Comunicat la 8 ianuarie 2014 SECȚIUNE Cerere nr. 81681/12 R.M. împotriva Turciei depusă la 5 octombrie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl. R. M., este un național din Uzbekistan, născut în 1988 și a fost reținut în închisoarea Istanbul Maltepe la momentul depunerii cererii. El este reprezentat în fața Curții de către dl Yılmaz, un avocat practicant la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost liderul unui grup student de aproximativ cincizeci de persoane. El a participat și a organizat o serie de activități și demonstrații politice. În cadrul acestor activități, în 2006 reclamantul a organizat o demonstrație cu participarea a aproximativ 300 de cincizeci de persoane în regiunea Chircik. În urma, autoritățile Uzbekistanului au început o anchetă asupra activităților reclamantului. În 19 septembrie 2007, reclamantul a părăsit Uzbekistanul în teamă de a fi supus maltrat sau chiar ucis. La 13 decembrie 2007, Procurorul Tashkent a eliberat un mandat de arestare în ceea ce privește reclamantul. La o dată neespecificată, reclamantul a sosit în Turcia. La 9 septembrie 2009, el a fost arestat și arestat pe baza unui anunț roșu emis de Uzbekistan prin Interpol. În timp ce este în custodie de poliție, el a semnat un document intitulat „Chestionarul pentru arestarea și custodia și drepturile suspectelor și a inculpaților” care nu conține informații cu privire la motivele arestării sale. În același timp, reclamantul a semnat un alt document intitulat „Raportul de căutare corporală”. Potrivit acestui raport, reclamantul a fost căutat așa cum a fost cerut de Interpol. La 10 septembrie 2009, Curtea judecătorilor Bakırköy a ordonat arestarea provizorie a reclamantului timp de patruzeci și cinci de zile. Curtea și-a bazat hotărârea pe art. 16 din Convenția Europeană privind extradiția și pe acordul bilateral privind extrădarea dintre Turcia și Uzbekistan. La 17 septembrie 2009, reclamantul a contestat detenția sa, susținând că a fost arestat înainte pe același buletin Interpol și eliberat pentru lipsa unor motive suficiente de detenție. Curtea judecătorilor și-a respins obiecția. La 17 septembrie 2009, reclamantul a solicitat azil UNHCR și Ministerului Internului. La 15 octombrie 2009, autoritățile turce au primit cererea de extrădare a reclamantului. La 21 octombrie 2009, Ministerul Justiției a trimis această cerere procurorului public Bakırköy. La 23 decembrie 2009, biroul UNHCR-ului din Ankara a trimis o scrisoare autorităților turce care declară că procedurile privind cererea de azil a solicitat sunt încă în așteptare. Prin urmare, autoritățile au fost sfătuite să acorde reclamantului statutul de protecție subsidiară și să nu-l extradiționeze sau să-l deporteze în Uzbekistan în așteptarea procedurii respective. La 1 iunie 2011, Ministerul Internului a acordat statului de protecție subsidiară reclamantului și i-a acordat un permis de ședere temporar pentru a rezista în provincia Sakarya. De asemenea, Ministerul a informat Curtea Bakırköy Assize a situației. La 20 iunie 2011, deși a fost informată oficial cu privire la statutul acordat reclamantului, Curtea Bakırköy Assize a admis cererea de extrădare a reclamantului. La 8 martie 2012, Curtea de Casație a susținut hotărârea din 20 iunie 2011. Datorită existenței a două decizii contradictorii, pe de o parte decizia de acordare a protecției subsidiare reclamantului și, pe de altă parte, decizia de admitere a cererii de extrădare a reclamantului, reprezentantul reclamantului a aplicat Ministerului Justiției și a solicitat informații cu privire la rezultatul procedurii. La 4 mai 2012, Ministerul Justiției a trimis un răspuns reprezentantului reclamantului, menționând că, având în vedere noul statut al reclamantului, extrădarea sa nu a fost permisă până la încheierea procedurii de azil și că detenția reclamantului trebuie reexaminată în consecință. Pe parcursul procedurii de extrădare, pe baza motivelor menționate mai sus, reclamantul a contestat deținerea sa de 16 ori. Solicitațiile sale de eliberare au fost respinse în mod constant și opinia procurorului cu privire la continuarea detenției reclamantului nu a fost comunicată reclamantului sau reprezentantului său. La 9 mai 2012, reclamantul a fost eliberat din detenție din cauza acordării statutului de protecție subsidiară. Reclamantul a fost apoi plasat în Centrul de Eliminare a Externelor și a fost păstrat în acest centru pentru o zi. La 10 mai 2012, reclamantul a fost, de asemenea, eliberat din centrul de retragere pe baza permisului de reședință pentru a rezista în provincia Sakarya până la sfârșitul procedurii de azil. Reclamantul se plânge că deciziile instanțelor interne care permit extrădarea sa către Uzbekistan au încălcat drepturile consacrate în temeiul articolului 3 din Convenție, deoarece extrădarea sa ar conduce la un risc real de tratament necorespunzător. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție că detenția sa în închisoare și detenția sa ulterioară în centrul de îndepărtare pentru o zi au fost ilegale și că durata deținerii sale în închisoare a fost excesivă. Reclamantul susține în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că nu a fost adus prompt în fața unui judecător sau a unui alt ofițer autorizat să exercite competența judiciară. Reclamantul susține, în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție, că nu dispune de un remediu eficace prin care să poată contesta legalitatea detenției sale în închisoare. Reclamantul susține, în temeiul articolului 5 § 5 din Convenție, că nu dispune de niciun remediu intern prin care să poată obține o compensație pentru presupusele încălcări ale drepturilor sale în temeiul articolului 5 din Convenție. Întrebarea părților (a) Extradarea reclamantului către Uzbekistan ar da naștere unui risc real de a fi supus unui tratament în încălcarea articolului 3 din Convenție? (b) Autoritățile naționale au supus cererilor reclamantului de risc de maltratare la o examinare adecvată și eficace? (c) Care este relația dintre hotărârea Curții de la Bakırköy Assize, confirmată de Curtea de Cassie și hotărârea Ministerului Internului în ceea ce privește consecințele lor legale? A avut reclamantul la dispoziția sa un remediu intern eficace pentru plângerile sale în temeiul art. 3 din Convenție, conform prevederilor art. 13 din Convenție? Guvernul este invitat să prezinte o copie a dosarului privind procedurile de extrădare introduse împotriva reclamantului. Reclamantul a fost privat de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție? În special, care a fost baza juridică pentru detenția provizorie a reclamantului între 23 decembrie 2009 și 9 martie 2012 și detenția sa ulterioară în Centrul de Eliminare a Externelor până la 10 martie 2012? Guvernul este invitat să depună o copie a acordului bilateral dintre Turcia și Uzbekistan care reglementează normele procedurilor de extrădare. Are reclamantul la dispoziția sa o procedură eficace prin care ar putea contesta legalitatea detenției sale provizorii, conform articolului 5 § 4 din Convenție? În plus, necomunicarea către reclamant a opiniei scrise a procurorului în ceea ce privește extinderea detenției reclamantului presupune încălcarea principiului egalității de arme? Are reclamantul un drept eficace și executiv de compensare în ceea ce privește arestarea sa provizorie în presupusul contravenție al articolului § 1, conform articolului 5 § 5 din Convenție?
Communicated on 8 January 2014
Application no. 81681/12
R.M. against Turkey
lodged on 5 October 2012
The applicant, Mr. R. M., is an Uzbekistan national, who was born in
1988 and he was detained in Istanbul Maltepe Prison at the time of the lodging of the application. He is represented before the Court by Mr
A.
Yılmaz, a lawyer practising in Istanbul.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant was the leader of a student group of around fifty people. He attended and organised a number of political activities and demonstrations.
Within the scope of such activities, in 2006 the applicant organised a demonstration with the participation of around three hundred and fifty people in the region of Chircik. Subsequently, the Uzbekistan authorities started an investigation into the applicant’s activities.
On 19 September 2007 the applicant left Uzbekistan in fear of being subjected to ill-treatment or even killed.
On 13 December 2007 the Tashkent Prosecution Office issued an arrest warrant in respect of the applicant.
On an unspecified date the applicant arrived in Turkey.
On 9 September 2009 he was arrested and taken into custody on the basis of a red notice issued by Uzbekistan via Interpol. While in police custody, he signed a document entitled “The questionnaire for arrest and custody and rights of suspects and defendants” containing no information regarding the reasons for his arrest. At the same time, the applicant signed another document entitled “Body search report”. According to this report, the applicant was searched as that was required by Interpol.
On 10 September 2009 the Bakırköy Magistrates’ Court ordered the applicant’s provisional arrest for forty-five days. The court based its decision on Article 16 of the European Convention on Extradition and on the bilateral agreement on extradition between Turkey and Uzbekistan.
On 17 September 2009 the applicant objected to his detention, claiming that he had been arrested before on the same Interpol bulletin and released for lack of sufficient grounds for his detention. The Magistrates’ Court dismissed his objection.
