Kiiveri împotriva Finlandei

Comunicat la 20 decembrie 2013 CUARTĂ SECȚIUNE Cererea nr. 53753/12 Timo Veikko KIIVERI împotriva Finlandiei depusă la 22 august 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Timo Veikko Kiiveri, este un național finlandez născut în 1960 și locuiește în Tampere. El este reprezentat în fața Curții de către dl Jaakko Tuutti, un avocat practicant în Tampere. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura de impozitare Deține 90% din acțiunile dintr-o societate de răspundere limitată care a fost activă în activitățile de construcție și decorare. Reclamantul este CEO și directorul consiliului de administrație al societății. În 2005 autoritățile fiscale au efectuat o inspecție fiscală a societății și au concluzionat că nu a declarat și a plătit o sumă considerabilă de impozit și că, printre altele, a plătit salarii din cărți și a întreprins o altă activitate frauduloasă.

La 8 septembrie 2008, autoritățile fiscale au impus impozite suplimentare privind veniturile și taxele suplimentare (veronkorotus, skatteförhöjning ) atât pentru societate, cât și pentru reclamant pentru anii de impozitare 2002, 2003, 2005 și 2006. Se pare că reclamantul nu a apelat împotriva acestor decizii, cât și judecătorul a confiscat sumele impuse de la solicitant. Perioada stabilită pentru recurs în materie fiscală este de cinci ani numărată de la începutul anului calendaristic următor de anul în care a fost luată decizia de impozitare inițială. Prin urmare, impozitarea cu privire la anii fiscali 2002, 2003 și 2005 a devenit finală la 31 decembrie 2008, respectiv, 2009, și 2011. Perioada de apel pentru exercițiul fiscal 2006 a expirat la 31 decembrie 2012. În iunie 2007, poliția a inițiat o anchetă penală cu privire la activitățile reclamantului.

La 6 martie 2009, procurorul a formulat acuzații împotriva reclamantului pentru infracțiuni contabile agravate ( törkeä kirjanpitorikos, grovt bokföringsbrott ) și a agravat frauda fiscală ( törkeä veropetos, grovt skattebedrägeri ) cu două conturi. Primul număr a avut în vedere anii de impozitare din 2000 până în 2006 și activitățile reclamantului ca CEO și director al consiliului de administrație al societății. Reclamantul a fost acuzat de fraudă fiscală agravată deoarece a dedus chitanțe fabricate, nu a declarat venitul real al societății, a plătit salariile din cărți și, prin urmare, impozitul impus societății era prea scăzut. Al doilea număr se referă la anii de impozitare din 2001 până în 2007. Reclamantul a fost acuzat de fraudă fiscală agravată, deoarece el nu și-a declarat venitul propriu și, prin urmare, impozitul impus era prea scăzut.

Autoritățile fiscale au aderat la taxe și au prezentat o cerere de compensare care a totalizat aproximativ suma impozitelor evitate. La 9 septembrie 2009, Curtea de District din Tampere ( käräjäoikeus, tingsrätten ) a condamnat reclamantul de două conturi de fraudă fiscală agravată în ceea ce privește perioadele din 2000 până în 2006 și 2001 până în 2007 și o infracțiune contabilă care a inclus întreaga perioadă între 2000 și 2007. El a fost condamnat la 3 ani de închisoare și a ordonat să plătească autorităților fiscale 685.080,66 euro plus dobânzi ca compensare. S-a remarcat că sumele deja deținute de reclamant în cadrul procedurii administrative ar putea fi deduse din compensație. În plus, el a fost interzis să desfășoare activități de afaceri timp de șase ani.

Prin scrisoarea din 9 octombrie 2009 reclamantul a apelat la Curtea de Apel de Turku (hovioikeus, hovrätten ), solicitând ca hotărârea Curții de District să fie anulată și acuzațiile respinse. El s-a bazat, de asemenea, pe principiul ne bis in idem și pe jurisprudența Curții în acest sens. La 15 septembrie 2010, după o audiere orală, Curtea de Apel a menținut hotărârea în mare parte, dar a considerat în parte că infracția contabilă a fost agravată și a ordonat reclamantului să plătească mai mult de 20.000 de euro compensații statului.

