Comunicat la 12 februarie 2014 CINQUEP SECȚIUNEA N 7493/11 Yves LÉONZI împotriva Franței introdusă la 22 decembrie 2010 Cerere nr. 7494/11 Jean-Charles CORBET împotriva Franței introdusă la 28 decembrie 2010 Cerere nr. 7989/11 PARIS împotriva Franței introdusă la 28 decembrie 2010 EXPOSAT DE FAPTE Reclamanții, dnii Yves Leonzi (solicitarea nr. 7493/11), Jean-Charles Corbet (solicitarea nr. 7494/11) și Christian Paris (solicitarea nr. 7989/11) sunt resortisanți francezi născuți în 1957, 1952, 1954 și reședința în Boulogne Billancourt, Bursonne și, respectiv, La Varenne Saint-Hilaire. Dl Leonzi este reprezentat în fața Curții de către domnul Michel de Guillenchmidt, avocat la Paris. Domnii Corbet și Paris sunt reprezentați și de dl Vincent Ollivier, avocat la Paris. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Companiile aeriene franceze AOM și Air Liberté făceau parte din grupul Swissair, care a dat faliment în octombrie 2001 și a încetat orice activitate în martie 2002. La 29 mai 2001, la cererea Swissair, societățile din grupul AOM-Air Liberty au deținut bilanțul. printr-o hotărâre din 19 iunie 2001, Tribunalul de Comerț din Creteil a pus societățile grupului în redresare judiciară și a adoptat un plan de cesiune. Societatea Holco, pe care recurentul Corbet a creat-o în acest scop și al cărui director era, a încredințat cabinetului de avocatură al reclamantului Leonzi sarcina de a coordona activitatea societăților de avocatură asociate la pregătirea unei oferte de preluare a activelor. Prin hotărârea din 27 iulie 2001, Tribunalul de Comerț din Creteil a primit oferta de preluare parțială a societății Holco. În plus, a stabilit o tranzacție între acționarii grupului AOM-Air Liberté (Swissair și Taitbout Antibes BV), rechizitorul și organismele din cadrul procedurii colective, în temeiul căreia Swissair ar plăti o contribuție financiară voluntară de 1,32 miliarde de franci ( Valoarea 2012) pentru a finanța restructurarea, activitatea și preluarea personalului în schimbul renunțării celorlalte părți la orice acțiune împotriva persoanelor fizice sau juridice care constituiau Swissair sau Taitbout Antibes BV. Prin hotărârea din 1 august 2001, instanța homologua un alt protocol care prevedea plata de către foștii acționari a 50 000 000 FRF (aproximativ 9 400 000 EUR valoarea 2012) direct în mâinile administratorilor judiciari și în numele cumpărătorului, în vederea finanțării restructurării și a activității structurilor de redresare a activelor. O decizie din 13 septembrie 2001 a rectificat această hotărâre, precizând că societatea Holco beneficia de o posibilitate de înlocuire în beneficiul oricărei entități create în scopul redresării, cu condiția ca aceasta să o controleze. Societatea Holco a constituit un grup de societăți cu care era în frunte în calitate de holding. În ceea ce privește activitățile de întreținere, asistență pentru pistă, catering, curățare, gospodărie și emisiune de titluri de valoare de la o societate de transport de persoane, care era numită Air Lib, se precizează că, în cazul grupurilor de transport aerian, este vorba despre organizarea activităților de întreținere, de asistență pentru pistă, de Catering, de curățare, de întreținere și de emisiune de titluri de valoare. În același timp, societatea Holco a creat societățile Pegler & Blatch, Holco Lux și Mermoz. În eventualitatea lichidării societăților din cadrul grupului Holco, societatea Holco a continuat urmărirea penală a Swissair, care nu și-a îndeplinit decât parțial obligația de contribuție financiară. Aceasta a încheiat un contract cu societatea Holco în 2002, conform căruia ar primi 9 140 000 EUR ca remunerație pentru prestațiile sale, iar cea de-a doua, societate de drept luxemburgheză, avea ca obiect achiziționarea de societăți care aveau o activitate de promovare a exploatării societăților din grupul Holco, în special formarea piloților; aceasta era capitalizată în proporție de 5 000 A treia societate de drept olandez avea ca obiect achiziționarea aeronavelor și gestionarea flotei, care dispunea de o alocare de capital și de un cont curent de 12 200 000 EUR plătit de compania Holco. Corbet a elaborat o strategie de cumpărare, prin intermediul unor societăți terțe din Holco, create în acest scop, a acțiunilor unei societăți poloneze de aviație, Lot, în care Swissair deținea o participare puternică. Prin urmare, precum și prin alte acțiuni întreprinse de Holco pe baza protocoalelor menționate anterior, a forțat Swissair să plătească cel puțin o parte din sumele pe care le datora încă lui Holco. Șase societăți au fost create în acest scop: trei pentru achiziționarea de titluri de valoare de pe piața bursieră și decontarea comisioanelor către intermediari, dintre care Compania Comansville, care avea sediul social în Insulele Virgine Britanice; trei (din societățile de participații financiare luxemburgheze) pentru deținerea titlurilor astfel dobândite. Acest aranjament a fost realizat de un avocat luxemburghez, dl K. La cererea dlui Corbet, reclamantul Paris s-a constituit La încetarea plății, Air Lib a fost lichidată în instanță la 17 februarie 2003. La 26 februarie 2003, ministerul public din apropierea tribunalului de mari instanțe din Paris a deschis o anchetă preliminară privind suspiciunile de deturnare de active comise în cadrul companiei aeriene Air Lib. Aceasta a fost încredințată Brigăzii financiare a Poliției Judiciare din Paris. La 18 martie 2003, Adunarea Națională a decis să înființeze o comisie de anchetă privind cauzele economice și financiare ale falimentului Air Lib. să caute, de la preluarea companiei la 24 iulie 2001, toate cauzele dispariției Air Lib și să analizeze modul în care fondurile publice au fost mobilizate și cheltuite, în pierdere totală, în momentul în care această companie era în situația de depunere a bilanțului anunțată Comisia a organizat 27 de audieri și a primit 45 de martori, inclusiv sub jurământ dl Corbet, dl Leonzi și dl Paris, la 30 aprilie și 14 și 27 mai 2003. Comisia și-a prezentat raportul la 11 iunie 2003. Domnul Corbet și echipa cu care s-a înconjurat s-au îmbogățit puternic în condiții în care justiția ar putea fi interesată. Putem să rămânem la această constatare și să ne limităm la o simplă condamnare morală? Care ar putea fi urmările judiciare ale lucrărilor comisiei de anchetă? Comisia de anchetă nu a putut obține un răspuns la o serie de întrebări, în special pentru că dl Jean-Charles Corbet i-a opus secretul cazului și nu dispune de mijloace similare celor ale unui judecător de cercetare sau, desigur, de competența de a da instrucțiuni Parchetului. Cu toate acestea, este important ca comisia de anchetă să ajungă la limita extremă a competențelor sale, astfel încât președintele și raportorul comisiei de anchetă să își propună să facă uz de art. 40 din Codul de procedură penală, care are la