Comunicat la 10 februarie 2014 Cea de-a doua secțiune Cerere nr. 4258/11 Maurice VAN ZANDBERGEN împotriva Belgiei introdusă la 23 noiembrie 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, domnul Maurice van Zandbergen, este un resortisant belgian născut în 1952, și în prezent internat la închisoarea Turnhout. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Van Der Vloet, avocat în Hoogstraten. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: în februarie 1990, reclamantul a fost arestat și pus în detenție preventivă pentru fapte calificate drept crimă. La 13 martie 1992, Camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Malines a decis internarea reclamantului pe baza unui raport de expertiză psihiatrică întocmit la 20 septembrie 1991. Comisia de Apărare Socială din Québec ( Între 1993 și 1999, CDS a confirmat în mod regulat menținerea reclamantului la Turnhout.
DK, psihiatru al serviciului psihosocial din închisoarea Turnhout, emite avize succinte cu ocazia fiecărei cereri de permisiune de ieșire a reclamantului. Aceste avize scrise au fost stabilite în medie o dată până la de două ori pe an. În 1994, D K. a constatat că reclamantul nu prezenta probleme disciplinare, că nu avea probleme de dispoziție sau simptome psihotice în ciuda persistenței unei personalități narcisiste și a dat de fiecare dată un aviz pozitiv cu privire la cererile de eliberare. A.W., un psiholog clinic, întocmește un raport detaliat de 16 pagini privind starea de sănătate mintală a reclamantului la cererea CDS. Raportul concluzionează că riscul de recidivă nu a fost ridicat și a propus reclasificarea reclamantului într-o instituție deschisă, însoțită de un tratament și de o monitorizare psihologică în vederea eliberării condiționate ulterioare.
Între 1999 și 2009, CDS a ordonat în mod regulat menținerea reclamantului la Turnhout. D.V., psihiatrul serviciului psihosocial din închisoarea Turnhout, emite avize succinte cu ocazia fiecărei cereri de eliberare sau de eliberare a reclamantului. E.V. a arătat că reclamantul nu era o problemă, că nu avea probleme de dispoziție sau simptome psihotice, ci că avea încă trăsături narcisiste și că se pronunța de fiecare dată în favoarea menținerii în Turnhout, întrucât reclasificarea trebuia să se facă pas cu pas. La 23 septembrie 2009, CDS a decis menținerea reclamantului în închisoarea Turnhout și a ordonat efectuarea unei evaluări a pericolului pe care îl reprezenta (risicotaxatie La 11 februarie 2010, D.D.L., psihiatrul serviciului psihosocial din închisoarea Turnhout, a emis un aviz în favoarea menținerii reclamantului la Turnhout.
La 8 martie 2010, D.D. H.W., psiholog al serviciului psihosocial din închisoarea Turnhout, a întocmit un raport care arată că reclamantul prezintă un risc ridicat de recidivă. La 18 martie 2010, CDS a considerat că, având în vedere elementele dosarului, starea de sănătate mintală a reclamantului nu s-a îmbunătățit suficient și că nu există suficiente garanții pentru societate împotriva pericolului reprezentat de reclamant și, prin urmare, CDS a ordonat menținerea sa la închisoarea Turnhout. Reclamantul a făcut apel la această decizie pe motiv că CDS nu a răspuns cererii sale de a obține o nouă expertiză medicală și că acest lucru ar fi încălcat dreptul său la un proces echitabil. La 22 aprilie 2010, Comisia Superioară de Apărare Socială ( În plus, Comisia a declarat inadmisibilă recursul reclamantului la solicitarea unei noi expertize medicale și a constatat, de asemenea, că D.D.L.
a întocmit un raport de expertiză la 11 februarie 2010. Reclamantul s-a asigurat că nu este posibil ca CDS și CSDS să se pronunțe asupra îmbunătățirii stării de sănătate mintală a reclamantului fără să existe un raport de expertiză recent și detaliat privind starea sa de sănătate mintală, iar lipsa unui astfel de raport ar fi încălcat dreptul său la un proces echitabil. La 15 iunie 2010, Curtea de Casație a respins recursul și a reamintit că reclamantul nu putea, în fața CSDS și a Curții de Casație, decât să conteste respingerea cererii sale de punere în libertate. În plus, Curtea de Casație a considerat că [traducere] [CSDS] evaluează în mod suveran, de fapt, dacă starea de sănătate mintală a rezidentului s-a îmbunătățit suficient și dacă sunt îndeplinite condițiile unei reclasificări.
