CASE OF SZABO AND OTHERS v. ROMANIA

CASE OF SZABO AND OTHERS v. ROMANIA (CtEDO, 2014)

HOTĂRÂREA CAUZULUI DE SZABO ȘI ALȚII V. ROMANIA (Declarația nr. 8193/06) HOTĂRÂREA STASBOURG 18 martie 2014 FINAL 18/06/2014 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Szabo și alții v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Santiago Quesada, secretarul secțiunii, având deliberat în privat la 18 februarie 2014, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a apărut într-o cerere (nr. 8193/06) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de trei resortisanți români, dl Ioan Szabo, dl Marin Rusu și dl Ștefan Șopterean („reclamanții”), la 31 ianuarie 2006. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.-H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 din Convenția cu privire la lungimea excesivă a procedurii penale instituite împotriva lor, precum și încălcarea drepturilor lor de apărare în cadrul aceleași proceduri. La 31 august 2009, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1962, 1964 și, respectiv, 1974 și trăiesc în Târgu Mureș. La 15 ianuarie 1997 a fost deschisă o anchetă penală împotriva reclamanților și a altor două persoane și la 4 aprilie 1997 au fost inculpate pentru încălcare, infligerea unor prejudicii grave care au cauzat moartea victimei și depunând declarații false poliției. Primul set de proceduri în fața instanțelor Între 13 mai 1997 și 21 aprilie 1998, Curtea județului Mureș a suspendat procedura de nouă ori până la convocarea mai multor martori solicitați de procuror și la convocarea martorilor și la examinarea altor dovezi solicitate în trei ocazii de solicitanți. La 29 mai 1998, Curtea județului Mureș a suspendat difuzarea hotărârii la cererea reprezentanților reclamanților, care au solicitat permisiunea de a depune declarații scrise. La 5 iunie 1998, Tribunalul județului Mureș a condamnat reclamanții de a inflige prejudicii corporale grave care au cauzat moartea victimei, astfel cum este definită la art. 183 din Codul Penal și a încălcat, și a condamnat fiecare la trei ani de închisoare. Reclamantul Ștefan Șopterean a primit, de asemenea, o condamnare suspendată pentru insultarea unui ofițer de poliție și pentru încălcarea păcii. Toate cele trei reclamante au fost ordonate să plătească daune civile în comun. 10. Reclamanții și procurorul au apelat împotriva hotărârii Curții Mureș județului. La prima ședință în fața Curții de Apel Târgu Mureș la 23 Decembrie 1998 procurorul a solicitat ca instanța să modifice clasificarea juridică a actelor comise de către solicitanți pentru o crimă agravată, astfel cum este definită la art. 174, însoțită de art. 176 din Codul Penal. În aceste condiții, reclamanții au solicitat suspendarea procedurii pentru a pregăti apărarea lor. La 3 februarie 1999, Curtea de Apel a auzit toate părțile din procesul și a hotărât să suspende eliberarea hotărârii până la 18 februarie și ulterior până la 4 martie 1999 13. La 4 martie 1999, Curtea de Apel Târgu Mureș a permis apelul procurorului și a trimis cazul înapoi la instanța de primă instanță pentru o redresare a fondului. Între 11 mai și 19 octombrie 1999, Curtea județului Mureș a suspendat procedura de șapte ori din cauza lipsei partidului civil și în așteptarea convocarii a mai multor martori solicitați de procuror. 15. În audierea din 16 noiembrie 1999 Curtea județului Mureș a auzit argumentele reclamanților cu privire la cererea procurorului de a modifica clasificarea crimelor acuzate. Avocații reclamanților au cerut instanței să respingă această cerere și să suspende eliberarea hotărârii pentru ca acestea să prezinte observații scrise. Curtea a suspendat eliberarea hotărârii până la 3 decembrie și ulterior până la 10 decembrie 1999. Observații scrise în numele reclamanților au fost prezentate dosarului înainte de eliberarea hotărârii. 16. La 10 decembrie 1999, Tribunalul județului Mureș, după o analiză aprofundată a tuturor dovezilor cuprinsă în dosar, a respins cererea procurorului de reclasificare a actelor comise de către solicitanți și a susținut condamnarea lor anterioară pentru infligerea unor prejudicii corporale grave care au cauzat moartea victimei, astfel cum este definită la art. 183 din Codul Penal și încălcarea infracțională. Sumă a daunelor civile reclamanților au fost ordonate să plătească în comun. 17. Apelurile procurorului și reclamanților împotriva hotărârii menționate anterior au fost permise de Curtea de Apel Târgu Mureș, care, la 16 mai 2001, a hotărât să trimită cazul înapoi pentru un nou proces cu privire la meritul. Între 23 octombrie 2001 și 17 septembrie 2002, Curtea județului Mureș a suspendat procedura de o unsprezece ori din cauza absenței avocaților reclamanților în trei ocazii, în așteptarea convocarii mai multor martori solicitați de către solicitanți într-o ocazie și de procuror în cursul celorlalte ședințe. 19. La 15 octombrie 2002, Curtea județului a auzit argumente ale părților cu privire la cererea procurorului de a modifica clasificarea juridică dintr-o infracțiune definită la art. 183 într-o infracțiune definită la art. 174 176 litera (a) din Codul Penal. Curtea a hotărât, în continuare, să suspende procedura pentru a permite reclamanților să prezinte observații scrise cu privire la această chestiune. 