SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 25002/09 prezentate de Tadeusz FRANKOWSKI și alții împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 20 septembrie 2011 într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, George Nicolaou, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, judecători și a lui Lawrence Early, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 29 aprilie 2009, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, dnii Tadeusz Frankowski, Danuta Kuleba, Lech Kwiatkowski, Kazimierz Pawłowski, Stanisław Wierzbicki și Marek Zieliński, sunt resortisanți polonezi, cu reședința în Legnica. Guvernul polonez ( Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: În aprilie 1997, autoritățile au adoptat un plan local de urbanism cu privire la posibilitatea de a avea sediul în sectorul respectiv al unui centru comercial. Conform planului din 1977 anterior în vigoare, terenurile care puteau fi alocate acestui proiect erau calificate ca fiind industriale (strefa) Przemysłowa În iulie 1997, municipalitatea Legnica a autorizat construirea unui centru comercial pe terenurile aflate în apropierea proprietăților reclamanților, care nu au fost informate cu privire la procedura care a condus la această autorizare. În aprilie 1998, autoritățile au adoptat un proiect de organizare a circulației autovehiculelor în vecinătatea mall-ului, care prevedea, printre altele, modernizarea zonei de cale ferată, interzicerea circulației pentru vehiculele grele de peste 3,5 tone și stabilirea unei zone limitate la 40 km/h. La deschiderea mall-ului și activitățile sale au scăzut prin creșterea traficului pe străzile din apropierea cărora sunt plasate proprietățile reclamanților, acestea devenind principalele căi de acces pentru clienții centrului respectiv. Potrivit reclamanților, între 360 și 400 de vehicule traversau zilnic aceste căi. În plus, ca urmare a conectării mall-ului la rețeaua comună de canalizare a apelor uzate și ploioase de care nu au fost informați, în cazul ploilor puternice, casele lor erau inundate sistematic. Ca urmare a plângerilor repetate ale reclamanților care pun în discuție circulația sporită a autovehiculelor, în noiembrie 2001, autoritățile le-au informat cu privire la adoptarea unui nou proiect de organizare a traficului auto în sectorul respectiv. Acesta prevedea măsurile de reducere a densității traficului, cum ar fi întinderea zonei limitate la 30 km/h și instalarea a două încetinitoare, dar s-a menționat că aceste măsuri ar putea duce la creșterea zgomotului și a emisiilor de carburanți. Ca urmare a plângerilor continue ale reclamanților care susțin că nu există nicio îmbunătățire a situației în materie de densitate a circulației, în noiembrie 2006, autoritățile au acceptat cererea acestora și au introdus pe o singură stradă circulația cu sens unic pentru perioada de 2 luni. Reclamanții au fost informați cu privire la faptul că o decizie definitivă privind organizarea traficului va fi luată ulterior în funcție de elementele colectate în cadrul mijloacelor tehnice programate de către autorități. Conform rezultatelor testelor efectuate de serviciile competente în perioada ianuarie 2007-septembrie 2008, densitatea traficului auto în sectorul în cauză era de aproximativ 70 de vehicule pe oră. În martie 2008, reclamanții și alți rezidenți din cartier au adresat primarului Legnica o cerere care conținea propriul lor proiect de organizare a traficului auto. Ei au subliniat creșterea densității traficului și au solicitat restabilirea traficului cu sens unic pe una dintre căi. La 8 aprilie 2008, primarul le-a răspuns reclamanților și, în opinia sa, punerea în aplicare a proiectului prezentat de părțile interesate avea să conducă la restrângerea excesivă a accesului la drumurile publice în zona în cauză. Reclamanții au fost informați cu privire la faptul că un studiu presupus a avea ca obiect adoptarea unui nou proiect de organizare a traficului rutier în acest sector era în curs de desfășurare. În mai 2008, reclamanții s-au plâns prefectului de la acțiune al primarului în ceea ce privește solicitarea lor de a reduce circulația; acesta din urmă își transmite plângerea la primărie. La 9 mai 2008, primarul Legnica a aprobat un nou proiect de organizare a circulației rutiere în sectorul în cauză. reprezentanți ai poliției, acest proiect a prevăzut menținerea circulației cu două sensuri în întreaga zonă, interzicerea circulației pentru vehiculele grele de peste 3,5 tone, menținerea zonei limitate la 30 km/h și instalarea de încetinitoare suplimentare. Potrivit autorilor proiectului, natura