AFFAIRES ILAȘCU ET AUTRES ET IVANTOC ET AUTRES CONTRE LA REPUBLIQUE DE MOLDOVA ET LA RUSSIE

Rezoluția finală CM/ResDH(2014)37 Execuția hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului Două cauze împotriva Republicii Moldova și a Federației Ruse Cerere n Cauza Hotărârea Definitivului la 48787/99 ILAȘCU ȘI ALTELE 08/04/2004 Marea Cameră 23687/05 IvantoC ȘI ALTE cauze 15/11/2011 04/06/2012 (adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 martie 2014, la cea de-a 1193-a reuniune a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede monitorizarea de către Comitet a executării hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "Convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârile finale transmise de Curte Comitetului în aceste cauze care reamintesc obligația fiecărui stat pârât, în temeiul articolului 46 alineatul (1) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora, în măsura posibilului de către Restitutio in integrum de măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare; invitând guvernul din fiecare stat pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației respective Reamintind că, în hotărârea Ilașcu și altele din 8 iulie 2004, Curtea a încheiat mai multe încălcări ale Convenției împotriva Republicii Moldova și a Federației Ruse privind deținerea ilegală și arbitrară a celor patru reclamanți în entitatea nerecunoscută de comunitatea internațională, denumită Republica Moldova Transnistria În acest context, relele tratamente pe care le-au suferit, precum și obstacolele în calea dreptului lor individual de a face recurs, susținând că executarea acestei hotărâri impune, astfel cum a precizat Curtea, ca cele două state pârâte să ia toate măsurile necesare pentru a pune capăt detenției arbitrare a reclamanților încă încarcerați și pentru a asigura eliberarea lor imediată. Reamintind că Curtea a constatat că recurentul domnul Ilașcu fusese eliberat la 5 mai 2001 că Comitetul primise rapid confirmarea eliberării domnului Lesco și că a urmărit îndeaproape chestiunea eliberării dlui Ivanticoc și a dlui Popa [1] , astfel cum reiese din adoptarea a cinci rezoluții interimare (ResDH(2005)42 ResDH(2005)84 ResDH(2006)11 ResDH(2006)26 CM/ResDH(2007)106 Reamintind faptul că, în urma eliberării lor la 2 și 4 iunie 2007, Comitetul a constatat în ultima sa rezoluție interimară că autoritățile din Republica Moldova la ț au informat periodic cu privire la eforturile depuse pentru a asigura eliberarea reclamanților, exprimându-și în același timp regretul profund că Autoritățile Federației Ruse nu explorează în mod activ toate căile efective de a se conforma hotărârii Curții Reamintind că a deplângut profund prelungirea detenției neregulamentare și arbitrare a reclamanților dincolo de hotărârea Curții și subliniind în acest sens caracterul indispensabil al executării complete, efective și rapide a hotărârilor definitive ale Curții pentru eficiența sistemului Convenției Reamintind faptul că o nouă cerere fusese depusă împotriva celor două state din cauza prelungirii detenției arbitrare a ultimelor doi reclamanți după hotărârea Ilasçat și că Comitetul și-a suspendat supravegherea cu privire la executarea hotărârii în așteptarea deciziei Curții Întrucât această cerere a condus la a doua hotărâre a Curții, Hotărârea Ivantoc și alții, definitivă la 4 iunie 2012, în care a concluzionat că: Federația Rusă a fost responsabilă de inacțiunea sa în ceea ce privește încălcările privind prelungirea detenției reclamanților și efectele acestei prelungiri (inclusiv în acest din urmă caz încălcări ale condițiilor de detenție a reclamanților, precum și ale drepturilor acestora la respectarea vieții private și familiale și a corespondenței acestora cu rudele acestora). Comisia a acordat reclamanților o satisfacție echitabilă care acoperă toate daunele suferite ca urmare a prelungirii detenției lor ilegale și arbitrare până în momentul eliberării lor Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive față de solicitanți, după executarea hotărârii Ilasçat Considerând, având în vedere concluziile Curții în cele două hotărâri Ilasçat și Ivanticoc, că singura măsură de executare rămasă a fost plata de către Federația Rusă a satisfacției echitabile acordate în hotărârea Ivancioc și care a primit confirmarea acestei plăți (a se vedea documentul DH-DD(2013) 1074 În aceste condiții, se concluzionează că consecințele pentru reclamanți ale încălcărilor constatate au fost șterse cât mai mult posibil DECLAMENTE că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția în aceste cauze DECIDE de la: în cazul de față. [1] Fost Petrov-Popa.

