Comunicat la 16 ianuarie 2014 CINCEA SECȚIUNEA A DOUA RĂSPUNSURI n 28820/13 N.H. împotriva Franței, introdusă la 29 aprilie 2013 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul este un cetățean afgan și explică că, în 2010, talibanii l-au solicitat de mai multe ori pentru a lupta împotriva forțelor coaliției și, după ce au refuzat să se alăture acestora, l-au amenințat cu moartea. Reclamantul a sosit în Franța în martie 2013 și s-a prezentat la prefectura de poliție din Paris la 4 aprilie pentru a depune o cerere de azil. Cererea sa nu a fost înregistrată și i-a fost prezentată o convocare pentru data de 9 În iulie 2013, pentru a decide cu privire la admiterea sa la ședere, reclamantul subliniază că nu i s-a acordat niciun alt document și, prin urmare, nu a beneficiat de statutul de reclamant de azil, nu a putut beneficia de niciun fel de asistență materială și financiară. În aprilie 2013, Tribunalul Administrativ din Paris și-a respins cererea. Reclamantul a solicitat această ordonanță în fața Consiliului de Stat care și-a respins cererea. Reclamantul indică faptul că, de la sosirea sa în Franța, se află într-o situație de mare precaritate, constrâns să doarmă pe stradă, expus la jafuri și agresiuni. La data de 9 iulie 2013, reclamantul a indicat că nu i s-a acordat o autorizație provizorie de ședere, ci că a fost informat că a fost plasat în procedură El afirmă că a solicitat apoi o alocație temporară de întârziere, dar aceasta i-a fost refuzată pe motiv că nu dispunea de documentul corespunzător privind situația sa administrativă în raport cu această procedură. Reclamantul explică că de atunci situația sa materială este neschimbată. Reclamantul susține că situația de decădere cu care se confruntă rezultă din inacțiunea prelungită a autorităților interne în ceea ce o privește și constituie un tratament contrar articolului 3 din convenție. De asemenea, afirmă că lipsa de acțiune a autorităților constituie o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private, astfel cum este garantat prin art. 8 din convenție. Invocând art. 13 coroborat cu articolele 3 și 8 din Convenție, reclamantul declară că nu a dispus de o acțiune efectivă în măsura în care acțiunile introduse în fața instanțelor administrative sunt respinse sistematic. Având în vedere că reclamantul și-a depus cererea de azil la prefectură, faptul că, după ce a fost trimis un termen de mai mult de trei luni, nu a obținut încă un răspuns la cererea sa și nici, în consecință, nu a putut beneficia de condiții ð gazdă , constituie, având în vedere condițiile sale de viață în această perioadă, o încălcare a drepturilor sale protejate de art. 3 din convenție, astfel cum sunt interpretate de jurisprudența Curții, în special hotărârea Curții, în special M.S.S. c. Belgia și Grecia ([GC], n 30696/09, § 253 și următoarele. 21 ianuarie 2011). Reclamantul, care nu a putut depune o cerere de azil la mai mult de trei luni de la prima sa demers în prefectură, dispune de o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din convenție pentru a-și prezenta obiecțiunile în fața instanțelor naționale
Communiquée le 16 janvier 2014
Requête n
o
28820/13
N.H.
contre la France
introduite le 29 avril 2013
Le requérant est un ressortissant afghan. Il explique qu’en 2010, il fut sollicité par les talibans à plusieurs reprises afin de combattre les forces de la coalition. Après avoir refusé de se joindre à eux, ils le menacèrent de mort. Craignant pour sa sécurité, il décida de quitter le pays.
Le requérant arriva en France en mars 2013. Il se présenta à la préfecture de police de Paris le 4 avril afin de déposer une demande d’asile. Sa demande ne fut pas enregistrée et il lui fut remis une convocation pour le 9
juillet 2013 afin que soit statué sur son admission au séjour. Le requérant souligne qu’aucun autre document ne lui a été donné. Par conséquent, ne jouissant pas du statut de demandeur d’asile, il ne put bénéficier d’aucune prise en charge matérielle et financière.
En avril 2013, il déposa une requête en référé-liberté afin d’enjoindre au préfet de lui délivrer une autorisation provisoire de séjour. Le tribunal administratif de Paris rejeta sa demande. Le requérant interjeta appel de cette ordonnance devant le Conseil d’État qui rejeta sa requête.
Le requérant indique que depuis son arrivée en France, il se trouve dans une situation de grande précarité, contraint de dormir dans la rue, exposé aux vols et agressions.
Lors de son rendez-vous en préfecture le 9 juillet 2013, le requérant indique qu’il ne lui fut pas délivré d’autorisation provisoire de séjour mais qu’il lui fut indiqué qu’il était placé en procédure «
Dublin II
». Il indique avoir ensuite sollicité une allocation temporaire d’attente mais celle-ci lui fut refusée au motif qu’il ne disposait pas du document adéquat mentionnant sa situation administrative au regard de cette procédure. Le requérant explique que depuis lors sa situation matérielle est inchangée.
Le requérant allègue que la situation de dénuement à laquelle il est confronté résulte de l’inaction prolongée des autorités internes à son égard et constitue un traitement contraire à l’article 3 de la Convention.
Il allègue également que l’inaction des autorités constitue une atteinte à son droit au respect de la sa vie privée tel que garanti par l’article 8 de la Convention.
Invoquant l’article 13 combiné aux articles 3 et 8 de la Convention, le requérant allègue qu’il n’a pas disposé d’un recours effectif dans la mesure où les recours introduits devant les juridictions administratives sont systématiquement rejetés.
1.
Le requérant s’étant présenté à la préfecture pour déposer une demande d’asile, le fait qu’après l’écoulement d’un délai de plus de trois mois, il n’avait toujours pas obtenu de réponse à sa demande, ni en conséquence pu bénéficier de conditions matérielles d’accueil, constitue-t-il, au regard de ses conditions de vie durant cette période, une atteinte à ses droits protégés par l’article 3 de la Convention telles qu’interprétés par la jurisprudence de la Cour, en particulier l’arrêt
M.S.S. c.
Belgique et Grèce
([GC], n
o
30696/09, §§ 253 et suiv., 21
janvier 2011).
2.
Le requérant, qui n’a pas pu déposer de demande d’asile plus de trois mois après sa première démarche en préfecture, dispose-t-il d’un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention pour faire valoir ses griefs devant les juridictions nationales
?