Curtea a considerat că, atâta timp cât termenul de recurs nu s-a scurs în ceea ce privește anii de impozitare 2003, 2005 și 2006, la momentul în care a fost acuzată reclamantul în 2009, nu a existat nicio problemă cu ne bis in idem În plus, a considerat că, în ceea ce privește anul fiscal 2002, termenul de recurs s-a scurs la 31 decembrie 2008 și, prin urmare, impozitarea a devenit finală înainte de a fi adusă taxele împotriva reclamantului. Cu toate acestea, întrucât există încă un alt tip de recurs fiscal pe care reclamantul ar fi putut-o fi folosit, Curtea de apel a considerat în cele din urmă că ne bis in idem Prin scrisoarea din 12 octombrie 2010, reclamantul a recurs la Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen ), care a reiterat motivele de recurs deja prezentate în fața Curții de Apel și a solicitat, de asemenea, o procedură interimar care să rămână în executarea hotărârii mai mici.

La 27 februarie 2012, Curtea Supremă a anulat partea condamnării penale care se referă la anul fiscal 2002, deoarece a considerat că faptul că taxele impozate reclamantului au devenit finale în 2008, înainte ca acuzațiile să fi fost formulate împotriva reclamantului în martie 2009, a împiedicat examinarea acestei chestiuni. În caz contrar, hotărârea instanței inferiore a fost susținută. Curtea a considerat că, atâta timp cât termenul de recurs nu s-a scurs în ceea ce privește celelalte ani de impozitare în momentul în care acuzațiile au fost formulate împotriva reclamantului, nu a existat nici o problemă cu ne bis in idem. Ca parte din condamnarea reclamantului a fost anulată, condamnarea sa a fost redusă, de asemenea, la 2 ani și 10 luni de închisoare.

August 2012 reclamantul a depus un recurs extraordinar la Curtea Supremă care solicită redeschiderea cazului pe baza aplicării incorecte a legii și interzicerii autoincriminarii. Nu există informații cu privire la rezultatul acestui recurs. Legea și practicile interne relevante Secțiunea 57, subsecțiunea 1, din Legea privind procedura de evaluare fiscală (laki) Verotusmenettelystä, lagen om beskattningsförfarande, Legea nr. 1558/1995, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 1079/2005) prevede că, dacă o persoană nu a depus datele fiscale necesare sau a dat autorităților fiscale informații incomplete, înșelătoare sau false și, prin urmare, taxa a fost percepută incomplet sau parțial, contribuabilul este ordonat să plătească nejustificate.

În conformitate cu capitolul 29, capitolul 1 și capitolul 2 din Codul Penal (Rikoslaki, strafflagen, astfel cum a fost modificat de Actele nr. 1228/1997 și nr. 769/1990), persoana care (1) furnizează o autoritate fiscală informații false cu privire la un fapt care influențează evaluarea impozitului, (2) depune o declarație fiscală care ascunde un fapt care influențează evaluarea impozitului, (3) în scopul evitării impozitului, nu observă o taxă referitoare la impozitare, nu influențează evaluarea impozitului sau (4) acționează în mod altfel fraudulos și cauzează sau încercă să nu fie evaluată o taxă, sau o taxă prea scăzută pentru a fi evaluată sau o taxă pentru a fi răsplătită în mod indebit, este condamnată pentru Frauda fiscală la o amendă sau la închisoare pentru o perioadă de până la doi ani.

În cazul în care frauda fiscală (1) se solicită beneficii financiare considerabile sau (2) infracțiunea este comisă într-o manieră deosebit de metodică și frauda fiscală este agravată atunci când este evaluată în ansamblul său, infractorul este condamnat pentru fraude fiscală agravată pentru o perioadă de închisoare între patru luni și patru ani. Curtea Supremă a adoptat o poziție cu privire la principiul ne bis in idem în cauza sa precedentă KKO 2010:46, care se referă la suplimente fiscale și la fraudea fiscală agravată. , că, chiar dacă o hotărâre finală într-un caz de impozitare, în care s-au impus suplimentare fiscale, a împiedicat să se aducă acuzații penale în aceeași chestiune, acest efect preventiv nu a putut fi aplicat la cazurile în curs de desfășurare ( lis pendens ) trecerea de la procedura administrativă la procedura penală sau viceversa.