dispoziție al doilea paragraf: orice autoritate constituită (...) care, în exercitarea atribuțiilor sale, dobândește cunoașterea unei infracțiuni sau a unei infracțiuni este obligată să emită fără întârziere un aviz în acest sens Procurorului Republicii și să transmită acestuia toate informațiile, procesele-verbale și actele aferente Printre faptele de care a auzit comisia de anchetă, plata anumitor prime, inclusiv prima de sosire a dlui Jean-Charles Corbett, ar putea constitui un abuz de bunuri sociale și ar putea intra sub incidența acestui articol; în plus, din punct de vedere civil, procurorul Republicii trebuie să examineze anumite elemente ale dosarului. Jean-Charles Corbett ar putea fi chemat în mod pasiv, Tribunalul de Comerț ar putea decide extinderea lichidării judiciare a Air Lib la alte filiale ale Holco aflate încă în activitate, având în vedere lucrările organelor procedurii colective și, în cele din urmă, Tribunalul ar putea iniția o procedură de lichidare judiciară împotriva oricărui conducător împotriva căruia poate fi identificat în special următorul fapt: A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-182/03 și C-278/03, ECLI:EU:C:2006:488, punctul 66. Pentru a contribui la această analiză, președintele comisiei de anchetă va transmite raportul comisiei procurorului general al Republicii. Raportul este precedat de un avanpost semnat de președintele comisiei, care subliniază în special următoarele: (...) Nu putem decât să ne întrebăm ce a numit dl Jean-Charles Corbett (...) decizii de gestionare A se vedea nota de subsol 1. Pe parcursul raportului (...), analizele de care dispunem ne determină să ne punem întrebări cu privire la mai multe aspecte care pot constitui încălcări ale legislației. - În primul rând, comisia și - a pus întrebări cu privire la sinceritatea și buna credință a angajamentelor luate în fața tribunalului comercial Creteil. Pe lângă faptul că planul de afaceri era supradimensionat din punct de vedere social și economic, garanțiile financiare (...) au putut fi prezentate doar cu scopul de a convinge instanța. Faptul că niciunul dintre aceste angajamente nu a fost respectat ulterior constituie într - adevăr un element important de întrebare. - Comisia a aflat că dl. Jean-Charles Corbet a intrat în legătură cu banca de afaceri CICB pretinzând că este președinte al Consiliului de supraveghere a fondurilor Concorde, deși ni s-a spus că nu a primit niciun mandat din partea acestui consiliu. Această prezentare este de natură să creeze o situație suspectă a cărei dimensiune va fi demonstrată în raport. - Contractul încheiat cu această bancă (...) ridică, de asemenea, alte întrebări cu privire la clauzele sale și la valoarea onorariilor care au fost plătite în temeiul ultimelor sale plăți. - Singurul acționar al holdingului și-a atribuit o primă de sosire considerabilă (855 000 EUR) în timp ce întreprinderea sa era în redresare și trebuia să facă față crizei provocate de atacurile din 11 septembrie. - Distribuția contribuției în valoare de 152,5 milioane EUR între diferitele filiale ale holdingului Holco, în special în străinătate, și mobilizarea foarte redusă a acestor fonduri (20 %) în favoarea companiei Air Lib în momentul în care aceasta din urmă se confrunta cu dificultăți grave și când se recurgea la fonduri publice reprezintă, de asemenea, o sursă de îngrijorare. Pe parcursul investigației noastre, am observat, de asemenea, erori de gestiune repetate și grave care ar putea justifica ca dl Jean-Jacques Corbett să facă obiectul unei acțiuni în despăgubire. - Faptul că dl Jean-Jacques Corbet a refuzat să depună bilanțul în decembrie 2001 și a continuat cu încăpățânare o exploatație deficitară poate constitui un motiv pentru inițierea unei proceduri de lichidare judiciară împotriva sa. - În cele din urmă, condițiile în care societatea IMCA a devenit proprietara filialei Mermoz a grupului Holco sunt în continuare surprinzătoare, precum și ultimul episod al reluării false a aerului Lib de către domnul de Vlieger. Din toate aceste motive prezentate în detaliu în acest raport, am decis, de comun acord cu raportorul, să transmit solemn raportul comisiei de anchetă, documentele anexate și concluziile noastre dlui procuror al Republicii Paris, pentru a analiza oportunitatea de a le da acțiunile civile sau penale pe care le merită. Vizitele la domiciliu și confiscările efectuate la 23 mai 2003, în temeiul articolului L. 16 B din Cartea procedurilor fiscale, un inspector fiscal la Hotărârea Națională de Investigații Fiscale din Pantin a solicitat judecătorului libertăților și detenției în apropierea tribunalului de mare instanță din Paris, autorizarea de a efectua vizite la domiciliu și sechestrate la sediul și la dependențele care ar putea fi ocupate, printre altele, de societățile Holco, M. Corbet și consiliile anterioare sau actuale ale societății Holco și ale domnului Corbett, domnul Leonzi și societatea de exercitare liberală cu răspundere limitată ( În cererea sa, administrația fiscală a indicat că societatea Holco a suspectat că utilizează societăți înregistrate în Țările de Jos, Luxemburg și Irlanda pentru a desfășura activități în Franța fără a încheia declarații fiscale și, prin urmare, a trecut de la documente inexacte sau fictive pentru a-și reduce rezultatele impozabile. Aceasta s-a bazat pe constatarea că societatea Holco a constituit o rezervă de peste 30 de milioane EUR pentru întreținerea aeronavelor pe care nu le deținea, că a plătit onorarii de prospectare unei bănci fără niciun motiv plauzibil și că M. Corbet conducea din Franța societățile Holco fără ca acestea să fie înregistrate la administrația fiscală franceză (reclamanții nu produc cererea administrației fiscale, dar rezultă din ordonanțele delegatului primului președinte al Curții de Apel din Paris din 7 mai 2009 (menționate mai jos). Judecătorul pentru libertăți și detenție a acceptat această cerere printr-o ordonanță din 23 mai 2003 (neproductivă). Vizitele la domiciliu au avut loc la 3 iunie 2003. Vizita a fost efectuată de agenți ai Direcției Naționale pentru Investigații Fiscale, însoțite de doi ofițeri de poliție judiciară de rang înalt numiți de judecătorul pentru libertăți și de detenție pentru a-l reprezenta. Au fost introduse mai multe documente, inclusiv un raport întocmit de un expert judiciar cu privire la fluxurile financiare dintre societatea Holco și filialele sale. Reprezentanții batilionului care au emis rezerve cu privire la unele dintre aceste documente în ceea ce privește caracterul lor confidențial, judecătorul pentru libertăți și detenție s-a dus la fața locului și a ordonat plasarea lor sub sigilare. Deschiderea sigiliului s-a făcut a doua zi în cabinetul judecătorului, care a decis în temeiul secretului profesional al restituirii imediate către dl Leonzi a anumitor documente, fără ca administrația