GROSUL c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
GROSUL c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (CtEDO, 2014)
Secțiunea a treia Cerere nr. 42565/09 Vitalia GROSUL împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 4 februarie 2014 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Gritco, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 24 iulie 2009, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, Vitalia Grosul, este un resortisant moldovean născut în 1953 și rezident în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Botnaru, avocat la Chișinău. Guvernul moldovenesc a fost reprezentat de agentul său, dl L. Apostol, de la Ministerul Justiției. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 aprilie 2000, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Botanica cu privire la o cerere de încasare a unei datorii din partea P.E. La 18 mai 2000, cererea reclamantului a fost primită. La 5 iunie 2000, aprodul judiciar a inițiat o procedură de sechestrare imobiliară și a solicitat instanței judiciare să transfere pe proprietatea reclamantului jumătate din apartamentul P.E. La 14 iulie 2000, printr-o hotărâre înainte de a pronunța dreptul, instanța de primă instanță a acceptat cererea administratorului. În absența unei contestații, hotărârile menționate anterior au trecut în forță de lucru judecat. La 13 februarie 2002, reclamantul a vândut jumătate din apartament unei terțe părți R. În 2010, P.E. a contestat validitatea vânzării în instanță, rezultatul fiind necunoscut. La 29 aprilie 2008, P.E. a formulat un apel împotriva hotărârii Tribunalului de la Botanica din 18 mai 2000. La 2 iulie 2008, Curtea de Apel de la Chișinău stata că P.E. nu a fost nici citată în mod corespunzător, nici prezentată în fața instanțelor de primă instanță, motiv pentru care a acceptat cererea de declarare a hotărârii, a rupt hotărârea și a retrimis cauza. La 12 octombrie 2008, P.E. a solicitat revizuirea hotărârii înainte de a se pronunța legea din 14 iulie 2000. La 27 ianuarie 2009, Curtea de Apel a decis că, având în vedere faptul că la 2 iulie 2008, judecătorii au încălcat hotărârea care îi recunoaștea reclamantului un drept de creanță împotriva P.E., era necesară revizuirea hotărârii din 14 iulie 2000. Curtea a pronunțat hotărârea înainte de a pronunța legea din 14 iulie 2000 și a anulat ordonanța de sechestru imobiliară pronunțată de către aprodul judecătoresc în favoarea reclamantului. Conform celor mai recente informații furnizate de părți, procesul privind datoria P.E. împotriva reclamantului a fost în continuare în fața instanțelor naționale. În conformitate cu art. 388 din Codul de procedură civilă (Codul de Procedură Civilă a Recueii Moldova mai 2009) în vigoare de la 12 iunie 2003, hotărârea Tribunalului de Primă Instanță trebuie să fie ruptă, în cazul în care cauza a fost judecată în absența unei părți la proces și în cazul în care aceasta nu a fost informată cu privire la ora, data și locul ședinței. 10. Motivele care pot justifica revizuirea unei hotărâri irevocabile sunt prevăzute la art. 449 din CPC. Acesta prevede că revizuirea poate fi solicitată în cazul în care hotărârea instanței sau a altei autorități, care a stat la baza adoptării deciziei contestate, a fost anulată sau modificată. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza anulării deciziilor irevocabile care îi erau favorabile. 12. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, în această privință, de o încălcare a dreptului său de proprietate. 13. Invocând art. 13 din convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de lipsa unui mecanism de despăgubire pentru consecințele suferite ca urmare a acceptării unei cereri de revizuire a hotărârii irevocabile în favoarea sa. Reclamantul se plânge că, la 2 iulie 2008, Curtea de Apel a primit fără justificare cererea tardivă de apel a părții pârâte în vederea revizuirii hotărârii irevocabile din 18 mai 2000. Reclamantul susține, de asemenea, că motivele reținute de Curtea de Apel, în decizia sa din 27 ianuarie 2009, nu justificau revizuirea hotărârii irevocabile din 14 ianuarie 2009. În acest sens, el invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție. 15. Pasiunile relevante ale acestei dispoziții sunt astfel exprimate Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. Guvernul pârât susține că Curtea de Apel avea dreptul să primească cererea de revizuire a hotărârii din 14 iulie 2000, pentru a asigura o bună administrare a justiției, deoarece, în caz contrar, s-ar fi aflat în prezența celor două hotărâri judiciare irevocabile contradictorii. 