Gore împotriva Franței

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 53727/13 François GORE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 18 februarie 2014 într-un comitet compus din Angelika Nußberger, președinte, Ganna Yudkivska, André Potocki, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 19 august 2013, Având în vedere decizia de a procesa în mod prioritar cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, Având în vedere cererea de informare în scris adresată guvernului, având în vedere informațiile furnizate de părți. După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul François Gore, este un resortisant francez născut în 1966 și deținut în prezent la Argentan.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru viol asupra minorului comis de persoana care are autoritate, doi ani de închisoare pentru violență asupra minorilor în vârstă de 15 ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și denunțare mincinoasă. A fost reținut în Argentan începând cu 19 iulie 2011. Reclamantul a declarat că a suferit un infarct miocardic în 1997 și a declarat că suferă de cardiopatie ischemică. El a adăugat că a avut, de asemenea, probleme mari de hipertensiune arterială, precum și o osteonecroză a ambelor capete femurale. Copiile de rețetă care se potrivesc cu cererea sa și care se lipesc între 2009 și 2012 arată că i-au fost prescrise medicamente pentru: tensiune, colesterol, angină pectorală (comprimate și spray), diabet zaharat, un antiagregant plachetar, precum și morfina.

GRIEF Reclamantul se plânge că, de la transferul său la centrul de detenție al lui Argentan, acesta nu este tratat corespunzător, medicul nu mai prescrie medicamentele necesare pentru tratamentul său. El indică faptul că este adresat ordinii medicilor, fără succes. El nu invocă nici un articol din Convenție. Reclamantul se plânge că nu beneficiază de un tratament medical adecvat stării sale de sănătate. El nu invocă niciun articol din Convenție. Fiind amanta calificării juridice a faptelor cauzei, Curtea consideră că, în speță, partea reclamantă solicită o examinare pe teren a articolului 3 din Convenție, care dispune de: Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

Guvernul Guvernului subliniază clar că reclamantul are un comportament agresiv în detenție, inclusiv în ceea ce privește membrii serviciului medical.

El produce astfel trei rapoarte de incidente, dintre care unul este data de 4 September 2011, în care se face referire la cuvintele agresive ale reclamantului față de o asistentă medicală și adaugă că reclamantul a fost monitorizat în mod constant din punct de vedere somatic, între 2011 și 2013, de către medicii de la unitatea de îngrijire în penitenciare și furnizează o sinteză a diferitelor examinări, consultări și îngrijiri de care reclamantul a beneficiat sau ar fi putut beneficia între 2011 și 2013. Astfel se menționează 28 de întâlniri medicale cu medicul de la unitatea sanitară, dintre care cinci au fost refuzate de către reclamant sau cărora nu li s-a transmis, opt consultări stomatologice planificate, dintre care patru au fost absente, șase vizite în spital, opt au fost anulate din cauza lipsei reclamantului sau a refuzului acestuia de a se prezenta, cinci consultări psihiatrice, cu o absență a reclamantului, trei consultări oftalmologice și una anulată din cauza lipsei reclamantului.

Două extrageri de urgență pentru a-l duce pe reclamant la centrul spitalicesc d argententan sunt menționate, de asemenea, la 9 octombrie și 11 noiembrie 2011, precum și 42 de îngrijiri tehnice și de asistente medicale acordate reclamantului, care a refuzat sau a fost absent pentru alte douăzeci și două. I s-au furnizat, de asemenea, ochelari și un scaun cu rotile. Guvernul prezintă, de asemenea, o copie a registrului convocărilor în la … Reclamantul se plânge că, de la transferul său la centrul de detenție al lui Argentan, acesta nu mai este tratat corespunzător, medicul nu mai prescrie medicamentele necesare pentru tratamentul său. El indică faptul că este adresat ordinii medicilor, fără succes.

El adaugă că a încetat să meargă la medic deoarece la 9 ianuarie 2013, tratamentul său cardiovascular nu a fost reînnoit fără nici un motiv. El expune că a solicitat să schimbe medicul generalist, fără rezultat. De asemenea, reclamantul indică faptul că nu știe nimic despre o consultare cardiologie sau un eventual examen imagistic prin rezonanță magnetică (RMN) menționate de guvern. În răspunsul său către guvern, recurentul menționează pentru prima dată o dublă fractură a încheieturii stângi intervenită după o cădere la 9 noiembrie 2011. El se plânge de modul în care această fractură a fost tratată la spital prelucrarea trebuie să ajungă la un minim de gravitate.

