ESPOSITO ET MANZO c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr 26328/05 Antonietta ESPOSTITO și alții împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 4 martie 2014 într-un comitet compus din András Sajó, președintele Helen Keller, Egidijus Kūris, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, având în vedere cererea prezentată mai sus la 12 iulie 2005, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 22 noiembrie 2013 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACERI ȘI PROCEDURA Reclamanții, domnii Antonietta Esposito și Raffaella Manzo și M. Antonio Manzo, sunt cetățeni italieni, născuți în 1953, 1977 și, respectiv, 1975 și rezidenți în Benevent. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul G. Romano, avocat în Benevent. Guvernul Italian ( Reclamanții sunt moștenitorii domnului Giuseppe Manzo. Acesta din urmă deținea un teren situat în Saviano, înregistrat în fișa 2, parcela 483. Prin hotărârea din 4 iunie 1983, municipalitatea Saviano a autorizat ocuparea de urgență a unei părți a terenului respectiv, și anume 638 m2, pentru o perioadă de cinci ani, pentru a construi un drum. Lucrările de construcție s-au încheiat la 7 martie 1984. Printr-un act din 3 iunie 1989, cuju al reclamanților sesizează instanța din Napoli. El susținea că ocupația terenului era ilegală și că administrația nu a efectuat exproprierea formală și plata unei despăgubiri pentru expropriere și plata unei despăgubiri pentru perioada de ocupație legitimă. În cursul procedurii, domnul Giuseppe Manzo a decedat și reclamanții s-au constituit în procedură. În plus, cauza a fost atribuită din oficiu Tribunalului din Nola. Instanța a numit un expert. În raportul depus la 13 ianuarie 2001, expertul a estimat că valoarea de piață a terenului la data expirării ocupației legitime, adică 22 decembrie 1988, a fost de 70 180 000 lira italiană, adică 36 244,95 EUR. Aplicarea criteriilor de despăgubire introduse prin Legea nr. 662 din □ expertul a calculat că despăgubirea datorată reclamanților pentru pierderea terenului s . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Într-o hotărâre din 24 martie 2003, Tribunalul din Nola a declarat că proprietatea asupra terenului a trecut la administrație ca efect al principiului exproprierii indirecte și a condamnat administrația să plătească reclamanților sumele calculate de către expert, reevaluate începând cu decembrie 1988 și cu dobândă. Municipalitatea interjeta apel. Prin hotărârea din 26 martie În 2007, instanța de apel a confirmat hotărârea instanței din Nola. Reclamanții se plâng că au fost privați de terenul lor într-un mod incompatibil cu dreptul lor la respectarea proprietăților lor. Cererea a fost comunicată guvernului din oraș după eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, printr-o scrisoare din 22 noiembrie 2013 Guvernul a transmis grefei o declarație unilaterală pentru a soluționa problema ridicată prin solicitarea Curții de a elimina rolul acesteia în temeiul articolului 37 din convenție. Astfel, declarația a fost formulată Guvernul italian oferă reclamanților, în sensul articolului 62 litera (a) din Regulamentul de procedură al Curții, suma globală de 76 500, 00 EUR ca o redresare adecvată a încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1, pe care reclamanții au suferit-o din cauza despăgubirii insuficiente la nivel intern. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că nu se mai justifică să continue examinarea cererii, având în vedere faptul că dispozițiile legii nr. 352 din 1992, de care se plângeau reclamanții, au fost modificate în mod corespunzător ca urmare a intervențiilor Curții Constituționale care a aplicat jurisprudența Curții. Guvernul italian solicită Curții să șteargă cererea privind rolul în conformitate cu art. 37 din convenție. Prin scrisoarea din 27 decembrie 2013, recurenta a indicat că nu era satisfăcută de termenii declarației unilaterale pe motiv că suma propusă era insuficientă. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația pe baza principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Italiei, practica sa în ceea ce privește cauza invocată (Guiso Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, 22 decembrie 2009 Macrei și alții c. Italia 1430/02, 12 iulie 2011; Rivera și di Bonaventura c. Italia, n 63869/00, 14 iunie 2011; De Caterina și alții c. Italia, n 65278/01 , 28 iunie 2011). Având în vedere toate aceste elemente și valoarea despăgubirii propuse de guvern, care pare a fi echitabilă în această specie, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (art. 37 §) c) În plus, în lumina considerațiilor de mai sus, și având în vedere în special jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu prevede că: În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Pred act termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate decid să șteargă cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Stanley Naismith András Sajó Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

26328/05

Antonietta ESPOSITO et autres

contre l’Italie

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 4 mars 2014 en un comité composé de

:

András Sajó,

président,

Helen Keller,

Egidijus Kūris,

juges,

et de Stanley Naismith,

greffier de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 12 juillet 2005,

Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 22

novembre 2013 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration

;

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

FAITS ET PROCÉDURE

Les requérants, M

mes

Antonietta Esposito et Raffaella Manzo et M.