să fi luat o copie și a autorizat sechestrarea pentru restul. documentele aflate în plicul sigilat care erau acoperite de secretul profesional [lui] au fost restituite Leonzi a formulat un recurs împotriva ordonanței din 23 mai 2003 (singura cale de atac atunci când este posibil), pe care Curtea de Casație o va respinge printr-o hotărâre din 6 aprilie 2005. Ulterior, în cadrul executării Hotărârii Ravon și a altor c. Franța 18497/03, 21 februarie 2008), legiuitorul a deschis posibilitatea de a interveni în fața primului președinte al Curții de Apel împotriva ordonanțelor luate în temeiul articolului L. 16 B din Cartea procedurilor fiscale (Legea nr. 2008-76 din 4 august 2008). Leonzi a făcut apel în decembrie 2008 la primul președinte al Curții de Apel din Paris împotriva ordonanței din 23 mai 2003 și a procesului-verbal de sesizare din 3 iunie 2003. Aceste acțiuni au fost respinse după o examinare pe fond prin ordonanțe ale delegatului primului președinte al Curții de Apel din Paris din 7 mai 2009. La data de 22 iulie 2003, dl Corbett a fost reținut în arest. La 24 iulie 2003, a fost deschisă o informare judiciară împotriva lui de către șefii abuzului de încredere și de bunuri sociale. September 2008 pentru complicitate la aceste fapte. Dl Paris a fost pus sub acuzare la 3 decembrie 2003 al șefului de audit al abuzului de bunuri sociale. La 19 septembrie 2003, documentele confiscate în conformitate cu articolul L. B din Cartea procedurilor fiscale au fost depuse la dosarul investigației. Reclamanții, precum și alte trei persoane fizice și o persoană juridică au fost trimiși în fața Tribunalului Penal din Paris printr-o ordonanță din 21 martie 2005. Prin hotărârea din 25 septembrie 2007, Camera Corecțională a Tribunalului de Mare Instanță din Paris l-a declarat vinovat pe dl Corbet de abuz de încredere și de abuz de bunuri sociale și l-a condamnat la patru ani de închisoare cu o suri de 18 luni, la o amendă de 300 000. La o interdicție de a exercita un mandat social timp de cinci ani și de a plăti daune. Ea a declarat că dl Leonzi este vinovat de complicitate și abuz de bunuri sociale și l-a condamnat la trei ani de închisoare cu o suspendare de 18 luni, la o amendă de 300. La o interdicție de a exercita profesia de avocat timp de doi ani și la plata despăgubirilor, a declarat că dl Paris este vinovat de abuz de bunuri sociale și l-a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare. Camera corecțională a Curții de Apel din Paris a confirmat această hotărâre printr-o hotărâre din 27 februarie 2009. În special, Comisia a respins teza reclamanților Corbet și Leonzi potrivit căreia utilizarea în procedura penală a declarațiilor pe care le-au făcut sub presiune în fața comisiei parlamentare de anchetă a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție, în special dreptul acestora de a nu contribui la propria lor incriminare. Într-adevăr, Comisia a constatat că raportul Comisiei de anchetă nu era singurul suport pentru urmărirea penală, întrucât rechizitoriul introductiv viza, de asemenea, procedura diligentă a Brigăzii financiare, precum și revelațiile lui Tracfin din 27 iunie și 3 și 8 iulie 2003. În continuare, Comisia a subliniat faptul că transmiterea acestui raport a fost efectuată de președintele comisiei, care a acționat în temeiul articolului 40 din Codul de procedură penală, care precizează că orice autoritate constituită care, în exercitarea atribuțiilor sale, dobândește cunoștință de o infracțiune sau de o infracțiune, este obligată să emită fără întârziere un aviz în acest sens Procurorului Republicii și să îi transmită acesteia toate informațiile, procesele-verbale și actele aferente. În plus, Comisia a considerat că reclamanții nu au putut susține o încălcare a drepturilor lor, deoarece au contestat întotdeauna orice deviere, ei nu au pus sub semnul întrebării conținutul declarațiilor lor în niciun stadiu al procedurii. va fi de competența (...) să aprecieze forța probatorie a unei sau a alte declarații având în vedere circumstanțele în care aceasta [a fost] în mai mult decât împrejurarea că reclamantul Leonzi nu a fost confruntat cu M K. din cauza refuzului său de a se prezenta nu a privat persoana interesată de dreptul său la un proces echitabil; ea a subliniat că, pentru a justifica refuzul său, M. a susținut că autoritățile luxemburgheze au fost acuzate împotriva sa cu privire la faptele care fac obiectul sesizării pariziane, că nu există contradicții între declarațiile sale și cele ale reclamanților, în special în ceea ce privește structurile create și mișcările de fonduri care au intervenit în beneficiul societăților offshore și că declarațiile sale ar fi apreciate în ceea ce privește refuzul său de a se prezenta. Camera corecțională reține, de asemenea, că din dosarul pe care dl K. l-a încheiat cu autoritățile judiciare nu reiese că un acord de natură să afecteze echitatea procedurii, subliniind în special că nu se putea reține că [M. K.] a fost plasat în situația acestor mafioți care vând uneori cu justiția în Italia sau în Statele Unite ale Americii (...) La 30 iunie 2010, Curtea de Casație a respins recursul formulat de solicitanți prin intermediul în special al încălcării articolului 6 din convenție. În versiunea sa în vigoare la data faptelor, art. 6 din Ordonanța din 17 noiembrie 1958 privind funcționarea adunărilor parlamentare a fost astfel formulat. I. - Pe lângă comisiile menționate la art. 43 din Constituție, pot fi create în cadrul fiecărei adunări parlamentare a comisiilor de anchetă; se aplică dispozițiile de mai jos. Comisia de anchetă este formată pentru a colecta informații fie cu privire la fapte determinate, fie cu privire la gestionarea serviciilor publice sau a întreprinderilor naționale, în vederea prezentării concluziilor la adunarea care le-a creat. Nu se poate înființa o comisie de anchetă cu privire la fapte care au dus la urmărirea penală și atâta timp cât aceste proceduri sunt în curs de desfășurare. Dacă a fost deja creată o comisie, misiunea sa se încheie imediat după deschiderea unei informații judiciare cu privire la faptele asupra cărora este responsabilă de anchetă. Membrii comisiilor de anchetă sunt desemnați astfel încât să asigure o reprezentare proporțională a grupurilor politice. Comisioanele de anchetă au un caracter temporar, misiunea lor se încheie prin depunerea raportului lor și, cel târziu, la expirarea unui termen de șase luni de la data adoptării rezoluției care le-a creat și nu pot fi reconstituite cu același obiect înainte de expirarea unui termen de douăsprezece luni de la încheierea misiunii lor. II. Articolele L. 135-5 și L. 132-4 din Codul jurisdicțiilor financiare se aplică comisiilor de anchetă în aceleași condiții ca și comisiilor de finanțe. Raportorii comisiilor de anchetă își exercită misiunea pe bază de documente și la fața locului. Aceștia