măsurilor luate a fost legată de rezultatele măsurărilor tehnice care au arătat că viteza vehiculelor, nu densitatea traficului, a fost la originea problemelor. Printr-o rezoluție din 14 iulie 2008, Consiliul municipal a respins, ca neîntemeiată, plângerea reclamanților depusă în mai 2008. El a reținut că proiectul de organizare a circulației prezentat de cei interesați nu era susținut de ansamblul rezidenților. În ciuda faptului că au solicitat instalarea încetinitorilor, în luna mai 2008, rezidenții acestora. chiar și angajații municipali nu au putut conduce lucrările în acest domeniu. Prin adoptarea proiectului recent de organizare a traficului rutier și prin efectuarea de lucrări de curățare a sistemului de evacuare a apelor uzate, autoritățile și-au îndeplinit obligațiile de a asigura siguranța rutieră și de a gestiona în mod corespunzător traficul. Reclamantul a contestat rezoluția Consiliului municipal la voievodatul Dolnośląskie. Ei au pus în discuție locația inadecvată a centrului comercial în apropierea proprietăților rezidențiale, decisă fără consultarea lor prealabilă, și au susținut că măsurile care se presupuneau a reduce densitatea circulației nu au avut consecințe. Restabilirea traficului cu două sensuri a condus la creșterea traficului a cărui densitate reală era cuprinsă între 7 și 9 vehicule pe minut, ceea ce era incompatibil cu natura zonei rezidențiale și aducea atingere siguranței rutiere și a pietonilor. La 5 ianuarie 2009, a fost autorizat să controleze exclusiv conformitatea cu legea rezoluției, voievodul Dolnośląskie a declarat plângerea întemeiată pe motiv că consiliul municipal nu răspundea la toate obiecțiunile reclamanților. În pofida faptului că consiliul municipal nu avea competența de a verifica regularitatea procedurii care a dus la acordarea autorizației de a construi centrul comercial, acesta era obligat să informeze reclamanții, în termen de șapte zile, că neparticiparea acestora la procedura respectivă ar putea duce la invalidarea autorizației respective. Consiliul municipal era, de asemenea, obligat să se adreseze autorității de supraveghere, și anume prefectului, cu o cerere de evaluare a consecințelor aplicării noului proiect de circulație rutieră sau de informare a reclamanților cu privire la dreptul lor de a solicita un astfel de control. În aprilie 2009, consiliul municipal a completat rezoluția sa. El a indicat că, din cauza expirării termenului legal de 10 ani pentru solicitarea redeschiderii procedurii menționate de prefect, această întrebare nu a fost abordată. Autoritățile au luat în considerare în mod corespunzător plângerile repetate ale reclamanților de mai multe ori, în special în cadrul unei reuniuni publice cu primarul din martie 2008, în special în cadrul lucrărilor comisiei care au condus la adoptarea recentului proiect privind circulația rutieră. Potrivit serviciilor competente, aplicarea proiectului în cauză a avut un impact favorabil asupra rezidenților, având în vedere reducerea considerabilă a densității traficului auto în cartierul lor. Dreptul intern relevant conform articolului 10 din Legea privind traficul rutier din 1997 (Ustawa o rucho drogowym) ) primarul este responsabil pentru gestionarea traficului pe drumurile publice în orașe, cu excepția autostrăzilor și a drumurilor rapide. În prezența unui interes public sau în cazul în care este necesară reducerea densității traficului rutier, autoritatea de control poate ordona modificarea organizării acesteia din urmă. GRIEF Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectarea vieții private și de familie, ca urmare a creșterii circulației rutiere în cartierul lor. Potrivit acestora, densitatea traficului, prea mare din perspectiva naturii rezidențiale a proprietăților lor, aduce atingere siguranței rutiere și a pietonilor. Reclamanții se plâng, de asemenea, de faptul că, prin faptul că au omis să le consulte în prealabil cu privire la acordarea autorizației de a reieși din centrul comercial și prin faptul că au refuzat să adopte măsuri care ar putea reduce traficul auto, autoritățile nu și-au respectat obligațiile pozitive care decurg din convenție. În opinia sa, reclamanții ar fi putut exercita o acțiune în despăgubire împotriva statului pe baza articolului 417 din Codul civil pentru a fi compensați pentru prejudiciul lor potențial cauzat de o acțiune sau de o abținere neregulamentară a autorităților. De asemenea, ei ar fi putut exercita acțiunea în temeiul art. 144 din acest cod civil combinat cu art. 222 alin. (2) pentru a solicita încetarea prejudiciilor. Aceeași posibilitate, combinată cu dreptul de a declara