AFFAIRE BELEK ET ÖZKURT c. TURQUIE (N° 7)

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

17.06.2014

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 10 - Liberté d'expression-{Générale} (Article 10-1 - Liberté d'expression);Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Accès à un tribunal)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BELEK ET ÖZKURT c. TURQUIE (N° 7) (CtEDO, 2014)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA BELEK ȘI ÖZKURT c. TURCIA (N (solicitarea nr. 10752/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 iunie 2014 DEFINIF 17/09/2014 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Belek și Özkurt c. Turcia (n 7), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Belek și Özkurt c. Turcia (n 7), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), Guido Raimondi, președinte, Ișel Karakaș, András Sajó, Helen Keller, Paul Lumpers, Robert Spano, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera de consiliu la 27 mai 2014, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o hotărâre (n 10752/09) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dnii Ahmet Sami Belek și Mozaffer Mozaffer Özkurt ( . D.A. Özkurt avocat la Istanbul. Guvernul turc ( Reclamanții, dl Ahmet Sami Belek și dl Muzaffer Muzaffer Özkurt, născuți la un moment dat în 1953 și, respectiv, la altul în 1978, sunt proprietari și redactori șefi ai cotidianului Evrensel L Operasyon durursa bar Kayan, președintele Comitetului de Apărare al Poporului Kongra-Gel, o ramură a organizației ilegale armate numită Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Acesta a sugerat că statul turc nu făcea, pentru a rezolva problema kurdă, decât demersuri superficiale, dar că, în cazul în care ar fi pus capăt operațiunilor, ei ar fi dispuși să facă pace. Printr-un act de punere sub acuzare din 5 iulie 2004, procurorul Republicii inculpa dnii Belek și Özkurt de publicare a declarațiilor făcute de o organizație ilegală armată, infracțiune prevăzută la art. 6 § 2 și 4 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. În fața instanței, reclamanții au invocat pentru apărarea lor art. 10 din Convenție. La 2 decembrie 2008, Curtea i-a condamnat pe reclamanți la plata unei amenzi de 1 326 de lire turcești (TRY) pentru domnul Belek și 663 TRY pentru domnul Özkurt (aproximativ 656 EUR) și, respectiv, 313 EUR la cursul de schimb în vigoare la momentul respectiv relevant), în conformitate cu art. 6 alineatul (2) și cu art. 4 din Legea nr. 3713. 10. Hotărârea din 2 decembrie 2008 a fost definitivă în temeiul articolului 305 din Codul de procedură penală, conform căruia nu era posibil niciun recurs în casație n CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ÎNALT DE LA ARTICOLUL 10 DIN CONVENȚIE12, reclamanții denunță condamnarea lor ca o încălcare a dreptului lor la libertatea de exprimare, astfel cum se prevede la art. 10 din Convenție, astfel cum se prevede la art. 10 din Convenție, astfel cum se prevede la art. 10 din Convenție. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) 13. Guvernul luptă împotriva tezei reclamanților. Cu privire la admisibilitate 14. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv dat. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 15. Curtea ia notă de faptul că nu este de acord cu controversele dintre părți că ingerința în cauză era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim în sensul alineatului (2) din art. 10, în ceea ce privește menținerea securității publice, apărarea ordinii și prevenirea criminalității în sensul articolului 10 alineatul (2) din Convenție (Gözel și Özer) Curtea este de acord cu această apreciere. Contestația se referă la întrebarea dacă ingerința era necesară într-o societate democratică 16. Curtea amintește că aceasta a tratat deja probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 10 din Convenție (Gözel și Özer) În lumina acestei jurisprudențe, se impune ca prezenta cauză să fie examinată. 17. În speță, articolul a inclus o declarație din partea dlui Karay Curtea consideră că este necesar să se acorde o atenție deosebită termenilor utilizați în acest articol și contextului publicării sale, ținând seama de circumstanțele din jurul cazurilor supuse examinării sale, în special dificultățile legate de combaterea terorismului (Sürek c. Turcia [GC], nr. 24762/94, § 58, 8 iulie 1999). Ea constată că, având în vedere ansamblul său, nu a conținut nici un apel la violență, la rezistență armată sau la revoltă, și că nu a fost un discurs de ură, ceea ce este, în ochii săi, elementul esențial care trebuie luat în considerare. 