- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 ianuarie 2014
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Inadmisibil
Kattan împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Mohamed Majdi Kattan, este un național sirian, născut în 1973 și locuiește în Țăndărei. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl I. Dan, un avocat practicant la București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată neespecificată, un terț a introdus proceduri penale și s-a alăturat cererilor civile împotriva reclamantului pentru tentativă de fraudă și falsificare. La 11 octombrie 2007, Procurorul Ialomița a inculpat reclamantul pentru tentativă de fraudă și falsificare și a trimis cazul său pentru proces.
Prin hotărârea din 9 iunie 2008, Curtea județului Ialomița a achitat reclamantul în ceea ce privește ambele acuzații pe baza declarațiilor pe care le-a dat biroului procurorului și instanței, precum și dovezile justificative și documentare. Biroul procurorului și al treilea a apelat împotriva hotărârii. Prin hotărârea din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel din București și-a respins apelurile ca fiind nefondate pe fond. Biroul procurorului și al treilea a depus un recurs asupra punctelor de drept (recurselor) împotriva hotărârii din fața Curții Înalte de Cassare și Justiție („Curtea de Casație”).
La 5 februarie 2010, Curtea de Casație a convocat reclamantul la prima audiere a acestui caz, enumerată pentru 23 februarie 2010. În aceeași dată, un judecător a postat citarea pe ușa din față a reclamantului și pe tabelul de notificare al consiliului local Țănderei, deoarece nimeni nu a putut fi găsit la adresa din orașul ales de reclamant pentru corespondență cu instanța internă. Prin hotărârea interlocutivă din 23 februarie 2010, Curtea de Casație a remarcat că, deși a fost convocat în mod legal, reclamantul nu a participat la ședință. În plus, aceasta a permis o cerere a reprezentantului juridic ales al reclamantului care solicită amânarea audierii pentru a se familiariza cu cazul și cu motivele apelurilor procurorului și ale terților în privința punctelor de drept.
De asemenea, a ordonat ca reclamantul să fie convocat la următoarea audiere, listată pentru 20 aprilie 2010. 10. La 17 martie 2010, judecatorul a postat convocarea pentru a doua oară pe ușa din față a reclamantului și pe tabelul de notificare al consiliului local Țăndărei, deoarece din nou nimeni nu a putut fi găsit la adresa din oraș ales de reclamant pentru corespondență cu instanțele interne. 11. Prin hotărârea interlocutivă din 20 aprilie 2010, Curtea de Casație a remarcat că, deși a fost convocat în mod legal, reclamantul nu a participat la ședință. De asemenea, a remarcat că reprezentantul juridic ales al reclamantului a susținut în fața acesteia că reclamantul nu a părăsit țara și că va contacta clientul său și îi va cere să apară în fața instanței.
În plus, acesta a ordonat ca reclamantul să fie convocat la următoarea audiere, enumerată pentru 1 iunie 2010, cu o direcție specifică privind convocarea care a declarat „prezența obligatorie în fața instanței pentru a fi ascultată” (prezența obligatorie la instanță pentru a fi audiat). 12. Prin hotărârea interlocutivă din 1 iunie 2010, Curtea de Casație a remarcat că reclamantul nu a fost convocat în mod legal la audiere și a suspendat procedura până la 14 septembrie 2010. El a ordonat ca reclamantul să fie convocat în conformitate cu direcțiile sale din 20 aprilie 2010. 13. La 22 iunie 2010, judecătorul a postat convocarea pentru a treia oară la ușa din față a reclamantului și la tabelul de notificare al consiliului local Țăndărei, deoarece, din nou, nimeni nu a putut fi găsit la adresa din oraș ales de reclamant pentru corespondență cu instanța internă.
Convocația a inclus direcția specifică dată de Curtea de Casație la 20 aprilie 2010. 14. Prin hotărârea interlocutivă din 14 septembrie 2010, Curtea de Casație a remarcat că, deși a fost convocat în mod legal, reclamantul nu a participat la ședință. În plus, a permis reprezentantului juridic ales al reclamantului și altor părți să prezinte observații cu privire la fondul cauzei și, după aceea, a suspendat procedura în așteptarea deliberării. 15. Prin o hotărâre finală din 3 noiembrie 2010, Curtea de Casație a permis Oficiului Procurorului Ialomița și a altor terți apeluri asupra punctelor de drept pe baza dovezilor de care se dispune, a anulat hotărârile instanțelor inferioare, a condamnat reclamantul pentru tentativă de fraudă și falsificare și a condamnat-o la trei ani și patru luni de închisoare.
16. Reclamantul a depus un recurs extraordinar (contestație în anulare) împotriva hotărârii finale din 3 noiembrie 2010. El a susținut, printre altele, că instanța de instanție finală a încălcat normele de procedură penală aplicabile și art. 6 din Convenția europeană privind drepturile omului, deoarece l-a condamnat fără a auzi dovezi de la el după ce a fost achitat de instanțele inferiore. 17. Prin o hotărâre finală din 4 aprilie 2011, Curtea de Casație a respins recursul extraordinar al reclamantului, declarând că, după achitarea reclamantului de către instanțele de jos, Curtea de Casație în calitate de instanță de recurs final a avut obligația de a auzi dovezi de la el în conformitate cu normele de procedură penală aplicabile.
