AFFAIRE TÜM BEL-SEN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

18.02.2014

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 11 - Liberté de réunion et d'association (Article 11-1 - Liberté d'association)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE TÜM BEL-SEN c. TURQUIE (CtEDO, 2014)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL TÜM BEL-SEN c. TURCIA (Cercetările nr. 38927/10, 47475/10 și 47476/10) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 februarie 2014 DEFINF 18/05/2014 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 Õ 2 din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Tüm Bel-Sen c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Ișel Karakaș, Peer Lorenzen, Dragoljub Popović, András Sajó, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera consiliului la 28 ianuarie 2014, Renunță la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se găsesc trei cereri (n 38927/10, 47475/10 și 47476/10 îndreptate împotriva Republicii Turcia și inclusiv un sindicat, Tüm Bel-Sen ( S. Karaduman și S. Șahin K La 7 februarie 2011, cererile au fost comunicate guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că Camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA În temeiul Legii nr. 657 privind funcționarii publici ai statului din Istanbul, fondată în 1990 de funcționari din diferite municipalități și care fac obiectul Legii nr. 657 privind funcționarii publici ai statului. Sediul său se află la Istanbul. La date nespecificate, reclamantul încheie acorduri colective cu autoritățile publice ale statului (solicitarea nr. 38927/10) și cu Bademli (solicitările nr. 47475/10 și 47476/10). Aceste convenții se refereau la toate aspectele condițiilor de muncă din serviciile municipalităților în cauză, inclusiv salariile, alocațiile și serviciile sociale. În temeiul acestor convenții, municipalitățile au plătit funcționarilor lor, membri ai sindicatului solicitant, anumite alocații suplimentare față de salariile stabilite prin lege. Aceste convenții au făcut obiectul unei examinări a Curții de Conturi care, prin decizii care au devenit definitive la 24 martie 2009 (solicitarea nr. 38927/10) și 16 iunie 2009 (solicitările nr. 47475/10 și 47476/10), a estimat că contabilii care au autorizat și au efectuat plata alocațiilor suplimentare în cauză trebuiau să le ramburseze la bugetul statului. Curtea de Conturi a reamintit în această privință că statutul funcționarilor, inclusiv salariul și alocațiile la care aveau dreptul, era stabilit prin legea nr. 657, la care erau supuși și funcționarii municipalității, iar funcționarii publici nu puteau să primească alte venituri decât cele prevăzute de lege; Comisia a considerat că, de la modificarea art. 53 din Constituție la 23 iulie 1995 și adoptarea legii nr. 4688 privind sindicatele funcționarilor din 25 iunie 2001, aceste sindicate aveau dreptul să inițieze negocieri colective în anumite condiții de reprezentativitate, dar nu dreptul de a încheia în mod direct cu administrațiile în cauză convenții colective valabile, contrar a ceea ce ar fi putut face sindicatele salariaților de drept comun cu angajatorii lor. Hotărârile definitive pronunțate de Curtea de Conturi la 24 martie 2009 au fost notificate contabililor în cauză ai municipiului din 6 noiembrie 2009 10. În ceea ce privește municipalitatea din Bademli, hotărârile definitive pronunțate la 16 iunie 2009 de Curtea de Conturi au fost notificate contabililor în cauză la 22 februarie 2010. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTĂ 11. Pentru dreptul intern și internațional relevant, a se vedea Hotărârea Demir și Baykara c. Turcia ([GC], nr. 34503/97, §§ 34-51, 12 noiembrie 2008 12. În conformitate cu articolul adițional 8 din Legea nr. 6009 intrat în vigoare la 27 noiembrie 2008 12. În iulie 2010, contabilii care au autorizat și au efectuat plata alocărilor sub numele de ajutoare sociale ale funcționarilor publici nu mai au obligația de a rambursa la bugetul de stat excedentul alocațiilor percepute în temeiul acordurilor colective încheiate de sindicatele solicitante 13. Prin modificarea din 4 aprilie 2012 a Legii nr. 4688, dreptul de a negocia acorduri colective și de a le încheia în cazul în care acordul cu Uniunea a fost recunoscut în mod clar pentru sindicatele funcționarilor publici. Curtea decide, în temeiul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură, să unească cererile în raport cu similitudinea lor cu privire la faptele și aspectele juridice pe care le ridică și decide să le examineze împreună într-o singură hotărâre. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 11 DIN CONVENȚIE 15. Reclamantul susține că deciziile prin care Curtea de Conturi a refuzat să recunoască capacitatea sa de a negocia acorduri colective au încălcat dreptul funcționarilor municipali de a înființa sindicate și de a se angaja în sindicate pentru a-și apăra interesele, astfel cum se prevede la art. 11 din convenție, astfel cum se prevede la art. 11 din convenție. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se baza cu alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu se referă la impunerea unor restricții legitime asupra exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației statului. Pe admisibilitate 16. Guvernul ridică două excepții de la din art. 11 din Convenția funcționarilor, al doilea întemeiat pe pierderea statutului de victimă al reclamantului. 