Cu toate acestea, în iulie 2013 Curtea Supremă și-a inversat linia de interpretare, constatând că taxele pentru fraudă fiscală nu ar putea fi mai puse în aplicare în cazul în care a existat deja o decizie de a ordona sau de a nu ordona suplimente fiscale în aceeași chestiune (KKO 2013:59 COMPLAINT Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, că a fost judecat și pedepsit de două ori după ce a fost prima dată ordonat să plătească taxe suplimentare și ulterior condamnat în cadrul procedurii penale și condamnat la închisoare pe baza aceleași fapte. Reclamantul a fost judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași infracțiune pe teritoriul statului contestat, în conformitate cu art. 4 § 1 din Protocolul nr. 7? În special, a fost acest lucru în ceea ce privește anii de impozitare 2003, 2005 și 2006? În cazul în care procedura s-a încadrat în excepțiile prevăzute la art. 4 § 2 din Protocolul nr. 7?

Communicated on 20 December 2013

FOURTH SECTION

Application no. 53753/12 Timo Veikko KIIVERI against Finland lodged on 22 August 2012

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Timo Veikko Kiiveri, is a Finnish national who was born in 1960 and lives in Tampere. He is represented before the Court by Mr Jaakko Tuutti, a lawyer practising in Tampere. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. Taxation proceedings The applicant owns 90% of the shares in a limited liability company which was active in the construction and decoration business. The applicant is the CEO and the director of the board of the company. In 2005 the tax authorities carried out a tax inspection of the company and concluded that it had failed to declare and pay a considerable amount of tax and that it had, inter alia, paid salaries off the books and undertaken other fraudulent activity.

On 8 September 2008 the tax authorities imposed additional income tax and also tax surcharges ( veronkorotus, skatteförhöjning ) both on the company and on the applicant for the tax years 2002, 2003, 2005 and 2006. The applicant apparently did not appeal against those decisions and the bailiff seized the imposed sums from the applicant. The period set for appeal in tax matters is five years counted from the beginning of the calendar year following the year when the initial taxation decision was taken. Therefore the taxation concerning the tax years 2002, 2003 and 2005 became final on 31 December 2008, 2009, and 2011 respectively. The period for appeal for the tax year 2006 lapsed on 31 December 2012. Criminal proceedings In June 2007 the police started a criminal investigation into the applicant’s activities.

On 6 March 2009 the prosecutor brought charges against the applicant for aggravated accounting offence ( törkeä kirjanpitorikos, grovt bokföringsbrott ) and aggravated tax fraud ( törkeä veropetos, grovt skattebedrägeri ) on two counts. The first count concerned the tax years from 2000 to 2006 and the applicant’s activities as CEO and director of the board of the company. The applicant was accused of aggravated tax fraud as he had deducted fabricated receipts, failed to declare the company’s real income, paid salaries off the books and, consequently, the tax imposed on the company had been too low. The second count concerned the tax years from 2001 to 2007. The applicant was accused of aggravated tax fraud as he had failed to declare his own income and, consequently, the tax imposed on him had been too low.

The tax authorities joined the charges and presented a compensation claim totalling approximately the amount of avoided taxes. On 9 September 2009 the District Court of Tampere ( käräjäoikeus, tingsrätten ) convicted the applicant of two counts of aggravated tax fraud concerning the periods from 2000 to 2006 and 2001 to 2007 and one accounting offence which included the whole period from 2000 to 2007. He was sentenced to 3 years’ imprisonment and ordered to pay the tax authorities 685,080.66 euros plus interest as compensation. It was noted that the sums already seized from the applicant in the administrative proceedings could be deducted from the compensation. In addition, he was banned from undertaking business activities for six years.

By letter dated 9 October 2009 the applicant appealed to the Court of Appeal of Turku ( hovioikeus, hovrätten ), requesting that the District Court’s judgment be quashed and the charges dismissed. He relied also on the principle of ne bis in idem and the Court’s case-law in that respect. On 15 September 2010 the Court of Appeal, after having held an oral hearing, upheld the judgment for the most part, but considered in part that the accounting offence was aggravated and ordered the applicant to pay 20,000 euros more compensation to the State.

