BELEGI AND OTHERS v. HUNGARY

Comunicat la 13 martie 2014 SECȚIUNE Cerere nr. 45438/12 Jozsef Belegi și alții împotriva Ungariei depusă la 20 iunie 2012 DECLARAȚII DE FACTE O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Toate acestea sunt resortisanți maghiari. Circumstanțele cazului Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează.

În urma legislației care vizează reducerea limitei de vârstă a judecătorilor de la 70 la 62 de ani (Legea nr. CLXII din 2011), criticată de Curtea Constituțională, de Comisia Veneția și de Curtea a Uniunii Europene („CEJ”), la 11 martie 2013, Parlamentul a adoptat o modificare a noilor norme impugnate (Legea nr. XX din 2013). Conform schemei modificate, reducerea vârstei obligatorii de pensionare la o limită unificată de 65 de ani va fi eficace începând cu 1 ianuarie 2023. Dispozițiile tranzitorii se aplică în perioada între 2 aprilie 2013 (întrarea în vigoare a amendamentului) și 31 decembrie 2022. În cursul acestui interval, termenul de vârstă pentru pensionare obligatorie variază între 70 și 65 de ani în funcție de data nașterii persoanei în cauză (cu cât un judecător în vârstă este mai lung timp de pregătire acordat înainte de pensionare obligatorie).

Pentru acei judecători – cum ar fi reclamanții – care au fost deja afectați de normele de pensionare obligatorie (devenit abrogate de Curtea Constituțională ca neconstituțională) și forțate să se retragă, noua lege a introdus posibilitatea de a alege, într-un termen de 30 de zile care să fie numărate de la intrarea în vigoare a amendamentului, din trei opțiuni. Reclamanții intră într-una dintre categoriile descrise mai jos. În primul rând, ei ar putea solicita un post de stand-by la instanța din care s-au retras, ceea ce înseamnă că vor primi diferența dintre alocația lor de pensie și 80% din ultimul lor salariu de bază (adică. calculate fără licențe suplimentare pe care le-au primit pentru deținerea pozițiilor senior etc.) și, o dată în fiecare perioadă de trei ani, acestea pot fi ordonate să îndeplinească sarcini judiciare sau manageriale timp de maximum doi ani.

În al doilea rând, acestea ar putea pretinde că sunt reintegrate la serviciul lor judiciar normal. În acest caz, ei ar avea, de asemenea, dreptul la achizițiile salariale pentru perioada de pensionare ordonată neconstituțional. Cu toate acestea, acestea nu ar putea fi reintegrate la pozițiile lor anterioare, cum ar fi președintele instanței (vice-președinte) sau șef de divizie (șeful de divizie deputat), cu excepția cazului în care această poziție nu ar fi fost încă ocupată între timp. În al treilea rând, cei care nu au solicitat reintegrarea sau plasarea într-un post de stand-by au avut dreptul la compensarea suma forfetară, egalând suma salariului lor de un an. În plus, ar putea aduce o acțiune pentru compensarea daunelor lor reziduale.

În opinia reclamanților, prin introducerea opțiunilor de mai sus, legislatorul a suprascris în esență rezultatul oricărei proceduri de muncă conexe, între timp inițiate de unii ex judecători în urmărirea deciziei Curții Constituționale, deoarece opțiunile de mai sus au fost independente de aceste proceduri și nu le-au luat în considerare în mod eficient: în unele cazuri, hotărârile au ordonat reintegrarea reclamanților în pozițiile lor anterioare, în timp ce legislația interzisă a făcut acest lucru practic imposibil; în alte cazuri, hotărârile au ordonat plata dobânzilor privind achitarile salariale, care nu era cazul în temeiul legislației ulterioare. În ceea ce privește plângerea lor privind discriminarea (a se vedea mai jos), reclamanții subliniază, de asemenea, că, începând cu 11 decembrie 2013, limita de 70 de ani pentru pensionarea obligatorie a judecătorilor Curții Constituționale a fost abolită.

