încât să se poată pronunța o nouă decizie. Consiliul de Stat a constatat că, având în vedere timpul scurs de la cererea de reexaminare din 3 martie În 2015, nu dispunea de toate elementele necesare în momentul deciziei sale, astfel încât să poată lua o decizie în cunoștință de cauză. Prin scrisorile din 9 octombrie 2018 și 27 iunie 2019, guvernul a informat Curtea că cauza se afla în curs de desfășurare în fața Oficiului pentru migrație, că reclamantul nu va fi trimis înapoi în Kosovo în cursul acestei proceduri și că deciziile autorităților cantonale ar putea face obiectul unei căi de atac, care ar putea beneficia de efectul suspensiv pe plan cantonal și federal. În cazul în care reclamantul ar considera că deciziile autorităților naționale referitoare la problema trimiterii sale ar putea aduce atingere drepturilor sale garantate prin convenție, acesta ar putea, de asemenea, să își exercite drepturile prin introducerea unei noi cereri în fața Curții. Prin urmare, guvernul a solicitat Curții să șteargă cauza din rol. 18. Prin scrisoarea din 16 iulie 2019, reclamantul, care se referă în special la scrisorile sale anterioare, a solicitat Curții să nu șteargă cauza din rolul său. În esență, Tribunalul a susținut că procedura de reexaminare este o procedură extraordinară nesustenabilă, astfel încât ar putea fi expulzată din Elveția, că Curtea ar putea să nu intre în domeniul unei noi cereri în temeiul articolului 2 din convenție și că cererea sa de reexaminare din 3 martie 2015 s-a bazat pe deteriorarea stării sale de sănătate, un În schimb, din încălcarea articolului mai degrabă, respins de Curte în momentul comunicării cererii către guvern. Dreptul intern relevant 19. Dispozițiile relevante ale legii din 17 iunie 2015 privind Tribunalul Federal (LTF) sunt formulate după cum urmează art. 82 Principiul Tribunalul Federal cunoaște acțiuni (a) împotriva deciziilor pronunțate în cauze de drept public art. 103 Efectul suspensiv Ca regulă generală, acțiunea nu are un efect suspensiv. (...) Judecătorul instructor poate, din oficiu sau în termen de o parte, să se pronunțe în mod diferit asupra efectului suspensiv. GRIEF 20. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul susține că trimiterea sa către Kosovo ar constitui o ingerință disproporționată în dreptul său la respectarea vieții sale private și familiale. Curtea arată că, printr-o decizie pronunțată la 20 iunie 2018 de către Consiliul de Stat, a fost invitat Oficiul pentru Migrație să reexamineze decizia de trimitere în lumina situației medicale și personale actuale a reclamantului. Conform informațiilor recente transmise de guvern, reclamantul nu va fi retrimis în Kosovo în cursul acestei proceduri (punctul 17 de mai sus 22. Pe de altă parte, noua decizie a Oficiului pentru Migrație, care va stabili statutul reclamantului în Elveția, va putea face obiectul unor acțiuni cantonale, în fața Consiliului de Stat și a Tribunalului Administrativ, precum și a Tribunalului Federal. În această privință, trebuie subliniat faptul că, în conformitate cu legislația națională, o cerere de reexaminare nu tinde să reinstaureze o autorizație de stabilire revocată definitiv, ci să elibereze un eventual nou permis de ședere (punctul 14 de mai sus. De asemenea, chiar să admită, după cum susține recurentul, că acțiunile cantonale nu ar beneficia de pe urma efectului suspensiv, judecătorul instructor le poate atribui totuși, din oficiu sau la cererea reclamantului. Același lucru este valabil și în cazul acțiunii în fața Tribunalului Federal (punctul 19 de mai sus). 23. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că, în prezent, reclamantul nu riscă să fie retrimis în Kosovo. 24. În cazul în care trimiterea reclamantului către Kosovo ar fi, la sfârșitul procedurii de reexaminare în curs, confirmată de autoritățile interne, Curtea nu ar avea niciun motiv să se îndoiască de faptul că aceaceasta ar putea adresa o nouă cerere de măsură provizorie în timp util (a se vedea în special Sharifi c. Elveția (dec.), nr. 69486/11, § 24, 4 decembrie 2012 și A.D.c. Elveția (dec.), n 30639/15, § 25, 22 septembrie 2016), în cadrul căreia Curtea ar putea să își examineze din nou obiecțiunile, în special din perspectiva articolului 3 din Convenție. 25. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că litigiul a fost soluționat în sensul articolului 37 § (b) Convenției. Pe de altă parte, nu există motive speciale pentru respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale n În măsura în care reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor suportate pentru apărarea sa în fața autorităților naționale și în fața Curții, aceasta amintește că acestea sunt lăsate la aprecierea sa atunci când cererea este retrasă de la rolul său [art. 43 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Curții]. 27. În speță, având în vedere particularitățile cauzei, Curtea consideră rezonabil că suma de 5 000 EUR (EUR) să fie acordat reclamantului pentru întreaga sa cheltuială și cheltuieli de judecată. 28. În consecință, este necesar să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de a se pronunța în sensul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data notificării prezentei decizii, suma de 5 000 EUR (cinci mii EUR), care urmează să fie convertită în franci elvețieni la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Făcută în franceză și comunicată în scris la 31 octombrie 2019. Stephen Phillips Paulo Pinto de Albuquerque președinte [1] Orice trimitere la Kosovo, la teritoriul său, la instituțiile sale sau la populația sa, trebuie să fie înțelesă ca fiind în conformitate cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate și fără a aduce atingere statutului Kosovo.
Requête n
o
73694/14
Bujar KRYEZI
contre la Suisse
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 8 octobre 2019 en un comité composé de
:
Paulo Pinto de Albuquerque,
président,
Helen Keller,
María Elósegui,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 25 novembre 2014,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Bujar Kryezi, est un ressortissant kosovar
[1]
né en
1989 et résidant dans le canton du Tessin. Il a été représenté par M
e
Yasar
Ravi, avocat exerçant à Lugano.
2.
Les griefs tirés de l’article 8 ont été communiqués, le 15 avril 2015, au gouvernement suisse («
le Gouvernement
») qui a été représenté par son agent, M.
Alain
Chablais.
A.
Les circonstances pertinentes de l’espèce avant le dépôt de la requête devant la Cour
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Le requérant, qui est arrivé en Suisse en 1989, à l’âge de cinq
mois, fut mis au bénéfice d’une autorisation d’établissement.
5.
Par jugement pénal du 25 juin 2009, il fut condamné à une peine privative de liberté de deux ans et deux
mois, dont quatorze
mois avec sursis, notamment pour agression, complicité de vol, lésions corporelles simples, menaces, contrainte répétée, voies de fait, injures et infraction à la loi fédérale sur les armes. En juillet 2009, il commit par ailleurs un excès de vitesse sanctionné par un retrait de permis d’un mois.
6.
Le 15 septembre 2009, l’Office des migrations du canton du Tessin («
Office des migrations
») révoqua l’autorisation d’établissement du requérant. Cette mesure fut toutefois annulée sur recours par le Tribunal fédéral, qui considéra, dans un arrêt du 3 mai 2011, que la situation médicale du requérant, qui souffre de troubles cardiaques, n’avait pas été examinée suffisamment en détail par les autorités cantonales. Entretemps, soit entre août 2010 et décembre 2011, le requérant fut condamné à des peines pécuniaires pour infraction à la loi sur la circulation routière et menaces contre les autorités et les fonctionnaires.
7.
Après que les compléments d’instruction nécessaires à la situation médicale du requérant eurent été effectués, les autorités cantonales confirmèrent la révocation de l’autorisation d’établissement de l’intéressé. Le recours du requérant auprès du Tribunal fédéral fut rejeté, le 17
septembre
2014.
8.
Le 18 novembre 2014, l’Office des migrations refusa d’entrer en matière sur une première demande de réexamen déposée par le requérant le 6
novembre
précédent. Les recours du requérant contre cette décision furent rejetés.
9.
Le 25 novembre 2014, le requérant introduisit sa requête devant la Cour.
B.
Les circonstances pertinentes de l’espèce après le dépôt de la requête devant la Cour
10.
