Iațco și Ghelici împotriva Republicii Moldova

Publicat la 23 septembrie 2024 A DOUA SECȚIUNE Cererea nr. 53648/16 Claudia IATSCO și Fiodor GHELICI împotriva Republicii Moldova introdusă la 22 august 2016 a fost comunicată la 6 septembrie 2024 FOARTE DE LAL. Cererea se referă la o încălcare a libertății de exprimare a reclamanților. recurenta este o fostă consilieră a guvernului și reclamantul este președinte al unei ONG-uri. La 19 iunie 2013, au ținut o conferință de presă în cursul căreia au denunțat integritatea lui X, un ofițer de poliție de rang înalt. Această conferință de presă a fost transmisă în direct de opt canale de televiziune. În special, reclamanții descriu X ca fiind un escroc, deoarece și-ar fi falsificat diploma universitară, și-ar fi fabricat cazuri penale în trecut, nu ar fi plătit datoriile, în timp ce cea de-a doua reclamantă era una dintre creanța sa, ar fi amenințat un judecător și ar fi angajat chiar un asasin plătit pentru a-i asasina pe unii dintre creditorii săi.

În sprijinul acestor incriminări, reclamanții au prezentat mai multe documente referitoare la proceduri disciplinare împotriva lui X, precum și excluderea celui de mai sus de la universitate. Ei au comunicat, de asemenea, transcrierile conversațiilor dintre X și presupusul ucigaș amanetat, precum și procesul-verbal al audierii criminalului ca martor. X a inițiat o acțiune civilă în calomnie împotriva reclamanților și au susținut că informațiile de fapt raportate erau corecte, bazate pe documente oficiale, eliberate la cerere de către autoritățile publice competente.

Tribunalul de Primă Instanță a primit parțial acțiunea lui X. El a considerat că declarațiile reclamanților au fost calomniatoare și false, … În plus, s-a considerat că acuzațiile în cauză erau hotărâri de valoare fără nicio bază de fapt, incitând la discriminare și la crimă, și că nu avea niciun interes public în difuzarea lor sau că acestea nu se refereau la activitatea profesională a lui X. Reclamanții au fost condamnați să publice o retragere, inclusiv pe platformele altor instituții mass-media care au preluat informația, și să plătească împreună cu X o despăgubire morală de aproximativ 2 000 EUR. Prin decizia definitivă din 20 aprilie 2016, Curtea Supremă de Justiție a confirmat această hotărâre.

Între timp, printr-o hotărâre din 22 martie 2016, o instanță a achitat recurenta șefului de acuarelă a bunurilor de la: a constatat în special că X a fabricat dosarul penal împotriva reclamantei și că a organizat o tentativă de crimă a acesteia pentru a evita mai mult de 30 000 EUR din banii pe care i-i datora (peste 30 000 EUR). În fața Curții, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la libertatea de exprimare garantată prin art. 10 din Convenție. ÎNTREBARE CU PRIVIRE LA libertatea de exprimare a reclamanților era prevăzută de lege și necesară, în sensul articolului 10 alineatul (2) din Convenție (Bladet Tromsø și Stensaas c. Norvegia [GC], n 2180/93, § 58-60 și 66, CEDH 1999-III Savitchi c. Moldova , n 11039/02, §§ 43-50 și 59, 11 octombrie 2005 și Medžlis Islamske Zajednice Brčko și alții c. Bosnia și Herțegovina [GC], n 17224/11, §§ 80-88 și 98, 27 iunie 2017

Publié le 23 septembre 2024

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 53648/16 Claudia IAȚCO et Fiodor GHELICI contre la République de Moldova introduite le 22 août 2016 communiquée le 6 septembre 2024

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête porte sur une atteinte alléguée à la liberté d’expression des requérants. La requérante est une ancienne conseillère du gouvernement et le requérant est président d’une ONG. Le 19 juin 2013, ils tinrent une conférence de presse au cours de laquelle ils dénoncèrent l’intégrité de X, un officier de police haut placé. Cette conférence de presse fut retransmise en direct par huit chaînes de télévision. En particulier, les requérants décrivent X comme un escroc, car il aurait falsifié son diplôme universitaire, aurait fabriqué des affaires pénales dans le passé, n’aurait pas payé ses dettes, alors que la seconde requérante était l’une de ses créancières, aurait menacé un juge et aurait même engagé un tueur à gage pour assassiner certains de ses créanciers.

À l’appui de ces incriminations, les requérants présentèrent plusieurs documents concernant des procédures disciplinaires à l’encontre de X, ainsi que l’exclusion de celui ‑ ci de l’université. Ils communiquèrent également des transcriptions des conversations entre X et le tueur à gage présumé, ainsi que le procès-verbal de l’audition du tueur en tant que témoin. X engagea une action civile en diffamation contre les requérants. Ces derniers firent valoir que les informations factuelles rapportées étaient exactes, basées sur des documents officiels, délivrés à la demande par les autorités publiques compétentes. Le tribunal de première instance accueillit partiellement l’action de X. Il considéra que les déclarations des requérants étaient diffamatoires et fausses, estimant qu’ils n’avaient pu fournir aucune preuve à l’appui de leurs dires.

Il estima en outre que les accusations en question étaient des jugements de valeur sans aucune base factuelle, incitant à la discrimination et à la haine, et qu’il n’y avait pas d’intérêt public à leur diffusion ou encore qu’elles ne concernaient pas l’activité professionnelle de X. Les requérants furent condamnés à publier une rétractation, y compris sur les plateformes d’autres institutions médiatiques qui avaient repris l’information, et à verser conjointement à X un dédommagement moral d’environ 2 000 EUR. Par une décision définitive du 20 avril 2016, la Cour suprême de justice confirma ce jugement. Dans l’intervalle, par un jugement du 22 mars 2016, un tribunal avait acquitté la requérante du chef d’appropriation des biens d’autrui.

Il avait notamment constaté que X avait fabriqué le dossier pénal à l’encontre de la requérante et qu’il avait organisé une tentative de meurtre de celle-ci afin d’éviter de restituer l’argent qu’il lui devait (plus de 30 000 EUR). Devant la Cour, les requérants se plaignent d’une violation de leur droit à la liberté d’expression garanti par l’article 10 de la Convention.

QUESTION AUX PARTIES

L’atteinte à la liberté d’expression des requérants était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2 de la Convention ( Bladet Tromsø et Stensaas c. Norvège [GC], n o 21980/93, §§ 58-60 et 66, CEDH 1999-III ; Savitchi c. Moldova , n o 11039/02, §§ 43-50 et 59, 11 octobre 2005, et Medžlis Islamske Zajednice Brčko et autres c. Bosnie-Herzégovine [GC], n o 17224/11, §§ 80-88 et 98, 27 juin 2017 ) ?