La aprecierea acestui minim este relativă în esență ; ea depinde de ansamblul datelor cauzei, în special de natura și contextul prelucrării, de modalitățile sale de executare, de durata sa, de efectele fizice sau mentale și, uneori, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (a se vedea, de exemplu, Raninen c. Finlanda , 16 decembrie 1997, punctul 55, Rec., 1997, p. În plus, art. 3 din Convenție impune statului să se asigure că orice prizonier este deținut în condiții compatibile cu respectarea demnității umane, că modalitățile de executare a măsurii nu supune … Având în vedere cerințele practice privind închisoarea, sănătatea și bunăstarea prizonierului sunt asigurate în mod corespunzător, în special prin administrarea asistenței medicale necesare (GGlinchey și alte Regate Unite, nr. 50390/99, § 46, CEDH 2003 V și Riviera c. Franța, n 33834/03, § 55, 11 iulie 2006). Afirmațiile privind relele tratamente trebuie să fie susținute în fața Curții prin dovezi adecvate.

Pentru a stabili faptele pretinse, Curtea utilizează criteriul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă (Selmuni c. Franța [GC], nr 25803/94, § 88, CEDH 1999-V). În cazul de față, Curtea constată că a reieșit din documentele furnizate de guvern că reclamantul a beneficiat de numeroase consultări medicale specifice cu privire la afecțiunile de care suferă, fie în închisoare, fie în spital. Comisia observă, de asemenea, că reclamantul a refuzat să meargă la numeroase consultări sau examinări specializate programate, lucru pe care nu îl contestă, și că nu oferă o motivare convingătoare a refuzului său de a se duce la întâlnirile care i-au fost stabilite.

În urma unei evaluări globale a faptelor relevante pe baza dovezilor prezentate în fața sa, Curtea concluzionează că reclamantul beneficiază în detenie de îngrijirea pe care starea sa de sănătate o impune și că nivelul de gravitate suficient pentru a intra în domeniul de aplicare al articolului 3 din Convenia nr. 1 nu este atins în speță (I.T. c. România (dec.), nr. 40155/02, 24 noiembrie 2005 și Staicu c. România (dec.), nr 17396/04, 20 septembrie 2011). Prin urmare, rezultă că cererea este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Angelika Nußberger Adjunct Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 53727/13 François GORE contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 18 février 2014 en un comité composé de : Angelika Nußberger, présidente, Ganna Yudkivska, André Potocki, juges, et de Stephen Phillips, greffier adjoint de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 19 août 2013, Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour, Vu la demande d’information factuelle adressée au Gouvernement, Vu les informations fournies par les parties. Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. François Gore, est un ressortissant français né en 1966 et actuellement détenu à Argentan.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le requérant a été condamné à huit ans d’emprisonnement pour viol sur mineure commis par personne ayant autorité, deux ans d’emprisonnement pour violence sur mineur de quinze ans commise en récidive et six mois de prison pour escroquerie et dénonciation mensongère. Il est détenu à Argentan depuis le 19 juillet 2011. Le requérant indique avoir subi un infarctus du myocarde en 1997 et dit souffrir d’une cardiopathie ischémique. Il ajoute qu’il a également de gros problèmes d’hypertension, ainsi qu’une ostéonécrose des deux têtes fémorales. Les copies d’ordonnances qu’il joint à sa requête et qui s’échelonnent entre 2009 et 2012 révèlent que lui ont été prescrits des médicaments pour : la tension, le cholestérol, les crises d’angine de poitrine (comprimés et spray), le diabète, un anti agrégeant plaquettaire, ainsi que de la morphine.

GRIEF Le requérant se plaint de ce que, depuis son transfert au centre de détention d’Argentan, il n’est pas correctement soigné, le médecin ne lui prescrivant plus les médicaments nécessaires à son traitement. Il indique s’être adressé à l’ordre des médecins, sans succès. Il n’invoque aucun article de la Convention. EN DROIT Le requérant se plaint de ne pas bénéficier en détention du traitement médical adapté à son état de santé. Il n’invoque aucun article de la Convention. Étant maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause, la Cour estime qu’en l’espèce le grief du requérant appelle un examen sur le terrain de l’article 3 de la Convention qui dispose : « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.

» A. Le Gouvernement Le Gouvernement souligne d’emblée que le requérant a un comportement agressif en détention, y compris à l’égard des membres du service médical. Il produit ainsi trois rapports d’incidents, dont un daté du 4 septembre 2011, relatant les propos agressifs tenus par le requérant à l’égard d’une infirmière.

