Secțiunea a patra Cerere nr. 38586/06 Vittorio DELLA PIETRA împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 19 mai 2015 într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, judecători, și Fatoș Arac Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Vittorio Della Pietra, este un resortisant italian născut în 1954 și rezident în Verona. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Ferrara, avocat în Benevent. Guvernul italian ( mai mult decât atât). A fost reprezentat de agentul său, dl Spatafora și colega sa, dl P. Acardo. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul deținea un teren de 3 890 m2 situat la Castelpoto, înregistrat în cadastru fișa 4 parcelă 2. Prin decretul din 19 aprilie 1988, municipalitatea Castelpoto a autorizat ocupația de urgență a unei părți a terenului, începând cu 23 mai 1988 și pentru o perioadă maximă de doi ani, în vederea exproprierii sale. La 18 ianuarie 1990, administrația i-a atribuit terenul domnului Izzo și l-a autorizat să construiască locuințe private. Printr-un act din 9 decembrie 1996, reclamantul l-a numit pe dl Izzo și pe municipalitate în fața Tribunalului din Benevent. El susținea în primul rând că ocupația terenului său era nelegitimă ab initio Cu titlu subsidiar, el a afirmat că terenul său a fost prelucrat ireversibil, fără ca un decret de expropriere și o despăgubire să intervină și a solicitat restituirea bunului său, precum și o despăgubire. Instanța a dispus o expertiză tehnică. În rapoartele depuse în iunie 2000 și ianuarie 2004, expertul a stabilit că partea de teren cu adevărat ocupată era de 2 694 m2 și că perioada de ocupație legitimă expirase la 23 mai 1990. 218,03 EUR. Apoi, expertul a calculat valoarea despăgubirii în conformitate cu criteriile Legii nr 359 din 1992 și l-a fixat la 31 224 237 ITL, adică 16 125,97 EUR. 10. În cele din urmă, l-a fixat pentru perioada de ocupație legitimă la 3 122 423 ITL, adică 1 612,6 EUR, și despăgubirea pentru pierderea de valoare a restului terenului la 956,80 EUR. 11. Printr-o hotărâre din 18 ianuarie 2006, Tribunalul din Benevent a declarat că proprietatea terenului în litigiu a trecut la administrarea prin intermediul unui efect al construcției de lucrări publice, în conformitate cu principiul exproprierii indirecte. El a condamnat municipalitatea și domnul Izzo să plătească reclamantului: - o despăgubire pentru pierderea proprietății părții de teren expropriată, calculată pe baza Legii nr 359 din 1992 - o indemnizație pentru perioada de ocupație legitimă - o compensație pentru pierderea valorii restului terenului. 12. Tribunalul se va rezuma la sumele stabilite de către instanța cu experiență în rapoartele sale care precizează că acestea trebuie reevaluate și însoțite de interese legale. 13.Părțile au atacat această hotărâre în fața instanței de apel din Napoli.14 printr-o hotărâre din 22 februarie 2008, instanța de apel din Napoli, după ce a considerat că terenul efectiv ocupat era de 310 m2, a constatat că, în lumina Legii de finanțare nr 244 din 2007 (includetă ca urmare a hotărârilor nr. 348 și 349 din 2007 ale Curții Constituționale, declarând neconstituționalitatea articolului 5a din Decretul-lege nr. 333 din 11 iulie 1992, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 662 din 1996), despăgubirea trebuia să fie în limita valorii de piață a terenului expropriat 15. Bazându-se pe experiența depusă în timpul procedurii în fața instanței (§ 8-9 de mai sus), municipalitatea Castelpoto a fost obligată să plătească reclamantului 3 360,40 EUR drept daune materiale, plus dobânda și reevaluarea, precum și 336,04 EUR cu titlu de despăgubire pentru perioada de ocupație legitimă. Dreptul și practica internă relevantă 16. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Guiso-Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], n 58858/00, 22 decembrie 2009 (§ 16-48). 17. Curtea constată că prin hotărârile n 348 și 349 din 22 octombrie 2007, Curtea Constituțională a hotărât că legea internă trebuie să fie compatibilă cu Convenția în interpretarea dată de jurisprudența Curții și, prin urmare, a declarat neconstituțional art. 5a din Decretul-lege nr 333 din 11 iulie 1992, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 662 din 1996. 18. Curtea Constituțională, în hotărârea nr. 349, a arătat că nivelul suficient de ridicat de despăgubiri prevăzut de legea din 1996 era contrar articolului 1 din Protocolul nr 1 și, prin urmare, articolului 117 din Constituția italiană, care prevede respectarea obligațiilor internaționale. De la această hotărâre, dispoziția respectivă nu mai poate fi aplicată în cadrul procedurilor naționale încă în curs de desfășurare 19. Ca urmare a hotărârilor Curții Constituționale, au avut loc modificări legislative în dreptul intern. La art. 2/89 litera (e) din Legea finanțelor nr 244 din 2007 a stabilit că, într-un caz de expropriere indirectă, despăgubirea trebuie să corespundă valorii de piață a bunurilor, nicio reducere fiind admisă. 