The court considered that as long as the time-limit for appeal had not lapsed with regard to the tax years 2003, 2005 and 2006 at the moment of bringing the charges against the applicant in 2009, there was no issue of ne bis in idem . Furthermore it considered that, as regards the tax year 2002, the time-limit for appeal had lapsed on 31 December 2008 and thus the taxation had become final before the charges were brought against the applicant. However, as there still existed another kind of tax appeal which the applicant could have used, the Court of Appeal finally considered that the ne bis in idem principle did not prevent the examination of the charges against the applicant also concerning the tax year 2002. By letter dated 12 October 2010 the applicant appealed to the Supreme Court ( korkein oikeus, högsta domstolen ), reiterating the grounds of appeal already presented before the Court of Appeal.

He also requested an interim order staying the execution of the lower judgment. On 27 February 2012 the Supreme Court quashed the part of the criminal conviction that concerned the tax year 2002, as it considered that the fact that the tax surcharges imposed on the applicant had become final in 2008, before the charges had been brought against the applicant in March 2009, prevented the examination of the matter. Otherwise the lower court’s judgment was upheld. The court considered that as long as the time-limit for appeal had not lapsed with regard to the other tax years at the moment when the charges were brought against the applicant, there was no issue of ne bis in idem . As part of the applicant’s conviction was quashed, his sentence was accordingly also lowered to 2 years and 10 months’ imprisonment.

On 21 August 2012 the applicant lodged an extraordinary appeal with the Supreme Court requesting the reopening of the case based on incorrect application of the law and the prohibition on self-incrimination. There is no information about the outcome of that appeal. B. Relevant domestic law and practice Section 57, subsection 1, of the Tax Assessment Procedure Act ( laki verotusmenettelystä, lagen om beskattningsförfarande, Act no. 1558/1995, as amended by Act no. 1079/2005) provides that if a person has failed to submit the required tax returns or has given incomplete, misleading or false information to the tax authorities and tax has therefore been incompletely or partially levied, the taxpayer shall be ordered to pay unpaid taxes together with additional tax and a tax surcharge.

According to Chapter 29, sections 1 and 2, of the Penal Code ( rikoslaki, strafflagen, as amended by Acts no. 1228/1997 and no. 769/1990), a person who (1) gives a tax authority false information on a fact that influences the assessment of tax, (2) files a tax return concealing a fact that influences the assessment of tax, (3) for the purpose of avoiding tax, fails to observe a duty pertaining to taxation, influencing the assessment of tax, or (4) acts otherwise fraudulently and thereby causes or attempts to cause a tax not to be assessed, or too low a tax to be assessed or a tax to be unduly refunded, shall be sentenced for tax fraud to a fine or to imprisonment for a period of up to two years.

If by the tax fraud (1) considerable financial benefit is sought or (2) the offence is committed in a particularly methodical manner and the tax fraud is aggravated when assessed as a whole, the offender shall be sentenced for aggravated tax fraud to imprisonment for a period between four months and four years. The Supreme Court has taken a stand on the ne bis in idem principle in its precedent case KKO 2010:46 which concerned tax surcharges and aggravated tax fraud. In that case it found, inter alia , that even though a final judgment in a taxation case, in which tax surcharges had been imposed, prevented criminal charges being brought about the same matter, such preventive effect could not be applied to pending cases ( lis pendens ) crossing from administrative proceedings to criminal proceedings or vice versa.

However, in July 2013 the Supreme Court reversed its line of interpretation, finding that charges for tax fraud could no longer be brought if there was already a decision to order or not to order tax surcharges in the same matter ( KKO 2013:59 ). COMPLAINT The applicant complains under Article 4 of Protocol No. 7 to the Convention that he was tried and punished twice as he was first ordered to pay tax surcharges and subsequently convicted in criminal proceedings and sentenced to imprisonment on the basis of the same facts.

QUESTION TO THE PARTIES

Has the applicant been tried or punished twice for the same offence in the territory of the respondent State, as prohibited by Article 4 § 1 of Protocol No. 7? In particular, has this been the case in respect of tax years 2003, 2005 and 2006? If so, did the proceedings fall within the exceptions envisaged by Article 4 § 2 of Protocol No. 7?