CASE OF MICROINTELECT OOD v. BULGARIA

RESPONDENT

BGR

HOTĂRÂRE

04.03.2014

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Preliminary objection dismissed (Article 35-1 - Exhaustion of domestic remedies);Violation of Article 1 of Protocol No. 1 - Protection of property (Article 1 para. 2 of Protocol No. 1 - Control of the use of property);Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - claim dismissed

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF MICROINTELECT OOD v. BULGARIA (CtEDO, 2014)

HUDOC · oficial

La 31 iulie 2000, societatea reclamantă a încheiat un contract cu un comerciant unic, dna T.Z., pentru a opera în comun un club de billard. Contractul prevedea, în special, că comerciantul unic ar opera clubul împotriva unei întreprinderi din partea companiei solicitantă de a furniza clubul cu alcool. De asemenea, contractul prevede modalitatea de împărțire a profiturilor între părți și prevede sancțiuni în caz de încălcare. La 7 august 2000, societatea reclamantă a obținut o licență de vânzare a băuturilor alcoolice în clubul de biliards. La 18 ianuarie 2001, societatea reclamantă a încheiat un contract similar cu un alt comerciant unic, dna V.G., pentru operarea comună a unui club de jocuri electronice. În acel moment, societatea reclamantă a obținut deja o licență de vânzare a băuturilor alcoolice în acel club. Atât clubul biliardului, cât și clubul de jocuri electronice au fost operate în locații închiriate de societatea reclamantă. 10. La 3 iulie 2002, autoritățile fiscale au efectuat o inspecție la clubul biliard, care a constatat că singurul comerciant, dna T.Z., vindea alcool fără licența necesară. În ziua următoare, 4 iulie 2002, autoritățile au elaborat un raport acuzând-o de tranzacție a mărfurilor de accize fără licența necesară, în contravenție cu art. 17a alin. (2) din Legea de Excizie din 1994 (a se vedea punctul 23 de mai jos), și au încurcat alcoolul (opt sticle) găsit în club. Societatea reclamantă nu a fost notificată de aceste evenimente. 11. La 8 iulie 2002, dna T.Z. S-a opus raportului, declarând că vindea alcoolul în numele companiei solicitante, care avea o licență pentru a face acest lucru. La 16 iulie 2002, directorul fiscal regional a respins obiecția, observand că nu a putut fi contestată separat, deoarece a fost auxiliară la deschiderea procedurii administrative-penale și a constituit o măsură destinată prevenirii manipulării probelor. Prin recursul dnei T.Z., la 25 octombrie 2002, Curtea de District Dobrich a susținut această decizie, constatând că nu ar putea fi contestată în cadrul unei proceduri de reexaminare judiciară separată; numai ordinul penal care ar încheia procedurile administrativepenale a fost capabil de a fi contestat prin intermediul unei revizuiri judiciare 13. Între timp, la 17 iulie 2002, directorul fiscal regional a eliberat un ordin penal împotriva dnei T.Z. Sancțiunile impuse au fost o amendă și o pierdere a alcoolului înșelat. Societatea reclamantă nu a fost servită cu o copie a ordinului. 14. Dna T.Z. a solicitat o revizuire judiciară a ordinului. La 29 ianuarie 2003, societatea reclamantă a solicitat intervenția în cadrul procedurii ca terță, susținând că a fost proprietarul alcoolului pierdut. În ziua următoare, 30 ianuarie 2003, Curtea de district Dobrich a întrerupt procedura de reexaminare judiciară, constatând că cererea dnei T.Z. nu a mai avut timp. 15. Un recurs ulterior al societății reclamante împotriva discontinuării a fost respins de Curtea de District Dobrich la 17 februarie 2003 din cauza faptului că, fără a fi parte la procedură, societatea nu a avut posibilitatea de a face apel împotriva discontinuării lor. Prin recursul societății reclamante, în decizia finală din 22 aprilie 2003, Curtea Regională Dobrich a susținut această decizie, susținând că societatea nu a avut posibilitatea de a interveni în procedură. La 3 iulie 2002, autoritățile fiscale au efectuat o inspecție la clubul de jocuri electronice administrat în comun de societatea reclamantă și dna V.G. au constatat că doamna V.G. vindea alcool fără licența necesară. În ziua următoare, 4 iulie 2002, ei au elaborat un raport care a acuzat-o de tranzacționare a produselor accize fără licența necesară, în contravenție cu art. 17a alineatul (2) din Actul de Excizie din 1994 (a se vedea punctul 23 de mai jos). Ei au acuzat-o de tranzacționare a alcoolului (cu șase flacoane) pe care i-au găsit-o în club. Societatea reclamantă nu a fost notificată de aceste evenimente. 17. a solicitat o revizuire judiciară a lichidării, susținând că a vândut alcoolul în numele societății reclamante, care avea o licență pentru a face acest lucru. La 23 octombrie 2002, Curtea de District Dobrich a respins cererea sa ca fiind inadmisibilă, declarând că nu ar putea fi contestată în cadrul procedurii de reexaminare judiciară separată; numai ordinul penal care ar încheia procedurile administrativepenal a fost capabil de a fi contestat prin intermediul unei reexaminări judiciare. 18. Între timp, la 19 august 2002, directorul fiscal regional a eliberat un ordin penal împotriva dnei V.G. Sancțiunile impuse erau o amendă și o confiscare a alcoolului înșelat. Societatea reclamantă nu a fost servită cu o copie a ordinului. 19. Singurul comerciant a solicitat revizuirea judiciară a ordinului. 20. În cadrul unei audieri care s-a desfășurat la 4 noiembrie 2003, societatea reclamantă a solicitat intervenția în cadrul procedurii în calitate de terță parte, susținând că este proprietarul alcoolului pierdut. Cu toate acestea, Tribunalul de District Dobrich și-a refuzat cererea, declarând că nu a fost parte la procedura administrativă-penală. La 10 februarie 2004, Curtea de District Dobrich a susținut ordinul penal și a constatat că alcoolul a fost pierdut în mod corespunzător și a reiterat faptul că considerațiile referitoare la relațiile de afaceri dintre dna V.G. Curtea regională Dobrich a susținut această hotărâre într-o hotărâre finală din 7 iunie 2004.

