CASE OF KARAMAN v. GERMANY

RESPONDENT

DEU

HOTĂRÂRE

27.02.2014

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: No violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6-2 - Presumption of innocence)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF KARAMAN v. GERMANY (CtEDO, 2014)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1952 și trăiește în Istanbul. El este fondatorul postului turc de televiziune Kanal 7 și directorul consiliului de administrație al companiei sale de operare Yeni Dünya Iletisim A.S. Kanal 7 sunt transmise la nivel național în Turcia și în Germania prin intermediul postului de televiziune Kanal 7 Int. Aceasta din urmă este exploatată de societăți private de fiabilitate limitată stabilite în temeiul legislației germane și, începând din 2001, de Euro 7 Fernseh- und Marketing GmbH (Gesellschaft mit beschränkter Haftung) cu reclamantul ca unul dintre acționarii săi. Reclamantul a ocupat alternativ poziția de director administrator (Geschäftsführer) sau semnatar autorizat (Prokurist) în astfel de societăți. Din 1998 slotul programului specific din programul de radiodifuziune a canalului a fost alocat asociației fără scop lucrativ Deniz Feneri Yardimlasma Dernegi, fondat, printre altele, de către șeful Kanal 7 de resurse umane care a fost, de asemenea, membru al consiliului de administrație al asociației. În cadrul acestui program, transmis în Turcia și în Germania, asociația a raportat proiectele de ajutor caritabil care au fost gestionate de aceasta și a apelat la donații monetare. În 1999 a fost înființată în Germania o asociere similară, sub numele de Deniz Feneri Dernegi e.V. (denumit în continuare „Deniz Feneri”) de către G., unul dintre ceilalți acționari și administratori sau, alternativ, semnatari autorizați ai Euro 7 Fernseh- und Marketing GmbH. A fost, de asemenea, numit președinte al asociației și a rămas în această poziție până în 2006. În apelurile sale de donație la televiziunea Deniz Feneri a subliniat faptul că fondurile donate vor fi utilizate direct și exclusiv pentru scopuri caritabile și pentru finanțarea proiectelor sociale. În 2006, autoritățile de urmărire penală din Frankfurt am Main (Staatsanwaltschaft) au lansat investigații împotriva reclamantului și a mai multor co-suspecte, inclusiv G., cu suspiciune că au utilizat fraudulentoase majoritatea fondurilor donate asociațiilor în scop comercial și beneficiile lor proprii. La 11 martie 2008, procedurile penale preliminare împotriva reclamantului au fost separate de anchetele împotriva co-suspectelor. 10. La mijlocul anului 2008, anchete penale bazate pe aceleași acuzații de fraudă au fost inițiate, de asemenea, împotriva reclamantului în Turcia. 11. Prin o hotărâre, a cărei parte operativă, împreună cu un rezumat al raționării sale, a fost pronunțată oral la 17 septembrie 2008 (dosarul nr. 5/26 Kls 6350 Js 203391/06 4/08), Camera de Crime Economice Extense (Große Strafkammer als Wirtschaftsstrafkammer) a Curții Regionale Principale de Frankfurt am a condamnat doi dintre co-suspectele reclamantului, G. și T., de fraudă agravată (Betrug in einem besonders schweren Fall) care acționează ca membri ai unei întreprinderi criminale comune cu liderii săi în Turcia. Un alt co-acusat, E., a fost condamnat pentru a fi ajutat și a îndepărtat comisia infracțiunii. și T. a fost condamnat la închisoare de cinci ani și zece luni și, respectiv, doi ani și nouă luni, în timp ce E. a primit o condamnare suspendată de un an și zece luni. Hotărârea completă, cu raționamentul complet, a fost eliberată ulterior în scris între 17 septembrie și începutul noiembrie 2008. 12. Curtea Regională a constatat că este stabilit că G. au creat și menținut o structură complexă în scopul ascunderii faptului că majoritatea donațiilor obținute în scopuri caritabile, astfel cum a fost publicată de Deniz Feneri, au fost în realitate alocate și utilizate pentru finanțarea activităților antreprenoriale ale societăților private în care G. și reclamantul, printre altele, au devenit acționari. La cererea G., T. au contribuit, printre altele, la falsificarea frauduloasă a minutelor de reuniuni de asociere virtuală ale Deniz Feneri, pentru a ascunde utilizarea neautorizată a fondurilor donate de către autoritățile fiscale. E., din partea sa, acționând, de asemenea, după instrucțiunile G., a omit să înregistreze utilizarea efectivă a donațiilor în conturile oficiale ale asociației și le-a documentat în conturi neoficiale separate (Nebenbuchhaltung). 