Comunicat la 18 ianuarie 2014 SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 74785/10 Demyan YANKOVOY și Rezzak ALIYEV împotriva Turciei depusă la 22 decembrie 2010 DECLARAȚII DE FACTE Reclamanții, Demyan Yankovoy și Rezzak Aliyev, sunt resortisanți ucraineni și azerbaezi, care s-au născut în 1976 și, respectiv, 1974. în momentul cererii la Curte, reclamanții au fost reținuți în închisoarea Metris, la Istanbul. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Yılmaz, un avocat practicant la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. În 2001 autoritățile ucrainene au emis un mandat de percheziție împotriva reclamanților cu suspiciune de crimă. Când s-a aflat că reclamanții erau în Turcia, autoritățile ucrainene au solicitat extrădarea lor din partea autorităților turce. La 15 octombrie 2001, reclamanții au fost arestați și reținuți pentru 18 ani. La 31 octombrie 2001, în conformitate cu dispozițiile Convenției menționate anterior, precum și cu articolele 100 și 108 din Codul Penal, detenția lor a fost prelungită la patruzeci de zile. La 21 noiembrie 2001, detenția lor a fost autorizată până la finalizarea procedurii de extrădare. La 4 februarie 2002, Consiliul de Miniștri a aprobat extrădarea lor în Ucraina și a ajuns la concluzia că reclamanții nu au fost căutați în legătură cu o infracțiune militară sau politică. La 3 februarie 2002, în noaptea înainte ca extradarea lor să fie pusă în aplicare, reclamanții au comis o crimă în închisoare. Ca urmare, toate procedurile de extrădare au fost suspendate și a fost lansată o anchetă penală împotriva reclamanților. La sfârșitul procedurii penale, reclamanții au fost condamnați pentru crimă și condamnați la o perioadă de închisoare. După ce au îndeplinit condamnările, reclamanții au fost eliberați pentru 27 noiembrie 2010. În efortul de a relua procedura de extrădare și în conformitate cu decizia de extradare dictată la 4 februarie 2002, procurorul responsabil a solicitat Curții din Istanbul să elibereze un ordin de arestare provizorie a reclamanților, care va avea efect de la 27 de ani. La 25 noiembrie 2010, primul reclamant Demyan Yankovoy a depus o cerere de azil în favoarea autorităților interne. În cererea sa, el a susținut că va fi într-un risc real de maltratare în cazul în care este extradat în Ucraina. În plus, el a susținut că acest risc era atât de real încât se simțea obligat să asume riscul de a comite o crimă gravă care atrage o condamnare pe viață în loc de a fi extraditat în Ucraina. Nu s-a primit niciun răspuns la această cerere. La 26 noiembrie 2010, primul reclamant a depus o obiecție la Curtea Magistratelor din Istanbul, solicitând eliberarea sa. La 14 decembrie 2010, al doilea reclamant a solicitat azil pentru aceleași motive. Solicitarea sa a fost respinsă. La 2 decembrie 2010, primul avocat al reclamantului a repetat cererea de eliberare. La 22 decembrie 2010, reprezentantul reclamantului a depus prezenta cerere la Curtea ce a solicitat în temeiul articolului Președintele Camerei la care s-a alocat cazul a decis să nu înscrie guvernului contestat o măsură intermediară. La 11 ianuarie 2011, primul reclamant a fost extradat în Ucraina. La 12 ianuarie 2011, pentru a preveni extrădarea celui de-al doilea reclamant, reprezentantul reclamantului a depus o a doua cerere Curții în temeiul articolului 39. Președintele Camerei a hotărât să mențină hotărârea inițială de a nu înscrie guvernului o măsură intermediară. La 19 ianuarie 2011, decizia de respingere a cererii de azil ale celui de-al doilea reclamant a fost transmisă. Apoi, el a depus o obiecție împotriva acestei decizii. La 23 februarie 2011, Ministerul Internului a informat al doilea reclamant că cererea de azil și protecția subsidiară a fost respinsă și ca urmare a cazului său a fost închis. La 28 februarie 2011, al doilea reclamant a fost extradat în Ucraina. Pe baza informațiilor furnizate de reprezentantul reclamantului, ambele solicitante sunt încarcerate într-o închisoare din regiunea Odessa. COMPLAINTS Reclamanții se plâng în temeiul articolului 5 din Convenție că hotărârile Curții din Istanbul care stabilesc termenul limită pentru arestarea lor provizorie în vederea extrădirii la sfârșitul procedurii au încălcat dreptul la libertate și securitate. Reclamanții au epuizat toate căile de recurs interne eficace, astfel cum se prevede la art. 35 § 1 din Convenție? Reclamanții au fost privați de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție? Care a fost baza juridică pentru detenția reclamanților după 27 noiembrie 2010? În special, având în vedere Convenția Europeană privind extradiția, care prevede că arestarea provizorie nu poate, în orice caz, să depășească patruzeci de zile și legislația națională relevantă, a fost decizia Curții judecătorești care autorizează detenția reclamanților până la sfârșitul procedurii de extrădare legală?