În consecință, dacă este ales doar înainte de a ajunge la vârsta de 70 de ani (noua limită de vârstă pentru numire), judecătorii Curții Constituționale pot rămâne în funcție chiar dacă au trecut 81 de ani, mandatul durat 12 ani. În plus, termenul de vârstă pentru evaluatorii laici a rămas de 70 de ani, deși „în activitățile lor privind avizul cazurilor, drepturile și obligațiile evaluatorilor laici sunt similare cu cele ale judecătorilor”, în conformitate cu Legea nr. CLXI din 2011 privind organizarea și administrarea curților. Reclamanții subliniază, de asemenea, că Legea nr. XX din 2013 nu prevede nicio compensație pentru daunele lor morale legate de vexarea și umilirea lor. De asemenea, legea nu recunoaște că drepturile lor ale convenției au fost încălcate.

COMPLAINTE Respectând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanții se plâng că dreptul lor de acces la instanță a fost încălcat. În acest sens, ei au afirmat că, înainte de decizia Curții Constituționale, nu au putut contesta retragerea în instanță, măsura care este legislată statutorily. Deși ulterior decizia Curții Constituționale a deschis calea de a aduce acțiuni individuale de muncă, dreptul lor de acces la instanță a fost învechit prin Legea nr. XX din 2013, care a respins orice hotărâre a forței de muncă aferente lipsit de efect, susținând, de asemenea, că, în contravenție cu art. 13 din convenție, nu au existat căi de recurs interne disponibile în ceea ce privește măsura impugnată.

În ceea ce privește hotărârea CEJ, reclamanții se plângeau că au făcut obiectul discriminării, în încălcarea articolului 14 din Convenție, citită coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. XX din 2013 nu tratează în mod diferit persoanele ale căror situații sunt semnificativ diferite, în sensul că prevede o cantitate unificată de compensare a sumei forfetare. În cele din urmă, reclamanții au susținut că așteptările lor legitime de a beneficia de statutul și remunerarea lor ca judecători până la vârsta de 70 de ani au fost încălcate în încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1. În sensul articolului 8 § 1 din Convenție a existat o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private (a se vedea mutatis mutandis Oleksandr Volkov c. Ucraina, nr. 21722/11, §§ 165, 166, 186, CEDH 2013)? Dacă da, a fost că interferența în conformitate cu legea și este necesară în urmărirea unui obiectiv legitim?

Apendicele Listea reclamanților Jozsef BELEGI Zoltán György BUZINKAY Klára CZENE Ferencné DEMETER Lajos ERMÉNYI Károlyné ER Gabriella SZδCSNE ÉDL Lászloné TÍMÁR Klára VARGA

Communicated on 13 March 2014

SECOND SECTION

Application no. 45438/12 József BELEGI and Others against Hungary lodged on 20 June 2012

STATEMENT OF FACTS

A list of the applicants is set out in the Appendix. They are all Hungarian nationals. A. The circumstances of the case The facts of the cases, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

Following legislation aimed at lowering the age-limit of judges from 70 to 62 years (Act no. CLXII of 2011), criticised by the Constitutional Court, the Venice Commission and the Court of Justice of the European Union ("ECJ"), on 11 March 2013 Parliament adopted an amendment to the impugned new rules (Act no. XX of 2013). According to the modified scheme, the reduction of the compulsory retirement age to a unified limit of 65 years will be effective as of 1 January 2023. Transitional provisions apply to the period between 2 April 2013 (the entry into force of the amendment) and 31 December 2022. During this interval, the age-limit for compulsory retirement varies between 70 and 65 years according to the date of birth of the person concerned (the older a judge is, the longer the preparation time accorded to him before compulsory retirement).

For those judges – such as the applicants – who had already been affected by the rules of compulsory retirement (eventually repealed by the Constitutional Court as unconstitutional) and forced to retire, the new law introduced the possibility to choose, within a 30-days’ time-limit to be counted from the amendment’s entry into force, from three options. The applicants fall into one of the categories outlined below. Firstly, they could request a stand-by post at the court from which they retired, meaning that they would receive the difference between their pension allowance and 80 per cent of their last base salary (i.e. calculated without additional allowances which they had received for holding senior positions etc.) and, once in every three-year period, they may be ordered to perform judicial or managerial tasks for a maximum of two years.

