- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 4 februarie 2014
- Stat pârât
- MDA
- Concluzia
- Inadmisibil
Grosul împotriva Republicii Moldova
Traducere în română Auto
Secțiunea a treia Cerere nr. 42565/09 Vitalia GROSUL împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 4 februarie 2014 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Gritco, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 24 iulie 2009, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, Vitalia Grosul, este un resortisant moldovean născut în 1953 și rezident în Chișinău.
El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Botnaru, avocat la Chișinău. Guvernul moldovenesc a fost reprezentat de agentul său, dl L. Apostol, de la Ministerul Justiției. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 aprilie 2000, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Botanica cu privire la o cerere de încasare a unei datorii din partea P.E. La 18 mai 2000, cererea reclamantului a fost primită. La 5 iunie 2000, aprodul judiciar a inițiat o procedură de sechestrare imobiliară și a solicitat instanței judiciare să transfere pe proprietatea reclamantului jumătate din apartamentul P.E. La 14 iulie 2000, printr-o hotărâre înainte de a pronunța dreptul, instanța de primă instanță a acceptat cererea administratorului.
În absența unei contestații, hotărârile menționate anterior au trecut în forță de lucru judecat. La 13 februarie 2002, reclamantul a vândut jumătate din apartament unei terțe părți R. În 2010, P.E. a contestat validitatea vânzării în instanță, rezultatul fiind necunoscut. La 29 aprilie 2008, P.E. a formulat un apel împotriva hotărârii Tribunalului de la Botanica din 18 mai 2000. La 2 iulie 2008, Curtea de Apel de la Chișinău stata că P.E. nu a fost nici citată în mod corespunzător, nici prezentată în fața instanțelor de primă instanță, motiv pentru care a acceptat cererea de declarare a hotărârii, a rupt hotărârea și a retrimis cauza. La 12 octombrie 2008, P.E.
a solicitat revizuirea hotărârii înainte de a se pronunța legea din 14 iulie 2000. La 27 ianuarie 2009, Curtea de Apel a decis că, având în vedere faptul că la 2 iulie 2008, judecătorii au încălcat hotărârea care îi recunoaștea reclamantului un drept de creanță împotriva P.E., era necesară revizuirea hotărârii din 14 iulie 2000. Curtea a pronunțat hotărârea înainte de a pronunța legea din 14 iulie 2000 și a anulat ordonanța de sechestru imobiliară pronunțată de către aprodul judecătoresc în favoarea reclamantului. Conform celor mai recente informații furnizate de părți, procesul privind datoria P.E. împotriva reclamantului a fost în continuare în fața instanțelor naționale.
În conformitate cu art. 388 din Codul de procedură civilă (Codul de Procedură Civilă a Recueii Moldova mai 2009) în vigoare de la 12 iunie 2003, hotărârea Tribunalului de Primă Instanță trebuie să fie ruptă, în cazul în care cauza a fost judecată în absența unei părți la proces și în cazul în care aceasta nu a fost informată cu privire la ora, data și locul ședinței. 10. Motivele care pot justifica revizuirea unei hotărâri irevocabile sunt prevăzute la art. 449 din CPC. Acesta prevede că revizuirea poate fi solicitată în cazul în care hotărârea instanței sau a altei autorități, care a stat la baza adoptării deciziei contestate, a fost anulată sau modificată. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza anulării deciziilor irevocabile care îi erau favorabile.
12. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, în această privință, de o încălcare a dreptului său de proprietate. 13. Invocând art. 13 din convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de lipsa unui mecanism de despăgubire pentru consecințele suferite ca urmare a acceptării unei cereri de revizuire a hotărârii irevocabile în favoarea sa. Reclamantul se plânge că, la 2 iulie 2008, Curtea de Apel a primit fără justificare cererea tardivă de apel a părții pârâte în vederea revizuirii hotărârii irevocabile din 18 mai 2000. Reclamantul susține, de asemenea, că motivele reținute de Curtea de Apel, în decizia sa din 27 ianuarie 2009, nu justificau revizuirea hotărârii irevocabile din 14 ianuarie 2009. În acest sens, el invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție.