17. În plus, acesta exclude lipsa de calitate a victimei reclamantului, care a vândut bunul în litigiu către R. 18. Reclamantul răspunde argumentelor invocate de guvern, reiterând obiecțiile formulate în cererea introductivă 19. Curtea constată că P.E. a introdus o acțiune în anulare a vânzării încheiată la 13 februarie 2002. În cazul unui succes în această acțiune, R. se putea întoarce împotriva reclamantului, solicitând rambursarea sumei plătite pentru achiziționarea bunului în litigiu 20. Curtea constată că hotărârea irevocabilă din 2 iulie 2008 nu a fost contestată în fața sa decât la 24 iulie 2009, în afara termenului de șase luni, astfel încât acest motiv trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. 21. Curtea constată că revizuirea decisă prin Hotărârea din 27 ianuarie 2009 a fost urmarea logică a deciziei Curții de Apel de la Chișinău din 2 iulie 2009 În iulie 2008, Curtea de Apel de la Chișinău a încălcat hotărârea care îi recunoaștea reclamantului dreptul de creanță împotriva P.E., revizuirea hotărârii din 14 iulie 2000 era necesară pentru a asigura buna administrare a justiției. Într-adevăr, hotărârea din 14 iulie 2000 a transferat în proprietatea reclamantului jumătate din clădirea deținută de P.E., acest transfer rezultat din creanța pe care o avea reclamantul împotriva P.E. Din momentul în care Curtea de Apel a invalidat hotărârea care recunoaștea creanța reclamantului, dreptul său de proprietate asupra apartamentului în litigiu nu mai avea temei juridic. 22. În aceste condiții, Curtea consideră că procedura în curs de revizuire, care s-a încheiat prin decizia Curții de Apel de la Chișinău din 27 ianuarie 2009, era conformă cu dispozițiile interne relevante, fiind lipsită de arbitrale și a fost aplicată într-un mod compatibil cu art. 6 alineatul (1) din convenție, permițând astfel asigurarea unei bune administrări a justiției (a se vedea, a se vedea negativ, Oferta Plus SRL c. Republica Moldova , n 14385/04, § 104 - 107 și 112 - 115, 19 decembrie 2006 Eugenia și Doina Duca c. Republica Moldova , n 75/07, § 40 - 42 Istrate c. Republica Moldova , n 53773/00, § 46 - 61, 13 iunie 2006 Lenskaia c. Rusia , n 28730/03, § 30-35, 29 ianuarie 2009). 23. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru lipsa evidentă a temeiului, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția nr. 24. Reclamantul susține că, în temeiul celor două hotărâri pronunțate în favoarea sa, dispunea de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, și anume dreptul de proprietate asupra jumătate din apartamentul în litigiu. El afirmă că intervenția în dreptul său garantat prin acest articol, care rezultă din anularea lor, nu a fost justificată. 25. Art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție, în partea sa relevantă, se citește după cum urmează Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale (...) 26. Guvernul combate teza reclamantului și consideră că reclamantul nu mai poate pretinde că este victima încălcării acestui articol al convenției, deoarece nu mai este proprietarul bunului. 27. Curtea constată că decizia din 2 iulie 2008, prin care judecătorii Curții de Apel de la Chișinău au ridicat forța și au încălcat hotărârea din 18 iulie 2008, Mai 2000, nu a fost contestată în fața Curții în termenul de șase luni (punctul 20 de mai sus). Prin urmare, obiecțiunile reclamantului care se referă la această parte a cererii trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. 28. În ceea ce privește legalitatea și temeinicia revizuirii pronunțate la 27 ianuarie 2009, Curtea nu poate decât să se refere la concluziile formulate în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție (punctele 21 și 22 de mai sus). 29. Având în vedere cele de mai sus și presupunând că a avut o interferență din partea statului în dreptul reclamantului de a respecta bunurile sale, Curtea constată că modul în care s-a desfășurat și s-a încheiat procedura în litigiu nu a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 30. Prin urmare, acest motiv este, de asemenea, vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Cu privire la motivul întemeiat pe art. 13 din Convenția 31. Reclamantul consideră că dreptul intern nu dispunea, la momentul respectiv, de un mecanism de despăgubire pentru încălcarea suferită ca urmare a revizuirii unei hotărâri irevocabile care îi era favorabilă. 32. Astfel, art. 13 este formulat: Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale (...) 33. Curtea consideră că, având în vedere concluziile la care a ajuns în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, motiv întemeiat pe art. 13 din Convenție trebuie, de asemenea, respins pentru lipsa evidentă de temei (a se vedea Powell și Rayner c. Regatul Unit, 21 februarie 1990, § 46, seria A n 172). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Prezidențial