Il ajoute que le requérant a été suivi constamment sur le plan somatique, entre 2011 et 2013, par les médecins de l’unité de soins en milieu pénitentiaire et fournit un récapitulatif des différents examens, consultations et soins dont le requérant a bénéficié ou aurait pu bénéficier entre 2011 et 2013. Sont ainsi mentionnés vingt-huit rendez-vous médicaux avec le médecin de l’unité sanitaire, dont cinq que le requérant a refusés ou auxquels il ne s’est pas rendu, huit consultations dentaires prévues, dont quatre où le requérant était absent, six consultations en milieu hospitalier, huit rendez-vous en milieu hospitalier annulés en raison de l’absence du requérant ou de son refus de s’y rendre, cinq consultations psychiatriques, avec une absence du requérant, trois consultations ophtalmologiques et une annulée en raison de l’absence du requérant.

Deux extractions en urgence pour emmener le requérant au centre hospitalier d’Argentan sont également mentionnées, les 9 octobre et 11 novembre 2011, ainsi que quarante-deux soins techniques et infirmiers prodigués au requérant, qui en a refusé ou était absent pour vingt ‑ deux autres. Des lunettes et un fauteuil roulant lui ont également été fournis. Le Gouvernement produit également une copie du registre des convocations à l’Unité de consultations et de soins ambulatoires (UCSA) de la prison qui détaille les dates de ces convocations et leur résultat. B. Le requérant Le requérant se plaint de ce que, depuis son transfert au centre de détention d’Argentan, il n’est pas correctement soigné, le médecin ne lui prescrivant plus les médicaments nécessaires à son traitement.

Il indique s’être adressé à l’ordre des médecins, sans succès. Il ajoute qu’il a arrêté d’aller voir le médecin car le 9 janvier 2013, son traitement cardiovasculaire n’a pas été renouvelé sans aucun motif. Il expose avoir demandé à changer de médecin généraliste, sans résultat. Le requérant indique également ne rien savoir d’une consultation de cardiologie ou d’un éventuel examen par imagerie par résonance magnétique (IRM) mentionnés par le Gouvernement. Dans sa réponse au Gouvernement, le requérant mentionne pour la première fois une double fracture du poignet gauche intervenue après une chute le 9 novembre 2011. Il se plaint de la manière dont cette fracture a été soignée à l’hôpital et estime qu’il aurait dû être opéré.

C. Appréciation de la Cour La Cour rappelle que pour tomber sous le coup de l’articl e 3, un traitement doit atteindre un minimum de gravité.

L’appréciation de ce minimum est relative par essence ; elle dépend de l’ensemble des données de la cause, et notamment de la nature et du contexte du traitement, de ses modalités d’exécution, de sa durée, de ses effets physiques ou mentaux, et parfois, du sexe, de l’âge et de l’état de santé de la victime (voir, par exemple, Raninen c. Finlande , 16 décembre 1997, § 55, Recueil des arrêts et décisions 1997–VIII, et Kaja c. Grèce , n o 32927/03 , 27 juillet 2006, § 46). En outre, l’article 3 de la Convention impose à l’État de s’assurer que tout prisonnier est détenu dans des conditions compatibles avec le respect de la dignité humaine, que les modalités d’exécution de la mesure ne soumettent pas l’intéressé à une détresse ou à une épreuve d’une intensité qui excède le niveau inévitable de souffrance inhérent à la détention et que, eu égard aux exigences pratiques de l’emprisonnement, la santé et le bien-être du prisonnier sont assurés de manière adéquate, notamment par l’administration des soins médicaux requis ( McGlinchey et autres c. Royaume-Uni , n o 50390/99, § 46, CEDH 2003 ‑ V, et Rivière c. France , n o 33834/03, § 55, 11 juillet 2006). Les allégations de mauvais traitements doivent être étayées devant la Cour par des éléments de preuve appropriés.

Pour l’établissement des faits allégués, la Cour se sert du critère de la preuve au-delà de tout doute raisonnable ( Selmouni c. France [GC], n o 25803/94, § 88, CEDH 1999-V). En l’espèce, la Cour constate qu’il ressort des documents fournis par le Gouvernement que le requérant a bénéficié de nombreuses consultations médicales spécifiques aux affections dont il souffre, que ce soit au sein de la prison ou en milieu hospitalier. Elle note encore que le requérant a refusé de se rendre à de nombreuses consultations ou examens spécialisés programmés, ce qu’il ne conteste pas, et qu’il ne fournit pas d’explication convaincante de son refus de se rendre aux rendez-vous qui lui ont été fixés.

Après s’être livrée à une appréciation globale des faits pertinents sur la base des preuves produites devant elle, la Cour conclut que le requérant bénéficie en détention des soins que son état de santé nécessite et que le niveau de gravité suffisant pour entrer dans le champ d’application de l’article 3 de la Convention n’est pas atteint en l’espèce ( I.T. c. Roumanie (déc.), n o 40155/02, 24 novembre 2005 et Staicu c. Roumanie (déc.), n o 17396/04, 20 septembre 2011). Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Stephen Phillips Angelika Nußberger Greffier adjoint Présidente