RUOTSALAINEN v. FINLAND

A doua secțiune DECIZIE nr. 10626/12 Juha Kauko RUOTSALAINEN împotriva Finlandei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 28 ianuarie 2014 în calitate de comitet compus din: Päivi Hirvelä, președinte, Vincent A. De Gaetano, Robert Spano, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 14 februarie 2012, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl Juha Kauko Ruotsalainen este un național finlandez, care s-a născut în 1968 și trăiește în Jyväskylä. Guvernul finlandez (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Mai multe dintre cele mai mari congregații Evangelic-Lutheran publică un ziar gratuit care, în unele congregații, este distribuit tuturor gospodăriilor. Aceaceasta a fost situația în zona în care locuiește reclamantul. Din 2006 reclamantul a cerut în mod repetat congregației locale să nu livreze ziarul la adresa sa. La 18 decembrie 2006, Ombudsmanul Parlamentar Adjunct ( eduskunnan apulaisoikeusasiamies, riksdagens biträdande justitieombudsman ) a luat o poziție asupra acestei chestiuni pe baza mai multor plângeri făcute lui. Întrucât congregațiile Evangelic-Lutheran au exercitat o funcție publică, acestea au căzut sub supravegherea Ombudsmanului Parlamentar. El a constatat că ziarele în cauză trebuie considerate ca fiind cele religioase care au apărut relativ des. A fost responsabilitatea editorului să se asigure că distribuirea ziarului respectă convingerile religioase ale altora. Chiar dacă practica de distribuire a ziarului gratuit la toate gospodăriile nu este neconstituțională, el crede că cerința minimă este să respecte opinia celor care nu doresc să primească ziarul. Reclamanții nu au putut interzice livrarea ziarului. Ombudsmanul Parlamentar Adjunct a constatat că cea mai bună soluție ar fi distribuirea ziarului numai membrilor congregației. Autoritățile congregaționale trebuie să garanteze protecția drepturilor fundamentale și a drepturilor omului și responsabilitatea lor de a respecta convingerile religioase ale altora. La 13 februarie 2007, Comitetul Legii Constituționale al Parlamentului (perustuslakivaliokunta, grundlagsutskottet ), referindu-se la activitățile Ombudsmanului Parlamentar, a acordat atenție în raportul său ( mietintö PeVM 17/2006 vp, betänkande PeVM 17/2006 rd ) libertatea de exprimare în contextul religios, protejată atât de Constituția, cât și de articolele 9 și 10 din Convenție. Acesta a constatat că aceste dispoziții oferă o protecție foarte puternică libertății de comunicare religioasă și de alte condamnații. Această libertate aparține în mod egal tuturor persoanelor fizice, precum și tuturor comunităților religioase care funcționează în Finlanda. Posibile restricții pentru această libertate ar putea fi făcute printr-un act, dar astfel de acte ar trebui să îndeplinească criteriile de claritate și precizie, precum și să fie acceptabile și necesare. La 18 ianuarie 2008, reclamantul a solicitat poliției să investigheze această chestiune. La 14 iulie 2008, procurorul a hotărât că nu va fi efectuată nici o investigație preliminară în această chestiune. Ea a constatat că este îndoială dacă această chestiune constituie o crimă și, chiar dacă ar fi făcut-o, a fost o anchetă minoră pentru care nu ar fi fost acuzate. Reclamantul a început să primească din nou ziarul în 2009. Livrarea către gospodăria reclamantului nu a fost întreruptă în ciuda mai multe cereri în acest sens. Reclamantul nu a vrut să interzică livrarea tuturor publicațiilor gratuite, dar a pus un autocolant pe cutia sa de poștă, spunând că nu a vrut ca nici un „material spiritual” să fie livrat la el. 10. La 24 aprilie 2009, Ombudsmanul Parlamentar Adjunct a luat din nou o poziție asupra acestei chestiuni. El a constatat că nu are competența de a evalua avizele exprimate de Comitetul Legii Constituționale al Parlamentului, dar că cea mai bună soluție ar fi trimiterea ziarului numai persoanelor care erau membre ale congregației locale. Aproximativ jumătate din congregații au folosit deja acest mod de distribuție. 11. La 14 ianuarie 2010, reclamantul a depus o plângere la Cancelarul Justiției (oikeuskansleri, justitiekanslern ), despre aceeași chestiune. 12. În observațiile sale către Cancelarul Justiției, congregația în cauză a remarcat că ziarul a fost livrat tuturor gospodăriilor care nu au interzis eliberarea de publicații și publicități gratuite.Dacă o astfel de interdicție a fost făcută, ziarul nu a fost livrat gospodăriilor respective. Distribuirea ziarului numai membrilor congregației ar fi ilegală, deoarece această practică nu ar avea nici o bază juridică și ar restrânge libertatea religiei și libertatea de exprimare a congregațiilor. Persoanele nu au dreptul legal să ceară anumite publicații și anunțuri libere să fie livrate lor și alții nu. 13. În observațiile sale către Cancelarul Justiției, reclamantul a remarcat, de asemenea, că nu este rezonabil să se ceară unei persoane care nu doresc să primească publicații religioase să interzică toate publicațiile și publicitățile gratuite. De multe ori, de exemplu, buletinele de informare importante și utile de la administrația orarele din oraș sau de autobuz au fost trimise prin distribuție gratuită tuturor gospodăriilor. De asemenea, nu era rezonabil ca o persoană să dezvăluie convingerile sale tuturor vecinilor prin introducerea unui sticker pe cutia de poștă care interzice publicațiile spirituale. 14. La 6 octombrie 2011, vicecancerul de justiție a răspuns că nu va examina această chestiune, deoarece aceaceasta a fost deja examinată de Ombudsmanul Parlamentar Adjunct. În plus, chiar dacă are competența de a supraveghea măsurile luate de congregațiile Evangelic-Lutheran, el nu are competența de a evalua avizele Comitetului de drept constituțional al Parlamentului. 15. Reclamantul este încă primind ziarul. COMPLAINTE 16. Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 8 și 9 din Convenție că livrarea unui ziar gratuit de către congregația Evanghelic-Lutheran la gospodărie, chiar dacă membrii familiei sale nu erau membri ai Bisericii respective, a încălcat drepturile sale în temeiul acestor articole. Prin scrisoarea din 28 noiembrie 2013 observațiile Guvernului au fost trimise reclamantului, care a fost solicitat să prezinte orice observație împreună cu orice reclamație pentru satisfacție echitabilă în răspuns până la 9 ianuarie 2014. 18. La 16 decembrie 2013, reclamantul a informat Curtea că a vrut să retragă cererea deoarece nu a fost în măsură financiară să angajeze un avocat pentru un caz care ar putea dura mult timp și care ar putea implica călătoria în străinătate. 19. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. 20. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Fatoș Aracı Päivi Hirvelä Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 10626/12