20. Această dispoziție se aplică tuturor procedurilor în curs de desfășurare la 1 ianuarie 2008, cu excepția celor în care s-a acceptat sau a devenit definitivă decizia privind dreptul de proprietate sau de despăgubire. GRIEF Invochează art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că a fost privat de proprietatea sa într-un mod incompatibil cu dreptul său la respectarea proprietății sale. Reclamantul susține că a fost privat de teren într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Argumentele părților 22. În observațiile sale, guvernul a extirpat lipsa de calitate a victimei În sensul articolului 34 din Convenție, în sensul articolului 34 din Convenție, a primit de la instanța de apel din Napoli o compensație corespunzătoare valorii de piață a terenului expropriat. 23. Reclamantul se opune acestei teze. Apreciere a Curții 24. Curtea amintește că a examinat deja acest tip de excepție în alte cauze referitoare la exproprieri indirecte. În aceste cauze, Curtea a concluzionat că simplul fapt că reclamantul a primit o despăgubire corespunzătoare valorii de piață a terenului expropriat nu este suficient în sine pentru a-i retrage calitatea de victimă Cu toate că acest lucru poate juca un rol pe teren la art. 41 (De Angelis și alții c. Italia , n 68852/01 , § 57, 21 decembrie 2006 Carbonara și Ventura c. Italia , n 2463 Affair , § 62 CEDH 2000 De Sciscio c. Italia , 176/04, § 53, 20 aprilie 2006). În acest sens, Comisia amintește că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, să retragă calitatea de 846, punctul 36.25. Curtea consideră că este necesar să examineze calitatea de victimă a reclamantului în lumina schimbării legislației intervenite în urma hotărârilor Curții Constituționale nr. 348 și 349 din 22 octombrie 2007. În acest sens, întrebarea dacă un reclamant poate pretinde că este victimă a pretinsei încălcări se ridică în toate etapele procedurii în temeiul convenției și implică în principal Curtea să efectueze o examinare ex post facto Curtea reafirmă că este mai întâi responsabilitatea sa să verifice dacă autoritățile, cel puțin în esență, au recunoscut o încălcare a unui drept protejat de Convenție (Cocchiarella c. Italia menționată anterior, § 84). 27. 348 și 349, Curtea Constituțională din Italia a declarat neconstituționalitatea articolului 5a din Decretul-lege nr 333 din 11 iulie 1992, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 662 din 1996, deoarece contravine articolului 1 din Protocolul nr 1 din Convenția astfel cum este interpretat de jurisprudența Curții. 244 din 2007 a stabilit că proprietarii expropriați trebuie să obțină compensații corespunzătoare întregii valori a bunului, nici o reducere nu mai este acceptată. 28. Prin aplicarea acestor principii, instanța de apel din Napoli a considerat, în esență, că exproprierea indirectă a terenului reclamantului era contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, astfel cum a fost interpretat de jurisprudența Curții, și a implicat o încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului și o obligație a administrației de a repara încălcarea. Prin urmare, instanța de apel a condamnat administrația să plătească reclamantului o compensație corespunzătoare valorii de piață a terenului, plus reevaluare și dobândă de la data pierderii proprietății. 29. Curtea consideră că instanțele interne au constatat, în esență, încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului. În plus, Curtea consideră că redresarea recunoscută de tribunalul din Napoli, care respectă criteriile de calcul stabilite de Curte în hotărârea Guiso Gallisay (citată anterior, punctul 105), constituie o redresare adecvată și suficientă. 30. Având în vedere aceste considerații, reclamantul nu poate pretinde că este victima presupusei încălcări în sensul articolului 34 din convenție (a se vedea Armando Iannelli c. Italia, n 24818/03, 12 februarie 2013 Holzinger c. Austria 1), n 23459/94, § 21, CEDH 2001 I). 31. Prin urmare, acest motiv este incompatibil cu rația personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 11 iunie 2015. Fatoș Arac
Requête n
o
38586/06
Vittorio DELLA PIETRA
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 19 mai 2015 en un comité composé de
:
Ledi Bianku,
président,
Paul Mahoney,
Krzysztof Wojtyczek,
juges,
et de Fatoș Aracı,
greffiere adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 22 septembre 2006,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Vittorio Della Pietra, est un ressortissant italien né en 1954 et résidant à Verona. Il a été représenté devant la Cour par M
e
S.
Ferrara, avocat à Bénévent.
2.
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») a été représenté par son agente, M
me
me
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
4.
Le requérant était propriétaire d’un terrain de 3
890 m² sis à Castelpoto, enregistré au cadastre feuille 4 parcelle 2.