19. În urma examinării motivelor prezentate de instanța internă pentru a-i condamna pe reclamanți, Curtea concluzionează că nu pot fi considerate, ca atare, suficiente pentru a justifica exercitarea libertății de exprimare a persoanelor în cauză. Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv de a se abăta de la concluzia la care a ajuns în cauza Gözel și Özer menționată anterior. 20. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE 21. Reclamanții se plâng că instanțele interne nu au luat în considerare apărarea lor. În plus, ei denunță faptul că nu au dreptul de a se angaja în casare. În aceste privințe, ei se plâng la art. 6 din Convenție, astfel de cuvinte. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) stabilită prin lege, care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 22. Guvernul luptă împotriva acestor afirmații. Cu privire la admisibilitatea 23. Curtea constată că obiecțiunile formulate în temeiul articolului 6 nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond 24. În ceea ce privește, în primul rând, introducerea unui recurs în casation, Curtea amintește că a tratat deja probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 din Convenție ( Bayar și Gürbüz, citată anterior, § 49). În cazul de față, Comisia consideră că reclamanții au suferit un obstacol disproporționat în calea dreptului lor de acces la o instanță și că, prin urmare, dreptul la o instanță pe care o garantează art. 6 alineatul (1) a fost atins în substanța sa. Prin urmare, aceasta nu vede nici un motiv pentru a se abăta de la concluzia la care a ajuns în cauza Bayar și Gürbüz menționate anterior. 25. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție în această privință. Prin urmare, având în vedere constatarea încălcării la care a ajuns pe teren a articolului 10 menționat anterior (punctul 20 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se efectueze o examinare separată a prezentei chestiuni pe teren la art. 6 din convenție (a se vedea, în același sens, Artun și Güvener c. Turcia, n 75510/01, punctul 35, 26 iunie 2007). III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 28. Reclamanții au depus o cerere globală în temeiul articolului 41 privind zece cereri comunicate în același timp cu prezenta cerere. Această cerere este repartizată după cum urmează: 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, cu o listă detaliată a lucrărilor și prestațiilor furnizate de avocatul lor în fața Curții. 29. Guvernul contestă aceste sume. 30. În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea arată că amenzile aplicate reclamanților sunt consecința directă a încălcării constatate pe teren a articolului 10 din Convenție. Prin urmare, este necesar să se deducă integral persoanelor interesate suma pe care au plătit-o în acest scop. Curtea alocă, în consecință, 656 EUR domnului Belek și 313 EUR domnului Özkurt. 31. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că este posibil să se considere că circumstanțele din speță le-au cauzat reclamanților o anumită dezorientare. Statuând în echitate în temeiul articolului 41 din convenție, aceasta alocă, în acest sens, 1 500 EUR fiecărui solicitant. 32. Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, având în vedere documentele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamanților suma totală de 500 EUR, indiferent de costuri. 33. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii restante pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L. UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 din Convenție pe motiv de la: că reclamanții trebuie să se prezinte în casație A se vedea A se vedea Hotărârea A se vedea nu este necesar să se ia în considerare temeinicia persoanei care a fost luată în considerare de lipsa de a lua în considerare apărarea reclamanților A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda sa națională la rata aplicabilă la data Regulamentului 656 EUR (șase sute cincizeci și șase de euro) la domnul Belek și la 313 EUR (trei sute treisprezece euro) către domnul Özkurt, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale (ii) 500 EUR (mii cinci sute EUR) fiecărui solicitant, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (iii) 500 EUR (cinci sute EUR) în comun, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 17 iunie 2014, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Guido Raimondi Modululer Președinte