Cu toate acestea, deși reclamantul a fost convocat la adresa de corespondență pe care a ales-o, el nu a participat la ședințe. De asemenea, el nu a indicat, fie prin reprezentantul său ales sau prin intermediul depunerii scrise, dorința sa de a auzi dovezi de la el direct sau motivele obiective care l-au împiedicat să asista la ședințe. Curtea de instanție finală a convocat reclamantul exact în același mod în care judecătorii inferiore au făcut-o. În plus, în timpul procedurii dinaintea instanței de primă instanță, convocarea reclamantului prin procedura pe care o contestase nu l-a împiedicat să apară în fața instanței, să fie ascultată de aceasta sau să prezinte argumente în apărarea sa, fie direct, fie prin același reprezentant juridic ales care l-a reprezentat în cursul întregului cursul procedurii.
În nici o etapă a procedurii, reclamantul sau reprezentantul său juridic nu au solicitat instanței să-l invite la o adresă diferită. În consecință, nu s-a putut concluziona că instanța de instanție finală nu a avut diligență în determinarea dacă reclamantul locuia la adresa indicată de el. Curtea a presupus că atâta timp cât reclamantul a fost convocat în mod legal, el a fost familiarizat cu procedura și a optat să nu apară în instanță. De fapt, comportamentul său a fost similar cu comportamentul pe care l-a prezentat în fața instanței de la a doua instanță, în sensul că nu a participat la audieri, în ciuda faptului că a fost convocat în mod legal să facă acest lucru, și a ales să fie apărat exclusiv prin reprezentantul său juridic ales.
În plus, a respins argumentul reclamantului că nu a fost familiarizat cu procedurile deoarece nu a fost în contact cu reprezentantul său juridic ales, din cauza faptului că au semnat contracte separate de reprezentare juridică pentru fiecare etapă a procedurii și că, la 20 aprilie 2010, reprezentantul legal al reclamantului a informat instanța cu privire la locul unde a fost el și s-a promis să asigure participarea clientului său înainte de aceasta. 18. Articolele 38514 § 2 și 38516 prevăd că este obligatoriu ca instanța finală să audă dovezi directe de la un acuzat atunci când instanța inferioară l-a achitat. În cazul în care o instanță de apel interzice o hotărâre pronunțată de o instanță inferioară, aceasta trebuie să decidă despre dovezile care trebuie adăugate și să stabilească o dată în care să ia declarații de la acuzatul direct dacă aceasta din urmă nu a fost auzită sau dacă a fost achitată de către instanța inferioară.
19. Articolele 183 § 1 și 184 §§ 1 și 4 prevăd că, dacă o persoană convocată nu apare în fața instanței, iar prezența sau dovezile sale directe sunt necesare, poate fi luată în fața instanței pe baza unei ordine de a apărea (mandat de aducere). Ordinul de a apărea este aplicabil de către poliția națională, gendarmele sau poliția locală. În cazul în care persoana responsabilă pentru executarea ordinului de a apărea nu poate găsi destinatarul prevăzut al ordinului la adresa indicată, trebuie să deschidă o anchetă. Dacă ancheta rămâne fără rezultat, el sau ea trebuie să redacteze un raport care descrie etapele de investigație care au fost efectuate. 20. art. 38515 alineatul (2) litera (d) prevede că instanța de examinare a recursului asupra punctelor de drept poate permite recursul asupra punctelor de drept și de reexaminare a cazului.
1. The applicant, Mr Mohamed Majdi Kattan, is a Syrian national, born in 1973 and living in Țăndărei. He was represented before the Court by Mr I. Dan, a lawyer practising in Bucharest.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On an unspecified date a third party brought criminal proceedings and joined civil claims against the applicant for attempted fraud and forgery.
On 11 October 2007 the Ialomița Prosecutor’s Office indicted the applicant for attempted fraud and forgery and sent his case for trial.
By a judgment of 9 June 2008 the Ialomița County Court acquitted the applicant in respect of both charges on the basis of statements he had given to the prosecutor’s office and the court, and testimonial and documentary evidence. The prosecutor’s office and the third party appealed against the judgment.
By a judgment of 7 October 2009 the Bucharest Court of Appeal dismissed their appeals as unfounded on the merits. The prosecutor’s office and the third party lodged an appeal on points of law (recurs) against the judgment before the High Court of Cassation and Justice (“the Court of Cassation”).
On 5 February 2010 the Court of Cassation summoned the applicant to its first hearing of the case, listed for 23 February 2010. On the same date, a bailiff posted the summons on the applicant’s front door and on the Țăndărei local council noticeboard because no one could be found at the address in the town chosen by the applicant for correspondence with the domestic courts.