Secondly, they could claim to be reinstated to their normal judicial service. In that case, they would also be entitled to their salary arrears for the period of their unconstitutionally ordered retirement. However, they could not be reinstated to their previous senior positions such as court president (vice-president) or head of division (deputy head of division), unless that position had not yet been filled in the meantime. There were only two such positions left vacant all over the country. Thirdly, those who did not request reinstatement or placement in a stand-by post became entitled to lump sum compensation, equalling the amount of their one-year salary. Moreover, they could bring an action for the compensation of their residual damages.

In the applicants’ view, by introducing the above options, the legislator has in essence overwritten the outcome of any related labour proceedings meanwhile initiated by some ex-judges in pursuit of the Constitutional Court decision, because the above options were independent from those proceedings and effectively did not take them into account: in some cases, the judgments ordered the applicants’ reinstatement in their previous positions, whereas the intervening law made this virtually impossible; in other cases, judgments ordered the payment of interest on salary arrears, which was not the case under the subsequent legislation. In connection with their complaint about discrimination (see below), the applicants also point out that, as of 11 December 2013, the 70 years age-limit for compulsory retirement for Constitutional Court judges was abolished.

Consequently, if elected just before reaching the age of 70 (the new age-limit for appointment), Constitutional Court judges can remain in function even having passed 81 years of age, the mandate lasting 12 years. Moreover, the age-limit for lay assessors remained 70 years, although “in their activities concerning the adjudication of cases, the rights and obligations of the lay assessors are similar to those of judges”, according to Act no. CLXI of 2011 on the Organisation and Administration of Courts. The applicants also stress that Act no. XX of 2013 did not provide for any compensation for their non-pecuniary damages related to their vexation and humiliation. Nor did the law acknowledge that their Convention rights had been violated.

COMPLAINTS 1. Relying on Article 6 § 1 of the Convention, the applicants complained that their right of access to court had been violated. In this respect they asserted that, prior to the Constitutional Court’s decision, they had been unable to challenge their retirement in court, the measure being statutorily legislated. Although subsequently the Constitutional Court’s decision had opened the way for bringing individual labour actions, their right of access to court was made obsolete by Act no. XX of 2013, which rendered any related labour judgments devoid of effect. 2. They also argued that, contrary to Article 13 of the Convention, there had been no available domestic remedies in respect of the impugned measure.

3. With reference to the ECJ judgment, the applicants complained that they had been subject of discrimination, in breach of Article 14 of the Convention read in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1. They also referred to the regulation of the age-limit of Constitutional Court judges and lay assessors in this respect. Moreover, they complained about the fact that Act no. XX of 2013 fails to treat differently persons whose situations are significantly different, in that it provides for a unified amount of lump sum compensation. 4. Finally, the applicants claimed that their legitimate expectation to enjoy their status and remuneration as judges until the age of 70 had been violated in breach of Article 1 of Protocol No. 1.

QUESTION TO THE PARTIES

Has there been an interference with the applicants’ right to respect for their private life, within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention (see, mutatis mutandis , Oleksandr Volkov v. Ukraine, no. 21722/11, §§ 165, 166, 186, ECHR 2013)? If so, was that interference in accordance with the law and necessary in pursuit of a legitimate aim? Appendix List of applicants József BELEGI Zoltán György BUZINKAY Klára CZENE Ferencné DEMETER Lajos ERMÉNYI Károlyné ERŐSS Zsolt HANKOVSZKY Péter HAVASI Antalné HEGYI Ibolya HORVÁTH András Richardné KÁNTOR Sándor KARDOS Zoltán KÁRPÁTI Katalin KASZAINÉ MEZEY Mária KISS Erzsébet KOROMPAINÉ ANGYAL György István KOZMA Katalin MASSZI Mátyás MESZAROS János MEZŐDI Gyuláné MOSONYI Rozália SZABÓNÉ FARKAS Judit SZABÓNE KERÉKGYÁRTÓ József SZÜCS Gabriella SZŰCSNE ÉDL Lászloné TÍMÁR Klára VARGA