On 17 September 2009 applicant applied for asylum to the UNHCR and to the Ministry of the Interior.
On 15 October 2009 the Turkish authorities received the request for the applicant’s extradition.
On 21 October 2009 the Ministry of Justice sent this request to the Bakırköy Public Prosecutor.
On 23 December 2009 the Ankara office of the UNHCR sent a letter to the Turkish authorities stating that the proceedings on the applicant’s request for asylum were still pending. Therefore, the authorities were advised to grant the applicant subsidiary protection status and refrain from extraditing or deporting him to Uzbekistan pending those proceedings.
On 1 June 2011 the Ministry of the Interior granted the applicant subsidiary protection status and gave him a temporary residence permit to reside in the province of Sakarya. The Ministry also informed the Bakırköy Assize Court of the situation.
On 20 June 2011 although it had been officially informed of the status granted to the applicant, the Bakırköy Assize Court admitted the request for the applicant’s extradition.
On 8 March 2012 the Court of Cassation upheld the judgment of 20
June
2011.
Due to the existence of two contradictory decisions, on the one hand the decision granting the applicant subsidiary protection and on the other hand the decision admitting the request for the extradition of the applicant, the applicant’s representative applied to the Ministry of Justice and requested information as to the outcome of the procedure.
On 4 May 2012 the Ministry of Justice sent a reply to the applicant’s representative, stating that having regard to the applicant’s new status, his extradition was not allowed until the end of the asylum proceedings and that the detention of the applicant must be reviewed accordingly.
Throughout the extradition proceedings, on the basis of the above-mentioned grounds the applicant objected to his detention sixteen times. His requests for release were consistently dismissed and the opinion of the prosecutor regarding the continuation of the applicant’s detention was not communicated to the applicant or his representative.
On 9 May 2012 the applicant was released from detention on the ground that he had been granted subsidiary protection status.
The applicant was then placed in the Foreigners’ Removal Centre and he was kept in this centre for one day.
On 10 May 2012 the applicant was also released from the removal centre on the basis of the residence permit to reside in the province of Sakarya until the end of the asylum proceedings.
The applicant complains that the decisions of the domestic courts allowing his extradition to Uzbekistan violated his rights enshrined under Article 3 of the Convention as his extradition would give rise to a real risk of ill- treatment.
The applicant complains under Article 5 § 1 of the Convention that his detention in prison and his subsequent detention in the removal centre for one day were unlawful and that the length of his detention in prison was excessive.
The applicant contends under Article 5 § 3 of the Convention that he was not brought promptly before a judge or other officer authorised to exercise judicial power.
The applicant alleges under Article 5 § 4 of the Convention that he did not have at his disposal an effective remedy by which he could challenge the lawfulness of his detention in prison.
The applicant maintains under Article 5 § 5 of the Convention that he did not have any domestic remedy whereby he could obtain compensation for the alleged violations of his rights under Article 5 of the Convention.
The applicant finally submits under Article 13 of the Conventions that there were no effective remedies in domestic law in respect of his Convention grievances.
1.
(a)
Would the applicant’s extradition to Uzbekistan give rise to a real risk that he would be subjected to treatment in violation of Article 3 of the Convention?
(b)
Did the national authorities subject the applicant’s claims of a risk of ill-treatment to an adequate and effective examination?
(c)
What is the relationship between the decision of the Bakırköy Assize Court which was upheld by the Court of Cassation and the decision of the Ministry of the Interior in terms of their legal consequences?
2.
Did the applicant have at his disposal an effective domestic remedy for his complaints under Articles 3 of the Convention, as required by Article
13 of the Convention?
The Government are requested to submit a copy of the case-file concerning the extradition proceedings brought against the applicant.
3.
Was the applicant deprived of his liberty in breach of Article 5 § 1 of the Convention? In particular, what was the legal basis for the applicant’s provisional detention between 23 December 2009 and 9 March 2012 and his subsequent detention in the Foreigners’ Removal Centre until 10 March 2012?
The Government are requested to submit a copy of the bilateral agreement between Turkey and Uzbekistan governing the rules of extradition proceedings.
4.
Did the applicant have at his disposal an effective procedure by which he could challenge the lawfulness of his provisional detention, as required by Article 5 § 4 of the Convention? Furthermore, did the non-communication to the applicant of the written opinion of the public prosecutor regarding the extension of the applicant’s detention entail a breach of the principle of equality of arms?
5.
Did the applicant have an effective and enforceable right to compensation in respect of his provisional arrest in alleged contravention of Article
5
1., as required by Article 5 § 5 of the Convention?