By an interlocutory judgment of 23 February 2010 the Court of Cassation noted that although he had been lawfully summoned, the applicant had failed to attend the hearing. In addition, it allowed a request by the applicant’s chosen legal representative seeking an adjournment of the hearing in order to familiarise himself with the case and the reasons for the prosecutor’s office’s and third party’s appeals on points of law. It also ordered that the applicant be summoned to the next hearing, listed for 20 April 2010.
On 17 March 2010 the bailiff posted the summons for a second time on the applicant’s front door and on Țăndărei local council noticeboard because again no one could be found at the address in the town chosen by the applicant for correspondence with the domestic courts.
By an interlocutory judgment of 20 April 2010 the Court of Cassation noted that although he had been lawfully summoned, the applicant had failed to attend the hearing. It also noted that the applicant’s chosen legal representative had submitted before it that the applicant had not left the country, and that he would contact his client and ask him to appear before the court. In addition, it ordered that the applicant be summoned to the next hearing, listed for 1 June 2010, with a specific direction on the summons which stated “mandatory attendance before the court in order to be heard” (prezența obligatorie la instanță pentru a fi audiat).
By an interlocutory judgment of 1 June 2010 the Court of Cassation noted that the applicant had not been lawfully summoned to the hearing and adjourned the proceedings until 14 September 2010. It ordered that the applicant be summoned in accordance with its directions of 20 April 2010.
On 22 June 2010 the bailiff posted the summons for a third time on the applicant’s front door and Țăndărei local council noticeboard because again no one could be found at the address in the town chosen by the applicant for correspondence with the domestic courts. The summons included the specific direction given by the Court of Cassation on 20 April 2010.
By an interlocutory judgment of 14 September 2010 the Court of Cassation noted that although he had been lawfully summoned, the applicant had failed to attend the hearing. In addition, it allowed the applicant’s chosen legal representative and the other parties to submit observations on the merits of the case, and afterwards adjourned the proceedings pending deliberation.
By a final judgment of 3 November 2010 the Court of Cassation allowed the Ialomița Prosecutor’s Office’s and third party’s appeals on points of law on the basis of the evidence available to it, quashed the judgments of the lower courts, convicted the applicant of attempted fraud and forgery and sentenced him to three years and four months’ imprisonment.
The applicant lodged an extraordinary appeal (contestație în anulare) against the final judgment of 3 November 2010. He argued, inter alia, that the final-instance court had breached the applicable rules of criminal procedure and Article 6 of the European Convention on Human Rights because it had convicted him without hearing evidence from him after he had been acquitted by the lower courts.
By a final judgment of 4 April 2011 the Court of Cassation dismissed the applicant’s extraordinary appeal. It held that after the applicant had been acquitted by the lower courts, the Court of Cassation sitting as court of final appeal had had a duty to hear evidence from him in accordance with the applicable rules of criminal procedure. However, although the applicant had been summoned at the correspondence address he had chosen himself, he had failed to attend the hearings. Also, he had not indicated, either through his chosen legal representative or by way of written submissions, his wish for the court to hear evidence from him directly or the objective reasons preventing him from attending the hearings. The final-instance court had summoned the applicant in exactly the same way the lower courts had done. Furthermore, during the proceedings before the first-instance court the summoning of the applicant through the procedure he was contesting had not prevented him from appearing before the court, from being heard by it or from submitting arguments in his defence, either directly or through the same chosen legal representative who had represented him during the entire course of the proceedings. At no stage of the proceedings had the applicant or his legal representative asked the court to summon him at a different address. Consequently, it could not be held that the final-instance court had lacked diligence in determining if the applicant was living at the address indicated by him. The court had assumed that as long as the applicant had been lawfully summoned, he had been familiar with the proceedings and had opted not to appear before the court. In fact, his conduct had been similar to the conduct he had displayed before the second-instance court, in that he had failed to attend the hearings despite having been lawfully summoned to do so, and had chosen to be defended exclusively through his chosen legal representative. It further dismissed the applicant’s argument that he had not been familiar with the proceedings because he had not been in contact with his chosen legal representative, on the grounds that they had signed separate legal representation contracts for each stage of the proceedings, and that on 20 April 2010 the applicant’s legal representative had informed the court about his whereabouts and had pledged to ensure his client’s attendance before it.
Articles 38514 § 2 and 38516 provide that it is mandatory for the finalinstance court to hear direct evidence from an accused when the lower courts have acquitted him or her. Where an appellate court quashes a judgment delivered by a lower court, it has to decide on the evidence to be adduced and set a date on which to take statements from the accused directly if the latter has not been heard or if he or she has been acquitted by the lower court.
Articles 183 § 1 and 184 §§ 1 and 4 provide that if a summoned person fails to appear before the court, and her attendance or direct evidence is required, he or she can be taken before the court on the basis of an order to appear (mandat de aducere). The order to appear is enforceable by the national police, the gendarmes or the local police. If the person responsible for enforcing the order to appear is unable to find the intended recipient of the order at the address indicated, he or she must open an investigation. If the investigation remains fruitless, he or she must draft a report outlining the investigative steps that have been carried out.
Article 38515 § 2 (d) provides that the court examining the appeal on points of law can allow the appeal on points of law and re-examine the case.