Această evaluare nu necesită neapărat o expertiză detaliată. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în detaliu în Hotărârea Van Meroye c. Belgia 330/09, § 36-60, 9 ianuarie 2014). Extragerile relevante din documentele interne și internaționale referitoare la situația din Belgia în materie de internare figurează în hotărârea de principiu L.B. c. Belgia 22831/08, §§ 72-74, 2 octombrie 2012). În cazul de față, dispozițiile deosebit de relevante din legea din 9 aprilie 1930 de apărare socială față de anormali, delincvenți de obicei și autori ai anumitor activități sexuale ( Medicul intern poate fi, de asemenea, examinat de către un medic ales de acesta și poate prezenta avizul acestuia.
Acest medic poate lua cunoștință de dosarul rezidentului. (...) Aceasta poate, fie din oficiu, fie la cererea procurorului regelui, a rezidentului sau a avocatului său, să dispună eliberarea definitivă sau testarea rezidentului, atunci când starea mentală a acestuia s-a îmbunătățit suficient și când sunt îndeplinite condițiile pentru reabilitarea sa socială. În cazul în care cererea internatului sau a avocatului său este respinsă, aceasta nu poate fi reînnoită înainte de expirarea unui termen de șase luni care se desfășoară la data respingerii definitive. (...) Invocând în esență art. 5 din convenție, reclamantul se plânge că menținerea sa în aripă psihiatrică a fost ordonată de Comisia pentru protecție socială, deși nu a mai făcut obiectul unei examinări medicale obiective și aprofundate de mai bine de 10 ani.
În aceste condiții, CDS nu a putut decide în mod regulat necesitatea menținerii reclamantului în detenție. Prin urmare, reclamantul susține că rapoartele de expertiză din 11 februarie și 8 martie 2010 au fost superficiale și nu permiteau să se stabilească că Alienarea reclamantului ar continua. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența Curții ( Winterwerp c. Țările de Jos, 24 octombrie 1979, § 39, seria A n 33), privarea de libertate a reclamantului a fost în conformitate cu art. 5 alineatul (1) și art. 4 din convenție, având în vedere faptul că aceaceasta a fost prelungită intern de către Comisia de Apărare Socială fără ca aceasta să fi obținut un raport recent de expertiză psihiatrică, obiectiv În special, autoritățile au demonstrat în mod obiectiv că alienarea reclamantului persistă
Communiquée le 10 février 2014
Requête n o 4258/11 Maurice VAN ZANDBERGEN contre la Belgique introduite le 23 novembre 2010
Le requérant, M. Maurice van Zandbergen, est un ressortissant belge né en 1952 et actuellement interné à la prison de Turnhout. Il est représenté devant la Cour par M e E. Van Der Vloet, avocat à Hoogstraten. A. Les circonstances de l'espèce Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. En février 1990, le requérant fut arrêté et placé en détention préventive pour des faits qualifiés de meurtre. Le 13 mars 1992, la chambre du conseil du tribunal de première instance de Malines décida l'internement du requérant sur la base d'un rapport d'expertise psychiatrique établi le 20 septembre 1991. La commission de défense sociale d'Anvers (« CDS ») ordonna le placement du requérant à l'aile psychiatrique de la prison de Turnhout.
Entre 1993 et 1999, la CDS confirma régulièrement le maintien du requérant à Turnhout. Le D r K., psychiatre du service psychosocial de la prison de Turnhout, établit des avis succincts lors de chaque demande de permission de sortie du requérant. Ces avis écrits de quelques lignes furent établis en moyenne une à deux fois par an. À partir de 1994, le D r K. constata que le requérant ne posait pas de problèmes disciplinaires, qu'il n'avait pas de problèmes d'humeurs ni de symptômes psychotiques malgré la persistance d'une personnalité narcissique et il donna à chaque fois un avis positif sur les demandes de permission de sortie. Le 8 novembre 1999, le D r A.W., un psychologue clinique, établit un rapport détaillé de seize pages sur l'état de santé mentale du requérant à la demande de la CDS.
Le rapport conclut que le risque de récidive n'était pas élevé et proposa le reclassement du requérant dans un établissement ouvert, assorti d'un traitement et d'un suivi psychologique en vue d'une libération conditionnelle ultérieure. Entre 1999 et 2009, la CDS ordonna régulièrement le maintien du requérant à Turnhout. Le D r E.V., psychiatre du service psychosocial de la prison de Turnhout, établit des avis succincts lors de chaque demande de permission de sortie ou de mise en liberté du requérant. Le D r E.V. relevait que le requérant ne posait pas de problème, qu'il n'avait pas de problème d'humeur ni de symptômes psychotiques mais qu'il avait toujours des traits narcissiques. Il se prononça à chaque fois en faveur du maintien à Turnhout, considérant que le reclassement devait se faire étape par étape.