Juha Kauko RUOTSALAINEN

against Finland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 28

January 2014 as a Committee composed of:

Päivi Hirvelä,

President,

Vincent A. De Gaetano,

Robert Spano,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 14 February 2012,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1.

The applicant, Mr Juha Kauko Ruotsalainen, is a Finnish national, who was born in 1968 and lives in Jyväskylä.

2.

The Finnish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Arto Kosonen of the Ministry for Foreign Affairs.

The circumstances of the case

3.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

4.

Several of the bigger Evangelic-Lutheran congregations publish a free newspaper which, in some congregations, is distributed to all households. This was the situation in the area where the applicant lives. Since 2006 the applicant has repeatedly asked the local congregation not to deliver the newspaper to his address.

5.

On 18 December 2006 the Deputy Parliamentary Ombudsman (

eduskunnan apulaisoikeusasiamies, riksdagens biträdande justitieombudsman

) took a stand on the issue on the basis of several complaints made to him. As the Evangelic-Lutheran congregations performed a public function, they fell under the supervision of the Parliamentary Ombudsman. He found that the newspapers in question were to be regarded as religious ones which also appeared relatively often. It was the responsibility of the publisher to make sure that the distribution of the newspaper respected the religious beliefs of others. Even if the practice of distributing the free newspaper to all households was not unconstitutional, he believed that the minimum requirement was to respect the opinion of those who did not want to receive the newspaper. The complainants had not been able to prohibit the delivery of the newspaper. The Deputy Parliamentary Ombudsman found that the best solution would be to distribute the newspaper only to members of the congregation. The congregational authorities needed to guarantee the protection of fundamental rights and human rights and it was their responsibility to respect the religious beliefs of others. It was irrelevant which method of distribution was the cheapest for the congregations.