13. Rezultatele instanței au fost bazate în principal pe mărturisirile făcute de T., E. și G. în urma unei afaceri de justificare achiziționate între instanță, autoritățile judiciare și apărarea și, de asemenea, cu privire la dovezi suplimentare obținute în cursul procesului. întrucât G. a susținut că numai el a decis modul în care fondurile donate vor fi utilizate fără a fi consultate persoane de contact în Turcia, T. și E. a declarat că G. au fost integrate într-o ierarhie a unei organizații criminale ale căror lideri sunt în Turcia și în care reclamantul a jucat un rol de lider. Potrivit mărturiei T. și E., G. a trebuit să obțină aprobarea anterioară a reclamantului cu privire la toate deciziile esențiale referitoare la utilizarea donațiilor obținute de asociație. Prin urmare, Curtea a fost satisfăcută că G. Hotărârea nu a fost în partea de sus a ierarhiei organizației penale, ci a primit ordine de la liderii săi care locuiesc în Turcia. 14. Rațiunea judecății este împărțită în șase părți conduse de numere romane. Partea I furnizează informații cu privire la contextul personal al acuzatului. Partea II conține o descriere a circumstanțelor cazului. Partea III stabilește tipul de probă pe care Curtea Regională a bazat înființarea faptelor și evaluarea instanței cu privire la veracitatea și credibilitatea probelor relevante. părțile IV și V conțin evaluarea juridică a infracțiunilor comise de către acuzat și determinarea vinovăției lor relative și a sentinței rezultate. Partea VI prevede că acuzatul trebuie să suporte costurile procedurii. Hotărârea se referă, în mai multe ocazii, la rolul pe care șefii organizației penale din Turcia au jucat în legătură cu utilizarea fondurilor donate în scopuri necompatibile. În acest context, se menționează de multe ori prima și numele de familie al reclamantului în hotărârea care se desfășoară la aproximativ treizeci de pagini. Cei mai relevanți pasaje ale hotărârii din părțile II-V din raționamentul său au citit după cum urmează: ... Nu a fost nici președintele asociației, nici membrii înregistrati asociației [Deniz Feneri] care au decis utilizarea fondurilor obținute în numele asociației, ci acuzatul G. în coordonare cu și după instrucțiunile urmărite separat (gesondert Verfolgte) Zekeriya Karaman, ..., ... și ... (pp. 8 până la 9) ... Acuzatul G. și persoanele responsabile de Kanal 7 în Turcia erau ... conștienți că donațiile colectate în numele asociației germane [Deniz Feneri] ar fi utilizate doar parțial pentru scopuri caritabile sau pentru proiecte sociale. În orice caz, începând cu anul 2002, G. și persoanele urmărite în mod separat din spatele scenei (Hinterleute) au avut intenția de a utiliza, de asemenea, o mare parte din fondurile colectate pentru activități economice, în special pentru finanțarea demarării proiectelor antreprenoriale ale societăților de drept privat în care G. sau Zekeriya Karaman, în mod separat, au devenit acționari. (pp. 9 până la 10) ... Din acest motiv, acuzatul G. și cel urmărit separat Zekeriya Karaman au instruit E. co-acusat să păstreze conturile neoficiale (Nebenbuchhaltung). (p. 11) ... În fiecare lună conținutul conturilor neoficiale din Germania era coordonat între G. și ..., ... sau Zekeriya Karaman. (p. 12) ... Potrivit inregistrărilor din conturile neoficiale, o sumă totală de 4.504.000 de euro a fost înmânată în mod separat Zekeriya Karaman. (p. 15) ... Pronunțarea separată Zekeriya Karaman, ..., ..., ... și ... a hotărât utilizarea fondurilor colectate prin intermediul donațiilor. În calitatea sa de director al consiliului de conducere al lui Yeni Dunya Iletisim A.S., Zekeriya Karaman a fost acordat un rol preeminent în acest sens. (p. 15) ... Acuzatul T. nu a fost conștient de suma exactă a fondurilor donate care au fost utilizate în scopuri non-familiare. Cu toate acestea, el a susținut apeluri pentru donații suplimentare în timp ce știu că acestea au fost în mare parte va fi folosit pentru scopuri neautorizate ... După arestarea lui G. în aprilie 2007 el a fost persoana de contact a Zekeriya Karaman cu privire la toate chestiunile legate de Deniz Feneri în Germania. Acesta din urmă i-a oferit un telefon mobil și un card prepagat în vederea supravegherii telefonice suspectate. (p. 21) ... Sachverhalt a fost stabilit (fest steht) pe baza mărturiilor făcute de către acuzat și a dovezilor suplimentare obținute în