- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 ianuarie 2014
- Stat pârât
- NLD
- Concluzia
- Inadmisibil
Y.A. împotriva Țărilor de Jos
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Y.A., este un național afgan, care s-a născut în 1953 și locuiește în Țările de Jos la Dordrecht. Președintele a acordat cererea reclamantului pentru identitatea sa să nu fie divulgat publicului (art. 47 § 3). El a fost reprezentat în fața Curții de către dl J.M. Walls, un avocat care practică în Prinsenbeek. Guvernul olandez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, și agentul adjunct, dna L. Egmond, ambele ale Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 decembrie 1997, reclamantul a solicitat azil în Țările de Jos. El a declarat, printre altele, că a fost un ofițer militar profesionist și că a lucrat pentru KHAD/WAD (Khadimat-e Atal-at-e Dowlati/Wezarat-e Amniyat-e Dowlati).
El a declarat, de asemenea, că a fost membru al partidului comunist (Partitul Democrat al Poporului din Afganistan; PDPA). El a fugit din Afganistan la 10 decembrie 1997, în timp ce talibanii îl căutase. El a primit azil la 27 iulie 1999. La o dată neespecificată în 2001, soțul său a primit permisiunea de a se alătura lui în Olanda. Această autorizație a fost acordată în mod egal celor patru copii care s-au născut în 1989, 1990, 1994 și respectiv 1996. Soția sa și cei doi copii mai mici au obținut de atunci cetățenia olandeză; cei doi copii mai vechi dețin permise de reședință în scopuri de azil. La 24 februarie 2006, ministrul imigrației și integrării (ministrul Vreemdelingenzaken en Integrative) a hotărât să retragă cu efect retroactiv permisul de reședință bazat pe azil al reclamantului, art. 1F din Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților, care a fost reținut împotriva reclamantului.
Ministrul a bazat această decizie pe declarațiile reclamanților cu privire la cariera sa din 1983 până în 1992 în calitate de ofițer în KHAD/WAD în care a deținut ultimul rang de locotenent colonel, și pe un raport oficial general (algemeen ambtsbericht), elaborat la 29 februarie 2000 de Ministerul Țărilor de Externe (Ministrenie van Buitenlandse Zaken) privind „Securitatea Serviciilor în Afganistanul Comunist (1978-1992). AGSA, KAM, KHAD și WAD” („Veiligheidsdiensten in comunisch Afganistan (1978-1992), AGSA, KAM, KHAD en WAD”) Pe baza acestui raport, autoritățile de imigrare din Olanda au adoptat poziția că art. 1F din Convenția pentru refugiați din 1951 ar putea fi ținut împotriva practică a tuturor reclamanților de azil afgani care, deținând gradul de locotenent al treilea sau mai mare, au lucrat în timpul regimului comunist pentru KHAD/WAD.
Într-o decizie separată adoptată la 3 aprilie 2006, ministrul a impus în continuare o ordonanță de excludere (onewenstverklaring) asupra reclamantului. Obiecția reclamantului (bezwaar) împotriva acestei decizii a fost respinsă de ministru la 27 august 2007. Deoarece, în temeiul legislației olandeze, nu este posibilă reședința legală în Țările de Jos atâta timp cât este în vigoare o decizie de excludere, recursul reclamantului împotriva retragerii permisului său de reședință bazat pe azil a fost declarat inadmisibil la 25 noiembrie 2008 de către Curtea Regională de la Haga, ședința din Zutphen. Într-o decizie separată adoptată în aceeași zi, Curtea Regională de la Haga, ședința din Zutphen, a respins recursul reclamantului împotriva deciziei de a impune o decizie de excludere.
