- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 28 ianuarie 2014
- Stat pârât
- BGR
- Concluzia
- Inadmisibil
Hadzholov împotriva Bulgariei
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Samuil Robertov Hadzholov, este un național bulgar, care s-a născut în 1954 și locuiește în Zlatograd. El a fost reprezentat în fața Curții de domnul M. Ekimdzhiev și dna K. Boncheva, avocați care practică în Plovdiv. Până în 1987 reclamantul a lucrat ca miner de cărbune pentru Gorubso – al doilea Departament de Minerare Zlatograd (o întreprindere de stat, transformată într-o companie de stat la începutul anilor 1990 și mai târziu, aparent în 2002, privatizat după deschiderea procedurilor de lichidare; în prezent, o companie de stoc comun Gorubso Zlatograd AD). În 1988, reclamantul a introdus o procedură împotriva societății minere care solicită plata compensației pentru boala ocupațională pe care o dezvoltase ca urmare a expunerii la condiții periculoase în mină.
La 26 noiembrie 1988, Curtea Regională a acordat reclamația. Societatea a fost ordonată să plătească o sumă de 3.566 lev bulgare vechi (BGL) (echivalentul de aproximativ 1.800 USD) ca compensație, precum și plăți lunare pentru o perioadă de 26 de ani, între octombrie 1988 și martie 2014, sumele variabile între BGL 197 și BGL 80, în funcție de perioada. În 1989, reclamantul a solicitat ca judecătorul de executare să instituie proceduri împotriva debitorului. Se pare că în mai 1989 judecătorul de executare a atașat conturile bancare ale societății. Nu există informații în dosarul de caz privind elaborarea procedurilor de executare între mai 1989 și februarie 2003. În special, nu există dovezi cu privire la cererile formulate de reclamant pentru măsuri de executare, cererile depuse în procedurile de liquidare privind activele societății minere sau informațiile solicitate de reclamant cu privire la plata datoriei.
La 17 februarie 2003, judecătorul de executare a întrerupt procedura de executare pe baza articolului 330 § 1 (д) din Codul de Procedură Civilă 1952, deoarece reclamantul nu a solicitat acțiuni de aplicare de mai mult de doi ani. La 19 octombrie 2005, reclamantul și avocatul său au consultat dosarul procedurii de executare. Reclamantul susține că numai atunci a aflat că procedura a fost întreruptă în 2003, și că a fost prezentat un document – registrul judecătorului de aplicare din 1989 pentru sumele de intrare și de ieșire – care a indicat că în 1989 societatea minieră a plătit reclamantului o sumă de BGL 5.234 prin intermediul transferului bancar. Reclamantul a trimis o scrisoare din 21 octombrie 2005 judecătorului de executare, în care a susținut că nu a primit niciodată suma menționată și că nu a putut obține o copie a ordinului de plată, deoarece dosarul a fost distrus.
Prin scrisoarea din 27 octombrie 2005, judecătorul de punere în aplicare a procedurii a informat reclamantul că, după cum era clar din informațiile din dosar, la 13 aprilie 1989, reclamantul a primit o plată de la societatea minieră în valoare de BGL 5.234 (reprezintă compensația inițială a BGL 3.566 plus mai multe plăți lunare). Într-o scrisoare din 3 noiembrie 2005, banca care a efectuat plata la 13 aprilie 1989 a informat reclamantul că documentele referitoare la transferul monetar au fost deja distruse deoarece termenul de zece ani pentru păstrarea acestora a expirat.
În noiembrie 2005, reclamantul a depus o plângere autorităților fiscale care au solicitat o anchetă asupra circumstanțelor legate de plata din 13 aprilie 1989. Într-o scrisoare din 11 noiembrie 2005, judecătorul de aplicare a procedurii a informat autorităților de investigare că, așa cum se poate vedea din registrul judecătorului de aplicare a măsurilor din 1989, la 13 aprilie 1989, reclamantul a primit plăți de la societatea minieră în valoare de 5.234 BGL. În ceea ce privește ordinele de plată ale datei respective, judecătorul de executare a remarcat că au fost distruse ca termen de zece ani pentru menținerea documentelor de plată în temeiul Legii contabile au expirat. La 24 noiembrie 2005, procurorul a refuzat să deschidă proceduri penale, menționând că s-a petrecut o perioadă lungă de timp de la comisia presupusă infracțiunii și că termenele pentru păstrarea documentelor relevante la instituțiile respective au expirat deja.