dreptul la despăgubire, le-ar fi fost deschisă în temeiul dispozițiilor Codului civil privind în mod specific protecția vieții private, cum ar fi art. 23 și 24. Fără a contesta faptul că reclamanții au putut, într-o anumită măsură, să fie afectați de neplăceri, guvernul susține că intensitatea acestora nu a atins pragul care ar putea să depășească o încălcare a articolului 8 din convenție. În special, ei nu au demonstrat că acestea sunt mai importante decât problemele care au loc în alte locuri din Legnica, similare cartierelor lor. Nici în fața instanțelor interne, nici în fața Curții, nu au fost stabilite decât din cauza unor daune deosebite, în special în ceea ce privește sănătatea. Guvernul susține că, contrar obiecțiilor reclamanților, autoritățile și-au îndeplinit obligațiile pozitive în temeiul art. 8 din Convenție. Între 1998 și 2008, acestea au adoptat mai multe proiecte care vizează îmbunătățirea organizării traficului auto în sectorul în cauză. Măsurile de consolidare a siguranței rutiere au fost reținute pe baza testelor tehnice efectuate de autoritățile competente, conform opiniei acestora din urmă, atât poliția, cât și majoritatea rezidenților din cartierul respectiv au dus la reducerea circulației, iar guvernul a indicat că plângerile reclamanților au fost luate în considerare în mod corespunzător de către autorități. Respingerea principalului lor interes în ceea ce privește circulația cu sens unic pe o cale de atac s-a bazat pe un motiv relevant, fie necesitatea de a concilia interesele concurente ale rezidenților și de a asigura gestionarea rezonabilă a traficului cu autovehicule în sectorul în cauză. Reclamanții își reiterează afirmațiile. În speță, Curtea nu consideră necesar să se pronunțe cu privire la problema dacă căile de atac interne au fost epuizate de către reclamanți, în orice caz, cererea lor este inadmisibilă din alte motive. Curtea reamintește că art. 8 din Convenție protejează dreptul persoanelor fizice de respectarea vieții private și familiale, a domiciliului și corespondenței. Convenția nu recunoaște în mod expres dreptul la un mediu sănătos și liniștit, dar atunci când o persoană suferă direct și grav de zgomot sau de alte forme de poluare, o întrebare se poate pune sub aspectul articolului 8 (Hatton și altele c. Regatul Unit [GC], nu 36022/97, § 96, Rec., 2003-VIII). La art. 8 se aplică vătămărilor grave asupra mediului care pot afecta bunăstarea unei persoane și o privează de reședința sa astfel încât să-i afecteze viața privată și de familie, fără a pune în pericol grav sănătatea (López Ostra c. Spania, 9 decembrie 1994, seria A n 303-C, pp. 54-55, § 51). La art. 8 se poate găsi că se aplică în domeniul mediului, fie că poluarea este cauzată direct de statul respectiv, fie că răspunderea acestuia decurge din lipsa unei reglementări adecvate a activității sectorului privat. În cazul în care art. 8 are ca obiect în principal să premieze persoana împotriva interferențelor arbitrare ale autorităților publice, acesta nu se mulțumește să sstrîngă statul de a se abține de la astfel de interferențe: la acest angajament mai degrabă negativ se pot adăuga obligații pozitive inerente respectării efective a vieții private sau familiale (Tatar c. România, nr. 67021/01, § 87, 27 ianuarie 2009). În speță, deși reclamanții nu se plâng în mod explicit, Curtea consideră că traficul rutier sporit ar fi putut cauza daune care ar putea afecta aceste persoane. Cu toate acestea, trebuie să se stabilească dacă intensitatea acestor neplăceri a atins un prag minim de gravitate prevăzut de jurisprudență (Leon și Agnieszka Kania c. Polonia, 12605/03, § 101, 21 iulie 2009). Această evaluare este relativă în esență și depinde de toate datele cauzei, în special de intensitatea și durata neplăcerilor, de efectele fizice și psihice ale acestora, de contextul general, precum și de faptul dacă prejudiciul cauzat reclamanților era comparabil cu cel legat de riscurile de mediu inerente unei vieți în orice oraș modern (Fadeeva c. Rusia, nr. 55723/00, §§ 68-69, CEDH 2005 IV); Fägerskiöld c. Suedia (dec.), n 37664/04, CEDH 2008 ... sau, mai recent, Mileva și alții c. Bulgaria , n 43449/02 și 21475/04, §§ 92-93, 25 noiembrie 2010). Comisia observă că, în urma plângerilor repetate ale reclamanților, mijloacele tehnice ale densității de circulație au fost efectuate de către serviciile competente. Potrivit rezultatelor obținute, cauza neplăcerilor cauzate de rezidenți nu a fost numărul, ci viteza vehiculelor care trec prin cartierul lor. În urma acestei concluzii, autoritățile au adoptat măsurile menite să îmbunătățească siguranța