La 21 decembrie 2008, reclamantul a depus un apel suplimentar la Divizia de Jurisdicție Administrativă (Afeling Bestuursrechtspraak) din Consiliul de Stat (Raad van State). La 25 martie 2009, la cererea reclamantului, președintele Camerei a hotărât să informeze Guvernul Țărilor de Jos că este de dorit în interesul părților și conducerea corectă a procedurii în fața Curții să nu îndepărteze reclamantul în Afganistan (art. 39 din Regulamentul Curții) până la anunțul ulterior. 10. La 20 mai 2008, Camera a prelungit măsura în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții până la un anunț suplimentar. 11. La 26 martie 2009, reclamantul a solicitat ministrului adjunct al Justiției (Staatssecretaris van Justitie; „ministrul adjunct”; succesorul ministrului pentru imigrație și integrare) să ridice (în mod temporar) ordinul de excludere impus (“verzoek om het (tijdelijk) opheffen van de ongewenstverklaring”).
12. La 16 septembrie 2009, Divizia Jurisdicțională Administrativă a respins apelul ulterior al reclamantului privind decizia de a-i impune o decizie de excludere. 13. La 24 decembrie 2009, ministrul Adjunct a retras decizia din 27 august 2007, în care opoziția reclamantului la decizia de a-i impune o decizie de excludere a acestuia a fost respinsă. 14. La 27 aprilie 2010, Guvernul a informat Curtea că, în contextul procedurii privind ordonanța de excludere a reclamantului și cererea acestuia au anulat acest ordin, ministrul adjunct a concluzionat la 7 aprilie 2010 că, dacă reclamantul ar reveni în Afganistan în situațiile actuale, ar avea un risc de tratament, astfel cum se menționează la art. 3 din convenție.
Guvernul a declarat că, prin urmare, reclamantul nu va fi expulzat în Afganistan atâta timp cât art. 3 ar constitui motive pentru a nu face acest lucru. Guvernul a solicitat Curtea să ia în considerare eliminarea cererii din lista cazurilor în curs. 15. La 14 mai 2010, reclamantul a informat Curtea că nu a vrut să retragă cererea, deoarece nu doar a susținut o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 3, ci și în temeiul articolului 8 din Convenție. Acesta a hotărât să își suspende procedura în așteptarea rezultatului procedurii interne încă în curs privind instituirea unei hotărâri de excludere asupra reclamantului și a hotărât, de asemenea, să prelungească indicația articolului 39 pentru durata procedurii în fața Curții.
17. La 11 august 2011, Curtea Regională de la Haga, ședința din Rotterdam, a hotărât recursul reclamantului împotriva hotărârii ministrului din 7 aprilie 2010 privind impunerea ordinului de excludere. A trimis cazul ministrului. Într-o hotărâre separată dată în aceeași zi, Curtea Regională a respins recursul reclamantului împotriva refuzului ministrului de a ridica ordinul de excludere. 18. Într-o nouă decizie luată la 30 noiembrie 2011 privind instituirea ordinului de excludere, ministrul Imigrației, integrării și politicii de azil (ministrul voor Immigratie, Integratie en Asiel; succesorul ministrului Adjunct al Justiției) a acceptat din nou că, dacă se întoarce în Afganistan, reclamantul ar avea un risc de tratament pronunțat de art. 3 din convenție, dar ar respinge celelalte argumente ale reclamantului bazate pe articolele 3 și 8 din convenție.
Reclamantul a depus un recurs la Curtea Regională de la Haga, care este probabil încă în așteptare. 19. La 4 martie 2012, reclamantul a informat Curtea cu privire la statul de procedură la nivel intern, și anume că procedurile privind impunerea ordinului de excludere au fost așteptate în fața Curții Regionale de la Haga care stătea la Dordrecht și că procedurile privind cererea sa de ridicare a ordinului de excludere au fost așteptate în fața Diviziei Competenței Administrative. El a informat, de asemenea, Curtea cu privire la consecințele punerii în aplicare începând cu 1 ianuarie 2012 a Directivei 2008/115/CE din 16 decembrie 2008 (pentru standardele și procedurile comune în statele membre de repatriere ilegală a resortisanților țărilor terțe) pentru persoanele care, la fel ca reclamantul, nu sunt naționale ale unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene și asupra cărora s-a impus un ordin de excludere.
