HORVÁTH AND KULCSÁR v. HUNGARY
HORVÁTH AND KULCSÁR v. HUNGARY (CtEDO, 2014)
Comunicat la 15 mai 2014 SECȚIUNE Cerere nr. 375/13 Éva Julianna HORVÁTH și Irma KULCSÁR împotriva Ungariei depusă la 11 decembrie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, Eva Julianna Horváth și Irma Kulcsár, sunt resortisanți maghiari, născuți în 1950 și locuiesc în Budapesta. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl A. K. Kádár, avocat practicant în Budapesta. Situațiile cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. CLXIV din 2011) vizează reducerea vârstei obligatorii de pensionare a procurorilor de la 70 de ani la vârsta generală de pensionare (în cazul reclamanților, 62 de ani), criticată de Curtea a Uniunii Europene („CEJ”), la 11 martie 2013, Parlamentul a adoptat o modificare a noilor norme impugnate (Legea nr. XX din 2013). Conform schemei modificate, reducerea vârstei obligatorii de pensionare la o limită unificată de 65 de ani va fi eficace începând cu 1 ianuarie 2023. Dispozițiile tranzitorii se aplică în perioada între 2 aprilie 2013 (întrarea în vigoare a amendamentului) și 31 decembrie 2022. În cursul acestui interval, termenul de vârstă pentru pensionare obligatorie variază între 70 și 65 de ani în funcție de data nașterii persoanei în cauză (cu cât un procuror în vârstă este mai mare timp de pregătire acordat înainte de pensionare obligatorie). Reclamanții ar ajunge la termenul de vârstă modificat în aprilie și respectiv iunie 2019. Cu toate acestea, acestea au fost deja respinse din serviciu, cu efect de la 31 decembrie 2012. Pentru procurorii ăia – cum ar fi reclamanții – care au fost deja afectați de normele de pensionare obligatorie și respinse, noua lege a introdus posibilitatea de a alege, într-un termen de 30 de zile care să fie numărat de la intrarea în vigoare a amendamentului, din trei opțiuni. În primul rând, acestea ar putea solicita un post de stand-by la biroul de urmărire penală din care au fost pensionate, ceea ce înseamnă că acestea vor primi diferența între alocația lor de pensie și 80% din ultimul lor salariu de bază și, o dată la fiecare perioadă de trei ani, ar putea fi ordonate să îndeplinească sarcinile de urmărire penală pentru un maxim de doi ani. În al doilea rând, acestea ar putea pretinde că sunt reintegrate la serviciul lor normal de urmărire penală. În acest caz, ele ar fi, de asemenea, dreptul la arridele lor salariale pentru perioada de pensionare ordonată ilegal. Cu toate acestea, acestea ar fi putut fi reintegrate nu numai în posturile lor anterioare, ci în orice alt loc de serviciu. În al treilea rând, cei care nu au solicitat reintegrarea sau plasarea într-un post de stand-by au devenit dreptul la compensarea suma forfetară, egalând suma salariului de un an. În plus, ei ar putea aduce o acțiune de compensare pentru daunele lor reziduale. Deoarece reintegrarea la fostul lor poziție și locul de serviciu părea improbabil pentru ei, reclamanții au ales compensația forfetară. COMPLAINTS În baza articolului 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții au susținut că așteptările lor legitime de a beneficia de statutul și remunerarea lor ca procurori până la vârsta de 70 de ani au fost încălcate. De asemenea, reclamanții se plângeau că au fost supuși discriminării, în încălcarea articolului 14 din Convenție, citit coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul că regulamentul prevede o cantitate unificată de compensare a sumei forfetare, fără a ține seama de așteptarea efectivă pierdută de persoana în cauză. A existat vreo ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție (a se vedea mutatis mutandis Oleksandr Volkov c. Ucraina, nr. 21722/11, §§ 165, 166, 186, CEDH 2013)? Dacă da, a fost că interferența în conformitate cu legea și este necesară în urmărirea unui obiectiv legitim?