cursul procesului, astfel cum se prevede în înregistrarea audierii. (p. 22). ... Camera nu a urmat afirmațiile G. că numai el a decis asupra utilizării neautorizate a fondurilor donate fără a consulta persoanele din spatele scenelor din Turcia. Acuzatul E. și acuzatul T. au declarat în cursul mărturiilor lor în timpul procesului și în timpul întrebărilor anterioare ale poliției că G. a fost integrat într-o ierarhie și a trebuit să coordoneze toate deciziile esențiale cu Zekeriya Karaman urmărit separat, ... și ... în timp ce Zekeriya Karaman, în calitate de director al consiliului de conducere al lui Yeni Dunya Iletisim A.S., a jucat un rol preeminent. (p. 23) Această integrare într-o structură controlată din Turcia, astfel cum este descrisă de cele două coaccusate, este suficient de dovedit prin punerea în aplicare a unui sistem contabil neoficial, o structură paralelă la postul de televiziune și asociația Deniz Feneri în Germania și Turcia pentru colectarea donațiilor, participarea la societățile finanțate prin donații și faptul că retragerile în numerar au fost transferate la localitățile Kanal 7 din Turcia. Prin asumarea exclusivă a responsabilității pentru apelurile de donație și utilizarea neautorizată a fondurilor donate, acuzatul G. a încercat să protejeze persoanele din spatele lui în Turcia de urmărirea penală în Germania și/sau Turcia. (p. 23) ... ... Acuzat T. este vinovat de fraudă comisă în calitate de infractor comun succesiv (în sukzessiver Mittäterschaft) în conformitate cu articolele 263 și 25 § 2 din Codul penal german. T. nu numai că a vrut să sprijine acțiunile altor persoane, ci el a dorit, de asemenea, să participe la o operațiune comună (gemeinschaftliche Tätigkeit) împreună cu G. și persoanele din spatele scenei din Turcia. (p. 25) ... În plus, trebuie luată în considerare în favoarea [G.] că el nu a fost poziționat în partea de sus a ierarhiei care a organizat frauda (Spitze der Organization des Betrugs), dar a primit instrucțiuni de la persoanele din spatele scenei din Turcia. El nu a putut decide singur cu privire la utilizarea neautorizată a fondurilor donate, dar doar dezvoltă idei care în cele din urmă trebuiau aprobate de persoanele din spatele scenelor din Turcia. El a fost un organ de executare mai degrabă decât un factor de decizie (mehr ausführendes als bestimmendes Organ). (p. 28) ... [T.’s] mărturisirea nu a fost limitată la propria sa participare la comisie a infracțiunii. De asemenea, el a dezvăluit cunoștințele sale cu privire la fundal și în special cu privire la persoanele din spatele scenei. Cunoștințele sale erau limitate din moment ce G. și persoanele din spatele său i-au acordat în mod deliberat doar o perspectivă restrânsă. În ierarhia el a fost pus mult sub G. și persoanele responsabile din Turcia. (p. 29) ... Prin menținerea conturilor neoficiale [E.] a contribuit semnificativ la funcționarea sistemului global. Faptul că el a fost solicitat nu numai de G., ci și direct de către atacarea separată Karaman pentru a ține de pe conturile înregistrate demonstrează importanța unei astfel de contabilități neoficiale. (p. 30) ... Persoanele din spatele scenei din Turcia au încercat anterior să împiedice [E.] să depună mărturie în fața autorităților investigatoare prin stabilirea de contact cu primul său sfat și cu membrii familiei sale.” (p. 31) 15. Potrivit unui articol publicat de jurnalul german Frankfurter Rundschau pe Internet la 18 septembrie 2008, președintele interimar al Camerei pentru Crimele Economice Extense a Curții din Frankfurt am Main, a declarat, la eliberarea hotărârii, că fondurile donate au fost utilizate de persoanele din spatele scenei pentru un amestec de proprii scopuri economice și politice, chiar dacă o parte din bani a fost cheltuită într-adevăr în proiecte de ajutor. Aceeași ziară a raportat într-un articol publicat pe Internet la 15 septembrie 2008, că autoritățile de urmărire penală (Staatsanwaltschaft) au făcut referire la reclamant ca fiind „principatorul autor și liderul (führender Kopf) al întregii organizații”. Cotații similare au fost publicate în mai multe ziare turce la 17 și 18 septembrie 2008. De exemplu, potrivit unui articol publicat în ziarul turc Hürriyet la 18 septembrie 2008, judecătorul președinte a declarat atunci când a pronunțat hotărârea, că „coardele au fost trase la nivelul Kanal 7. și T. au acționat în conformitate cu instrucțiunile primite de la Kanal 7, în special de la Zekyria Karaman, ..., ... și ... Principalele persoane responsabile au fost localizate în Turcia.” 