20. La o audiere suplimentară din 12 noiembrie 2002, reprezentanții reclamanților și-au prezentat din nou apărarea orală și, ulterior, au prezentat în scris observații cu privire la modificarea clasificării juridice a infracțiunilor. Curtea județului a hotărât să suspende eliberarea hotărârii până la 22 și ulterior până la 29 noiembrie 2002. 21. Prin hotărârea interlocutivă din 29 noiembrie 2002, Curtea județului a hotărât să modifice clasificarea juridică a infracțiunilor presupuse comise de reclamanții pentru a agrava crima, astfel cum este definită la articolele 174-176 (a) din Codul Penal și a ordonat evaluările psihiatrice ale reclamanților, astfel cum este definit prin lege pentru persoanele acuzate de crimă, în absența acestor evaluări psihiatrice au fost ordonate ulterior trei amânări. 22. La o audiere din 15 aprilie 2003 a fost discutată din nou, în prezența tuturor părților în fața instanței, modificarea clasificării juridice a acuzațiilor împotriva reclamanților. Eliberarea hotărârii a fost suspendată la 22 aprilie 2003. 23. La 22 aprilie 2003, județul Mureș a decis să modifice clasificarea legală a infracțiunilor și a condamnat reclamanții de a provoca prejudicii corporale grave care au cauzat moartea victimei, astfel cum se definește la art. 183 din Codul Penal și de a încălca infracțiunile. Pedeapsa de trei ani a fost susținută. Restul dispozițiilor hotărârii Curții de Apel a Mureș din decembrie 1999 au rămas neschimbate. 24. Procurorul a interzis această decizie. 25. La 23 octombrie 2003, după două amânări ale cazului, Curtea de Apel Târgu Mureș a confirmat hotărârea din 22 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Mureș. 26. La 17 iunie 2004, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a permis recursul procurorului cu privire la punctele de drept și a trimis cazul Curții de Apel. A treia judecată 27. La 19 noiembrie și 17 decembrie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș a suspendat procedura din cauza absenței și a lipsei de pregătire a avocaților reclamanților. 28. La o audiere din 14 ianuarie 2005, la Curtea de Apel, părțile au prezentat argumente cu privire la motivele procurorului de recurs, și anume cererea de reclasificare a crimelor comise de solicitanți. Avocații reclamanților au cerut instanței să respingă cererea deoarece nu a fost susținută de probe și a fost evident din organismul de probe colectat că reclamanții nu au avut intenția de a lua viața victimei. Curtea de Apel a hotărât să suspende eliberarea hotărârii în primul rând la 26 La 28 ianuarie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș a hotărât să redeschidă procedurile cu privire la fondul apelului, deoarece nu s-a putut ajunge la consens între cei trei judecători care stau la caz. 30. La 8 aprilie 2005, Curtea de Apel a auzit din nou argumentele părților cu privire la modificarea clasificării juridice a actelor comise de către reclamanți și suspendarea pronunțarii hotărârii timp de zece zile. 31. La 19 aprilie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș a condamnat reclamanții infracțiunii de crimă agravată, astfel cum sunt definite la articolele 174 și 176 (a) din Codul Penal și le-a condamnat la șaisprezece ani de închisoare. Celelalte dispoziții ale hotărârii pronunțate la 22 aprilie 2003 de Curtea Județeană Mureș au fost susținute. 32. Reclamanții au interzis un recurs asupra punctelor de drept împotriva acestei hotărâri. 33. La 30 iunie și 15 septembrie 2005, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a suspendat procedura din cauza absenței și a lipsei de pregătire a avocaților reclamanților. 34. La 27 octombrie 2005, în prezența reclamanților, avocații lor au prezentat apărarea în fața instanței în ceea ce privește modificarea clasificării juridice a crimelor acuzate. Reclamanții au fost, de asemenea, auziti de instanță. Ei au declarat că sunt de acord cu avocații lor și că regretă comiterea infracțiunii. Eliberarea hotărârii a fost suspendată la 9 noiembrie 2005. 35. La 9 noiembrie 2005, Curtea Înaltă de Justiție și Cassare a permis apelurilor reclamanților cu privire la punctele de drept și le-a condamnat pentru infracțiunile de crimă, astfel cum sunt definite la art. 174 din Codul Penal. Reclamanții au fost condamnați la 12 ani de închisoare. Restul dispozițiilor hotărârii pronunțate la 22 aprilie 2003 de Curtea de județ Mureș au fost susținute. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTă 36. Părțile relevante ale Codului Penal în vigoare în timpul material se citesc după cum urmează: art. 174 (Murder) „Morderul unei persoane este pedepsit cu închisoare de zece până la douăzeci de ani și interzicerea anumitor drepturi ...” art. 176 (Murder aglomerat) „Morder comis într-una dintre următoarele circumstanțe: cu crudelitate ..., se pedepsește prin închisoarea pe viață sau prin închisoarea cuprinsă între 15 și 25 de ani și interzicerea anumitor drepturi.” art. 183 (Atacul sau prejudiciul cauzat de moarte) „Dacă una dintre infracțiunile definite la articolele 180-182 [Atacarea și alte forme de violență, prejudicii corporale și prejudicii corporale grave] ar putea duce la moartea victimei, pedeapsa este imediată de închisoare cuprinsă între cinci și cinci și cincisprezece ani și interzicerea