Antonio Manzo, sont des ressortissants italiens, nés respectivement en 1953, 1977 et 1975 et résidant à Bénévent. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

G. Romano, avocat à Bénévent.

Le gouvernement italien («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

E. Spatafora, et son coagent, M

me

P. Accardo.

Les requérants sont les héritiers de M. Giuseppe Manzo. Ce dernier était propriétaire d’un terrain sis à Saviano, enregistré feuille 2, parcelle 483.

Par un arrêt du 4 juin 1983, la municipalité de Saviano autorisa l’occupation d’urgence d’une partie dudit terrain, à savoir 638 m², pour une période de cinq ans, afin d’y construire une route.

Les travaux de construction prirent fin le 7 mars 1984.

Par un acte du 3 juin 1989, le

de cujus

des requérants saisit le tribunal de Naples. Il alléguait que l’occupation du terrain était illégale et que l’administration n’avait pas procédé à l’expropriation formelle et au paiement d’une indemnité. Il

réclamait un dédommagement pour l’expropriation et le paiement d’une indemnité pour la période d’occupation légitime.

Au cours de la procédure, M. Giuseppe Manzo décéda et les requérants se constituèrent dans la procédure. En outre, l’affaire fut assignée d’office au tribunal de Nola.

Le tribunal nomma un expert. Dans son rapport déposé le 13

janvier

2001, l’expert estima que la valeur vénale du terrain au moment de l’expiration de l’occupation légitime, soit le 22 décembre 1988, était de 70

180

000 lires italiennes, soit 36

244,95 EUR. Faisant application des critères d’indemnisation introduits par la loi n

o

662 de 1996, l’expert calcula que le dédommagement dû aux requérants pour la perte du terrain s’élevait à 38

599

173 lires italiennes, soit 19

934,81 EUR. En outre, il fixa l’indemnité pour l’occupation légitime à 9

649

793 lires italiennes, soit 4

983,70 EUR.

Par un jugement du 24 mars 2003, le tribunal de Nola affirma que la propriété du terrain était passée à l’administration par effet du principe de l’expropriation indirecte et condamna l’administration à payer aux requérants les sommes calculées par l’expert, réévaluées à partir de décembre 1988 et assorties d’intérêts.

La municipalité interjeta appel. Par un arrêt du 26

mars

2007, la cour d’appel confirma le jugement du tribunal de Nola.

Les requérants se plaignent d’avoir été privés de leur terrain de manière incompatible avec leur droit au respect de leurs biens.

La requête avait été communiquée au Gouvernement

.

EN DROIT

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 22

novembre 2013 le Gouvernement a fait parvenir au Greffe une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête en invitant la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.

La déclaration était ainsi libellée

:

«

Le Gouvernement italien offre aux requérants, au sens de l’article 62 A du règlement de la Cour, le montant global de 76

500, 00 EUR à titre de redressement adéquat de la violation de l’article 1 du Protocole n

o

1, que les requérants ont subi à cause du dédommagement insuffisant au niveau interne.

Cette somme sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête compte tenu du fait que les dispositions de la loi n

o

352 de 1992, dont se plaignaient les requérants, ont été dument modifiées suite aux interventions de la Cour Constitutionnelle qui a appliqué la jurisprudence de la Cour. Le Gouvernement italien demande à la Cour de rayer la requête du rôle conformément à l’article 37 de la Convention. »

Par une lettre du 27 décembre 2013, la partie requérante a indiqué qu’elle n’était pas satisfaite des termes de la déclaration unilatérale

au motif que la somme proposée était insuffisante.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si

:

«

pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête

».

La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar c. Turquie

(question préliminaire) [GC],

n

o

26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003

‑

VI,

WAZA Spółka z o.o. c. Pologne

(déc.) n

o

11602/02, 26

juin 2007, et

Sulwińska c. Pologne

(déc.) n

o

28953/03).

La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre l’Italie, sa pratique en ce qui concerne le grief invoqué (

Guiso

‑

Gallisay

c. Italie

(satisfaction équitable) [GC], n

o

58858/00, 22

décembre 2009

;

Macrì et autres c. Italie

(n

o

14130/02

, 12

juillet 2011;

Rivera et di Bonaventura c. Italie

, n

o

63869/00, 14

juin

2011;

De Caterina et autres c. Italie

, n

o

65278/01

, 28 juin 2011).

Eu égard à tous ces éléments et au montant de l’indemnisation proposé par le Gouvernement, qui paraît équitable dans la présente espèce, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §

1

c) En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1

in fine

).

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (

Josipović c. Serbie

(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 1 du Protocole n

o

1 et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris

;

Décide

de rayer la requête du rôle en application de l’article

37 § 1 c) de la Convention.

Stanley Naismith

András Sajó

Greffier

Président