6.

On 13 February 2007 the Parliament’s Constitutional Law Committee (

perustuslakivaliokunta,

grundlagsutskottet

), by referring to the activities of the Parliamentary Ombudsman, gave attention in its report (

mietintö PeVM 17/2006 vp, betänkande PeVM 17/2006 rd

) to freedom of expression in the religious context, protected both by the Constitution and Articles 9 and 10 of the Convention. It found that these provisions gave very strong protection to the freedom of religious and other convictional communication. This freedom belonged equally to all individuals as well as to all religious communities functioning in Finland. Possible restrictions to this freedom could be made by an act but such acts would need to fulfil the criteria of clarity and precision as well as being acceptable and necessary.

7.

On 18 January 2008 the applicant requested the police to investigate the matter.

8.

On 14 July 2008 the public prosecutor decided that no pre-trial investigation was to be conducted in the matter. She found that it was doubtful whether the matter constituted a crime and, even if it did, it was a minor one for which no charges would be brought.

9.

The applicant started to receive the newspaper again in 2009. The delivery to the applicant’s household was not discontinued in spite of several requests to that effect. The applicant did not want to prohibit the delivery of all free publications but had put a sticker on his mail box saying that he did not want any “spiritual material” to be delivered to him.

10.

On 24 April 2009 the Deputy Parliamentary Ombudsman took a stand on the issue again. He found that he did not have competence to assess the opinions expressed by the Constitutional Law Committee of the Parliament but that the best solution would be to mail the newspaper only to those persons who were members of the local congregation. About half of the congregations already used this manner of distribution.

11.

On 14 January 2010 the applicant lodged a complaint with the Chancellor of Justice (

oikeuskansleri, justitiekanslern

), about the same matter.

12.

In its submissions to the Chancellor of Justice, the congregation in question noted that the newspaper was delivered to all households which had not prohibited the delivery of free publications and advertisements. If such a prohibition was made, the newspaper was not delivered to those households. The distribution of the newspaper only to the members of the congregation would be illegal since such practice would have no legal basis and it would restrict the freedom of religion and the freedom of expression of the congregations. Persons had no legal right to demand that certain free publications and advertisements be delivered to them and others not.

13.

In his submissions to the Chancellor of Justice, the applicant further noted that it was unreasonable to require a person who did not want to receive religious publications to prohibit all free publications and advertisements. Quite often, for example, important and useful information bulletins from the city administration or bus timetables were sent via free distribution to all households. It was also unreasonable that a person had to reveal his or her beliefs to all neighbours by putting a sticker on the mail box prohibiting spiritual publications.

14.

On 6 October 2011 the Deputy Chancellor of Justice replied that he would not examine the matter as it had already been examined by the Deputy Parliamentary Ombudsman. Moreover, even though he had competence to supervise the measures taken by Evangelic-Lutheran congregations, he did not have competence to assess the opinions of the Constitutional Law Committee of the Parliament.

15.

The applicant is still receiving the newspaper.

COMPLAINTS

16.

The applicant complained under Articles 8 and 9 of the Convention that the delivery of a free newspaper by the Evangelic-Lutheran congregation to his household, even though his family members were not members of that Church, violated his rights under these Articles.

THE LAW

17.

By letter dated 28 November 2013 the Government’s observations were sent to the applicant, who was requested to submit any observations together with any claims for just satisfaction in reply by 9 January 2014.

18.

On 16 December 2013 the applicant informed the Court that he wanted to withdraw the application since he was not financially able to hire an advocate for a case which might last for a long time and which might involve travelling abroad.

19.

The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.

20.

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Fatoș Aracı

Päivi Hirvelä

Deputy Registrar

President