Potrivit reclamantului, Guvernul a intenționat să ridice ordinele de excludere impuse în trecut în temeiul înlocuirii lor simultan cu o interdicție de intrare în sensul articolului 11 din directivă. 20. Tribunalul a solicitat Guvernului la 12 martie 2012 să formuleze observații cu privire la informațiile furnizate de solicitant, pe care le-au făcut-o la 7 mai 2012. Guvernul a informat Curtea, printre altele, că ministrul nu vede niciun motiv să ridice ordinul de excludere al reclamantului și să-i impună interdicția de intrare 21. Legea și practicile interne relevante în ceea ce privește procedurile de azil, ordinele de excludere și executarea îndepărtărilor sunt stabilite în K. Țările de Jos (dec.), nr. 33403/11, §§ 16-32, 25 septembrie 2012).
1. The applicant, Mr Y.A., is an Afghan national, who was born in 1953 and lives in the Netherlands in Dordrecht. The President granted the applicant’s request for his identity not to be disclosed to the public (Rule 47 § 3). He was represented before the Court by Mr J.M. Walls, a lawyer practising in Prinsenbeek.
The Dutch Government (“the Government”) were represented by their their Agent, Mr R.A.A. Böcker, and Deputy Agent, Ms L. Egmond, both of the Ministry for Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 28 December 1997, the applicant applied for asylum in the Netherlands. He stated inter alia that he had been a professional military officer and that he had worked for the KhAD/WAD (Khadimat-e Atal-at-e Dowlati/Wezarat-e Amniyat-e Dowlati). He further stated that he had been a member of the communist party (People’s Democratic Party of Afghanistan; PDPA). He had fled Afghanistan on 10 December 1997 as the Taliban had been searching for him. He was granted asylum on 27 July 1999. On an unspecified date in 2001, his spouse was given permission to join him in the Netherlands. This permission was equally given to their four children who were born in 1989, 1990, 1994 and 1996, respectively. His wife and the two youngest children have since obtained Dutch nationality; the two oldest children hold residence permits for asylum purposes.
On 24 February 2006, the Minister for Immigration and Integration (Minister voor Vreemdelingenzaken en Integratie) decided to withdraw the applicant’s asylum based residence permit with retroactive effect, Article 1F of the 1951 Geneva Convention relating to the Status of Refugees being held against the applicant. The Minister based this decision on the applicant’s statements about his career from 1983 to 1992 as an officer in the KhAD/WAD in which he had last held the rank of lieutenant colonel, and on a general official report (algemeen ambtsbericht), drawn up on 29 February 2000 by the Netherlands Ministry of Foreign Affairs (Ministerie van Buitenlandse Zaken) on “Security Services in Communist Afghanistan (1978-1992). AGSA, KAM, KhAD and WAD” (“Veiligheidsdiensten in communistisch Afghanistan (1978-1992), AGSA, KAM, KhAD en WAD”) On the basis of this report, the Netherlands immigration authorities adopted the position that Article 1F of the 1951 Refugee Convention could be held against virtually every Afghan asylum seeker who, holding the rank of third lieutenant or higher, had worked during the communist regime for the KhAD/WAD.
In a separate decision taken on 3 April 2006, the Minister further imposed an exclusion order (ongewenstverklaring) on the applicant. The applicant’s objection (bezwaar) against this decision was rejected by the Minister on 27 August 2007.
As under Dutch law it is not possible to have lawful residence in the Netherlands as long as an exclusion order is in place, the applicant’s appeal against the withdrawal of his asylum based residence permit was declared inadmissible on 25 November 2008 by the Regional Court of The Hague sitting in Zutphen.
In a separate decision taken on the same day, the Regional Court of The Hague sitting in Zutphen rejected the applicant’s appeal against the decision to impose an exclusion order. On 21 December 2008, the applicant filed a further appeal with the Administrative Jurisdiction Division Division (Afdeling Bestuursrechtspraak) of the Council of State (Raad van State).