anumitor drepturi.” art. 334 (reclasificare judiciară) „Dacă în cursul procedurii se consideră că clasificarea juridică acordată actelor comise trebuie modificată, instanța are obligația de a permite părților să prezinte observații cu privire la noua clasificare juridică și de a informa inculpatul că are dreptul de a solicita suspendarea procedurii pentru a-și pregăti apărarea.” ARTICOLUL 6 § 1 ALEGAT AL CONVENȚIEI 37. Reclamanții se plângeau că procedurile penale împotriva lor au fost nejustificate. Se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Admisibilitatea 38. Curtea constată că plângerea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție. Guvernul a susținut că durata procedurii a fost rezonabilă, ținând cont de faptul că cazul a fost deosebit de complex din cauza gravității infracțiunii acuzate și a numărului mare de acuzați și de martori, susținând în continuare că reclamanții înșiși au provocat unele întârzieri în cadrul procedurii prin solicitarea unei serii de amânări a ședințelor. 40. Reclamanții au contestat aceste argumente. 41. Curtea reiterează că perioada care urmează să fie luată în considerare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție trebuie stabilită în mod autonom. Începe în momentul în care se impun taxe oficiale împotriva unei persoane sau atunci când persoana respectivă a fost afectată substanțial de acțiunile luate de autoritățile ca urmare a suspiciunilor împotriva acestuia (a se vedea, printre alte autorități, Eckle c. Germania) , 15 iulie 1982, § 73, Serie A nr. 51). 42. Curtea observă că data de începere a procedurii penale împotriva reclamanților nu este în litigiu între părți. Astfel, în sensul articolului 6 § 1, perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 15 ianuarie 1997 și s-a încheiat la 9 noiembrie 2005, după opt ani, nouă luni și douăzeci și cinci zile. 43. Curtea reiterează, de asemenea, că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și de următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente, precum și ceea ce era în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96 , § 43, CEHR 2000-VII). 44. Curtea constată în cazul actual că au existat întârzieri procedurale repetate în cursul întregului proces; poate accepta că cazul împotriva reclamanților și a celorlalte două co-accusări poate fi considerat ca fiind într-un anumit grad complex și că reclamanții au fost, de asemenea, responsabili pentru unele dintre întârzierile. Astfel cum s-a afirmat, nu se poate deosebi de faptul că procedura a durat peste opt ani pentru trei niveluri de competență. Durata acestei perioade nu poate fi justificată de complexitatea cauzei și de amânările solicitate de către reclamanți singur. În opinia Curții, durata procedurii nu poate fi explicată decât prin eșecul instanțelor interne de a face față cu diligence (a se vedea Curtea) Gümüșten c. Turcia , nr. 47116/99 , §§ 24-26, 30 noiembrie 2004, și Sereny c. România , nr. 13071/06, §§ 114-16, 18 iunie 2013). 45. Având în vedere toate dovezile de față, Curtea constată că durata procedurii în cauză nu îndeplinește cerința de „templă rezonabilă”. 46. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. II. ARTICUL 6 § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § ȘI § § § § § și § § § § și § § § § § § § și § § § § § § § § § § § § și § § § § § și § § § § § și § § . În hotărârea ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal .... Toată lumea acuzată de o infracțiune are următoarele drepturi minime: (a) să fie informate cu promptitudine, într-o limbă pe care o înțelege și în detaliu, despre natura și cauza acuzației împotriva lui; (b) de a avea timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale; ...” Admisibilitatea 48. Guvernul a contestat argumentele reclamanților. 49. Curtea reiterează că dispozițiile de la art. 6 litera (a) alin. Particularele infracțiunii joacă un rol crucial în procesul penal, în sensul că este din momentul serviciului lor suspectul este pus în mod oficial la cunoștință baza de fapt și juridică a acuzațiilor împotriva lui. art. 6 § 3 litera (a) din Convenție permite inculpatului dreptul de a fi informat nu numai despre cauza acuzației, adică despre actele pe care se presupune că le-a comis și pe care se bazează acuzația, ci și despre caracterizarea juridică acordată acestor acte (a se vedea Pélissier și Sassi v. France [GC], nr. 25444/94 , § 51, CEDH 1999 II; Dallos v. Ungaria , nr. 29082/95, § 47, 1 martie 2001; și V arela Geis v. Spania , nr. 6105/09, §§ 41 și 42, 5 martie 2013). 50. Domeniul de aplicare al dispoziției menționate mai sus trebuie evaluat în special în funcție de dreptul mai general la o audiere echitabilă garantat de art. 6 § 1 din Convenție. Curtea consideră că, în materie penală, furnizarea de informații detaliate privind acuzațiile împotriva unui inculpat și, prin urmare, caracterizarea juridică pe care instanța ar putea să o adopte în această chestiune constituie o condiție esențială pentru a se asigura că procedura este echitabilă. În ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 3 litera (b) din Convenție, Curtea reiterează faptul că alineatele (a) și (b) din art. 6 § 3 sunt conectate și că dreptul de a fi informat cu privire la natura și cauza acuzării trebuie să fie luat în considerare având în vedere dreptul acuzatului de a pregăti apărarea (a se vedea Pélissier și Sassi, citat mai sus, §§ 52-54). 