Résolution finale CM/ResDH(2014)37

Exécution des arrêts de la Cour européenne des droits de l’homme

Deux affaires contre la République de Moldova et la Fédération de Russie

Requête n

o

Affaire

Arrêt du

Définitif le

48787/99

ILAȘCU ET AUTRES

08/07/2004

Grande Chambre

23687/05

IVANTOC ET AUTRES

15/11/2011

04/06/2012

(adoptée par le Comité des Ministres le 6 mars 2014,

lors de la 1193e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»),

Vu les arrêts définitifs transmis par la Cour au Comité dans ces affaires

;

Rappelant l’obligation de chaque Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe

1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire

:

-

de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences, dans la mesure du possible par

restitutio in integrum

;

et

-

de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ;

Ayant invité le gouvernement de chaque Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer à l’obligation susmentionnée

;

Rappelant que, dans l’arrêt Ilașcu et autres du 8 juillet 2004, la Cour avait conclu à différentes violations de la Convention à l’encontre de la République de Moldova et de la Fédération de Russie, concernant la détention illégale et arbitraire des quatre requérants dans l’entité non reconnue par la communauté internationale, dénommée la «

République moldave de Transnistrie

», les mauvais traitements qu’ils ont subis dans ce contexte, et les entraves à leur droit de recours individuel

;

Soulignant que l’exécution de cet arrêt exigeait, ainsi que précisé par la Cour, que

les deux Etats défendeurs prennent «

toutes les mesures nécessaires pour

mettre fin à la détention arbitraire des requérants encore incarcérés et assurer leur remise en liberté immédiate

»

;

Rappelant que la Cour avait constaté que le requérant M. Ilașcu avait été libéré le 5 mai 2001, que le Comité avait reçu rapidement confirmation de la remise en liberté de M. Leșco et qu’il a étroitement suivi la question de la libération de MM. Ivanțoc et Popa

[1]

, tel qu’en témoigne l’adoption de cinq résolutions intérimaires (

ResDH(2005)42

,

ResDH(2005)84

,

ResDH(2006)11

,

ResDH(2006)26

,

CM/ResDH(2007)106

)

;

Rappelant que, suite à leur remise en liberté les 2 et 4 juin 2007, le Comité avait constaté dans sa dernière résolution intérimaire que les autorités de la République de Moldova l’avaient régulièrement informé des efforts déployés pour assurer la libération des requérants, tout en exprimant ses profonds regrets que

les autorités de la Fédération de Russie n’eussent pas exploré activement toutes les voies effectives pour se conformer à l’arrêt de la Cour

;

Rappelant avoir déploré vivement la prolongation de la détention irrégulière et arbitraire des requérants au-delà de l’arrêt de la Cour, et soulignant fermement à cet égard le caractère indispensable de l’exécution pleine, effective et rapide des arrêts définitifs de la Cour pour l’efficacité du système de la Convention

;

Rappelant qu’une nouvelle requête avait été déposée contre les deux Etats en raison de la prolongation de la détention arbitraire des deux derniers requérants après l’arrêt Ilasçu et que le Comité avait suspendu sa surveillance de l’exécution de cet arrêt en attendant la décision de la Cour

;

Considérant que cette requête a donné lieu au second arrêt de la Cour, arrêt Ivanțoc et autres, définitif le 4

juin 2012, dans lequel elle a conclu que

:

-

la Fédération de Russie était responsable par son inaction des violations concernant la prolongation de la détention des requérants et concernant les effets de cette prolongation (y compris dans ce dernier cas des violations du fait des conditions de détention des requérants ainsi que de leurs droits au respect de leur vie privée et familiale et de leur correspondance avec leurs proches). Elle a alloué aux requérants une satisfaction équitable couvrant l’ensemble des dommages subis du fait de la prolongation de leur détention illégale et arbitraire jusqu’au moment de leur libération

;

-

la République de Moldova avait, après l’arrêt Ilasçu, satisfait à ses obligations positives envers les requérants

;

Considérant, au vu des conclusions de la Cour dans les deux arrêts Ilasçu et Ivanțoc, que la seule mesure d’exécution restante était le paiement par la Fédération de Russie de la satisfaction équitable allouée dans l’arrêt Ivanțoc, et ayant eu la confirmation de ce paiement (voir document

DH-DD(2013)1074

)

;

Conclut, dans ces conditions, que les conséquences pour les requérants des violations constatées ont été effacées autant que possible

;

DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans ces affaires

DECIDE d’en clore l’examen.

[1]

Anciennement Petrov-Popa.