16. Hotărârea a fost publicată pe site-ul Curții Regionale la 25 noiembrie 2008. În versiunea de judecată pe Internet, numele acuzatului și penamentul separat au fost înlocuiți cu scrisorile și numele societăților implicate de numere. Observațiile introductive la publicarea pe Internet au inclus un paragraf care a afirmat că hotărârea a devenit finală și a fost obligatorie numai pentru cele trei persoane condamnate. S-a specificat că referințele și concluziile din judecată cu privire la acțiunile altor persoane, în special cele urmărite separat, nu au fost obligatorii în raport cu aceste persoane și că acestea din urmă au beneficiat încă de presunția de nevinovăție. Textul hotărârii în sine nu conține o specificație similară. 17. Hotărârea a devenit finală la 13 noiembrie 2008. 18. Prin observații scrise din 16 decembrie 2008, reclamantul a depus o plângere în fața Curții Constituționale Federale. El susține că trimiterile din raționarea hotărârii Curții Regionale din 17 septembrie 2008 la rolul său în utilizarea frauduloasă a fondurilor donate au încălcat principiul presunției de inocence, care constituie un aspect al dreptului garantat constituțional la un proces echitabil, luat în conjuncție cu principiul statului de drept. 19. Prin decizia din 3 septembrie 2009, Curtea Constituțională Federală a respins reclamația ca fiind inadmisibilă (documentul nr. 2 BvR 2540/08). 20. Curtea Constituțională a constatat că, deși inculpații nu au fost categoric împiedicați de a contesta o hotărâre pronunțată în cadrul procedurii împotriva persoanelor terțe, un reclamant care nu a fost parte la procedură trebuie să poată susține că interesele sale legitime sunt afectate direct de decizia impugnată și nu numai de facto indirect. Curtea Constituțională a reiterat jurisprudența sa stabilită în conformitate cu care, în temeiul principiului garantat constituțional al presupunerii de nevinovăție, nu ar putea fi luate în mod eficient măsuri care să constituie o pedeapsă împotriva unui acuzat fără a fi fost stabilită în prealabil în cadrul unui proces echitabil. În plus, această constatare de vinovăție a trebuit să devină finală înainte de a putea fi reținută împotriva persoanei în cauză. Cu toate acestea, în cadrul procedurilor penale, presunția de nevinovăție nu a împiedicat autorităților de aplicare a legii să evalueze dacă și în ce măsură o persoană ar putea fi suspectată că a comis o infracțiune penală. 21. , Curtea Constituțională a subliniat că presupunerea de nevinovăție nu a protejat reclamantul de orice impact factual al declarațiilor formulate într-o hotărâre judecată împotriva persoanelor terțe în ceea ce privește implicarea sa în comisie a infracțiunii. Această hotărâre nu constituie o decizie care impune determinarea vinovăției reclamantului sau să-l expună la dezavantaje care constituie condamnarea sau condamnarea. Declarațiile formulate în cadrul procedurii penale împotriva persoanelor terțe nu au avut un efect obligatoriu asupra instanțelor sau a autorităților de urmărire penală, fie în ceea ce privește procedurile preliminare care urmează să fie susținute împotriva unei reclamante, fie în ceea ce privește orice altă instanță sau procedură administrativă la care un solicitant ar putea deveni parte în viitor. Reclamantul nu a putut fi considerat vinovat pe baza acestei hotărâri și a fost încă protejat prin principiul presunției de inocence. Faptul că înființarea faptelor de către Curtea Regională nu a avut legătură doar cu acuzatul, care a fost condamnat la sfârșitul procedurii, ci și cu reclamantul a constituit o consecință inevitabilă a faptului că, în cadrul procedurii penale complexe, abia a fost posibil să se desfășoare și să se încheie procedura împotriva tuturor acuzați simultan. 22. La 20 ianuarie 2009, în vederea obținerii examinării reclamantului în Turcia, nu a fost trimisă Curții informații privind respectarea cererii respective. 23. La 20 august 2009, autoritățile de urmărire penală din Frankfurt am Main au acuzat reclamantul și trei persoane co-acusate în legătură cu evenimentele în cauză. În plus, se pare că, la 9 aprilie 2012, Procuratura Generală din Ankara a formulat acuzații similare împotriva reclamantului și că procesul său în Turcia a început la 16 ianuarie 2013. Potrivit argumentelor guvernamentale, Curtea regională principală din Frankfurt am Main, cu o ordonanță din 19 august 2013, a deschis audierea principală în cadrul procedurii împotriva reclamantului.