sunt autorizați să își comunice toate documentele de serviciu, cu excepția celor cu caracter secret și în ceea ce privește apărarea națională, afacerile externe, securitatea internă sau externă a statului și sub rezerva respectării principiului separării de autoritatea judiciară și de alte competențe. Orice persoană a cărei audiere a fost considerată utilă de către o comisie de anchetă este obligată să dea curs convocării care i-a fost emisă, dacă este necesar, de către un aprod sau un agent al forței publice, la cererea președintelui comisiei, cu excepția minorilor de șaisprezece ani, este audiată sub jurământ. În plus, aceasta este obligată să depună, sub rezerva dispozițiilor articolelor 226-13 și 226-14 din Codul penal. Orice persoană care participă sau a participat la lucrările Comisiei bancare, ale Comitetului instituțiilor de credit și ale societăților de investiții, ale Comisiei pentru operațiuni de bursă, ale Consiliului piețelor financiare, ale Consiliului de disciplină al gestiunii financiare sau ale Comisiei pentru controlul asigurărilor este delegată de secretul profesional față de comisie, în cazul în care aceasta a decis aplicarea secretului în conformitate cu dispozițiile primului paragraf din IV. În acest caz, raportul publicat la sfârșitul lucrărilor comisiei și niciun alt document public nu va putea raporta informațiile colectate prin ridicarea secretului profesional. III. Persoana care nu compară sau refuză să depună sau să depună jurământ în fața unei comisii de anchetă este pasibilă de doi ani de închisoare și de 7500 EUR de amendă. Refuzul de a comunica documentele menționate la al doilea paragraf al II-lea este pasibil de aceleași pedepse. În cazurile menționate la cele două paragrafe anterioare, Tribunalul poate, de asemenea, pronunța, integral sau parțial, interdicția de exercitare a drepturilor civile menționate la art. 131-26 din Codul penal, pentru o perioadă maximă de doi ani de la data la care persoana condamnată a fost condamnată. În cazul mărturiei false sau suborării martorilor, se aplică dispozițiile articolelor 434-13, 434-14 și, respectiv, 434-15 din Codul penal; urmărirea penală prevăzută la prezentul articol se efectuează la cererea președintelui comisiei sau, în cazul în care raportul comisiei a fost publicat, la cererea biroului adunării interesate. IV. Audierile efectuate de comisiile de anchetă sunt publice; comisiile organizează această publicitate prin mijloacele pe care le aleg; cu toate acestea, ele pot decide aplicarea secretului; în acest caz, se aplică dispozițiile ultimului paragraf din prezentul articol. Adunarea interesată poate decide, printr-un vot special și după ce s-a constituit într-un comitet secret, să nu autorizeze publicarea în întregime sau parțial a raportului unei comisii de anchetă. Se va pedepsi pentru pedepsele prevăzute la art. 226-13 din Codul penal orice persoană care, în termen de 30 de ani, va divulga sau va publica informații privind activitatea nepublică a unei comisii de anchetă, cu excepția cazului în care raportul publicat la sfârșitul lucrărilor comisiei a raportat această informație. În conformitate cu al doilea paragraf al articolului 40 din Codul de procedură penală, orice autoritate constituită, orice ofițer public sau funcționar care, în exercitarea funcțiilor sale, dobândește cunoștință de o infracțiune sau de o infracțiune este obligată să dea un aviz fără întârziere procurorului Republicii și să transmită acestuia toate informațiile, procesele-verbale și actele conexe. 16 B din Cartea procedurilor fiscale permite autorității judiciare să autorizeze administrarea impozitelor, în cazul în care există prezumții că un contribuabil se abține de la stabilirea sau plata impozitelor pe venit sau pe profit sau pe taxa pe valoarea adăugată, să caute dovada acestor acțiuni prin efectuarea de vizite în orice loc, chiar private, în care documentele și documentele aferente pot fi deținute și confiscate. GRIFS invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție și dreptul oricărei persoane arestate sau deținute în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) de a fi reținuți imediat în fața unui judecător, recurentul Corbet (solicitarea nr. 7494/11) se plânge că, aflat în custodie la 22 iulie 2003, ora 14:00. Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 2 din convenție, reclamanții denunță o încălcare a dreptului lor de a-și păstra tăcerea și de a nu contribui la propria incriminare, a dreptului la prezumția de nevinovăție și a dreptului la apărare ca urmare a faptului că raportul comisiei parlamentare însărcinat cu anchetarea cauzelor economice și financiare ale dispariției Air library a fost transmis procurorului public și a servit drept bază pentru urmărirea penală a acestora. În această privință, ele indică faptul că, în fața comisiei parlamentare de anchetă, aceștia erau obligați să se prezinte, să jure, să depună și să prezinte orice document necesar, sub sancțiuni penale de până la doi ani de închisoare, ceea ce ar constitui o constrângere incompatibilă cu articolul Întrebărilor părților (a) Recurentul Corbet (reclamantul n 7494/11) dispunea de o cale de atac internă în conformitate cu cerințele art. 35 din Convenție, permițându-i să denunțe o încălcare a art. 5 alin. (1) și/sau (3), din cauza privării de libertate care a făcut obiectul acesteia între 22 iulie 2003 și 14:00 la 24 iulie 2003, ora 19:30? (b) privarea de libertate astfel suferită la 24 iulie 2003 între orele 14 și 19:00. ora 43 a avut o bază legală, în conformitate cu cerințele articolului 5 alineatul (1) din convenție (c) Reclamantul Corbet a fost adus imediat în fața instanței sau a unui alt magistrat autorizat de lege să exercite funcții judiciare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A existat o încălcare a dreptului reclamanților la un proces echitabil pe care îl garantează art. 6 alineatul (1) din Convenție, din cauza utilizării în cadrul procedurii penale în care au făcut obiectul declarațiilor pe care le-au făcut în fața comisiei de anchetă a Adunării naționale, având în vedere faptul că refuzul de a se prezenta în fața unei astfel de comisii, de a depune jurământ sau de a răspunde la întrebările sale este pasibil de o închisoare de doi ani și de o amendă de 7 ani. 500 EUR
Communiquée le 12 février 2014
Requête n
o
7493/11
Yves LÉONZI contre la France
introduite le 22 décembre 2010
Requête n
o
7494/11
Jean-Charles CORBET contre la France
introduite le 28 décembre 2010
Requête n
o
7989/11
Christian PARIS contre la France
introduite le 28 décembre 2010
Les requérants, MM. Yves Léonzi (requête n
o
7493/11), Jean-Charles Corbet (requête n
o
7494/11) et Christian Paris (requête n
o
7989/11) sont des ressortissants français nés en 1957, 1952 et 1954 et résidant à Boulogne Billancourt, Boursonne et La Varenne Saint-Hilaire, respectivement. M.