51. Curtea observă, în cazul actual, că cererea de modificare a clasificării juridice a actelor comise de solicitanți a fost, pentru prima oară, depusă de procuror în fața instanțelor interne la 23 decembrie 1998. La cererea reclamanților, Curtea a suspendat procedura pentru a le permite să își pregătească apărarea, în urma cărora au fost audierea în public de la toate părțile în cursul următoarei ședințe (a se vedea punctele 11 și 12). Aceeași cerere a fost reiterată și dezbătută în audieri publice în fața instanțelor interne în mai multe ocazii în timpul procedurii. Reclamanții au fost prezenti la toate aceste audieri și au fost reprezentați de avocați de propria lor alegere. De asemenea, au avut și utilizat posibilitatea de a prezenta observații scrise la cererea în cauză la toate instanțele (a se vedea, invers, Pélissier și Sassi, citate mai sus, § 62). 52. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că instanța internă a oferit reclamanților posibilitatea de a exercita drepturile lor de apărare în ceea ce privește chestiunea de a modifica clasificarea juridică a acuzațiilor împotriva acestora într-un mod practic și eficient și în timp util. Prin urmare, cazul nu dezvăluie nicio încălcare a garanțiilor prevăzute la art. 6 § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § și § § § § § și § § § § . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamanții se plângeau în continuare că dovezile au fost evaluate în mod incorect de către instanțele interne în încălcarea dreptului lor la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 din Convenție. 54. Curtea a examinat plângerea, astfel cum au fost depuse de reclamanții. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care se află sub jurisdicția sa, Curtea constată că nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și a libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 3 a) și 4 din Convenție. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 55. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 56. Reclamanții Ioan Szabo și Ștefan Șopterean fiecare a solicitat 6.000 Euro (EUR) în ceea ce privește prejudicii materiale, și anume pierderea venitului din cauza încarcerării lor și au solicitat în continuare 50 000 EUR fiecare în ceea ce privește prejudiciile morale. 57. Guvernul a susținut că nu exista nicio legătură între presupusa încălcare și suma în ceea ce privește prejudicii materiale solicitate de reclamanții Ioan Szabo și Ștefan Șopterean. În ceea ce privește suma solicitată în ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a susținut că acest lucru este excesiv și că constatarea unei încălcări ar constitui suficiente satisfacții pentru reclamanții. 58. Curtea reiterează că, în acest caz, a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lungii excesive a procedurii penale împotriva reclamanților. Prin urmare, nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse de reclamanții Ioan Szabo și Ștefan Șopterean; de aceea respinge aceste afirmații. 59. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamanții Ioan Szabo și Ștefan Șopterean trebuie să fi suferit prejudicii morale – cum ar fi deteriorarea și frustrarea rezultând de lungimea procedurii în fața instanțelor interne – care nu este suficient de compensată prin constatarea unei încălcări a convenției. Prin urmare, hotărârea pe o bază echitabilă, Curtea le atribuie 1 800 EUR fiecare în ceea ce privește prejudiciile morale. 60. Soția reclamantului Marin Rusu a solicitat 250.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale într-o scrisoare din 3 mai 2010 pe care nu a semnat-o. 61. Guvernul a solicitat Curtea să respingă această cerere ca dl Soția lui Rusu nu a fost autorizată oficial să reprezinte reclamantul în acțiunea dinaintea Curții. 62. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 45 din Regulamentul Curții, în cazul în care reclamanții aleg să fie reprezentați în fața Curții, o competență de avocat sau autoritate scrisă pentru a acționa în numele lor trebuie furnizată de reprezentantul acestora. Curtea a considerat anterior esențial ca reprezentanții să demonstreze că au primit instrucțiuni specifice și explicite de la supușii victime în sensul articolului 34 din Convenție în numele cărora își propune să acționeze (a se vedea Postul v. Țările de Jos (dec.), nr. 21727/08 , 20 ianuarie 2009, și Çetin v. Turcia (dec.), nr. 10449/08 Prin urmare, având în vedere nerespectarea cerințelor formale, Curtea respinge cererea reclamantului Marin Rusu în ceea ce privește prejudiciile morale. Dobânzile implicite 63. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea în temeiul articolului 1 din Convenție privind durata procedurii admisibile și restul cererii inadmisibile; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține litera (a) Statul pârât trebuie să plătească reclamanților Ioan Szabo și Ștefan Șopterean, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 800 EUR (1 mie opt sute de euro) fiecare, care urmează să fie convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 martie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului

THIRD SECTION

CASE OF

SZABO AND OTHERS v. ROMANIA

(Application no. 8193/06)

JUDGMENT

STRASBOURG

18 March 2014

FINAL

18/06/2014

This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Szabo and Others v. Romania,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:

Josep Casadevall,

President,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Dragoljub Popović,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

Iulia Antoanella Motoc,

judges,

and Santiago Quesada,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 18 February 2014,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 8193/06) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by three Romanian nationals, Mr Ioan Szabo, Mr Marin Rusu and Mr Ștefan Șopterean (“the applicants”), on 31 January 2006.

2.

The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr R.-H. Radu, from the Ministry of Foreign Affairs.

3.

The applicants complained under Article 6 of the Convention of the excessive length of the criminal proceedings instituted against them as well as the breach of their rights of defence during the same proceedings.

4.

On 31 August 2009 the application was communicated to the Government.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicants were born in 1962, 1964 and 1974 respectively and live in Târgu Mureș.

6.

On 15 January 1997 a criminal investigation was opened against the applicants and two other persons and on 4 April 1997 they were indicted for trespassing, inflicting grievous bodily harm causing the death of the victim and making false statements to the police.

A.

The first set of proceedings before the courts

7.

Between 13 May 1997 and 21 April 1998, the Mureș County Court adjourned the proceedings nine times pending the summoning of several witnesses requested by the prosecutor and the summoning of witnesses and examination of other evidence requested on three occasions by the applicants.

8.

On 29 May 1998 the Mureș County Court adjourned delivery of the judgment at the request of the applicants’ representatives, who asked permission to submit written pleadings.

9.

On 5 June 1998 the Mureș County Court convicted the applicants of inflicting grievous bodily harm causing the death of the victim as defined in Article 183 of the Criminal Code, and trespassing, and sentenced them each to three years’ imprisonment. The applicant Ștefan Șopterean was also given a suspended sentence for insulting a police officer and causing a breach of the peace. All three applicants were ordered to pay civil damages jointly.

10.

The applicants and the prosecutor appealed against the judgment of the Mureș County Court.

11

.

At the first hearing before the Târgu Mureș Court of Appeal on 23

December 1998 the prosecutor requested that the court change the legal classification of the acts committed by the applicants to aggravated murder as defined in Article 174 taken together with Article 176 of the Criminal Code. Under those circumstances, the applicants requested an adjournment of the proceedings in order to prepare their defence.

12

.

On 3 February 1999 the Court of Appeal heard all the parties in the trial and decided to adjourn delivery of the judgment to 18 February and subsequently to 4 March 1999.

13.

On 4 March 1999 the Târgu Mureș Court of Appeal allowed the prosecutor’s appeal and sent the case back to the first-instance court for a retrial on the merits.

B.

The retrial of the case

14.

Between 11 May and 19 October 1999, the Mureș County Court adjourned the proceedings seven times on account of the absence of the civil party and pending the summoning of several witnesses requested by the prosecutor.