rutieră și să optimizeze gestionarea traficului în cartierul respectiv. În conformitate cu elementele dosarului, care nu au fost puse în discuție de către solicitanți, aceste demersuri au avut consecințe și au avut un impact pozitiv asupra situației lor. În măsura în care reclamanții par să se îndoiască de fiabilitatea măsurărilor efectuate și a rezultatelor obținute astfel, Curtea arată că părțile interesate nu au prezentat autorităților naționale sau Curții rezultate ale măsurărilor alternative care ar fi confirmat doleanțele lor (a se vedea mutatis mutandis Zapletal c. Republica Cehă (dec.), n 12720/06, 30 noiembrie 2010 Prin urmare, nu s-a stabilit că problemele care le pot afecta depășesc nivelurile stabilite de dreptul intern, standardele internaționale relevante sau depășesc riscurile de mediu inerente unei vieți în orice oraș modern ( Fägerskiöld c. Suedia (dec.), n 37664/04, CEDO 2008-... (extracturi) sau a contrario Deés c. Ungaria, n 2345/06, 9 noiembrie 2010, § 23). De asemenea, Ön Õ nu au prezentat niciun element care să demonstreze prejudiciul eventual asupra propriei lor sănătăți sau a familiilor lor cauzat de circulaia autovehiculelor în cartierele lor și de problemele care ar putea rezulta din aceasta ( Walkuska c. Polonia (dec.), n 6817/04, 29 aprilie 2008). Curtea constată, de asemenea, că, potrivit planului local de urbanism din 1977, anterior celui din 1997 care prevedea posibilitatea de a înființa un centru comercial în sectorul în cauză, terenurile care puteau fi alocate acestui proiect erau calificate ca fiind industriale. Acest lucru implică faptul că, în momentul dobândirii proprietăților lor respective, reclamanții ar fi trebuit să fie informați cu privire la faptul că, în viitor, terenurile în cauză erau susceptibile de a fi utilizate pentru construcțiile de această natură. În cele din urmă, în măsura în care reclamanții par să pună sub semnul întrebării caracterul adecvat al măsurilor luate de autorități și să le impute inacțiunea, Curtea dorește să reamintească faptul că, în repetate rânduri, s-a considerat că, în cauze care ridică probleme legate de mediu, statul trebuie să beneficieze de o marjă de apreciere extinsă (Taskin și alții c. Turcia, nr. 46117, § 116, Rec. 2004-X. Chiar dacă lanul se referă la cauza sub un unghi de o obligație pozitivă a statului de a adopta măsuri rezonabile și adecvate pentru a proteja drepturile garantate prin art. 8 din Convenție (...), trebuie să avem în vedere echilibrul corect de între interesele concurente ale individului și ale societății în ansamblul său (Powell și Rayner c. Regatul Unit, 36022/97, Rec., 2003-VIII, § 41). În opinia Curții, în speță, având în vedere măsurile luate pentru reducerea circulației rutiere în sectorul populat de reclamanți, autoritățile nu pot fi acuzate că au rămas inactive. Curtea ia notă de faptul că soluțiile alese de acestea se bazau pe studiile efectuate anterior de serviciile competente și motivate de necesitatea de a respecta un echilibru între diferitele interese concurente implicate (a se vedea, Hatton și altele, citată anterior, punctul 128). Având în vedere toate elementele menționate anterior, Curtea consideră că nu s-a stabilit că autoritățile au eșuat să ia măsuri rezonabile pentru a proteja dreptul reclamanților garantat prin art. 8 din Convenție. În consecință, cererea este vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Lawrence Early Nicolas Bratza Modulul Președinte
de la requête n
o
25002/09
présentée par Tadeusz FRANKOWSKI et autres
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 20
septembre
2011 en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
Päivi Hirvelä,
George Nicolaou,
Ledi Bianku,
Zdravka Kalaydjieva,
juges
et de Lawrence Early,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 29 avril 2009,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, MM. Tadeusz Frankowski, Danuta Kuleba, Lech Kwiatkowski, Kazimierz Pawłowski, Stanisław Wierzbicki et Marek Zieliński, sont des ressortissants polonais, résidant à Legnica. Le
gouvernement polonais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. J. Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Les requérants habitent
Kartuzy,
quartier des maisons unifamiliales de Legnica. Ils acquièrent leurs propriétés entre 1975 et 1991. En avril 1997, les autorités adoptèrent un plan local d’urbanisme stipulant la possibilité d’implantation dans le secteur en question d’un centre commercial. Selon le plan de 1977 antérieurement en vigueur, les terrains susceptibles d’être affectés à ce projet étaient qualifiés d’industriels (
strefa
przemysłowa
).