The applicant was born in 1952 and lives in Istanbul. He is the founder of the Turkish TV station Kanal 7 and director of the management board of its operating company Yeni Dünya Iletisim A.S. Kanal 7’s programme contents are broadcast nationwide in Turkey and in Germany through the TV station Kanal 7 Int. The latter is operated by private limited-liability companies established under German law and, since 2001, by Euro 7 Fernseh- und Marketing GmbH (Gesellschaft mit beschränkter Haftung) with the applicant as one of its shareholders. The applicant alternately occupied the position of managing director (Geschäftsführer) or authorised signatory (Prokurist) in such companies. 7. Since 1998 a specific programme slot in the channel’s broadcasting schedule had been allocated to the non-profit association Deniz Feneri Yardimlasma Dernegi, founded, inter alia, by the Kanal 7 head of human resources who was also a member of the association’s board of directors. During that programme, broadcast in Turkey and in Germany, the association reported on charitable aid projects being run by it and appealed for monetary donations. In 1999 a similar association was founded in Germany under the name of Deniz Feneri Dernegi e.V. (hereinafter “Deniz Feneri”) by G., one of the other shareholders and managing directors or, alternately, authorised signatories of Euro 7 Fernseh- und Marketing GmbH. G. was also appointed chairman of the association and remained in that position until 2006. In its donation appeals on television Deniz Feneri stressed that the funds donated would be used directly and exclusively for charitable purposes and for the funding of social projects. 8. In 2006 the Frankfurt am Main prosecution authorities (Staatsanwaltschaft) launched investigations against the applicant and several co-suspects, including G., on suspicion of having fraudulently used the majority of funds donated to the associations for commercial purposes and their own benefit. 9. On 11 March 2008 the preliminary criminal proceedings against the applicant were separated from the investigations against the co-suspects. 10. In the middle of 2008 criminal investigations based on the same allegations of fraud were also initiated against the applicant in Turkey. 11. By a judgment, the operative part of which together with a summary of its reasoning was pronounced orally on 17 September 2008 (file no. 5/26 Kls 6350 Js 203391/06 4/08), the Extended Economic Crimes Chamber (Große Strafkammer als Wirtschaftsstrafkammer) of the Frankfurt am Main Regional Court convicted two of the applicant’s co-suspects, G. and T., of aggravated fraud (Betrug in einem besonders schweren Fall) acting as members of a joint criminal enterprise with its leaders in Turkey. Another co-accused, E., was convicted of having aided and abetted the commission of the offence. G. and T. were sentenced to prison sentences of five years and ten months and two years and nine months respectively, while E. was given a suspended prison sentence of one year and ten months. The full judgment, with the complete reasoning, was subsequently delivered in writing between 17 September and the beginning of November 2008. 12. The Regional Court found it to be established that G. had created and maintained a complex structure for the purpose of concealing the fact that the majority of the donations obtained for charitable purposes as advertised by Deniz Feneri were in reality earmarked and used to finance the entrepreneurial activities of private companies in which G. and the applicant, among others, became shareholders. At G.’s request, T. had contributed to the fraudulent misrepresentation by, inter alia, fabricating minutes of virtual association meetings of Deniz Feneri in order to conceal the unauthorised use of donated funds from the tax authorities. E., for his part, also acting upon instructions from G., had omitted to record the actual use of the donations in the association’s official accounts and had documented them in separate unofficial accounts (Nebenbuchhaltung). 