La 7 decembrie 2005, procurorul ierarhic superior a susținut aceste concluzii. 10. În decembrie 2006, reclamantul a solicitat să elibereze Curtea de district Zlatograd un document care să ateste că dosarul procedurii de aplicare a aplicării procedurilor a fost distrus. Într-o scrisoare din 13 decembrie 2006, președintele Curții de District i-a informat că dosarul nu a fost distrus și că el și avocatul său l-au consultat. 11. În perioada între 1990 și 1999 inflația în Bulgaria a fost ridicată și moneda națională a fost depreciatoare. La intrarea în vigoare a unei legi la 5 iulie 1999, BGL 1000 a devenit 1 nou lev bulgar (BGN). Reclamantul a susținut că, datorită inactivității judecătorului de executare în cursul anilor, inflația și devaluarea monedei naționale, suma totală a plăților lunare pe care a avut dreptul să le primească pentru perioada din mai 1989-5 iulie 1999 s-a devaluat până la BGN 21.71 (aproximativ 11 euro (EUR)).
El susține că suma pe care are dreptul de a primi de la 5 iulie 1999 până la martie 2014 a fost devaluată la BGN 18.17 (aproximativ EUR 9). 12. În conformitate cu art. 400 și secțiunea din Codul de Procedură Civilă 1952 („Codul 1952”), în vigoare la momentul material, procedurile de punere în aplicare împotriva întreprinderilor de stat ar trebui să fie dirijate în primul rând către conturile lor bancare în bănci de stat. În cazul în care nu s-a putut primi plățile pe o scrisoare de execuție împotriva întreprinderii de stat din cauza lipsei conturilor bancare sau a fondurilor disponibile în acestea, executarea a fost efectuată de un judecător de executare. Unele articole de bunuri aparținând întreprinderilor de stat nu ar putea fi supuse executării, în afară de încheierea procedurilor de lichidare.
Aceste dispoziții au fost abrogate în decembrie 1997. 13. art. 323 din Codul de 1952 cu condiția ca procedurile de executare împotriva părților private să fie instituite la cererea creditorului. Creditorii au fost obligați să afirme împotriva căreia posesiunile debitorului (conturi bancare, bunuri imobile, etc.) ar dori ca executarea să fie îndreptate (art. 323 § 3). În cursul procedurii, creditorii ar putea solicita ca acțiunile de executare să fie direcționate împotriva diferitelor posesiuni ale debitorului. În cazul în care creditorii nu au solicitat acțiuni de executare să fie întreprinse pentru o perioadă de doi ani, procedurile de executare au trebuit să fie încheiate (art. 330 § 1 (д)). Noul cod de procedură civilă 2007 („Codul 2007”), care a intrat în vigoare la 1 martie 2008, conține dispoziții similare.
14. Secțiunea 45 din Legea contabilă din 1991 prevedea că registrele și rapoartele contabile trebuie păstrate timp de zece ani. Această dispoziție a fost înlocuită în ianuarie 2002 prin art. 42 din Legea contabilă 2002. 15. În temeiul articolului 91 din Legea privind organizarea justiției din 1976, judecătorii de executare au făcut parte din sistemul instanțelor de district. În temeiul Regulamentelor privind organizarea și activitatea tribunalelor de district, regionale și militare din 1977, termenul legal general pentru menținerea dosarelor cazurilor arhivate în instanțele de district a fost de cinci ani. Actul judiciar 1994, care a înlocuit Organizația Legii judiciare din 1976 și care a fost în vigoare până în august 2007, precum și reglementările adoptate privind punerea în aplicare a acesteia conțin dispoziții similare.
1. The applicant, Mr Samuil Robertov Hadzholov, is a Bulgarian national, who was born in 1954 and lives in Zlatograd. He was represented before the Court by Mr M. Ekimdzhiev and Ms K. Boncheva, lawyers practising in Plovdiv.
Until 1987 the applicant worked as a coal miner for Gorubso – Second Mining Department Zlatograd (a State enterprise, transformed into a State-owned company in the early 1990s and later, apparently in 2002, privatised following the opening of winding-up proceedings; currently a joint-stock company Gorubso Zlatograd AD). In 1988 the applicant brought proceedings against the mining company seeking payment of compensation for the occupational disease he had developed as a result of exposure to hazardous conditions in the mine. On 26 November 1988 the Regional Court granted the claim. The company was ordered to pay a sum of 3,566 old Bulgarian levs (BGL) (the equivalent of around USD 1,800) as compensation, as well as monthly payments for a period of 26 years, from October 1988 to March 2014, the amounts varying between BGL 197 and BGL 80, depending on the period.
In 1989 the applicant requested that the enforcement judge institute enforcement proceedings against the debtor. It appears that in May 1989 the enforcement judge attached the company’s bank accounts. There is no information in the case file about the development of the enforcement proceedings between May 1989 and February 2003. In particular, there is no evidence about requests made by the applicant for enforcement measures, claims lodged in the winding-up proceedings relating to the mining company’s assets, or information sought by the applicant on the payment of the debt.