En juillet 1997, la municipalité de Legnica autorisa la construction d’un centre commercial sur les terrains sis à proximité des propriétés des requérants. Ces derniers ne furent pas informés de la procédure ayant donné lieu à cette autorisation.
En avril 1998, les autorités adoptèrent un projet d’organisation de la circulation automobile dans l’entourage du centre commercial. Celui-ci stipulait, entre autres, la modernisation de l’une des voies, l’interdiction de circulation pour les poids lourds de plus de 3,5 tonnes et l’instauration d’une zone limitée à 40 km/h.
L’ouverture du centre commercial et ses activités subséquentes se soldèrent par l’augmentation de la circulation dans les rues près desquelles les propriétés des requérants sont sises, celles-ci étant devenues les principales voies d’accès pour les clients dudit centre. Selon les requérants, entre 360 et 400 véhicules traversaient quotidiennement ces voies. De plus, suite au raccordement du centre commercial au réseau communal d’évacuation d’eaux usés et pluviales dont ils n’avaient pas été informés, en cas de fortes pluies, leurs maisons étaient systématiquement inondées.
Suite aux plaintes répétées des requérants mettant en cause la circulation automobile accrue, en novembre 2001, les autorités les informèrent de l’adoption d’un nouveau projet d’organisation du trafic automobile dans le secteur concerné. Celui-ci stipulait les mesures censées réduire la densité de circulation, telles que l’instauration de la zone limitée à 30 km/h et l’installation de deux ralentisseurs. Il fut toutefois indiqué que ces mesures étaient susceptibles d’accroître le bruit et les émissions des carbures.
Suite aux plaintes continues des requérants faisant valoir l’absence d’amélioration de la situation s’agissant de la densité de circulation, en novembre 2006, les autorités firent droit à leur demande et introduisirent dans une seule rue la circulation à sens unique pour la période de 2 mois. Les requérants furent informés qu’une décision définitive sur l’organisation du trafic serait prise ultérieurement en fonction des éléments recueillis à
l’issue des mesurages techniques programmés par les autorités.
Selon les résultats des tests conduits par les services compétents entre janvier 2007 et septembre 2008, la densité de circulation automobile dans le secteur en question était d’environ 70 véhicules par heure.
En mars 2008, les requérants avec certains autres résidants du quartier adressèrent au maire de Legnica une pétition contenant leur propre projet d’organisation du trafic automobile. Ils firent valoir l’augmentation de la densité du trafic et demandèrent le rétablissement de la circulation à
sens unique dans l’une des voies.
Le 8 avril 2008, le maire répondît aux requérants. Selon lui, la mise en place du projet présenté par les intéressés allait aboutir à restreindre de manière excessive l’accès aux voies publiques dans la zone concernée. Les
requérants furent informés qu’une étude censée déboucher sur l’adoption d’un nouveau projet d’organisation de la circulation routière dans ce secteur était en cours.
En mai 2008, les requérants se plaignirent auprès du préfet de l’inaction du maire s’agissant de leur demande de réduire la circulation. Ce dernier transmît leur plainte à la mairie.
Le 9 mai 2008, le maire de Legnica approuva un nouveau projet d’organisation de la circulation routière dans le secteur en cause. Retenu par une commission constituée par les employés de la municipalité et les
représentants de la police, ce projet stipula le maintien de la circulation à
double sens dans toute la zone, l’interdiction de circulation pour les poids lourds de plus de 3,5 tonnes, le maintien de la zone limitée à 30 km/h et l’installation des ralentisseurs supplémentaires. Selon les auteurs du projet, la nature des mesures prises était en rapport avec les résultats des mesurages techniques laissant apparaître que la vitesse des véhicules, et non pas la densité de circulation, était à l’origine des nuisances.