Invoquant la détérioration de son état de santé, le requérant déposa une deuxième demande de réexamen devant les instances nationales, le 3
mars
2015.
11.
Cette demande fut définitivement rejetée par l’Office des migrations, le 26 janvier 2017, qui fixa au requérant un délai pour quitter le territoire suisse.
12.
Le 22 mars 2017, le Conseil d’État du canton du Tessin («
Conseil d’État
») confirma cette décision.
13.
Le 31 mai 2017, le recours interjeté par le requérant contre la décision du Conseil d’État fut déclaré irrecevable par le Tribunal administratif du canton du Tessin («
Tribunal administratif
»), qui releva, en particulier, que la révocation de l’autorisation d’établissement du requérant était devenue définitive. Cela étant, seule pouvait être requise la délivrance d’un nouveau titre de séjour sur la base de faits nouveaux et pertinents. Le Tribunal administratif considéra, par ailleurs, que les conditions du réexamen n’étaient pas remplies.
14.
Le 6 mars 2018, le Tribunal fédéral admit le recours du requérant contre le jugement du 31 mai 2017, dans la mesure de sa recevabilité, et renvoya la cause au Tribunal administratif pour qu’il examine la demande de réexamen du 3 mars 2015 sur le fond. Après avoir rappelé qu’une demande de réexamen ne tendait effectivement pas à faire renaître une autorisation déjà révoquée, mais à la délivrance d’un nouveau titre de séjour, le Tribunal fédéral observa que la situation de stabilité de la pathologie cardiaque du requérant, qui avait été constatée en procédure ordinaire et avait donné lieu à son arrêt du 17
septembre
2014, avait évoluée. Il releva une aggravation du tableau clinique du requérant, en particulier entre l’automne 2014 et le printemps 2015, et conclut à un changement notable des circonstances concernant aussi bien l’état médical de l’intéressé que le traitement suivi.
15.
Suite à l’arrêt du Tribunal fédéral du 6 mars 2018, le Tribunal administratif annula la décision du Conseil d’État du 22 mars 2017 et renvoya la cause à cette autorité.
16.
Le 20 juin 2018, le Conseil d’État renvoya à son tour l’affaire à l’Office des migrations, annulant la décision du 26
janvier
2017, pour qu’il mène de nouvelles mesures d’instruction permettant en particulier de faire le point sur l’évolution des problèmes cardiaques et de la situation personnelle du requérant, afin qu’une nouvelle décision puisse être rendue. Le Conseil d’État constata que, vu le temps écoulé depuis la demande de réexamen du 3
mars
2015, il ne disposait pas, au moment de sa décision, de tous les éléments nécessaires afin de pouvoir rendre une décision en pleine connaissance de cause.
17.
Par courriers des 9 octobre 2018 et 27 juin 2019, le Gouvernement informa la Cour que l’affaire se trouvait en cours d’instruction devant l’Office des migrations, que le requérant ne serait pas renvoyé au Kosovo durant cette procédure et que les décisions des autorités cantonales seraient susceptibles de faire l’objet de recours, pouvant bénéficier de l’effet suspensif sur le plan cantonal et fédéral. Si le requérant devait estimer que les décisions des autorités nationales portant sur la question de son renvoi étaient susceptibles de porter atteinte à ses droits garantis par la Convention, il pourrait en outre faire valoir ses droits en introduisant une nouvelle requête devant la Cour. Par conséquent, le Gouvernement demanda à la Cour de rayer l’affaire du rôle.
18.
Par lettre du 16 juillet 2019, le requérant, se référant notamment à ses précédents courriers, demanda à la Cour de ne pas rayer l’affaire du rôle. Il releva, pour l’essentiel, que la procédure de réexamen est une procédure extraordinaire non suspensive, de sorte qu’il pourrait être expulsé de Suisse, que la Cour risquerait de ne pas entrer en matière sur une nouvelle requête en application de l’article
35
§
2 de la Convention et que sa demande de réexamen du 3 mars 2015 était fondée sur la détérioration de son état de santé, un grief «
tiré plutôt de la violation de l’article
3
», déjà rejeté par la Cour au moment de la communication de la requête au Gouvernement.