15. Pasiunile relevante ale acestei dispoziții sunt astfel exprimate Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. Guvernul pârât susține că Curtea de Apel avea dreptul să primească cererea de revizuire a hotărârii din 14 iulie 2000, pentru a asigura o bună administrare a justiției, deoarece, în caz contrar, s-ar fi aflat în prezența celor două hotărâri judiciare irevocabile contradictorii. 17. În plus, acesta exclude lipsa de calitate a victimei reclamantului, care a vândut bunul în litigiu către R. 18. Reclamantul răspunde argumentelor invocate de guvern, reiterând obiecțiile formulate în cererea introductivă 19. Curtea constată că P.E.
a introdus o acțiune în anulare a vânzării încheiată la 13 februarie 2002. În cazul unui succes în această acțiune, R. se putea întoarce împotriva reclamantului, solicitând rambursarea sumei plătite pentru achiziționarea bunului în litigiu 20. Curtea constată că hotărârea irevocabilă din 2 iulie 2008 nu a fost contestată în fața sa decât la 24 iulie 2009, în afara termenului de șase luni, astfel încât acest motiv trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. 21. Curtea constată că revizuirea decisă prin Hotărârea din 27 ianuarie 2009 a fost urmarea logică a deciziei Curții de Apel de la Chișinău din 2 iulie 2009 În iulie 2008, Curtea de Apel de la Chișinău a încălcat hotărârea care îi recunoaștea reclamantului dreptul de creanță împotriva P.E., revizuirea hotărârii din 14 iulie 2000 era necesară pentru a asigura buna administrare a justiției.
Într-adevăr, hotărârea din 14 iulie 2000 a transferat în proprietatea reclamantului jumătate din clădirea deținută de P.E., acest transfer rezultat din creanța pe care o avea reclamantul împotriva P.E. Din momentul în care Curtea de Apel a invalidat hotărârea care recunoaștea creanța reclamantului, dreptul său de proprietate asupra apartamentului în litigiu nu mai avea temei juridic.
22. În aceste condiții, Curtea consideră că procedura în curs de revizuire, care s-a încheiat prin decizia Curții de Apel de la Chișinău din 27 ianuarie 2009, era conformă cu dispozițiile interne relevante, fiind lipsită de arbitrale și a fost aplicată într-un mod compatibil cu art. 6 alineatul (1) din convenție, permițând astfel asigurarea unei bune administrări a justiției (a se vedea, a se vedea negativ, Oferta Plus SRL c. Republica Moldova , n 14385/04, § 104 - 107 și 112 - 115, 19 decembrie 2006 Eugenia și Doina Duca c. Republica Moldova , n 75/07, § 40 - 42 Istrate c. Republica Moldova , n 53773/00, § 46 - 61, 13 iunie 2006 Lenskaia c. Rusia , n 28730/03, § 30-35, 29 ianuarie 2009). 23. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru lipsa evidentă a temeiului, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție.
Cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția nr. 24. Reclamantul susține că, în temeiul celor două hotărâri pronunțate în favoarea sa, dispunea de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, și anume dreptul de proprietate asupra jumătate din apartamentul în litigiu. El afirmă că intervenția în dreptul său garantat prin acest articol, care rezultă din anularea lor, nu a fost justificată. 25. Art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție, în partea sa relevantă, se citește după cum urmează Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale (...) 26. Guvernul combate teza reclamantului și consideră că reclamantul nu mai poate pretinde că este victima încălcării acestui articol al convenției, deoarece nu mai este proprietarul bunului.
27. Curtea constată că decizia din 2 iulie 2008, prin care judecătorii Curții de Apel de la Chișinău au ridicat forța și au încălcat hotărârea din 18 iulie 2008, Mai 2000, nu a fost contestată în fața Curții în termenul de șase luni (punctul 20 de mai sus). Prin urmare, obiecțiunile reclamantului care se referă la această parte a cererii trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. 28. În ceea ce privește legalitatea și temeinicia revizuirii pronunțate la 27 ianuarie 2009, Curtea nu poate decât să se refere la concluziile formulate în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție (punctele 21 și 22 de mai sus).
29. Având în vedere cele de mai sus și presupunând că a avut o interferență din partea statului în dreptul reclamantului de a respecta bunurile sale, Curtea constată că modul în care s-a desfășurat și s-a încheiat procedura în litigiu nu a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 30. Prin urmare, acest motiv este, de asemenea, vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Cu privire la motivul întemeiat pe art. 13 din Convenția 31. Reclamantul consideră că dreptul intern nu dispunea, la momentul respectiv, de un mecanism de despăgubire pentru încălcarea suferită ca urmare a revizuirii unei hotărâri irevocabile care îi era favorabilă.
32. Astfel, art. 13 este formulat: Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale (...) 33. Curtea consideră că, având în vedere concluziile la care a ajuns în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, motiv întemeiat pe art. 13 din Convenție trebuie, de asemenea, respins pentru lipsa evidentă de temei (a se vedea Powell și Rayner c. Regatul Unit, 21 februarie 1990, § 46, seria A n 172). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Prezidențial
TROISIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 42565/09 Vitalie GROSUL contre la République de Moldova La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant le 4 février 2014 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, juges , et de Santiago Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 24 juillet 2009, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
Le requérant, M. Vitalie Grosul, est un ressortissant moldave né en 1953 et résidant à Chișinău. Il a été représenté devant la Cour par M e A. Botnaru, avocat à Chișinău.