On 17 February 2003 the enforcement judge discontinued the enforcement proceedings on the basis of Article 330 § 1 (д) of the Code of Civil Procedure 1952, as the applicant had not requested enforcement actions for more than two years.
On 19 October 2005 the applicant and his lawyer consulted the file of the enforcement proceedings. The applicant submits that only then did he find out that the proceedings had been discontinued in 2003, and that he was shown a document – the enforcement judge’s register of 1989 for the incoming and outgoing amounts – which indicated that in 1989 the mining company had paid the applicant an amount of BGL 5,234 by means of bank transfer. The applicant sent a letter of 21 October 2005 to the enforcement judge, in which he maintained that he had never received the aforementioned amount and that he was unable to obtain a copy of the payment order as the case file had been destroyed.
By a letter of 27 October 2005, the enforcement judge informed the applicant that, as was clear from the information in the file, on 13 April 1989 the applicant had received payment from the mining company in the amount of BGL 5,234 (representing the initial compensation of BGL 3,566 plus several monthly payments). In a letter of 3 November 2005, the bank which had effected the payment on 13 April 1989 informed the applicant that the documents concerning the money transfer had already been destroyed as the ten-year time-limit for keeping them had expired.
In November 2005 the applicant submitted a complaint to the prosecution authorities requesting an investigation into the circumstances surrounding the payment of 13 April 1989. In a letter of 11 November 2005, the enforcement judge informed the investigation authorities that, as could be seen from the enforcement judge’s register of 1989, on 13 April 1989 the applicant had received payment from the mining company in the amount of BGL 5,234. As to the payment orders of that date, the enforcement judge noted that they had been destroyed as the ten-year time-limit for keeping payment documents under the Accounting Act had expired.
On 24 November 2005 the public prosecutor refused to open criminal proceedings, noting that a long period of time had elapsed since the alleged offence had been committed, and that the time-limits for keeping the relevant documents at the respective institutions had already expired. The applicant appealed against that decision on 2 December 2005. On 7 December 2005 the hierarchically superior prosecutor upheld those conclusions.
In December 2006 the applicant requested that the Zlatograd District Court issue a document certifying that the case file of the enforcement proceedings had been destroyed. In a letter of 13 December 2006 the President of the District Court informed him that the file had not been destroyed and that he and his lawyer had consulted it.
In the period between 1990 and 1999 inflation in Bulgaria was running high and the national currency was depreciating. As of the entry into force of a law on 5 July 1999, BGL 1,000 became 1 new Bulgarian lev (BGN). The applicant submitted that due to the enforcement judge’s inactivity over the years and the inflation and the devaluation of the national currency, the total amount of monthly payments he was entitled to receive for the period from May 1989 to 5 July 1999 had devalued to BGN 21.71 (approximately 11 euros (EUR)). He claimed that the amount he was entitled to receive from 5 July 1999 to March 2014 had devalued to BGN 18.17 (approximately EUR 9).
In accordance with Article 400 et seq. of the Code of Civil Procedure 1952 (“the 1952 Code”), in force at the material time, enforcement proceedings against State enterprises were to be directed firstly towards their bank accounts in State banks. When payment upon a writ of execution against the State enterprise could not be received because of lack of such bank accounts or of available funds in them, enforcement was to be carried out by an enforcement judge. Certain articles of property belonging to the State enterprises could not be subject to enforcement, other than in winding-up proceedings. These provisions were repealed in December 1997.
Article 323 of the 1952 Code provided that enforcement proceedings against private parties were to be instituted upon the request of the creditor. The creditors were under the obligation to state against which debtor’s possessions (bank accounts, immovable property, and so forth) they would like the enforcement to be directed (Article 323 § 3). Throughout the proceedings the creditors could request the enforcement actions to be directed against different possessions of the debtor. If the creditors did not request enforcement actions to be undertaken for a period of two years, the enforcement proceedings had to be terminated (Article 330 § 1 (д)). The new Code of Civil Procedure 2007 (“the 2007 Code”), which came into force on 1 March 2008, contained similar provisions.
Section 45 of the Accounting Act 1991 stipulated that the accounting registers and reports were to be kept for ten years. This provision was superseded in January 2002 by section 42 of the Accounting Act 2002.
By virtue of Section 91 of the Organisation of the Judiciary Act 1976, the enforcement judges were part of the district courts system. Under the Regulations on the Organisation and Work of the District, Regional and Military Courts 1977, the general statutory time-limit for keeping the case files of archived cases in the district courts was five years. The Judiciary Act 1994, which superseded the Organisation of the Judiciary Act 1976 and which was in force until August 2007, as well as the regulations adopted on its implementation contained similar provisions.