15.

At a hearing on 16 November 1999 the Mureș County Court heard the applicants’ submissions on the prosecutor’s request to change the classification of the crimes charged. The applicants’ lawyers asked the court to reject that request and to adjourn delivery of the judgment in order for them to submit written observations. The court adjourned delivery of the judgment to 3 December and subsequently to 10 December 1999. Written observations on behalf of the applicants were submitted to the case-file before the delivery of the judgment.

16.

On 10 December 1999 the Mureș County Court, after a thorough analysis of all the evidence

contained in the file, rejected the prosecutor’s request for the reclassification of the acts committed by the applicants and upheld their previous conviction for inflicting grievous bodily harm causing the death of the victim as defined in Article 183 of the Criminal Code, and trespassing. The amount of the civil damages the applicants were ordered to pay jointly was increased.

17.

Appeals by the prosecutor and the applicants against the above

‑

mentioned judgment were allowed by the Târgu Mureș Court of Appeal, which, on 16 May 2001, decided to send the case back for a new retrial on the merits.

C.

The second retrial of the case

18.

Between 23 October 2001 and 17 September 2002, the Mureș County Court adjourned the proceedings eleven times on account of the absence of the applicants’ lawyers on three occasions, pending the summoning of several witnesses requested by the applicants on one occasion and by the prosecutor during the rest of the hearings.

19.

On 15 October 2002 the County Court heard submissions by the parties on the prosecutor’s request for a change of the legal classification from a crime defined in Article 183 into a crime defined in Articles

174

‑

176

(a) of the Criminal Code. The court further decided to adjourn the proceedings in order to allow the applicants to submit written observations on the issue.

20.

At an additional hearing on 12 November 2002 the applicants’ representatives again submitted their defence orally, and subsequently made submissions in writing, on the issue of the change of the legal classification of the crimes. The County Court decided to adjourn delivery of the judgment to 22 and subsequently to 29 November 2002.

21.

By an interlocutory judgment of 29 November 2002 the County Court decided to change the legal classification of the crimes allegedly committed by the applicants to aggravated murder as defined in Articles

174-176

(a) of the Criminal Code and ordered psychiatric assessments of the applicants, as defined by law for persons charged with murder. Three more adjournments were subsequently ordered by the court in the absence of those psychiatric assessments.

22.

At a hearing on 15 April 2003 the change of legal classification of the charges against the applicants was again discussed in the presence of all the parties before the court. Delivery of the judgment was adjourned to 22

April 2003.

23.

On 22 April 2003 the Mureș County Court decided to change back the legal classification of the crimes and convicted the applicants of inflicting grievous bodily harm causing the death of the victim, as defined in Article 183 of the Criminal Code, and trespassing. The three-year sentence was upheld. The amount of the civil damages was increased. The rest of the provisions of the judgment of the Mureș County Court of

10

December

1999 remained unchanged.

24.

The prosecutor appealed against that decision.

25.

On 23 October 2003, after two adjournments of the case, the Târgu Mureș Court of Appeal upheld the judgment of 22 April 2003 delivered by the Mureș County Court.

26.

On 17 June 2004 the High Court of Cassation and Justice allowed an appeal by the prosecutor on points of law and remitted the case to the Court of Appeal.

D.

The third retrial

27.

On 19 November and 17 December 2004 the Târgu Mureș Court of Appeal adjourned the proceedings on account of the absence and lack of preparation of the applicants’ lawyers.

28.

At a hearing on 14 January 2005 before the Court of Appeal the parties made submissions on the prosecutor’s reasons for appeal, namely the request for a reclassification of the crimes committed by the applicants. The applicants’ lawyers requested the court reject the request as it was not supported by evidence and it was obvious from the body of evidence collected that the applicants had not intended to take the life of the victim. The Court of Appeal decided to adjourn the delivery of the judgment first to 26

January and subsequently to 28 January 2005, in order for the applicants’ lawyers to submit written observations.

29.

On 28 January 2005 the Târgu Mureș Court of Appeal decided to reopen the proceedings on the merits of the appeal since no consensus could be reached between the three judges sitting on the case.

30.

On 8 April 2005 the Court of Appeal again heard the parties’ submissions on the issue of changing the legal classification of the acts committed by the applicants and adjourned delivery of the judgment for ten days.

31.

On 19 April 2005 the Târgu Mureș Court of Appeal convicted the applicants of the crime of aggravated murder as defined in Articles 174 and 176

(a) of the Criminal Code and sentenced them to sixteen years’ imprisonment. The other provisions of the judgment delivered on 22

April

2003 by the Mureș County Court were upheld.

32.

