Prezentată la 12 februarie 2014 SECȚIUNEA a patra Cerere nr. 65146/11 Zenon CHOJNOWSKI și alții împotriva Poloniei introdusă la 14 octombrie 2011 EXPOSAT DE FAPTE Lista părților reclamante figurează în anexă. Reclamanții, domnii Z. Chojnowski, G. Skowronski și J. Tabarkiewicz sunt resortisanți polonezi, născuți în 1951, 1948 și 1950, rezidenți în Torun și Dobrzyn. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Kolcz, consilier la Torun. Reclamanții sunt antreprenori și asociați cu două societăți Termbud Sp. J. Skowronski și Prostyr SP. J. Chojnowski (cea din urmă a fost dizolvată în decembrie 2010). În 1994, reclamanții au fondat Toruń două fabrici de producție de echipamente de izolare termică. La 5 octombrie 2007, prefectul Kujawsko-Pomorskie a luat o decizie cu privire la realizarea unei lucrări rutiere care necesitau achiziționarea unei mâini pe terenul în cauză. La 12 august 2008, municipalitatea Torun a informat autoritățile publice că nu le putea oferi nici un teren în schimb. Printr-o decizie din 18 decembrie 2008, prefectul Kujawsko-Pomorskie a alocat întreprinderilor de transport din Uniune o sumă de 4 599 000 de zloți polonezi (PLN), defalcată după cum urmează: 4 553 010 PLN pentru Termbud Sp. J. Skowroński și 45 990 PLN pentru Prostyr Sp. J. Chojnowski. La 5 iulie 2009, ministrul infrastructurii a confirmat decizia prefectului Kujawsko-Pomorskie. Într-o acțiune interjudiciată împotriva deciziei ministrului la Tribunalul Administrativ Regional din Varșovia, reclamanții s-au plâns că nu a fost corect din partea prefectului Kujawsko-Pomorskie. În sensul articolului 21 alineatul (2) din Constituție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, dat fiind că aceasta nu ținea cont nici de valoarea întreprinderilor lor, nici de amploarea prejudiciilor care le-au fost cauzate de evaziune. Reclamanții au elaborat un raport de expertiză care a stabilit că valoarea întreprinderilor în cauză - ale căror terenuri și clădiri constituiau doar componentele - și anume 35 584 000 PLN. Or, În cazul în care statul membru în cauză nu este de acord cu decizia de inițiere a procedurii, statul membru în cauză trebuie să ia măsurile necesare pentru a-și reface activitatea în alt mod. În special, statul membru în cauză le-ar permite doar să dobândească un teren echivalent cu cel din care au fost expulzați și să finanțeze lucrările de viabilitate și de înființare a unei închideri. Reclamanții au subliniat faptul că nu acoperă nici pierderea de instalații atașate clădirilor. O astfel de indemnizație nu a respectat echilibrul corect dintre dreptul lor la respectarea bunurilor și interesul public; reclamanții au făcut observația că autoritățile nu le-au informat cu privire la proiectul lor de realizare a lucrărilor rutiere și nici nu le-au oferit un teren echivalent. Ei au subliniat mai mult decât termenii de lituanie, la mai mult decât transferul de la activitatea lor la un alt loc a fost neprofitabil, ținând cont de termenele limită pentru îndeplinirea formalităților aferente (aproximativ doi ani și jumătate). Un astfel de termen, care ar putea duce la pierderea piețelor și la pârnaie a rețelei proprii a clienților și furnizorilor, a fost rezonabil din punct de vedere economic. Reclamanții observau că singura punere în funcțiune a fabricilor le aducea pierderi considerabile. Reclamanții au subliniat faptul că întreprinderile în care erau fondatori și în care își desfășurau activitatea, angajau 120 de angajați, erau prospere și împiedicau veniturile. Prin hotărârea din 12 ianuarie 2010, Tribunalul Administrativ Regional din Varșovia a respins recursul reclamanților, pe motiv că decizia incriminată respecta legea. Instanța a reamintit că, în conformitate cu dispozițiile relevante ale Legii privind administrația (jurisdicția), exproprierea sau exproprierea unui bun dat în usufruit viager era efectuată în schimbul unei tranșe a cărei valoare era stabilită în funcție de valoarea de piață a bunului în cauză. În schimb, legea nu prevedea o despăgubire care să poată ține cont de valoarea unei întreprinderi stabilite pe un teren expropriat sau de prejudiciul suferit de acesta ca urmare a nevoii sale de a pune