Le gouvernement moldave (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. L. Apostol, du ministère de la Justice. A. Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 26 avril 2000, le requérant saisit le tribunal de première instance de Botanica d'une demande concernant l'encaissement d'une dette de la part de P.E. Le 18 mai 2000, la demande du requérant fut accueillie. Le 5 juin 2000, l'huissier de justice engagea une procédure de saisie immobilière et demanda à l'instance judiciaire que soit transférée dans la propriété du requérant la moitié de l'appartement de P.E. Le 14 juillet 2000, par un jugement avant dire droit, le tribunal de première instance fit droit à la demande de l'huissier. En l'absence de contestation, les décisions de justice susmentionnées passèrent en force de chose jugée.
Le 13 février 2002, le requérant vendit la moitié de l'appartement à un tiers R. En 2010, P.E. contesta la validité de la vente en justice, l'issue de cette procédure étant inconnue.
Le 29 avril 2008, P.E. interjeta appel contre l'arrêt du tribunal de Botanica du 18 mai 2000. Le 2 juillet 2008, la cour d'appel de Chișinău statua que P.E. ne fut ni dûment citée, ni présente devant les tribunaux de première instance, motif pour lequel elle accepta la demande en relevé de forclusion, cassa l'arrêt et renvoya l'affaire.
Le 12 octobre 2008, P.E. demanda la révision du jugement avant dire droit du 14 juillet 2000. Le 27 janvier 2009, la cour d'appel décida que, compte tenu du fait que le 2 juillet 2008, les juges avaient cassé l'arrêt qui reconnaissait au requérant un droit de créance à l'encontre de P.E., la révision du jugement du 14 juillet 2000 était nécessaire. Elle cassa le jugement avant dire droit du 14 juillet 2000 et annula l'ordonnance de saisie immobilière rendue par l'huissier de justice en faveur du requérant.
D'après les dernières informations fournies par les parties, le procès concernant la dette de P.E. à l'encontre du requérant était toujours pendant devant les juridictions nationales. B. Le droit interne pertinent Le Code de procédure civile
Selon l'article 388 du Code de procédure civile ( Codul de Procedură Civilă a Republicii Moldova – « CPC ») en vigueur à partir du 12 juin 2003, le jugement du tribunal de première instance doit être cassé, si l'affaire a été jugée en l'absence d'une partie au procès et que celle-ci n'a pas été informée de l'heure, de la date et du lieu de l'audience.
Les motifs qui peuvent justifier la révision d'un arrêt irrévocable sont prévus à l'article 449 du CPC. Il stipule que la révision peut être demandée lorsque la décision du tribunal ou d'une autre autorité, qui a servi de base pour l'adoption de la décision contestée, a été annulée ou modifiée. GRIEFS
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d'une violation de son droit à un procès équitable en raison de l'annulation des décisions irrévocables qui lui étaient favorables.
Invoquant l'article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, le requérant se plaint aussi à cet égard d'une violation de son droit de propriété.
Invoquant l'article 13 de la Convention, le requérant se plaint également de l'absence d'un mécanisme de réparation pour les conséquences subies à la suite d'acceptation d'une demande de révision de l'arrêt irrévocable en sa faveur. EN DROIT A. Sur le grief tiré de l'article 6 § 1 de la Convention
Le requérant se plaint que, le 2 juillet 2008, la cour d'appel a accueilli sans justification la demande tardive d'appel de la partie adverse tendant à la révision de l'arrêt irrévocable du 18 mai 2000. Le requérant affirme aussi que les motifs retenus par la cour d'appel, dans sa décision du 27 janvier 2009, ne justifiaient pas la révision de l'arrêt irrévocable du 14 juillet 2000 rendu en sa faveur. Il invoque, à cet égard, l'article 6 § 1 de la Convention.
Les passages pertinents de cette disposition sont ainsi libellés : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le gouvernement défendeur soutient que la cour d'appel était en droit d'accueillir la demande en révision de l'arrêt du 14 juillet 2000, pour assurer une bonne administration de la justice car dans le cas contraire, on aurait été en présence des deux décisions judiciaires irrévocables contradictoires.
Il excipe en outre de l'absence de qualité de victime du requérant, qui a vendu le bien litigieux à R.