Léonzi est représenté devant la Cour par M
e
Michel de Guillenchmidt, avocat à Paris. MM. Corbet et Paris sont représentés par M
e
Vincent Ollivier, avocat à Paris également.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Les compagnies aériennes françaises AOM et Air Liberté faisaient partie du groupe Swissair, qui a fait faillite en octobre 2001 et a cessé toute activité en mars 2002.
1.
Le dépôt de bilan et la liquidation judiciaire
Le 29 mai 2001, à la demande de Swissair, les sociétés composant le groupe AOM-Air Liberté déposèrent le bilan. Par un jugement du 19 juin 2001, le tribunal de commerce de Créteil plaça les sociétés du groupe en redressement judiciaire et arrêta un plan de cession.
La société Holco, que le requérant Corbet avait créée à cette fin et dont il était le dirigeant, confia au cabinet d'avocats du requérant Léonzi le soin de coordonner l'activité des cabinets d'avocats associés à la préparation d'une offre de reprise des actifs. Par un jugement du 27 juillet 2001, le tribunal de commerce de Créteil accueillit l'offre de reprise partielle de la société Holco. En outre, il homologua une transaction entre les actionnaires du groupe AOM-Air Liberté (Swissair et Taitbout Antibes BV), le repreneur et les organes de la procédure collective, aux termes de laquelle Swissair verserait une contribution financière volontaire de 1,32 milliards de francs («
FRF
») (environ 248
000
000 d'euros («
EUR
») valeur 2012) pour financer la restructuration, l'activité et la reprise des effectifs en contrepartie de la renonciation par les autres parties de toute action contre les personnes physiques ou morales qui constituaient Swissair ou Taitbout Antibes BV. Par un jugement du 1
er
août 2001, le tribunal homologua un autre protocole prévoyant le versement par les anciens actionnaires de 50
000
000 FRF (environ 9
400
000 EUR valeur 2012) directement entre les mains des administrateurs judiciaires et pour le compte du repreneur, aux fins du financement de la restructuration et de l'activité des structures de reprise des actifs. Une décision du 13 septembre 2001 rectifia ce jugement, précisant que la société Holco bénéficiait d'une faculté de substitution au profit de toute entité créée pour les besoins de la reprise, sous réserve qu'elle la contrôle.
La société Holco constitua un groupe de sociétés dont elle était en tête en qualité de société holding. Composé de six filiales, ce groupe adoptait une structure en «
râteau
» – caractéristique des groupes de transports aériens, indiquent les requérants – qui consiste à organiser les activités de maintenance, d'assistance piste, de
catering
, de nettoyage, de ménage et d'émission de titres à côté d'une société d'exploitation de transports de personnes, laquelle était dénommée Air Lib.
Parallèlement, la société Holco créa les sociétés Pegler & Blatch, Holco Lux et Mermoz. La première avait pour objet de permettre, dans l'éventualité d'une liquidation des sociétés du groupe Holco, la continuation des poursuites à l'encontre de Swissair qui ne s'était acquittée que partiellement de son obligation de contribution financière. Elle passa un contrat avec la société Holco en 2002 aux termes duquel elle percevrait 9
140
000 EUR en rémunération de ses prestations. La seconde, société de droit luxembourgeois, avait pour objet l'acquisition de sociétés ayant une activité permettant de favoriser l'exploitation de sociétés du groupe Holco, notamment la formation des pilotes
; elle était capitalisée à hauteur de 5
000
000 EUR par la société Holco. La troisième, société de droit néerlandais, avait pour objet l'acquisition des aéronefs et la gestion de la flotte
; elle disposait d'une dotation en capital et compte courant de 12
200
000 EUR versée par la société Holco.
Par ailleurs, M. Corbet mit en place une stratégie consistant à racheter, par le biais de sociétés tierces à Holco, créées à cet effet, des actions d'une société polonaise d'aviation dénommée Lot dans laquelle Swissair détenait une forte participation. Il s'agissait par ce biais ainsi que par d'autres actions menées par Holco sur le fondement des protocoles précités, de forcer Swissair à verser au moins une partie des sommes qu'elle devait encore à Holco. Six sociétés furent créées à cette fin
: trois pour l'acquisition des titres sur le marché boursier et le règlement des commissions aux intermédiaires, dont
la société Comansville, qui avait son siège social dans les îles vierges britanniques ; trois (des sociétés de participations financières luxembourgeoises) pour la détention des titres ainsi acquis. Ce montage fut réalisé par un avocat luxembourgeois, M
e
K. A la demande de M. Corbet, le requérant Paris se constitua «
ayant droit économique
» de la société Comansville, sur le compte de laquelle 755
000
EUR furent virés.
En cessation de paiement, la société Air Lib fut placée en liquidation judiciaire le 17 février 2003.
2.
L'enquête préliminaire et les travaux de la commission d'enquête de l'Assemblée nationale
Le 26 février 2003, le ministère public près le tribunal de grande instance de Paris ouvrit une enquête préliminaire portant sur des soupçons de détournement d'actifs commis au sein de la compagnie aérienne Air Lib. Elle fut confiée à la brigade financière de la police judiciaire de Paris.
Le 18 mars 2003, l'Assemblée nationale décida de créer une commission d'enquête sur les causes économiques et financières de la faillite d'Air Lib. Elle avait plus précisément pour mission de «
rechercher, depuis la reprise de la société le 24 juillet 2001, toutes les causes de la disparition d'Air Lib et de s'interroger sur la manière dont les fonds publics [avaient] été mobilisés et dépensés, en pure perte au moment où cette compagnie était en situation de dépôt de bilan annoncé
». La commission procéda à vingt-sept auditions et entendit quarante-cinq témoins. Elle entendit notamment sous serment M.
Corbet, M
e
Léonzi et M. Paris, les 30 avril et 14 et 27 mai 2003.
La commission déposa son rapport le 11 juin 2003. Il indique notamment ce qui suit en conclusion
:
«
(...) M. Corbet et l'équipe dont il s'est entouré se sont fortement enrichis dans des conditions auxquelles la justice pourrait s'intéresser. Peut-on en rester à ce constat et se limiter à une simple condamnation morale
? Quelles pourraient être les suites judiciaires des travaux de la commission d'enquête
?