Communicated on 18 January 2014
Application no. 74785/10
Demyan YANKOVOY and Rezzak ALIYEV against Turkey
lodged on 22 December 2010
The applicants, Demyan Yankovoy and Rezzak Aliyev, are Ukrainian and Azerbaijani nationals, who were born in 1976 and 1974, respectively. At
the time of their application to the Court, the applicants were detained in Metris prison, in Istanbul. They are represented before the Court by Mr
A.
Yılmaz, a lawyer practising in Istanbul.
The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.
In 2001 the Ukrainian authorities issued a search warrant against the applicants on suspicion of murder. When it was found out that the applicants were in Turkey, the Ukrainian authorities requested their extradition from the Turkish authorities.
On 15 October 2001 the applicants were arrested and detained for 18
days on the basis of Articles 16 and 18 of the Convention on Extradition pending the extradition procedure.
On 31 October 2001 in compliance with the provisions of the aforementioned Convention as well as Articles 100 and 108 of the Criminal Code, their detention was extended to forty days.
On 21 November 2001 their detention was authorised until the extradition proceedings were finalised.
On 4 February 2002 the Council of Ministers approved their extradition to Ukraine. It reached the conclusion that the applicants were not wanted in connection with a military or a political offence.
On 3 February 2002, the night before their extradition was enforced, the applicants committed murder in prison. As a result, all the extradition proceedings were suspended and a criminal investigation was launched against the applicants. At the end of the criminal proceedings the applicants were convicted of murder and sentenced to a term of imprisonment.
After they had served their sentences, the applicants’ release was set for 27
November 2010. In an effort to resume the extradition proceedings and pursuant to the extradition decision rendered on 4 February 2002, the prosecutor in charge requested the Istanbul Magistrates’ Court to issue an order for the applicants’ provisional arrest, which would take effect from 27
November 2010 until the decision on their extradition was fully enforced.
On 25 November 2010 the first applicant Demyan Yankovoy lodged an application for asylum with the domestic authorities. In his application, he maintained that he would be at a real risk of ill-treatment if he was extradited to Ukraine. He further contended that that risk was so real that they had felt forced to take the risk of committing a serious crime attracting a life sentence rather than be extradited to Ukraine. No answer was received to this petition.
On 26 November 2010 the first applicant lodged an objection with the Istanbul Magistrates’ Court, requesting his release.
On 14 December 2010 the second applicant applied for asylum on the same grounds. His application was rejected.
On 2 December 2010 the first applicant’s lawyer repeated the request for release.
On 22 December 2010 the applicants’ representative lodged the present application with the Court requesting under Rule
39 of the Rules of Court that the applicants’ extradition be stopped. The President of the Chamber to which the case was allocated decided not to indicate an interim measure to the respondent Government.
On 11 January 2011 the first applicant was extradited to Ukraine.
On 12 January 2011 in order to prevent the extradition of the second applicant, the applicants’ representative made a second application to the Court under Rule 39. The President of the Chamber decided to maintain her initial decision not to indicate an interim measure to the Government.
On 19 January 2011 the decision rejecting the second applicant’s request for asylum was served on him. Subsequently, he filed an objection against that decision.
On 23 February 2011 the Ministry of the Interior informed the second applicant that his request for asylum and subsidiary protection had been dismissed and as a result his case had been closed.
On 28 February 2011 the second applicant was extradited to Ukraine.
Based on the information provided by the applicants’ representative, both applicants are incarcerated in a prison in the Odessa region.
The applicants complain under Article 5 of the Convention that the decisions of the Istanbul Magistrates’ Court setting the deadline for their provisional arrest with a view to extradition at the end of the proceedings violated their right to liberty and security.
QUESTIONs TO THE PARTIES
1.
Have the applicants exhausted all effective domestic remedies, as required by Article 35 § 1 of the Convention?
2.
Were the applicants deprived of their liberty in breach of Article 5 § 1 of the Convention? What was the legal basis for the applicants’ detention after 27 November 2010? In particular, regard being had to the European Convention on Extradition, which provides that provisional arrest cannot, in any case, exceed forty days, and the relevant national legislation, was the decision of the Magistrates’ Court authorising the detention of the applicants until the end of the extradition proceedings lawful?