The applicants lodged an appeal on points of law against that judgment.

33.

On 30 June and 15 September 2005 the High Court of Cassation and Justice adjourned the proceedings on account of the absence and lack of preparation of the applicants’ lawyers.

34.

On 27 October 2005, in the presence of the applicants, their lawyers submitted their defence before the court with respect to the change of the legal classification of the crimes charged. The applicants were also heard by the court. They stated that they agreed with their lawyers and that they regretted committing the crime. Delivery of the judgment was adjourned to 9

November

2005.

35.

On 9 November 2005 the High Court of Justice and Cassation allowed the applicants’ appeals on points of law and convicted them of the crime of murder as defined in Article 174 of the Criminal Code. The applicants were sentenced to twelve years’ imprisonment. The rest of the provisions of the judgment delivered on 22 April 2003 by the Mureș County Court were upheld.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

36.

The relevant parts of the Criminal Code in force at the material time read as follows:

Article 174

(Murder)

“Murder of a person shall be punished by imprisonment of ten to twenty years and the prohibition of certain rights ...”

Article 176

(Aggravated Murder)

“Murder committed in one of the following circumstances:

with cruelty ..., shall be punished by life imprisonment or imprisonment of fifteen to twenty-five years and the prohibition of certain rights.”

Article 183

(Assault or injury causing death)

“Should one of the offences defined in Articles 180-182 [Assault and other forms of violence, bodily harm and grievous bodily harm] result in the victim’s death, the penalty shall be immediate imprisonment of between five and fifteen years and the prohibition of certain rights.”

Article 334

(Judicial reclassification)

“If during the course of the proceedings it is considered that the legal classification given to the acts committed needs to be changed, the court has a duty to allow the parties to make submissions on the new legal classification and to inform the defendant that he or she has the right to ask for an adjournment of the proceedings in order for him or her to prepare his or her defense.”

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

37.

The applicants complained that the criminal proceedings brought against them had been unreasonably lengthy. They relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

A.

Admissibility

38.

The Court notes that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

39.

The Government submitted that the duration of the proceedings had been reasonable, taking into account that the case had been particularly complex owing to the seriousness of the crime charged and the large number of accused and witnesses. They further contended that the applicants themselves had caused some delays in the proceedings by requesting a series of adjournments of the hearings.

40.

The applicants contested those arguments.

41.

The Court reiterates that the period to be taken into consideration under Article 6 § 1 of the Convention must be determined autonomously. It begins at the time when formal charges are brought against a person or when that person has otherwise been substantially affected by actions taken by the authorities as a result of a suspicion against him (see, among other authorities,

Eckle v. Germany

, 15 July 1982, § 73, Series A no. 51).

42.

The Court observes that the start date of the criminal proceedings against the applicants is not in dispute between the parties. Thus, for the purposes of Article 6 § 1, the period to be taken into consideration began on 15

January 1997 and ended on 9 November 2005, after eight years, nine months and twenty-five days.

43.

The Court further reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities, and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no.

30979/96

, § 43, ECHR 2000-VII).

44.

The Court notes in the current case that there were repeated procedural delays over the entire course of the proceedings. It can accept that the case against the applicants and the other two co-accused can be seen as being to some degree complex, and that the applicants were also responsible for some of the delays. That being said, it cannot but note that the proceedings lasted over eight years for three levels of jurisdiction. The length of that period cannot be justified by the complexity of the case and the adjournments requested by the applicants alone. In the Court’s opinion, the length of the proceedings can only be explained by the failure of the domestic courts to deal with the case diligently (see

Gümüșten v. Turkey

, no.

47116/99

, §§ 24-26, 30 November 2004, and

Sereny v. Romania

, no.

13071/06, §§ 114-16, 18 June 2013).

45.

Having regard to all the evidence before it, the Court finds that the length of the proceedings at issue does not satisfy the “reasonable time” requirement.

46.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1 of the Convention.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 §§ 1 AND 3 (a) AND (b) OF THE CONVENTION

47.

The applicants complained of a violation of their right of defence following the judicial reclassification of the crimes they were charged with. They relied in substance on Article 6 §§ 1 and 3 (a) and (b) of the Convention which read as follows in the relevant parts:

“1.

In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ....

3.

Everyone charged with a criminal offence has the following minimum rights:

(a)

to be informed promptly, in a language which he understands and in detail, of the nature and cause of the accusation against him;

(b)

to have adequate time and facilities for the preparation of his defence;

...”

Admissibility

48.

The Government contested the applicants’ arguments.

49.