La commission d'enquête n'a pu obtenir de réponse à un certain nombre de questions, notamment parce que M. Jean-Charles Corbet lui a opposé le secret des affaires. Elle ne dispose pas de moyens similaires à ceux d'un juge d'instruction, ni, naturellement, du pouvoir de donner des instructions au Parquet. Néanmoins, il importe que la commission d'enquête aille jusqu'à l'extrême limite de ses pouvoirs. Ainsi, le président et le rapporteur de la commission d'enquête se proposent-ils de faire usage de l'article 40 du code de procédure pénale qui dispose en son second alinéa
: «
(...)
toute autorité constituée (...) qui, dans l'exercice de ses fonctions, acquiert la connaissance d'un crime ou d'un délit est tenu d'en donner avis sans délai au procureur de la République et de transmettre à ce magistrat tous les renseignements, procès-verbaux et actes qui y sont relatifs
».
Parmi les faits dont la commission d'enquête a eu connaissance, le versement de certaines primes, notamment la prime d'arrivée de M. Jean-Charles Corbet, pourrait être constitutif d'abus de bien social et relever de cet article.
Par ailleurs, sur le plan civil, il appartient au procureur de la République d'examiner certains éléments du dossier. Plusieurs pistes peuvent être envisagées
: M. Jean-Charles Corbet pourrait être appelé en comblement de passif, le tribunal de commerce pourrait décider d'étendre la liquidation judiciaire d'Air Lib à d'autres filiales d'Holco encore en activité au vu des travaux des organes de la procédure collective et, enfin, le tribunal pourrait ouvrir une procédure de liquidation judiciaire à l'encontre de tout dirigeant contre lequel peut être relevé notamment le fait suivant
: «
avoir poursuivi abusivement, dans un intérêt personnel, une exploitation déficitaire qui ne pouvait conduire qu'à la cessation de paiement de la personne morale
» en application de l'article L. 624-5 du code de commerce relatif à la mise personnelle en redressement et liquidation judiciaires.
Afin de contribuer à cette analyse, le président de la commission d'enquête transmettra le rapport de la commission au procureur de la République.
»
Le rapport est précédé d'un avant-propos signé par le président de la commission, qui souligne notamment ceci :
«
(...) On ne peut que s'interroger à propos de ce que M. Jean-Charles Corbet a appelé (...) des «
décisions de gestion
» qui ont conduit à répartir une partie de la contribution de Swissair entre diverses filiales, notamment étrangères, et à refuser d'utiliser ces moyens lorsque Air Lib a rencontré des difficultés, au nom du risque que le groupe Holco soit accusé de se livrer à du «
soutien abusif
»
!
(...) Tout au long du rapport (...), les analyses dont nous disposons nous conduisent à nous interroger sur plusieurs points qui peuvent constituer des infractions à la législation.
- Tout d'abord, la commission s'est posé des questions quant à la sincérité et la bonne foi des engagements pris devant le tribunal de commerce de Créteil. Outre que le plan d'affaires était surdimensionné socialement et économiquement, les garanties financières (...) ont pu être présentées dans le seul but de convaincre le tribunal. Le fait qu'aucun de ces engagements n'ait été respecté par la suite constitue en effet un élément lourd d'interrogation.
- La commission a appris que M. Jean-Charles Corbet était entré en relation avec la banque d'affaire CICB en se prévalant de sa qualité de président du conseil de surveillance des fonds Concorde alors qu'il nous a été indiqué qu'il n'avait apparemment pas reçu de mandat de la part de ce conseil. Cette présentation est de nature à créer une situation suspecte dont le rapport démontrera la dimension.
- Le contrat conclu avec cette banque (...) soulève également d'autres interrogations quant à ses clauses et quant au montant des honoraires qui ont été versés en application de ses dernières.
- L'unique actionnaire de la holding s'est attribué une prime d'arrivée d'un montant considérable (855
000 euros) alors que son entreprise était en redressement et devait affronter la crise induite par les attentats du 11 septembre.
- La répartition de la contribution Swissair – 152,5 millions d'euros – entre les différentes filiales de la holding Holco, notamment à l'étranger, et la très faible mobilisation de ces fonds (20
%) en faveur de la société d'exploitation Air Lib au moment où cette dernière rencontrait de très sérieuses difficultés et où il était fait appel aux fonds publics sont aussi une source d'interrogations préoccupantes.
- Tout au long de notre enquête, nous avons également constaté des erreurs de gestion répétées et graves qui pourraient justifier que M. Jean-Jacques Corbet fasse l'objet d'un recours en comblement de passif.
- Le fait que M. Jean-Jacques Corbet ait refusé de déposer le bilan en décembre 2001 et ait avec obstination poursuivi une exploitation déficitaire est susceptible d'être un motif d'ouvrir une procédure de liquidation judiciaire à son encontre.
- Enfin, les conditions dans lesquelles la société IMCA est devenue propriétaire de la filiale Mermoz du groupe Holco demeurent surprenantes tout comme le dernier épisode de la fausse reprise d'air Lib par M. de Vlieger.
Pour toutes ces raisons exposées de manière détaillées par ce rapport, j'ai décidé, en accord avec le rapporteur, de transmettre solennellement le rapport de la commission d'enquête, les documents annexes et nos conclusions à Monsieur le procureur de la République de Paris afin qu'il examine l'opportunité de leur donner les suites civiles ou pénales qu'ils méritent.
»
3.
Les visites domiciliaires et saisies
Le 23 mai 2003, sur le fondement de l'article L. 16 B du Livre des procédures fiscales, un inspecteur des impôts à la direction nationale d'enquêtes fiscales de Pantin sollicita du juge des libertés et de la détention près le tribunal de grande instance de Paris, l'autorisation de procéder à des visites domiciliaires et saisies dans les locaux et dépendances susceptibles d'être occupés par, notamment, les sociétés Holco, M. Corbet et les conseils passés ou actuels de la société Holco et de M. Corbet, M
e
Léonzi et la société d'exercice libéral à responsabilité limitée («
») Léonzi.
L'administration fiscale indiquait dans sa demande soupçonner la société Holco d'utiliser des sociétés enregistrées aux Pays-Bas, au Luxembourg et en Irlande pour effectuer des activités en France sans y souscrire de déclarations fiscales et de passer ainsi des écritures inexactes ou fictives afin de minorer ses résultats imposables. Elle se fondait sur le constat que la société Holco avait constitué une provision de plus de 30 000 000 EUR pour la maintenance d'avions qu'elle ne possédait pas, qu'elle avait versé des honoraires de prospection à une banque sans raisons plausible et que M.