On 31 July 2000 the applicant company entered into a contract with a sole trader, Ms T.Z., to jointly operate a billiards club. The contract stipulated, in particular, that the sole trader would operate the club against an undertaking on the part of the applicant company to supply the club with alcohol. The contract also made provision for the manner in which profits would be shared between the parties, and set out penalties in case of breach. 7. On 7 August 2000 the applicant company obtained a licence to sell alcoholic beverages in the billiards club. 8. On 18 January 2001 the applicant company entered into a similar contract with another sole trader, Ms V.G., for the joint operation of an electronic games club. At that time the applicant company had already obtained a licence to sell alcoholic beverages in that club. 9. Both the billiards club and the electronic games club were operated in premises leased by the applicant company. 10. On 3 July 2002 the tax authorities carried out an inspection at the billiards club. They found that the sole trader, Ms T.Z., was selling alcohol without the requisite licence. The next day, 4 July 2002, the authorities drew up a report accusing her of trading in excise goods without the requisite licence, contrary to section 17a(2) of the Excise Act 1994 (see paragraph 23 below), and impounded the alcohol (eighteen bottles) that they had found in the club. The applicant company was not notified of those events. 11. On 8 July 2002 Ms T.Z. objected to the report, saying she had been selling the alcohol on behalf of the applicant company, which had a licence to do so. She further claimed that the impounding had been unlawful. 12. On 16 July 2002 the regional tax director dismissed the objection, observing that the impounding could not be challenged separately as it had been ancillary to the opening of administrative-penal proceedings and had amounted to a measure intended to prevent tampering with evidence. On an appeal by Ms T.Z., on 25 October 2002 the Dobrich District Court upheld that decision, finding that the impounding could not be challenged in separate judicial review proceedings; only the penal order which would conclude the administrativepenal proceedings was capable of being challenged by way of judicial review. 13. In the meantime, on 17 July 2002 the regional tax director issued a penal order against Ms T.Z. The penalties imposed thereby were a fine and forfeiture of the impounded alcohol. The applicant company was not served with a copy of the order. 14. Ms T.Z. sought judicial review of the order. On 29 January 2003 the applicant company applied to intervene in the proceedings as a third party, arguing that it was the owner of the forfeited alcohol. The next day, 30 January 2003, the Dobrich District Court discontinued the judicial review proceedings, finding that Ms T.Z.’s application was out of time. 15. A subsequent appeal by the applicant company against the discontinuance was rejected by the Dobrich District Court on 17 February 2003 on the grounds that, not being a party to the proceedings, the company did not have standing to appeal against their discontinuance. On an appeal by the applicant company, in a final decision of 22 April 2003 the Dobrich Regional Court upheld that decision, holding that the company did not have standing to intervene in the proceedings. The court found it irrelevant to now discuss whether or not the company could have claimed to be a victim of the administrative offence. Ensuing attempts by the company to obtain reopening of the proceedings were unsuccessful. 16. On 3 July 2002 the tax authorities carried out an inspection at the electronic games club jointly operated by the applicant company and Ms V.G. They found that Ms V.G. was selling alcohol without the requisite licence. The next day, 4 July 2002, they drew up a report accusing her of trading in excise goods without the requisite licence, contrary to section 17a(2) of the Excise Act 1994 (see paragraph 23 below). They impounded the alcohol (fortysix bottles) that they had found in the club. The applicant company was not notified of those events. 17. Ms V.G. sought judicial review of the impounding, arguing that she had been selling the alcohol on behalf of the applicant company, which had a licence to do so. On 23 October 2002 the Dobrich District Court rejected her application as inadmissible, holding that the impounding could not be challenged in separate judicial review proceedings; only the penal order which would conclude the administrativepenal proceedings was capable of being challenged by way of judicial review. 18. In the meantime, on 19 August 2002 the regional tax director issued a penal order against Ms V.G. The penalties imposed thereby were a fine and forfeiture of the impounded alcohol. The applicant company was not served with a copy of the order. 19. The sole trader sought judicial review of the order. 20. At a hearing held on 4 November 2003 the applicant company applied to intervene in the proceedings as a third party, arguing that it was the owner of the forfeited alcohol. However, the Dobrich District Court turned its application down, finding that it had not been party to the administrative-penal proceedings. It held that the business relations between the applicant company and Ms V.G. were irrelevant for the proceedings. It also instructed the applicant company to bring separate proceedings in the civil courts. 21. On 10 February 2004 the Dobrich District Court upheld the penal order. It found that the alcohol had been properly forfeited. It reiterated that considerations concerning the business relations between Ms V.G. and the applicant company were irrelevant for the administrativepenal proceedings. The Dobrich Regional Court upheld that judgment in a final judgment of 7 June 2004.

§ Cauze similare