capăt activității sale economice. În special, indulgența pentru evaziune nu putea compensa pierderea de câștiguri profesionale actuale sau viitoare de la Compensația stabilită pe baza valorii de la usufuit și a clădirilor ridicate pe teren ale căror reclamanți au fost scoși din funcțiune constituia, în speță, o formă de liturghie prevăzută de lege. Instanța a considerat că dreptul la despăgubire acordat reclamanților era echitabil și conform legii, dat fiind faptul că aceasta corespundea valorii de piață a bunurilor de care fuseseră exmatriculați. Instanța a amintit că mai exact, în sensul constituției, nu era sinonimă cu dreptul la despăgubiri integrale. Prin hotărârea din 13 aprilie 2011, Curtea a respins recursul acestora. Dreptul intern relevant Constituția poloneză În conformitate cu art. 21 din Constituție, Republica Polonă protejează proprietatea și dreptul de succesiune. Legea din 2003 privind normele aplicate pregătirilor pentru realizarea și punerea în aplicare a lucrărilor publice rutiere (Ustawa o szczegolnych zasadach przygotowania i realizacji inwestycji w zakresie drog publicznych) În conformitate cu art. 19 alineatul (4) din lege, "usufuit viager" constituit pe un teren aparținând statului (..) destinat realizării unei lucrări rutiere sinestente împotriva reținerii unui loc de muncă la data la care decizia privind realizarea unei astfel de lucrări devine definitivă (...). Conform art. 18 alin. (1) din lege, lit. (a) se stabilește în funcție de situația bunurilor la data adoptării de către autoritatea de primă instanță a deciziei privind realizarea unei lucrări rutiere și în funcție de valoarea acesteia la data adoptării deciziei de stabilire a valorii acestei indemnizații (...). Legea privind administrația din 2003 (Ustawa o gospodarce nieruc homosciami) L Valoarea de piață a unui bun este determinată în special în funcție de natura, situația, alocarea, modul în care este exploatat, starea sa și în funcție de valorile imobiliare în vigoare. Determinarea valorii de piață a unui bun în scopul de a-și atinge scopul este luată în considerare prin luarea în considerare a modului în care bunul este exploatat, cu excepția cazului în care dreptul de proprietate al bunului, compatibil cu scopul vizat de expropriere, implică creșterea valorii sale. În cazul în care dreptul de proprietate asupra unui bun lovit de expropriere este compatibil cu scopul vizat de această măsură și, în același timp, implică creșterea valorii sale, aceasta din urmă se stabilește în funcție de această eventuală alocare a bunului care corespunde scopului urmărit de expropriere. GRIEF Reclamanții se plâng că suma de la liturghie pentru evacuare acordată de către autorități nu respectă echilibrul corect, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, între dreptul lor de a respecta bunurile și interesul general. În special, acțiunea constituțională constituia, în speță, o cale de drept de a epuiza Având în vedere valoarea la care au fost supuși reclamanții, aceștia au suferit o sarcină specială și exorbitantă? În special, suma la care se referă această valoare era în mod rezonabil în raport cu valoarea bunului, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? (a se vedea cauza Lalier c. Franța, nr 46044/99, 11 iulie 2002) Anexa Lista reclamanților Zenon CHOJNOWSKI născut la 18/06/1951 este un resortisant polonez născut în 1951, rezident în Torun și reprezentat de Artur KOŁCZ Gabriel SKOWROSKI născut la 21/11/1948 este un resortisant polonez născut în 1948, rezident în Toruń și reprezentat de Artur KOŁCZ Józef TABARKIEWICZ născut la data de 15/07/1950 este un cetățean polonez născut în 1950, rezident în Golub-Dobrzyń și reprezentat de Artur KOŁCZ
Communiquée le 12 février 2014
Requête n
o
65146/11
Zenon CHOJNOWSKI et autres contre la Pologne
introduite le 14 octobre 2011
La liste des parties requérantes figure en annexe.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Les requérants, MM. Z. Chojnowski, G. Skowronski et J. Tabarkiewicz sont des ressortissants polonais, nés respectivement en 1951, 1948 et 1950, résidant à Torun et à Dobrzyn. Ils sont représentés devant la Cour par Me
A.
Kolcz, conseil à Torun.