5.
Par un arrêté du 19 avril 1988, la municipalité de Castelpoto autorisa l’occupation d’urgence d’une partie du terrain, à compter du 23 mai 1988 et pour une période maximale de deux ans, en vue de son expropriation.
6.
Le 18 janvier 1990, l’administration assigna le terrain à M.
Izzo et l’autorisa à y construire des habitations privées.
7.
Par un acte du 9 décembre 1996, le requérant assigna M. Izzo et la municipalité devant le tribunal de Bénévent. Il alléguait en premier lieu que l’occupation de son terrain était illégitime
ab initio
, au vu de l’irrégularité de l’arrêté disposant l’occupation. À titre subsidiaire, il affirma que son terrain avait été irréversiblement transformé sans qu’un décret d’expropriation et une indemnisation n’interviennent et demanda la restitution de son bien ainsi qu’un dédommagement.
8.
Le tribunal ordonna une expertise technique. Dans des rapports déposés en juin 2000 et en janvier 2004, l’expert établit que la partie du terrain réellement occupée était de 2 694 m² et que la période d’occupation légitime avait expiré le 23 mai 1990.
9.
L’expert affirma que la valeur vénale du terrain à cette dernière date était de 56
574
000 ITL, soit 29
218,03 EUR. Ensuite, l’expert calcula le montant du dédommagement suivant les critères de la loi n
o
359 de 1992 et le fixa à 31
224
237 ITL, soit 16 125,97 EUR.
10.
Enfin, il fixa l’indemnité pour la période d’occupation légitime à 3
122
423 ITL, soit 1
612,6 EUR, et le dédommagement pour la perte de valeur du restant du terrain à 956,80 EUR.
11.
Par un jugement du 18 janvier 2006, le tribunal de Bénévent déclara que la propriété du terrain litigieux était passée à l’administration par l’effet de la construction de l’ouvrage public, en application du principe de l’expropriation indirecte. Il condamna la municipalité et M.
Izzo à payer au requérant :
- un dédommagement pour la perte de propriété de la partie de terrain expropriée, calculé sur la base de la loi n
o
359 de 1992
;
- une indemnité pour la période d’occupation légitime
;
- un dédommagement pour la perte de valeur du restant du terrain.
12.
Le tribunal se référa aux sommes établies par l’expert dans ses rapports précisant qu’elles devaient être réévaluées et assorties d’intérêts légaux.
13.
Les parties attaquèrent ce jugement devant la cour d’appel de Naples.
14.
Par un jugement du 22 février 2008, la cour d’appel de Naples, après avoir considéré que le terrain réellement occupé était de 310 m², constata qu’à la lumière de la loi de finances n
o
244 de 2007 (introduite suite aux arrêts n
o
348 et 349 de 2007 de la Cour Constitutionnelle, déclarant l’inconstitutionnalité de l’article 5 bis du décret-loi n
o
333 du 11
juillet
1992, tel que modifié par la loi n
o
662 de 1996) le dédommagement devait être à hauteur de la valeur vénale du terrain exproprié.
15.
Se basant sur l’expertise déposée pendant la procédure devant le tribunal (§§ 8-9 ci-dessus), la cour d’appel condamna la municipalité de Castelpoto à payer au requérant 3
360,40 EUR à titre de dommage matériel, plus les intérêts et la réévaluation, ainsi que 336,04 EUR à titre d’indemnisation pour la période d’occupation légitime.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
16.
Le droit interne pertinent se trouve décrit dans l’arrêt
Guiso-Gallisay c.
Italie
(satisfaction équitable) [GC], n
o
58858/00, 22 décembre 2009 (§§
16-48).
17.
La Cour note que par les arrêts n
os
348 et 349 du 22 octobre 2007, la Cour constitutionnelle a jugé que la loi interne doit être compatible avec la Convention dans l’interprétation donnée par la jurisprudence de la Cour et, par conséquent, a déclaré inconstitutionnel l’article 5
bis
du décret-loi n
o
333 du 11 juillet 1992, tel que modifié par la loi n
o
662 de 1996.
18.
La Cour constitutionnelle, dans l’arrêt n
o
349, a relevé que le niveau insuffisant d’indemnisation prévu par la loi de 1996 était contraire à l’article
1 du Protocole n
o
1 et par conséquent à l’article 117 de la Constitution italienne, lequel prévoit le respect des obligations internationales. Depuis cet arrêt, ladite disposition ne peut plus être appliquée dans le cadre des procédures nationales encore pendantes.
19.
Suite aux arrêts de la Cour constitutionnelle, des modifications législatives sont intervenues en droit interne. L’article 2/89 e) de la loi de finances n
o
244 de 2007 a établi que dans un cas d’expropriation indirecte le dédommagement doit correspondre à la valeur vénale des biens, aucune réduction n’étant admise.