The Court reiterates that the provisions of paragraph 3 (a) of Article

6 point to the need for special attention to be paid to the notification of the “accusation” to the defendant. Particulars of the offence play a crucial role in the criminal process, in that it is from the moment of their service that the suspect is formally put on notice of the factual and legal basis of the charges against him. Article 6 § 3 (a) of the Convention affords the defendant the right to be informed not only of the cause of the accusation, that is to say the acts he is alleged to have committed and on which the accusation is based, but also the legal characterisation given to those acts (

see

Pélissier and Sassi v. France

[GC], no.

25444/94

, § 51, ECHR 1999

‑

II;

Dallos v. Hungary

, no. 29082/95, § 47, 1 March 2001; and V

arela Geis v.

Spain

, no. 61005/09, §§ 41 and 42, 5 March 2013).

50.

The scope of the above-mentioned provision must in particular be assessed in the light of the more general right to a fair hearing guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention. The Court considers that in criminal matters the provision of full, detailed information concerning the charges against a defendant, and consequently the legal characterisation that the court might adopt in the matter, is an essential prerequisite for ensuring that the proceedings are fair. As regards the complaint under Article 6 § 3 (b) of the Convention, the Court reiterates that sub-paragraphs (a) and (b) of Article 6 § 3 are connected and that the right to be informed of the nature and the cause of the accusation must be considered in the light of the accused’s right to prepare his defence (see

Pélissier and Sassi,

cited above, §§ 52-54).

51.

The Court observes in the current case that the request to change the legal classification of the acts committed by the applicants was first submitted by the prosecutor before the domestic courts on 23

December

Pélissier and Sassi

, cited above, § 62).

52.

Having regard to the foregoing, the Court considers that the domestic courts afforded the applicants the possibility of exercising their defence rights on the issue of changing the legal classification of the charges against them in a practical and effective manner and in good time. As a result the case does not disclose any appearance of an infringement of the guarantees of Article 6 §§ 1 and 3 (a) and (b) of the Convention.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

III.

OTHER ALLEGED VIOLATION

53.

The applicants further complained that the evidence had been wrongly assessed by the domestic courts in breach of their right to a fair trial guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention.

54.

The Court has examined the complaint as submitted by the applicants. However, having regard to all the material in its possession, and in so far as it falls within its jurisdiction, the Court finds that it does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application must be dismissed as being manifestly ill-founded, pursuant to Article

35

§§

3 (a) and 4 of the Convention.

IV.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

55.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

56.

The applicants Ioan Szabo and Ștefan Șopterean each claimed 6,000

euros (EUR) in respect of pecuniary damage, namely the loss of their income due to their imprisonment. They further claimed EUR 50,000 each in respect of non-pecuniary damage.

57.

The Government contended that there was no link between the alleged violation and the amount in respect of pecuniary damage requested by the applicants Ioan Szabo and Ștefan Șopterean. With respect to the sum claimed in respect of non-pecuniary damage, the Government submitted that this was excessive and that the finding of a violation would constitute sufficient just satisfaction for the applicants.

58.

The Court reiterates that in the present case it has found a violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of the excessive length of the criminal proceedings against the applicants. Therefore, it does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged by the applicants Ioan Szabo and Ștefan Șopterean; it therefore rejects those claims.

59.

On the other hand, the Court considers that the applicants Ioan Szabo and Ștefan Șopterean must have sustained non-pecuniary damage – such as distress and frustration resulting from the protracted length of the proceedings before the domestic courts – which is not sufficiently compensated for by the finding of a violation of the Convention. Therefore, ruling on an equitable basis, the Court awards them EUR 1,800 each in respect of non-pecuniary damage.

60.

The wife of applicant Marin Rusu claimed EUR 250,000 in respect of non-pecuniary damage in a letter dated 3 May 2010 which she did not sign.

61.

The Government requested the Court to reject that claim as Mr

Rusu’s wife was not formally authorised to represent the applicant in the proceedings before the Court.

62.

The Court reiterates that, in accordance with Rule 45 of the Rules of Court, where applicants choose to be represented before the Court, a power of attorney or written authority to act on their behalf must be supplied by their representative. The Court has previously found it essential for representatives to demonstrate that they have received specific and explicit instructions from the alleged victims within the meaning of Article 34 of the Convention on whose behalf they purport to act (see

Post v. the Netherlands

(dec.), no.

21727/08

, 20 January 2009, and

Çetin v. Turkey

(dec.), no.

10449/08

, 13 September 2011). Therefore, in view of the failure to fulfil the formal requirements, the Court rejects the applicant Marin Rusu’s claim in respect of non-pecuniary damage.

B.

Default interest

63.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the complaint under Article

6

§

1 of the Convention concerning the length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicants Ioan Szabo and Ștefan Șopterean, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 1,800 (one thousand eight hundred euros) each, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 18 March 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Registrar

President