Les requérants sont entrepreneurs et associés de deux sociétés
Termbud
Sp. J. Skowronski et
Prostyr
SP. J. Chojnowski (cette dernière fut dissoute en décembre 2010).
En 1994, les requérants fondèrent à Toruń deux usines de production de matériel d’isolation thermique. Les usines en question furent érigées sur un terrain d’une superficie de 0,6573 ha dont les requérants avaient obtenu l’usufruit viager pour 99 ans.
Le 5 octobre 2007, le préfet de Kujawsko-Pomorskie prît une décision relative à la réalisation d’un ouvrage routier nécessitant l’acquisition d’une emprise sur le terrain en question. Celle-ci fut opérée le 31 janvier 2008.
Le 12 août 2008, la municipalité de Torun informa les requérants qu’elle ne pouvait leur offrir aucun terrain en échange.
Par une décision du 18 décembre 2008, le préfet de Kujawsko-Pomorskie alloua aux requérants l’indemnité pour éviction correspondant à la valeur de marché du terrain concerné et des bâtiments érigés sur celui-ci d’un montant s’élevant à 4
599
000 zlotys polonais (PLN) ventilé comme suit
: 4
553
010
PLN pour la société
Termbud
Sp. J. Skowroński et 45
990 PLN pour la société
Prostyr
Sp. J. Chojnowski.
Le 5 juillet 2009, le ministre des Infrastructures confirma la décision du préfet de Kujawsko-Pomorskie.
Dans un recours interjeté contre la décision du ministre auprès du tribunal administratif régional de Varsovie les requérants se plaignirent que l’indemnité allouée n’était pas «
équitable
», au sens de l’article
21 alinéa
2 de la Constitution et de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, étant donné qu’elle ne tenait compte ni de la valeur de leurs entreprises ni de l’étendue du préjudice leur ayant été occasionné par l’éviction.
Les requérants produisirent un rapport d’expertise établissant que la valeur des entreprises concernées - dont le terrain et les bâtiments constituaient seulement les composantes - s’élevait à 35
584
000
PLN. Or,
l’indemnité allouée par les autorités, environ 7 fois inférieure à la valeur desdites entreprises, représentait seulement 30 % du montant des frais qu’ils devraient engager pour pouvoir reconstituer leur activité ailleurs. En
particulier, l’indemnité en question leur permettrait seulement d’acquérir un terrain équivalant à celui dont ils avaient été évincés et à financer les travaux de viabilisation et de la mise en place d’une clôture. Les requérants soulignaient que l’indemnité allouée ne couvrait pas non plus la perte d’installations attachées aux bâtiments. Une telle indemnité ne respectait pas le juste équilibre entre leur droit au respect des biens et l’intérêt public.
Les requérants firent observer que les autorités ne les avaient pas informés de leur projet relatif à la réalisation de l’ouvrage routier ni ne leur avaient offert de terrain équivalant. Ils soulignèrent qu’aux termes de l’expertise, l’éventuel transfèrement de leur activité à un autre endroit était non rentable, compte tenu des délais d’accomplissement des formalités y relatives (environ deux ans et demie). Un tel délai, susceptible de conduire à la perte des marchés
et à l’effondrement de leur propre réseau des clients et des fournisseurs, était déraisonnable d’un point de vue économique. Les requérants observaient que la seule mise à l’arrêt des usines leur occasionnait des pertes considérables.
Les requérants soulignaient que les entreprises dont ils étaient fondateurs et dans lesquelles ils venaient d’investir d’importants moyens financiers, embauchaient 120 salariés, étaient prospères et gêneraient des revenus.
Par un jugement du 12 janvier 2010, le tribunal administratif régional de Varsovie rejeta le recours des requérants, au motif que la décision incriminée respectait la loi.
Le tribunal rappela que, selon les dispositions pertinentes de la loi sur l’administration foncière, l’expropriation ou l’éviction d’un bien donné en usufruit viager était opérée moyennant le versement d’une indemnité dont le montant était déterminé en fonction de la valeur de marché du bien en question. L’indemnisation, au sens de la loi susvisée, était accordée pour les seuls biens effectivement saisis par l’État.