Le 23 septembre 2009, la CDS décida le maintien du requérant à la prison de Turnhout et ordonna de procéder à une évaluation du danger qu'il représentait ( risicotaxatie ). Le 11 février 2010, le D r J.D.L., psychiatre du service psychosocial de la prison de Turnhout, rendit un avis en faveur du maintien du requérant à Turnhout. Le 8 mars 2010, le D r H.W., psychologue du service psychosocial de la prison de Turnhout, établit un rapport concluant que le requérant présentait un risque élevé de récidive. Le 18 mars 2010, la CDS considéra que, au vu des éléments du dossier, l'état de santé mentale du requérant ne s'était pas suffisamment amélioré et qu'aucune possibilité de réadaptation ne présentait suffisamment de garanties pour la société contre le danger que représentait le requérant.
Par conséquent, la CDS ordonna son maintien à la prison de Turnhout. Le requérant fit appel de cette décision au motif que la CDS n'avait pas répondu à sa demande d'obtenir une nouvelle expertise médicale et que ceci aurait violé son droit à un procès équitable. Le 22 avril 2010, la commission supérieure de défense sociale (« CSDS ») considéra que l'état de santé mentale du requérant ne s'était pas suffisamment amélioré. De plus, elle déclara irrecevable le recours du requérant en ce qu'il demandait de procéder à une nouvelle expertise médicale. Elle constata d'ailleurs que le D r J.D.L. avait établi un rapport d'expertise le 11 février 2010. Le requérant se pourvut en cassation. Il allégua qu'il n'était pas possible pour la CDS et la CSDS de se prononcer sur l'amélioration de l'état de santé mentale du requérant sans qu'il y ait un rapport d'expertise récent et détaillé de son état de santé mentale.
L'absence d'un tel rapport aurait violé son droit à un procès équitable. Le 15 juin 2010, la Cour de cassation rejeta le pourvoi. Elle rappela que le requérant ne pouvait, devant la CSDS et la Cour de cassation, que contester le rejet de sa demande de mise en liberté. Par ailleurs, la Cour de cassation considéra que : [traduction] « La [CSDS] apprécie souverainement, en fait, si l'état de santé mentale de l'interné s'est suffisamment amélioré et si les conditions d'un reclassement sont remplies. Cette appréciation n'exige pas nécessairement une expertise détaillée. » B. Le droit et la pratique internes pertinents Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits de manière détaillée dans l'arrêt Van Meroye c. Belgique (n o 330/09, §§ 36-60, 9 janvier 2014). Les extraits pertinents de documents internes et internationaux relatifs à la situation en Belgique en matière d'internement figurent dans l'arrêt de principe L.B.
c. Belgique (n o 22831/08, §§ 72-74, 2 octobre 2012). En l'espèce, les dispositions particulièrement pertinentes de la loi du 9 avril 1930 de défense sociale à l'égard des anormaux, des délinquants d'habitude et des auteurs de certains délits sexuels (« loi de défense sociale ») sont les suivantes : Article 16 « La commission [de défense sociale] peut, avant de statuer par application des articles 14 et 15, prendre l'avis d'un médecin de son choix appartenant ou non à l'administration. L'interné peut aussi se faire examiner par un médecin de son choix, et produire l'avis de celui-ci. Ce médecin peut prendre connaissance du dossier de l'interné. (...) » Article 18 « La commission se tient informée de l'état de l'interné et peut à cet effet se rendre au lieu de son internement ou y déléguer un de ses membres.
Elle peut, soit d'office, soit à la demande du procureur du Roi, de l'interné ou de son avocat, ordonner la mise en liberté définitive ou à l'essai de l'interné, lorsque l'état mental de celui-ci s'est suffisamment amélioré et que les conditions de sa réadaptation sociale sont réunies. Si la demande de l'interné ou de son avocat est rejetée, elle ne peut être renouvelée avant l'expiration d'un délai de six mois prenant cours à la date du rejet définitif. (...) » GRIEF Invoquant en substance l'article 5 de la Convention, le requérant se plaint que son maintien en aile psychiatrique fut ordonné par la commission de défense sociale alors qu'il n'avait pas fait l'objet d'un examen médical objectif et approfondi depuis plus de dix ans.
Dans ces conditions, la CDS ne pouvait pas régulièrement décider de la nécessité du maintien du requérant en détention. Aussi, le requérant allègue que les rapports d'expertise datant des 11 février et 8 mars 2010 étaient superficiels et ne permettaient pas d'établir que l'aliénation du requérant perdurait.
À la lumière des critères posés par la jurisprudence de la Cour ( Winterwerp c. Pays-Bas , 24 octobre 1979, § 39, série A n o 33), la privation de liberté du requérant était-elle conforme à l'article 5 §§ 1 et 4 de la Convention eu égard au fait que son internement fut prolongé par la commission de défense sociale sans que celle-ci n'ait obtenu un rapport d'expertise psychiatrique récent, objectif et approfondi ? En particulier, les autorités ont-elles démontré de manière objective que l'aliénation du requérant persistait ?