Par une résolution du 14 juillet 2008, le conseil municipal rejeta, comme infondée, la plainte des requérants déposée en mai 2008. Il observa que le projet d’organisation de la circulation soumis par les intéressés n’était pas soutenu par l’ensemble des résidants. Malgré qu’ils aient sollicité l’installation des ralentisseurs, au mois de mai 2008, les résidants eux
‑
mêmes avaient empêché les employés municipaux de conduire les travaux en la matière. L’analyse de la documentation pertinente attestait de ce qu’en adoptant le récent projet d’organisation du trafic routier et en conduisant les travaux de nettoyage du système d’évacuation d’eaux usées, les autorités s’étaient acquittées de leurs obligations consistant à assurer la sécurité routière et gérer la circulation de manière adéquate.
Le requérants contestèrent la résolution du conseil municipal auprès du voïvode de Dolnośląskie. Ils mirent en cause l’implantation inadéquate du centre commercial à proximité des propriétés résidentielles, décidée sans leur consultation préalable, et soutinrent que les mesures censées réduire la densité de circulation n’avaient pas porté à conséquence. Le rétablissement de la circulation à double sens avait conduit à l’augmentation du trafic dont la densité réelle était entre 7 et 9 véhicules par minute, ce qui était incompatible avec la nature de la zone résidentielle et portait atteinte à la sécurité routière et celle des piétons. Les requérants indiquèrent que, mis à
part les résidants d’une seule rue, leur projet était soutenu par environ 70%
de personnes concernées.
Le 5 janvier 2009, tout en précisant qu’il était habilité à contrôler exclusivement la conformité à la loi de la résolution, le voïvode de Dolnośląskie déclara la plainte fondée, au motif que le conseil municipal n’avait pas répondu à tous les griefs des requérants. Il observa que, malgré l’absence de compétence du conseil municipal pour vérifier la régularité de la procédure ayant abouti à l’octroi de l’autorisation de construire le centre commercial, celui-ci était tenu d’informer les requérants, sous sept jours, que leur non-participation à ladite procédure pouvait donner lieu à l’invalidation de ladite autorisation. Le conseil municipal était également tenu de s’adresser à l’autorité de contrôle, à savoir au préfet, avec une demande d’évaluer les suites de l’application du nouveau projet de la circulation routière, ou d’informer les requérants de leur droit de solliciter un tel contrôle.
En avril 2009, le conseil municipal compléta sa résolution. Il indiqua qu’en raison de l’expiration du délai légal de 10 ans pour solliciter la réouverture de la procédure mentionnée par le préfet, cette question n’avait pas été abordée. Les doléances réitérées par les requérants à plusieurs reprises, notamment lors d’une réunion publique avec le maire tenue en mars 2008, avaient été dûment prises en compte par les autorités, en particulier lors des travaux de la commission ayant donné lieu à l’adoption du récent projet de la circulation routière. Selon les services compétents, l’application du projet en question avait eu l’impact favorable pour les résidants, compte tenu de la réduction considérable de la densité de circulation automobile dans leur quartier.
B.
Le droit interne pertinent
Selon l’article 10 de la loi sur la circulation routière de 1997 (
Ustawa o
ruchu drogowym
) le maire est responsable de la gestion de la circulation sur les voies publiques dans des villes, sauf en ce qui concerne les autoroutes et les voies rapides. En présence d’un intérêt public ou en cas de nécessité de réduire la densité de circulation routière, l’autorité de contrôle peut ordonner la modification de l’organisation de cette dernière.
GRIEF
Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de la vie privée et familiale, consécutive à la circulation routière accrue dans leur quartier. Selon eux, la densité de circulation, trop importante au regard de la nature résidentielle de leurs propriétés, porte atteinte à la sécurité routière et à celle des piétons. Les
requérants se plaignent également de ce qu’en omettant de les consulter préalablement à l’octroi de l’autorisation d’ériger le centre commercial et en s’abstenant d’adopter les mesures susceptibles de réduire la circulation automobile, les autorités ont méconnu leurs obligations positives découlant de la Convention.
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes. Selon lui, les requérants auraient pu exercer une action en dommages et intérêts contre l’État sur le fondement de l’article 417 du code civil pour se faire dédommager de leur préjudice éventuel, causé par une action ou une abstention irrégulière des autorités. Ils auraient pu également exercer l’action sur le fondement de l’article 144 de ce code civil combiné avec son article 222 § 2 pour solliciter la cessation des nuisances. Cette même faculté, combinée avec le droit de solliciter l’indemnisation, leur était ouverte en vertu des dispositions du code civil concernant spécifiquement la protection de la vie privée, telles que ses articles 23 et 24.