Le requérant répond aux arguments invoqués par le Gouvernement, en réitérant ses griefs formulés dans la requête introductive.
La Cour observe que P.E. a introduit une action en annulation de la vente conclue le 13 février 2002. En cas de succès dans cette action, R. pouvait se retourner contre le requérant, en lui demandant le remboursement de la somme acquittée pour l'achat du bien en litige.
La Cour constate que le jugement irrévocable du 2 juillet 2008 n'a été contesté devant elle que le 24 juillet 2009, en dehors du délai de six mois, de sorte que ce grief doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
La Cour note que la révision décidée par l'arrêt du 27 janvier 2009, était la suite logique de la décision de la cour d'appel de Chișinău du 2 juillet 2008. Etant donné que la cour d'appel de Chișinău a cassé l'arrêt qui reconnaissait au requérant un droit de créance à l'encontre de P.E., la révision du jugement du 14 juillet 2000 s'imposait, pour assurer une bonne administration de la justice. En effet, le jugement du 14 juillet 2000 a transféré dans la propriété du requérant la moitié de l'immeuble appartenant à P.E., ce transfert découlant de la créance qu'avait le requérant à l'encontre de P.E. Dès lors que la cour d'appel a invalidé l'arrêt qui reconnaissait la créance du requérant, son droit de propriété sur l'appartement litigieux n'avait plus de base légale.
Dans ces conditions, la Cour estime que la procédure en révision, qui s'est achevée par la décision de la cour d'appel de Chișinău du 27 janvier 2009, était conforme aux dispositions internes pertinentes, étant dépourvue d'arbitraire et a été appliquée d'une manière compatible avec l'article 6 § 1 de la Convention, permettant ainsi d'assurer une bonne administration de la justice (voir, a contrario, Oferta Plus SRL c. République de Moldova , n o 14385/04, §§ 104 - 107 et 112 - 115, 19 décembre 2006 ; Eugenia et Doina Duca c. République de Moldova , n o 75/07, §§ 40 - 42 ; Istrate c. République de Moldova , n o 53773/00, §§ 46 - 61, 13 juin 2006 ; Lenskaïa c. Russie , n o 28730/03, §§ 30-35, 29 janvier 2009).
Il s'ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. B. Sur le grief tiré de l'article 1 du Protocole n o 1 à la Convention
Le requérant soutient qu'en vertu des deux arrêts rendus en sa faveur, il disposait d'un bien au sens de l'article 1 du Protocole n o 1, à savoir le droit de propriété sur la moitié de l'appartement litigieux. Il affirme que l'ingérence dans son droit garanti par cet article, résultant de leur annulation, n'a pas été justifiée.
L'article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, dans sa partie pertinente, se lit comme suit : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens (...) »
Le Gouvernement combat la thèse du requérant. Il considère que le requérant ne peut plus se prétendre victime de la violation de cet article de la Convention, car il n'est plus le propriétaire du bien.
La Cour note que la décision du 2 juillet 2008, par laquelle les juges de la cour d'appel de Chișinău ont levé la forclusion et cassé l'arrêt du 18 mai 2000, n'a pas été contestée devant cette Cour dans le délai de six mois (paragraphe 20 ci-dessus). Par conséquent, les griefs du requérant se référant à cette partie de la requête doivent être rejetés en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
En ce qui concerne la légalité et le bien-fondé de la révision rendue le 27 janvier 2009, la Cour ne peut que se référer aux conclusions qu'elle a formulées sous l'angle de l'article 6 § 1 de la Convention (paragraphes 21 et 22 ci-dessus).
Compte tenu de ce qui précède, et en assumant qu'il a eu ingérence de la part de l'État dans le droit du requérant au respect de ses biens, la Cour constate que la façon dont s'est déroulée et achevée la procédure litigieuse, n'a pas enfreint l'article 1 du Protocole n o 1.
Il s'ensuit que ce grief est également manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. C. Sur le grief tiré de l'article 13 de la Convention
Le requérant considère que le droit interne ne disposait pas, à l'époque des faits, d'un mécanisme de réparation pour la violation subie à la suite de la révision d'un arrêt irrévocable qui lui était favorable.
L'article 13 est ainsi libellé : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la présente Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale (...) »
La Cour considère que, eu égard aux conclusions auxquelles elle est parvenue sous l'angle de l'article 6 § 1 de la Convention et de l'article 1 du Protocole n o 1, le grief tiré de l'article 13 de la Convention doit être également rejeté pour défaut manifeste de fondement (cf. Powell et Rayner c. Royaume-Uni , 21 février 1990, § 46, série A n o 172). Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Déclare la requête irrecevable. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président