13. The court’s findings were primarily based on confessions made by T., E. and G. following a plea bargain reached between the court, the prosecution authorities and the defence and also on further evidence obtained in the course of the trial. Whereas G. maintained that he alone had decided how the donated funds would be used without having consulted any contact persons in Turkey, T. and E. testified that G. had been integrated into the hierarchy of a criminal organisation whose leaders were in Turkey and in which the applicant had played a leading role. According to T. and E.’s testimony, G. had to obtain the applicant’s prior approval with respect to all essential decisions relating to the use of donations obtained by the association. The court was therefore satisifed that G. had not been at the top of the criminal organisation’s hierarchy but had received orders from its leaders residing in Turkey. 14. The judgment’s reasoning is divided into six parts headed by Roman numerals. Part I provides information on the personal background of the accused. Part II contains a description of the circumstances of the case. Part III sets out the type of evidence on which the Regional Court based its establishment of the facts and the court’s assessment of the veracity and credibility of the relevant evidence. Parts IV and V contain the legal assessment of the offences committed by the accused and the determination of their relative guilt and the resulting sentence. Part VI stipulates that the accused are to bear the costs of the proceedings. The judgment refers on several occasions to the role that the heads of the criminal organisation in Turkey played in connection with the use of donated funds for non-charitable purposes. In that context the applicant’s full first and last names are mentioned numerous times in the judgment running to some thirtytwo pages. The most relevant passages of the judgment in parts II to V of its reasoning read as follows: ... It was neither the association’s chairman nor the registered members of the association [Deniz Feneri] who decided on the use of funds obtained on behalf of the association but the accused G. in coordination with and upon the instructions of the separately prosecuted (gesondert Verfolgte) Zekeriya Karaman, ..., ... and ..., ... (pp. 8 to 9) ... The accused G. and the persons in charge of Kanal 7 in Turkey were ... aware that donations collected in the German association’s [Deniz Feneri] name would only partly be used for charitable purposes or social projects. At any rate, since the year 2002 it had been the intention of G. and the separately prosecuted persons behind the scenes (Hinterleute) to also use a large part of the collected funds for economic activities, in particular for the start-up financing of entrepreneurial projects of private-law companies in which G. or the separately prosecuted Zekeriya Karaman, ..., ... and ... became shareholders. (pp. 9 to 10) ... For this reason, the accused G. and the separately prosecuted Zekeriya Karaman instructed the co-accused E. to keep unofficial accounts (Nebenbuchhaltung). (p. 11) ... Every month the contents of the unofficial accounts in Germany were coordinated between G. and ..., ... or Zekeriya Karaman. (p. 12) ... According to the entries in the unofficial accounts a total amount of 4,504,000 euros was handed over to the separately prosecuted Zekeriya Karaman. (p. 15) ... The separately prosecuted Zekeriya Karaman, ..., ..., ... and ... decided on the use of the funds collected by means of donations. In his capacity as director of the management board of Yeni Dunya Iletisim A.S., Zekeriya Karaman was accorded a pre-eminent role in this respect. (p. 15) ... The accused T. was not aware of the exact amount of donated funds that had been used for non-charitable purposes. However he endorsed appeals for further donations while knowing that they were to a large extent going to be used for unauthorised purposes ... Following G.’s arrest in April 2007 he was the contact person of Zekeriya Karaman with respect to all matters related to Deniz Feneri in Germany. The latter provided him with a mobile phone and a prepaid card in view of suspected telephone surveillance. (p. 21) ... Sachverhalt) have been established (steht fest) on the basis of the confessions made by the accused and further evidence obtained in the course of the trial as set out in the record of the hearing. (p. 22). ... The Chamber did not follow G.’s submissions that he alone had decided on the unauthorised use of donated funds without consulting the persons behind the scenes in Turkey. The accused E. and the accused T. had stated in the course of