Sans contester que les requérants aient pu, dans une certaine mesure, être affectés par les nuisances, le Gouvernement soutient que l’intensité de celles-ci n’a pas atteint le seuil susceptible d’emporter une violation de l’article 8 de la Convention. Les requérants n’ont présenté aucun élément attestant de l’intensité des nuisances
; en particulier, ils n’ont pas démontré que celles-ci étaient plus importantes que les nuisances se produisant dans d’autres endroits à Legnica, similaires à leur quartier. Ils n’ont pas établi non plus, ni devant les instances internes ni devant la Cour, que du fait des nuisances ils avaient subi un préjudice particulier, notamment sur la santé.
Le Gouvernement soutient que, contrairement aux griefs des requérants, les autorités se sont acquittées de leurs obligations positives au titre de l’article 8 de la Convention. Entre 1998 et 2008, elles ont adopté plusieurs projets visant à l’amélioration de l’organisation de la circulation automobile dans le secteur en cause. Les mesures tendant à renforcer la sécurité routière ont été retenues sur la base des tests techniques conduits par les services compétents. Selon ces derniers, la police ainsi que la majorité des résidents du quartier concerné, les mesures prises ont abouti à la réduction de la circulation. Le Gouvernement indique que les plaintes des requérants ont été dûment considérées par les autorités. Le rejet de leur principale revendication d’instaurer la circulation à sens unique sur l’une des voies était fondé sur un motif pertinent, soit le besoin de concilier les intérêts concurrents des résidants et d’assurer la gestion raisonnable du trafic automobile dans le secteur en cause.
Les requérants réitèrent leurs allégations.
En l’espèce, la Cour n’estime pas nécessaire de se prononcer sur la question de savoir si les voies de recours internes ont été épuisées par les requérants, puisqu’en tout état de cause, leur requête est irrecevable pour d’autres motifs.
La Cour rappelle que l’article 8 de la Convention protège le droit de l’individu au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance. La Convention ne reconnaît pas expressément le droit à un environnement sain et calme, mais lorsqu’une personne pâtit directement et gravement du bruit ou d’autres formes de pollution, une question peut se poser sous l’angle de l’article 8 (
Hatton et autres c. Royaume-Uni
[GC], n
o
36022/97, § 96, Recueil 2003-VIII). L’article 8 s’applique aux atteintes graves à l’environnement pouvant affecter le bien-être d’une personne et la priver de la jouissance de son domicile de manière à nuire à sa vie privée et familiale, sans pour autant mettre en grave danger sa santé (
López Ostra c.
Espagne
, 9 décembre 1994, série A n
o
303-C, pp. 54-55, §
51).
L’article 8 peut trouver à s’appliquer dans les affaires d’environnement, que la pollution soit directement causée par l’État ou que la responsabilité de ce dernier découle de l’absence d’une réglementation adéquate de l’activité du secteur privé. Si l’article 8 a essentiellement pour objet de prémunir l’individu contre des ingérences arbitraires des pouvoirs publics, il ne se contente pas d’astreindre l’État à s’abstenir de pareilles ingérences
: à
cet engagement plutôt négatif peuvent s’ajouter des obligations positives inhérentes à un respect effectif de la vie privée ou familiale (
Tatar c.
Roumanie
, n
o
67021/01, § 87, 27 janvier 2009).
En l’espèce, bien que les requérants ne s’en plaignent pas de manière explicite, la Cour estime que la circulation routière accrue a pu provoquer les nuisances susceptibles de les affecter. Il faut toutefois déterminer si l’intensité de ces désagréments a atteint un seuil minimum de gravité prescrit par la jurisprudence (
Leon et Agnieszka Kania c. Pologne
, n
o
12605/03, § 101, 21 juillet 2009). Cette appréciation est relative par essence
et dépend de l’ensemble des données de la cause, notamment de l’intensité et de la durée des nuisances, de leurs effets physiques et mentaux, du contexte général, ainsi que du fait de savoir si le préjudice occasionné aux requérants était comparable à celui lié aux risques environnementaux inhérents à une vie dans toute ville moderne (
Fadeïeva c. Russie
, n
o
‑
IV,
Fägerskiöld c. Suède
(déc.), n
o
‑
..., ou encore, plus récemment,
Mileva et autres c.