20.
Cette disposition est applicable à toutes les procédures en cours au 1
er
janvier 2008, sauf celles où la décision sur l’indemnité d’expropriation ou sur le dédommagement a été acceptée ou est devenue définitive.
GRIEF
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint d’avoir été privé de son terrain de manière incompatible avec son droit au respect de ses biens.
21.
Le requérant allègue qu’il a été privé de son terrain de manière incompatible avec l’article 1 du Protocole n
o
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
1.
Arguments des parties
22.
Dans ses observations, le Gouvernement a excipé le défaut de qualité de «
victime
» du requérant, au sens de l’article 34 de la Convention, puisqu’il avait obtenu de la cour d’appel de Naples un dédommagement correspondant à la valeur vénale du terrain exproprié.
23.
Le requérant s’oppose à cette thèse.
2.
Appréciation de la Cour
24.
La Cour rappelle avoir déjà examiné ce type d’exception dans d’autres affaires concernant des expropriations indirectes. Dans ces affaires, elle avait conclu que le simple fait que le requérant ait reçu une indemnisation correspondant à la valeur vénale du terrain exproprié ne suffit pas en soi à lui retirer la qualité de «
victime
», bien que cela puisse jouer un rôle sur le terrain de l’article 41 (
De Angelis et autres c. Italie
, n
68852/01, § 57, 21 décembre 2006
;
Carbonara et Ventura c. Italie
, n
24638/94, §
‑
VI
;
De Sciscio c. Italie
, n
176/04, § 53, 20 avril 2006). Elle rappelle à cet égard qu’une décision ou une mesure favorable au requérant ne suffit en principe à retirer la qualité de «victime » que si les autorités nationales ont reconnu, explicitement ou en substance, puis réparé la violation de la Convention (
Guerrera et Fusco c. Italie
, n
o
40601/98, §
53, 3
avril
2003
;
Amuur c. France
du 25 juin 1996, Recueil 1996-III, p.
846, §
36).
25.
La Cour estime devoir examiner la qualité de victime du requérant à la lumière du changement de législation intervenu à la suite des arrêts de la Cour constitutionnelle n
os
348 et 349 du 22 octobre 2007.
Elle rappelle qu’il appartient en premier lieu aux autorités nationales de redresser une violation alléguée de la Convention. À cet égard, la question de savoir si un requérant peut se prétendre victime du manquement allégué se pose à tous les stades de la procédure au regard de la Convention et implique essentiellement pour la Cour de se livrer à un examen
ex post facto
de la situation de la personne concernée (
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
2006
‑
V).
26.
La Cour réaffirme qu’il lui appartient tout d’abord de vérifier s’il y a eu reconnaissance par les autorités, au moins en substance, d’une violation d’un droit protégé par la Convention (
Cocchiarella c.
Italie
précité, § 84).
27.
Elle relève que par ses arrêts n
os
348 et 349, la Cour constitutionnelle italienne a déclaré l’inconstitutionnalité de l’article 5
bis
du décret-loi n
o
333 du 11 juillet 1992, tel que modifié par la loi n
o
662 de 1996, puisque contraire à l’article 1 du Protocole n
o
1 de la Convention tel qu’interprété par la jurisprudence de la Cour. Par la suite, la loi de finances n
o
244 de 2007 a établi que les propriétaires expropriés doivent obtenir un dédommagement correspondant à la valeur entière du bien, aucune réduction n’étant plus admise.
28.
En faisant application de ces principes,
la cour d’appel de Naples a estimé en substance que l’expropriation indirecte du terrain du requérant était contraire à l’article 1 du Protocole n
o
1 de la Convention, tel qu’interprété par la jurisprudence de la Cour, et entraînait une violation du droit de propriété du requérant et une obligation pour l’administration de réparer la violation. La cour d’appel condamna dès lors l’administration à verser au requérant une indemnisation correspondant à la valeur vénale du terrain, plus réévaluation et intérêts à partir de la date de la perte de la propriété.
29.
La Cour estime que les juridictions internes ont constaté en substance la violation du droit de propriété du requérant. En outre, elle considère que le redressement reconnu par la cour d’appel de Naples, conforme aux critères de calcul établis par la Cour dans l’arrêt
Guiso
Gallisay
(précité, § 105), constitue un redressement approprié et suffisant.
30.
A la lumière de ces considérations, le requérant ne peut se prétendre victime de la violation alléguée au sens de l’article 34 de la Convention (voir
Armando Iannelli c. Italie
, n
o
24818/03, 12 février 2013
;
Holzinger c.
Autriche
(n
o
1), n
o
‑
I).
31.
Par conséquent, ce grief est incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejetée en vertu de l’article 35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 11 juin 2015.
Fatoș Aracı
Ledi Bianku
Greffière adjointe
Président