Y.A. v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
Y.A. v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2014)
Reclamantul, dl Y.A., este un național afgan, care s-a născut în 1953 și locuiește în Țările de Jos la Dordrecht. Președintele a acordat cererea reclamantului pentru identitatea sa să nu fie divulgat publicului (art. 47 § 3). El a fost reprezentat în fața Curții de către dl J.M. Walls, un avocat care practică în Prinsenbeek. Guvernul olandez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, și agentul adjunct, dna L. Egmond, ambele ale Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 decembrie 1997, reclamantul a solicitat azil în Țările de Jos. El a declarat, printre altele, că a fost un ofițer militar profesionist și că a lucrat pentru KHAD/WAD (Khadimat-e Atal-at-e Dowlati/Wezarat-e Amniyat-e Dowlati). El a declarat, de asemenea, că a fost membru al partidului comunist (Partitul Democrat al Poporului din Afganistan; PDPA). El a fugit din Afganistan la 10 decembrie 1997, în timp ce talibanii îl căutase. El a primit azil la 27 iulie 1999. La o dată neespecificată în 2001, soțul său a primit permisiunea de a se alătura lui în Olanda. Această autorizație a fost acordată în mod egal celor patru copii care s-au născut în 1989, 1990, 1994 și respectiv 1996. Soția sa și cei doi copii mai mici au obținut de atunci cetățenia olandeză; cei doi copii mai vechi dețin permise de reședință în scopuri de azil. La 24 februarie 2006, ministrul imigrației și integrării (ministrul Vreemdelingenzaken en Integrative) a hotărât să retragă cu efect retroactiv permisul de reședință bazat pe azil al reclamantului, art. 1F din Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților, care a fost reținut împotriva reclamantului. Ministrul a bazat această decizie pe declarațiile reclamanților cu privire la cariera sa din 1983 până în 1992 în calitate de ofițer în KHAD/WAD în care a deținut ultimul rang de locotenent colonel, și pe un raport oficial general (algemeen ambtsbericht), elaborat la 29 februarie 2000 de Ministerul Țărilor de Externe (Ministrenie van Buitenlandse Zaken) privind „Securitatea Serviciilor în Afganistanul Comunist (1978-1992). AGSA, KAM, KHAD și WAD” („Veiligheidsdiensten in comunisch Afganistan (1978-1992), AGSA, KAM, KHAD en WAD”) Pe baza acestui raport, autoritățile de imigrare din Olanda au adoptat poziția că art. 1F din Convenția pentru refugiați din 1951 ar putea fi ținut împotriva practică a tuturor reclamanților de azil afgani care, deținând gradul de locotenent al treilea sau mai mare, au lucrat în timpul regimului comunist pentru KHAD/WAD. Într-o decizie separată adoptată la 3 aprilie 2006, ministrul a impus în continuare o ordonanță de excludere (onewenstverklaring) asupra reclamantului. Obiecția reclamantului (bezwaar) împotriva acestei decizii a fost respinsă de ministru la 27 august 2007. Deoarece, în temeiul legislației olandeze, nu este posibilă reședința legală în Țările de Jos atâta timp cât este în vigoare o decizie de excludere, recursul reclamantului împotriva retragerii permisului său de reședință bazat pe azil a fost declarat inadmisibil la 25 noiembrie 2008 de către Curtea Regională de la Haga, ședința din Zutphen. Într-o decizie separată adoptată în aceeași zi, Curtea Regională de la Haga, ședința din Zutphen, a respins recursul reclamantului împotriva deciziei de a impune o decizie de excludere. La 21 decembrie 2008, reclamantul a depus un apel suplimentar la Divizia de Jurisdicție Administrativă (Afeling Bestuursrechtspraak) din Consiliul de Stat (Raad van State). La 25 martie 2009, la cererea reclamantului, președintele Camerei a hotărât să informeze Guvernul Țărilor de Jos că este de dorit în interesul părților și conducerea corectă a procedurii în fața Curții să nu îndepărteze reclamantul în Afganistan (art. 39 din Regulamentul Curții) până la anunțul ulterior. 10. La 20 mai 2008, Camera a prelungit măsura în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții până la un anunț suplimentar. 