Bulgarie
, n
os
43449/02 et 21475/04, §§ 92-93, 25 novembre 2010).
D’emblée, la Cour tient à relever que le fait que les requérants n’aient pas été impliqués à la procédure administrative ayant donné lieu à
l’autorisation d’ériger le centre commercial à proximité de leurs propriétés à lui seul ne suffit pas pour les déclarer victimes d’une violation de la Convention (
Furlepa c. Pologne
(déc.), n
o
62101/00,18 mars 2008).
Elle note que, suite aux plaintes répétées des requérants, les mesurages techniques de la densité de circulation ont été effectués par les services compétents. Selon les résultats obtenus, la cause des désagréments occasionnés aux résidents n’était pas le nombre mais la vitesse des véhicules passant par leur quartier. Suite à cette conclusion, les autorités ont adopté les mesures censées améliorer la sécurité routière et optimiser la gestion du trafic dans le quartier concerné. Selon les éléments du dossier, non remis en cause par les requérants, ces démarches ont porté à conséquence et ont eu l’impact favorable sur leur situation.
Dans la mesure où les requérants semblent douter de la fiabilité des mesurages effectués et des résultats ainsi obtenus, la Cour relève que les intéressés n’ont soumis ni aux autorités nationales ni à la Cour de résultats des mesurages alternatifs qui auraient corroboré leurs doléances (voir,
mutatis mutandis
,
Zapletal c. République tchèque
(déc.), n
o
12720/06, 30
novembre 2010
;
Borysiewicz c. Pologne
, n
o
71146/01, § 53, 1
er
juillet 2008
;
Galev et autres c. Bulgarie
(déc.), n
o
18324/04, 29
septembre 2009). Ainsi, il n’a pas été établi que les nuisances susceptibles de les affecter dépassent les niveaux fixés par le droit interne, les standards internationaux pertinents ou vont au-delà des risques environnementaux inhérents à une vie dans toute ville moderne (
Fägerskiöld c. Suède
(déc.), n
o
37664/04, CEDH 2008-... (extraits), ou
a contrario
Deés c. Hongrie
, n
o
2345/06, 9 novembre 2010, § 23). De même, les requérants n’ont présenté aucun élément susceptible de prouver le préjudice éventuel sur leur propre santé ou sécurité ou celles de leurs familles causé par la circulation automobile dans leur quartier et les nuisances susceptibles d’en résulter (
Walkuska c. Pologne
(déc.), n
o
6817/04, 29 avril 2008).
La Cour note également que selon le plan local d’urbanisme de 1977, antérieur à celui de 1997 stipulant la possibilité d’implantation d’un centre commercial dans le secteur concerné, les terrains susceptibles d’être affectés à ce projet étaient qualifiés d’industriels. Ceci implique qu’au moment de l’acquisition de leurs propriétés respectives, les requérants auraient dû être avisés du fait qu’à l’avenir, les terrains concernés étaient susceptibles d’être utilisés pour les constructions de cette nature.
Enfin, dans la mesure où les requérants semblent remettre en cause l’adéquation des mesures prises par les autorités et leur imputent l’inaction, la Cour tient à rappeler qu’à maintes reprises, il a été jugé que, dans des affaires soulevant des questions liées à l’environnement, l’Etat doit jouir d’une marge d’appréciation étendue (
Taskin et autres c. Turquie
, n
o
46117, § 116,
Recueil
2004-X). Même si l’on aborde l’affaire sous l’angle d’une obligation positive de l’État d’adopter des mesures raisonnables et adéquates pour protéger les droits garantis par l’article 8 de la Convention (...), il faut avoir égard au juste équilibre à ménager entre les intérêts concurrents de l’individu et de la société dans son ensemble (
Powell et Rayner c. Royaume-Uni
, n
o
36022/97, Recueil 2003-VIII, § 41). De l’avis de la Cour, en l’espèce, compte tenu des mesures prises pour réduire la circulation routière dans le secteur habité par les requérants, les autorités ne sauraient être accusées d’être restées inactives. La Cour note que les solutions retenues par celles-ci étaient fondées sur les études effectuées préalablement par les services compétents et motivées par la nécessité de respecter un équilibre entre les divers intérêts concurrents en jeu (voir,
Hatton
et autres
, précité, §
128).
Compte tenu de tous les éléments susmentionnés, la Cour considère qu’il n’a pas été établi que les autorités ont manqué de prendre des mesures raisonnables pour protéger le droit des requérants garanti par l’article 8 de la Convention.
Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article
35
§
4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président