Corbet dirigeait depuis la France les sociétés Holco sans que celles-ci soient répertoriées auprès de l'administration fiscale française (les requérants ne produisent pas la demande de l'administration fiscale, mais cela ressort des ordonnances du délégué du premier président de la cour d'appel de Paris du 7 mai 2009 (mentionnées ci-après)). Le juge des libertés et de la détention fit droit à cette demande par une ordonnance du 23 mai 2003 (non produite).
Les visites domiciliaires eurent lieu le 3 juin 2003. Le cabinet de M
e
Léonzi en fit notamment l'objet. M
e
Léonzi était alors le conseil de la société Holco dans plusieurs procédures, notamment devant le tribunal de commerce de Créteil. La visite y fut effectuée par des agents de la direction nationale des enquêtes fiscales accompagnés de deux officiers de police judiciaire de haut grade désignés par le juge des libertés et de la détention pour le représenter. Elle se déroula en présence de deux représentants du bâtonnier de l'ordre des avocats de Paris. Plusieurs documents furent saisis, dont un rapport établi par un expert judiciaire relatif aux flux financiers entre la société Holco et ses filiales. Les représentants du bâtonnier ayant émis des réserves quant à certaines de ces pièces eu égard à leur caractère confidentiel, le juge des libertés et de la détention se rendit sur place et ordonna leur placement sous scellés. L'ouverture des scellés se fit le lendemain dans le cabinet du juge, qui décida en vertu du secret professionnel de la restitution immédiate à M
e
Léonzi de certains documents sans que l'administration en ait pris copie et autorisa la saisie pour le reste. M
e
Léonzi indique dans sa requête que «
les documents se trouvant dans l'enveloppe scellée qui étaient couverts par le secret professionnels [lui] ont été restitués
».
M
e
Léonzi forma un pourvoi en cassation contre l'ordonnance du 23 mai 2003 (seule voie de recours alors possible), que la Cour de cassation rejettera par un arrêt du 6 avril 2005.
Par la suite, dans le cadre de l'exécution de l'arrêt
Ravon et autres c.
France
(n
o
18497/03, 21 février 2008), le législateur ouvrit la possibilité d'interjeter appel devant le premier président de la cour d'appel contre les ordonnances prises en application de l'article L. 16 B du Livre des procédures fiscales (loi n
o
2008-76 du 4 août 2008). Des dispositions transitoires le permettant, M
e
Léonzi interjeta appel en décembre 2008 devant le premier président de la cour d'appel de Paris contre notamment l'ordonnance du 23 mai 2003 et le procès-verbal de saisie du 3 juin 2003. Ces recours furent rejetés après un examen au fond par des ordonnances du délégué du premier président de la cour d'appel de Paris du 7 mai 2009. Les pourvois formés contre ces dernières furent rejetés le 15 juin 2010.
4.
Les poursuites pénales
Le 22 juillet 2003, M. Corbet fut placé en garde à vue. Le 24 juillet 2003, une information judiciaire fut ouverte contre lui des chefs d'abus de confiance et d'abus de biens sociaux. M
e
Léonzi fut mis en examen le 8
septembre 2008 pour, notamment, complicité de ces faits. M. Paris fut mis en examen le 3 décembre 2003 du chef de recel d'abus de biens sociaux.
Le 19 septembre 2003, des pièces saisies en application de l'article L.
16
B du Livre des procédures fiscales furent versées au dossier de l'instruction.
Les requérants ainsi que trois autres individus et une personne morale furent renvoyés devant le tribunal correctionnel de Paris par une ordonnance du 21 mars 2005.
Par un jugement du 25 septembre 2007, la chambre correctionnelle du tribunal de grande instance de Paris déclara M. Corbet coupable d'abus de confiance et d'abus de biens sociaux et le condamna à quatre ans d'emprisonnement avec un suris de dix-huit mois, à une amende de 300
000
EUR, à une interdiction d'exercer un mandat social durant cinq ans et au paiement de dommages et intérêts. Elle déclara M
e
Léonzi coupable de complicité et recel d'abus de biens sociaux et le condamna à trois ans d'emprisonnement avec un sursis de dix-huit mois, à une amende de 300
000 EUR, à une interdiction d'exercer la profession d'avocat pendant deux ans, et au payement de dommages et intérêts. Elle déclara M. Paris coupable de recel d'abus de biens sociaux et le condamna à huit mois d'emprisonnement avec sursis.
La chambre correctionnelle de la cour d'appel de Paris confirma ce jugement par un arrêt du 27 février 2009. En particulier, elle rejeta la thèse des requérants Corbet et Léonzi selon laquelle l'utilisation dans la procédure pénale des déclarations qu'ils avaient faites sous la contrainte devant la commission d'enquête parlementaire avait porté atteinte à l'article 6 § 1 de la Convention, notamment à leur droit de ne pas contribuer à leur propre incrimination. Elle constata en effet que le rapport de la commission d'enquête n'était pas le support exclusif des poursuites puisque le réquisitoire introductif visait aussi la procédure diligentée par la brigade financière ainsi que des révélations de Tracfin des 27 juin et 3 et 8 juillet 2003. Elle souligna ensuite que la transmission de ce rapport était le fait du président de la commission, lequel agissait dans le cadre de l'article 40 du code de procédure pénale, qui précise que toute autorité constituée qui, dans l'exercice de ses fonctions, acquiert la connaissance d'un crime ou d'un délit, est tenu d'en donner avis sans délai au Procureur de la République et de lui transmettre tous les renseignements, procès-verbaux et actes qui y sont relatifs. Elle considéra de plus que les requérants ne pouvaient arguer d'une atteinte à leurs droits puisqu'ayant toujours contesté avoir commis le moindre détournement, ils n'avaient à aucun stade de la procédure remis en cause la teneur de leurs déclarations. Elle souligna enfin qu'il lui «
appartiendra[it] (...) d'apprécier la force probante de telle ou telle déclaration au regard des circonstances dans lesquelles celle-ci [était] intervenue
». La chambre correctionnelle jugea de plus que la circonstance que le requérant Léonzi n'avait pas été confronté à M
e
e
e
que l'on ne [pouvait] retenir que [M
e
mafieux repentis
» qui «
dealent
» parfois avec la justice en Italie ou aux Etats-Unis
» (...)
».
Le 30 juin 2010, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par les requérants au moyen notamment de violations de l'article 6 de la Convention.
B.
Le droit interne pertinent
Dans sa version en vigueur à l'époque des faits, l'article 6 de l'ordonnance du 17 novembre 1958 relative au fonctionnement des assemblées parlementaires était ainsi libellé
:
«
Les commissions d'enquête sont formées pour recueillir des éléments d'information soit sur des faits déterminés, soit sur la gestion des services publics ou des entreprises nationales, en vue de soumettre leurs conclusions à l'assemblée qui les a créées.