their confessions during trial and during previous police questioning that G. had been integrated into a hierarchy and had to coordinate all essential decisions with the separately prosecuted Zekeriya Karaman, ... and ..., while Zekeriya Karaman, in his capacity as director of the management board of Yeni Dunya Iletisim A.S., played a pre-eminent role. (p. 23) Such integration into a structure controlled from Turkey, as described by the two coaccused, is sufficiently proved by the implementation of an unofficial accounting system, a parallel structure to the television station and the association Deniz Feneri in Germany and Turkey for the collection of donations, the shareholding in the companies funded by donations, and the fact that cash withdrawals had been handed over at the premises of Kanal 7 in Turkey. By assuming sole responsibility for the donation appeals and the unauthorised use of the donated funds, the accused G. apparently tried to protect the persons behind him in Turkey from criminal prosecution in Germany and/or Turkey. (p. 23) ... ... The accused T. is guilty of fraud committed in his capacity as successive joint offender (in sukzessiver Mittäterschaft) pursuant to Articles 263 and 25 § 2 of the German Criminal Code. Not only did T. want to support the actions of others but he also wanted to participate in a joint operation (gemeinschaftliche Tätigkeit) together with G. and the persons behind the scenes in Turkey. (p. 25) ... ... Furthermore, it had to be considered in [G.’s] favour that he was not positioned at the top of the hierarchy which organised the fraud (Spitze der Organisation des Betrugs) but received instructions from the persons behind the scenes in Turkey. He could not decide alone on the unauthorised use of the donated funds but only develop ideas that ultimately had to be approved by the persons behind the scenes in Turkey. He was an executing organ rather than a decision maker (mehr ausführendes als bestimmendes Organ). (p. 28) ... [T.’s] confession was not limited to his own participation in the commission of the offence. He also revealed his knowledge regarding the background and in particular concerning the persons behind the scenes. His knowledge was limited since G. and the persons behind him deliberately granted him only a restricted insight. In the hierarchy he was placed far below G. and the responsible persons in Turkey. (p. 29) ... By keeping unofficial accounts [E.] made a significant contribution to the functioning of the overall system. The fact that he was not only requested by G. but also directly by the separately prosecuted Karaman to keep off the recorded accounts demonstrates the importance of such unofficial accounting. (p. 30) ... The persons behind the scenes in Turkey had previously attempted to prevent [E.] from testifying before the investigative authorities by establishing contact with his first counsel and members of his family.” (p. 31) 15. According to an article published by the German newspaper Frankfurter Rundschau on the Internet on 18 September 2008, the Acting President of the Frankfurt am Main Regional Court’s Extended Economic Crimes Chamber had stated, when delivering the judgment, that the donated funds had been used by the persons behind the scenes for a mixture of their own economic and political purposes even though part of the money had indeed been spent on aid projects. The same newspaper had reported in an article published on the Internet on 15 September 2008 that the prosecution authorities (Staatsanwaltschaft) had referred to the applicant as the “main perpetrator and leader (führender Kopf) of the whole organisation”. Similar quotations were published in several Turkish newspapers on 17 and 18 September 2008. For instance, according to an article published in the Turkish newspaper Hürriyet on 18 September 2008, the presiding judge had declared when delivering the judgment, that “strings were pulled at the level of Kanal 7. G. and T. acted in accordance with instructions they had received from Kanal 7, in particular from Zekyria Karaman, ..., ... and ... The main persons in charge were located in Turkey.” 