C.
Le droit interne pertinent
19.
Les dispositions pertinentes de la loi du 17 juin 2015 sur le Tribunal fédéral (LTF) sont libellées comme suit
:
Article 82 Principe
«
Le Tribunal fédéral connaît des recours
:
a) contre les décisions rendues dans des causes de droit public
;
Article 103 Effet suspensif
1
En règle générale, le recours n’a pas d’effet suspensif.
2
(...)
3
Le juge instructeur peut, d’office ou sur requête d’une partie, statuer différemment sur l’effet suspensif.
»
GRIEF
20.
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant soutient que son renvoi vers le Kosovo constituerait une ingérence disproportionnée dans son droit au respect de sa vie privée et familiale.
21.
La Cour relève que par une décision rendue le 20 juin 2018 par le Conseil d’État, l’Office des migrations a été invité à réexaminer la décision de renvoi à la lumière de la situation médicale et personnelle actuelle du requérant. Selon les informations récentes transmises par le Gouvernement, le requérant ne sera pas renvoyé au Kosovo durant cette procédure (paragraphe
17 ci-dessus).
22.
Par ailleurs, la nouvelle décision de l’Office des migrations, qui déterminera le statut du requérant en Suisse, sera susceptible de faire l’objet de recours cantonaux, devant le Conseil d’État et le Tribunal administratif, ainsi qu’auprès du Tribunal fédéral. Il convient de relever, à cet égard, que, selon la législation nationale, une demande de réexamen ne tend pas à faire renaître une autorisation d’établissement définitivement révoquée, mais à la délivrance d’un éventuel nouveau titre de séjour (paragraphe
14 ci-dessus). Aussi, même à admettre, comme le prétend le requérant, que les recours cantonaux ne bénéficieraient pas d’emblée de l’effet suspensif, le juge instructeur peut toutefois le leur attribuer, d’office ou sur demande du requérant. Il en va de même du recours devant le Tribunal fédéral (paragraphe 19 ci-dessus).
23.
Au vu de ce qui précède, la Cour constate que le requérant ne court, à l’heure actuelle, pas de risque d’être renvoyé au Kosovo.
24.
Si le renvoi du requérant vers le Kosovo devait, au terme de la procédure de réexamen en cours, être confirmé par les autorités internes, la Cour n’a aucune raison de douter du fait qu’il serait en mesure de lui adresser une nouvelle demande de mesure provisoire en temps utile (voir notamment
Sharifi c. Suisse
(déc.), n
o
69486/11, § 24, 4
décembre 2012 et
A.D. c. Suisse
(déc.), n
o
30639/15, §
25, 22
septembre
2016), dans le cadre de laquelle la Cour pourrait examiner une nouvelle fois ses griefs, notamment sous l’angle de l’article
3 de la Convention.
25.
A la lumière de ce qui précède, la Cour considère que le litige a été résolu au sens de l’article
37 §
1
b) de la Convention. Par ailleurs, aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article
37 §
1
in fine
de la Convention.
26.
Dans la mesure où le requérant réclame le remboursement des frais engagés pour sa défense devant les autorités nationales et devant la Cour, cette dernière rappelle qu’ils sont laissés à son appréciation lorsque la requête est rayée du rôle (article 43 § 4 du Règlement de la Cour).
27.
En l’espèce, compte tenu des particularités de la cause, la Cour estime raisonnable que la somme de 5
000
euros (EUR) soit octroyée au requérant pour l’ensemble de ses frais et dépens.
28.
En conséquence, il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle
;
Dit
a)
que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter de la date de la notification de la présente décision, la somme de 5
000
EUR (cinq mille euros), à convertir en francs suisses, au taux applicable à la date du règlement, pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.
Fait en français puis communiqué par écrit le 31 octobre 2019.
Stephen Phillips
Paulo Pinto de Albuquerque
Greffier
Président
[1]
Toute référence au Kosovo, soit à son territoire, à ses institutions ou sa population, doit être comprise comme étant en conformité avec la Résolution 1244 du Conseil de sécurité et sans préjudice concernant le statut du Kosovo.