En revanche, la loi ne prévoyait pas d’indemnisation pouvant tenir compte de la valeur d’une entreprise établie sur un terrain exproprié ou du préjudice subi par l’exproprié du fait de la nécessité pour lui de mettre fin à son activité économique. Plus particulièrement, l’indemnité pour éviction ne pouvait compenser la perte de gains professionnels actuels ou futurs de l’exproprié. L’indemnisation était déterminée selon la valeur de marché du bien et non pas en fonction du préjudice occasionné à l’exproprié par éviction. La compensation établie sur la base de la valeur de l’usufruit et des bâtiments érigés sur le terrain dont les requérants avaient été évincés constituait en l’espèce l’unique forme d’indemnisation prévue par la loi.
Le tribunal jugea que l’indemnité allouée aux requérants était équitable et conforme à la loi, étant donné qu’elle correspondait à la valeur marchande des biens dont ils avaient été évincés. Le tribunal rappela que «
l’indemnité équitable
», au sens de la Constitution, n’était pas synonyme d’indemnisation intégrale.
Les requérants se pourvurent en cassation auprès de la Cour administrative suprême. Par un arrêt du 13 avril 2011, cette cour rejeta leur pourvoi.
B.
Le droit interne pertinent
1.
La Constitution polonaise
Aux termes de l’article 21 de la Constitution, la République de Pologne protège la propriété et le droit de succession. L’expropriation n’est admissible que pour cause d’utilité publique et contre une équitable indemnité.
2.
La loi de 2003 relative aux règles appliquées aux préparatifs à la réalisation d’ouvrages publics routiers et à leur mise en œuvre (Ustawa o szczegolnych zasadach przygotowania i realizacji inwestycji w zakresie drog publicznych)
Selon l’article 19 alinéa 4 de la loi, l’usufruit viager constitué sur un terrain appartenant à l’État (..) destiné à la réalisation d’un ouvrage routier s’éteint contre le versement d’une indemnité à la date à laquelle la décision relative à la réalisation d’un tel ouvrage devient définitive (...).
Selon l’article 18 alinéa 1 de la loi, l’indemnité (...) est déterminée selon la situation du bien à la date à laquelle est adoptée par l’autorité de première instance la décision relative à la réalisation d’un ouvrage routier et selon sa valeur à la date de l’adoption de la décision déterminant le montant de cette indemnité (...).
3.
La loi sur l’administration foncière de 2003 (Ustawa o gospodarce nieruchomosciami)
L’article 134 de la loi prévoit que l’indemnité d’expropriation est calculée - sous réserve de l’article 135 - sur la base de la valeur marchande d’un bien exproprié.
La valeur de marché d’un bien est déterminée notamment selon sa nature, sa situation, son affectation, la manière dont il est exploité, son état et en fonction des valeurs immobilières en vigueur.
La détermination de la valeur de marché d’un bien aux fins de l’indemnisation s’effectue avec la prise en compte de la manière selon laquelle le bien est exploité, sauf si l’affectation du bien, compatible avec le but visé par l’expropriation, implique l’augmentation de sa valeur.
Lorsque l’affectation d’un bien frappé par l’expropriation est compatible avec le but visé par cette mesure et en même temps implique l’augmentation de sa valeur, cette dernière est déterminée selon cette éventuelle affectation du bien correspondant au but poursuivi par l’expropriation.
GRIEF
Les requérants se plaignent que le montant de l’indemnité pour éviction allouée par les autorités ne respecte pas «
le juste équilibre
», au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1 de la Convention, entre leur droit au respect des biens et l’intérêt général.
1.
Les requérants ont-ils épuisé les voies de recours internes
? Plus particulièrement, le recours constitutionnel constituait-il en l’espèce une voie de droit à épuiser
?
2.
Compte tenu du montant de l’indemnité allouée aux requérants, ceux-ci ont-ils subi «
une charge spéciale et exorbitante
»
? En particulier, le montant de l’indemnité en question était-il «
raisonnablement en rapport avec la valeur du bien
», au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention ? (voir, l’affaire
Lallement c. France
, n
o
46044/99, 11
juillet 2002)
Annexe
Liste des requérants
Zenon CHOJNOWSKI né le 18/06/1951 est un ressortissant polonais né en 1951, résidant à Torun et représenté par Artur KOŁCZ
Gabriel SKOWROŃSKI né le 21/11/1948 est un ressortissant polonais né en 1948, résidant à Toruń et représenté par Artur KOŁCZ
Józef TABARKIEWICZ né le 15/07/1950 est un ressortissant polonais né en 1950, résidant à Golub-Dobrzyń et représenté par Artur KOŁCZ