Il ne peut être créé de commission d'enquête sur des faits ayant donné lieu à des poursuites judiciaires et aussi longtemps que ces poursuites sont en cours. Si une commission a déjà été créée, sa mission prend fin dès l'ouverture d'une information judiciaire relative aux faits sur lesquels elle est chargée d'enquêter.
Les membres des commissions d'enquête sont désignés de façon à y assurer une représentation proportionnelle des groupes politiques.
Les commissions d'enquête ont un caractère temporaire. Leur mission prend fin par le dépôt de leur rapport et, au plus tard, à l'expiration d'un délai de six mois à compter de la date de l'adoption de la résolution qui les a créées. Elles ne peuvent être reconstituées avec le même objet avant l'expiration d'un délai de douze mois à compter de la fin de leur mission.
II. Les articles L. 135-5 et L. 132-4 du code des juridictions financières sont applicables aux commissions d'enquête dans les mêmes conditions qu'aux commissions des finances.
Les rapporteurs des commissions d'enquête exercent leur mission sur pièces et sur place. Tous les renseignements de nature à faciliter cette mission doivent leur être fournis. Ils sont habilités à se faire communiquer tous documents de service, à l'exception de ceux revêtant un caractère secret et concernant la défense nationale, les affaires étrangères, la sécurité intérieure ou extérieure de l'Etat, et sous réserve du respect du principe de la séparation de l'autorité judiciaire et des autres pouvoirs.
Toute personne dont une commission d'enquête a jugé l'audition utile est tenue de déférer à la convocation qui lui est délivrée, si besoin est, par un huissier ou un agent de la force publique, à la requête du président de la commission. A l'exception des mineurs de seize ans, elle est entendue sous serment. Elle est, en outre, tenue de déposer, sous réserve des dispositions des articles 226-13 et 226-14 du code pénal.
Toute personne qui participe ou a participé aux travaux de la Commission bancaire, du Comité des établissements de crédit et des entreprises d'investissement, de la Commission des opérations de bourse, du Conseil des marchés financiers, du Conseil de discipline de la gestion financière ou de la Commission de contrôle des assurances est déliée du secret professionnel à l'égard de la commission, lorsque celle-ci a décidé l'application du secret conformément aux dispositions du premier alinéa du IV. Dans ce cas, le rapport publié à la fin des travaux de la commission, ni aucun autre document public, ne pourra faire état des informations recueillies par levée du secret professionnel.
Le refus de communiquer les documents visés au deuxième alinéa du II est passible des mêmes peines.
Dans les cas visés aux deux précédents alinéas, le tribunal peut en outre prononcer l'interdiction, en tout ou partie, de l'exercice des droits civiques mentionnés à l'article 131-26 du code pénal, pour une durée maximale de deux ans à compter du jour où la personne condamnée a subi sa peine.
En cas de faux témoignage ou de subornation de témoin, les dispositions des articles 434-13, 434-14 et 434-15 du code pénal sont respectivement applicables.
Les poursuites prévues au présent article sont exercées à la requête du président de la commission ou, lorsque le rapport de la commission a été publié, à la requête du bureau de l'assemblée intéressée.
L'assemblée intéressée peut décider, par un vote spécial et après s'être constituée en comité secret de ne pas autoriser la publication de tout ou partie du rapport d'une commission d'enquête.
Sera punie des peines prévues à l'article 226-13 du code pénal toute personne qui, dans un délai de trente ans, divulguera ou publiera une information relative aux travaux non publics d'une commission d'enquête, sauf si le rapport publié à la fin des travaux de la commission a fait état de cette information.
»
Aux termes du second alinéa de l'article 40 du code de procédure pénale, «
toute autorité constituée, tout officier public ou fonctionnaire qui, dans l'exercice de ses fonctions, acquiert la connaissance d'un crime ou d'un délit est tenu d'en donner avis sans délai au procureur de la République et de transmettre à ce magistrat tous les renseignements, procès-verbaux et actes qui y sont relatifs ».
L'article L. 16 B du Livre des procédures fiscales permet à l'autorité judiciaire d'autoriser l'administration des impôts, lorsqu'il existe des présomptions qu'un contribuable se soustrait à l'établissement ou au paiement des impôts sur le revenu ou sur les bénéfices ou de la taxe sur la valeur ajoutée, à rechercher la preuve de ces agissements en effectuant des visites en tous lieux, même privés, où les pièces et documents s'y rapportant sont susceptibles d'être détenus et à procéder à leur saisie.
Invoquant l'article 5 § 3 de la Convention et le droit de toute personne arrêtée ou détenue en application de l'article 5 § 1 c) d'être «
aussitôt
» traduite devant un juge, le requérant Corbet (requête n
o
7494/11) se plaint du fait que, placé en garde à vue le 22 juillet 2003 à 14 heures, il n'a été présenté au juge d'instruction que le 24 juillet 2003 à 19 heures 43.
Invoquant l'article 6 §§ 1 et 2 de la Convention, les requérants dénoncent une violation de leur droit de se taire et de ne pas contribuer à leur propre incrimination, du droit à la présomption d'innocence et des droits de la défense résultant du fait que le rapport de la commission parlementaire chargée d'enquêter sur les causes économiques et financières de la disparition d'Air lib a été transmis au ministère public et a servi de fondement aux poursuites pénales conduites contre eux. Ils indiquent à cet égard que convoqués devant la commission d'enquête parlementaire, ils étaient tenus de comparaître, de prêter serment, de déposer et de produire tout document requis, sous peines de sanctions pénales allant jusqu'à deux ans de prison, ce qui constituerait une contrainte incompatible avec l'article
6.
1.
(a)
Le requérant Corbet (requête n
o
7494/11) disposait-il d'une voie de recours interne répondant aux exigences de l'article 35 de la Convention, lui permettant de dénoncer une violation de l'article 5 §§ 1 et/ou 3, à raison de la privation de liberté dont il a fait l'objet du 22 juillet 2003 à 14 heures au 24 juillet 2003 à 19 heures 43 ?
(b)
La privation de liberté ainsi subie le 24 juillet 2003 entre 14 heures et 19
heures 43 avait-elle une base légale, conformément aux exigences de l'article 5 § 1 de la Convention
?
(c)
Le requérant Corbet a-t-il été «
aussitôt traduit devant in juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires
», au sens de l'article 5 § 3 de la Convention
?
2.
Y a-t-il eu violation du droit des requérants à un procès équitable que garantit l'article 6 § 1 de la Convention, en raison de l'utilisation dans la procédure pénale dont ils étaient l'objet des déclarations qu'ils avaient faites devant la commission d'enquête de l'Assemblée nationale, eu égard au fait que le refus de comparaître devant une telle commission, de prêter serment ou de répondre à ses questions est passible d'un emprisonnement de deux ans et d'une amende de 7
?