On 25 March 2009, at the request of the applicant, the President of the Chamber decided to indicate to the Government of the Netherlands that it was desirable in the interests of the parties and the proper conduct of the proceedings before the Court not to remove the applicant to Afghanistan (Rule 39 of the Rules of Court) until further notice.
On 20 May 2008 the Chamber prolonged the measure under Rule 39 of the Rules of Court until further notice.
On 26 March 2009, the applicant requested the Deputy Minister of Justice (Staatssecretaris van Justitie; “the Deputy Minister”; the successor to the Minister for Immigration and Integration) to lift (temporarily) the exclusion order imposed on him (“verzoek om het (tijdelijk) opheffen van de ongewenstverklaring”).
On 16 September 2009, the Administrative Jurisdiction Division rejected the applicant’s further appeal concerning the decision to impose an exclusion order on him.
On 24 December 2009, the Deputy Minister withdrew the decision of 27 August 2007, in which the applicant’s objection to the decision to impose an exclusion order on him had been rejected.
On 27 April 2010, the Government informed the Court that, in the context of the proceedings concerning the applicant’s exclusion order and his request have this order lifted, the Deputy Minister had concluded on 7 April 2010 that the applicant would, if returned to Afghanistan in the current circumstances, run a risk of treatment as referred to in Article 3 of the Convention. The Government stated that, therefore, the applicant would not be expelled to Afghanistan as long as Article 3 would constitute grounds for not doing so. The Government requested the Court to consider striking the application out of the list of pending cases.
On 14 May 2010, the applicant informed the Court that he did not wish to withdraw the application as he had not only alleged a violation of his rights under Article 3 but also under Article 8 of the Convention.
On 14 September 2010, the Court decided against striking the case out. It decided to adjourn its proceedings pending the outcome of the still pending domestic proceedings on the imposition of an exclusion order on the applicant. It further decided to prolong the Rule 39 indication for the duration of the proceedings before the Court.
On 11 August 2011, the Regional Court of The Hague sitting in Rotterdam determined the applicant’s appeal against the Minister’s decision of 7 April 2010 concerning the imposition of the exclusion order. It remitted the case to the Minister. In a separate judgment given on the same day, the Regional Court rejected the applicant’s appeal against the Minister’s refusal to lift the exclusion order.
In a fresh decision taken on 30 November 2011 concerning the imposition of the exclusion order, the Minister for Immigration, Integration and Asylum Policy (Minister voor Immigratie, Integratie en Asiel; the successor to the Deputy Minister of Justice) again accepted that the applicant, if returned to Afghanistan, would run a risk of treatment proscribed by Article 3 of the Convention but rejected the applicant’s other arguments based on Articles 3 and 8 of the Convention. The applicant filed an appeal with the Regional Court of The Hague, which is presumably still pending.
On 4 March 2012, the applicant informed the Court of the state of proceedings at the domestic level, namely that the proceedings concerning the imposition of the exclusion order were pending before the Regional Court of The Hague sitting in Dordrecht and that the proceedings on his request to lift the exclusion order were pending before the Administrative Jurisdiction Division. He further informed the Court of the consequences of the implementation as from 1 January 2012 of Directive 2008/115/EC of 16 December 2008 (on common standards and procedures in Member States for returning illegally staying third-country nationals) for persons who – like the applicant – are not a national of one of the European Union Member States and on whom an exclusion order has been imposed. According the applicant, the Government intended to lift exclusion orders imposed in the past under their simultaneously replacement by an entry ban within the meaning of Article 11 of the Directive.
The Court requested the Government on 12 March 2012 to comment on the information supplied by the applicant, which they did on 7 May 2012. The Government informed the Court, inter alia, that the Minister was seeing no reason to lift the applicant’s exclusion order and impose an entry ban on him
The relevant domestic law and practice as regards asylum proceedings, exclusion orders and enforcement of removals are set out in K. v. the Netherlands ((dec.), no. 33403/11, §§ 16-32, 25 September 2012).