11. La 26 martie 2009, reclamantul a solicitat ministrului adjunct al Justiției (Staatssecretaris van Justitie; „ministrul adjunct”; succesorul ministrului pentru imigrație și integrare) să ridice (în mod temporar) ordinul de excludere impus (“verzoek om het (tijdelijk) opheffen van de ongewenstverklaring”). 12. La 16 septembrie 2009, Divizia Jurisdicțională Administrativă a respins apelul ulterior al reclamantului privind decizia de a-i impune o decizie de excludere. 13. La 24 decembrie 2009, ministrul Adjunct a retras decizia din 27 august 2007, în care opoziția reclamantului la decizia de a-i impune o decizie de excludere a acestuia a fost respinsă. 14. La 27 aprilie 2010, Guvernul a informat Curtea că, în contextul procedurii privind ordonanța de excludere a reclamantului și cererea acestuia au anulat acest ordin, ministrul adjunct a concluzionat la 7 aprilie 2010 că, dacă reclamantul ar reveni în Afganistan în situațiile actuale, ar avea un risc de tratament, astfel cum se menționează la art. 3 din convenție. Guvernul a declarat că, prin urmare, reclamantul nu va fi expulzat în Afganistan atâta timp cât art. 3 ar constitui motive pentru a nu face acest lucru. Guvernul a solicitat Curtea să ia în considerare eliminarea cererii din lista cazurilor în curs. 15. La 14 mai 2010, reclamantul a informat Curtea că nu a vrut să retragă cererea, deoarece nu doar a susținut o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 3, ci și în temeiul articolului 8 din Convenție. Acesta a hotărât să își suspende procedura în așteptarea rezultatului procedurii interne încă în curs privind instituirea unei hotărâri de excludere asupra reclamantului și a hotărât, de asemenea, să prelungească indicația articolului 39 pentru durata procedurii în fața Curții. 17. La 11 august 2011, Curtea Regională de la Haga, ședința din Rotterdam, a hotărât recursul reclamantului împotriva hotărârii ministrului din 7 aprilie 2010 privind impunerea ordinului de excludere. A trimis cazul ministrului. Într-o hotărâre separată dată în aceeași zi, Curtea Regională a respins recursul reclamantului împotriva refuzului ministrului de a ridica ordinul de excludere. 18. Într-o nouă decizie luată la 30 noiembrie 2011 privind instituirea ordinului de excludere, ministrul Imigrației, integrării și politicii de azil (ministrul voor Immigratie, Integratie en Asiel; succesorul ministrului Adjunct al Justiției) a acceptat din nou că, dacă se întoarce în Afganistan, reclamantul ar avea un risc de tratament pronunțat de art. 3 din convenție, dar ar respinge celelalte argumente ale reclamantului bazate pe articolele 3 și 8 din convenție. Reclamantul a depus un recurs la Curtea Regională de la Haga, care este probabil încă în așteptare. 19. La 4 martie 2012, reclamantul a informat Curtea cu privire la statul de procedură la nivel intern, și anume că procedurile privind impunerea ordinului de excludere au fost așteptate în fața Curții Regionale de la Haga care stătea la Dordrecht și că procedurile privind cererea sa de ridicare a ordinului de excludere au fost așteptate în fața Diviziei Competenței Administrative. El a informat, de asemenea, Curtea cu privire la consecințele punerii în aplicare începând cu 1 ianuarie 2012 a Directivei 2008/115/CE din 16 decembrie 2008 (pentru standardele și procedurile comune în statele membre de repatriere ilegală a resortisanților țărilor terțe) pentru persoanele care, la fel ca reclamantul, nu sunt naționale ale unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene și asupra cărora s-a impus un ordin de excludere. Potrivit reclamantului, Guvernul a intenționat să ridice ordinele de excludere impuse în trecut în temeiul înlocuirii lor simultan cu o interdicție de intrare în sensul articolului 11 din directivă. 20. Tribunalul a solicitat Guvernului la 12 martie 2012 să formuleze observații cu privire la informațiile furnizate de solicitant, pe care le-au făcut-o la 7 mai 2012. Guvernul a informat Curtea, printre altele, că ministrul nu vede niciun motiv să ridice ordinul de excludere al reclamantului și să-i impună interdicția de intrare 21. Legea și practicile interne relevante în ceea ce privește procedurile de azil, ordinele de excludere și executarea îndepărtărilor sunt stabilite în K. Țările de Jos (dec.), nr. 33403/11, §§ 16-32, 25 septembrie 2012).