16. The judgment was published on the Regional Court’s website on 25 November 2008. In the judgment’s Internet version the names of the accused and separately prosecuted were replaced by letters and the names of the companies involved by numbers. The introductory comments to the Internet publication included a paragraph stating that the judgment had become final and was binding only on the three convicted persons. It was specified that references and findings in the judgment with respect to the actions of other persons, in particular those separately prosecuted, were not binding in relation to those persons and that the latter still benefited from the presumption of innocence. The text of the judgment itself does not contain a similar specification. 17. The judgment became final on 13 November 2008. 18. By written submissions dated 16 December 2008 the applicant lodged a complaint with the Federal Constitutional Court. He argued that the references in the reasoning of the Regional Court’s judgment of 17 September 2008 to his role in the fraudulent use of the donated funds had violated the principle of the presumption of innocence, which constituted one aspect of the constitutionally guaranteed right to a fair trial taken in conjunction with the principle of the rule of law. 19. By a decision of 3 September 2009, served on the applicant on 25 September 2009, the Federal Constitutional Court dismissed the complaint as inadmissible (file no. 2 BvR 2540/08). 20. The Constitutional Court found that while defendants were not categorically prevented from challenging a judgment delivered in proceedings conducted against third persons, an applicant who had not been party to the proceedings did have to be able to claim that his or her legitimate interests were directly affected by the impugned decision and not only in an indirect de facto manner. The Constitutional Court reiterated its established case-law according to which, by virtue of the constitutionally guaranteed principle of the presumption of innocence, no measures effectively amounting to a penalty could be taken against an accused without his guilt having been established beforehand in the course of a fair trial. Furthermore, that finding of guilt had to become final before it could be held against the person concerned. However, in the context of criminal proceedings the presumption of innocence did not prevent the law-enforcement authorities from making an assessment as to whether and to what degree a person could be suspected of having committed a criminal offence. 21. , the Constitutional Court pointed out that the presumption of innocence did not protect the applicant ab initio from any factual impact of statements made in a judgment rendered in criminal proceedings against third persons with respect to his own involvement in the commission of the offence. That judgment did not constitute a decision that required the determination of the applicant’s guilt or exposed him to disadvantages amounting to a conviction or sentence. Statements made in criminal proceedings against third persons did not have a binding effect on the courts or the prosecution authorities, whether with respect to preliminary proceedings pending against an applicant or in relation to any other court or administrative proceedings to which an applicant might possibly become a party in the future. The applicant could not be regarded as guilty on the basis of that judgment and was still protected by the principle of the presumption of innocence. The fact that the establishment of the facts by the Regional Court not only concerned the accused, who were convicted at the end of the proceedings, but also the applicant was an inevitable consequence of the fact that in complex criminal proceedings it was hardly ever possible to conduct and terminate the proceedings against all the accused simultaneously. 22. A request for legal assistance was sent to the Turkish authorities on 20 January 2009 with a view to obtaining the applicant’s examination in Turkey. No information was submitted to the Court as regards compliance with that request. 23. On 20 August 2009 the Frankfurt am Main prosecution authorities brought charges against the applicant and three co-accused in connection with the events in issue. It further appears that on 9 April 2012 the Ankara General Prosecutor’s Office brought similar charges against the applicant and that his trial in Turkey commenced on 16 January 2013. According to the Government’s submissions, the Frankfurt am Main Regional Court, by an order dated 19 August 2013, opened the main hearing in the proceedings against the applicant. These are apparently still pending.

§ Cauze similare