17. Reclamantul contestă aceste excepții prezentate de guvern. 18. În ceea ce privește excepția de la domeniul de aplicare rațional al Convenției, Curtea reamintește că a anexat această excepție la fond în cauza Demir și Baykara c. Turcia (nr. 34503/97, 12 noiembrie 2008). În ceea ce privește excepția de la pierderea calității de victimă, guvernul impută numai în măsura în care, în conformitate cu articolul adițional 8 din Legea nr. 6009, care a intrat în vigoare la 27 iulie 2010, contabilii care au autorizat și au efectuat plata alocațiilor sub numele de ajutoare sociale ale funcționarilor publici nu mai au obligația de a rambursa bugetului statului surplusul de alocații percepute în temeiul acordurilor colective încheiate de sindicatele funcționarilor publici, reclamantul și funcționarii pe care îi reprezintă și-au pierdut calitatea de victimă. 20. Curtea consideră că, mai degrabă, instanța de administrație se referă la examinarea chestiunilor de fond adresate de cauza în cauză și va fi tratată în acest context. Curtea anexează această excepție, de asemenea, la fondul cauzei. 21. Curtea arată, de asemenea, că acțiunile nu se confruntă cu niciun alt motiv de a se pronunța în acest sens. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond 22. Reclamantul susține că deciziile prin care Curtea de Conturi a refuzat să își recunoască capacitatea de a negocia acorduri colective și de a le încheia în cazul unui acord cu organul de stat angajator și-au încălcat drepturile garantate prin art. 11 din convenție. 23. Guvernul contestă această teză. El susține că: cauza nu se referă la dreptul de a înființa un sindicat și de a încheia acorduri colective, problemă tratată în cauza Demir și Baykara c. Turcia, ci la plata anumitor alocații plătite sub numele de ajutor social și neprevăzute în legea în vigoare care reglementează materia. 24. Demir și Baykara c. Turcia 34503/97, 12 noiembrie 2008), a încheiat cu încălcarea art. 11 din Convenție din cauza anulării retroactive de către Curtea de Casație a convenției colective încheiate de sindicatul reclamant în cadrul negocierilor colective cu administrația. Faptul că membrii sindicatului reclamant au trebuit să returneze suplimentele de alocare către administrație ale căror contabili au fost urmăriți de Curtea de Conturi a fost doar una dintre consecințele acestei absențe a validității convențiilor negociate și încheiate de solicitanți 25. Prin urmare, Curtea consideră că problemele juridice prezentate în prezenta cauză nu diferă de cele pe care le-a examinat în cauza Demir și Baykara. , în măsura în care Curtea de Conturi a continuat să considere acordurile colective încheiate de sindicatul reclamant cu administrația și alocările suplimentare prevăzute de aceste convenții ca fiind nule și neavenite 26. Curtea ia notă de faptul că contabilii municipalităților care au autorizat și au efectuat plata alocațiilor suplimentare în temeiul acordurilor colective în cauză nu mai erau, după modificarea legislației în iulie 2010, în obligaia de a-i rambursa la bugetul statului, din moment ce nu mai făceau obiectul urmăririi penale în acest sens. Cu toate acestea, modificarea legislativă menționată nu a recunoscut validitatea convențiilor colective încheiate de sindicatele funcționarilor, ci s-a limitat la suspendarea unuia dintre efectele negative ale acestei lipse de recunoaștere. Dreptul sindicatelor funcționarilor publici de a negocia și de a încheia acorduri colective în cazul în care acordul cu administrația a fost recunoscut doar printr-o modificare legislativă efectuată în 2012, sindicatul reclamant nu dispunea, în momentul faptelor, de mijloacele de executare a dispozițiilor acordurilor colective pe care le-a negociat și încheiat cu administrația. 27. În lumina acestor considerații, Curtea concluzionează că hotărârile în cauză ale Curții de Conturi considerate nule și neavenite acordurile colective încheiate de sindicatul reclamant în cadrul negocierilor colective cu administrația constituie o interferență nejustificată a dreptului său de a desfășura activități sindicale garantate prin art. 11 din convenție (în același sens, Demir și Baykara c. Turcia, nr. 34503/97, 12 noiembrie 2008, § 159-170). 28. Având în vedere cele de mai sus, Curtea respinge excepțiile preliminare ale guvernului și concluzionează că, în speță, s-a încălcat art. 11 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Guvernul contestă aceste pretenții. 32. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 5 000 EUR pentru fiecare dintre acordurile colective anulate, pentru prejudiciul moral și, prin urmare, acordă reclamantului 15 000 EUR în total în acest scop. 34. Guvernul contestă aceste pretenții. 35. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată din lipsă de justificare. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 15 000 EUR (cinsprezece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, pentru a fi convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului) de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 18 februarie 2014, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Guido Raimondi Modululer Președinte